Se spune că viciile geniilor au fost dintotdeauna alcoolul, drogurile și femeile. Nume grele din peisajul literar autohton, dar și din cel de peste graniță au fost dependente de câte ceva, suma viciilor rămânând constantă. Întocmai ca-n legenda Sfântului Patrick, conform căreia, irlandezii urcau un munte în genunchi pe pietre ascuțite pentru a se purifica, căutând calea iertării, scriitorii au avut și au propriile obiceiuri de a își aduna sufletul pe o bucată de hârtie. Sunt convinsă că știați deja toate astea, așa că e inutil să m-apuc să pomenesc numele viciaților literați care nu mai sunt printre noi de foarte multă vreme. Toate aceste acțiuni denotă un element lipsă (poate și o doagă sărită), element care poate fi reprezentat de pierderea și dispariția unei persoane, unei stări (de fericire, probabil) sau a ceva ce numai individul cunoaște înăuntrul lui.

De aici, drumul către depresie și către aceste mici tertipuri de auto-păcălire și auto-intimidare a sinelui e relativ scurt. Individul neajutorat e acel individ care locuiește într-o casă a cărui bucată din acoperiș s-a rupt, iar ploaia îi pătrunde prin tavan. Individul știe, dar nu are puterea necesară să se urce pe casă și să repare acoperișul, nu că nu vrea, ci se simte incapabil să-și asume asta. Și, pentru că îi e rușine de faptul că e uman să ceri ajutor când ai nevoie, tace și ignoră, așteptând ca ploaia să-l inunde cu totul.

Prelegerea de mai sus se referă la volumul proaspăt ieșit de sub tipar al lui Leonard Ancuța – Sunt un curv. Mie mi-e clar că romanul se adresează acelor suflete pierdute și damnate în vertijul viciilor. În mod cert, nu e pentru pudibonzi și pudibonde și nu instigă la violență.

E genul de carte pe care o poate citi lejer un adolescent care poate recepta mesajul cărții fără să se transforme-n maimuță. Romanul are sex, limbaj licențios, trimiteri către muzica rock, monologuri bine structurate, care au în vizor existența omului pe planetă și gânduri pe care doar un om măcinat pe dinăuntru le poate avea. Recunosc, titltul cărții, ”Sunt un curv ”, e catchy, iar ăsta e un prim-pas către public. După ce am trecut peste partea cu titlul și cu roackerul de pe copertă ce pare a se bărbieri cu lama cuțitului, m-am gândit că există șanse să-mi placă după ce am parcurs primele 10 pagini. Și mi-a plăcut, chiar dacă sexul vinde în orice formă, chiar dacă lumea strâmbă din nas și aproape că smulge cu sălbăticie crucifixul din perete ca nu cumva ”așa ceva” să ajungă la ea. Miza romanului mi-a amintit de Burroughs, Bukowski, Welsh, de Quincey etc.  Romanul lui Leonard Ancuța merită să fie citit, indiferent că nu asculți rock și fie că nu ai probleme cu tine însuți. 

Protagonistul nostru e Saty. un tip care a trecut prin toate stările, de la agonie la extaz, experimentând partea întunecată a omului din el. Saty schimbă femeile ca pe guma de mestecat, e rebel, e liber să facă ce vrea, se droghează și devine propriul sclav captiv în propria temniță. Ca orice suflet damnat, speră că iubirea îl va salva, că o femeie va reuși să îl ridice la suprafață și că astfel va reuși să învețe să trăiască. Ghinionul lui Saty e că oamenii sunt atât de diferiți și atât de urâți uneori, încât legăturile amoroase devin chinuri și torturi care țin de mecanica inimii.

Odată ajuns în iad, e imposibil aproape să mai găsești o modalitate de a te cățăra spre rai, iar Saty decoperă asta și abia spre final și-o asumă. Mirajul iubirii îl bântuie și îl sufocă, aproape că reunoaște că nu poate trăi fără dragoste, și cu toate acestea, el nu se poate apropia de nimeni pentru a încheia cercul vicios în care se învârte.

