Cum încercau călugării medievali să se încălzească iarna

Cel mai bun amplasament pentru o mănăstire era unul aflat în apropierea apei și a pădurilor. Mulți cronicari monastici menționează acest lucru. Orderic Vitalis, născut în Anglia, lângă Shrewsbury, în 1075, și trimis la vârsta de cinci ani la mănăstirea normandă St Évroult, era explicit în privința acestei duble necesități. Apa era indispensabilă pentru spălat, igienă, băut, pentru prepararea cernelii și a mortarului de var, iar lemnul era necesar pentru construcții și, poate, pentru a ține de cald.

Versiunea benedictină a vieții monastice a fost cea mai răspândită pe parcursul Evului Mediu, deși au existat multe altele. Regulile privind ducerea acestui tip de viețuire, atribuite Sfântului Benedict, au fost redactate în 73 de capitole, pentru a oferi îndrumări despre modul în care călugării trebuiau să-și trăiască viața. Accentul era pus pe lumea care va veni, pe viața de după moarte, dar și pe ascultare și umilință.

Chimia este blocată în Evul Mediu

Chimia se ocupă de cel mai fundamental subiect: materia. Medicamentele noi, materialele avansate și bateriile depind toate de capacitatea noastră de a crea molecule noi. Dar descoperirea de substanțe noi este lentă, costisitoare și fragilă. Fiecare moleculă este tratată ca un proiect artizanal unic. Dacă o sinteză funcționează într-un laborator, adesea eșuează într-un altul.

Problema este că orice moleculă individuală poate avea un număr aproape infinit de căi de creare. Aceste rute sunt publicate sub formă de text static, lipsite de contextul, temporizarea și mecanismele de corecție a erorilor care le-au făcut să funcționeze inițial. Astfel, deși chimia este adesea prezentată ca una dintre cele mai avansate științe, practica ei cotidiană rămâne surprinzător de manuală.

Timp de secole, înainte de apariția chimiei moderne, alchimiștii lucrau manual, amestecând substanțe, ajustând condițiile „din simț”, transmițând cunoștințele de la maestru la discipol și păstrând multe secrete. Chimiștii de astăzi folosesc mult mai multe instrumente analitice, însă fluxul de lucru de bază s-a schimbat foarte puțin.

Armata SUA are o istorie îndelungată în Groenlanda, de la exploatări miniere la o bază militară alimentată nuclear 

Butoaie de combustibil ruginite și vehicule abandonate la o fostă bază americană din Groenlanda, datând din cel de-Al Doilea Război Mondial. Credit: Posnov/Moment via Getty Images

Insistența președintelui SUA, Donald Trump, că Statele Unite vor dobândi Groenlanda „fie că le place sau nu” este doar cel mai recent capitol dintr-o relație codependentă și adesea complicată dintre America și cea mai mare insulă a Arcticii – o relație care se întinde pe mai bine de un secol, dar care în ultimii ani a ajuns într-un punct critic.

Pe 14 ianuarie 2026, oficiali americani, danezi și groenlandezi s-au întâlnit la Casa Albă pentru a discuta intențiile lui Trump. Ministrul de externe al Danemarcei le-a spus ulterior reporterilor că, deși cele două părți au un „dezacord fundamental”, vor „continua dialogul”. În Congres, senatorul republican Mitch McConnell a criticat, la rândul său, amenințările lui Trump, afirmând că preluarea Groenlandei ar însemna „incinerarea încrederii greu câștigate a aliaților loiali în schimbul niciunei schimbări semnificative în accesul SUA la Arctica”.

Deși americanii au urmărit de mult timp politici în Groenlanda pe care liderii SUA le-au considerat imperative strategice și economice, abordarea lui Trump este mai agresivă decât a oricărui președinte anterior. Așa cum am relatat în cartea mea din 2024, When the Ice Is Gone, despre istoria de mediu, militară și științifică a Groenlandei, unele idei americane anterioare pentru Groenlanda au fost puțin mai mult decât fantezii inginerești, în timp ce altele reflectau o bravură militară fără limite.

Zece recomandări practice despre cum să conduci în siguranță iarna

Circulând aproape zilnic cu mașina, văd atât de mulți șoferi care-și imaginează că sunt într-un joc pe calculator, nu în lumea reală, încât m-am gândit să scriu acest foarte scurt articol cu zece sfaturi elementare, practice, în special pentru perioada de iarnă, în mod cert neștiute de mulți.

1. Păstrează distanța față de cel din fața ta măcar dublul vitezei. Dacă mergi cu 80 km/h, lasă circa 150 de m față de mașina din față. Dacă ceva neprevăzut se întâmplă cu mașina din față, ai timp să oprești în siguranță.

