| CARVIEW |
Odioasa 13/2017
Posted on februarie 4, 2017. Filed under: Fără categorie |
Într-o țară în care cuvântul ”imparțialitate” nu își mai dovedește utilitatea nici măcar în poveștile spuse copiilor înainte de a îi băga în pat, cam ce șanse credeți că există ca OUG nr.13/2017 să fie respinsă de CCR dacă oamenii nu rămân în stradă până la soluționarea definitivă a situației? Nu este o întrebare retorică. Este temă de gândire. Ce șanse are să rămână în picioare o ordonanță de urgență dată de un Guvern PSD în condițiile în care 6 dintre cei 9 ”gardieni” sunt ai PSD-ului? E un calcul matematic simplu. O să îmi spuneți că mai există speranță, că ar trebui să văd că sunt oameni care și-au dat demisia de onoare după toate aceste întâmplări… Bravo! Mi-ați servit-o la fileu. Doriți să-mi spuneți că oamenii ăia care și-au dat demisia după 20 de ani din PSD și-au dat demisia de onoare?! Că au realizat după un număr enorm de ani că PSD e un bampir care suge tot ce-i bun, viabil și frumos în țărișoara asta?! Cred în puterea omului de a realiza că a greșit și de a se căi, totuși, există un termen rezonabil pentru orice! Fapte recente precum ordonanța traseismului politic sau cea prin care Prim-Viermele țării și alți paraziți au scăpat de lucrările de doctorat plagiate n-au fost suficient de mârșave încât să-i trezească la realitate pe acești adormiți? Ăștia ori sunt cretini și le-a luat o eternitate să simtă mirosul căcatului în care înotau și nu trebuie să mai facă vreodată politică – semn că se căiesc pentru păcatele lor, ori sunt șobolanii care au simțit că vasul se scufundă și-au fugit. Pentru că șobolanii sunt primii care abandonează nava atunci când situația devine nasoală. Eu aș miza pe varianta a doua, voi poate sunteți mai îngăduitori…
Strada nu trebuie să rămână goală până când soluția cu caracter definitiv este retragerea Odioasei Ordonanțe pe numele ei 13/2017!
NICOLETA BUCȘARU
Read Full Post | Make a Comment ( None so far )
Recently on Nicoleta Bucșaru…
O ultimă aventură
Posted on ianuarie 26, 2017. Filed under: Fără categorie | Etichete:aventura, destainuiri, dragoste, fericire, Follow Me In Martipania, logodna, minciuna, Nicoleta Bucsaru, planuri de viitor, putere de iertare, Romantism, Scurte povesti, semnal de alarma, sentimente, timp de gandire, uitare, Vindecare, vise pictate, vise si visuri |
Netoți
Posted on august 19, 2016. Filed under: Fără categorie | Etichete:chei, hoinari in lume, leac pentru iubire, netoti, regasiri, talpi pline de spini, uitare |
Prea târziu!
Posted on august 9, 2016. Filed under: Fără categorie | Etichete:adolescenta, copilarie, durere, frustrare, Iubire, jucaria ravnita, papusa draga, prea tarziu, trecut, vremea potrivita, zbatere, ziua |
Cugetări
Posted on iunie 7, 2016. Filed under: Fără categorie | Etichete:întrebări existențiale, complicitate, conștiință, demnitate, dileme, frământări, suflet-unealtă, suflete, ura |
Cugetare la ceas de seară
Posted on iunie 3, 2016. Filed under: Fără categorie | Etichete:casant, joacă, lunecos, povești de viață, promisiuni deșarte, Suflet |
Ireconciliabili
Posted on aprilie 26, 2016. Filed under: Fără categorie | Etichete:am scris ne-ncetat, am scris pentru un analfabet, am scris versuri, cele mai frumoase versuri, cer cu stele, cicatrici perene, nu m-am simtit poet, odăile inimii mele, pentru tine, scoici pe nisipul fierbinte, sperante, un regat din versuri, versuri de amor |
Vis
Posted on aprilie 23, 2016. Filed under: Fără categorie | Etichete:accident, blestem, copii frumosi, durere, inima, Iubire, masochism, minte trup suflet, miros, moarte, sadism, ura, vis |
Frig
Posted on aprilie 12, 2016. Filed under: Fără categorie | Etichete:am rabdat, caldura, frig, Iubire, locul tau, pielea ta pe pielea mea, risipa de timp, zadarnicie |
Păcate din Trecut
Posted on aprilie 3, 2016. Filed under: Fără categorie | Etichete:asta-vara, blestem, desculti la malul marii, doi, iertare, indepartare, ingenuncheat, Iubire, mare, nisip, noi, scoici, separare, unul |
Bine ai venit pe blogul meu!
CALENDAR
ianuarie 2026 L M M J V S D 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 -
Articole recente
Top articole
Liked it here?
Why not try sites on the blogroll...
-
Abonează-te
Abonat
Ai deja un cont WordPress.com? Autentifică-te acum.