Romanul lui Leonard Ancuța e un roman care se citește, cred eu, printre rânduri. La o primă vedere zici: ”E cu sex, da, e cu alcool și droguri, mai are și femei!” , dar la o a doua privire îți dai seama că se creează punți între tine și scriitor, între tine și personaj. Dintotdeauna mi s-a părut fascinant modul în care scriitorii ajung să comunice cu cititorii, din nou și din nou, indiferent de carte, de ediție, de format, de marketing etc. E incredibilă conexiunea care se produce în momentul în care receptezi rândurile, ele devenind parte din tine. Personajul Saty nu e un erou și nici vreun arhanghel, dar voi îl puteți judeca după vrerea dumneavoastră achiziționând cartea de aici

De obicei. începi să-ți dorești lucruri simple. Banale, precum văzul, mersul, dusul la toaletă. Apoi nevoile cresc, vrei mai mult, tot mai mult. Mintea arde febrilă, gata să nască din ce în ce mai mult ca să-ți potolească setea, nevoile. Iar corpul tău, creierul, mintea, inima, toate la un loc lucrează pentru tine, sînt o mașină care produce la comandă, care simpatizează cu tine și îți scoate sub piele orice îți dorești.

Dorințele se nasc în tine ca niște stigmate, îți cresc în interior ca niște hematoame sau negi. În tine apar viermi, demoni, păduri întunecate care-ți șoptesc numele. Sau pur și simplu se nasc oameni, ființe vii, adevărate, pe care le poți atinge, le poți vorbi, îi poți iubi, orice. Ești un soi de vârcolac, numai că transformările au loc în interior, nu în afară. Naturalizezi, pozitivezi, faci să apară. Schimbările lumii sunt în tine, nu în afară. Ești otherkin, vârcolacul perfect, cel care conține în sine toate transformările posibile. În tine se întâmplă schimbarea, în tine au loc lumea, lumile, toate universurile posibile.

Titlu: Sunt un curv

Autor: Leonard Ancuța 

Editura: Herg Benet

Colecția: Radical din 7

ISBN: 978-606-8530-48-2

Nr. pagini: 232

Data apariției: august 2014

de la sursă: Leonard Ancuța – Sunt un curv – SemneBune https://semnebune.ro/2014/leonard-ancuta-sunt-un-curv/#ixzz41FzodXAt
Under Creative Commons License: Attribution Non-Commercial No Derivatives
Follow us: @SemneBune on Twitter | 146207075393967 on Facebook

Despre acest nou volum, Marius Conkan spune că ”abundă în explozii corporale, în viziuni ale marginalității trăite instinctual, în notații despre condiția maladivă a poetului, izbutind să creeze o gramatică hipersenzorială, în interiorul căreia erotismul și moartea (cu toate formele ei) sunt amestecate,” iar  ”întregul volum poate fi descris prin următoarele versuri (care definesc, în fond, această poezie explozivă): kilotone de simțuri executate în kiloforme”.

Răzvan Țupa nota că ”poezia lui Leonard Ancuţa s-a constituit de la un volum la altul într-o tehnică personală de sondare a mizelor existenţiale. Cele şapte părţi ale volumului de faţă marchează o serie de formule prin care se depăşeşte şarja confesivă în căutarea formulărilor aparent esenţiale. Între disecţiile pe viu şi cele pe cadavru, poemele sale gestionează pulsiuni şi interogări obsesive ale propoziţiilor definitive. Spre finalul turului de forţă printre sentinţe, Ancuţa notează: “mă voi forma din nou, departe de toţi oamenii.” şi demersul său se mută complet în variante lirice ale sentinţelor iniţiale, lăsând în urmă deopotrivă tentaţiile interpretării cât şi iluziile sensurilor unice.”

Pînă la apariția volumului, vă servim cu o bucățică, sperăm pe cît se poate de ilustrativă și de delicioasă, în același timp.

cafea neagră

într-o zi o să te trezești bătrînă ca mă-ta
între pisici adunate de pe stradă și cărți
o să te cobori cu greutate dimineața din pat singură
în bucătărie o să pui de cafea.

cu mîinile tremurînde o să apuci cana și-o să sorbi
negreala caldă cu gîndul că mai e ceva cu gust
căldură și culoare în viața ta.

dai zăpada la o parte de pe pervaz privești copacii goi
schelete ce odată duceau în spate fericirea
privești globul rece al soarelui vezi în trecut
cînd asfaltul îți sufla aer fierbinte sub fustă.

acum nici putere să transpiri nu mai ai
tot ce-ai lăsat în urmă e departe nici nu mai știi
dacă a fost vis ori realitate.

orice țigară aproape te omoară dar fumezi
cu gîndul la momentul în care te-am sărutat
și te-am vrut pentru mine.

realizezi ce ușor ți-ar fi fost să pui puțină iubire
în viața ta ce ușor ar fi fost să spui da.
acum pînă și cana de cafea e copleșitor de grea
și-ți provoacă fracturi spontane.

