Era o zi tare urâtă de toamnă târzie, ploioasă și gri atunci când am găsit inelul perfect la o tarabă din Varna. Aveam vreo cinsprezece ani și eram într-o excursie. Căutam suveniruri și atunci l-am văzut. Era geometric, deși în mod straniu îmi dădea o senzație de asimetrie. Cel mai mult am remarcat culoarea albastră, dar când îl mișcam avea irizații de verde, roz și galben. Știam că n-are ce căuta la acea tarabă, că trebuia să-mi aparțină pentru că simțeam că era deja al meu. L-am cumpărat și l-am îndrăgit nespus. Îmi schimba starea în bine, culorile sale mereu diferite îmi ofereau o senzație de confort. Poate că pentru alți oameni era un inel obișnuit, dar pentru mine căpătase semnificații aproape mitice. Nu era un inel, era inelul.
L-am purtat câțiva ani până într-o zi când am fost incredibil de fraieră. Stăteam pe o bancă, era o zi însorită. O țigăncușă se băgase în vorbă cu mine. Îmi povestise că are unsprezece ani și că are grijă de fratele ei mai mic și tot felul de detalii pe care nu mi le amintesc. Pentru un moment am empatizat cu ea, iar în clipa când mi-a spus că îi place inelul meu și că ar vrea să-l probeze, nu mi s-a părut nimic în neregulă. Pentru mine era doar o fetiță curioasă, atrasă de lucruri frumoase, așa cum obișnuiam să fiu și eu. L-am scos de pe deget și i l-am dat, ca ultima naivă. Doar că atunci când s-a văzut cu el în mână s-a îndepărat și n-am mai văzut-o nici pe ea, nici inelul.
Nici nu realizasem cât de atașată eram de obiect până m-am văzut cu degetul gol. De atunci am devenit obsedată de inele albastre sau care seamănă măcar puțin cu el. La o lună distanță mi-am luat un alt inel cu piatră de culoare albastră. Era frumos, dar nu era acela. Feeria a durat cam o vară pentru că după am sesizat că i-a căzut piatra. De abia atunci mi s-a părut deosebit. Lipsa pietrei i-a dat o valoare mai mare în ochii mei. Era atipic și l-am purtat câțiva ani până am zărit într-o vitrină un inel cu o piatră din opal albastru cu irizații verzi. Instantaneu m-am gândit că poate a venit vremea să am un inel cu piatră totuși. Contrastul între pielea mea și el era magnific. Toate bune și frumoase până când într-o zi mi-am lovit mâna într-un dulap, iar materialul inelului fiind foarte subțire, s-a îndoit. De abia am reușit să-l scot de pe deget. Acum rămăsesem doar cu piatra. M-am enervat și mi-am zis că o să termin cu obsesia inelului albastru. O să las degetul gol și o să-mi văd de treaba mea.
Se pare că nu mi-a trecut. Zilele trecute am fost targhetată într-o reclamă pentru un site cu bijuterii. Am intrat pe site și ce credeți că am căutat? Exact, inele albastre. L-am ales pe cel care semăna cel mai tare cu cel pe care l-am deținut. Are o piatră albastră și un design abstract. Aștept să-l primesc. Nu știu ce se va întâmpla cu el, dar tare mult mi-aș dori să-l pot păstra de data aceasta.
Morala poveștii: când mă atașez prea mult de un obiect sfârșesc prin a-l pierde într-un fel sau altul. Iar când dispare, devin obsedată de modul în care mă făcea să mă simt și vreau să recreez acea senzație cu orice preț. E bine ceea ce fac? Cu siguranță că nu, însă este ceea ce este.
Pentru mine machiajul este o experiență în sine, îmi creează starea. E de asemenea un obicei reconfortant. Astăzi am mai adăugat niște produse The Body Shop în colecția mea și mi-am zis să le folosesc împreună spre a concepe un machiaj natural.
