Între Ciocan şi Nicovală
În partea a doua a Cărţii Regilor există o poveste remarcabilă, care ilustrează foarte bine ce înseamnă să fii prins între ciocan şi nicovală.
Regele Siriei şi-a adunat întreaga armată şi a asediat oraşul Samaria. Asediul a durat atât de mult, încât oraşul a fost condamnat la înfometare.
În acest timp, patru leproşi sufereau şi ei de foame la porţile oraşului, întrebându-se ce ar putea face pentru a supraveţui. Nu voiau să se întoarcă în oraş, fiindcă nici acolo nu aveau ce mânca. Dar nu voiau nici să rămână în faţa porţilor, pentru că aveau să moară cu siguranţă odată cu atacul sirienilor.
Totuşi, s-au gândit că a face ceva era mai bine decât a nu face nimic, pentru că statul lor pe loc însemna moarte sigură. Aşadar, s-au hotărât să meargă în tabăra sirienilor şi să se predea. Când au ajuns acolo, au descoperit cu surprindere că sirienii fugiseră. Se pare că auziseră nişte zgomote înfiorătoare şi, închipuindu-şi că sunt atacaţi de duşmani, fugiseră pe dealuri fără să-şi mai ia lucrurile cu ei.
Când au intrat în tabăra pustie, leproşii au descoperit o grămadă de provizii proaspete şi au mâncat pe săturate. Au strâns prada din corturile goale şi s-au întors în oraş ca să anunţe vestea cea bună.
Această poveste ne oferă învăţăminte preţioase despre ce anume trebuie să facem, atunci când ne simţim prinşi între ciocan şi nicovală. Vom examina câteva din principiile testate pe care ni le dezvăluie povestea leproşilor, ce ne vor ajuta să depăşim situaţiile dificile.
În primul rând, povestea celor patru leproşi ne reaminteşte că nu ne putem întoarce înapoi. De câte ori n-am vrea să ne reîntoarcem în trecut? Poate tânjiţi după „vremurile bune de odinioară”. Sau poate aveţi impresia că necazurile trecutului v-au împins către un şir nesfârşit de eşecuri. Pe scurt, vă simţiţi prinşi în capcana trecutului, întemniţaţi în trecut, iar când se întâmplă asta, suntem incapabili să trăim în prezent sau să privim spre viitor. Dar, dacă vrem să ne bucurăm de o viaţă rodnică, trebuie să rupem legăturile cu trecutul şi să părăsim poziţia dintre ciocan şi nicovală.
Uneori rămânem împotmoliţi în trecut. Din punct de vedere emoţional, prindem rădăcini în trecut. Deplângem ce-a fost şi nu ştim să lăsăm trecutul în urmă. Dar trebuie să apucăm taurul de coarne şi să escaladăm zidurile, fiindcă altfel nu vom reuşi în viaţă.
Al doilea principiu pe care-l putem învăţa din parabola celor patru leproşi este că nu putem rămâne pe loc. Unul dintre cele mai mari pericole este să fim prinşi între ciocan şi nicovală şi să nu facem nimic pentru a scăpa. Când nu acţionăm, descoperim că viaţa stagnează, încetăm să mai fim productivi şi nu ne mai putem bucura de viaţă. Dacă vrem cu adevărat să depăşim zidurile din viaţa noastră, trebuie să construim cu creativitate nişte uşi – pentru că acestea nu vor apărea de la sine!
De multe ori, când ne aflăm între ciocan şi nicovală, rămânem pe loc căutându-ne scuze. Ne spunem: „voi merge mai departe atunci când voi găsi un plan potrivit sau o strategie bună”. Dar zilele trec, iar noi nu mai rezolvăm niciodată problema.
John Wesley, fondatorul mişcării metodiste, avea un temperament înflăcărat şi nimic nu-l întărâta mai mult decât acea mişcare religioasă populară în vremea lui, cunoscută sub numele de Mişcarea Tăcută.
Liniştiţii adepţi aveau convingerea că, de vreme ce Dumnezeu este atotputernic, le va da de ştire credincioşilor săi ce au de făcut şi când anume. Prin urmare, stăteau şi se rugau toată ziua, aşteptând ca Dumnezeu să le spună ce să facă. După cum era de aşteptat, n-au făcut niciodată nimic!
Chiar dacă această mişcare s-a stins, sunt o mulţime de oameni care practică şi astăzi filozofia veşnicei aşteptări. Wesley a fost un om de acţiune, iar filozofia lui este total opusă celei a adepţilor Mişcării Tăcute.
Atitudinea lui era următoarea: Dumnezeu ţi-a dat un creier; Dumnezeu ţi-a dat o mulţime de talente şi aptitudini; Dumnezeu ţi-a dat chemarea de a-i servi în numele Lui pe cei aflaţi în nevoie; în lume şi în biserică sunt nevoi nenumărate; prin urmare, aceste nevoi reprezinta chemarea ta. Deci, haideţi să ne rugăm şi … să acţionăm!
Al treilea principiu: dacă nu ne putem întoarce înapoi şi nu putem rămâne acolo unde suntem, atunci singura soluţie este să mergem înainte. Asta au făcut şi cei patru leproşi. Dacă voiau să supravieţuiască, singura soluţie era să se ducă în tabăra sirienilor.
Leproşii au găsit mâncare şi provizii din belşug pentru că au mers înainte. Belşugul este la îndemâna tuturor – cu condiţia să pornim în căutarea lui! În Scriptură scrie: „Caută şi vei găsi”, nu-i aşa? Nu se spune: „Rămâi acolo unde eşti şi vei obţine ceea ce vrei”. Caută şi vei găsi. Primul pas către prosperitate este să o cauţi!
Când ne îndreptăm direct spre problemele noastre şi ne oprim abia când ajungem faţă-n faţă cu ele, se va deschide o poartă, lăsându-ne să mergem înainte. Însă atunci când doar încercăm să ne apropiem sau ne oprim înainte de a ne confrunta direct cu problema, aceasta nu se va da la o parte. Pentru a depăşii obstacolele, trebuie să le privim în faţă.
Putem să ne bucurăm de belşug dacă ne asumăm riscuri şi mergem înainte, aşa cum au făcut cei patru leproşi. Povestea lor ne învaţă că, atunci când ne aflăm într-o situaţie dificilă, nu putem da înapoi şi nici nu putem rămâne pe loc. Singura soluţie este să înfruntăm problemele şi să mergem înainte.
În esenţă, nu circumstanţele ne determină rezultatele, ci felul în care alegem să ne comportăm în acele circumstanţe.
Pasiune pentru slujire 