Ma cheama ca pe tipul ala de la televizor. Nu stiu daca sunt el. Cuvintele oricum sunt mai importante decat identitatea celor din care se desprind.
Comentarii recente
Sonia Murgulet la Ionela Gocan despre daltonismu… Sonia Murgulet la Rotariu Stefan Lucian –… Ioan Ivașcu la Ionela Gocan despre daltonismu… alexandru dedulea la Ionela Gocan despre daltonismu… alexandru dedulea la Ionela Gocan despre daltonismu…
Blogul de Poezie 
Raluca Maria,
din pacate eu am depasit momentul Eminescu. Asa ca aprob doar la commenturi poeziile tale. Nu zic ca n-au mestesug in rima, insa din pacate as fi vrut ceva original si oarecum mai contemporan…)
Lucian
din volumul „omul si frica de om” – aflat, deocamdata, in stadiul de „sertar” :)))
Raluca Maria Oprescu (www.aiunmesaj.blogspot.com)
PROTEST (Supraomului)
Erai săgeata noastră spre lumină,
dinspre pământuri mesager,
dar te-ai încoronat pe cer,
nesocotindu-i raza sa divină.
Pereni, am încolţit de aşteptare,
îngenunchiaţi în palma ta,
cerşind, umili, căldura sa,
dar ne-ai trimis numai tăceri polare.
Sfidându-ne puterile de ţânc,
priveai din globul tău de foc
cum scotoceam după noroc
şi ni l-ai îngropat şi mai adânc.
Şi-apoi, zvârlind o ultimă privire,
să vezi dacă mai respirăm,
ne-ai blestemat să vegetăm
strângând în dinţi o boabă de iubire.
OMUL SI FRICA DE MASCA
Privea în ochii tăi, absurd,
cu ironii de gură-cască.
Părea că-i mut, părea că-i surd,
inconştient sau furibund…
era o Mască.
Părea că-ţi bănuie, pedant,
trecut trucat, prieteni proşti
şi-apoi, cu pasul elegant,
se retrăgea, insinuant,
spre alte Măşti.
Te-ndepărtai, cu pas grăbit,
să scapi de cercetări jenante,
dar te urmau necontenit,
cu teorie şi chibrit,
Măşti penetrante.
Simţeai că minţi şi când respiri,
eşti anormal, opac şi hâd,
dar te trezeşti şi-apoi te miri
de-un vis cu Măşti
şi… doar atât!
(Raluca Maria Oprescu)
OMUL ŞI FRICA DE MOARTE
Despre Moarte-aţi aflat
că e doar întuneric,
mister readaptat
unui alai feeric.
Făpturi fără puteri
v-au amăgit că-i taină,
un drum de nicăieri
şi-o umbră-n loc de haină.
Voi le-aţi urmat, naivi,
vrând să v-ascundeţi teama
şi-aţi devenit captivi
fără să vă daţi seama.
Îngenunchiaţi şi seci,
cerşind încă o clipă,
v-aţi dezlegat pe veci
de-a liniştei aripă.
Am încercat să sper
că auziţi Cuvântul
de dincolo de Cer,
însă vi-l fură vântul.
Şi vă plecaţi, umili,
puterii din pământuri,
uşarnici şi senili,
uitând de rit şi cânturi.
Mă-ntorc în propriul eu,
să nu vă văd pieirea
şi-am să mă rog mereu
să nu-mi furaţi menirea.
Căci nu mi-a mai rămas
decât Frica de Viaţă,
un drum fără popas,
mergând cu Moartea-n faţă.
(Raluca Maria Oprescu)
PE MARE…
iubirea noastra-i ca o barca
fara carmaci sa o vegheze
si fiecare-n van incearca
pe malul sau s-o ancoreze
inlantuiti, vaslim prin valuri,
vanand cu ochii lacomi zarea,
dar de ne-apropiem de maluri
se-ntuneca napraznic marea
deasupra, norii se incarca
pocnind electric, lung, nebunii
si tipa, rascolind prin barca…
in urma lor si a furtunii,
parca se-ntoarece-n gol si parca
se rotunjeste coltul lunii…
(Raluca Maria Oprescu)
am aprobat la commenturi.