Pentru a începe cu o desfătare a simțurilor, am folosit mai întâi gelul pentru microdermabraziune cu Vitamina C, pentru că miroase excelent și curăță tenul foarte bine. Am testat o nouă cremă tip gel cu Vitamina E, efectul fiind unul proaspăt și relaxant. Am așteptat câteva minute să intre în piele, și apoi am utilizat fondul de ten Fresh Nude. Trebuie folosit neapărat cu o pudră de aceea am fixat cu o pudră pe bază de ceai verde tot de la The Body Shop.
Supriza cea mai plăcută a venit din partea produsului pentru sprâncene. Frame it este un fel de mascara colorat pentru sprâncene, ușor de utilizat. Ador acest produs. A fixat, colorat și conturat forma sprâncenei, așa cum mi-am dorit. Sunt foarte încântată de acest produs. Simt că a făcut o diferență imensă. M-am simțit ca proaspăt întoarsă de la salon.
Bineînțeles că mi-am luat încă un ruj pentru că sunt de comă, îmi plac rujurile și era la promo. Totul era la promo, iar eu mă dau în vânt după reduceri. Am ales o nuanță foarte drăguță cu o denumire la fel de simpatică: Show Love.
Ca și produse complementare, am folosit unul dintre mascara-urile mele preferate încă de când lucram ca Beauty Adviser pentru Loreal și Maybelline, Collosal Big Shot pentru că pot ajunge la baza genei cu ușurință, So Clear Concealer de la Miss Sporty pentru a corecta niște imperfecțiuni și un blush dintr-o paletă de față de la Cupio. Iată ce a ieșit!
Efectul în sine mă duce cu gândul la produsele marchetate ca fiind anti fatigue (anti oboseală), mă simt revigorată folosind produse The Body Shop.
Vă aduceți aminte de epica reclamă de la șamponul Sunsilk cu acest mirific slogan, cel din titlu? Dacă da, cel mai probabil sunteți născuți atunci când dinozaurii umblau liberi pe bulevard ca mine. Și puteți spune orice, dar nu că acest slogan nu v-a rămas în minte ca un monstruleț lipicios care a părăsit părul o dată cu folosirea șamponului.
V-am luat pe la Ploiești ca să vă aduc la problema mea, fosta mea dilemă de fapt pentru că am rezolvat-o între timp. Făceam baie pe cap și rămâneam cu porțiuni care efectiv nu se clăteau, o minunăție de situație. Am întrebat în stânga și-n dreapta, pe la farmacii, cunoștințe, aparent nimeni nu știa de această situație. Ba mai mult, m-am trezit cu glumițe binevoitoare precum „Ești sigură că te clătești cum trebuie?”. Bineînțeles Karen, o fac cum o făceam și până acum, doar că înainte nu aveam această situație, iar acum apăruse și habar n-aveam ce să fac cu ea.
Căutând informații și schimbând șampoane încontinuu, am descoperit de la o fumătoare că știe de un produs care elimină mirosul din păr și având particule abrazive crede că mă va ajuta și pe mine. Așa am descoperit scrubul pentru păr. Habar n-aveam de existența unui astfel de produs. Folosisem doar scrub pentru corp sau pentru față. La recomandarea ei am mers spre cel de la Tresemme și în sfârșit scăpasem de senzația de păr încărcat. Era o soluție bună pe moment, dar dacă mă pui pe mine să folosesc scrub, șampon și balsam în același timp, mă pufnește plânsul. Sunt genul care folosește produse multifuncționale și caută să economisească timp. Așadar, am făcut niște cercetări pe internet și am ajuns în sfârșit la denumirea problemei mele: efectul de build-up.
Acesta se întâmplă atunci când produsele de îngrijire se acumulează la nivelul scalpului și nu vor să se miște din loc. Astfel am ajuns la șamponul cu nufăr de la Wella, Scalp balance, care mi-a eliminat reziduurile, fără să mai fiu nevoită să folosesc scrub. Doar că am observat că părul se încurcă foarte tare de la el, așadar un balsam bun este absolut necesar.
Din întâmplare am descoperit și șamponul cu Tea Tree de la The Body Shop care din fericire se clătește și nu-mi rămâne în păr. Un altul care a a dat roade, însă doar împreună cu scrubul de la Tresemme a fost Aqua Light de la Pantene.
