Miscarea Violet

Separarea puterilor reprezinta, pentru orice stat democratic din lume, o garantie a democratiei acelui stat. Orice elev de clasa a VII–a invata astazi, in abc-ul manualelor de educatie civica, urmatoarele:

“Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale (conform Constituţiei României din 2003) Conform prevederilor constituţionale, atributele statului sunt realizate de cele trei puteri ale sale astfel:
a) puterea legislativă, înfăptuită de către Parlament cu cele două camere: Senatul şi Camera Deputaţilor;
b) puterea executivă, exercitată de Preşedinte, Guvern, ministere, organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi organele administraţiei publice locale;
c) puterea judecătorească, realizată de către instanţele judecătoreşti: judecătorii, tribunale, curţi de apel, Curtea Supremă de Justiţie.
Aceste puteri trebuie sa actioneze independent fara a-si incurca treburile unul cu altul”

Si totusi, ce se intampla astazi in Romania? 79% din proiectele legislative adoptate de Parlament au fost, intre 2008 si 2011, deci in actuala legislatura, initiate de guvern, deci de puterea executiva. (Statistica a Institutului pentru Politici Publice) Incalcand grav Constitutia.

Avand in vedere ca guvernul nu este altceva decat o unealta a presedintiei, la fel ca si parlamentarii puterii, putem spune, avand la baza aceste statistici, ca in Romania democratia a fost anulata. Pentru Traian Basescu si cei care il servesc, Parlamentul nu mai reprezinta decat ceea ce insemna pe vremea comunismului Marea Adunare Nationala. O institutie de fatada. De aceea o vrea si redusa, cu o singura camera.

Nu inteleg cum societatea civila, intelectualii acestei tari, permit asa ceva. Pentru mine, cei care nu iau atitudine, din indiferenta, din lene, sau mai stiu eu din ce alte motive, nu sunt cu nimic mai buni decat cei care lucreaza direct pentru Traian Basescu. Putem sa mai vorbim despre vreo reforma in aceasta tara, cand lucrurile stau de la bun inceput asa? "Reforma" lui Traian Basescu ne-a intors cu 21 de ani in urma.

Pe langa desfiintarea sectoarelor ca subdiviziuni administrative cu personalitate proprie, centralizarea administratiei si indepartarea ei de cetatean, Legea Capitalei prevede un aspect despre care se vorbeste mai putin: alegerea uninominala a consilierilor municipali in 84 de colegii uninominale. Aceasta prevedere este de fapt miza Legii Capitalei, pentru ca numai datorita ei EU-PDL sau PDL-EU mai poate spera la realegerea unei noi majoritati portocalii in consiliul general, prin care sa fie controlati toti banii bucurestenilor. Sa facem un mic calcul si sa vedem de cate voturi ar avea nevoie PDL-EU pentru a castiga consiliul si a falsifica de fapt alegerile prin legea uninominala.

La ultimele alegeri locale, in Bucuresti, au votat circa 550.000 de alegatori. Impartind acest numar la 84, numarul colegiilor, rezulta ca in medie, intr-un colegiu, vor vota 6.550 de alegatori. Pentru a castiga majoritatea absoluta in consiliul municipal unic, este nevoie de victoria in maxim 45 de colegii (din 84 – desi si 43 ar putea ajunge, la limita), rezultatul in celelalte fiind absolut irelevant. Pentru a obtine o majoritate absoluta, de 51% in fiecare colegiu, este nevoie in medie de 3.340 de voturi (6.650 x 0,51). 3.340 multiplicat cu cele 45 de colegii necesare inseamna 150.300 de voturi, adica 27% din totalul voturilor la nivelul capitalei, pentru uninominalul in doua tururi.

Ar ajunge chiar de la 22% pana la 24% din voturi, adica in jur de 126.000, pentru uninominalul intr-un singur tur.

Ce inseamna 27% din totalitatea bucurestenilor cu drept de vot? Doar 8%. Ce ar insemna in cazul unui uninominal intr-un singur tur? Sub 7%! Da! Votul a 7% dintre bucuresteni (cumparati ieftin, ca sunt putini) ar putea impune majoritatea in Consiliul General. Si asta pe niste alegeri “aranjate” de PDL, cu colegii impartite pe spranceana, cu votantii derutati de numarul prea mare de colegii, mai putin dispusi sa se intereseze in ce colegiu au fost redistribuiti ca sa mearga la vot. Poate sa castige USL si 90% din voturi pe celalalte 39 de colegii. Va fi inutil... Si nu mai spun ca nu toate cele 45 de colegii trebuie sa aiba candidati PDL. Pot fi presarati in cateva colegii candidati independenti, candidati PP-DD sau UNPR, in asa fel incat lumea sa fie si mai derutata. Nu va preocupati de intrebarile pseudo-referendumului Elenei Udrea. Daca nu incepem sa informam serios asupra acestei probleme, va fi tragic.

Credeti ca Elena Udrea are curaj sa vina in Piata, printre bucurestenii carora vrea sa le croiasca viitorul, din punct de vedere administrativ, fara sa ii consulte?

La Cluj!

În România statul poliţienesc este mai prezent ca oricând după 1989.