L
Denisa, ai ceva aici! E o chestie, Luna vazuta ca o femeie usuratica? Mie imi place. Dar mai incearca!
L
Luna a avut parte de un amurg esuat, Din cauza somnului de noapte ratat. Cu fiece insomnie in plus, Ii este frica de un nou Apus. Vazand-o asa palida si tremuranda, Nici chiar Mareea n-o mai asculta. Ce-i de facut, vraci, vrajitori? Caci Luna alearga dupa alti Sori.
Capodoperă
Mi-am terminat capodopera.
Nu există ceva mai perfect
Te-am pictat cu toate pensulele mele,
Ţi-am adăugat aripi de înger
Arată fantastic!
Dar, din greşală, un ochi ţi l-am pătat cu un zâmbet
buzele ţi le-am murdărit cu prea multe săruturi,
iar pe gene, am pus din greşală prea multă iubire
şi pielea…
Doamne, era aşa frumoasă, până când am picurat-o cu lacrimi de dor.
Acum nu a mai rămas nimic din capodopera mea…
La început arăta uimitor, dar acum e o biată pictură mânjită cu dragoste.
Totuşi,
totuşi,
e o capodoperă. Doar eşti tu în ea.
O altfel de iubire
E clar.
Ceva se întâmplă.
Am câteodată o poftă nebună.
Îmi vine să spintec. pur şi simplu
Acum, de plildă, îmi vine să spintec
tot ce are ochi şi inimă.
de exemplu, un bărbat.
Să fie înalt, să vorbească frumos,
să îi placă poezia.
Poate…chiar să îl iubesc.
Dar îl spintec.
Iar cu ale sale coaste, o să mă zgârm între dinţi
ca o sălbatică.
O să îi iau ochii în mâini şi o să îi admir:
-Doamne, ce ochi frumoşi!
Ar merita să plângă…măcar odată.
Iar apoi buzele…
cândva fierbinţi şi roşii
acum învineţite şi reci.
O să le îngrop sub un maldăr de flori uscate,
care să le ţină şi mai reci.
Şi tot aşa până ce scumpul de el se va transforma în cioburi
şi va fi oblăduit de pământ.
O să spintec tot!
O să spintec ficatul, o să ciurui pielea,
fiecare bucaţică, fiecare unghie, fiecare fir de păr
până ce voi ajunge la suflet.
iar acolo o sa deschid uşa,
şi am să mă strecor încet.
-Nu vreau să fac deranj!
Sunt obosită…
merg să dorm.
Mă învelesc cu sufletul lui.
Oana Cristiana Bănuţă
Am trecut de vreo suta de ani de Eminescu…sfatul meu este sa incerci sa citesti si poeti mai sofisticati…incearca Nichita, Cartarescu, Sorescu. O sa-ti placa si iti va aduce, poate, un alt stil la care sa te raportezi.
Lucian
Eu si tu
Sunt o raza fermecata ce te`ncalzeste cu sărutarea sa,
Eşti un soare dulce ce luminează viata mea…
Sunt o stea argintie desprinsa din inima ta,
Eşti o lumina orbitoare făcuta numai pentru EA…
Sunt cerul ce`l priveşti atent, cazând mereu pe gânduri.
Eşti nor purtat domol de vânt, in mii si mii de rânduri.
Sunt marea care o zaresti, privind in departare,
Eşti oglindirea`n chipul ei, la glasul tău răsare.
Sunt floarea care o atingi cu mana`ti delicata,
Iar al petalelor miros …vei fi tu vreodată?
« Sunt jumătate de Pamant.si tu eşti jumătate,
Formam un « TOT » , un Univers.nimic nu ne desparte… »
Doar tu si eu
Si inc-o data parc-as vrea
Ca eu sa fiu numai a ta.
Si inc-o data sa-mi amintesc
Cum era sa te iubesc.
Sa te tin iarasi in brate
Sa-mi zambesti, sa uit de toate.
Sa ma faci sa fiu iar eu,
Sa revii iarasi al meu.
Sa ne-amintim cum ne strangeam
De mana noaptea, cum ne pierdeam.
