„Suntem români şi punctum!” (Mihai Eminescu)

A evoca,  la 140 de ani de  la naşterea celui mai mare diplomat român, Nicolae Titulescu, activitatea sa neobosită în planul soluţionării diferendelor apărute în raporturile României Mari cu Rusia bolşevică, după primul război mondial, în planul recunoaşterii Basarabiei, rămâne până la reconstituirea României Mari, o obligaţie morală, politică, diplomatică, culturală şi spirituală. Efortul neobosit titulescian pentru soluţionarea cauzei basarabene arată grija purtată pentru păstrarea românităţii în ansamblul ei. Pentru că, aşa cum spunea poetul nepereche, Mihai Eminescu: „Suntem români şi punctum!”.

Neliniştile lăuntrice ale lui Titulescu în materie de  românism au fost surprinse în zbaterile lor profunde de unul dintre colaboratorii şi admiratorii săi, filosoful, diplomatul, poetul şi dramaturgul Lucian Blaga, cel care a sesizat cum Titulescu suferea precum pasărea din piesa sa „Avram Iancu” „de o insomnie blestemată pentru el şi pentru noi”, iar starea aceasta „avea să-l destrame înainte de vreme”.

Recitindu-i mai atent unele telegrame şi documente scrise de cel care a făcut şcoală în diplomaţia românească şi europeană, şi – mai proaspăt – lucrarea sa „Politica externă a României”, care a văzut lumina tiparului abia în 1994, tipărită prin grija şi sub auspiciile Fundaţiei care îi poartă numele şi îi revigorează renumele, găsim cel mai bine „justificarea politică” a acţiunilor sale în plan extern.

Această justificare poate fi şi mai bine înţeleasă, atunci când o plasăm în contextul istoric românesc şi internaţional  adecvat, îl am în vedere pe cel în care diplomatului român îi era dat să întreprindă demersurile sale: ameninţarea continuă a statu-quo-ului continental, cea care a dus până la urmă la debarcarea sa brutală de către  camarila regală.

Scrierea la care mă refer rămâne ca o „autoradiografiere” a demersurile făcute de şeful diplomaţiei româneşti, descrisă fiind pas cu pas lupta pe care şeful diplomaţiei româneşti a dus-o pe tărâm diplomatic pentru apărarea intereselor ţării sale în raporturile cu Rusia Sovietică, cu colosul pe care îl respecta, dar de care am impresia vagă că se şi temea. Nu i-a fost deloc uşor să caute şi să găsească cea mai favorabilă „identitate de interese”, – cum a denumit-o -, şi la care guvernul rus avea să adere abia în ceasul al unsprezecelea”, prin reprezentantul său, „doar în principiu şi cu titlu personal”. Cu o sinceritate dezarmantă, care pleacă de la realităţile geopolitice ale timpurilor Nicolae Titulescu era conştient că în coasta unui „stat colos” – cum era Rusia – o politică inamicală putea conduce la „strivirea de către Marele Vecin”.  Totodată, Titulescu era conştient că ţara noastră nu „ar putea găsi un aliat împotriva Rusiei în Occident numai pentru apărarea intereselor româneşti”.

Se cunoaşte că Partea sovietică a insistat, încă de la discuţiile avute la Riga, să fie stipulate într-un viitor pact bialteral româno-sovietic existenţa unui litigiu teritorial între părţi, propunând înserarea în documentul bilateral a uneia din formulările: „dispută teritorială”, dispută basarabeană”, sau „disputa existentă”.

Nicolae Titulescu, care cunoaştea ca nimeni altul acest contencios, realizând ţesăturile de interese în reglementarea raporturilor cu URSS cât şi a altor state cu Sovietele, aceasta încă din perioada în care a funcţionat ca delegat permanent acreditat la Societatea Naţiunilor sau ca  ministru la Londra, începe  să acţioneaze tot mai hotărât, după 20 octombrie 1932, în calitate  de ministru al afacerilor străine, pentru soluţionarea chestiunii basarabene. Se  ştie că semnarea de către Polonia (aliat  militar al României din 3 martie 1921), a unui Tratat de neagresiune cu Rusia Sovietică, la 25 iulie 1932, cât şi desfăşurarea negocierilor pe care Franţa le purta cu ruşii pentru semnarea Tratatului franco-sovietic (fapt petrecut la 29 noiembrie 1932), Nicolae Titulescu determină guvernul român să îl şi împuternicească, la 21 septembrie 1932, să negocieze şi să parafeze un pact de neagresiune cu U.R.S.S. Începându-şi travaliul de uzură nu i-a fost greu diplomatului român să constate imediat că „Guvernul sovietic nu ţine cont de interesele legitime ale statului român şi că, în consecinţă, România n-ar trebui să încheie un asemenea pact bilateral de vreme ce se poate sprijini, în continuare,  pe prevederile Pactului Briand-Kellogg, semnat la Paris la 27 august 1928, şi prin care părţile contractante se obligau să renunţe la război ca instrument de politică naţională şi ca mijloc de reglementare a litigiilor, angajându-se să rezolve diferendele   dintre ele numai pe cale paşnică” [1].

