MONITOR CULTURAL * on-line

ARTUR SILVESTRI (19 martie 1953 – 30 noiembrie 2011)

a fost comemorat, la 3 ani de la plecarea spre eternitate, ca persoană şi ca important om de cultură: scriitor, critic literar, istoric şi filosof al culturii

• Pomenirea creştinească

Sâmbătă, 26 noiembrie 2011, la Mânăstirea Pasărea, în biserica mare şi la mormântul lui Artur Silvestri a fost oficiată slujba de pomenire creştinească. Au participat, pe lângă soţia sa, Mariana Brăescu Silvestri, rude, prieteni, scriitori care nu l-au uitat şi cărora timpul, distanţa, starea sănătăţii le-a permis să fie prezenţi şi fizic, nu numai cu gândul la acest moment. Au urmat rugăciunile  de pomenire de la sediul Fundaţiei Artur Silvestri şi al ARP, discuţii, amintiri despre Artur Silvestri şi , bineînţeles, tradiţională masă de pomenire. Dumnezeu să-l odihnească în pace  şi să-l răsplătească în ceruri! a fost gândul tuturor pentru cel plecat spre eternitate.

• Evenimentul literar comemorativ : lansarea volumului Universul lecturilor fericite de Artur Silvestri

Duminică, 27 noiembrie 2011, ora 13, la Târgul de carte  GAUDEAMUS 2011, a  avut loc lansarea primului volum din seria de critică literară publicată de Artur Silvestri în presa literară în perioada 1973- 1989 şi pe care soţia sa, scriitoarea Mariana Brăescu Silvestri o editează acum,  adunată în cărţi.

Astfel, volumul Universul lecturilor fericite, lansat acum, este primul din această serie a fost prezentat chiar de  Mariana Brăescu, care, stăpânindu-şi emoţiile, a vorbit despre  personalitatea şi persoana Artur Silvestri, despre munca, intensa activitate literară, afirmarea sa critică categorică, din tinereţe, în peisajul literar românesc,  despre greutăţile pe care le întâmpina, dar şi despre proiectul unui vast studiu – aproape o istorie literară – în care dorea să integreze cronicile, eseurile, toate articolele de critică literară publicate. Proiect care, din nefericire, a rămas doar un vis, Artur Silvestri fiind lipsit de bucuria de a-şi vedea volumele tipărite. De aceea, a spus Mariana Brăescu, a declanşat acest proiect editorial care debutează cu volumul Universul lecturilor fericite şi se va strădui să-l ducă la capăt împotriva tuturor dificultăţilor, cu toată grija şi responsabilitatea cu care a coordonat şi editarea volumului deja tipărit, cu titlul care fusese ales chiar de autor. Cei prezenţi – scriitori, critici literari, jurnalişti, profesori de literatură, bibliotecari, un grup de elevi, alţi cititori, iubitori de literatură, au răsplătit generos cu aplauze expunerea.

În continuare, Teodora Mîndru, redactorul de carte, a vorbit despre partea tehnică, de lucru efectiv, de procesul îndelung şi dificil de documentare, de identificare şi redare fidelă şi corectă a scrierilor critice ale lui Artur Silvestri şi despre echipa (coordonator administrativ Maria Anghel, coperta- Corina Rezai, documentare Georgeta Dencu şi Cristina Bunea, tehnoredactare şi corectură Mîndru Vlad Alexandru) şi colaboratorii de la bibliotecile publice cu care a lucrat sub coordonarea generală a editorului Mariana Brăescu. Teodora Mîndru a arătat că dificultăţile de documentare au convins-o şi mai mult că singura cale de a pune în legătură specialiştii şi cititorii cu opera critică a lui Artur Silvestri este publicarea cărţilor, ceea ce este un îndemn pentru a munci în continuare în acest proiect.

Înainte de final, o surpriză pentru cei prezenţi a fost scurta prezentare a albumului ARTUR SILVESTRI: Bukuria e botës së njohur, de fapt, albumul– jurnal al lui Artur Silvestri, Frumuseţea lumii cunoscute. Zile de neuitat, tradus în limba albaneză de către poetul Baki Ymeri, ajutat de dr.Lucian Topciu, amândoi fiind prezenti la lansare.

În încheiere, toţi cei prezenţi la lansare au primit în dar, de la d-na Mariana Brăescu, volumul Universul lecturilor fericite, cu autograf personal.

Standul Editurii CARPATHIA a oferit şi dumincă, la fel ca în toate zilele Târgului GAUDEAMUS, cărţi în dar iubitorilor de carte care l-au vizitat.

Din vol Universul lecturilor fericite

Nimic nu ar fi putut prevesti în Iosif Vulcan (1841-1907) spiritul modern care se iveşte de pretutindeni în compoziţia lui culturală. Fiu de cleric unit, dintr-o familie cărturărească şi cu izbăvitoare vederi conservatiste, cu frica lui Dumnezeu, omul intrase la 10 ani într-un gimnaziu praemostratens orădean, făcând apoi dreptul şi ştiinţele de stat la Pesta (1859-1863). La nici douăzeci de ani tăbărâse pe jurnalistică (în Telegraful român, Gazeta Transilvaniei, Amicul şcoalei şi în câte altele). Nu trecuse de 22 de ani când publica o gazetă Umoristul (1863), apoi alta, Gura satului (1867) şi, în fine, Familia, al cărei patriarh va fi vreme de mai bine de 40 de ani. Un unchi budapestan, cu relaţii, îl introduse, mai dinainte în presa maghiară: bolnav de gazetărie, Iosif Vulcan nu ierta nimic. El este printre primii jurnalişti români profesionişti, ştiind aproape totul în materie de ziar, culegând ştiri în fuga trăsurii şi a trenului, însemnând, cu hârtia pe genunchi ori pe podul palmei, aşezând notele în calandru, cu hainele pline de cerneala tipografiei ca un fochist de funinginea locomotivei. Acest americănesc stil de viaţă, care nu mai este acela al gazetarului din era poştalioanelor, e tot ce poate fi mai inteligibil pentru omul modern.             >>>>

Scriu aceste rânduri la câteva ceasuri după ce am aflat de naşterea în cer a celui mai prolific dramaturg român din toate timpurile (140 de piese): Paul Everac. Mare iubitor de români, românitate, românism. Spirit coborât, parcă, din lumea sfinţilor bizantini. Ca şi Adrian Păunescu, despre care, în urmă cu aproape un an, grăia: “Mi-a luat-o înainte în multe privinţe. Nu trebuia să mi-o ia înainte şi în moarte”.

 În această mărturisire nu era nici urmă de sarcasm, ci doar o tristeţe cvasimetafizică, o adiere de sceptic mântuit. Paul Everac avea în vedere, înainte de toate, faptul că el era mai vârstnic cu aproape 20 de ani decât Adrian, buzduganul de purpură al unei generaţii hăruite de Dumnezeu cu belşug de talent, demnitate naţională, rectitudine civică şi morală, bucurii celeste, uneori, şi, desigur, suferinţă cât putea duce… >>>>

Recent, buna mea prietenă Lena Åkerlund din Stockholm, devotată prietenă a poporului român, mi-a semnalat apariţia, în ziarul suedez Svenska Daglbadet din 6 octombrie 2011, a unui articol, semnat de MICHEL EKMAN şi consacrat apariţiei unei antologii colective a unor poeţi români, intitulată De n-ar trebui să vorbesc acum cuiva, precum şi a unui volum cu titlul Kontinuum, al Ninei Cassian[1], ambele în suedeză, în traducerea lui Inger Johansson, Dan Shafran şi a altor traducători. Volumul Ninei Cassian a fost tradus integral de Dan Shafran şi are 77 de pagini.

Ambele volume îi au ca editori pe Eva Leonte şi Dan Shafran şi au apărut la editura Tranan. >>>>

Am primit cu plăcere ultimul număr al revistei de cultură şi spiritualitate “Melidonium”, fondată de Societatea Culturală „George Radu Melidon” din Roman, înfiinţată  la iniţiativa doamnei psiholog Emilia Ţuţuianu Dospinescu, director fondator.

De menţionat este faptul că în cadrul Asociaţiei Culturale „George Radu Melidon” fiinţează   Societatea Culturală cu acelaşi nume, având ca membri fondatori personalităţi de marcă: psiholog Emilia Ţuţuianu , prof. univ. dr. emerit Tudor Ghideanu, ing. Doru Măndăşescu, prof. Gh. A. M. Ciobanu, prof. dr. Vasile Uraschi, arhim. Ciprian Ignat, pictor Iosif Haidu, prof. Cecilia Bănică-Pal,  jurist Emilia Silvia Popa, prof. Violeta Lăcătuşu, prof. Dana Vega, bibliotecar Cristina Panaite, ing. Felicia Dumbravă, prof. Elena Drăghiceanu,   ec. Valerian Chiriac. >>>>

Şedinţa cenaclului literar “Artur Silvestri “ din data de joi, 27 octombrie a.c., din cadrul filialei clujene a Ligii Scriitorilor Români a fost deschisă de Antonia Bodea, preşedinta cenaclului, care a anunţat ordinea de zi.După care a dat cuvântul lui Al.Florin Ţene care a prezentat, pe scurt, activitatea Ligii de la ultima şedinţă până astăzi.