Cum nimic nu mai conta,
Cand eram numai a ta.
Acele nopti, acele zile,
Acele soapte si suspine,
Acele versuri si melodii
Amintirile-s inca vii.
Sa ne-amintim de amandoi,
Sa ne sarutam in ploi,
Sa fugim in miez de noapte
Sa m-alinti iarasi prin soapte.
Inc-o data sa te vad,
Inc-o data sa-mi zambesti,
Inc-o data sa ma strangi
Inc-o dat`sa ma saruti.
Sa dam timpul inapoi,
Sa fiu eu, tu si noi doi
Sa ma iubesti o noapte iar
Sa ajung pana in rai.
Un zambet si un suspin,
O lacrima cu venin,
O iubire implinita,
O despartire nereusita.
Toate le voi retrai
Cand ma voi intoarce..
Si toate le voi simti
Cand te voi strange-n brate.
Si ai sa simti ca sunt la fel,
Caci vei fi langa mine.
Si vreau sa vad ca lumea rea
Nu te-a schimbat pe tine.
Eu sunt aceeasi, ca si ieri
Si te iubesc intruna.
Si vreau sa stii ca multe sunt,
Dar niciuna ca mine.
Caci eu am fost numai a ta
Si-asa voi ramane,
Ca ne-mpacam sau poate nu,
O s-astept pana maine.
Si poate ca nu cred nici eu
In toate-aceste lucruri,
Dar amintirile cu noi
In suflet le voi tine.
Poate-i mai bine fara noi,
Poate sunt doar eu insami,
Dar stii ca noptile fara tine,
Sunt toate, toate tulburi.
Si stii prea bine ca-ntre noi
Punct nu se va pune
Ne vom intoarce intr-o zi
Sa fim doar eu cu tine.
Atunci totul ne va lega
Si vom fi impreuna.
Caci nimeni nu poate desparti
O inima prea buna.
Ca ne-am iubit si ne iubim
Si asta mult conteaza.
Caci ce este si-a fost al nostru
Pe toti intereseaza.
Dar a fost greu si-am rezistat
Am mers tot mai departe.
Si poate-o sa vad intr-o zi
Ca toate-au fost desarte.
Nu cred nici eu, nici tu asa
Si nimeni n-ar putea
Sa lase 2 inimioare
A nu se mai vedea.
E mult prea crud, e mult prea rece
Ceea ce s-a-ntamplat.
Ca am plecat de langa tine
Si tu m-ai asteptat.
Si am sperat, am tot sperat
Si sa te uit as vrea.
Dar stii ca nimeni n-ar putea
De langa mine sa te ia.
N-ai sa permiti asa ceva
Nu ai sa poti uita
Tot timpul care ti l-am dat
Tie din viata mea.
Prin cate am trecut atunci
Ca sa fim impreuna.
Cu cata lume m-am luptat
Ca sa te am pe tine.
Si cat efort tu ai facut
Sa ma tii langa tine.
Si cate ai indurat
Doar tu de la mine.
Adieri de săpun cu miros dulceag
M-ai îmbrăcat în zahăr brun
M-ai învelit în biscuiţi
Mi-ai făcut bucle din săpun
Iar buzele-mi le-ai prins în dinţi.
Te-am colorat cu caramel
Te-am îmbătat cu ciocolată
Iar buzele ţi le-am mânjit
Cu dragostea mea, toată.
Dormim prin petele de ceai
Ne luminăm cu licurici
Iar perna noastră e din Rai
Doar ne-am iubit aici.
FRUMOS
Patos
Dacă invidia s-ar măsura
unitatea de măsură ar fi
Ura.
Atârnă greu…
Invidia ţâşneşte din obraji
prin bobiţe de sânge,
din ochi, prin firişoarele de sânge.
din buze, prin băşicile umflate
de la propriile muşcături, cu gust de sânge.
Invidia e defapt, în sânge.
Aşteaptă doar să iasă.
Din pacate poezia e cam de moda veche, cata e. Restul e proza, cu simtamant, dar totusi proza. Ramane ca si comment.