Amintesc, în aceste context, un fapt esenţial, acela că Marea Britanie, Franţa, Italia, Japonia şi România semnaseră la 28 octombrie 1920 Tratatul privind graniţa răsăriteană a României, aşadar  cu privire la teritoriul Basarabiei, document ratificat în anii următori de primele  trei ţări; era recunoscută, aşadar [2], unirea Basarabiei  cu Ţara-mamă şi în plan internaţional, după ce această unire fusese votată de Parlamentul basarabean (Sfatul Ţării) sub regim sovietic. În al patrulea deceniu al secolului al XX-lea şi Japonia se declara dispusă să ratifice Tratatul respectiv, însă Bucureştiul n-a mai auzit sugestia făcută de fostul ambasador nipon la Moscova, devenit, ulterior ministru al afacerilor externe.

La încercarea de a solicita în 1932 sprijinul Poloniei, ca aliat, pentru ca acesta să încerce să obţină, eventual, din partea Moscovei eliminarea cuvintelor „disputa existentă”, Varşovia – care semnase deja tratatul de neagresiune cu Rusia în acel an (în iulie) – va da prin Beck un răspun cel puţin şocant – acela  că guvernul polonez nu este interesat de negocierile ruso-române. Uimirea nu putea fi mică la Bucureşti, unde se cunoştea că  potrivit tratatelor militare bilaterale româno-polone din 1921, 1926 şi 1931,  partea polonă se obliga „să apere Basarabia” cu forţa armelor. Această atitudine paradoxală din partea Poloniei nu o va înţelege niciodată Nicolae Titulescu, dar mai ales raţiunile Varşoviei de a nu-i acorda sprijin diplomatic aliatului sau român, în acele momente, pe motiv că partea polonă n-ar fi interesată de negocierile privind Basarabia, cunoscut fiind că „aceasta (Tratatul) reprezintă însuşi obiectul alianţei” –  consemna Titulescu. 

Reuşita strategiei titulesciene în declanşarea negocierilor cu Sovietele ni se pare cu atât mai strălucitoare şi mai elocventă, dacă începerea o analizăm în contextul existenţei unor încercări ale establishmentului românesc de a se cădea la învoială cu Moscova, încă din 1931, pe vremea ministrului Mironescu, dispus să facă unele rabaturi pretenţiilor ruseşti faţă de Basarabia. Înţelegând că guvernanţii români sunt pe picior greşit, intraţi fiind într-un joc pervers şi periculos, prin activitatea dusă de Cădere la Varşovia şi Geneva, Nicolae Titulescu îşi prezintă demisia din postul de ministru la Londra, iar guvernul Vaida cade. Iuliu Maniu, care a preluat conducere guvernului, îl aduce, în octombrie, la externe pe Nicolae Titulescu. Putem spune că în noul său mandat, diplomatul român şi colaboratorii săi apropiaţi vor gestiona cu strălucire, până la 29  august 1936, nu numai aspectele legate de cauza basarabeană dar şi   politica externă a României în ansamblu.

Pornind de  la butada că Dumnezeu îi ajută pe cei care se  ajută singuri, Nicolae Titulescu se va strădui să stabilească „relaţii cordiale cu U.R.S.S., fără a mai recurge la aliaţii României: Franţa şi Polonia” (p. 108). Politician rasat, Nicolae Titulescu îşi va asigura însă mai întâi sprijinul parlamentar şi pe care îl obţine cu brio, fapt considerat de el a fi cel mai mare triumf al carierei sale parlamentare, deoarece „toate partidele politice din România, fără excepţie, au aprobat  politica privind Pactul de neagresiune cu U.R.S.S.” [3]

De acum încolo vom fi martorii unui activităţi diplomatice tenace şi febrile din partea lui Titulescu pentru a-i atrage de partea sa pe reprezentanţii sovietici de la Geneva, cu care până atunci avusese „numai dueluri” şi să conlucreze până la urmă strălucit cu aceştia la „definirea agresiunii”.

Modul de acţiune îl găsim descris în lucrarea la care ne-am referit şi în care precizează cum a acţionat la Societatea Naţiunilor pe lângă ambasadorul Valerian Savelievici Dovgalevski sau direct cu Maksim Maksimovici Litvinov, folosindu-se – aşa cum numai marii diplomaţi o fac pentru a încununa o operă trainică – respectiv de asigurarea unor relaţii de prietenie pe care le avea cu alţi diplomaţi, în cazul de faţă cu cei  greci şi cu jurişti francezi, specialişti de seamă în materie de dezarmare, pentru a satisface atât orgoliile cât şi unele interese ruseşti. S-a acţionat consecvent  pentru a redacta documentul în atenţie cu mare acribie, satisfăcând atât interesele româneşti dar şi ale partenerilor, cât şi cele general europene.