În continuare scriitorul Gavril Moisa a vorbit despre activitatea preşedintelui Ligii Scriitorilor Români la Arad, care a primit Diploma de Excelenţă a Universităţii ”Vasile Goldiş “, dând citire laudatio semnat de rectorul acestei prestigioase instituţii academice, prof.univ. dr. Aurel Ardelean, care spunea:”Stimate Domnule Alexandru Florin Ţene, apreciind impresionanta operă literară, publicată în numjeroase volume şi reviste literare din ţară şi din străinătate, contribuţia adusă culturii române prin înfiinţarea Ligii Scriitorilor din România, >>>>

„Scrisori netrimise”, Editura Fundaţiei Culturale Antares, Galaţi

Marţi, 08 noiembrie 2011, de ziua Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, Centrul Cultural UNESCO „Ionel Perlea” din Slobozia a găzduit un eveniment cultural în care muzica şi literatura au adunat în jurul lor iubitori ai artei.

Evenimentul a fost deschis de un recital de flaut şi pian, avându-le ca protagoniste pe interpretele Teodora Ducariu (flaut) şi dr. Verona Maier (pian), profesoară la Academia Naţională de Muzică din Bucureşti. Piesele interpretate au fost trei sonate pentru flaut şi pian de Otar Taktakishvilli, Francis Poulenc şi Lowell Liebermann. >>>>

În după amiaza zilei de 14 octombrie a.c. în salonul Hotelului “Victoria “ din Cluj-Napoca a avut loc lansarea cărţii cu interviuri “De vorbă cu stelele “, volumul 2, de George Roca, scriitor australian de origine română,( născut la Huedin), apărut la Editura Anamarol din Bucureşti.. În prezenţa unui public iubitor de cultură şi a membrilor Ligii Scriitorilor, Filiala Cluj, autorul cărţii a fost prezentat de Al.Florin Ţene, preşedintele Ligii Scriitorilor Români, care în cuvântul său, a vorbit despre viaţa scriitorului George Roca, a operei sale,  subliniind rolul pe care şi-l-a asumat  George Roca în promovarea imaginii României în lume, prin publicarea de lucrări despre cultura română, a scriitorilor români în revistele ce apar pe mapamond. Subliniind faptul că autorul acestei cărţi cu interviuri a fost în anul 2000 în Comitetul Organizatoric, pentru Lotul Olimpic Român, al Jocurilor Olimpice de la Sydney.Cu această ocazie preşedintele Ligii Scriitorilor i-a dedicat poezia “Întoarcerea poetului “ şi i-a înmânat ce-a mai înaltă distincţie a Ligii Scriitorilor “Virtutea literară “. >>>>

Evenimentul a avut loc în Sala Mircea Eliade a Bibliotecii Metropolitane Mihail Sadoveanu, Bucureşti, pe 19 octombrie 2011.

Am dorit ca debutul meu în dramaturgie, respectiv lansarea volumului de teatru “MINIONA”, (dramă în trei acte), Editura Arefeana, 2011, să reprezinte pentru mine o sărbătoare, o întâlnire de suflet între cei cu dragoste de cultură, de frumos. De asemenea, am ţinut ca lansarea să aibă loc în octombrie, luna în care m-am născut, astfel sărbătoarea să fie şi mai semnificativă pentru mine.

Invitaţi de onoare şi prezentatori ai cărţii au fost: distinsul poet Radu Cârneci, dramaturgul şi romancierul Emil Lungeanu, poetul şi romancierul Mihai Antonescu, scriitorul şi editorul Ion C. Ştefan, scriitorul şi criticul literar Geo Călugăru, poeta Florica Gh. Ceapoiu, poeta şi traducătoarea Paula Romanescu, scriitoarea Teodora Moţet, poeta Victoria Milescu, Directorul fondator al revistei Climate Literare – scriitorul Ion Iancu Vale, critic de artă şi profesoară de română Steliana Neagu, poetul Petru Solonaru, scriitorul Theodor Răpan, Preşedinta Ligii Scriitorilor Filiala Bucureşti – Elisabeta Iosif, epigramistul Gheorghe Grosu, >>>>

100 de ani de la naştere (1911 – 1972)

Maria Lătăreţu s-a născut la 7 noiembrie 1911 într-o casă sărmană cu două camere, într-o familie de lăutari cu 16 copii: „Cand am deschis ochii pe lume m-am pomenit într-o căsuţă mică şi săracă, cu două încăperi. Acuma nu mai există… Dar grădina casei mele nu am să o pot uita niciodată. Avea gard de jur-împrejur cu stobori împletiţi cu nuiele, iar în gradină aveam o mulţime de trandafiri, nalbe, garoafe, gherghine şi o tufă de liliac. Pot să spun că era, poate, cea mai frumoasă gradină din Bălceşti. „

La 12 ani cânta deja într-un taraf din Novaci. La 16 ani devine solista principală a tarafului Tică Lătăreţu. Acesta îi devine soţ. Viaţa de familie însă a fost una dureroasă. Cinci copii din şase născuţi îi mor, un singur băiat supravieţuieşte. >>>>

Continuand documentarea privind familia Golescu-Grant, mari boieri cu merite in modernizarea Romaniei si filantropi, am gasit in Cimitirul Sfânta.Vineri mormantul unei parti al membrilor Grant (Fig.2, loc 13)…Observatie: Exista si un al doilea loc al lor in cimitir, care inca nu l-am identificat…

Si de fapt Effingham Grant, fondatorul familiei, este cel care a donat terenul cimitirului…care dateaza dela cca 1870…mormantul mentionat putand fi considerat al ctitorilor…
A fost un mare inginer Robert Grant, specializat in constructii cai ferate, colaborator apropiat al lui A.Saligny si care a construit multe cai ferate cu poduri si tunele, dar si Min.Agriculturii, Casa Armatei si Palatul Parlamentului din Dealul Patriarhiei…
Mormantul se afla la cca 100 m in linie dreapta de vechiul Pod Grant… >>>>

În urmă cu peste o decadă, fiind în Germania unde m-am întâlnit cu reprezentanţi ai diasporei româneşti, am avut prilejul să-l cunosc pe Dr. Martin Frei. Impresiont de pluritatea activităţii sale profesionale ca medic, poet şi eseist, l-am rugat să-mi încredinţeze una din poeziile sale pentru a fi publicate în Statele Unite de către ziarul Meridianul românesc.

De atunci, evoluţia activităţii sale a cunoscut o ascensiune dramatică.

La gama largă de preocupări s-a adaugat încă una căreia în ultimii ani Dr. Frei i-a dedicat o mare parte a timpului său: pictura. >>>>

Doctorul Nae Cernaianu, bun prieten, traitor acum in Germania, imi trimite fotografia unui portret al lui, realizat recent din memorie de catre o pictorita din Romania… Il recunosc pe studentul de altadata si, pentru ca tabloul e bun, ma interesez cine e autorul. Si astfel fac cunostinta cu Serbana  Dragoescu, o artista plastica remarcabila, care picteaza rar acum, pentru ca s-a dedicat artei tapiseriei.

„Am crezut ca pictura si tapiseria  sint doua regine care nu pot sta pe acelas tron” marturiseste Serbana Dragoescu intr-o emisiune  de televiziune consacrata ei. E adevarat ca pictura si tehnica tesutului presupun tehnici foarte diferite, dar ambele sunt in ultima instanta suporturi ale expresiei estetice, cerind inventivitate, deschidere spre experiment, disponibilitate ideatica.  Din relatarea prietenului meu am inteles ca e vorba de un talent complex, liber de orice constringeri sau comenzi, imun la orice fel de compromisuri in viata si creatie. >>>>

O scrisoare regăsită… parţial

 Fericită ideea de a plasa pe fundalul scenei , la premiera Teatrului Naţional cu O scrisoare pierdută, a unui text scris de marele dramaturg. Un text ce ilustrează odată în plus genialitatea lui Caragiale,capacitatea sa de a pătrunde în adâncul fiinţei românilor, atenţionându-i asupra tarelor profunde moştenite sau dobândite, ce le sunt specifice.

 Să pui în scenă O scrisoare pierdută îţi trebuie pe lângă  mult curaj, să nu zic inconştienţă, având în vedere  uriaşele montări datorate lui Sică Alexandrescu şi Liviu Ciulei, cu interpreţi uriaşi, precum: Ion Talianu, Grigore Vasiliu Birlic,Ion Finteşteanu, Radu Beligan, Elvira Godeanu, Carmen Stănescu, Rebengiuc, Marian Mihuţ, Dem Rădulescu etc.  şi o trupă omogen valoroasă, în măsură să susţină textul şi să se contrapună meritoriu amintirii celor de dinaintea  lor. Fireşte această ultimă observaţie este valabilă doar pentru cei ce au văzut pe scenă sau pe Internet marile spectacole  despre care am vorbit. >>>>

Nu privesc peste umăr, la vremurile apuse,cu mânie sau cu nostalgie.Doar atât ,ca un exerciţiu de memorie să ne amintim despre oameni,fapte şi întâmplări din trecutul ţării.Nu ştim ce configuraţie astrală a făcut din 1961 un an îndoliat pentru literature română ,dar este în obligaţia noastră să ne reamintim de oamenii de litere care  au dispărut în urmă cu 5 decenii şi să le aducem un binemeritat omagiu.