Romanul ”Sunt un curv”, de Leonard Ancuța, a ieșit din tipar și este disponibil pentru comandă pe site-ul editurii Herg Benet. Curînd va fi disponibil și în rețeaua de librării partenere ale editurii: Cărturești, Humanitas, Librarium, Libris, Eminescu, alături de librăriile online Elefant.ro, Buybooks.ro și altele. Pentru bucureșteni, romanul este disponibil cu autograf, direct de la autor.

Saty este un rebel romantic și un filosof ahtiat după exces. Obsedat să meargă până la capătul oricărei experiențe, acolo unde nu îndrăznește nimeni să ajungă, el caută acea iubire totală (“cea mai grea materie din univers”) care să dea cu adevărat sens istoriei personale. Iubit de femei, admirat și invidiat de bărbați, Saty trăiește ca și cum ar sfida moartea zi de zi, i-ar arăta degetul mijlociu. Alcool, prietenii reale sau de circumstanță, mult sex, nostalgii, filosofie – ce se întâmplă însă când în viața personajului apare o femeie care îl va face să regândească totul? Poate un moment de slăbiciune să îți răpească pământul de sub picioare? Poate iubirea să ucidă?

***

“We gotta say yes to another excess, cam asta era definiția traiului meu, asta a fost dintotdeauna, dorința de vedea mereu ce există mai departe, ce se întîmplă atunci cînd ceilalți se opresc, iar tu vrei să vezi mai mult, să obții mai mult, să subjugi viața să-ți ofere în plus noi întrebări și noi răspunsuri, noi provocări și noi limite, mai mult și mai mult și mai mult, acolo unde ceilalți nu vor ajunge niciodată. Ce adevăruri sînt acolo, cîte ne ascunde viața, cîte lucruri ne rămîn necunoscute pentru că n-am fost niciodată suficienți de coioși să explorăm?”

***

Cînd îmi amintesc toate astea, mă simt ca un aurolac din New York față de unul din canalele bucureștene. Oamenii sînt ai dracului de plini de sine, viețile lor au atîta importanță, faptul că au fost la Paris, de parcă sînt singurii de pe planetă, și, mai mult, sentimentul acela că întreaga lor existență de căcat, gregară și nenecesară, stă la baza întregii lumi. Ai fost la Londra ? Păi, hai să-ți spun eu cum a fost la mine, că am fost la Ministry of Sound și bodyguarzii nu voiau să ne lase să intrăm, că unul n-avea pantaloni lungi și făceau mișto de el, spunînd că e îmbrăcat ca o pizdă, și la Madame Tussaud eram beți și am intrat prin spate după ce am mituit un negru să nu mai stăm la coadă și d-astea. Și uite-așa, și dacă n-ai fost tu tot ai auzit o poveste de la cineva și începi discursul cu, nu, io n-am fost la Londra, dar am io un prieten care mi-a spus că… pula mea. Toți sîntem ca aurolacii de L.A. față de ăia de Constanța, cînd vine vorba de noi și de preaminunatele noastre vieți.

Și chiar dacă viața mea n-a însemnat nimic pentru mine și poate nu prea mult pentru ceilalți, sînt sigur că toate astea există nu pentru că mecanismul rămîne ascuns, ci noi nu prea știm ce să facem cu el. Mă uit pe stradă și văd lume de toate felurile, mulțumiți și nemulțumiți și dintr-o singură privire îmi dau seama că sînt ratați, că și-au pierdut demult umanitatea și că sînt acele frumoase exemplare cărora e prea tîrziu să le deșurubezi capul ca să pui ceva eminamente uman în ei. Oamenii deștepți se cunosc de timpuriu, și încă din copilărie sau tinerețe își formează mintea să rezoneze cu gîndirea liberă, cu ideile cele mai pure, mai extravagante sau cumplite ale omenirii și de-acolo să culeagă, pentru ei, doar informație pură, lăsînd deoparte canoanele gîndirii, frustrările moralei, toate capcanele logice sau de altă natură inventate de omenire de-a lungul vremii, ca să țină o mare masă de manevră, clasa muncitoare, în frîu.

