Vântul biciuie copacii prin văzduh,
Încălecând desfid lumina lămpilor stradale,
În timp ce urbea se scutură de bruh
Sub zâmbet selenar, în clipe autumnale.

Fără habar, fără să-mi pese ce-o să fie
În lumina răsăritului care m-a cuprins,
Descos din gânduri sentimente-n feerie
Ce-n bătăi de inimă sunt de neînvins.

M-am îmbătat cu mirosul pielii tale,
Sub condeiul lunii ce ne-a luminat o cale
Să-ți așez în suflet acea dragoste senină,
Lăsând dragostea între noi să devină stăpână.

Mi-e gândul la momentul când ne-am sărutat,
La explozia în care fiorii bat aplauze,
Dar mă opresc aici…am capitulat,
Căci nu pot scrie cu gustul tău pe buze..

Cuprinde-o și spune-i că ți-e dragă,
În virtutea unui cuget ce-mparte fericire
În mușchiul miocard ce pieptul stă să spargă,
Îmbracă-i sufletul cu a ta îmbrățișare.

Adulmecă-i parfumul și sărut-o apăsat
Capturându-i buzele într-o flămândă sărutare,
Suprimând dorințe lacome greu de explicat,
Dezbrac-o de emoții în dulcea contopire.

Ferice timpu-acela când mă voi opri,
Căci nu pot să aștern cuvinte printre rânduri,
Urmând cărarea unor lacrimi căzute pe la colțuri
În vocea înghițită de blocurile gri.

Ferice timpu-acela când mă voi opri
La umbra unor gânduri care străbat în voie cerul,
Sub zmee de lumină flămânde de trăiri
La tot ce-a fost, unind prezentul cu trecutul.

Ferice timpu-acela când mă voi opri,
Va însemna că-mi bat pingeaua către ceruri,
Dansând bizar cu Moartea un tangou
Care-mi zâmbește sadic din recele cavou.

Scăpăm ușor de bluză și de sutien,
Iar sânii tăi umili, cărnoși,
Umbriți de părul tău șaten
Cu sfârcuri întărite-s țanțoși.

Trezești în mine dorințe, fantezii..
Să-i mușc, să-i simt, să-i strâng,
Știu că sunt doar nebunii
Și-ncep dorința să o-nfrâng.

E un miraj de carantină
Ce-l scriu în declarație,
Tânjind la pielea ta cea fină,
Pierdut în timpul care scârțâie.