Ion Barbu (n. Dan Barbilian, 18 martie 1895, Câmpulung-Muscel, d. 11 august 1961, Bucureşti) a fost  poet şi matematician român. Ca matematician este cunoscut sub numele Dan Barbilian. >>>>

Lucian Blaga (n. 9 mai 1895, Lancrăm, lângă Sebeş, comitatul Sibiu – d. 6 mai 1961, Cluj) a fost un filozof, poet, dramaturg, traducător, jurnalist, profesor universitar şi diplomat român. Personalitate impunătoare şi polivalentă a culturii interbelice, Lucian Blaga a marcat perioada respectivă prin elemente de originalitate compatibile cu înscrierea sa în universalitate. >>>>

Radu Cioculescu (n. 20 februarie 1901 – d. 6 ianuarie 1961), muzicolog, eseist, scriitor (primul traducător al lui M. Proust în limba română). Născut la Turnu-Severin,  Radu Cioculescu este fratele mai mare al criticului Șerban Cioculescu. În Primul Război mondial a fost cercetaş.   După război, se înscrie la Facultatea de Chimie, unde se distinge printr-o solidă capacitate ştiinţifică. Întrerupe cariera ştiinţifică dedicându-se studiului muzicii la Viena. Subdirector al Operei bucureştene, în 1934, este numit director adjunct al Filarmonicii din Capitală. Între timp, se ocupă de publicistică şi critică muzicală. >>>>

Aron Cotruş (n. 2 ianuarie 1891, Haşag, lângă Sibiu – d. 1 noiembrie 1961 La Mirada, California) a fost  diplomat şi scriitor român. A făcut parte din redacţia ziarelor cu caracter naţionalist „Românul” (Arad) şi „Gazeta Transilvaniei” (Braşov), dar a avut şi colaborări cu reviste de cultură: „Gândirea”, „Vremea”, „Libertatea” (Orăştie), „Iconar” (Cernăuţi), etc. În timpul Primului Război Mondial a ajuns în Italia, unde a lucrat pe lîngă Legaţia României din Roma. După terminarea războiului, în 1919, s-a întors în ţară a devenit ziarist în Arad, membru al Societăţii Scriitorilor Români şi director la biblioteca “Sămănatorul”. >>>>

Gala Galaction (pseudonimul literar al lui Grigore Pişculescu, n. 16 aprilie 1879, Dideşti, Teleorman – d. 8 martie 1961, Bucureşti) a fost un scriitor, preot ortodox, profesor de teologie român de origine aromână, traducător al Bibliei în limba română. S-a născut în familia unui ţăran care era căsătorit cu fiica unui preot. În 1922, este hirotonit preot şi, în 1926, devine profesor la Universitatea din Chişinău. >>>>

Mircea Gesticone (1902-1961),prozator,autor al romanului”Războiul micului Tristan”(1937),incursiune în imaginarul adolescentin,realizată  pe canaveaua unei intrigi de literatură poliţistă. >>>>

 Alexandru Kiriţescu (1888, Piteşti – 1961, Bucuresti). A fost un scriitor român interbelic care face parte din aceeaşi generaţie cu Victor Eftimiu şi Mihail Sorbul.Scriitor multilateral , el atacă problematica vieţii sociale contemporane lui în „trilogia burgheză”. Cea mai importantă piesă a sa a fost „Gaiţele”( 1932),atingând  linia de culme a virulenţei satirice moştenite de la Ion Luca Caragiale. In anii celui de-al doilea razboi mondial a scris Dictatorul . >>>>

George Mărgărit (27 ianuarie 1923, Tomeşti, judeţul Iaşi – 29 august 1961, Bârnova, judeţul Iaşi) este poet şi publicist. După absolvire este o scurtă perioadă asistentul lui G. Călinescu, care îl menţionează în compendiul Istoria literaturii române, în paragraful dedicat revistei „Jurnalul literar”, al cărei colabo­rator Mărgărit a fost: „înclinat mai mult spre lirică, pune în articolele critice intuiţie fantastică şi expresie amănunţit plastică”.Singurul volum al lui Mărgărit” Vulturii amiezii” (1971), apare postum. >>>>

Claudia  Millian (n. 21 februarie 1887 , Bucureşti – d. 21 septembrie 1961) a fost o poetă simbolistă română. În 1914 se căsătoreşte cu poetul simbolist Ion Minulescu. A fost profesoară de desen, dar s-a afirmat în publicistică, poezie şi pictură. Sub pseudonimul Dinu Șerban, a publicat opt piese de teatru. Este înmormântată alături de soţul său la Cimitirul Bellu.

Cezar Petrescu (n. 1 decembrie 1892, Cotnari, Iaşi – d. 9 martie 1961, Bucureşti) a fost un romancier, nuvelist, traducător şi gazetar român, Alături de Lucian Blaga, A. Maniu şi Gib Mihăescu întemeiază revista „Gândirea” în anul 1921. Este fondator al ziarelor Cuvântul şi Curentul în 1928; director al ziarului oficios România în 1938 şi al revistei România literară, 1938- suprimate în 1940. Se afirmă ca romancier cu romanul „Întunecare” (1927-1928). >>>>

Mihail Sadoveanu (n. 5 noiembrie 1880, Paşcani – d. 19 octombrie 1961, Bucureşti) a fost un scriitor, povestitor, nuvelist, romancier, academician şi om politic român. Este considerat unul dintre cei mai importanţi prozatori români din prima jumătate a secolului XX. Opera sa se poate grupa în câteva faze care corespund unor direcţii sau curente literare dominante într-o anumită epocă: o primă etapă sămănătoristă, cea de început, a primelor încercări, nuvele şi povestiri, o a doua mitico-simbolică, din perioada interbelică (reflectată în romane precum Creanga de aur sau Divanul persian, precum şi o ultimă fază care corespunde realismului socialist, în acord cu perioada socialist-comunistă la care Sadoveanu va adera ideologic. >>>>

Alice Voinescu (n. Steriadi, 10 februarie 1885, Turnu Severin – d. 4 iunie 1961 Bucureşti) a fost  scriitoare, eseistă, profesoară universitară, critic de teatru şi traducătoare română. A fost prima româncă doctor în filosofie (Sorbona, Paris, 1913). Teza sa de doctorat, publicată la Paris, trata şcoala filozofică neo-kantiană de la Marburg. În 1948 a fost pensionată de la catedră şi a petrecut un an şi şapte luni de închisoare la Jilava şi la Ghencea. După detenţie, a avut domiciliul obligatoriu în comuna Costeşti de lângă Târgu Frumos până în 1954. >>>>

Alexandru Tudor-Miu (n. 25 februarie 1901, Brazi, d. 24 iulie 1961, Câmpina) este un scriitor român care a cochetat cu avangardismul. Versurile lui Tudor traversează mai multe registre: unul eliptic, altul retoric, altul oniric, dar cel mai frecvent şi cu reusita cea mai importantă este cel erotic:
Incepand cu anii 30 ai veacului trecut,în viaţa culturală. a Câmpinei, în fruntea unui grup de  tineri avangardişti,se aflau doi poeţi Geo Bogza şi  Alexandru Tudor-Miu. >>>>

Joi, 25 august, a.c., la Cercul Militar din Cluj-Napoca, în Sala Artelor, a avut loc şedinţa lunară a cenaclului literar ”Artur Silvestri “ al Ligii Scriitorilor Români, Filiala Cluj.

Şedinţa a fost deschisă de profesoara Antonia Bodea preşedinta cenaclului care a anunţa ordinea de zi , după care, aşa cum a intrat în tradiţie, a dat cuvântul scriitorului Al.Florin Ţene, preşedintele Ligii Scriitorilor Români, care a făcut un bilanţ al activităţii acestei organizaţii profesionale, de pe teritoriul ţării şi din diasporă, în luna august.

A urmat medalionul literarf ”Memoria calendarului– Mircea Tudose şi Mircea Cărtărescu “. În cadrul acestuia Antonia Bodea a vorbit foarte detailat şi cu exemplificări semnificative despre autorul romanului ”Orbitor “.După care Maria Racolţea a susţinut un recital din poezia lui Mircea Cărtărescu. >>>>

Expozitia anuala a Asociatiei artistilor plastici din Natania si imprejurimi  si-a propus de data aceasta un titlu oarecum neobisnuit: „Reshet”, ceea ce s-ar traduce Retea. Iar pictorii si sculptorii au fost invitati sa se incadreze tematic. Aceasta ar putea  fi o oportunitate, cita vreme permite cele mai largi viziuni si interpretari in ciuda unei aparente limitari. Retea inseamna impletitura, tesatura, dar si un sistem oarecare de strazi, drumuri cu ramificatii si intretaieri, poate fi un ansamblu de institutii sau de magazine, de distributie a apei, electricitatii, irigatii… Pentru artisti cuvintul poate capata semnificatii foarte actuale, sociale si politice, un spatiu de meditatie si interpretari libere, de idei. O retea de idei? De ce nu?!