I-am văzut pe părinții mei, oameni onești, simpli, cum s-au dus vieții de suflet, căutînd un trai mai bun pentru mine, copilul lor. I-am văzut cum au înghițit toată scîrna sistemului ceaușist, i-am văzut înecați cu căcatul regimurilor care au urmat, i-am văzut îmbătrînind și pierind încă din timpul vieții lor, pentru că lumea în care trăiau le-a fost refuzată de timpuriu, din copilărie. I-am văzut cînd au ales să se aplece pentru portocale și banane de crăciun, pentru o bucată de carne de vită și o roată de cașcaval, i-am văzut cum au ales să-și îndoaie spatele ca alții să se ridice pe umilința lor, doar ca eu să cresc și să ajung să-mi ridic umbra în picioare ca pe un nou Lazăr, învățîndu-l ce-i viața.

V-am văzut pe toți dorindu-vă o viață decentă, îndestulată. Cum oare ați ajuns la concluzia că asta e o viață bună, să muncești cîte 10-12 ore pe zi ca să plătești creditele ce-ți permit să te urci într-o mașină, sperînd că va fi cîndva a ta, cînd nu va mai valora nici măcar cît dobînda ? Cum să-ți rupi spatele ca să ajungi acasă să pui pe masa copiilor cîteva produse de la promoție și cîteva bunătăți sau specialități încărcate de înlocuitori, cu gust deformat sau atent studiat, cum să-ți hrănești familia cu propria boală, care te mănîncă încet, carne și suflet ? Cum să te bucuri că locuiești într-o casă care poate o să fie cîndva a ta, dar atunci vei fi oricum prea bătrîn să-ți mai pese, de creditele care îți permit să te uiți o oră la televizorul de ultimă generație, care mîine va fi deja depășit și la care oricum n-ai mare lucru de văzut, aceleași bășini de cînd lumea, creditele care te fac să răspunzi la acel telefon deștept, mai deștept poate decît tine, fiindcă el nu și-a dorit niciodată nimic, iar tu da ? Cum să te vinzi pentru fantoma numită bunăstare, cînd mintea ta e înrobită, trupul la fel, cum să crezi că mai ai libertate cînd ți-ai vîndut dumnezeul tău interior pentru un confort pe care îl numești viață decentă, o viață pe care o consideri bună și te face și pe tine să crezi că ești un om bun, care pune umărul să fie bine, tu și cu alte cîteva miliarde de oameni buni care puneți osul la tot atîtea nefericiri, pentru că tot ce ai tu își doresc și cei care n-au, la fel cum vrei și tu ceea ce n-ai încă, mai mult și mai mult în fiecare zi ? Iată iluzia fericirii – sursa nefericirii tale.

V-am văzut pe voi toți, oameni trecuți asemenea clipelor, cum puneți mușchiul la bătaie ca să-i ajutați pe cîțiva să intre în cărțile de istorie, nimeni alții decît artizanii războaielor, artizanii foametei și sclaviei, dumnezeii propriei voastre ratări și nefericiri, singurii care văd lumea cu ochii deschiși, fără să vadă ce-i important și nepăsători, voi, carne de tun, forță de muncă, proletariat murdar și înșelat cu iluzia acestei decențe meschine la care visați. Planeta are suficiente resurse să ne îndestuleze pe toți, dacă le-am împărți între noi, în loc să le împartă corporațiile. Dar proștii încă mai visează că banii aduc fericirea și se bat și se omoară pentru ei, fără să realizeze că un simplu țăran, care trăiește de pe urma ogorului său și a gospodăriei sale, hrănindu-se cu adevărat din sudoarea frunții și a avutului său, are sufletul mai curat și trăiește în dreapta credință fără a fi sclavul nimănui și lui i se arată adevărata fericire.

Mă veți judeca și veți spune da, nici tu n-ai făcut nimic, și tu ți-ai încălcat valorile și virtuțile și tu ai fost robul muncii, și tu te-ai vîndut, ți-ai dat chiar gratis sufletul și mintea celor care ți-au promis ceva. Aveți dreptate, și eu am vrut să înțeleg lumea, și eu am trăit asemenea celorlalți oameni, pentru că am vrut să văd adevărul. Nu, nici eu nu-s mai breaz, și nu fiindcă nu înțeleg ce se petrece, ci pentru că eu mi-am ales un singur scop în lumea asta, fericirea mea. La fel ca voi toți, am avut de ales și am ales, am ales să fiu fericit așa cum mi-am propus și am visat. Am vrut să mă descoper și să mă formez dincolo de toate lanțurile trofice ale societății de consum, dincolo de alegerile celorlalți, eu, spirit liber, capabil să facă alegeri fără să țină cont de părerea celorlalți, de morala altora, de legile pulii și aventurii, de nimic altceva în afară de ce poate produce mintea mea, formată și eliberată prin propriile mijloace, prin propria evoluție.

