Rovigilantes's Blog

Cenaclu la Planetariu Suceava de 8 martie 2013

De 8 martie ar trebui sa fie plin de fete,

Tinerele talente-si vor da talente,
Talentele de varst-a doua, putin mai lente,
Vor da doar ghivece si buchete.
Fetele ne vor zimbi frumos, vor suspina putin, cochete…
Eu am venit azi doar s-arunc ochiade la planete.
Fara lunete.
Nu am noroc. E innorat. Stau la cenaclu, deci n-am regrete.
E clar ca mint… azi am dorinti concrete:
Sa-mi vad prozatorii si poetii, iar eu sa sed si sa-mi las plete.
Fetele cu buchete ne vor citi sonete,
Iar cei mai virili cu siguranta opere complete.
Vom aplauda s-apoi vom lovi sub centura chiar si lucrari corecte.
Croseu de dreapta, upercut si cateva directe,
Si de-nervare vom sari din ghete,
Iar la sfarsit, dupa discutii desuete
Satui de plante, literatura si planete
Ne vom sui in taximetre
Spre FINAL DESTINATION, sa ne-mbatam baieti si fete.

Boby

 Tanarul Azorel, ca altfel nu stiu cum sa-i spun fara sa-l jignesc, a descoperit ca pe alocuri are lacune. Descoperind ca are lacune, inseamna, fara putinta de tagada, ca el,  tanarul Azorel, ca altfel nu stiu cum sa-i spun fara sa-l jignesc, devenise mai destept decat fostul tanar Azorel, ca altfel nu stiu cum sa-i spun fara sa-l jignesc.

 

In seara in care a stat pe malul marii singur, pentru ca il parasisera prietenii dintr-un motiv destul de simplu – respectiv, nu mai avea nimic de spus – s-a gandit cum mama dracului sa plece acasa fara sa strice echilibrul perfect ce i-l oferea mama natura. S-a certat voit… initial cu el insusi, apoi cu niste crabi ce tocmai isi faceau si ei siesta prin preajma, apoi cu niste pescari beti si intarziati, nu pentru ca avusesera mult de munca, ci pentru ca nu voiau deloc sa se duca acasa la neveste, sa nu riste sa-i certe pentru lipsa acuta de peste si pentru  lipsa de acuta de dorinta de a inainta in cariera.

 

Nevestele in schimb, in loc sa toarca precum pisica, adica sa sune bine si in esenta sa nu faca nimic, asa cum le spunea traditia, s-au apucat sa lupte pentru pace, pentru egalitate, pentru orice, imprietenindu-se intre ele, conclavul dezvoltadu-se de la zi la zi, cu tite perfecte, cu funduri rotunde si cu multe, multe circumvolutiuni.

 

Asa de mult am povestit despre pescari si despre nevestele lor, incat am uitat de tanarul Azorel, ca altfel nu stiu cum sa-i spun fara sa-l jignesc. Acest lucru cred ca s-a intamplat  ca urmare fireasca a unui fapt simplu: sunt mult mai interesanti crabii, pescarusii  (de astia am omis sa va povestesc), pescarii  ratati si nevestele lor frumoase si realizate (prietene intre ele), gingasia titelor, fundurile rotunde si bulbucii circumvolutiunilor.

 

Azorel, trebuie sa-ti schimb numele…nu vreau sa te mai jignesc…de acum incolo te vei numi Boby!

Era soare

Mâna dragă-n mâna dragă,
Mâna dragă-n mâna moale,
Mâna moale-n mâna moale,
Mâna moale-n mâna fermă,
Mâna-n frică mâna-aşteaptă,
Mâna-aşteaptă până doare,
Mâna doare şi se minte,
Mai apoi mai pierd şi-un dinte,
Unde dracu-i mâna dragă
Ce-o gasisem cu-ntâmplare
Şi răbdare?…
Era soare…

Adapost

Pierdem timpul cu placere. Avem dezbateri de genul:
Sacru sau profan?
Materialist sau doar pentru suflet?
Viata intru sobrietate sau boemie?
Poti trai fara dragoste si prieteni?
Poti trai singur?