 Provocarea a fost acceptata de un numar foarte mare de artisti plastici care au creat in aceasta „cheie” fara a face vreun compromis cu universul personal.al fiecaruia. O anumita  investitie emotionala  determinatade angajarea in acest experiment iesit din  comun e fireasca. La care se adauga amanuntul deloc neglijabil ca fac parte dintr-o zona culturala specifica. >>>>

Capitalul de spirit şi de sensibilitate cu care se nasc creatorii este adus în timp la o culme ce reprezintă marea lor confirmare.

 Dar cum opera finită este o realitate ce-şi are rădăcinile în plăsmuiri artistice anterioare, ea devine în mod necesar şi obiect de negare şi multiplă comparaţie. Aşa se încorporează trecutul glorios într-un prezent, la  care acesta din urmă ar vrea să nu i se cunoască pornirea, mersul.

Sigur, în cazul creaţiei ştiinţifice, azi, o asemenea pretenţie, demarcaţie nu este posibilă.

În artă, în mod deosebit în literatură, tăinuirea predecesorilor este ajutată de  particularităţile proprii, de cultură, de noua subiectivitate, inspiraţie -şi este trădată de înţelesurile identice ori foarte apropiate, de împrumuturile de cuvinte, de sinonime ce aduc confuzia, (chiar n-o să le cunoască autorii înţelesul la recitire), figurilor de stil ce le şedea mai bine acolo unde erau, sărăcia ideatică proprie, motive livreşti, modalităţi încercate de generaţii. >>>>

– Domnule Al. Florin Ţene, sunteţi jurnalist profesionist, acreditat internaţional (la Bruxelles), deci aş putea să mă adresez în formula „Stimate coleg”, făcând, la rândul meu, parte din Clubul presei transatlantice.  Cineva, cu simţul umorului, v-a „contabilizat” articolele de presă, reieşind un număr de…, dacă nu mă înşel, 5.799. Fiind din branşă, personal cred că sunt mult mai multe, sufocându-ne nu rareori, avalanşa problemelor cu care ne confruntăm zilnic. Iar în ani, „opera” creşte vertiginos. Cum e să fii gazetar la Cluj, oraş care, ca şi Târgu-Mureşul, are probleme de excepţională diversitate, inclusiv în privinţa relaţiilor interetnice?

-Da, sunt mult mai multe articole.Probabil că cel care le-a numărat, a „contabilizat “ doar pe cele care abordau probleme artistice, acţiuni culturale, cronici, critică literară, eseuri, etc.  >>>>

Totul este posibil, chiar şi imposibilul!

Nimic un e perfect, nici chiar perfectul!

Unii se bat, iar alţii câştigă!

Când citesc o carte, las urme pe ea, să se cunoască. O trec prin mine.

Îmi place să mă joc cu literele, câteodată ca un copil în ţărână!

Mă atrage avangarda literară fiindcă nu-s în stare să creez nimic tradiţional!

Emigrantul poartă cu sine ţara în suflet.

Mie-mi plac fetele urâte (fiindcă cele frumoase m-ar înşela cu alţii)!

Aş vrea să merg în iad, deoarece în rai am impresia că-i teribil de plictisitor şi monoton… >>>>

Da, e altă viaţă acum, când locuiesc în Parcul Tehnologic „Griffiss” din oraşul Rome, unde se află şi laboratorul unde studiez: condiţii mai bune şi nu mai fac naveta la Marcy, deci am mai mult timp pentru studiu!

De la bază aeriană la Parc Tehnologic!

De fapt, zona din oraşul Rome, statul federal New York, în care se află Hotelul „Independence Hall”, pe Geiger Road nr. 66, a fost până în anul 1995 o bază militară: Air Force Base Griffiss (prescurtat, AFB Griffiss – Baza Aeriană „Griffiss”). Purta numele lt. col Townsend E. Griffiss (1900-1942) – primul pilot american mort pe frontul european în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Moartea sa a fost una paradoxală: când se întorcea în Anglia dintr-o misiune în URSS, avionul său a fost doborât din greşeală de către piloţi englezi (aliaţi cu americanii), confundându-l cu un… inamic! >>>>

După ce in primavara acestui an romanii nostri au facut furori pe Broadway, la New Orleans si Las Vegas, Romeo si Julia Saleno au cucerit Roma. Primul cuplu de pop-opera, Romeo si Julia Saleno au susţinut pe 12 august 2011, primul dintre concertele organizate la Roma, sub egida Festivalului Callatis. Evenimentul a avut loc in Piazza Campidoglio din centrul istoric al Romei, intre Piazza Venezia si Colosseum.  Scena, în aer liber, pe care s-a cantat a fost amplasata în fata Palatului Senatorial (Palazzo Senatorio), sediul principal al grandioasei „Comune di Roma”, intre Palazzo Nuovo şi Palazzo dei Conservatori, ce gazduiesc Muzeele Capitoline. Evenimentul a adunat un public numeros pe Colina Capitolina, provenit din diferite colturi ale lumii, predominand romanii din tara si diasporă. >>>>

O noua expozitie intitulata „Spiritul Artei” se deschide la o galerie din centrul cultural al Londrei, dupa succesul expozitiei omonime din primavara. Succesul obliga desigur, ceea ce a determinat-o pe Zina Bercovici, neobosita curatoare, sa mentina stacheta ridicata pentru ca si aceasta Expozitie internationala de Arta Contemporana sa  prezinte publicului larg o  selectie de creatii reusite. Oportunitatea iubitorului de frumos de a se intalni cu o paleta  reprezentativa pentru multiple viziuni artistice, interpretari si stiluri diverse este satisfacuta de pictorii si sculptorii participanti.

De asta data e vorba de 70 de exponate, picturi si sculpturi semnate de treizeci de artisti din 14 tari. Nu putem trece peste aceste amanunte pentru ca ele ne ajuta sa intelegem nu numai complexitatea problemelor organizatorice ci, in primul rind, semnificatia unei intilniri a mai multor culturi, traditii, mosteniri si influente entice si religioase, interpretari si convingeri estetice. >>>>

Masca, cuvint inventat ca sa disimuleze, sa ascunda sub false aparente persoane sau situatii, sa tainuiasca, sa camufleze, sa machieze, sa insele… Masca de aur a lui Tutankamon urmata de mastile actorilor antici , de mastile rituale tribale, de pictura naiva si mastile traditionale ale sarbatorilor de iarna , de mascarade, carnavaluri, pana la masca de protectie a medicilor, masca de gaze si alte masti …contemporane.  Celebra masca venetiana „maimeri idea volto” inspirata din arta comediilor a reprezentat de-a lungul timpului un important pas spre decorare, invitind parca artele vizuale in prim plan. Formele mastilor par special create pentru oricare tehnica de pictura si desen.

Creatii intuitive, personaje fantastice, figuri stranii sau hazlii, personaje simbolice trec in lucrarile artistilor plastici ca subiect promitator, alegorii satirice, adesea cu puternic accent social, chiar daca adesea par doar masti umoristice sau figure de blinzi clovni distractivi. >>>>

Intr-un an si citeva luni, cit a locuit in Arles, Vincent van Gogh a pictat peste doua sute de pinze. Era perioada cind artistul suferea de saracie, de sperante neimplinite si depresie. In mod ciudat, una dintre multele opere care aveau sa devina celebre peste ani, sugereaza caldura, confort si siguranta. Este vorba de lucrarea cunoscuta sub numele „Camera lui van Gogh de la Arles”. Se pare ca acesta este tabloul achizitionat de fratele pictorului care, mai mult, i-a cerut  si o copie. Fapt este ca pinza  se afla la un muzeu din Amsterdam. Copia, care este si ea…originala e la  Institutul de arta din Chicago si …un al treilea exemplar pictat de mana pictorului poate fi vazut la Muzeul d’Orsay din Paris.”Camera” pare o lucrare simpla in care obiectul dominant e patul, completat de citeva mobile banale. Pictorul se joaca cu regulile traditinale ale perspectivei, combina riguros suprafetele colorate, corectind aparenta instabilitate. >>>>

În după amiaza zilei de joi, 28 iulie a.c. în organizarea Ligii Scriitorilor Români, Filiala Cluj, a avut loc la Cercul Militar, Sala Armelor, un triptic cultural ce a cuprins următoarele manifestări artistice şi culturale:

-Lansarea cărţii de poeme a scriitorului Iulian Patca”Să vi şi mâine “, care a debutat cu un recital de excepţie susţinut de Nazarica Moldovan, ce a recitat poezii din volumul sus amintit, atât în limba română, dar şi în spaniolă. În continuare a vorbit despre aceast deosebit volum Al.Florin Ţene ce a subliniat în cuvântarea sa, că “ Să vi şi mâine“ ne descoperă un poet de o sensibilitate deosebită. Pe aceaşi notă a continuat Mirel Liviu Rusu, şeful Cercului Militar, Antonia Bodea şi Ioan Benche.

-În a doua parte a programului s-a desfăşurat şedinţa Cenaclului literar” Artur Silvestri“, care s-a deschis cu medalionul literar ”Memoria calendarului-Ioan Budai Deleanu “, de la moartea căruia se împlinesc 191 de ani.Despre autorul “Ţiganiadei” a vorbit  preşedintele Ligii Scriitorilor şi prof.Antonia Bodea. >>>>

VERONICA BĂLAJ:

–  Din experienţa dumnevaostră de viaţă, cum aţi defini familia? Ştiu că sunteţi o bunică exemplară.