Am vrut să fiu liber și fericit la fel ca artiști anonimi cu fesurile trase pe ochi care au scris pe zidurile orașului, oamenii în care fericiri pasagere au țâșnit scurt și intermitent ca apa din fântânile arteziene. Am fost în extaz ca firavii studenți de la arte sau golanii tavernelor și birturilor gen Argentin, Adio Mamă sau La Mitică, la fel ca bețivii din Mai Bine Lasă, la fel ca vamaioții chetari, la fel ca toți cei care au înțeles libertatea nopților lungi când luminile corporațiilor sînt stinse și nepăsarea dimineților lungi în care mahmureala se tratează cu berem sau tărie, fără cafea. I-am admirat pe cei care au inventat hyper-textul, graffiti-ul nesfârșit imprimat pe ziduri, în mințile seci, în dorințele copiilor de la țară, și am luptat să obțin hyper-libertatea și hyper-fericirea să-mi simt creierul viu și strălucitor de parcă părul mi-ar fi conectat la instalații electrice clandestine.

Am luptat să găsesc în mine iubire și o cale prin care această iubire să iasă în lume, asemenea unui copac crescut pe o stîncă aridă. O singură particulă din iubirea asta va fi îndeajuns să facă orice om să știe cine este cu adevărat, copleșit de fericire, scăldat în dragoste, sigur pe sine și eliberat de toate canoanele. Eu voi iubi la nesfîrșit, nu o singură femeie, ci pe toate pe care le voi întîlni și vor face parte din viața mea, le voi iubi cu iubire liberă, neconcurentă cu legile lumii, le voi iubi ca un îngerdemon care nu va mai ține cont de bine sau rău, va ține cont de iubire și-atît.

PoetikA vă propune deopotrivă o călătorie seducătoare în lumea poeziei mature, alături de autori tineri, neconsacrați încă, dar care aduc o literatură proaspătă, vie, conectată direct la realitatea poetică specifică tinereții și prospețimii acestora.

PoetiKa este o interfață directă între autori și public, un motiv puternic să redescoperim farmecul poeziei, să familiarizăm sau să educăm publicul, indiferent de vîrstă cu noile canoane, direcții sau avangarde apărute în lirica românească, să prezentăm autorii consacrați sau să descoperim tinere talente și să le promovăm. Ne așteptăm să veniți cucreațiile proprii și să vă autopropuneți pentru edițiile care vor urma.

Pînă în prezent Club A / PoetikA se poate mîndri că i-a avut invitați la edițiile anterioare pe Daniel Bănulescu, Anca Mizumschi, Floarea Țuțuianu, Mihail Gălățanu, Nicolae Tzone, Lucian Vasilescu, Dan Mihuț, Dmitri Miticov, Claudiu Komartin, Răzvan Țupa, Marius Surleac, Florin Iaru, Octavian Soviany, Adrian Suciu, Ofelia Prodan, Adrian Diniș, Andrei Doșa, Peter Sragher, Cosmin Perța, Livia Ștefan, Aida Hancer, Radu Ianovi, Sorin Despot, Silviu Dancu, Andra Rotaru, Florentina Crâsta, Ciprian Măceșaru, Vlad L. Tăușance, Marius Iulian Stancu, Stoian G. Bogdan, Teodor Dună, Gabriel H. Decuble, Dumitru Bădița, Ovia Herbert, Iulian Tănase, Mitoș Micleușanu, Dana Banu, Paul Vinicius, Dan Iancu, Gelu Diaconu, Daniel Dăian, Andrei Huțuleac, Radu Cîrstea, George Floarea, Viku Zen, Radu Nițescu, Lorena Lupu, Cristina Nemerovschi, Laura Dan, Paul Mihalache, Arion Movilă, Cătălin Marin, Adrian Voicu, Aida Hancer, Ana Mănescu, Bianca Dobrescu, Florentina Crâsta, Cătălin Lupu, Gianky.
Serile PoetikA, organizate de Club A, au apărut din dorința de a aduce în fața publicului cei mai reprezentativi poeți ai literaturii române contemporane sau tineri în plină afirmare, aflați încă în perioada în care acest tip de evenimente îi promovează în direct, în fața microfonului.