Am aflat de mai multe opțiuni după ce am căutat efect de build up pe google și Notino mi-a recomandat niște produse pentru această situație, dar personal le-am încercat pe cele menționate în articol și chiar au funcționat.
Astfel, dacă vă confruntați cu efectul de build-up, există soluții la îndemână.
N-am mai citit de mult timp. Am un soi de stare latentă în care tot ce vreau să fac este să dorm, să mănânc și să mă uit la chestii ușoare, care nu-mi solicită creierul și au rolul de a mă distra. Zilele trecute însă, între cărțile necitite și de data aceasta aparținând altei persoane, mi-a atras atenția un titlu: Cele 7 legi de Risvan Vlad Rusu. Și ca o maniacă ce sunt în tot ceea ce fac, am terminat-o într-o zi. O zi e mult spus, câteva ore, în care am făcut asta în timp ce mă îmbuibam cu struguri, gustarea mea preferată din perioada toamnei.
Așadar mi-am spus să scriu și aici cele 7 legi pe scurt în caz că mă lasă memoria și vreau să mi le împrospătez.
Legea mentalismului sau gândurile sunt mai importante decât credem.
Legea corespondenței: cea ce este sus este și jos, ceea ce este jos este și sus. (Precum în cer, așa și pe Pământ)
Legea vibrației: atragem întâmplări și persoane în funcție de vibrația noastră din acel moment și a lecțiilor pe care le avem de învățat.
Legea polarității: ceea ce am reținut de aici este atât fericirea, cât și tristețea nu durează veșnic, ele alternează. Dacă există bine, există și rău și tot felul de concepte opuse care coexistă. Este legea vibrațiilor mentale. Poți să transformi gândurile nedorite, concentrându-te pe polul opus, pe ce îți dorești, nu pe ce nu îți dorești.
Legea ritmului: Toate se întâmplă în ritmul lor, fiecare acțiune are timpul ei, exact ca anotimpurile. Tot ce trebuie să fac este ceea ce urăsc eu cel mai mult, să aștept :))
Legea cauzei și a efectului: orice faci are o consecință. Așadar dacă faci constant lucruri rele, te ia mă-sa lui Aghiuță, dacă faci lucruri bune, bineînțeles că și acestea ți se întorc sub formă de karma bună.
Legea genului: e un soi de yin și yang. În fiecare element masculin găsim și ceva feminin și viceversa.
O iubire răvășitoare este un roman care face parte dintr-un proiect scriitoricesc ambițios de-al meu. Voi publica în timp real (în timp ce-l scriu) primele zece părți pe acest blog. Apoi, după ce-l finalizez, îl veți putea găsi la un preț modic pe Google Play Books în format electronic.
Jurnalul lui Petre, partea a 2-a
Să-mi trag două palme, să zicem că sunt prins între două „situații”. Unii dintre voi veți spune că sunt un ratat, iar alții mă veți ridica în slăvi. Fiecare va judeca după sistemul său de valori.
De când n-am mai scris aici, s-au întâmplat numeroase evenimente. Iulia s-a despărțit de Arthur în fața apartamentului părinților mei. Aparent, Iulia a văzut pozele din ziare cu tipa de la petrecere și fostul ei iubit, iar el, ei bine a cam fost un pic gelos pe mine. Și eu aș fi fost, dacă n-aș fi știut că e vorba de mine. Cu mine femeile se simt în siguranță, nu le fac niciodată nimic. Mama s-a simțit eliberată când a văzut-o plecând din apartament, iar tata a făcut un comentariu răutăcios; a spus că tatăl lui Arthur oricum a fost un jucător de fotbal mediocru. Nu comentez.
Iulia, controversată ca de obicei s-a decis să dea un interviu fix la locul meu de muncă, sub pretextul că vrea să fie într-un loc unde cunoaște pe cineva, să nu înceapă chiar de la zero. Și a primit postul. Știu din surse sigure că nu era cea mai pregătită pentru job, doar cea mai frumoasă candidată. E important pentru șefii mei ca fetele de la social media să fie drăguțe. Își mai clătesc și ei ochii. Iulia este inteligentă, dar nu e chiar cea mai deșteaptă dintre toate. Înfățișarea în schimb îi deschide multe uși. Așa a fost mereu.