 ELENA BUICĂ (BUNI):

– Multe s-au spus şi s-au scris pe această temă şi multe am adunat şi eu în traista vieţii pe această temă. Nu am o anume definiţie, doar nişte gânduri din care încerc acum să încropesc pe scurt câte ceva. Să încep cu un fel de formulă şi mai apoi cu partea de suflet care este mult mai încărcată şi-mi dă ghes s-o scot la lumină, măcar atât cât spaţiul ne permite.

Am privit întotdeauna familia ca un nucleu social – fie tradiţional sau nu – atât de important, încât de-a lungul existenţei ei, omenirea nu a găsit o altă formulă de viaţă mai reusită. În familie se formează abilităţile pentru viaţă, aici se pun bazele personalităţii, ale trăsăturilor morale, trăirilor interioare, sistemului de gândire etc… >>>>

 ”…Am luat parte la această satisfacţie, de a crea ceva mai adevărat, mai frumos, care să-l înalţe pe om. Să-l facă mai bun şi util societăţii. Aşa gândeam…”

 Cineastul Marcu Simionovici, s-a născut în România, iar de peste 30 de ani trăieşte în Israel, la Rosh Haayin. După ieşirea sa, din câmpul muncii, 21 ani producător şi realizator de filme (documentare, de învăţământ, educaţie sanitară), la Studioul Cinematografic „Alexandru Sahia” din Bucureşti, şi, ceilalţi 21 de ani producător, redactor şi regizor de programe pentru preşcolari şi filme documentare la Televiziunea Educativă din Tel Aviv, s-a încumetat, a scris şi a publicat trei cărţi. Prima apariţie, „MALL”, Clusium, 2006, o carte, mărturie, despre sine şi aspiraţiile generaţiei sale. O carte autobiografică, dar nu numai. Carte care se citeşte pe nerăsuflate. Ca dealtfel şi celelalte două: „Noua Chină”,Clusium, 2008 – un fel de ghid, şi „Adagio”, Tipografia Real S.R.L. Bucurşti, 2010,- un mănunchi de scurte povestiri şi reportaje. Toate semnate cu pseudonim!?! MARK  SIMON! >>>>

Amintirile lui Gheorghe Goldhammer  merita cunoscute… Acum pensionar, dupa ce a lucrat o viata intreaga ca specialist in mecanica fina, ca inventator si artizan, se dovedeste si un bun povestitor. I-am fost oaspete in apartamentul sau din Naharia unde, impreuna cu sotia sa, Magda, gazduieste un adevarat muzeu. Un „muzeu” cum nu mai exista altul  in Israel si, probabil, nici in Romania. Am pus cuvintul intre ghilimele pentru ca nu el, ci eu, consider colectia lui demna de acest nume.

 Domnul Goldhamer povesteste in …rasina sintetica. El reuseste sa incorporeze flori, insecte, obiecte diverse, in masa transparenta – intr-o maniera care sugereaza autencitate si actiune. Lucrarile sale presupun talent artistic si rabdare de miniaturist, indemanare de bijutier si imaginatie de poet. Uneori preia o tema clasica, precum celebra fabula cu greierele si furnica, sau nu mai putin cunoscuta poveste din Batrinul si marea. >>>>

• Ovidiu GHIDIRMIC (România) – încununat cu Premiul Naţional de Literatură
• Vladas BRAZIUNAS (Lituania) – Premiul European pentru Poezie
• SILVIA CUEVAS MORALES (Chile/Australia) –Marele Premiu Orient-Occident pentru Arte
• Francoise ROY (Mexic/Canada) – Marele Premiu Internaţional de Poezie

Capitală a Ţării Româneşti în urmă cu şapte secole, adică în anii de întemeiere a statului medieval românesc de la sud de Carpaţii Meridionali, Curtea de Argeş a găzduit, în prima jumătate a lunii iulie 2011, ediţia a 15-a a Festivalului Internaţional de Poezie.

Gândit, iniţiat, lansat şi organizat – prin eforturi realmente supraomeneşti – de poeţii Dumitru M. Ion şi Carolina Ilica, acest festival a reunit, într-un deceniu şi jumătate, peste o mie de poeţi de pe toate continentele planetei. >>>>

În perioada 1-3 iulie 2011, a avut loc prima ediție a festivalului internațional  ,, The art to be human,, în stațiunea Brüsti, Elveția. Conform programului, artiștii au sosit din 30 iunie, acomodându-se cu noul. În această perioadă s-au susținut sesiuni de recitări, prezentări de carte precum și expoziție de pictură, fotografie și documentar.
Distinsa doamnă Vasilica Mitrea, membră a Ligii Scriitorilor din Romania, redactor la Dobrogea culturală și Revista Emel, a prezentat cele trei romane ale sale, vorbind pe rând despre ele: Vremuri, oameni și destine -2010, Cândva prietene-2008, Confesiunile Angelei-2009. Stăpânind arta de a aborda direct subiectul, oferă cititorului pagini originale în care dezbate tema iubirii sau a  deznădejdii, prezintă  relațiile dintre soți în diferite momente ale căsniciei în cele doua din urmă romane. >>>>

Pictura şi fotografia, două arte surori, născute totuşi la milenii distanţă, au fost dintot- deauna forme de comunicare strict umane. Prin urmare evoluţia lor în timp are, în mod firesc, asemănări dar şi unele deosebiri. Astfel pictura apărută încă din zorii umanităţii, posedă încă de la început valenţe simbolice dar şi informaţie vizuală (picturile rupestre) apoi reproduc figuri şi peisaje, narează prin desen diferite texte şi învăţăturile aferente pentru o populaţie analfabetă, dar care trebuie să cunoască scripturile (pictura religioasă), ceva mai târziu ajungând la modalităţi non figurative de transmitere a unor emoţii sau sentimente. În tot acest timp, să nu uităm, pictura evoluează şi spre pictogramă sau ideogramă devenind astfel principalul vector de comunicare în scris, practic fundamentul culturii umane. Avem chiar exemple de scris care nici nu pare şi probabil nici nu şi-a propus să se desprindă foarte hotărât de ceea ce înţelegem noi acum prin pictură (ex. enigmaticele scrieri ale vechilor culturi amerindiene). >>>>

Spune-ne te rog, Petru Popescu, de ce crezi că literatura noastră e aşa de puţin digerată şi digerabilă în Occident?  Şi ce-i lipseşte ca să fie şi ea „mare”?

Întrebare veche, pe care şi-o punea şi E. Lovinescu. Nu ştiu motivul, dar am observat că nu numai România, dar toate ţările „mici” lipsesc de pe lista notorietăţii de proporţii – în cel mai bun caz, figurează doar sporadic. Care alţi prozatori greci au devenit foarte cunoscuţi după Kazantsakis? Nu ştiu nici unul. Câţi autori suedezi au fost cu adevărat notorii înainte de recenta nebunie (postmortem) despre Stieg Larson? Nu-mi vine niciun nume. Când e vorba de naţii numeric mici, există insule de notorietate, cum e azi Larson, cum a fost Ingmar Bergman acum treizeci de ani, cum a fost filmul românesc acum vreo cinci ani. >>>>

La prima vedere, e foarte simplu sa desenezi. Toti ne-am incercat creionul sau pixul, ba am si luat lectii de desen in scoala… Pentru artistii plastici, desenul este insa o importanta piatra de incercare. Am auzit afirmandu-se despre cite un pictor ca este un desenator excelent sau, dimpotriva, despre altul ca nu-i un bun desenator…Tot asa cum stim foarte bine ca marii maestri excelau in materie, desenul-schita fiind adesea proiectul de inceput al unei capodopere.

 As putea afirma ca desenul poate cuprinde elementele definitorii pentru conceptul general al unei picturi ulterioare, formele ei principale, sugestii particulare care pot fi preluate (sau nu) in alte lucrari. De aici si soarta incerta a lui. Un desen poate fi abandonat, ratacit, pierdut…Dar poate ramine ca baza unei lucrari valoroase, tot asa cum isi poate stabili cu demnitate  un statut de independenta. >>>>

 Portretul este subiectul unui paradox. Pe de o parte, este un gen dificil care solicita pricepere, timp, concentrare, rabdare…Pe de alta parte, mai toti pictorii isi incearca  penelul in intentia de a surprinde nu numai asemanarea fizica, ci si personalitatea subiectului. Este o arta foarte veche, traditionala, ajunsa firesc in contemporaneitate. La inceput destinat sa imortalizeze celebritati, regi si imparati, trecut si prin rigorile cultului personalitatii, dar avind si cinstea de a imortaliza oamenii care au avut o contributie semnificativa in istorie, portretul si-a cistigat un loc de prestigiu.