Vă așteptăm miercuri, 19 Martie, la ora 19.00, în Club A, să vă dați întîlnire cu literatura!

Editura Herg Benet și Club A vă invită vineri, 18 octombrie, de la ora 19.00, la un eveniment special de lansare a volumului 69 de poeme de dragoste (extrase din atlasul unei lumi dificile), de Leonard Ancuța.
Evenimentul va fi moderat de scriitoarea Cristina Nemerovschi și îi va avea ca invitați pe criticul și scriitorul Octavian Soviany, alături de mai mulți invitați surpriză. În încheierea serii, formația Negru Latent (dark-wave, goth) va susține un concert extraordinar.
Despre 69 de poeme de dragoste, scriitorii Radu Vancu și Ioan Es Pop au spus următoarele:
Leonard Ancuţa crede în poezie cu aceeaşi credinţă (postromantică, în fond) cu care au crezut suprarealiştii francezi, beatnicii americani, „noii sentimentalişti” ruşi şi, la urma urmei, toţi cei pentru care poezia se scrie mereu cu majusculă. Ferice de el, îmi spun în barbă, privindu-l cu galben-purulentă invidie. (Radu Vancu)

Leonard Ancuţa şi-a disciplinat discursul literar şi l-a distilat, aşa că în poemele din această carte fiecare enunţ se vădeşte semnificativ şi fiecare emoţie, autentică. Înainte de a începe să citesc, titlul m-a dus cu gândul la diverse scenarii erotice, dar conţinutul m-a contrazis într-un mod cât se poate de plăcut: sunt veritabile poezii de dragoste şi de moarte, scrise de un autor în continuă aprofundare de sine. (Ioan Es. Pop)

Muzica Negru Latent aduce un aer inedit în peisajul underground românesc de factura gotică. Ea îmbină caracterul dark cu o melodicitate explozivă, surprinzătoare. Diversitatea ritmurilor alternează de la tempouri lente pînă la cele dansante adecvate unor adevarate ritualuri de petrecere întunecată. Lirica Negru Latent se situează la marginea coșmarurilor și a umbrelor care ne bântuie zi și noapte. Negru Latent este o manifestare a sensibilitatii autentice și un plonjon în profunzimile pe cale de disparitie ale acestei lumi artificial proiectate și grotesc manipulate.

Club A / PoetikA vă invită joi, 19 septembrie, începînd cu ora 19.00 la o seară specială de poezie și muzică, a doua ediție a acestei toamne, în compania poeților Florin Iaru, Octavian Soviany, Adrian Suciu, Aida Hancer, Ofelia Prodan, Adrian Diniș, Andrei Doșa.

După o vară în care serile poetice au avut loc la Club Antiqum, sub titulatura Le Nouvel Antiqum – salon de poezie contemporană, revenim în această toamnă cu o nouă serie de evenimente intitulate PoetikA, din dorința noastră de a aduce în fața publicului cei mai reprezentativi poeți ai literaturii române contemporane sau tineri în plină afirmare, aflați încă în perioada în care acest tip de evenimente îi promovează în direct, în fața microfonului.

 La prima ediție Club A / PoetikA au participat Lucian Vasilescu, Dan Mihuț, Dmitri Miticov, Răzvan Țupa, Marius Surleac și Leonard Ancuța, avînd ca invitat special pentru momente muzicale pe Elena Schen.

 PoetiKa își dorește să fie o interfață directă între autori și public, un motiv puternic să redescoperim farmecul poeziei, să familiarizăm sau să educăm publicul, indiferent de vîrstă cu noile canoane, direcții sau avangarde apărute în lirica românească, să descoperim tinere talente și să le promovăm. Ne așteptăm să veniți cu creațiile proprii și să vă autopropuneți pentru edițiile care vor urma.

Vă așteptăm joi, 15 septembrie, ora 19.00, în Club A, să vă dați întîlnire cu poezia!

Meniu a la Carte revine cu un nou eveniment în Club Panic, vineri 20septembrie, începând cu orele 19.00. Vom avea carte la raft și la vânzare, autori și lectură.

Evenimentul va fi moderat de Felix Nicolau.  Autori: Andrei Dósa, Cristina Nemerovschi, Krista Szöcs, Lorena Lupu, Stoian G. Bogdan, Ștefan
Alexandru Ciobanu.  Andrei Bucureci (artist spoken word) vs. Viku Zen – live performance.