2. Dacă drumul este alunecos, cu strat de zăpadă sau porțiuni de gheață, atunci distanța față de cel din față să fie triplul vitezei: mergi cu 80 km/h, păstrează o distanță de 250 de metri.

3. Foarte important: Încetinește în apropierea podurilor! Podurile sunt unele dintre locurile cele mai periculoase pe timp de iarnă, pentru că drumul poate bun, dar pe pod pot fi porțiuni cu gheață, zăpadă și pot fi formate șleauri.

Americanii în vârstă renunță în număr mare la medicamentele pentru slăbit. Sunt două motive principale: prețul și efectele secundare

Medicamentele din clasa GLP-1, promovate intens ca soluții revoluționare pentru obezitate și diabet, sunt abandonate într-un ritm surprinzător de mare de către americanii trecuți de 65 de ani. Studii recente arată că aproximativ jumătate dintre pacienți întrerup tratamentul în decurs de un an, în ciuda beneficiilor metabolice clare.

Turismul global în 2024: 1,74 mii de miliarde $, cu SUA pe primul loc la încasări (215 miliarde), iar România pe 53 (5,7)

În 2024 turismul și-a revenit după anii de pandemie, încasările globale din turism fiind estimate la 1,74 mii de miliarde de dolari SUA, depășind încasările din anul 2019 cu 13,8% (cu circa 240 miliarde de dolari SUA).

SUA, care a încasat din turism 215 miliarde de dolari în 2024, se află pe primul loc în clasamentul beneficiarilor de pe urma turismului.

Spre depășirea unei alte limite a fizicii: se construiește primul detector de gravitoni

Gravitonii sunt particule, deocamdată teoretice, care sunt responsabile pentru gravitație; au fost considerați mult timp imposibil de detectat. O echipă Stevens–Yale construiește acum primul echipament din lume conceput pentru a-i detecta, folosind bare de heliu superfluid iluminate cu laser.

Fizica modernă are o problemă. Cei doi piloni principali ai săi sunt teoria cuantică și teoria relativității generale, însă cele două teorii par incompatibile. Teoria cuantică descrie natura în termeni de particule cuantice discrete și interacțiuni, în timp ce relativitatea generală tratează gravitația ca o curbură lină a spațiu-timpului. 

O unificare reală impune ca însăși gravitația să fie cuantică, mediată de particule cunoscute sub numele de „gravitoni”. Cu toate acestea, detectarea chiar și a unui singur graviton a fost mult timp considerată imposibilă. Drept urmare, problema gravitației cuantice a rămas în mare parte teoretică.

În 2024, Igor Pikovski, profesor la Stevens Institute of Technology, și echipa sa au publicat în „Nature Communications” o lucrare care arată că detectarea gravitonilor este, de fapt, posibilă. 

Găurile de vierme ar putea să nu existe, dar conceptul dezvăluie ceva mai profund despre timp și univers

Găurile de vierme sunt adesea imaginate ca tuneluri prin spațiu sau timp — scurtături prin univers. Dar această imagine se bazează pe o neînțelegere a lucrărilor fizicienilor Albert Einstein și Nathan Rosen.

În 1935, studiind comportamentul particulelor în regiuni cu gravitație extremă, Einstein și Rosen au introdus ceea ce au numit un „pod”: o legătură matematică între două copii perfect simetrice ale spațiu-timpului. Nu era conceput ca un pasaj pentru călătorii, ci ca o modalitate de a menține consistența dintre gravitație și fizica cuantică. Abia mai târziu podurile Einstein–Rosen au fost asociate cu găurile de vierme, deși au puține în comun cu ideea originală.

Dar eu și colegii mei arătăm că podul original Einstein–Rosen indică ceva mult mai ciudat — și mai fundamental — decât o gaură de vierme.

SUA și intervențiile în American Latină: înainte de petrolul Venezuelei au fost bananele Guatemalei

Credit:  Baker Library, Harvard Business School

În urma acțiunii militare americane care l-a răpit pe președintele venezuelean Nicolás Maduro pe 3 ianuarie 2026, administrația Trump a subliniat dorința de a avea acces nelimitat la petrolul Venezuelei mai mult decât obiectivele tradiționale de politică externă, precum combaterea traficului de droguri sau consolidarea democrației și a stabilității regionale. La prima sa conferință de presă după operațiune, președintele Donald Trump a afirmat că companiile petroliere vor juca un rol important și că veniturile din petrol vor ajuta la finanțarea oricăror intervenții suplimentare în Venezuela.