Nu am tras niciodata o concluzie.
Eu, de curand, am incetat sa-mi mai pun intrebari.

Pentru mine viata s-a simplificat considerabil. Mi-a venit apocalipsa. Sunt un mort viu, dar bizar, acum parca sunt mai stapan pe mine. Am pierdut tot, si, ciudatenia dracului, parca e noua mea rezurectie. Poate, in sfarsit, ma maturizez. Asta nu stiu daca e de bine
sau de rau. Mi se pare ca imi pierd simtul umorului, dar exista si o parte pozitiva…parca nu mai sunt asa arogant ca altadata.

Pornitul de la zero are si alte avantaje. Nu poti porni spre minus infinit,,,sau poate e posibil…nu stiu…
A propos de “nu stiu”…in sfarsit recunosc ca nu stiu nimic si incep sa nu ma mai implic in discutii aiurea. Ma uit, ascult, sau simulez ca ascult, zambesc cand e cazul, dau din cap in semn de intelegere cand imi este cautata privirea, sunt un auditoriu perfect…sau par ca sunt…
O sa spuneti ca asta e tot aroganta…nu e…cineva m-a invatat ca poti face oameni fericiti ascultandu-i si privindu-i in ochi. Traim intr-o epoca in care nimeni nu mai asculta pe nimeni si fiecare vrea sa se asculte pe el insusi, dar nu in fata oglinzii, ci sa se exhibe in Agora. Exact ca mine acum…

Imi doresc sa vina extraterestrii, sa le invat limba si sa ii rog sa ma angajeze sa le dau cu matura prin capsula temporala, sa ma plimb de colo-colo printre epoci si galaxii si din cand in cand sa ma opresc in date importante ale vietii mele sa imi corectez greselile…Vedeti? Numai prostii emit…Inca nu ma maturizez…

Si totusi…cred ca cele mai frumoase clipe din viata sunt greseli perfecte…

Semne

Demult, parca nici nu mai stiu exact cand, de fiecare data cand mi se aratau semne din senin sau din ploaie, ma pripeam  sa trag concluzii optimist-credule despre ce ar putea previziona semnele alea, si, culmea, aveam dreptate…sau noroc. O vreme cand semnele prefigurau o existenta placuta. Apoi semnele optimiste s-au transformat pe tacute in pesimiste,si asta s-a intamplat din cauza ca m-am purtat prosteste cu mine si cu lumea buna.  De vreo doi ani, ma urmareste peste tot un treisprezece. Dar eu nu cred in puterea nefasta a lui treisprezece. Voi ramane (sau redeveni)  optimist, ingenuu, fraier asumat cu sange rece si cu zambetul pe buzele mele si ale altora  toata viata. Semnul cel nou imi spune ca daca sunt hain nu merge nimanui bine. Am aflat asta de la cea mai importanta si frumoasa persoana. O Pasare Maiastra.

RATARE

CAPITOLUL  1

 Sunt decretel. Tata nu m-a dorit. M-a dorit Ceausescu. Asa incat m-am nascut.

 

CAPITOLUL  2

 Cand am implinit un an m-am imbolnavit de adeno-flegmon latero-faringian…Imi place cum suna…Habar nu am ce inseamna, dar doctorii au stabilit ca urma sa crap..sase luni de coma…nu am crapat…M-a salvat mama ce mi-a dat de mancare cu o seringa printr-o gaura in gat…

 Cica boala as fi luat-o de la pisici…de la parul de pisica…Toata viata am iubit pisicile…Le-am pupat…

 

CAPITOLUL  3

 Dupa aceea am urmat sa-mi traiesc viata intr-un mod foarte bizar…Ba ma bucuram ca am prieteni, copil si iubita, ba nu vroiam sa traiesc pentru ca ii pierdeam…

 