Aducem mai aproape de voi literatura contemporană din România.

Club A, Revista de Suspans şi Editura Herg Benet vă invită în seara de vineri, 13 septembrie, la festivalul de literatură horror “Vineri 13”, care va avea loc la Club A (Str. Blănari, nr. 14, Bucureşti), începând cu ora 19.

În cadrul evenimentului, va avea loc lansarea volumului “Acluofobia (Zece povestiri macabre)”, de A.R. Deleanu.

Scriitori invitaţi: Anna Vary, Kiki Vasilescu, Cristina Nemerovschi, Oliviu Crâznic, A.R. Deleanu. Lecturile şi discuţiile vor avea în prim-plan cărţile „Acluofobia (Zece povestiri macabre)” (Herg Benet, colecţia Cărţile Arven, 2013), „Nymphette_dark99” (Herg Benet, colecţia Cărţile Arven, 2013), „Marele băiat de cartier” (Herg Benet, 2013), „…şi la sfârşit a mai rămas coşmarul” (Ed. Vremea, 2010), trilogia „Ultima vrăjitoare din Transilvania” (Herg Benet, colecţia Cărţile Arven, 2012, 2013), antologiile “Zombii. Cartea morţilor vii” (Millennium Books, 2013) şi „Dincolo de noapte. 12 feţe ale goticului” (Millennium Books, 2012).

Moderatori: Leonard Ancuţa şi Alex Voicescu.

Fundalul serii de literatură horror va fi asigurat de un playlist tematic.

*

“În România, de-a lungul timpului, am avut puţini, foarte puţini autori talentaţi care să scrie proză (cu accente) horror. Nici la momentul actual lucrurile nu stau mai bine. Există însă câţiva scriitori tineri aflaţi în plină dezvoltare artistică, iar anii următori s-ar putea să plaseze România, în sfârşit, pe harta mondială a creatorilor de fantezii macabre. Un lucru e clar, însă: cu volumul acesta, A.R. Deleanu dă tonul, stabileşte traiectoria, aşază ştacheta. E un lucru fenomenal, acesta! Întrucât, inevitabil, toţi cei care i se vor alătura vor trebui să pornească de la un nivel deja foarte înalt. Cu puţin noroc, graţie lui A.R. Deleanu şi Acluofobiei, vom ajunge repede la sincronizarea cu restul lumii. Povestirile de faţă au oricum toate şansele de partea lor în confruntarea cu 90% din producţia de gen a Occidentului. Cetiţi şi vă convingeţi.” – Mircea Pricăjan, despre “Acluofobia (Zece povestiri macabre)”, de A.R. Deleanu.

„Atmosfera cărţii e încărcată de tensiune, de mister, de afirmaţii rostite doar pe jumătate, astfel încât de la primele pagini intuieşti că e vorba de ceva mai mult. Vicky are un secret. Ceva denumit Întâmplarea. Ceva ce i-a marcat felul în care vede lumea şi în care se raportează la oamenii pe care-i întâlneşte. […] Drumul parcurs de Vicky din centrul Braşovului şi până în Bucureşti, unde este petrecerea de majorat a iubitului ei, Dev, drum făcut cu autostopul, e mai mult decât o simplă călătorie. Întâlnirile care se petrec pe acest drum – unele din ele cu final sângeros, iată, ca să stric puţin suspansul! – o fac pe eroină să-şi retrăiască momentele cheie care au adus-o în prezent.” – Alexandru Petria, despre „Nymphette_dark99”, de Cristina Nemerovschi.

„Încă un lucru pe care l-am remarcat, din nou, este siguranța cu care autoarea descrie scene, situații, creionează personaje, consemnează gânduri și redă dialoguri. Nu am găsit nicăieri un paragraf introdus forțat, o burtă de care evoluția acțiunii se putea lipsi. Povestea junei revoltate Alexandra și a familiei de nemuritori din care Mathias face parte (Aneke, din volumul anterior, face aici figura unei Akasha din universul ficțional al lui Anne Rice) se prefigurează a fi una demnă de export. Îmi recunosc ignoranța în această ramură a fantasticului YA, dar intuiția îmi spune că trilogia apărută la Herg Benet s-ar remarca ușor în ghiotura de trilogii și serii similare pe care le produc occidentalii.

Eu, unul, abia aștept cel din urmă volum, Alexandra.” – Mircea Pricăjan, despre “Ultima vrăjitoare din Transilvania”, de Anna Vary.