De când lucrăn la aceeași companie eu, ca ultimul lacheu, îmi iau toate pauzele o dată cu ea. De o săptămână stăm pe balcon și bem cafele. La pauza de masă ea mănâncă salatele ei simandicoase, iar eu mâncare tradițională.
Într-o seară de vineri, Victoria m-a anunțat că va întârzia câteva ore, întrucât va lua o cină cu o prietenă. Iar eu ce am făcut? Am acceptat imediat invitația Iuliei de a merge la un restaurant în centrul vechi. Ce putea să se întâmple? În mintea mea eram doar doi colegi care ies să mănânce. Mă uitam la ea cum se înfruptă din creveții cu orez și soarbe din prosecco, în timp ce înfulecam din burgerul meu acompaniat de cartofi prăjiți și bere. Eu și Iulia mereu am avut gusturi diferite. Asta nu m-a împiedicat să o simpatizez, în timp ce majoritatea celor din jurul meu credeau că e o fițoasă.
La al treilea prosecco, Iulia de abia se ținea pe picioare. Știam că e momentul să o duc acasă, ceea ce am și făcut. Doar că înainte de a intra, m-a îndesat într-un colț, mi-a fixat fața într-un loc și m-a sărutat apăsat, după care a intrat în casă, nu înainte să se mai uite o dată în urma mea și să zâmbească. Ah, zâmbetul acela nenorocit m-a năucit de-a dreptul. Mereu face gesturi imprudente, cumva vrea să se asigure că este încă relevantă.
Și ce-ar trebui să fac acum Victoria? Am intrat în apartamentul nostru, pe care l-ai decorat impecabil. Unele femei au gusturi la mobilă, iar tu te numeri printre ele. M-am aruncat în pat și m-am gândit neîncetat la acel sărut pe care l-am derulat de zeci de ori în capul meu. Și apoi ai apărut tu ca o zână. M-ai sărutat pe obraz și m-ai strâns în brațe. Te ador Victoria, dar îmi place și Iulia, o apreciez într-un mod diferit. Pe ea aș trânti-o în pat în timp ce i-aș imobiliza mâinile, iar apoi s-ar lăsa cu artificii pe tavan, iar pe tine te-aș îngropa în săruturi în timp ce am face dragoste lent și atent.
O iubire răvășitoare este un roman care face parte dintr-un proiect scriitoricesc ambițios de-al meu. Voi publica în timp real (în timp ce-l scriu) primele zece părți pe acest blog. Apoi, după ce-l finalizez, îl veți putea găsi la un preț modic pe Google Play Books în format electronic.
În timpul petrecerii
Zgomotul din club îi dădea lui Petre numeroase dureri de cap. Personalitatea lui preponderent introvertită l-ar fi îndemnat să rămână în camera de hotel în alte circumstanțe. Imediat după cină, ar fi găsit o scuză lamentabilă, ce ar fi cauzat doar priviri duioase și compătimitoare din partea colegilor. Însă de data aceasta voia să iasă din zona de confort. Îl ajuta și faptul că Mișu îl însoțea. Acesta era prietenul său dintotdeauna, iar acum devenise colegul său de muncă. Mișu era opusul lui Petre. Extravertit, vorbăreț, acesta era alegerea perfectă de individ pe care-l să-l ia cu el la o petrecere.
– De ce aș face una ca asta? Se uită Petre contrariat la prietenul său vizibil amețit de la alcool.
– Pentru că Amber și Lucy nu pot să pronunțe prea bine Mihai, așadar le-am sugerat să-mi zică Mike.
– Amber și Lucy? Se miră Petre.
– Cele două tipe din America pe care le-am cunoscut în seara asta. Ele nu cunosc Constanța și m-am oferit să le fiu ghid. Bineînțeles că vei veni și tu!
– Evident că nu te-ai gândit să-mi spui și mie acest aspect, spuse Petre doar pentru el.