EPILOG

 Cred ca asta e viata mea, si a altora, pe scurt…

Amintiri din rockilarie – O Vama Veche (autocenzurat)

Cred ca era prin ’92…sau ’93…nu conteaza prea mult…
In vara cu pricina toate fetele de pe plaja aveau mancarimi si simulau inteligenta. Suna misogin…nu sunt…sunt realist. De fapt, preocupati in pricipal de beutura, fetele treceau pe un plan indepartat.
Asa se intampla cu fetele…cu cat pari mai distant sau mai dezinteresat, ele vor sa-si demonstreze lor ca sunt cuceritoare, nu neaparat ca se indragostesc. E posibil sa fie si altceva…cand esti beat si mai prost decat esti, spui gogomanii simpatice si pari interesant…cam atat despre asta, ca mai am putin si il pun la punct pe Freud…
Prietenul Rudy era facut responsabil de obicei cu facutul pe placul fetelor, canta la chitara cu caietul cu versuri in fatza, iar fetele sedeau in cur in jurul focului si de la prima zdranganeala (am folosit o licenta poetica, de fapt fratele Rudy chiar canta binisor), isi puneau capul in piept sa le cada pletele in nisip si incepeau o balanganeala din gat, semn ca simteau muzica.
O craiasa mai inchisa la culoare din Bucuresti, Mela pe numele ei de artista, daca cumva baga Rudy vesnicele acorduri de blues, incepea sa chiraie fara versuri…auaauuu aauauuua auauauauuauauaaaaa….
Treaba asta tinea destul de mult, ca bluesul se termina greu si beutura se gasea moca la noi la corturi tot timpul. Eu cu pretenul Stabu ne enervam ades primii si, ca sa nu comentam, incepeam sa urlam mai dihai si mai afonic decat Mela…
Fata se simtea lezata, iar noi fericiti.

Dimineata ies din cort pe la 6 jumatate…nu puteai sa stai mai mult, soarele facea sera si transpirai si pe creier.

Mahmur, avand in gura un gust de parca mi-ar fi fatat pisica pe limba, gasesc fix la intrarea casutei portabile un bidon, PET, de doua virgula cinci kile…lichid transparent.
Apa dulce la ora aceea in Vama era destul de greu de gasit, mai degraba primeai bere moca de la prietenii de pierde-vara si ficat.

Trag din butelca cu setea adunata peste noapte, mult, nu stiu cat…
La un moment dat mi se blocheaza gatul si mintea…imi dau seama ca era dublu rafinat, tot de mine adus de acasa, in scopul de a fi economicos in vacanta…
Ca sa nu scot inapoi, inghit, inghit, inghit, inghit, inghit, inghit….inghit…
Gata…nu se face, in semn de respect fata de cerealele ce au fost la baza celor 98 de grade, sa vomit “au bord du La Mer Noir”…
Fumez, imi frec un ness, mi-e bine, frec o chitara, ragai multumit…

Iese Florian in buza cortului, se uita cu riduri la mine si ochii mici.
-Ce drecu freci cobza aia dis di morning? Esti tembel?
-Da.
-Ai apa?

Ii fac semn din cap catre sticla de plastic (expresia “sticla de plastic” pentru mine e un paradox).
Bea cu sete mare si el. Mult. Ca mine.
Inghite, inghite, inghite, inghite, inghite, inghite…inghite…Ca mine…
Cu vocea gajaita, reuseste sa spuna:
-Te bag in …!
-OK

Si vine langa mine sa lalaim impreuna.
Pe rand ies toti din cort si perpetuam jucaria. Multa gasca bea din “apa” grea…

Pe la 10 suntem toti in formatie, urlam pe malul marii.
Apa tare e in sistem, suntem fericiti si tineri…
Mela se apropie circumspecta…se gandea ca e loc de un blues…Nu e…Hahaim toti ca nerozii si urlam ca lupii fiecare in legea lui un blues care nu exista. Violent si plin de porcarii…Rudy cu chitara ne sustine. Fetele nu mai dau din par. Vremea hippioteniei a trecut…Incepe punk-ul…