Titulescu, de comun acord cu omologii interesaţi din statele menţionate mai jos acţionează pentru a participa cu toţii, la 3 iulie  1933, să semneze la Londra, cu reprezentanţii Estoniei, Letoniei, Poloniei, Turciei, U.R.S.S. şi Afganistanului Convenţia de definire a agresiunii, iar a doua zi un text identic, la care au aderat şi statele membre ale Micii Înţelegeri plus Turcia. Prin documentul respectiv U.R.S.S. se angaja să nu folosească forţa împotriva României sau să facă război cu ea, înlăturată fiind din textul tratatului bilateral în negociere sintagma privind recunoaşterea „disputei existente”, adică disputa basarabeană.

Nicolae Titulescu consemnează cu mândrie că documentele semnate în iulie la Londra, „nu numai că nu conţin aceste cuvinte – și a căror simplă suprimare implică ideea că URSS recunoscuse în prealabil Basarabia ca teritoriu românesc – Tratate, bazate în mod expres pe Rapoartele lui Politis şi care defineau teritoriul Înaltelor Părţi Contractante ca fiind teritoriile aflate efectiv sub controlul lor. Astfel, primului drept al României asupra Basarabiei, izvorât din votul Parlamentului basarabean (Sfatul Ţării) pe care nu-l poate schimba nici o ţară din lume, şi cel de al doilea dreapt, creat prin Tratatul semnat  în octombrie 1920 cu Franţa, Italia, Anglia şi Japonia, i s-a adăogat  „un al treilea drept, izvorât din recunoaşterea posesiunilor actuale ale României ca fiind teritoriu românesc ”[4].

Nicolae Titulescu, şi-a dovedit întreaga sa capacitate de a apăra interesul naţional românesc cât şi apartenenţa ca fiind etern românească a Basarabiei, succes indiscutabil al demersurilor sale pricepute,  cunoscut fiind că guvernul Vaida-Voevod, care l-a condamnat că ar fi o „marionetă a Rusiei”, îl însărcinase pe ambasadorul român la Varşovia, în 1932, să accepte un tratat cu ruşii în care sintagma legată de recunoaşterea „disputei  existente” rămăsese  aşa cum Moscova şi-o dorise în textul Tratatului.

Nicolae Dianu, diplomat contemporan cu Titulescu, rămâne şi peste ani sincer copleşit de patriotismul titulescian, iar ca urmare a cunoaşteri în detaliu cât şi a aprofundării sine ira et studio a instrucţiunilor pe care predecesorul său în post la Moscova, Edmond Ciuntu, le primise din partea şefului diplomaţiei româneşti, a făcut peste decenii o seamă de precizări extrem de preţioase în materie. Comparând unele din judecăţile şi afirmaţiile lui Dianu cu mărturisirea personală de mai sus a lui Nicolae Titulescu în chestiunea  basarabeană, realizăm şi mai bine măestria hotărâtă cu care fostul preşedinte al Ligii Naţiunilor a tratat adversarul, folosindu-se  – am spune – chiar copios de toate slăbiciunile acestuia. Nicolae Titulescu a plecat hotărât şi fără nici un complex la negocieri cu Litvinov; l-a tratat, la început, fără menajamente, cunoscând atuu-rile de care dispunea  şi care adversarului său tocmai îi lipseau. „La apariţia Sovietelor la Geneva, la conferinţa europeană, aceştia s-au lovit de la început de Titulescu, care se bucura de un prestigiu unic”. Titulescu notează: „E penibil cum Sovietele intră în picioarele statelor burgheze”. În 1931, Litvinov crezând că se poate opune lui Titulescu, a rămas de unul singur; în 1932 Titulescu zice: „I-am zgudit pe toţi delegaţii pentru a-i trezi din somnul produs de opiumul sovietic. (Ce termen potrivit: opiumul sovietic pentru a înlocui proganda agresivă cunoscută a bolşevicilor – n.a.)Am luptat şi am câştigat  pentru România ce voiam. Am răspuns lui Litvinov. L-am plesnit: a rămas singur”  [5].

În lucrarea de referinţă pe care o aminteam la început: Politica externă a României, Nicolae Titulescu consemnează fără echivoc: „mie îmi datorează România suprimarea cuvintelor „disputa existentă” în Tratatul nostru cu URSS. „Adevărul istoric este că eu sunt cel care a apărat în modul cel mai activ Basarabia în discuţiile cu U.R.S.S.”[6].

Importanţa Convenţiei semnată la Londra la 3 şi 4 iulie 1933 privind definirea agresorului s-a resimţit imediat în plan european prin încheierea provizorie a Pactului Balcanic, în octombrie a aceluiaşi an, semnat la Atena la 9 februarie 1934. Acesta se va baza la rândul lui pe recunoaşterea statu quo-ului teritorial. „Drept consecinţă a Acordurilor de  la Londra – consemnează Titulescu –  am semnat un Pact de prietenie  veşnică cu Turcia la 17 octombrie 1933. Însă Pactul Balcanic, care vizează menţinerea statu-quo-ului în Balcani nu ar fi fost niciodată semnat de  către Turcia fără asentimentul U.R.S.S.” [7].