– Ți-am spus acum. Amber, Lucy, come here. This is my weird friend, Peter. (Amber, Lucy, veniți aici. Acesta este prietenul meu ciudat, Peter)
– Your weird friend? (Prietenul tău ciudat?) Chicoti Lucy.
– Yes, my weird friend, he is a nice guy, but weird as fuck. (Da, prietenul meu ciudat, e un tip de treabă, dar e ciudat ca naiba)
– Hello Peter, Mike’s weird friend, (Bună Peter, prietenul ciudat al lui Mike) interveni Amber întinzând mâna înspre Petre.
– Hello, nice to meet you, (Bună, încântat să te cunosc) spuse Petre timid.
– Actually, your friend Peter is kind of Amber’s type. (De fapt, prietenul tău Peter este genul lui Amber)
– What do you mean by that, (Ce vrei să spui prin asta?) deveni Mișu curios.
– Well, kind of a geek, hot in disguise. Don’t laugh, I mean it. If you change his glasses with a nicest shape and you dress him differently, he becomes really attractive. The thing is he is not really aware it, that’s make him even more hot. (Ei bine, e cam tocilar, dar atractiv în camuflaj. Nu râde, vorbesc serios. Dacă-i schimbi forma ochelarilor și-l îmbraci diferit, devine foarte atractiv. Chestia e că el nu este conștient de acest lucru, ceea ce-l face și mai atractiv).
– If you say so. I never saw Peter as an attractive guy. (Dacă tu zici, nu l-am văzut niciodată pe Peter ca fiind un tip atractiv).
– Well, thanks God that you are straight. (Ei bine, mulțumesc lui Dumnezeu că nu ești gay).
– Now that you put it that way, (Acum că ai pus problema astfel) râse Mișu.
– So, does your friend has a girlfriend? (Prietenul tău are o iubită?)
– Actually…Yes, he has. He will kill me if I will try to match his with Amber. He is so infatuated with his girlfriend, Victoria. (De fapt, are. M-ar ucide dacă aș încerca să-l combin cu Amber. Este foarte îndrăgostit de iubita lui, Victoria).
În stilul său caracteristic, Mișu continuă să vorbească cu Lucy, spunându-i verzi și uscate. Petre, în neîndemânarea lui îi zâmbea crispat lui Amber din când în când, doar ca să nu se simtă exclusă. Văzând cât de ciudată era scena ce se petrecea în fața lui și încercările de flirt eșuate ale lui Petre, care-și dorea să fie oriunde în altă parte, Mișu îi luă pe toți și-i îndrumă spre bar.
– Vreau să merg la cazare, se lamentă Petre.
– Mai stai! Distracția de abia acum începe.
– Ăia-s beți toți, spuse Petre arătând spre grupul de colegi de la muncă, ce se distrau în colțul opus al clubului. Nici n-o să observe că lipsesc, insistă acesta.
– Ai venit aici să socializezi, sublinie Mișu.
– Cu cine Mișule, cu tine și cele două fete din America? Mulțumesc, dar cred că o să mă lipsesc.
Cu colțul ochiului, Mișu zări o rochie albă și aceleași bucle nătăflețe care i-au dat lumea peste cap lui Petre de atât de multe ori. Era Iulia, cu iubitul ei Arthur. Știa de el din ziare și emisiuni cu vedete de carton. Păreau să aibă un conflict. Fix, asta lipsea. Dintre toate cluburile din Mamaia, exact aici trebuia să fie și Iulia. Știa că trebuia să evite ca Petre să o vadă. Altfel situația devenea dramatică la fel ca toate celelalte în care aceasta era implicată. Îl îndemnase pe Petre și pe cele două fete să participe la petrecerea de la clubul alăturat, întrucât părea mai distractiv acolo, cel puțin așa le spuse. Scăpase la limită, fără ca Petre să o zărească pe ființa care l-a nenorocit în trecut.
– Lucy, I am gonna tell you something, but you are not allowed to tell Peter, (Lucy, o să-ți spun ceva, dar nu ai voie să-i spui lui Peter) spuse Mișu, luând-o pe Lucy deoparte.