Auzim de la prietenii timisoreni cum ca in Vama Veche au venit doua englezoaice ce sustin ca e locul si momentul in care poti sa-ti gasesti jumatatea.
Ne intrebam retoric, ce dracu cauta oamenii civilizati in tara noastra… nici nu credem prea tare istoria asta…

Seara mergem la Englezu’ , carciumar poreclit asa ca era scrobit, respectuos fata de clienti, dadea si pe datorie, ne aducea la comanda vinul pe care-l voiam noi …culmea…numai de ingleji discutam azi…

Ne trantim in curtea omului pe beton, e mai comod si ni se pare mai racoare…

Asta e senzatia de bine…fiecare cu o litra de “Colinele Dobrogei”in fata, radem de Mela si de bluesul ei de cacao…

Arat cu capul spre poarta…
-Fratilor, cred ca povestea cu englezoaicele e adevarata…

Si ma uit prostit catre inaintarea ratzushcoida a doua domnisoare rotunde…nu exagerez…rotunde…

Toata lumea a tacut. Apasator. Zic (matur):
-Am belit-o…
Ei:
-Si noi…

Evident, fetele din vest, vin fix la noi…altii nu erau pe acolo…
Educata frumos de acasa, se prezinta prima, dind mana pe rand cu fiecare dintre noi:

Hello, my name is Emma Hart… mandra de numele fix ca in roman…
mmm ..mmm
Hello, my name is Emma Hart
mmm ..mmm
Hello, my name is Emma Hart
mmm..hhmmm…
Ajunge si la mine, eu tot intins ca un limax…
Hello, my name is Emma Hart
A big one, huh?

Ai mei se tologesc pe jos (la propriu) de ras, Emma Hart nu rezista cu inima, pleaca cu prietena ei ramasa neprezentata din ograda, a doua zi din Vama, sunt convins ca in a treia zi din tara…

Sunt convins si acum ca eu am distrus relatiile externe si diplomatia romana…

Amintiri din rockilarie – Rock 91 – (sper sa nu ma dea in judecata Botezatus)

Nu am avut niciodata un par frumos. Cand eram copilas, bunica ma tundea scurt, nu chiar cazon, pentru ca parul blond, aproape alb vara sub bataia soarelui, statea 3D, 4D, 5D, sau cate dimensiuni or mai fi…Aveam si o minunatie de vartecus taman in frunte, care, daca crestea putin arata ca un evantai, sau creasta punker pusa invers. Acu e la moda porcaria asta, se duc la coafor baietii sa-si faca vartecus…nu spun ca sunt idioti, desi ma gandesc la asta…
Bunica, cand ma ducea cu forta la biserica duminica, ma dadea cu ulei de nuca pe cap si imi lingea parul, numai sa nu stea impuscat in toate directiile, iar mie imi vine sa vomit si acum la senzatia grasoasa de atunci…
Pe mobila cu radio apartinand bunicului, am ascultat intamplator pe Europa Libera (bunicul era surd si auzea el si tot satul postul interzis), in emisiunea Metronom Duminical, prima mea piesa rock din strainezia – The House of the Rising Sun de la The Animals – gata…devenisem roacher…
Cand am mai crescut si bunica nu-mi mai putea controla lungul nasului si a parului, l-am lasat sa creasca (pe par), atat cat ma lasa oranduirea comunista…
Fostul meu diriginte, Nae, (nu mai e printre noi) – m-a trimis la tuns direct din ora lui de matematica…de 3 ori, de fiecare data imi dadea 10 lei…
Am descoperit Smocky si Dire Straits si alte chestii asemanatoare pe o banda ascultata pe un magnetofon cu lampi. Trebuia sa-l las sa se incalzeasca vreo 5 minute ca sa porneasca cantarea.

De aici au inceput cu adevarat toate fericirile, nefericirile, prieteniile, drumurile vietii mele…

Festival Rock 91 – Jump!