O dată soluţionată chestiunea basarabeană din punct de vedere contractual cu Rusia, Titulescu obţine la 7 iunie 1934 depline puteri din partea regelui şi a guvernului român să restabilească relaţii diplomatice cu U.R.S.S., ceea ce s-a şi petrecut la 9 iunie 1934, prin schimbul de note avut cu acelaşi Litvinov, în conţinutul cărora găsim pasaje identice în text prin care cele două părţi exprimă „ferma convingere că relaţiile astfel stabilite vor rămâne pentru totdeauna normale şi amicale şi că ţările noastre vor continua să colaboreze spre  binele lor reciproc pentru menţinrea păcii în lume”.

Într-o altă notă, semnată tot la 9 iunie 1934, se evidenţiază şi mai clar că „guvernele  celor două ţări ale noastre îşi garantează în mod reciproc respectarea integrală şi deplină a suveranităţii celeilalte părţi şi că ele se vor abţine de  la orice  amestec, direct sau indirect, în afacerile interne şi în dezvoltarea fiecărei ţări, (sublinierea mea: NM) în special de la orice agitaţie, propagandă şi orice fel de intervenţie şi că se vor abţine să sprijine asemenea acţiuni” [8].

Nicolae Dianu, la care mă refeream mai sus, fost trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar  la Moscova, în anii 1938-1939, va recunoşte, peste ani – „în cunoştinţă de cauză” (lucrând în apropierea demnitarului român şi cunoscându-i şi notele personale) – că Nicolae Titulescu face parte dintre bărbaţii de stat ai României care „a urmărit în mod constant aranjarea definitivă a chestiunii Basarabiei” [9].

„E bine de precizat că nu Titulescu s-a apropiat de Litvinov, făcând vreo concesiune în felul său de a învedera chestiunea, ci Litvinov a văzut interesul unei apropieri. De ce acesată schimbare? Mai întâi venirea la putere şi întărirea naţional-socialiştilor în Germania preocupa mult Moscova, care căuta un sprijin la Geneva. Pentru aceasta prestigiul lui Titulescu le era indispensabil. Apoi îşi dădeau seama de  situaţia preponderentă ce el avea în ţară. La fiecare criză de guvern era chemat să formeze Cabinetul. Titulescu simte aceasta şi ştie să profite. Deja, în noiembrie, ministrul Franţei, actualul ambasador Puaux, informează că Sovietele consimt a da Franţei o scrisoare, asigurând că nu vor recurge la violenţă contra noastră. În aprilie următor, Titulescu susţine versiunea sovietică a definiţiei agresorului contra tezei Angliei şi, deja, la 23 iunie, Litvinov îi declară că numai raţiuni de politică internă îl împiedică să recunoască şi formal unirea Basarabiei cu România, dar nu face nimic împotriva stării de fapt”. După semnarea celor două tratate cu text identic la Londra privind definirea agresorului, Litvinov i-a spus lui Titulescu: „Ştiu că, semnând această Convenţie, vă fac dar Basarabia”. Deja  în lumea diplomatică se ştia că „Basarabia înceta să mai formeze un punct de fricţiune între cele două state” [10]. Cu siguranţă nu din grandomanie, cum era uneori gratulat de adeversari, Titulescu va consemna: „Drum fructuos realizat!”.

Ce a urmat şi nu s-a mai putut înfătui în raporturile cu Sovietele, după debarcarea sa la 29 august 1936, este un alt capitol al istoriei diplomaţiei româneşti. Se referă la acesta Nicolae Titulescu în scrierile de care aminteam, redactate în 1937, dovedind clarviziunea fără pereche cu privire la desfăşurarea evenimentelor care se vor desfăşura într-un ritm fulgerător: „Dacă rămâneam ministru de externe, aş fi încheiat cu Rusia tratatul care ţinea seama de toate interesele noastre. Am fost, sunt şi rămân favorabil unui pact de asistenţă mutuală cu U.R.S.S., atâta vreme cât această ţară duce o politică de pace aşa cum am practicat-o în ultimii ani. Acest Tratat este necesar României şi dacă Germania atacă Rusia, sau dacă se înţelege cu ea. Mai mult: Tratatul trebuie făcut la timp. Altfel apropierea ruso-germană se va face fără noi şi în dauna noastră. Deci această eventualitate trebuie să ne găsească aliaţi cu Rusia. (subliniez aceste cuvinte au fost scrise cu un an înaintea semnării Tratatului de tristă amintire Ribbetrop-Molotov). Consider prietenia franco-română ca pe o axiomă: aceea ruso-română e o axiomă inevitabilă. Apoi Franţa şi Cehoslovacia, fiind aliate cu URSS, noi nu putem continua să rămânem izolaţi. Se vorbeşte azi că diferenţa de ideologie ar fi o împiedicare pentru apropierea germano-rusă. Dar câtă vreme acest obstacol poate exista? Nimeni nu ştie; în tot cazul nu va fi etern. Ce important e ca România să fi încheiat pactul de asistenţă cu Rusia înainte ca apropierea germano-rusă să se producă; pe urmă Rusia îl va considera inutil. Pun în aceaste afirmaţii toată greutatea judecăţii politice ce am aproape 25 de ani de viaţă publică” [11].