– All right, (În regulă) se conformă aceasta.
– Did you saw that girl wearing a white dress? (Ai văzut-o pe fata care purta o rochie albă?)
– A little bit, I didn’t pay that much attention to her. (Puțin, nu i-am acordat prea multă atenție).
– That was Peter crush. (Aceea a fost interesul romantic a lui Peter).
– You mean Victoria? (Adică Victoria?) Zise Lucy intrigată.
– No, a different one, (Nu, altă fată) continuă Mișu.
– Peter seems like a heartbreaker to me. (Peter îmi pare cam combinatozaur).
– He isn’t, she broke Peter’s heart. That’s why we left, so he could not see her. (Nu este, i-a frânt inima lui Peter, de aceea am plecat, ca să n-o vadă).
– Oh, this means you are a good friend, spuse Lucy aproape înduioșată. (Oh, asta înseamnă că ești un prieten bun).
– I am trying, (Încerc) răsuflă Mișu ca și cum ar fi avut o greutate mare pe umeri.
Petre se simțea din ce în ce mai groaznic. Nu înțelegea nimic din trapanele și nici din mișcările haotice ale tinerilor din jur. Era prea multă agitație pentru el. Își zise că mai stă aproximativ zece minute și apoi îi spuse lui Mișu că se duce la cazare cu un taxi. Nu înțelegea de ce insistase să vină toți patru în acel loc unde părea că nu prea îi place nici lui. Mișu oricum avea o capacitate de a se adapta mult mai mare decât Petre. Americancele nu pricepeau o iotă din versurile în română, dar ele păreau că se distrează. Iar dacă lor le plăcea și lui Mișu îi convenea situația.
Mișu încercă în zadar să-l convingă pe prietenul său să rămână, așadar se resemnă, comunicându-le lui Lucy și lui Amber ce prieten incredibil de plictisitor are.
Planul lui Petre era să stea câteva minute pe un șezlong gol, holbându-se la mare, apoi să iasă pe prima stradă și să cheme un taxi. Se așeză pe șezlong, contemplând valurile negre și ușor lucioase. Era încă beznă. I se păru că aude o voce familiară. Dar nu avea cum să fie ea.
– Lăsați-mă în pace, se răsti Iulia la doi tipi ce o abordaseră imediat ce plecase desculță pe plajă. Se certase cu Arhur, iar acesta se urcă în mașină și o lăsă acolo. Nu sunt interesată, insistă.
În ciuda timidității sale, Petre ar fi intervenit oricât într-o situație similară, dar mai ales acum când realizase că vocea îi aparținea Iuliei.
– Ați auzit-o, da? Se răsti Petre.
– Da, ce i-am făcut? Întrebă contrariat unul dintre băieți. Doar vorbeam cu ea.
– Cred că ți-a spus foarte clar că nu e înteresată.
– Bine bro, am plecat. Cum apără ăsta toate panaramele, se auzi în urma lor.
Petre se grăbi să ajungă la Iulia. O susținu până ajunse la unul dintre șezlonguri și o ajută să se așeze.
– Cum te simți, spuse Petre vizibil afectat de întâlnirea cu ea.
– Excelent, după cum poți vedea, n-am fost niciodată mai bine, continuă Iulia pe un ton sarcastic.
– Hai să te duc acasă!
– Care casă? La Arthur nu merg și nici nu vreau să mă vadă ai mei în halul ăsta. Rămân aici.
– Pe șezlong?
– Da, crezi că mă lasă să stau aici vreo câțiva ani așa, râse Iulia.
– Mă îndoiesc.
Iulia se sprijinise de umărul lui și aproape adormise. Habar n-avea ce să facă. În camera de hotel nu putea să o ducă, întrucât colegii ar fi pus prea multe întrebări, iar Mișu s-ar fi întors la un moment dat și n-ar fi avut unde să doarmă. Își aminti că avea în portofel o cheie de la apartamentul părinților. Ar putea să o ducă acolo până își revine. Maică-sa s-ar fi supărat teribil, dar ar fi fost un pic mai bine decât să facă o scenă în fața colegilor de muncă. O luă în brațe și merse până la o bancă din lemn unde o așezase. De acolo chemă un taxi.
