Savuruş

gerar

ubiquus ♦ September 15, 2015 ♦ Leave a comment

-So, why are you travelling to this bloody city?
-To meet somebody who’s no longer there.
-Oh, you’re weird.
-Thanks.

făurar

ubiquus ♦ September 15, 2015 ♦ Leave a comment

Suntem aşezaţi faţă în faţă: ea în sensul de mers, iar eu cu spatele la locomotivă. Citim în tăcere, cufundaţi în paginile şi în gândurile noastre, până la sosirea controlorului, care aduce cu sine o seamă de descoperiri interesante. Printre acestea, faptul că ea are un bilet cu preţ redus şi cunoştinţe minime de limba română, iar controlorul un temperament coleric şi cunoştinţe vaste, însă doar în domeniul limbajului corporal. Intervenţia mea în această non-discuţie care riscă să se eternizeze îmi aduce noi revelaţii: ea vorbeşte o engleză cursivă, cu un accent oriental aproape insesizabil, iar reprezentatul căilor ferate doreşte să vadă „o adeverinţă de student sau de handicapat sau măcar de pensionar, dom’le, că nu suntem de capu’ nostru aci”. Odată rezolvată problema, ne reocupăm locurile, iar eu îi spun să nu-şi facă griji, pentru că avem aceeaşi destinaţie şi o voi anunţa când trebuie să coboare.

-May I ask you the same question, now?
-Certainly. I’m doing a post-doc in comparative literature, and right now I’m studying Marin Sorescu, the writer. Well, I felt the need to visit his native town; it’s a field trip, in a way.
-And where are you from, again?
-I’m from Turkey.
-Oh, you’re weird.
-Thanks.

germănar

ubiquus ♦ September 15, 2015 ♦ Leave a comment

-I had no idea that they’ve translated Sorescu into Turkish.
-Why would you want to know that?
-I’m just saying.

Îmi întinde o carte. Pe copertă este o barză stilizată, cu aripile desfăcute; în loc de pene are pagini albe, în loc de cioc – un toc.

-Anyway, you just made me curious. Would you read out loud some verses in Turkish, please?
-Hmm. This seems quite pertinent, given the context: „Hastanenin yanından geçiyor raylar/ Ve tam odamın önünde/ Makas değiştiriliyor./ Bu demiryolu gürültüsüne alıştım.”
-Meaning?
-„The tram tracks pass by the hospital/ And directly in front of my room/ The switch is thrown./ I’ve become used to this railroad noise.”
-I don’t know that one. Or remember it.
-It’s called “Makasçi”. The Switch. Why are you laughing?
-We have “macaz” in Romanian too. Now I know where it comes from.
-It’s a bilingual volume, as you can see. I cannot read your language properly, though.
-Let me try. Yep, “Macazul”. Umm, it’s short and mellow.
-Indulge me. I’ve never heard the original version.
-It goes on like that: “Uneori, noaptea, când/ Cu chiu, cu vai, reuşesc să aţipesc,/ Sună ca o bubuitură./ Mi se pare că din fiecare tramvai/ Coboară un om şi vine în fugă/ Să ne aducă o veste./ Îmi bate la uşă:/ Cine e, întreb eu plin de speranţă:/ Intră!/ -Sunt eu, macazul./ Te anunţ că a trecut şi tramvaiul 14.”
-Do you like it?
-The no.14 tram passes right in front of the building where I used to live, in Bucharest.
-I have to see that.
-The building?
-The tram.
-Oh my. You’re a very thorough researcher.
-Whaat? I love books and trams: and even more books on trams; they help soften the “railroad noise”, as the poet said.
-Human noise as well.
-Humans are tolerable. But, now, as a very thorough researcher, I really have to ask: what are you browsing there, human?
-That’s cheating. I’ll read something to you instead, and you tell me what it is. You’re the expert.
-Challenge accepted.
-Here, the first poem in the book: “My animal howls/ My angel’s upset/ But I’m not allowed/ A trace of regret/ For someone will use/ What I couldn’t be/ My heart will be hers/ Impersonally/ She’ll step on the path/ She’ll see what I mean/ My will cut in half/ And freedom between/ For less than a second/ Our lives will collide/ The endless suspended/ The door open wide/ Then she will be born/ To someone like you/ What no one has done/ She’ll continue to do/ I know she is coming/ I know she will look/ And that is the longing/ And this is the book”.
-Wordsworth?
-Very close. “Book of Longing” by Leonard Cohen. Heard of him?
-Oh, no, who’s that?
-Sarcasm?
-Sarcasm.

prier

ubiquus ♦ September 15, 2015 ♦ Leave a comment

Cartea cu barza îşi ia zborul în buzunarul frontal al rucsacului ei încăpător. Privim împreună pe geam, cel mai probabil la lucruri diferite. Îşi aşază braţele în poală şi mă examinează de după genele prelungi:

-So, who’s the girl?
-Which one?
-The one you’re looking for.
-I never said anything about a girl.
-But I did. So?
-Yeah. Mm. It’s someone I met… once upon a time, somewhere.
–Once upon a time?
-Yes.
-Sounds like a sad story to me.
-It’s a jolly one, actually.
-Do tell.
-What?
-The story. Come on, I’m bored.
-I got to say, you have exactly her eyes when you say something like that.
-That’s so wrong. Pretty much everyone agrees that I have my mother’s eyes.
-Don’t make this weird.
-But we already acknowledged: I am weird, you are weird, this is weird. And now that I pronounced three times the magic word, I’m either expecting Beetlejuice or a proper answer to my question.
-Would you stop sounding like her too and maybe take a nap, please?
-Without a story?
-I said please.
-First define “exactly her eyes”.
-Sort of a somber joyfulness, or rather a reserved playfulness, like that of a child who stubbornly wants a unique, specific toy, without ever getting it, eventually realizing, as a grown-up, that that toy never even existed or will exist in reality.
-You’re totally making this up.
-Since I can’t craft toys.
-Now the real story.
-No.

frunzar

ubiquus ♦ September 15, 2015 ♦ Leave a comment

În fine, iată-ne în gara de destinaţie, cu o oarecare întârziere şi cu un regret incipient. Înainte de a ne despărţi hotărâm să împărţim un taxi către centrul oraşului. Taximetristul ne zâmbeşte afabil; este un fost şofer de tir şi înţelege limba engleză. Mai mult, adoră să se implice în conversaţie în momentele cele mai neprielnice.

-Do you know any decent hostels around, less expensive and somewhat livable?
-Believe it or not, this place is as fresh to me as it is for you.
-You’ve never been here?
-Not yet.
-Silly. I thought… Well, it doesn’t matter what I thought. Where are you staying?
-I have a reservation at a three star hotel near the Botanical Gardens.
-Is it decent?
-All I know is that it has a funny name. Look, this is the print-out.
-Oh, yeah, it’s quite psychedelic! And it’s painted fluorescent orange, too. Do you think they sell drugs?
-Necessarily, yeah. But only recreational.
–Der gud restaurant, tradişional. Ciorbă de burtă, sarmale, piftie, zaibăr, ţuică, papanaşi. Gud, laic madăr fud.
-What did he say? I didn’t get the last part.
-It’s complicated. Basically, you don’t want to eat or drink anything there, or you’ll end up like Alice.
-Cooper?
-No, the Wonderland kind. Although both would fit perfectly, I presume.
-I might go with that. But listen!
-Yes?
-Would you care to accompany me someplace else first?
-I still have to…
-Yeah, I know.
-…meet someone.
-Who is not there.
-Precisely.
-Well, you’re not exactly time-bound.
-What do you have in mind?
-Sorry sir, how far is Bulzeşti?
–Thărti kilometer la Nord, zmol viligi. Fildz, cauz, hors, oi.
-Oi indeed. How much to take us there and back?
–Milion end haf, miss. Long rod.
-Sorry, what’s a million and a half? I only have tens and hundreds.
-It’s the old currency; a million is a hundred now; people still count by millions though.
-I see. We also took six zeroes off the lira ten years ago and people keep doing the same.
-Nevermind that; what’s so fascinating in Bulzeşti, except its droll name?
-The memorial house, of course.
-Sorescu?
-Sorescu.

cireşar

ubiquus ♦ September 15, 2015 ♦ Leave a comment

Parcurgem lent descântoteca urbană, dinspre centru către periferie, dinspre ciment către câmpie: pieţe pavate şi statui ciudate, clădiri gri şi oameni încă vii, un parc părăsit cu un copac ciuntit, câini ai nimănui şi turişti hai-hui, lulu şi gulu-lulu, unghii şi insomnii, o aripă şi-un picior, un pol şi-un ecuator. Astfel,

Ea scoate din rucsacul umflat un obiect neaşteptat. Priveşte cu un ochi în tubul colorat din carton presat şi spune:

-You see, this kaleidoscope is like life.

Nu spune că viaţa e un caleidoscop.

-What one holds here is change. Permanent change. Change is the truth. Truth in a tube, realistically speaking.

Suceşte cu delicateţe micuţul cilindru în mâini şi oftează:

-On the outside everything remains unaffected. One may sit the kaleidoscope on a shelf and observe it from afar. One may thus meditate endlessly on appearances. But when one peers through that tiny pinhole cut into the comfortable appearance, one would perceive change, the permanent mutation or alternation of possibilities, the fascinating permutations of these meager glass crystals that recompose, time and again, a different image.
–Transformation can be blessed with some truly admirable aesthetic features, even in the definite entropy of kaleidoscopes – a game of glass beads between mirrors.
-Yes! I love this game of beads and mirrors, or beads in mirrors…
-…Because graceful metaphors help soften the “railroad noise”?
-What I’m saying is that one should eventually cease to objectify the absent and start to humanize the present, change being implicit and necessary.