Autor: Mihail Bumbeş










Duminica trecută, Jandarmeria română a ţinut să îmi/ne confirme lucrul cu pricina. „Speriaţi” probabil de ceea ce s-a întamplat în Capitala Angliei unde aproximativ 500 de mii de britanici (potrivit agenţiilor de presă din insulă) au mărşăluit şi s-au ciocnit violent cu forţele de ordine, statul român a mobilizat un număr impresionant de jandarmi pentru a reprima un banal happenig ↔ o horă a unirii, organizată în Piaţa cu acelaşi nume de către studenţii basarabeni aflaţi la studii în Bucureşti. Prilejul: împlinirea a 93 de ani de la unirea Basarabiei cu România.

Mă văd aşadar nevoit să semnalez public câteva dintre efectele horei: violenţa cu care au intervenit pentru a sparge hora (doi dintre „anarho-destabilizatorii” prezenţi în intersecţie fiind aproape călcaţi la propriu de duba Jandarmeriei); măsurile coercitive luate la finalul manifestaţiei (mai mulţi studenţi basarabeni şi subsemnatul am fost amendaţi cu câte 600 de lei); arsenalul de teroare neaoşă aplicat la secţia 10 Poliţie (după ce în prealabil folosiseră violenţa pentru a mă urca în Dubă, pe motiv că mi-am „permis” să-i întreb de ce folosesc forţa împotriva studenţilor!?).

Înarmaţi cu Abecedarul specific – Legea 60/1991 sau legea 61/1991 – jandarmii au început predarea bastonaşelor, singura lecţie pe care o cunosc şi de la care se pare că nu au lipsit. Pentru aceste uniforme apretate, a gândi/ a avea conştiinţă reprezintă o tortură mult prea mare. Dreptul legitim de a sărbători, de a comemora, de a prostesta, chiar şi fără voie de la primărie, într-un gest de nesupunere civică, într-o societate atomizată, este considerat un atentat la siguranţa naţională şi sancţionat cu supramăsură.

Ancheta la care am fost supus la Secţia 10 Poliţie pare a fi desprinsă dintr-un film de Kubrick. Aflat într-una din încăperile Secţiei, acolo unde prezentam datele personele unuia dintre jandarmii care mă escortaseră, şi-au făcut la un moment dat apariţia „Dronele morţii” pregătite pentru a ucide cuvinte. Spumegând, m-au înconjurat şi au început să scoată strigăte animalice: „te terminăm!”, „îţi facem dosar penal!”, „te băgăm în puşcărie”, „ai lovit un jandarm”, „eşti un om mort”. După un moment de tăcere, timp în care în încăpere au mai fost aduşi trei studenţi basarabeni, au reluat ofensiva. De data aceasta : „taie-ţi venele, taie-ţi venele!”. Au continuat minute în şir cu acelaşi slogan care ar fi trebuit probabil să mă facă să conştientizez faptul că statul mă vrea mort sau orb. E totuna!

După două ore am reuşit să plec spre casă, nu înainte de a asista la completarea procesului meu verbal de către circa 10 „drone” care îşi dictau una alteia ce să scrie.

Toate astea m-au făcut să cred că nu sărbătorirea celor 93 de ani de la unire şi blocarea intersecţiei pentru 30 de secunde a deranjat statul român, ci ideea de UNIRE, de unitate, de solidaritate între diversele categorii de cetățeni. Într-o societate tot mai divizată de legile antisociale promovate de Guvernul României, dar şi de măsuri aberante care limitează drepturi şi libertăţi garantate prin Constituţie, prezenţa în spaţiul public a unui număr oarecare de cetăţeni organizaţi este percepută ca un atentat la siguranţa lui pește.

Şi acum, înainte să revadă şi uniformele filmulețul evenimentelor, un mic curs pe genunchi:

Există momente când gestul radical înseamnă să nu faci nimic (hore, gen!). Problema care se pune mereu e cea a timingului. Uneori, cele mai brutale explozii de violenţă sunt reprezentate de admiterea impotenţei (frica în faţa unui act presupus). Auziţi, băi, uniformelor??? Bateţi din frica de ceva care nu se întâmplă aproape niciodată. Vă luptaţi cu o violenţă spectrală, caschetelor, numai că stafia mea (şi a altora ca mine), una care vă bântuie rău, chiar e „capabilă” de echimoze. Pericolul nu este azi pasivitatea (zevzecilor!), ci pseudo-activitatea, nevoia de „a fi activ”, de „a participa”, de a masca nimicnicia a ceea ce se petrece.

Uneori, să nu faci nimic e cel mai violent lucru pe care îl poţi face! „Uniformele gândirii” au demonstrat duminică şi în atâtea alte ocazii că aşa este Şi cum Iliada, textul fondator al civilizaţiei occidentale, începe prin cuvântul „furie”, vă promit doar că Odiseea noastră va continua Aici, bretonaţilor, resentimentul nu are de-a face cu etica sclavului. E vorba de refuzul de a normaliza crima, de a o face parte integrantă din cursul ordinar/explicabil/cuantificabil al lucrurilor. THIS IS MY INSISTENCE AGAINST ALL ODDS!

Foto 1: Elfy.
Foto 2 si 3: cetateni "de bine", adusi in Parlament sa sustina guvernul.