O iubire răvășitoare este un roman care face parte dintr-un proiect scriitoricesc ambițios de-al meu. Voi publica în timp real (în timp ce-l scriu) primele zece părți pe acest blog. Apoi, după ce-l finalizez, îl veți putea găsi la un preț modic pe Google Play Books în format electronic.
Articol dintr-un ziar cu „bârfe despre vedete, obținute din surse verificate”
O iubire răvășitoare este un roman care face parte dintr-un proiect scriitoricesc ambițios de-al meu. Voi publica în timp real (în timp ce-l scriu) primele zece părți pe acest blog. Apoi, după ce-l finalizez, îl veți putea găsi la un preț modic pe Google Play Books în format electronic.
Înainte de petrecere
Arthur Ciprian își căuta tricoul preferat în grămada din dulap. Scoase un morman de haine și-l puse pe jos.
– Unde e? Țipă la Iulia Birlic, iubita lui, făcând ture nervoase prin cameră.
– E în coșul de rufe, spuse aceasta cu o voce stinsă.
– De ce l-ai pus acolo? Îi reproșă.
-Avea o pată și…încercă în zadar să se justifice.
– Mă cac pe ea de pată, m-auzi, vreau să-l port. Adu-mi-l! spuse foarte autoritar, de fiecare dată nervozitatea crescându-i mai mult.
– Calmează-te, hai să vorbim! Se tângui Iulia, îndreptându-se încet spre coșul de rufe.
– L-am găsit, nu mai e nevoie să vii, zise, dându-și jos tricoul de pe el și aruncându-l pe pat. Gestul în sine și tensiunea din cameră o făcuse pe Iulia să-și dorească o apropiere. Se lipise de pieptul lui, îmbrățișându-l din ce în ce mai strâns. Spre surprinderea ei, Arthur reacționă și o sărută apăsat și prelungit.
– Rămâi cu mine, șopti Iulia.
– Nu pot, am promis că merg la petrecere și le-am zis că vii și tu. Acum tu alegi, ori pui ceva pe tine și mergem, ori rămâi aici. Mă enervezi Iulia, e a nu știu câta oară când încerci să te desparți de mine doar ca să vezi cum reacționez. Îmi pasă, altfel nu eram aici cu tine.
– Eu nu văd asta, adică nu-mi arăți, se plânse fata.
– Cum ai vrea să îți arăt? Te-aș trânti acum pe pat și ți-aș face o demonstrație, dar mă sună George într-una, mă întreabă când ajungem.
– Uneori mă gândesc că doar pentru asta mă vrei, că e doar o atracție fizică între noi și atât, continuă să se lamenteze.
– E și asta. Vrei să te mint? Ar fi straniu dacă n-ar fi. Dă-l dracu pe George, te vreau, Iulia, te vreau enorm în acest moment.
– Oh, Artie, chicoti fata, nici nu-ți imaginezi cât de mult te doresc eu.
Telefonul suna necontenit, iar Arthur îl închise de tot. Avea treburi mai importante de făcut.
După ce se întoarse de la baie, o privi pe Iulia cum se îmbracă și o ajută să-și tragă fermoarul de la rochie, dar mai întâi o lăsă puțin să se chinuie singură. Au ieșit împreună din bloc, ținându-se de mână. Era foarte obișnuit pentru ei să se împace pasional după fiecare ceartă. Nici de data aceea nu se abătuseră de la regulă. Îi deschise portiera, după care urcase la volan. Părul ei răvășit trăda spontana partidă de dragoste întâmplată anterior. În sinea lui, Arthur era mândru că prietenii lui își vor da seama cu certitudine de ce au întârziat la petrecere. Iulia îl sărută în colțul buzei, lăsând o mică dâră de ruj. Mai evident de atât nici nu putea să fie. Știa că prietenii lui vor înțelege.
O iubire răvășitoare este un roman care face parte dintr-un proiect scriitoricesc ambițios de-al meu. Voi publica în timp real (în timp ce-l scriu) primele zece părți pe acest blog. Apoi, după ce-l finalizez, îl veți putea găsi la un preț modic pe Google Play Books în format electronic.
