white noise (blogger, insomniac, professional reader, metalhead)

 Mă uit pe Tvr Cultural, dar si pe internet la diverse transmisiuni de la Gaudeamus. Cândva o parte din mine trăia printre cărți. Unde s-a dus?

 Durerea mea urlă în gând ! Și gândurilor li se face frică de ea.

 am așa, o infirmitate. poate dacă aș putea scrie un poem, aș pune durerea în pagină și m-aș putea liniști. am așa, o infirmitate.

 „Muzica sonoriza orice atom”, că si monștrii se opriseră din chinuit și au stat să asculte.

 uneori încerc să mă comport ca un om normal și în secunda următoare îmi dau seama că nu sunt.

 după nopțile grele, au venit diminețile infernale si au rămas doar mesajele astea care urlă-n pustiu

 și-am scris un  poem genial, dar și ăsta a fost măcinat de gînduri

 stafia s-a ridicat, s-a dus în oraș, și a luat biscuiți și o carte. de la început. stafia s-a ridicat, si-a făcut o cafea, a înghițit un bumb, a citit , a scris ceva, apoi s-a ridicat, s-a dus în oraș, a luat biscuiți și o carte. 

Și aș vorbi, și aș urla, și aș zice, aș povesti tot,  tot ce e în mine, tot aș povesti. Azi am umblat mult și am încercat să văd multe, să trec peste,  să fiu mai tare, să uit, să merg, să nu-mi aduc aminte, să nu mă gândesc, și aș vorbi ,și aș urla, și aș zice, și de acolo, din parc, am văzut că aș putea să ajung pe strada aceea și am pretins că mă duc să văd ce mai face cățelușul.  E/era vecin cu clădirea în care a murit tata . Cățelușul acum era vesel. Atunci era o vară infernală, el a simțit-o, eu nu. Eu mergeam la spital. Cățelușul a fost luat în casă de stăpânii lui, nu putea să rămână în curte pe căldura aia. Am fotografiat mult,  am filmat,  mi-am povestit , mi-am spus tot ce aveam de spus. Și aș vorbi, și aș urla, și aș zice. Așa că spun aici, dictez aici. Și programul ăsta scrie  în liniște. Nu am cu cine să vorbesc,  vorbesc  cu microfonul  ăsta sub care scrie dictate și aș vorbi și aș urla și aș zice atât  punct

 De fapt, nu vreau să mă duc la culcare, amân , știu că la un moment dat voi lua pastiluțele, dar le-aș spune bumbi, așa , deci voi lua niște bumbi și mă voi duce la culcare. si amân pentru că mi-e teamă de ce urmează, adică după cîteva ore de somn o voi lua de la capăt. și eu nu mai am putere să o iau de la capăt. 

În capul meu e o hărmălaie continuă, tot felul de voci se aud, dialoghează, continuă povești întrerupte cândva. Încep dialoguri cu prieteni îndepărtați, cu oameni dragi dispăruți, cum  s-ar zice sunt nevorbită și atunci hărmălaia asta ține loc cruntei realități. ersatz. Mă întâlnesc cu prieteni, cu vecini, curieri, casieri,  schimb câteva vorbe cu ei și atunci când nu mai pot îmi imaginez cum ar fi continuat dialogurile, îmi aduc aminte că ar fi trebuit să le mai spun ceva, că ar mai fi trebuit să explic, că ar mai fi trebuit să le spun să-mi spună să tac atunci când nu mai pot suporta delirul ăsta verbal. Pe unii îi cunosc atât de bine încât știu ce mi-ar spune, știu unde m-ar certa, știu cam ce m-ar sfătui, știu că unora le pasă,  știu că altora li se rupe, dar în final cred că vorbesc în pustiu. În capul meu se adună prieteni și pitici, nebuni și înțelepți, urlete și șoapte, ființe dragi și dușmani.

 Am ieșit din cabinet și am urcat în lift. Îmi place. Nu are oglindă. Dar la parter nu scap, acolo mă văd rapid într-o fâșie de oglindă, o fantă.  Mă văd acolo și fac o poză stafiei ce se vede. Monument de tristețe și durere. Aranjez bandana  închid un nasture de la pardesiu (rochie de blugi deturnată de la  sensul inițial), caut la repezeală zâmbetul care mă apără de mila celor din jur, de privirile indiscrete, deschid ușa și încerc să rezist. Și a fost bine, am stat la povești în Viniloteca. Am ajuns acasă și urmează acele ore de care ziceam.

 1

Greu.  sunt cele mai grele ore din zi.  atunci când vin acasă și stau și privesc în gol câteva ore,  până când vine timpul să încep să iau medicamentele și să nu mai simt nimic. urmează noaptea. momente bune sunt doar cele în care țin o cafea în mână,  mă plimb aiurea pe străzi și nu mai simt nimic când iau medicamentele.  noapte bună . oh