 Reprezentarea artistica a unei persoane, in care fata si expresia ei este predominanta -cam aceasta ar fi definitia portretului. Celebre sunt portetele (dar si autoportretele) semnate de faimosi, precum Rembrand, Durer, daVinci, Van Gogh, Kahlo, Picasso… Evident, am putea continua… Si tocmai multiplele exemple din pictura actuala  subliniaza cit de importanta este indepartarea de impostura de kitsch, de fatarnicie. >>>>

Personalitatea   domnului Daniel Mureşan este una complexă.  Perpetua căutare  a  sinelui îl exilează în spaţii dintre cele mai diverse, unde odată ajuns nu se iniţiază ca martor, ci îmbracă armura combatantului. Găsim ecoul manifestărilor sale de la pagina de ziar, unde susţine cu argument idei  şi principii în  rubrici citite cu interes, la cărţi pe teme diverse. De la teza de doctorat în  filosofie (anul 1984) Ia expoziţii de pictură -domnia sa fiind şi absolvent al Facultăţii de Arte Plastice. De la scena politică la catedra • gimnazială, liceală sau universitară. Bărbat puternic,” echilibraţ şi distins, cu o forţă a .argumentului, cum numai la. intelectualii rasaţi întâlneşti, Daniel  Mureşan   impresionează, prin inteligenţă şi bun simţ!, care trebuie s-o recunoaştem,  a  ajuns floare rară la reverul jegos al acestor vremi. >>>>

Ziua de unsprezece iunie 2011 rămâne o zi memorabilă pentru cenaclul Cetatea lui Bucur din Bucuresti, prin ineditul ei.

Întâlnirea a avut loc ca de obicei la Biblioteca Metropolitană și a avut în program două evenimente deosebite: lansarea a două volume !

Primul  volum, intitulat Luminișuri, gandit și scris în Canada de binecunoscuta și îndrăgita scriitoare Elena Buică.

Al doilea volum: Universul poveștilor, volum colectiv, coordonat de profesoara Simina Șcladan, realizat de un apreciabil număr de coautori de diferite vârste – începând cu elevi din primele clase până la maturi de diferite profesii, majoritatea fiind cei care lucrează în mod direct cu copiii: învățători, profesori de limba și literatura română, dar și scriitori consacrați, iubitori ai universului copilăriei – așa cum ne atrage atenția chiar titlul volumului- cu toată lumea sa de basm, de mister, de zbor pe tărâmul paradisiac al unei lumi imaginare, dar posibile! >>>>

…A fost odată ca niciodată…Au fost doi fraţi-ÎMPĂRAŢI AI DUHULUI, pe care-i născuse zbaterea apelor şi luncilor Siretului şi Trotuşului…Unul era Alb, altul era Negru. Unul era „înalt, blond, frumos, şi zâmbetul lui era peste putinţă de descris (de statuie? de femeie? de copil trezit dintr-un vis cu animale cuvântătoare?)” – Dan Botta – cf. Mircea Eliade, Fragment pentru Dan Botta, text apărut în „Prodromos„, nr.7, iulie 1967, p. 19-21 – celălalt era Duhul “Întunecatului April”… – Emil Botta.

…Aşa ar putea începe o poveste, care să le şi placă, cine ştie, adjudenilor, vrâncenilor, românilor. Dar noi nu vrem “să placă”, ci “să se ţină minte”!

…Deci, în mod poate prozaic (noi zicem : MINUNAT!) – Dumnezeu Cel Mare şi Bun a vrut ca, în aceeaşi casă, din aceeaşi localitate, Adjud – să se nască două Duhuri de Înaltă Lumină ale Neamului Românesc: fraţii DAN şi EMIL BOTTA. >>>>

Neputand lasa sa treaca nemarcate doua date importante –
15 iunie 2011 – 122 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu
16 iunie 2011 – 121 de ani de la nasterea lui Nae Ionescu –
va invitam sa cititi antologiile de articole politice ale celor doi mari jurnalisti, aparute anul acesta la editura Vremea:

Mihai Eminescu – Patologia societatii noastre. Articole politice

Prefata de Nicolae Henegariu

Patologia societatii noastre este o antologie ce cuprinde peste 120 de articole, numeroase fragmente din manuscrisele eminesciene si cateva scrisori ale poetului.
****

Nae Ionescu – Drumurile destinului romanesc

Selectia textelor si prefata de Miruna Lepus

Antologia Drumurile destinului romanesc cuprinde peste 40 de articole semnate de Nae Ionescu, publicate in marea lor majoritate in ziarul Cuvantul.

Nu inainte de a multumi Domnului Dumnezeul meu si al tuturora, Parintele Luminii  pentru    “binecuvantarea cu darurile milostivirii Lui” innobilandu-mi fiinta, nu inainte de a chema numele lui Iisus, Domn intru Slava lui Dumnezeu Tatal, voi deschide ferestrele inimii,  voi da glas  si aripi gandurilor  spre a fi auzite  in Cer dar si aici, pe Pamant, marturisindu-mi credinta literara.  

Scriu de pe cand aveam vreo zece ani, imi asterneam necazurile  si bucuriile  copilariei pe paginile   de la sfarsitul caietelor, cantam frumusetile naturii (aveam abilitate in versificatie), nu prea dadeam  importanta semnificatiei ideatice,  fortei   impactului  cu  oamenii,  cu mediul inconjurator insa cu timpul am inteles ca aceste   >>>>

Cei mai mulţi dintre noi care mai intrăm, din când în când, prin librării, nu putem să nu observăm producţia în continuă creştere de cărţi care tratează subiecte din domeniul spiritualităţii, ocultismului, magiei şi parapsihologiei. Din experienţa mea cu oamenii din jur, constat că există un interes tot mai mare şi o aplecare către studiul disciplinelor esoterice. Nu consider că acest interes este condamnabil, însă mi se pare îngrijorător faptul că informaţii odinioară secrete şi păstrate pentru iniţiaţi sunt acum înşirate pe toate rafturile şi tarabele. Evident că, odată cu supraabundenţa de materiale, au apărut, ca ciupercile după ploaie, tot felul de „clarvăzători“, „vindecători“, „lucrători cu lumina“ şi „trimişi ai Domnului“, care au creat o adevărată „industrie a spiritului“, prin care seduc şi prostesc naivii sau oamenii disperaţi. >>>>

STAI  SI  PRIVESTI…?

                 dupa Lucian Blaga

“Stai si privesti cum creste sicriul

in trunchiul de pom,

in holda campiei si-n casa?

Tu, nu mai esti OM?

Stai si privesti in golul din blid,

de nimica nu-ti pasa?

Astepti ghilotina ce altii ti-o pun;

Istoria, Mortii, Jertfitii

nimica nu-ti spun?”

“Oh, blande Romane,

esti fara pacat,

asemeni Hristosului  Sfantul

judecat de Pilat! >>>>

Citeva versuri ale poetului Zoltan Terner intitulate „Natura statica” au inspirat-o pe pictorita Miriam Cojocaru care a dat o replica in culori, punind in centrul tabloului, ca personaj, o cititoare de poezie. Ideia mi s-a parut interesanta, pentru ca dincolo de fireasca ingemanare a artelor, ne propune subiectul unui intreg univers al omului in societate. Cartea inseamna stiinta, cultura, arta, credinta, fantezie, meditatie, profesie, proiecte, vise, viitor…

E adevarat ca numerosi pictori au surprins in lucrarile lor mai multi jucatori de carti decit cititori de carti, dar nu putini sint cei care s-au lasat atrasi de cartea ca atare sau de copii sau oameni maturi citind in ipostaze diferite. Fiecare in stilul sau propriu, a lasat  opere memorabile, cartea servind cind ca metafora sau alegorie, cind element esential in compozitie, cind o calda invitatie spre cultura. Marc Chagall, Rene Magritte, Andre Derain, Claud Monet, Theodor Pallady, Rouven Rubin, se numara  printre ei,  la un simplu exercitiu de memorie. >>>>

M-am gindit, oarecum amuzat, ca daca Eduard Mattes ar intentiona sa noteze pe cartea lui de vizita toate preocuparile sale, ar avea oarecare dificultati. Pentru ca  dinsul este in primul rind arhitect, prin calificare si profesiune, dare nu e mai putin cunoscut ca fiind „caricaturistul preferat al publicului”. In acelas context, lumea il cunoaste si ca pe un ardent organizator de expozitii de caricaturi, locale dar si internationale, la care mobilizeaza maestri faimosi ai penitei satirice.

 In materie de arte plastice, voi nota  preocuparile sale de grafician „serios”, de portretist, ilustrator de carte si coperta de carte, pictura in ulei si…sculptura in lemn.

Nu e de ajuns. Aici s-ar putea foarte bine incadra si pasiunea sa pentru fotografia artistica, gen dificil si apreciat, concretizat prin ceea ce Eduard numeste, atunci cind expune in public, „cutia cu imagini”. >>>>

Cind ne-am intilnit, Jacob Tichman mi-a fost prezentat ca pictor si grafician. Mai apoi, discutind, am aflat ca scrie proza si ca dupa una dintre nuvelele lui s-a pus in scena un spectacol de teatru si se turneaza un film. Proiect in care sunt implicati cineasti din Statele Unite, Israel, Moldova , Ucraina si Rusia… Numai ca dumnealui este si doctor in economie, specialist in management,  membru in consiliul director al unei importante companii internationale si directorul unei fabrici moderne la… Chisinau !