Am imprumutat de la Catalin, prieten ce nu a reusit sa vina cu noi la Bucuresti, o pereche de blugi mulati, elastici…La ora aceea imbracamintea de pletos era rara avis. Dar trebuia sa semnalizezi ce fel de rocker esti…daca erai cu metalu’ trebuia sa ai mulati, pumari gheata in picioare (de la second), geaca de pele sau de blugi, Rifle sau Levi’s, stramta pe tine, cu un abtibild cu trupa favorita cusut pe spate, eventual scrisa cu pixul si schimband cu altii casete de nouazeci de minute cu ultima grohaiala din Suedia.
Daca erai cu hippiotii, simulai inteligenta, aveai camasa romaneasco-taraneasca sau indiana cu evazati de tot cacatul, naclait in cap, beat tot timpul si cerand tigari si bani de la gagici.

Cum nu eram nici cal, nici magar, nici in caruta, nici in teleguta, sau, mai exact cu curu in doua luntrii, si cu muzica 6-7 zecista si 8-9 zecista, am cedat insistentelor unui alt bun prieten intru rocareala, betie si preumblare si i-am dat lui blugii elastici si mulati, de curva…

Am plecat la gara fara bagaje…sau aproximativ…cateva sticle de rom. Ieftin si bun.
Eram vreo 8 baieti si la Bucuresti trebuia sa facem joctiunea cu niste prieteni olteni.
Pana sa vina nashul, ne imbatam putin…Apoi mai mult…
In timp ce ceilalti dorm pe banchetele de musama chefere si le curg belele in coltul gurii, eu si prietenul cu blugi elastici si mulati, recunoscuti in cartier ca rezistam ca nesimtitii la beutura, fumam Carpati la geam si simulam gandirea in versuri…avem nevoie de cuvinte pentru trupa din cartier, timpul trece mai usor, iar pe de alta parte trebuie sa demonstram ca noi suntem idioti cu acte in regula…

Borasc in somn, borasc pe ikebana
Cu greu mi-opresc secretia salivara
Cu doua degete recuperez bomboana
Din propria-mi borala dintr-o gara…

Cineva anunta pe culoar: sase, sase…nashu’!!!

Ne ingramadim printre prietenii cu bale, ne facem si noi ca dormim si balim, ne inabusim rasul si asteptam…

Nashu trage usa, eu sforai mai tare decat adormitii, evident nashu rage:

BILETELE LA CONTROL, VA ROG!

Unu se trezeste instant:
Ce-ai bre de tzichi asa? Vrei sa ma vezi cu infarct?
Cica ma trezesc si eu, si prietenul cu blugi elastici si mulati, ne facem ca-l linistim pe ala sarit din somn, o gura de rom lui nasu si :”lasa-l in pace, nu vezi ca-i mare, beat si nebun?” si totul se oarecum linisteste…ceilalti sforaie, balesc in continuare…din cand in cand partaie…iesim din nou pe culoar cu rom si Carpati…e vara lui ’91 si ne indreptam spre primul festival de rock liber din Romania…A mai fost o incercate la Costinesti in ’90…

Ajungem in gara de Nord, incercam sa ne adunam, intrebam pe toata lumea si incercam sa nu se vada ca suntem moldoveni…nu ne iese…
In metrou facem pe noi de frica…”Atentie, se deschid usile. Urmeaza statia cutare cu peronul pe partea stanga”…”Atentie, se inchid usile”…Ne inchipuim cu capul prins in usi sau atarnati de un picior si fluturand prin tuneluri dand cu teasta de ziduri…Stam prinsi cu amandoua mainile de bara cea mai apropiata de usi, repetand care e dreapta si care e stanga…Nu recunoastem atunci ca suntem speriati…recunoastem mai tarziu…si radem…

