A plecat și tata sus la cer! Într-o zi când se prăznuiesc Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril! Vă aștern câteva gânduri aici și acum despre cel ce m-a zămislit într-un noiembrie frumos și plin de funigei care împânzeau cărările dinprejurul satului meu drag, sat în care m-am născut și care îmi este tare drag! Eu cu tatăl meu nu am comunicat prea mult, nici nu era nevoie, ne înțelegeam mai mult din priviri, eu anticipând aproape întotdeauna ce avea să urmeze, ce sculă îi trebuia, ce vrea să facă sau ce ar fi vrut să îmi zică. Fiind crescut mai mult de mama, el fiind petrolist și plecat de acasă mai tot timpul, am învățat de la ea să îl iubesc, să îl ascult și să îl respect. Știu că nu l-am dezamăgit niciodată și a fost mândru de mine și de alegerile pe care le-am făcut în viață. Îngerii să-ți fie mereu aproape, Tată! Dumnezeu să te odihnească de-a dreapta Lui!
Așezat pe o pală de fân pusă pe scaunul căruții și cetluită cu lanțurile subțiri legate se dricul acesteia încă de aseară, moțăi cu ochii închiși legănat de mersul fâșâit al roților pe drumul colbuit ce se strecoară prin albia Bizdidelului. Din când în când tresar la o hurducătură mai tare a căruții trecând peste o piatră mai mare sau al unui șleau al drumului. Este ora cinci dimineața și mergem la Zlac să străngem câteva uscături pentru foc din Lateș, pădurea aflată-n capătul locului primit moștenire de către mama de la părinții ei drept zestre când s-a măritat cu tata cu un an înainte să mă nasc. Azi noapte am fost la bal și am dus tocmai la Costișata prietena care m-a însoțit și cu care am jucat toată noaptea, ajungând acasă pe la patru dimineată. Când dormeam mai bine m-a trezit tata. Așa că mai mult adormit decât treaz m-am urcat în căruță după ce am închis porțile de la drum și am început să mă gândesc printre legănăturile domoale la tata. Îl văd în lumina răsăritului printre gene cum stă mândru pe blana căruții ce ține loc de capră și mână mai mult din hățuri pe Suru, calul lui de suflet care îl ascultă orbește. Are și bici dar mai mult de formă, niciodată nu l-a lovit cel mult l-a agitat în fața lui atunci când trebuia ținut de dârlog să coboare o pantă mai înclinată și cu căruța împiedicată cu un lanț mai gros legat totdeauna de roata dinspre vale nu dinspre deal pentru că fugea de spate și se răsturna. Nu schimbăm nici un cuvânt, el mânând din pumnul strâns pe hățuri și cu cuvinte blânde calul iar eu picotind în spatele lui pe pala generoasă și moale de fân. Îmi aduc aminte de tataie Guță care tot așa, aflându-mă în spatele lui în duba căruții la care era înhămată Steluța, iapa lui preferată și când ridica ușor coada slobozind un vânt sonor îmi zicea hâtru pe sub mustața tunsă scurt. -Vizitiul miroase bășinile calului și boierul pe ale vizitiului! Eu fiind boierul, mustăceam nițel și râdeam mânzește la glumele bunicului. Ajungând pe la Mușeți, oprea calul să bea apă din ochiul format la traversarea pârâului și arătând spre ruinele unui zid de piatră ce o dată încercuiseră acareturile unei gospodării imi zise că acolo, în interiorul acelei curți se intâmplase o mare tragedie. O bandă de hoți beți atacase cu pistoale pe bieții oameni somându-i să le dea aurul pe care bănuiau că l-ar avea. Negăsind mai nimic, au împușcat pe toți cei prezenți, inclusiv un sugar aflat în leagăn…la acel măcel ar fi participat și Ion Bobu, bărbatul Valericăi lui Tăleanu, sora cumnatei lui, Leana care ține pe frat-su Costică. Cică după șapte ani i-a prins pe toți printr-o intâmplare bizară. În arestul pușcăriei se afla unul