Nimeni din Balcani nu stie ce e un costum Chanel, nu cunoaste arta culinara a lui Bokus, nu stie de Pippi Longstocking, gradinile englezesti, eseurile lui Montaigne, jucariile Lego.

Cum toată presa noastră a scris aiurea numele bucătarului francez  Bocuse, deduc ca domnu’ van Lanschot știe ce spune…

După vreo 6 mailuri, un litru de apă şi un pachet de biscuiţi, încep s-aud voci. Cum la noi în familie doar eu vorbesc singur şi cum niciuna dintre cele două voci nu-mi aparţine, e clar că se apropie alţi plimbăreţi. După câteva minute apar posesorii vocilor, un tip şi-o tipă. Domnişoara pitzi mă priveşte şi evident nu-i place mecla mea:

– E cineva jos!

Pauză, privire afolată.

– Eu nu mai cobor.

Tipul o ignoră şi vine spre mine. Ne salutăm, iar eu îmi reiau butonatul. Între timp, coboară şi don’şoara şi încep amândoi să urce a doua pantă. De la câţiva metri mai sus, pe stânci, se aude:

– Vaaaaai, ce rău îmi pare că n-am fost la gimnastică la şcoală… Nu mai pot urca!

Pauză, apoi cu o voce îngrijorată:

– Oare de ce stă tipul ăla jos?

Oscilez între a-i zice că aştept să obosească şi apoi o să-i transform în kebab şi a râde de unul singur. Ca un om inteligent ce sunt, aleg soluţia a doua.

Tipul, cu o voce plictisită, îi răspunde:

– Aşteaptă pe cineva. N-ai văzut ca avea doua rucsace?

În momentul în care mă pregăteam să le explic că-n al doilea rucsac ţin organele victimelor, în caz că mi se face foame mai târziu, apare şi jumătatea mea mai bună şi plecăm spre Piatra Şoimului.

„Deşteaptă-te, române!” este, din 1990, imnul naţional al României. Muzica are autor necunoscut (vezi mai jos). Versurile şi aranjamentul aparţin lui Andrei Mureşanu (1816 – 1863), poet de factură romantică, ziarist, traducător, un adevărat tribun al epocii marcate de Revoluţia de la 1848.

Poemul „Un răsunet” al lui Andrei Mureşanu, redactat şi publicat în timpul Revoluţiei de la 1848, a fost pus pe note în ziua în care autorul l-a recitat câtorva prieteni braşoveni, fiind cântat pentru prima oară la Braşov, într-o grădină din Şchei, şi nu în data de 29 iulie 1848 la Râmnicu Vâlcea, aşa cum este îndeobşte cunoscut (deşi nu se precizează care era acel cântec patriotic, cântat de cei prezenţi, s-a presupus fără dovezi că era vorba despre acesta).

Anton Pann este creditat ca autor al muzicii imnului,^[1] dar melodia pe care Andrei Mureşanu a pus versurile sale avea o largă circulaţie în epocă^{[necesită citare]} şi nu i se cunoaşte cu certitudine autorul. O versiune spune că însuşi Andrei Mureşanu este autorul melodiei, iar alta susţine că de fapt era o melodie cântată pe un text religios, ce purta numele Din sânul maicii mele.^[2] Gheorghe Ucenescu susţinea că el a fost cel care i-ar fi intonat-o, printre altele, la cererea poetului, care căuta o melodie potrivită pentru versurile sale, deci el ar fi „autorul moral” al melodiei.

De atunci, acest imn a fost cântat cu ocazia fiecărui conflict în România, datorită mesajului de patriotism şi de libertate pe care îl poartă în el. Acesta a fost şi cazul în timpul Revoluţiei române din 1989, când practic instantaneu şi generalizat a fost cântat ca un adevărat imn naţional, înlocuind imnul comunist „Trei culori”.

Sursa: Wikipedia

Deci în 1848 era imn revoluţionar, pe vremea comunismului puteai face închisoare dacă-l cântai… iar azi foarte puţini sunt în stare să-şi amintească versurile.

• They spotted a group of Fokkers (Eroii aerului) – Vine un grup de ticalosi! Dom’ traducător, Fokkeru’ e un triplan din Primu’ Razboi Mondial, da?
• Since they killed Rabin… (Don’t mess with the Zohan) – De când au ucis rabinul… Evident, e vorba de fostul premier israelian Yitzak Rabin.

E logic să cred că daca s-ar lansa un film numit September, românii l-ar boteza Luna mai rece de după august.

Am scris „You’re tight”. Noroc ca am vazut si n-am trimis…

A doua zi, în drum spre Târgu Neamţ, trec prin epicentrul bunului gust arhitectural, prin capitala regională a artei monumentale cu turnuleţe. Adică, Moţca. Unde un nene cu o masina de teren iese de pe acostament fără să semnalizeze. Direct în faţa mea. Dau să claxonez şi… surpriză… claxonul e mut. Ca un peşte. Ca un peşte în faţa procurorului. E clar, taximetristu’ de ieri e un fel de tata Omidu’, m-a lovit cu flacăra violet.