O prietenie
Cine-ar fi crezut ca intr-o zi se va sfarsi
Cine-ar fi crezut ca prietenia va muri ?
Stiam ca atunci cand eşti prieten adevărat
Eşti lângă cel de lângă tine, orice ti s-ar fi intamplat.
Credeam ca te cunosc prea bine ca sa mă insel aşa
Ştiam ca prietenia noastră veşnic va dura
Doream sa fiu alături de tine mereu
Sa radem la bine, sa trecem de greu.
Voiam sa cred ca te ştiu deja
Voiam si-acum sa cred ca nu ai fost aşa.
Nu m-ai lăsat atunci cand mi-a fost greu
In mintea ta atunci eram doar eu.
Cum poate-o prietenie sa treacă prin foc si para
Cum poate`o prietenie tragic sa nu moara ?
Cum pot sa stau acum si sa mă gândesc
La clipele frumoase ce nu le mai trăiesc ?
Am fost lângă tine si te-am îndrumat
Eram amandoua si ne-am ajutat.
Prietenie…cuvânt ce mult el spune
Dar din pacate,nu poate sa ne-adune.
Asta e gândul unei fete dragi
Căreia de tine prea mult i-a pasat.
Credea ca ţii la ea si o vei ajuta,
Aşa cum a făcut cu tine cândva.
As vrea
As vrea sa pot avea o mare de cristal
Si pe sageti de foc sa-not pana la mal.
Totul sa se transforme intr-un foc de gheata
Iar eu sa-mi construiesc un inel fortareata.
As vrea sa am o carte de smarald
Pe care s-o transform intr-un ochi de leopard.
O mica vrăjitoare eu sa fiu
Si cerul sa fie veşnic argintiu.
As vrea sa fiu o stea întunecata
Care sa lumineze lumea toata.
As vrea sa dorm in timp ce mă trezesc
Si somnul sa-l alung, sa îl păcălesc.
As vrea o lume cu oameni din catifea
Si eu sa port o rochiţa de surcea.
As vrea sa fiu inalta,s-ajung pana la soare,
Dar totuşi sa fiu mica, cat un bob de sare.
…As vrea sa fiu eu insami,un suflet de copil !
As vrea sa pot si eu, un mic poem sa scriu…
Singurătatea
In coltul unei case,pe`o uliţa pustie,
Sta tăcuta o fata cu gânduri o mie.
E singura copila, trista, abandonata
De cel care credea ca ii este tata.
Sta intr-un colt tacuta,privirea-i este goala,
Nu mai iese din casa, nu mai merge la scoală
Întruna se gandeste si greu e sa-si dea seama
Ca tata e plecat, ca nu mai este mama.
Ea singura pe lume ca a rămas se pare
Si caută-n zadar o mica alinare.
Nu ştie si nu poate sa inteleaga acum
Ca fiecare parcurge propriul sau drum.
Si mai visează inca,nu poate sa accepte
Ca pe parintii ei n-o sa-i mai aştepte.
Ca uşa e inchisa,ca nu mai este tata
c-atunci cand ii e greu, n-o s-o ajute mama
cum sa se lipsească ea de spijinul dorit ?
cum sa accepte oare ca totul a pierit ?
cum va fi viata de-acum înainte
cine o s-o-nvete sa fie cuminte?
E mica si plapanda,naiva,inocenta
Cum va trai in lumea asta violenta ?
Sa se descurce poate, dar fara ai ei parinti
Nu ştie cum e viata, nu ştie cum o simţi.
Si-ncepe acum sa planga,lacrimi inunda fata
Care este lumea, ce înseamnă viata ?
Ce-nseamnă a trai singur p`aceasta lume
Ce`nseamna a nu-ti şti oare al tău nume ?
Pe gânduri iarasi cade, cu sufletu-necat
Căci parintii ei de mult au plecat.
Sa se întoarcă acum,stie ca nu e poate
Dar ştie f bine c-o vor veghea in noapte.
Ar vrea o data timpul înapoi sa-l dea
Ar vrea cu tata-n braţe o data sa mai stea
Ar vrea sa mai zambeasca,mama sa ii vorbească
Ar vrea sa simtă inca o data dragostea părinteasca