Jurnalul lui Petre
Petre aici, raportând de la fața locului, camera copilăriei mele: obscură cu un perete negru pe care obișnuiam să pictez citate și obiective profesionale în culoarea albă. Habar n-ai Victoria cât de mult ai greșit când m-ai îndemnat să merg în weekend-ul corporatist și la petrecerea asta nenorocită. Ziceai că o să mă ajute să creez conexiuni cu ai mei banali colegi și o să-mi faciliteze drumul spre ascensiunea mea profesională. De-ai fi știut tu că o simplă petrecere la mare într-o sâmbătă de august are capacitatea de a pune în pericol relația noastră, ai fi insistat să stau la București cu tine, în micuțul nostru paradis închiriat. Dar nu, Victoria tu m-ai trimis în drumul ei, al Iuliei, singura care are puterea să-mi dea lumea peste cap, să mă răvășească, să mă devasteze. Știai de ea, Victoria, ți-am spus că a fost iubirea vieții mele, chiar și după ce m-a băgat în zona de prietenie și a continuat să se întoarcă sporadic la mine de fiecare dată când avea nevoie de un sfat sau de un umăr pe care să plângă. Acum mă uit la ea, întinsă pe patul meu din apartamentul părinților mei. Are părul răscolit, miroase puternic a alcool și încă mă gândesc ce să-i spun mamei când o să mă întrebe ce caută Iulia în casa ei. Am văzut deja în ochii ei că mă privește cu empatie, parcă îi e ușor milă de mine. Se întreabă de ce nu stau în banca mea și mă bag unde nu trebuie. De ce încă am tendința să o salvez pe Iulia, deși nu-mi cere niciodată explicit ajutorul. Se îngrijorează pentru tine Victoria. Mama te place foarte mult, m-a îndemnat de câteva ori să mă însor cu tine pentru că ești o fată bună și ca tine nu mai găsesc. O detestă pe Iulia, nu pentru că este complet lunatică, se înconjoară de oameni dubioși și ia decizii proaste. O urăște pentru că are această influență asupra mea, crede că dacă nu mă îndepărtez, afecțiunea pentru ea mă va ucide sigur și lent. Încă nu știu ce să fac, nu știu dacă să te sun să-ți spun sau să ascund ce s-a întâmplat. Mi-e teamă că o să devii geloasă și Doamne cât de justificat ar fi să se întâmple astfel. M-am decis să omit acest episod când o să-ți povestesc ce s-a întâmplat în weekend-ul petrecut la Constanța. Mama o să mă acopere, nu pentru că e de acord cu ce am făcut, ci pentru că mă iubește necondiționat. Nu garantez că tata o va face. Mi-l și închipui scoțând o perlă doar ca să-mi demonstreze că am rămas la fel de prost ca în timpul facultății. Oftez greoi și merg să-mi fac o cafea.
Obișnuiam să cred că nu-mi place toamna. Ziua mea de naștere este în noiembrie la final, iar de fiecare dată afară ba este foarte frig, ba plouă, ba ninge, ba e polei. Tot ce-mi doream era să pot să sărbătoresc undeva afară, la o terasă, poate chiar la un grătar clasic, dar nu era posibil. Tot timpul am rămas în interior, mai ales că nu sunt fană frig.
Dar am realizat că în interior e cald și bine și că am posibilitatea să beau ceva fierbinte și să mă uit pe fereastră în timp ce frunzele cad grațios din copaci. E o imagine relaxantă.
Îmi place răcoarea de dimineață
Că pot să port trenciuri, paltoane, cizme, ghete, eșarfe și tot felul de obiecte vestimentare elegante
Că la terase am posibilitatea să beau vin fiert, că poți să-mi fac și acasă
Că ceaiul nu mai este doar pentru oameni răciți, că-l beau pentru că e bun și fierbinte
Că pot avea parte de dimineți târzii în weekend fără să mor de cald pe la 11 AM
Că port pijmale confortabile și papuci de casă comozi.
Raspberry Lifestyle 