Cel care a slujit demn România la Moscova înaintea izbucnirii celei de a doua conflagraţii mondiale şi care s-a înrolat voluntar în lupta împotriva bolşevismului din prima zi a intrării României în război, fiind în post de ambasador la Haga, Nicolae Dianu, cu verticalitatea care l-a caracterizat scria: „a fost o mare nenorocire faptul că (Nicolae Titulescu) a fost demis tocmai în momentul când, mai mult ca sigur, reuşea să obţină recunoaştere de jure din partea Sovietelor a situaţiei de fapt ce exista. Aceasta nu însemnează cât de puţin că bolşevicii nu ar fi profitat totuşi de o situaţie internaţională tulbure, cum a fost cea din 1940, pentru a ne răpi provincia, dar am fi putut adăoga la numeroasele drepturi ce am enumerat şi pe acela al recunoaşterii ruseşti. După război, le rămânea celor de la Moscova numai argumentul învingătorului faţă de învins, o reală spoliere, când se proclamase sus şi tare de Aliaţi că războiul nu este făcut pentru cuceriri de teritorii ”[12]. 

Fapta lui Titulescu pentru a păstra Basarabia pământ românesc şi apelul pe care colaboratorul şefului diplomaţiei româneşti, Nicolae Dianu, l-a făcut spre sfârşitul vieţii, când aceste ţinuturi intrase de decenii din nou în stăpânire rusească a fost ca fiecare în cercul cunoştinţelor lui „să facă să se ştie că Basarabia a fost şi va fi românească” (ibidem op. cit.p.197).

O încercăm şi noi –  modest – pe această cale, în acest moment aniversar – 140 de ani de la nașterea marelui diplomat român. 

Prof. dr. Nicolae Mareș, Scriitor, publicist

SURSA: https://www.art-emis.ro/eveniment/titulescu-si-basarabia

–––––––––––––––––––-

 [1]  Nicolae Titulescu, op. cit. p. 107

  [3] Ibidem, p. 107

 [4] Ibiem, p. 112

 [5] George G. Potra, Pro şi contra Titulescu, Bucureşti 2002 p.187

 [6] Ibidem,

 [7] Ibidem op cit. p.115

 [8] Ibidem,

 [9]. Cf. George G, Potra, op. cit. 185. 

 [10] Idem, op. cit. p. 187.

 [11] ibidem. op. cit. p.189-190.

 [12] Ibidem, George G. Potra, op cit. p 186.

Printre puținii istorici din Republica Moldova, profesorul universitar, dr.hab. Anatol Petrencu de mai mulți ani s-a plasat printre locurile de frunte. Și acest lucru este absolut firesc, deoarece domnia sa, scrie adevărul istoric bine documentat și cărțile dânsului chiar din start devin de referință.

Om de știință, savant, Om politic, publicist și scriitor de-o potrivă, luptător activ pentru triumful adevărului istoric nu numai în istorie, dar și în realitate, domnul Anatol Petrencu a devenit un model de cercetător, care istoria n-o trece prin filtrul politicului, cum fac mulți istorici de curte, pentru a se acomoda la zi.

Îl cunosc pe distinsul profesor de câteva decenii bune, pentru a spune cu fermitate, că acest savant merită tot respectul și încrederea noastră!

Cred că ar fi destul de greu să găsim o personalitate mai activă în societate din rândul istoricilor. Este de ajuns să amintesc participarea intensiv de activă la Clubul Istoricilor, ședințele cărora aveau loc lunar din perioada anilor 2016-2023 la Biblioteca Centrală „Hasdeu” din inima Chișinăului. Ideia și proiectul acestui club îi apartine savantului, care ulterior a devenit Președinte de Onoare al Clubului Istoricilor. Aveți în față câteva imagini de la aceste ședințe, care aveau priză la public și la cei îndrăgostiți de istoria adevărată.

Cu ocazia aniversării de 70 de ani de la nașterea acestei personalități marcante pe nume Anatol Petrencu, îi spunem tradiționalul„LA MULȚI ANI FERICIȚI!” și în urăm multă Sănătate, Inspirație și noi Cărți!

Alexandru MORARU, istoric-arhivist, publicist, autor și editor de mai multă carte istorică, ex-președintele Clubului Istoricilor.

Valeriu Ion Moraru născut la 24 decembrie 1925
în satul Ustia, plasa Criuleni, județul Orhei,
România – istoric, profesor de istorie și științe sociale, șef
de studii (8 ani), directorul Școlii medii din satul Jevreni,
Criuleni (14 ani), întemeietorul primului Muzeu de istorie
și etnografie al satului Jevreni, Criuleni, primul și ultimul
director al muzeului.