La scurt timp, prezentatorii de la „Fox & Friends” l-au întrebat pe Trump despre această afirmație. „Avem cele mai mari companii petroliere din lume”, a răspuns Trump, „cele mai mari, cele mai bune, și vom fi foarte implicați în asta”.

Ca istoric al relațiilor SUA-America Latină, nu sunt surprins că petrolul sau orice altă resursă joacă un rol în politica SUA față de regiune. Ceea ce m-a surprins, însă, este deschiderea cu care administrația Trump recunoaște cât de mult petrolul determină politicile sale față de Venezuela.

Noul ghid alimentar al SUA a ignorat cele mai multe recomandări al comitetului științific, dar are și părți bune

Sinteză - Ghidul alimentar SUA 2025-2030

La fiecare cinci ani, guvernul SUA publică un set actualizat de recomandări privind alimentația sănătoasă. Acest document, numit „Dietary Guidelines for Americans”, a servit drept piatră de temelie a politicii de nutriție timp de aproape jumătate de secol.

Pe 7 ianuarie 2026, Departamentul pentru Sănătate și Servicii Umane și Departamentul Agriculturii au publicat ediția 2025-2030 a ghidului alimentar. Versiunea actualizată recomandă ca oamenii să consume mai multe proteine și grăsimi și mai puține alimente ultra-procesate.

Acest ghid reprezintă fundamentul programelor nutriționale guvernamentale – de exemplu, ele sunt folosite pentru a determina ce alimente sunt acoperite de programul SNAP (Supplemental Nutrition Assistance Program), precum și modul în care sunt preparate mesele din școli. Centrele de îngrijire pentru vârstnici și centrele de îngrijire a copiilor le folosesc atunci când oferă mese, la fel și nutriționiștii clinici care lucrează cu pacienți pentru a-i ajuta să atingă o dietă sănătoasă. Și pentru că ghidurile sunt atât de riguroase științific, multe țări din lume își bazează propriile recomandări nutriționale pe ele.

Artemis II: NASA trimite un echipaj uman către Lună, posibil, în mai puțin de-o lună

Racheta Artemis I SLS (Space Launch System) și nava spațială Orion la Complexul de Lansare 39B de la Centrul Spațial Kennedy al NASA din Florida.

NASA va trimite un echipaj format din 4 astronauți către lună în curând, nu mai devreme de 6 februarie 2026, dar nu mai târziu de aprilie a.c. Va fi prima misiune cu echipaj în apropierea Lunii după Apollo 17, în 1972.

Cei patru astronauți vor călători în jurul Lunii în cadrul unei misiuni denumite „Artemis II”, misiune cu echipaj a NASA care are rolul de a stabili o prezență de lungă durată pe Lună.

SUA și-a propus să (re)pună piciorul pe Lună până în 2028 și să înceapă construirea unei baze lunare permanente până în 2030.

Ce este ciclul global al apei și cum amplifică dezastrele climatice?

Inundațiile, secetele și valurile de căldură domină în continuare știrile din lume și din Australia. În ultimele zile, sute de incendii de vegetație au izbucnit în sud-estul Australiei în timpul unui val de căldură extrem. Iar comunitățile din nordul statului Queensland au fost lovite de ploi torențiale și inundații bruște provocate de fostul ciclon tropical Koji. Este al șaptelea ciclon din acest sezon.

În spatele acestor dezastre se află o influență mai profundă și mai puțin vizibilă: schimbările continue ale ciclului global al apei. Acesta este procesul prin care apa se evaporă, cade sub formă de ploaie sau zăpadă și apoi se evaporă din nou. Cel mai recent raport al nostru arată cum modificările temperaturii aerului, umidității și precipitațiilor s-au combinat pentru a amplifica dezastrele legate de apă în 2025.

Zonele albastre există cu adevărat. Care sunt elementele comune ale zonelor albastre?

„Zonele albastre” sunt regiuni geografice unde se observă, pe parcursul ultimilor 150 de ani, proporții neobișnuit de mari de persoane care ajung la vârste foarte înaintate — peste 90 sau chiar peste 100 de ani. Conceptul a devenit faimos în urma unor articole din Experimental Gerontology și National Geographic, iar ulterior numeroase studii au încercat să descifreze ce anume din viața acestor comunități contribuie la sănătate și longevitate.

În ultimii ani au apărut critici care susțin că datele acestor zone ar fi incorecte sau fraudate. Articolul de față explică de ce aceste critici sunt nefondate și cum se face în mod corect validarea vârstei extreme. Demografia gerontologică — știința care studiază populațiile foarte vârstnice — are metode stricte pentru a verifica exactitatea vârstelor și pentru a elimina erorile din acte sau declarații.

Arginina reduce riscul de carii dentare