La Palatul Copiilor vedem gramada de lume ca noi…cam 10.000 de oameni cu pletuta si blugi rupti…deodata ne-am linistit…
Ne intalnim cu prietenii din Craiova, unuia ii zice Calu’…nu stiu de ce…e mic si nevinovat…
Prietenul cu blugii elastici si mulati, imprumutati de la mine, imprumutati de mine de la Catalin, se duce cu Calu’ aiurea prin multime…
Eu cu restul baietilor gasim un oportunist si noi gasim o oportunitate.
Oportunistul vinde vin la litru fara eticheta, ieftin…fieacare isi ia cate o sticla, eu iau 3.
Era momentul sa gandesc rapid…unde dracu umblu eu cu 3 sticle in brate? Si oricum, lumea cu plete ma vaneaza, e cu ochii pe mine: “uite cat vin are asta…” …or sa vina si o sa mi-l bea…asa sunt hippiotii astia de cacat…si metalistii…si punkerii…
Beau intr-un sfert de ora 3 kile…
Un timp am umblat prin multime, pierdut de prieteni, luand tigari din gura de la oameni, doar lungi si albe, asa mi se pusese pata…
Eram fericit si fericit.
La un moment dat a inceput sa cante Kripton, iar eu eram in preajma scenei. Scena inalta…Cam 4 metri.
Se aude de pe scena: “Sunt doar un nor / Un nor trecator / Iubirea-mi da aripi sa zbooooor”
Zis si facut…zis ei, facut eu…ma catar pe scena, salut publicul si ma arunc…logica simpla spune ca daca scena e asa de inalta, lumea sta mai in spate, sa poata vedea ceva ce se intampla sus…mai ales ca era spatiu deschis, neingradit, iar Kripton nu era cea mai in voga trupa.
Am aterizat pe asfalt, pe burta…pe piept…am stat…m-au ridicat si am reusit sa respir dupa 3 minute. Sau asa mi s-a parut…nu aveam nimic la cap…sau in cap…asa ca am dat sa ma sui din nou…M-au tras oamenii de picioare, am cedat cu greu…aproape ca imi dadeau nadragii jos…
Daca esti beat, nu-ti este rusine ca esti prost facut gramada…nici daca esti prost facut gramada nu-ti este rusine ca esti prost facut gramada…

Apoi s-a facut noapte…pentru mine…

M-am trezit cu Survolaj…trupa pentru care nu am vrut sa ratez festivalul.
Eram intins pe niste scanduri intr-un cort militar…gol…mai statusem in asa ceva in armata. Ca prin ceata mi-am adus aminte ca s-au luptat cu mine niste domni si doamne sa ma intinda acolo…nu stiu cand…

Am iesit, am intrebat cat e ceasul…5…
Bun.
Mana in buzunare…zero…
Ma uit dupa prieteni…10.000 …de oameni…
Hmmm…
Nu intru in panica. Sunt beat inca.
Ma zareste un oltean. Calu’…plin de namol pe picioare…ma intreaba:
-Buai, unde ai umblat toata noaptea? Ai tai bocesc, toti cred ca te-au portionat depesharii si te-au dat pe Dambovita…
-Da ce bre, sunteti tampiti? Am dormit in cortu’ asta…Era sa dorm pe afara?…Unde-i Toma?
-Hai incoa…

Suntem fericiti si beti, albi la fata…afara se lumineaza…
Fain concertu’…zic toti…
Fain…zic si eu…Survolaj era ultima trupa…

Toma cu blugii mulati si elastici era acum Toma cu blugi mulati si elastici plini de namol. Pana la cur. Blugii mulati si elastici imprumutati de la Catalin. De mine.

Noaptea Calu si Toma au avut chef sa se plimbe tinandu-se betivaneste de gat si au nimerit intr-o mlastina si au hotarat ca trebuie traversata…nu lasi o treaba neterminata…

Pe toti ii durea capul, pe mine ma durea cerul gurii…mi-am adus aminte ca in cort unii ma tineau de maini si picioare, unul ma tragea de falca si o tanti- frumsica- se invartea cu o seringa pe langa mine…

Primesc o tigara…Hmmm…Gust de gudron…ce dracu?