A insistat și a trimis la studii sute de
tineri și tinere din Jevreni la diferite instituții de învățământ
mediu-special și superior, a organizat și realizat sute
de excursii pentru copiii și tineretul din satul Jevreni, Răculești
și Bălășești pentru a lărgi orizontul acestora, a depus
efort major pentru a mări fondurile bibliotecilor din localitate
(școlară și sătească); pe tot parcursul vieții s-a bucurat
de autoritate în sat și raionul Criuleni.
Tatăl său, Ion Alexandru Moraru s-a născut la 3(8) iulie 1884 în satul Capaclia, Județul Ismail. Părinții tatăluilui, adică buneii tatălui meu, Alexandru Andrei Moraru și Maria Eftemie Moraru erau
români de religie ortodoxă. (Arhiva Națională a RM, F. 211, inv. 20, d. 27, f. 763)
deportat și împușcat de autoritățile sovietice în orașul Sverdlovsk, Rusia.

Tatăl meu, Valeriu Ion Moraru (în unele documente Valerian) a fost un om
cuminte, un român înflăcărat, căruia Dumnezeu i-a dăruit vocația de a fi un excelent
cunoscător al istoriei, literaturii române, ruse și franceze, picturii și sculpturii clasice
mondiale.
De mic copil până la vârsta de pensionare a fost un pescar strălucit, cunoștințe care
i-au fost de folos în anii deportării 1941-1948 în Siberia de către autoritățile sovietice
de ocupație.

Tata era acela, care din salariul modest de profesor de istorie, apoi șef de studii,
director de școală își cumpăra multe cărți-monografii, romane istorice, culegeri
de documente, albumuri de artă plastică, dicționare sau alte cărți despre apicultură,
pomicultură sau viticultură. Pentru el, cartea n-a fost niciodată podoabă pentru mobilier,
ci o hrană informațională și spirituală permanentă. În majoritatea cazurilor într-o
noapte începea și finisa de citit un roman istoric destul de voluminos, fapt care ne
convinge că citea foarte repede. Citea în română și „moldovenească” (adică româna
stâlcită cu multe rusisme și caractere chirilice), în limba rusă și uneori franceză. Citea
foarte mult, rupând cu nepăsare din timpul rezervat somnului.
Fiind director de școală mai bine de 14 ani, (în prealabil îndeplinind funcțiile de
învățător la clasele primare (câțiva ani și în satul vecin, Răculești), profesor de istorie și
științe sociale, șef se studii) a depus un efort major pentru a organiza procesul instructiv-
educativ în instituția de învățământ pe care o conducea și de a duce la bun sfârșit
construcția clădirii actule a Școlii medii Jevreni.
Până la acest eveniment, clasele elevilor școlii erau împrăștiate în câteva clădiri
neamenajate, care nici nu erau vecine una cu alta.

În anii când se desfășura construcția actualei clădiri a școlii, deseori se întâmpla
că mașinile încărcate cu materiale de construcție veneau spre sfârșitul programului de
muncă și n-avea cine să le descarce. În aceste situații, tata găsea câțiva flăcăi din sat
sau elevi din clasele superioare și el personal îndeplinea această muncă grea de hamal,
fără a primi pentru aceasta vre-o recompensă bănească sau de altă natură. Din contra,
din propriul buzunar (iar când n-avea, împrumuta!) cumpăra hrană și băutură pentru
ai mulțumi pe cei antrenați în această muncă grea. La asemenea clăci nu odată am
participat și eu, că nu era omenește ca băieții să muncească, iar feciorul directorului
școlii să fie un simplu spectator…
Un vis al tatălui meu era deschiderea unui muzeu de istorie al satului Jevreni. Cine
dacă nu un istoric putea face acest lucru? Cine dacă nu un director de școală putea
mobiliza părinții și copiii, tinerii și bătrânii pentru o campanie de colectare a obiectelor,
materialelor, documentelor, fotografiilor etc. pentru un eventual muzeu de istorie
al satului? Este greu de spus câți ani a adunat tata obiecte și documente prin localitate.
Știu numai că vre-o două concedii și le-a petrecut la Arhiva de Stat a RSSM (actuala
Arhivă Națională a RM).
A fost un Om căreia i-a plăcut în aceiași măsură și munca intelectuală și cea fizică.
Credea în oameni, (uneori chiar cu o naivitate de copil) și îi ajuta pe toți cu ce putea.
Pe o sumedenie de băieți și fete din sat, absolvenți ai școlii de 8 ani, apoi școlii medii
Jevreni i-a trimis personal la diferite școli profesionale, școli pedagogice, medicale,
agricole și instituții superioare de învățământ.
Spuneam anterior că tatăl meu, Valeriu Ion Moraru încă din copilărie se pricepea excelent
la pescuit. Tata, toată viața a fost considerat pe bună dreptate un pescar de vocație. Prindea
pește în Răut cu undița, cu fatca, cu volocul și cu năvodul. Cu un efort considerabil, cu ajutorul
vărului său Vladimir Valerian Tatarovici, unul din cei mai vestiți medici-chirurgi din orașul Odessa în perioada respectivă), a izbutit să cumpere un năvod cu o lungime de 25 metri pentru a prinde pește în Răut.
Părintele meu, încă fiind în clasa a 2-a, mi-a cumpărat un manual de limbă franceză pentru
începători, dar nu pentru a învăța franceza, ci a învăța literele latine pentru a cunoaște româna
adevărată, nu cea stâlcită numită moldovenească, care se scria cu litere chirilice. Cartea
se numea „Mon ami” și era editată la Moscova…