Ne târâm pe tărâm, ne înecăm în valurile cerurilor.

Mă uit la lucruri pe care le uit. (E un proces.).

cuptor

ubiquus ♦ September 15, 2015 ♦ Leave a comment

Casa memorială are aspectul unui mausoleu trist şi abandonat: dincolo de gardul dărăpănat, cu stinghii încovoiate, o suită de dale din beton leagă poarta ferecată cu un lacăt ruginit de o clădire cubică pe două niveluri, cu pereţi vopsiţi în gri şi decoraţi cu piatră de aceeaşi nuanţă, cu acoperiş plat din tablă cernită, cu ferestre încadrate cu migală de o bordură reliefată. Acest recital magistral de griuri este tulburat însă de trei detalii disonante: în curte, două pâlcuri de copaci firavi străjuiesc verzulii poteca din prefabricate, prispa de la parter este izolată de exterior de o carcasă din fier cârmâziu şi sticlă transparentă, iar pe înălţimea celor două caturi, de la fundaţie şi până aproape de acoperiş, se ridică trei arcuri brâncoveneşti impunătoare, care îi conferă clădirii un aer de contrarietate izbitoare şi (în ultima instanţă) eliberatoare.

-The villagers said the house is not open to the public, because both his wife and his younger brother died and the other remaining relatives are still litigating over the inheritance. It still opens occasionally for cultural events.
-So we cannot visit? At least enter the yard?
-I’m afraid not. It’s locked, as you see.
-That’s awful.
-Yeah.
-Would you mind leaving me here all alone for a moment? I need to meditate and such.
-I’ll wait by the taxi.
-Thanks.

secelar

ubiquus ♦ September 15, 2015 ♦ Leave a comment

Cred ca am mai fost deja aici. (Ai un soi de déjà-vu?) Mai degrabă un fel de déjà-été. Vederea este un simţ exclusivist, care pune între paranteze celelalte perspective, iar cele care contează sunt cele interioare. (Déjà-senti, deci?) Nu ştiu. Cum se numeşte atunci când simţi că ai mai simţit deja ceva identic? (Ennui? Ca să rămânem pe domeniul francofon.) Dacă este o regretabilă povară, da. Ca să ne transportăm pe domeniul livresc neaoş. (Şi uite aşa ajungem la insuportabila uşurătate a) Regăsirii. (Ce mai, sufletul e un visător solitar.).

-I got something for you.
-A green bough?
-Yes. From the sad trees in the mausoleum yard.
-You jumped over?
-I jumped over.
-Why?
-’Cause you came. Why?
-’Cause you went.

răpciune

ubiquus ♦ September 15, 2015 ♦ Leave a comment

Flo Morrissey cântă la radio: „If you can’t love, this all goes away”. Uneori doar o melopee sfâşietoare este capabilă să-ţi insufle vitalitatea necesară pentru a înţelege şi ingera realitatea. Spiritul destrămat, prăbuşit în hău, îşi deschide aripile, nu neapărat pentru a evita zdrobirea de sol cât pentru a se bucura de planarea nemaiaşteptată. Zborul este în fond abandon în voia curenţilor, a cerului, a simţirilor revelate de o stare paradoxală. Zborul, îndrăgostirea, sau totul dispare.

Dispar chiar şi numele astea absurde pe care le dăm, arogant, lucrurilor, locurilor. (Asta n-o mai cred, din moment ce am reuşit să ne numim până şi singularitatea originară în modul cel mai absurd cu putinţă: Big Bang).

Picăturile. Murgaş. Plopşorelu. Râul Valea lui Dan. Gogoşeşti. Motoci. Râul Teslui. Urecheşti. Floreşti. Dudoviceşti. Râul Şimnic. Mischii. Bariera Vâlcii.

-What’s so funny?
-These names, these places. It’s so Dada, laughable, and yet so natural, soothing. These could be anywhere, we could be anywhere, in another place, in another time, in a fairy tale or in a folk song.
-Or a poem.
-Raindrops, Darkhorsie, Poplartree, Donutcity, Tomcats, Earpull, Flowery, Dudestuff, Steely, Raildale, and a few ludicrous-sounding rivers.
-I like Raildale. It reminds me of Rivendell, the elvish city.
-….And so we passed through the elvish borrough of Raildale, towards the ostentatious, vivacious, salacious, voracious, hellacious and obviously mendacious Hotel Psychedelia.

brumărel

ubiquus ♦ September 15, 2015 ♦ Leave a comment

În oraş luminile se sting, una câte una; oamenii se pun la adăpost, abandonând străzile ploii şi întunericului. Râuri de negură densă se preling pe clădiri, absorbite de pereţii poroşi. E o noapte fără lună, acea noapte aparte în care umbrele se odihnesc şi câinii latră abulic la cerul pustiu.

Noaptea e anotimpul singurătăţii. (Noaptea e mister oglindit.).
Noaptea e esenţa care învăluie aparenţa. (Noapteacaleidoscop.).