dintre hoții participanți la măcel condamnat fiind pentru o găinărie și acesta ar fi primit un bilet de afară de la unul dintre membrii bandei în care îi scria să nu cumva să se dea de gol în legătură cu crimele comise. Bineînțeles că biletul a fost interceptat de gardieni si de aici până la aflarea cumplitului adevăr nu a mai fost decât un pas. Ion a lui Bobu ar fi primit pedeapsa cea mai mică, acesta dovedind că el nu ar fi ucis ci doar a stat de pază în ocolul caprelor… La reconstituirea faptelor ar fi fost tot satul de față, s-a făcut și un film documentar care ar fi rulat la inceputul filmelor de lung metraj de la Căminul Cultural câțiva ani buni. După ce calul bea apă era îndemnat de tata să meargă mai repede, la trap,în fața Poschineștilor fiind o porțiune de drum pe luncă, fără pietre ca pe albia gârlii. La terminarea porțiunii nisipoase și line începea drumul croit practic de caruțe prin albia gârlii. Unii oameni mai coborau din căruțe și mergând în fața acestora mai îndepărtau câte o piatră mai mare din drum pentru a ușura munca bietelor animale care trăgeau căruțele pline la întoarcere ba cu lemne, ba cu fân, cu prune sau mere ori cu piatră albă din care se făcea varul sau cu piatră cioplită pentru fundațiile caselor. Nu mai era chip de moțăit drumul fiind prea accidentat și plin de hurducături așa că m-am dus lângă tata pe scândură în dreapta lui și luând eu hățurile ca să mân calul. Tata mi le dădea și el cobora rămânând în urma căruții și mai lua câte o piatră pe care o rostogolea pe marginea drumului. La Vâlceaua Dumbrăielii deja se luminase binișor de ziuă și prin pâcla vălurită coborâtă peste valea largă a gârlii se vedea din când în când până la Lunca Belciugii. Deodată Suru se oprește fornăind și cu urechile ciulite se agită în ham dar fără a mai înainta un pas! Tata vine lângă el și cu glas domol, mîngâindu-l și bătându-l ușor cu palma pe gât îl întreabă ce s-a întâmplat. Îi răspund eu cu glasul gâtuit de emoție după ce printr-o spărtură a unui vălătuc de ceață am văzut pricina de nu mai înainta calul. -Tată, porcii, uite porcii! În fața noastră la câteva postațe bune trecea gârla de la dreapta spre stânga o turmă de porci mistreți. În față era o scroafă mare, imensă și neagră ca păcura după care am numărat opt godaci destul de măricei cu blana încă tărcată de niște dungi de-a lungul mai închise la culoare și în spatele lor, cu spume la gura din care ieșeau patru colți mari și albi, cu o blană înspicată, cu coama zburlită și cu ochii in toate părțile un vier și mai mare! Acesta s-a oprit chiar în mijlocul drumului ațintindu-ne cu privirea preț de câteva secunde care mie mi-au părut o veșnicie simțind cum mi se ridică părul pe ceafă mai ceva ca părul de pe coama lui. Îl priveam hipnotizat și ca prin vis auzeam pe tata liniștind calul. -Tată, porcii, i-ai văzut? Tata doar mi-a făcut semn cu un deget la buze să tac pentru că i-a văzut și el. După ce turma a dispărut în tufele de pe malul dinspre Poșchinești al gârlii tata s-a urcat lângă mine și mi-a zis să îndemn calul la drum. Am tras de hățuri și Suru a plecat la drum nu înainte de a auzi glasul liniștit al tatei care-i spunea încetișor că totul a trecut, poate să meargă înainte fără teamă. Am lăsat albia majoră a pârâului abătându-ne la stânga pe albia minoră a Zlacului și după circa un kilometru auzim lătrat de câini. Sunt câinii lui Olteanu, un pădurar care și-a făcut aici, în mijlocul pădurii o casă cu tei camere și o tindă în care locuia el, soția lui, o babă și cei cinci copii, Crenguța, Viorel, Aluna, Ghiocel, Frăguța. Vara