 Jacov Tichman este membru in Consiliul Economic de pe linga primul ministru al Republicii Moldova si a primit timp de sapte ani consecutiv titlul de „businessmanul anului” conferit de primaria Chisinau. Dumnealui se afla la cirma Asociatiei comunitatilor evreiesti din Moldova si este unul din fondatorii Congresului Evreiesc. >>>>

A apărut revista bilingvă ALBANEZUL nr. 8/2011,  număr special dedicat de poetul Baki Ymeri,  redactor şef al revistei, Marianei Brăescu şi lui Artur Silvestri. În afară de textele semante de Lucian Gruia, Victoria Milescu şi Baki Ymeri, despre cei doi scriitori paginile revistei dezvăluie prin fotografii inedite, aspecte din viaţa şi activitatea lor literară.

Revista „Albanezul“>>>>>

 Triplă lansare de carte la BOOKFEST SIBIU, iunie 2011:

 „ARTUR SILVESTRI-Aşa cum l-am cunoscut ”–volum documentar

MARIANA BRĂESCU -”Îmi amintesc şi îmi imaginez” -povestiri vrăjite

MARIANA BRĂESCU-”Imperfecţiuni provizorii”- povestiri satirice

Tripla lansare de carte anunţată de Mariana Brăescu şi Asociaţia Română pentru Patrimoniu, la BOOKFEST Sibiu 2011, a adunat în ziua evenimentului personalităţi din sfera literară, jurnalistică, dar şi politică, artistic precum şi mulţi iubitori de carte, vizitatori ai târgului în căutare de cărţi interesante, valoroase. Imposibil fiind de a reda lista tuturor , am reţinut câteva  nume reprezentative, din diferite domenii:dl Emil Constantinescu-fost Preşedinte al României cu soţia, d-na Nadia Constantinescu, dl Cosmin Marcu, Directorul Târgului Internaţional de carte BookFest Sibiu 2011, d-na prof.univ.dr.Anca Sârghie, dl prof.univ.dr. Corneliu Bucur, fost director al Muzeului ASTRA, d-na Manuela actriţă,  jurnalistul Grigore Cartianu etc.

D-na Mariana Brăescu a prezentat cărţile şi aspect din drumul sinuos al scrierilor sale către tipar,  dl Corneliu Bucur a vorbit cu mare căldură şi deosebită consideraţie despre personalitatea lui Artur Silvestri, d-na Manuela Golescu a lecturat fragmente din proza Marianei Brăescu, iar , în încheiere, cei prezenţi au fosrmat rând pentru cărţi şi autografe, întârziind mult timp la standul Editurii Carpathia, continuând discuţiile şi schimbând impresii. Iată cele mai însemnate moment şi expuneri de la acest eveniment.

 I. LANSAREA VOLUMULUI DOCUMENTAR ARTUR SILVESTRI – Aşa cum l-am cunoscut

Mariana Brăescu: Bună ziua. Bine aţi venit. Mă bucur mult să fiu aici, la Sibiu, la un festival cultural, nu numai la un târg de carte pentru că, vizavi, este importantul  Festival Internaţional de Teatru şi, cum sunt şi dramaturg şi prozator, mă bucur de ambele evenimente.

Mă bucur că sunt la Sibiu şi mă bucur că dumneavoastră sunteţi aici pentru că am două teme foarte importante si foarte emoţionante pentru mine: pe de o parte să prezint şi să lansez cartea celui care a fost Artur Silvestri, scriitor, critic literar, istoric şi filozof al culturii, un om care a plecat prea devreme dintre noi, acum doi ani şi jumătate, la numai 55 de ani. Sunt soţia lui şi îmi revine sarcina – spun acest cuvânt pentru că e şi o plăcere dar şi o durere – să valorific ceea ce a lăsat ca moştenire culturală, să duc mai departe exemplul faptelor lui. Mă străduiesc şi într-o măsură poate şi reuşesc. 

Astăzi sunt aici pentru a lansa cartea ARTUR SILVESTRI – Aşa cum l-am cunoscut, primul volum. Ca orice personalitate Artur Silvestri se lasă dezvăluit în mai multe faţete şi aceste faţete compun fiecare dintre ele, precum feţele unui poliedru, o personalitate.

Am aici lângă mine pe domnul Corneliu Bucur – pentru sibieni este suficientă prezentarea  – care va vorbi. Va spune câteva cuvinte, sau poate mai multe, despre Artur Silvestri pe care l-a cunoscut şi l-a preţuit, iar Artur Silvestri în mod sigur l-a privit ca pe o importantă personalitate nu doar a Sibiului ci a României. Vă rog.

Corneliu Bucur:

Distinsă gazdă a acestui moment deosebit, vă mărturisesc că m-aţi copleşit cu invitaţia şi cu atenţia pe care mi-aţi acordat-o şi pe care în mod sigur nu o merit dar pentru că era potrivit din partea Sibiului să fiţi asistată în momentul acesta, am primit cu plăcere servitutea de a vă acompania. Iar pentru sibieni şi pentru cei care mă cunosc – Domnule Preşedinte Emil Constantinescu, daţi-mi voie să vă consider sibian în mare măsura prin tot ceea ce vă caracterizează şi anturajul social şi intim, familial cât şi prin atenţia pe care aţi avut-o întotdeauna pentru urbea noastră.

Pentru sibieni momentul este – aş spune – relevant pentru că despre Artur Silvestri dacă ar fi să vorbim atunci în contextul lansărilor de carte de la BookFest, am putea vorbi despre el ca despre unul dintre marii şi poate unul dintre ultimii – risc această calificare – Mari Bijutieri ai României.

Întotdeauna prin cuvântul bijutier eu am înţeles o persoană înzestrată, înnobilată cu un spirit special nu cu îndemânarea mâinilor. Un spirit special care îl ajută să înnobileze metalele cele mai preţioase. A avea calitatea de a da plus de valoare aurului, safirelor, diamantelor şi a tot ceea ce intră în câmpul de pregătire şi de exerciţiu al unui bijutier însemnează să ai har. Harul cu totul deosebit pe care eu l-am descoperit în momentul în care am aflat despre cea mai măreaţă Faptă Culturală.

Mărturisesc şi eu alături de dumneavoastră un mare regret privind dispariţia prematură a soţului dumneavoastră pentru că dacă Dumnezeu i-ar fi dat viaţă lungă atunci în România s-ar fi petrecut un miracol într-o perioadă lipsită de miracole. Cel mai mare miracol care ar fi fost posibil era acela că prin măiestria, harul, vocaţia şi spiritul – aş spune – chiar jertfelnic pentru că făcea parte din categoria oamenilor care se dădeau deoparte pe sine pentru a-i pune în valoare pe ceilalţi.  Iar Fapta de la care s-a inspirat Artur Silvestri şi pe care o preamărea şi pe care a început chiar a o zidi, era scoaterea la lumină, asemeni unor diamante îngropate în steril, a făptuitorilor de fapte culturale de excelenţă din România. Pleiada de oameni care au primit  – sper au binemeritat – acest titlu de premiant ori medaliat sau care a primit Diploma de excelenţă din partea Asociaţiei Române pentru Patrimoniu (ARP) a vrut să însemneze pentru România ieşirea dintr-o derută, ieşirea dintr-un întuneric, ieşirea dintr-o stare lipsită de graţie, ieşirea din acest turbion care ne consumă toate energiile într-o mişcare haotică, cea care se consumă în fiecare zi în destinul acestei ţări şi acestui popor şi prin care oamenii de excepţională valoare sunt împiedicaţi să apară, să se manifeste şi să-şi ducă adeseori lucrarea până la capăt. Este o adevărată „conspiraţie”, dacă acceptaţi, împotriva excelenţelor iar Artur Silvestri a avut marele merit de a se fi străduit împreună cu un grup de colaboratori – şi era prin excelenţă personalitatea care se dedica spiritului de colaborare – dorea să-i găsească în orice colţ de ţară şi nu în protipendada societăţii, nu între cei care erau în primul rând recunoscuţi prin faptul că ocupau o funcţie. Era preocupat să vadă de la cea mai umilă persoană înzestrată însă cu marea capacitate şi har divin de a realiza lucruri deosebite, de a înfăptui lucruri deosebite în viaţa personală pentru a o aduce în faţa Marii Naţiuni într-un fel – folosesc un termen liturgic – miluindu-l pe cel care ar fi binemeritat recunoştinţa naţiunii. Artur Silvestri mi-a dezvăluit – poate mai relevant decât alţii – faptul că trăim într-o perioadă a duplicităţii absolute. Prin faptul că însăşi România trăieşte cele două destine: o Românie falsă, o Românie confiscată de non-valori şi România cea reală-România tainică– în care se zbat, se luptă şi adeseori reuşesc, adeseori nu, spiritele ilustre ale naţiunii care nu s-au dat bătute şi îşi continuă zbuciumul, cel puţin, dacă nu marile bătălii pentru a ieşi la suprafaţă.

Îi sunt recunoscător lui Artur Silvestri deşi nu a fost nici pe departe un cuvânt de elogiu maximal pe care îl rostesc tocmai pentru că noi ne-am întâlnit, noi ne-am cunoscut şi am primit şi eu la un moment dat această înaltă distincţie – de altfel singura care mi s-a acordat în România – în numele a ceea ce am înfăptuit pentru Sibiu, pentru România şi pentru Europa: acea ctitorie excepţională care este Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA. >>>>>

Mariana Brăescu:

Mulţumesc. Vă mulţumesc foarte mult pentru aceste cuvinte. Domnul Corneliu Bucur a făcut o trecere în revistă – vorba dumnealui, ar putea să vorbească foarte mult despre Artur Silvestri. Dar trecând de la faptul că a fost un critic literar foarte important, un istoric literar, un istoric şi-un filozof al culturii, el s-a impus într-adevăr jertfelnic pentru Fapta Culturală în ultimii ani. A intrat şi, de fapt,  amândoi am intrat în business după anul 1990 şi, adunând nişte bani, el a încercat şi a reuşit să facă cu ei atât de mult bine în plan cultural, încercând, într-adevăr, să rescrie o hartă a valorilor naţionale, aflate atât în România cât şi peste hotare. A făcut o asociaţie – Asociaţia Română pentru Patrimoniu (ARP) – care, aşa cum observa domnul Corneliu Bucur, nu-i remarca pe cei care erau la bucatele gloriei ci pe cei care au trudit anonim, neştiuţi aproape până la vârsta senectuţii şi alţii chiar până la moarte, pentru studii, pentru scrieri, pentru alte fapte culturale deosebite scoţându-i, să spunem, din anonimat şi introducându-i  pentru totdeauna într-un  circuit al valorilor culturii naţionale.

Mi-am propus să fac multe dar cel mai important lucru este să public cărţile lui, cărţile despre el, pe care întotdeauna, aşa cum şi el a făcut-o, le ofer gratuit fie prin donaţii către biblioteci, către şcoli şi bineînţeles la toate târgurile de carte. Vă mulţumesc foarte mult.

Salut cu mare bucurie întâmplarea fericită că pot avea între oaspeţi pe domnul Preşedinte Emil Constantinescu  cu soţia,  doamna Nadia Constantinescu. Este o mare bucurie pentru noi, mai ales fiind o personalitate care a luptat pentru a impune valori pe care atât eu cât şi Artur le preţuiam.

II.Lansarea cărtilor de proză scurtă  semnate de MARIANA BRĂESCU

Îmi amintesc şi îmi imaginez-povestiri vrăjite

Imperfecţiuni provizorii – povestiri satirice

  Mariana Brăescu : Să vorbesc despre cărţile mele este întotdeauna o emoţie, o nouă emoţie.

Încep cu volumul  Îmi amintesc şi îmi imaginez, carte pe care am scris-o în câteva luni, sub ochii şi în dragostea şi admiraţia lui Artur.

Îmi amintesc şi îmi imaginez este cartea unei emoţii aşa cum am scris şi pe copertă, este o carte despre cele două mistere, cele două taine ale copilăriei şi adolescenţei, dragostea şi moartea

Şi pentru că cel mai bine vorbeşte despre o carte, cartea însăşi, o să fac lucrul acesta, dar nu singură ci ajutată de excepţionala actriţă Manuela Golescu, care va citi una din „povestirile vrăjite” cuprinse în carte: Raiul pierdut

Manuela Golescu:

Mulţumesc foarte mult. Bun găsit. Mulţumesc doamnei Mariana Brăescu pentru invitaţie. Mulţumesc şi îmi pare bine să-l revăd pe domnul Corneliu Bucur. Şi mulţumesc nu în ultimul rând organizatorilor, domnului Cosmin Marcu şi echipei sale care face un lucru minunat organizând BookFest la Sibiu: această atmosferă de mare inspiraţie care se corelează şi cu Festivalul Internaţional de Teatru. Iată, este aici o comuniune şi o efervescenţă artistică şi culturală extraordinară!

Vă mărturisesc că am fost extrem de impresionată de gestul pe care doamna Mariana Brăescu îl face oferind aceste cărţi în mod gratuit publicului şi, mai mult decât atât, am fost impresionată, deschizând cărţile Domniei Sale – şi mă refer în primul rând la Îmi amintesc şi îmi imaginez – să văd, să descopăr un talent dramaturgic excepţional şi sunt convinsă că va ieşi un spectacol în perspectivă din această carte. >>>>>

Mariana Brăescu:

Am spus că îmi lansez acum două cărţi la diferenţă de douăzeci şi şapte şi respective  treizeci de ani de când au fost scrise. Le-am publicat acum pentru prima dată deşi aş fi avut posibilitatea, măcar după 90, să le public singură. E vorba de volumele Îmi amintesc şi îmi imaginez –povestiri vrăjite şi Imperfecţiuni provizorii–povestiri satirice. Sunt cele două faţete ale mele ca scriitor. Fac o paranteză: lumea mă cunoaşte mai degrabă ca fiind Doamna Casa Lux, pentru că, după 90 am intrat în business, am înfiinţat firma Casa Lux, am creat mai multe reviste, şapte titluri de succes; am vândut business-ul în urmă cu câţiva ani pentru a mă reîntoarce la creaţie.

M-am întors, dar singură, după cum v-am spus şi am reluat dintr-un punct în care am lăsat ceea ce am scris înainte de 89. Cărţile pe care le lansez acum le-am scris în 1987 Îmi amintesc şi îmi imaginez şi în 1984-1985 Imperfecţiuni provizorii. Nu au fost cărţi de sertar – eu le-am pus pe masa tuturor editurilor. Dar editurile au fost, cum era pe vremea aceea, prea speriate de noutate, de diferenţă şi mai ales, au fost speriate de cartea Imperfecţiuni provizorii. Speria titlul. Imperfecţiunile, toată lumea ştia că erau provizorii…. Însemna că erau nişte„ zori”, pe undeva… Am vrut să-l schimb şi am ales altă povestire  de la cvare am pus titlul cărţii: Ultimul Sever. A fost groaznic de rău pentru că s-a citit „ultimul sever” şi cum ”several„ era în funcţiune, cartea nu a trecut nici măcar în planul pe hârtie. Am căutat printre titluri povestirilor, un altul, care să sperie mai puţin: Revoluţia, prima parte. Revoluţia, partea a doua. Prima parte se ştia, a doua se aştepta aşa că nu a fost bine deloc. M-am întrebat ce ar putea să fie mai aproape de „potrivit” şi atunci am ales cel mai nevinovat titlu posibil, Raţă pe varză. Nu era o temă culinară dar cum era atâta criză alimentară a părut că e o aluzie nepermisă. Şi,din aluzie în aluzie, şi din speranţă în speranţă, n-a fost să fie publicată cartea.

Totuşi ceea ce m-a caracterizat mai mult în creaţia literară nu a fost nici proza vrăjită, cum am numit povestirile din Îmi amintesc şi îmi imaginez, nici povestirile satirice din al doilea volum, Imperfecţiuni provizorii – cărţi care reprezintă cele două faţete ale mele ca persoană şi ca personalitate, ca scriitor. Cel mai mult am scris teatru. Am scris mai multe piese şi speranţa mea a fost că nefiind vorba despre “imperfecţiuni provizorii” să treacă mai repede dar se pare că nu numai temele, dar şi titlurile au purtat la noi ghinion.

Piesa care a fost cea mai iubită de regizori şi de directorii de teatru şi care a speriat cel mai mult se numea nici mai mult nici mai puţin – jur că nu am căutat vreo şopârlă cu asta, aşa a fost – Al treisprezecelea Caesar. Au fost doisprezece în istorie. Al treisprezecelea? Nu s-a putut discuta despre aşa ceva.

O piesă care se desfăşura undeva în zona cartierelor de elită se numea, conform străzii pe care era, Londra de la 3 la 5. Sigur nu era chiar negru dar nici n-a dat bine Londra de la 3 la 5. A speriat titlul, a speriat şi tema. Era vorba despre o lume a activiştilor arivişti,  a „revoluţionarilor”, a celor care au căzut din „copacul istoriei„ ca să utilizez o metaforă şi n-au reuşit mai mult.

Am scris un singur titlu pentru copii. Am scris în două nopţi o piesă pentru copii, mi-a inspirat-o un vecin: Vulpea Academiciană. Când m-am dus cu ea la teatru – erau Mihai Ioniţă director general şi Ruxandra Săraru, director artistic – am lăsat-o, ne-am pupat, am plecat. După două zile am venit să văd ce face. Era palidă. Tu vrei să mă bagi la puşcărie? Abia făcuse epocă  Arpagicul Anei Blandiana.>>>>>

A fost o nebunie care a trecut şi acum când am lăsat deoparte business-ul, când m-am întors la literatură, am scos pe piaţă aceste cărţi, vor urma şi cele de teatru şi ca să nu mânii pe Dumnezeu, înainte de 89 am avut noroc cu o singură piesă, cea mai senină Profesor de…admitere. Am scris-o ca omagiu – avându-i pentru inspiraţie figura, intonaţia – pentru marele talent Mihai Mereuţă. A jucat-o la Teatrul Naţional Radiofonic şi a fost una dintre marile mele bucurii.

Sper că astăzi pentru mine şi pentru cel din cer este o bucurie să fiu aici, să fiu cu cărţile lui şi ale mele şi vă invit la standul nostru pentru cărţi şi autografe.

Vă mulţumesc încă o dată şi vă doresc lectură plăcută.