“Avem de-a face cu o carte bine scrisă, în care suspansul  şi teroarea sunt bine dozate, într-o creştere continuă, astfel încât cititorul este captivat şi impresionat. Meritul autorului este cu atât mai mare cu cât genul respectiv a fost puţin practicat la noi şi, cu toate că Oliviu Crâznic foloseşte motive care se regăsesc şi în alte romane horror, reuşeşte să fie original şi să trateze subiectul într-un fel ce-i este propriu.

Autorul îmbină într-un mod interesant  motive de horror metafizic cu cele de roman poliţist. Ca în Zece negri mititei, personajele sunt atrase într-un loc din care nu pot fugi, un loc în care moartea va face prăpăd.” – Liviu Radu, despre „…Și la sfârșit a mai rămas coșmarul”, de Oliviu Crâznic.

Distopia „Marele băiat de cartier”, al doilea roman semnat de Kiki Vasilescu, ni se prezintă astfel: într-un Bucureşti contemporan, de început de secol XXI, regulile de convieţuire socială încep să se schimbe odată cu apariţia bruscă, la margine de Ferentari, pe locul unei foste gropi de gunoi, a unei replici în mărime naturală a Casei Poporului. O construcţie albă, pe frontispiciul căreia se putea vedea de la câţiva kilometri anunţul pe care proprietarul îl făcea lumii întregi: „Aici stă Marele Băiat de Cartier“. Iar când Uniunea Europeană, NATO, preşedintele SUA şi bogații emiri arabi stau la coadă pentru a avea o întrevedere privată cu misteriosul Mare Băiat de Cartier, miturile devin legende, iar legendele adevăruri cotidiene, povestite seara, la colţ de bloc, la o nelipsită coajă de sămânţă.

Împotriva tuturor şanselor, Matei Petrini, un absolvent de filosofie, încearcă să obţină prima înregistrare cu fabulosul personaj, pentru a afla Secretul.

“Un detectiv particular damnat urmărind un ucigaş în serie, o însărcinare comunistă cu motivaţii oculte, călători în timp în vremea lui Jack Spintecătorul, victimele farmecelor şi consecinţele apelării la vrăjitoare, vizitatori americani la un cimitir străvechi din România, un călugăr medieval făcînd o descoperire zguduitoare, un frate şi o soră împinşi către crimă şi păcat, un sat bîntuit de lupi şi de legende, o diavoliţă luată prin surprindere de sfîrşitul lumii, un preot răpit de doi bărbaţi misterioşi şi forţat să trateze rănile unei tinere legate în lanţuri, un răzbunător înfruntînd o corporaţie dubioasă, o casă în care fantomele sunt prizoniere şi victime… pe scurt, 12 feţe ale goticului.” – Oliviu Crâznic, despre antologia „Dincolo de noapte. 12 fețe ale goticului”.

“Cu moarte pe moarte călcând…

Acolo unde viaţa se termină începe moartea. Şi regulile se inversează definitiv.

Noua orânduire aduce domnia morţilor-vii. Nimeni nu mai e în siguranţă. Vânătoarea poate să înceapă. Acum, speranţa înseamnă doar amânarea vieţii de după moarte.

Într-o Românie trecută, prezentă sau viitoare, nouăsprezece autori români imaginează apocalipsa zombilor. Douăzeci de viziuni originale, înfricoşătoare, credibile, care aduc România pe harta literaturii universale cu zombi.

Cu o moarte suntem toţi datori.” – Mircea Pricăjan, despre antologia “Zombii. Cartea morților vii”.

Vă aşteptăm să aflaţi mai multe pe 13 septembrie, în Club A!

Mihail Gălățanu

”Un Paganini al poeziei”, cum îl supranumea criticul Alex Ștefănescu,  Mihail Gălățanu împlinește o vîrstă rotundă, împlinită, încununată de munca sa pe tărîmul literaturii, concretizată prin volumele de versuri Știri despre mine (1987), Scrîșnind în pumni, cu grație (1993), Bunicul Kennedy (1996), Evanghelia lui Barabas (1996), Mireasa tuturor (1997), Poetus Captivus (1998), Memorialul plăcerii (2000), O noapte cu Patria (2001), Romana cu prostii (2001), Diapazonul plictisit (2002), Mormîntul meu se sapa singur (2003; Premiul Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti), Apocalipsa printr-o gura de om (2004) dar și prin romane și nuvele.