când veneam la fân și ne mai prindea câte o ploaie mai zgomotoasă mergeam la ei în casă și ne adăposteam preț de o oră, o oră și ceva cât ținea urgia și când soarele ieșea dintre nori plecam ca să apucâm să trecem gârla înainte de a se umfla și a se mări din mal în mal din cauza ploii. Toți locuiau aici de primăvara până toamna crescând porci, oi, capre și vaci, doi cai și mulți câini, doar iarna venind în sat unde aveau o gospodărie frumoasă. Când am ajuns în dreptul casei pe care mai mult o ghiceam prin desișul arinilor și al aninilor de pe marginea gârlii câinii au venit hămăind către căruță dând rotocoale și ocol acesteia fără a fi băgați în seamă de Suru care mergea liniștit înainte știind că mai avem puțin și ajungem la locul de la Lateș unde se va odihni și va mânca din fânul pe care stătusem în spatele căruții, iarbă nemaifiind deoarece fusese arsă de brumele lui noiembrie . Trecând de mărul dulce aflat la intersecția pârâului Motof cu cea a pârâului Lates, cotim la stânga și în cica trei-patru sute de metri facem hăisa peste pârâu, urcăm câteva zeci de metri și ajungem la locul în care vom dezhăma calul și ne vom apuca de strâns uscături din pădurea din apropiere. Mă uit la tata cum desface streangurile hamului de la crucioiul căruții, hulubele prinse-n arcuri pe care le ridică în poziție verticală și apoi cum ia hamul de pe cal agățându-l de un ciot al unui fag din apropiere, Cum ia hamul se pe Suru acesta se duce doi pași mai încolo și se tăvălește conștiincios pe iarba brumată, de pe spinare din piele ieșindu-i aburi calzi ce îl înconjoară peste tot. Se ridică, se scutură de colbul adunat printr-un tremurat puternic ce începe de la cap, gât, apoi din tot corpul și se apucă de mâncat fân din căruță. -Ia vezi în bomba aia legată de suian, cată și dă sticla aia-ncoa! zice tata. Bomba este un fel de geantă în formă de sac legată la gură cu niște nojițe din piele în care mama pusese încă de aseară niscai brânză, două cepe mari, un coltuc de mămăligă și o sticlă de o litră cu țuică, toate înfășurate într-un ștergar înflorat. Îi întind sticla căreia îi scosesem dopul de cocean de la gură, o ia, trage un gât din ea și mi-o întinde înapoi zicând să iau și eu o gură. Beau o înghițitură din apa de foc care simt cum se strecoară din stomac până în vârful capului și al picioarelor, pun dopul la loc și o bag înapoi în bombă. Vom mai bea la nămiezi când vom mânca la umbra fagului sub care am tras căruța. Tata ia toporașul sub braț și intră în pădure începând să adune crăci groase de fag uscate, rupte de vânt din copacii înalți sau tăiate de el cu toporașul direct din rădăcină dar tot uscate. Le așeza cap la cap în grămejoare numai bune de prins în brațe și pe care urma ca eu să le duc târâș până lângă căruță și de acolo să fie încărcate de el, așezate grupat între dricurile căruții, legate bine cu lanțurile prinse de inima acesteia și împârghiate cu o pârghie de carpen verde până când erau strânse bine, bine de tot de puteai răsturna căruța peste cap și ele tot nu ar fi căzut. Pe la ora prânzului mâncam și beam apă adusă într-o oală ciobită de lut ce o țineam ascunsă la rădăcina fagului de la fântâna lui Râmboacă ce se afla peste gârlă vis a vis de locul nostru, ne odihneam puțin întinși la umbră cam o juma de oră după masă, terminam de încărcat lemnele maronii de pe care sărise coaja uscată și plecam spre casă după ce înhămam calul și făceam o cruce mare zicând un Doamne ajută mai mult în gând!
Victor Ilina 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.