Pixelata's Blog

Dupa atatea combinari de n luate cate k de drafturi pentru acest discurs, in sfarsit cortexul nostru, ajutat de emisfera stanga cerebrala a ales aceasta varianta. In ultimii 4 ani, cunostiintele noastre au depasit nivelul marii. Inca de la etnogeneza noasta am fost intr-o continua transformare de stare ce ne-a adus la rangul de domnitori peste propria persoana. Toate informatile primite au fost atent selectionate pentru a crea o armonie a undelor ca aceea dintr-o orchestra. Dirijorul a fost diriginta noastra, care ne-a fost mereu alaturi cand am avut nevoie, fiind nedespartita de noi asa cum si subiectul este nedespartit de predicat.

Am invatat multe in acesti 4 ani, de pilda, de ce cresc lichenii pe stanci, sau cum sa calculam dobanda si ce sunt cererea si oferta, toate acestea ramanand bine ancorate in cultura noastra generala precum campurile intr-o baza de date. Am invatat ca atunci cand scriem un eseu sa avem mereu la indemana un bruion pe care sa ne trecem ideile pe care mai apoi sa le dezvoltam. Dar cel mai important lucru pe care l-am invatat a fost sa lucram in echipa, sa ne sincronizam la fel de bine ca jucatorii de football intre ei, am invatat sa ne acceptam unii pe ceilalti indiferent de varsta, rasa sau etnie. Am invatat ca totul este posibil. Never say never, daca ai destula ambitie si daruire, reusesti in orice iti propui.

In ciuda faptului ca au fost multe neintelegeri intre noi si chiar intre profesori, intr-un final cu totii am ajuns la un acord pentru a putea convietui intr-o societate ce timp de 4 ani noua ne-a fost ca a II-a casa. Este un sentiment ciudat, un ochi plange si unul rade, pentru ca desi cu totii ne bucuram ca se termina perioada liceului, totusi ceva o sa ne lipseasca. O sa ne lipseasca profesorii si colegii. O sa ne lipseasca momentele in care ne trezeam de dimineata, si cu toate ca nu aveam chef de scoala, faceam un efort ce in acele zile parea fantastic si veneam la scoala, unde vedeam aceleasi fete in fiecare zi. Si multe astfel de momente si stari or sa ne lipseasca, iar noi vom fii la mii de mile distanta unii de ceilalti si ne vom aminti cu placere de acesti ani ca anii in care am crescut, ne-am maturizat si am invatat sa ne cunoastem pe noi insine.

Acesta nu este un sfarsit, este doar un nou inceput. Un inceput al unei perioade de finisare a constructiei ce a fost ridicata in acesti 4 ani. Suntem azi, aici, in 2009 si suntem absolut siguri ca ne vom revedea, in acelasi loc si in 2019, 2029 si de ce nu chiar si 2099. Acesta nu este nicidecum un discurs in care zicem adios amigos. Este doar un mesaj de Ou revoir, Aufwiedersehen, hasta la vista, la revedere sau oricum altfel vreti sa-i ziceti.

Gaghes Cristian Heinrich

Stefanescu Mihaela

Si uite asa ne-am luat la revedere de la anii de liceu….care, spre surprinderea mea, simt ca o sa-mi lipseasca.tot timpul eu am fost aia nemultumita, ca nu e asa cum am visat, ca in alte licee nu exista asa ceva..si tocmai lucrurile astea care nu le-am suferit ..tocmai astea imi vor lipsi cel mai mult : putini colegi- dar buni prieteni (chiar si Victor;)) ), mult rasfat numai pentru noi, profii cei mai buni si nebunatici prieteni ( cele mai tari petreceri sunt alea la care participa profii ;))) etc.

Desi nu-mi place sa recunosc..trebuie totusi sa multumesc Mark Twainului ca 4 ani din viata mea au fost intr-adevar speciali, 4 ani din care m-am ales cu o multime de prieteni de toate varstele si multe amintiri placute.