Lumea'n albastru

Manifestand dureri greu de suportat de stomac, combinate cu alte simptome, saptamana trecuta m-am dus la doctor.  Pe scurt: „dute la urgenta la Universitar la boli interne”. Acela era singurul loc unde ma puteam duce si beneficia de gratuitate pentru ca sunt student.

Azi dimineata m-am dus… Trezita cu noaptea in cap, ajunsa acolo, intreb pe cineva unde sa ma duc pentru boli interne. Imi spune ca mai intai trebuie sa ma opresc la intrare – la un cabinet – sa discut acolo cu cineva… Nu mai stiu cum ii spunea cabinetului, dar in opinia mea, dupa felul in care mi-a „rezolvat” problema, s-ar fi putut chema „consiliere si orientare spre iesirea din spital – via GO HOME!” Un tanar domn, care era grabit sa citeasca ziarul sau sa faca rebus, ma intreaba ce problema am. Ii explic cu lux de amanunte, inclusiv de ce am ajuns acolo si cine m-a trimis si imi spune: „Mergi in cladirea aceea albastra, de unde ai venit!” /:). Suuuper! Respectand instructiunile, am intrat in cladirea albastra. Dezorientata, o intreb pe o tanara asistenta cum ajung la cabinetul pe care il cautam. Ajunsa acolo, imi iau inima in dinti si intru in cabinet, unde intalnesc doua doamne… banuiesc eu … asistena si dna doctor. Le spun problema mea, evident… cu lux de amanunte, si primesc urmatorul raspuns:

„La urgente se duc cazurile extrem de grave! Mergeti la receptie si faceti-va fisa si veniti inapoi. Dar… vedeti ca trebuie sa platiti consultatia si nu numai… platiti analize si tot ce va facem”.

Moment in care se produce un scurtcircuit in capushorul meu si intreb: „Nu se presupune ca daca am venit la Universitar, nu platesc nimic, fiind student?”

Raspunsul s-a lasat asteptat… „Mergi la voi la Cotroceni nu aici… acolo sunteti voi!”

Ma lasi?! … evident… am plecat acasa!

Am trait pe propria piele ce inseamna sa fi trimis dintr-o parte in alta. Domle’… ai banu? Intrati… Nu ai? Dute in alta parte. Sunt sigura ca erau in spitalul ala, la ora aia mult mai multi oameni care prezentau simptome mult mai grave ca ale mele, dar nu inseamna ca trebuie sa fiu jucata in picioare pentru ca in opinia lor am o „banala durere de stomac”. O fi banala, nu o fi… nu vin degeaba la doctor… inseamna ca simt ceva … ma deranjeaza… si nu de ieri … de mai bine de o luna! Asta ce inseamna? Inseamna ca am stat pana in ultima clipa… pana cand nu mai suportam durerea! Si dupa aia mai vezi la TV ca astfel de oameni din spital sunt dati in judecata si nu mai stiu pe unde sa isi scoata camasa ca ei nu au facut nimic gresit! Asta e doar cazul meu.. dar sunt sigura ca sunt sute de pacienti pe zi care intampina problema asta!

Suntem intr-o Romanie in care mai bine mori de tanar decat sa iti dai salariu la doctori sau pe medicamente, ca finalul sa fie acelasi…

Am lasat puncte de suspensie in titlu pentru ca fiecare sa ii alature adjectivul potrivit. Caracteristicile pe care eu i le-as aduce lumii in care traim sunt dizgratioase, lipsite de culoare si pline de scarba!

O lume in care traim si de care – unii dintre muritori – sunt mandrii. O lume care te invata sa fii meschin, uneori chiar si cu propria ta persoana. Ascultam azi noapte slujba de Inviere… Parintele spunea ca cea mai usoara porunca pe care o putem respecta este „sa iti iubesti aproapele”. Vorbele lui erau mult mai frumoase… ascultam si ma gandeam ce se intampla in intreaga lume… ce drum am apucat noi oameni. Exemplele sunt multe. Ce sa spun de oamenii care nu mai tin cont ca vin la Biserica sa ia Lumina Sfanta si se calca in picioare fara sa le pese ca sunt batrani sau copii? Ce mai conteaza ca nici nu ai coborat din autobuz si lumea da buzna sa ocupe loc, in timp ce tu incerci sa te menti in echilibru sa nu cazi? Ce mai conteaza ca ai dreptate pentru ca pana la urma unii in functii sus puse – alesi de tine – se sterg la f..d cu dreptatea ta? Ce sa mai? Traim intr-o lume in care esti improscat cu c…t! Care este motivul pentru care oamenii se sinucid? Aparent motivul pare a fi „o lipsa”, „o suparare”, „un drum fara rezolvare”… Cine este de fapt vinovatul? Omul care se afla in spatele lipsei – pe care o putea rezolva, supararii – pe care o putea diminua, drumului – caruia ii putea gasi rezolvare. Cu alte cuvinte, acesti oameni sunt criminali!

Pare sa fi exagerat la prima vedere… dar stiu ca spun aceste lucruri pe fapte bazate… pe intamplari adevarate. Am avut nesansa sa cunosc meschinatatea oamenilor, perversitatea lor si sa cunosc cum excesul de zel triumfa in noi! Bineinteles, ca lucrurile astea m-au facut sa stiu sa ma inconjor de oameni deosebiti. Datorita lor lumea in care traiesc eu este mai frumoasa. De asemenea, este normal ca in acest post sa prezint doar partea neagra a lucrurilor pentru ca imi exprim regretele si supararile fara de intreaga lume.

Imi indrept gandurile spre persoanele care traiesc adevarate drame – oameni care au avut nesansa unui accident, unui mariaj esuat, unei aspect fizic neplacut din cauza caruia toata viata a fost un calvar, la cei care nu au avut cum sa se bucure de cele ce eu am avut pe masa azi, la copii care nu au avut un parinte sa ii mangaie la tristete  etc. -. Sunt atate lucruri pe care nu ni le amintim pentru ca lucrurile bune care noua ni se intampla, umbresc nefericirea celorlalti. Hai sa ne amintim de copii doar de Paste sau de Craciun pentru ca nevoile lor doar atunci exista si atunci sa ne laudam ca am facut o fapta buna!

Atatia sunt cei care uita ca viata se poate sfarsi oricand si totusi viteza creste cu fiecare secunda, sunt atatia care nu sunt multumiti de ceea ce au si vor mai mult, sunt atatia care doresc sa stea departe de parinti cand pentru altii asta e tot ce isi doresc…  Ideea e ca ne invatam sa cerem mai mult si mai mult de la viata si pentru ca primim, uitam ca de fapt acum o vreme eram mai „mici”.

Parerile mele sunt revolte la lucrurile care se intampla in lumea in care traim si peste care trecem cu vederea sau pe care nici macar nu le observam! Revolte pentru ca simt scarba, suparare, dezamagire fata de cei care m-au atins in vreun fel cu rautatile lor intentionate!