In tren, in drum spre casa, ascultam o doamna exaltata si in etate recitand poezii revolutionare anti-Iliescu…Bautura si tigara are gust de gudron…

Ce dracu o sa-i spun lui Catalin de blugi?

Acasa citesc in Tinerama: “festivalul a fost o reusita, nu s-au semnalat evenimente deosebite, doar un singur caz de coma alcoolica”… Mass-media exagereaza…

Aberatii de fericire – 2

Cum va spuneam, exista un om ce a crezut in teza sustinuta de nu stiu care cercetator nord-american, respectiv ca dragostea dureaza trei ani, in consecinta a scris o autobiografie a dragostelor lui, cuprinsa in romanul cu acelasi titlu, L’amour dure trois ans. Domnul se numeste Frederic Beigbeder.

Nu tin sa ma credeti, treaba voastra, insa o sa va spun ca am citit cartica asta dupa ce am scris capitolul 1 din prezentele Aberatii. Doar auzisem ca exista. Mi-a imprumutat-o prietena mea, dupa ce si ea o imprumutase de la altcineva.

Ceea ce e pozitiv fascinant, e ca te regasesti in pielea si in gandurile autorului personaj principal. Ce e enervant?…acelasi lucru…

La mine luxul de amanunte la care m-am potrivit cu omul din carte a mers pana acolo incat chiar si locul pe care-l consider eu optim pentru a-mi celebra iubirea, viata si moartea, este exact acelasi. Si nu este unul de care stie toata lumea. Nici macar nu am ajuns inca acolo, dar m-am indragostit de bucatica asta de pamant dupa ce am gasit filmulete, fotografii si istoric pe WEB. E vorba de Formentera, o insula mica din Baleare, ce a facut istorie in perioada hippie, ramanand si in prezent un ultim paradis natural, ce a scapat de constructii de tip mastodont si de galagioasele cluburi moderne, desi este la o aruncatura de undita de Ibiza, centrul mondial al disco-dance-trance-fancy-shmancy.

Cum naiba sa te mai apuci de scris, daca altcineva, pe care nu-l cunosti si probabil nu ai sa-l vezi vreodata, iti fura nefurand cuvinte, minte, ticuri verbale, discursul pentru aburit gagica, stil de scris…

Nu mai poti face nimic pe lumea asta fara a fi supus riscului sa fi acuzat de plagiat…nici scris, nici gandit, nu are rost sa fi spontan – inaintea ta au mai fost alti spontani cu aceeasi poanta-, si dragoste s-a mai facut cum ai facut tu…mai bine du-te si te imbata si te culca pe-o ureche, desi si asta se tot face de ceva timp incoace…

Suficient

Nu ai de toate, dar ai suficient
Cat sa nu-ti mai doresti sa rozi franghia
Ce te leaga de scaunul vechi, de pe vremea copilariei bunicii…
Se intampla frecvent sa-ti dai seama ca gura devine nefolositoare,
Chiar mai mult, te incomodeaza la mers.
Creierul nu mai are nevoie de tine,
Asa incat dumnealui isi cauta o viata frumoasa, in alta parte.
Cand pleaca isi ia cu el si fatza si gatul,
Doar ca sa nu voiajeze singur…
…Sau doar ca sa-ti faca tie rau…inca nu e clar.
Asa ca ramai doar cu pieptul gol…
Gol…pentru ca iti pleaca si plamanii…
Au de ales…la fumat sau la transplant…
Fara inima ai ramas mai demult,
Ti-a fost furata pe bucati – infractiune continuata –
De catre dragoshti, infractori de drept comun.
Ficatul, stomacul, rinichii se imbata de draci
Acasa la intestinul gros…
S-a casatorit cu cel subtire…
…Dar nu le merge bine…
Picioarele umbla fara rost…
…Uneori mai viziteaza alte organe…
…Uneori sunt invidioase pe alte picioare ce si-au gasit locul…

Asa ca ai ramas o doar o carcasa
Si doua maini legate de scaunul bunicii copil.

Suficient…