Cand Dumnezeu te trimite …
05/05/2015 Lasă un comentariu
În timpul regimului comunist din fosta Uniune Sovietică, un pastor a fost arestat, iar familia lui a fost izolată în Siberia, având drept locuință o baracă dărăpănată. Nu după mult timp, cei trei copilași și mama lor au terminat resursele de hrană. Într-o seară, au ajuns să mănânce și ultima coajă de pâine. Flămânzi încă, îngenunchind pentru rugăciune, cei trei copii au întrebat: „Mami, de unde vom putea face rost de mâncare? Ne este foame! Oare tata știe unde suntem?” Mama lor i-a asigurat că Tatăl ceresc știe unde locuiesc, iar, pentru vremea aceasta, El va trebui să le poarte de grijă. Așa că s-au rugat Domnului să le trimită hrană.
În miez de noapte, la 30 km distanță, Dumnezeu l-a trezit din somn pe diaconul unei biserici, cerându-i să înhame calul la sanie și să ducă urgent toate alimentele din cămara bisericii la familia pastorului, căci este flămândă. Diaconul a ripostat, spunând: „Doamne, nu pot face asta! Afară e ger cumplit. Calul ar putea degera. La fel, și eu!” Duhul Sfânt a insistat, spunând: „Trebuie să mergi! Familia pastorului este în pericol!” Diaconul, însă, a argumentat din nou: „Dar, Doamne, Tu știi că sunt lupi peste tot! O să-mi mănânce calul și apoi mă vor mânca și pe mine. Nu mă voi mai întoarce înapoi!” La acest răspuns, Duhul Sfânt i-a zis: „Nu trebuie să te întorci înapoi, trebuie doar să te duci!”
Acest diacon nici nu a degerat, nici nu a fost mâncat de lupi, ci prin ascultare, a fost răspunsul lui Dumnezeu la rugăciunea unor oameni flămânzi.

Cine S-A DAT cu totul lui Hristos și ÎNȚELEGE implicațiile acestui fapt, ASCULTĂ DE DOMNUL. „Domnul”, în greaca kurios, (de exemplu în Ioan 21:7,12 „este Domnul”) seminifică autoritatea supremă, Stăpânul, deci … nu putem să Îl numim pe Isus Domn al nostru și să facem ceea ce vrem noi. ÎNȚELEGEM noi asta ?
Cine crede, ascultă și este perseverent experimentează minunile lui Dumnezeu! Oare nu asta vrem fiecare dintre noi?


Am evitat să fac politică pe blog, şi nici nu voi face. Doar că îmi place să admir oamenii care ştiu să preţuiască valorile fundamentale ale vieţii, cum ar fi căsnicia.
Photo via foxalotwill.blogspot.com 













Au privit si au vorbit: