În noul nostru foileton pornim într-o aventură literară cu totul specială și vă prezentăm cărți pe care, stați liniștiți, cel mai probabil nu le veți citi niciodată. Nu pentru că ar fi proaste — din contră, sunt adevărate comori ascunse — ci pentru că provin din locuri „exotice” precum Rusia, Turcia, Armenia sau Iran și n-au apucat să se bucure de gloria necesară ca să fie traduse în română. Și, să fim sinceri, cine are timp și nervi de oțel să scotocească anticariate virtuale, să vâneze ediții epuizate sau să învețe o limbă nou-nouță doar pentru o singură carte? Nu vorbim despre tomuri criptice, greu de descifrat sau despre literatură de laborator, ci despre lecturi descoperite întâmplător, ca niște surprize strecurate în bagajul unei călătorii sau într-un raft prăfuit. Ne-au plăcut tocmai pentru că nu ar fi trebuit să le găsim, pentru că au apărut din senin și ne-au prins pe nepregătite, ca un cântec bun la radio sau o cafenea ascunsă pe o străduță lăturalnică. După fiecare episod din „Lecturi improbabile”, unii vor răsufla ușurați că scapă de o tentație imposibilă, iar alții vor suspina nostalgic după o poveste pe care n-o vor trăi niciodată ca cititori. Dar asta face parte din farmec: dorul de cărți necitite, pofta de lumi inaccesibile și plăcerea de a visa la ele.

Azi o dăm pe turcă! Într-o lume în care se scrie mai mult decât se citește, este de-a dreptul ciudat să te chinui să buchisești o carte în limba turcă, când, în afară de baclava și sugiuc, habar nu ai de alte cuvinte osmanlicești. Când însă ți-a plăcut foarte mult o altă carte, numită „Atlasul continentelor încețoșate”, semnată de Ihsan Oktay Anar – tradusă și publicată în română în anul 2009 – te dai și peste cap, adică te apuci să citești și în turcește, de dragul aceluiași autor, apreciat în țara lui, dar netradus aproape deloc, cu excepția celei amintite mai sus, care a văzut tiparul francez și german. Așadar, înarmat cu optimism și răbdare, am purces la lectura otomanicească a cărții „Amat”, editura İletişim Yayınları, 2015. Considerat de criticii literari turci un scriitor postmodernist, fraza literară a lui Ihsan Oktay Anar este de o sublimă încâlceală, cu lungi pasaje de reverie și un lexic burdușit cu arhaisme osmane, greu de tradus, dar de o muzicalitate aparte. Pe scurt, în anul 1670, o corabie pleacă din Constantinopol într-o misiune secretă, cu un echipaj format din 247 de membri, o adunătură pestriță de tâlhari și… figuri mitologice, dintre care îl remarcăm pe Nuh (Noe), cel care a construit nava pentru căpitanul Diyavol Pașa. Marea misiune secretă este una de piraterie, girată cu bună știință de Înalta Poartă, împotriva corăbiilor europene, care au scufundat două nave otomane în Marea Mediterană. Pregătirile de plecare se fac în mare grabă, pentru a porni în călătorie de luni, marțea fiind cu ghinion. Echipajul nu reușește să încheie pregătirile, ridicând ancora abia la al treilea cântat al cocoșului. Deci, într-o marți, cum zicem, o zi de rău augur… În așteptarea dezastrelor, membrii echipajului vorbesc între ei, dezvăluind că fiecare dintre ei a comis o ticăloșie. Tânărul ofițer Kırbaç Süleyman (Solomon), visând să acceadă în funcția de căpitan al corabiei, încearcă să dezlege secretele comandantului, în mod special ale cărții negre, în care descifrează mesajul „Vindeți sufletul lui Diabolos”, realizând că Diyavol Pașa nu este altcineva decât întruchiparea diavolului (destul de ușor de dedus!). Reisul coboară steagul otoman al corabiei și ridică propriul steag negru, iar Amat este atacată de două nave. Marinarii își dau seama că sunt nave otomane și explică situația ingrată în care se află. Prin urmare, ei luptă sub steagul negru al Satanei și scufundă două nave otomane. Apoi realizează că nava pe care o caută sunt ei înșiși. Cambuzierul Kurşunlu Hamamcı Musa Efendi le destăinuie marinarilor mai tineri povestea navei Amat și a cărții interzise, explicându-le că „amat” înseamnă „adevăr” în ebraică. „Cât de adevărată este această poveste?”, întreabă marinarii. „Această poveste este la fel de adevărată pe cât este și Amat.” Și lucrurile continuă pe aceeași tonalitate, autorul dând de-a dura tot felul de fantasmagorii, abordaje piraterești și întâmplări nemaivăzute, cu referiri la Coran, „Divina Comedie” sau călătoriile lui Evliya Çelebi, în zeci de pagini de istorie, religie și multă filozofie à la turka…

Nicolae C. ARITON

În noul nostru foileton vă prezentăm cărți pe care, liniștiți, nu le veți citi niciodată. Nu pentru că ar fi proaste, dimpotrivă, ci pentru că provin din locuri „exotice” precum Rusia, Turcia, Armenia sau Iran și nu s-au bucurat de gloria necesară pentru a ajunge traduse în română (sau măcar în engleză). În plus, cine are timp și nervi să caute volume imposibil de găsit sau să învețe o limbă nouă doar pentru o carte? Nu e vorba nici de tomuri imposibil de descifrat, ci de lecturi descoperite din pură întâmplare, care ne-au plăcut exact pentru că nu ar fi trebuit să le găsim. După fiecare episod de „Lecturi improbabile”, unii vor răsufla ușurați că scapă, iar alții vor suspina nostalgic după o lectură pe care n-o vor avea niciodată. Până una-alta, bucurați-vă de imposibil. Continuă lectura →

    În noul nostru foileton vă vom prezenta cărți pe care, probabil, nu le veți citi niciodată în această viață. Din mai multe motive. În primul rând, nu au fost traduse în limba română, iar șansele să fie publicate în România sunt minime, deoarece provin din țări precum Rusia, Turcia, Armenia, Iran etc., unde nu s-au bucurat de un succes suficient de mare încât să justifice, cel puțin, apariția unei versiuni în limba engleză — fără a mai pune la socoteală relațiile politice și culturale cu unele dintre aceste țări. Continuă lectura →

Cartea lui Lucian Țugui nu își propune să ne țină o lecție solemnă de istorie și nici să ne impresioneze cu teorii savante. În schimb, ne invită să ne apropiem de o Dobroge văzută de aproape, prin povești adevărate, oameni reali și documente care, până nu demult, stăteau cuminți în dosare prăfuite. Sunt istorii spuse pe un ton calm, uneori melancolic, alteori surprinzător de alert, dar întotdeauna atent la detaliu și la om. Continuă lectura →

    Duminică, Târgul de carte Gaudeamus și-a tras obloanele după aproape o săptămână în care a fost, incontestabil, locul cel mai „cultural” al României. Sute de edituri – atât dintre cele mai mari, cât și dintre cele mai mici – au expus zeci de mii de cărți în pavilionul expozițional B2 de la Romexpo, adică, pentru noi, provincialii tulceni cu mai multă experiență de viață, la Casa Scânteii. Continuă lectura →

Un serial savuros despre cafea, cafenele, mistere, statistici aromate și oameni care au știut mereu că cele mai mari evenimente încep cu un fum de tutun și o privire lungă peste ceașcă. Știați că, în 1874, Tulcea avea 59 de cafenele și mai multe cârciumi decât prăvălii? Un oraș unde cafeaua nu era doar băutură, ci stil de viață, politică de salon și prilej de bârfă cu dichis. Începem o călătorie prin aburii istoriei locale, cu povești pe cât de adevărate, pe atât de parfumate. Misterele Dunarii devin gazda săptămânală a rubricii „Prin cafenelele Tulcei, de ieri și… alaltăieri”, parte a proiectului cultural „Tulcea, te citesc!” – un demers cofinanțat de Primăria Municipiului Tulcea și susținut cu toată pasiunea noastră pentru cafea, istorie și firul nevăzut care le leagă.

Continuă lectura →

Întreaga comunitate tulceană, în frunte cu cea culturală și educațională, își pleacă astăzi fruntea în fața trecerii la cele veșnice a domnului Mihai Moleșag, un om care și-a dedicat întreaga existență înțelegerii oamenilor și cultivării spiritului, prin creație, umor și vocație pedagogică. Continuă lectura →

Continuă lectura →

Un serial savuros despre cafea, cafenele, mistere, statistici aromate și oameni care au știut mereu că cele mai mari evenimente încep cu un fum de tutun și o privire lungă peste ceașcă. Știați că, în 1874, Tulcea avea 59 de cafenele și mai multe cârciumi decât prăvălii? Un oraș unde cafeaua nu era doar băutură, ci stil de viață, politică de salon și prilej de bârfă cu dichis. Începem o călătorie prin aburii istoriei locale, cu povești pe cât de adevărate, pe atât de parfumate. Misterele Dunarii devin gazda săptămânală a rubricii „Prin cafenelele Tulcei, de ieri și… alaltăieri”, parte a proiectului cultural „Tulcea, te citesc!” – un demers cofinanțat de Primăria Municipiului Tulcea și susținut cu toată pasiunea noastră pentru cafea, istorie și firul nevăzut care le leagă.

Continuă lectura →