Veșnică pomenire părintelui, profesorului,
omului cu litera mare-Valeriu Moraru!
Va rămâne în sufletele noastre ca un
adevărat profesor cu inimă de părinte, ctitor al valorilor neamului
romanesc, dârz în fața tuturor necazurilor vieții.
Dumnezeu să-il odihneasca!

Fiul Alexandru, istoric, arhivist și publicist,membru din 2014 al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (filiala Chișinău)

Conducerea Coloniei Corporatiste sub Ocupație Militară Străină (C.C.O.M.S.),  numită România, se preface că n-aude, nu vede!

Da, am trăit s-o vedem și pe asta. Când, în urmă cu un an, „refugiații” din statul vecin au pășit pe pământ românesc, românii au sărit să-i ajute din puţinul sărăciei lor. În februarie 2023, în România erau stabiliți peste 109 mii de refugiaţi, numărul fiind în creştere. Nu toți au meritat ajutorul, ba unii dintre „refugiații” de lux nu s-au coborât la acceptarea a ceea ce li se oferea. Erau primele eșaloane de „grofi”, „racheți” și mafioți, care știau ce vor. Ştiau ce au de făcut. Erau cei care au trecut granița plătind mită grănicerilor ucraineni din conținutul geamantanelor doldora de dolari sau euro pentru a li se da „liber” de trecere… Săracii!

Dovadă clară că istoria se repetă este modul de tratament aproape identic aplicat „refugiaților” din Ucraina zelenskiană cu cel al „imigranților” caudenhove-kalergieni, de culturi diferite decât cea a rumânilor.

Recent, și pe bună dreptate, senatoarea Diana Iovanovici Șoșoacă s-a revoltat: „3.700 de lei pentru fiecare copil ucrainean, găzduire gratuită, asistență medicală gratuită…”. Desigur, sunt și refugiați de bună credință care au fugit din calea războiului și au rămas pe meleagurile primitoare ale românilor, dar aceștia sunt puțini. După datina străbună ei trebuie ajutați, dar întreb retoric: cu neajutorațiii sărmani ai României cum rămâne?

Asta întreabă și senatoarea. Chiar dacă folosește o exprimare mai puțin protocolară, are dreptate. Câți „aleși ai neamului” vor sprijini inițiativa ei legislativă întru apărarea românilor aflați sub ocupație ucraineană și revenirea la patria-mamă a pământurilor strămoșești? Pentru polonezi se poate. Pentru români, nu! Asta-i democrația U.E. și „demnitatea” grădinii zoologice de la Cotroceni, Victoria și Palatul Parlamentului!

Cum este aplicată „democrația” în România postdecembristă se poate constata ușor: cazul Gheron Netta, ministru de finanțe de pe vremea guvernării antonesciene, șef al lui Mircea Vulcănescu, este strigător la cer. Declarați criminali de război, ambii au fost încarcerați și au decedat în închisoarea de la Aiud. În data  de 17 ianuarie 2000, un complet al Curţii Supreme de Justiţie l-a reabilitat pe Gheron Netta, dar nu și pe Mircea Vulcănescu, subalternul său. De ce? Pentru că Gheron Netta era jidan, iar Mircea Vulcănescu, român! Iată, legea, „pentru unii mumă, pentru alţii, ciumă” practicată în România!

Ajunge cu discriminările! Pentru că „De la Nistru pân’ la Tisa/ Tot românul plânsu-mi-s-a,/ Că nu mai poate străbate/ De-atâta străinătate” !

Ajunge cu sacrificiile pentru cei care nu ne respectă neamul și tradițiile! Pământului Românesc!

Ajunge cu atitudinea ambiguă și obedientă a celor care ar trebui să reprezinte și să apere interesele Neamului !

Ajunge cu prefăcătoria servilă și trădare națională a șefului statului, a membrilor guvernului și a „aleșilor neamului” – majoritatea, „niște răi și niște fameni”, și aproape toți servili străinătății. 

Până astăzi, niciunul dintre „aleșii neamului” nu a avut demnitatea, nici curajul să reclame de la tribuna Parlamentului României, cu  argumente de drept internațional, adevărul despre pământurile românești aflate sub ocupație ucraineană. Românca Diana Șoșoacă a „comis-o”! Pentru asta unii o numesc ruso-filă, putinistă. Urmând acest „raționament” ajungem la constatarea amară că pe malurile Dâmboviței rațiunea a pierit, sfâșiată nu de câinii maidanezi ci de cei meniți să slujească poporul român. În locul ei s-a instalat lașitatea și obediența în fața infernului „Marii resetări” de la Davos, a Turnul Babel de la Bruxelles, a Capitoliului de pe malul Potomacului și a tastelor care transmit ordine criminale. Conform trâmbiței bruxelleze, „prostimea” trebuie să stea în genunchi în fața străinătății.

Dacă întrebi de ce România este condusă de ne-români, ești extremist. Dacă ceri o lege înțeleaptă de autoapărare și siguranță personală, ești suspect, ești  condamnabil, pentru că atunci când cineva intră abuziv în casa ta, te atacă cu vreo armă, tu trebuie să aștepți să te rănească-ucidă, altfel tu vei fi cel declarat agresor. N-ai voie să te aperi. Numai după ce te omoară poți face reclamație… poate la Dumnezeu. Și asta numai dacă te lasă sfinții să ajungi cu jalba la El.

Dacă ceri o lege împotriva anti-românismului, ești catalogat naționalist șovin, dar legea anti-țigănească și anti-jidănească există oficial. Dacă nu strigi „slava Ucraina!”, dacă te opui terorismului nazisto-zelenskian ești catalogat instantaneu pro-rus, putinist…

Dacă nici acum, când cineva a avut îndrăzneala să strige adevărul în Parlamentul României, „aleșii neamului” nu se vor trezi la realitate, dacă maladia trădării prin obediență față de mafioții corupți din hasnaua U.E. nu va fi oprită, România nu va mai fi doar un „stat eșuat”, cum l-a numit robotul de la Cotroceni, Neamul Românilor nu va merge spre prăpastie, ci spre dispariție totală. Asta se și vrea.

Cum este posibil ca numele unui demnitar român să fie înscris pe o listă a teroriștilor naziști ucraineni în care sunt menționați cei condamnați la moarte, iar oficialitățile statului român să nu reacționeze? Lista face parte din ucazurile unui stat artificial pe care România l-a îmbuibat în ultimul an, gratuit, cu cantități nepermise din rezervele naționale proprii și inaccesibile săracilor României.

Cum este posibil ca un demnitar român, care a cerut dreptate pentru românii asupriți și brutalizați în teritoriile românești aflate sub ocupație ucraineană, să fie trecut pe lista teroristă a condamnaților la moarte, lista naziștilor din statul artificial Ucraina – „dotat” de fosta U.R.S.S. cu pământurile altor țări -, ale cărui granițe nu au fost recunoscute de O.N.U. după destrămarea U.R.S.S., fără ca șeful statului, prim ministrul și parlamentul din România să nu reacționeze oficial ?

Cum este posibil ca un demnitar român să fie trecut pe lista teroristă a condamnaților la moarte și poporul român să rămână nepăsător? Dacă românii tac așteptând la rând să fie masacrați, își merită soarta și condamnarea la sclavie!

 „Deșteaptă-te, române” a devenit caduc, batjocorit, chiar. Așa că, strigătul disperat al lui Radu Gyr „Trezește-te Gheorghe, trezește-te, Ioane!” poate sugera un alt „1907”. Poate că da, pentru că și atunci, și acum vinovații au acelaşi profil. Dacă românii nu vor reacționa cu demnitate, în curând, nici cele „Trei culori” ale lui Ciprian Porumbescu nu se vor mai auzi. Cumva, explozia mămăligii româneşti încă mai poate salva Țara și Neamul de la pieire!

ION MĂLDĂRESCU

Aranjament grafic – I.M.

SURSA: https://www.art-emis.ro/editoriale/tradarea-nationala-si-terorismului-ucrainean-au-aprins-fitilul-bickford-al-exploziei-mamaligii

Războiul rabinilor cu Rusia şi anunţul sioniștilor că vor acţiona pentru refacerea Ucrainei ca un „Mare Israel”

Zelenski a anunţat refacerea Ucrainei cu cel mai mare fond evreiesc, BlackRock, în timp ce şi Israelul a anunţat şi el un „Plan Marshall” pentru Ucraina postbelică („A Jewish-Israeli Plan for Ukraine’s post-war reconstruction”).

Hanuka în „Maidanul din Kiev”

Cu ocazia sărbătorii evreieşti Hanuka din decembrie 2022, ambasadorul Israelu­lui la Kiev, Michael Brodsky, a pledat în Maidanul din Kiev împotriva Rusiei, alături de evreii sectei hasidice Chabad, şi a acuzat şi un iminent viitor atac în Ucraina din partea statului Belarus. Se întâmpla în 18 decembrie 2022, când primul sfeşnic menorah de Hanuka a fost aprins în centrul Kievului de către zeci de evrei şi invitaţii lor, care s-au adunat în Piaţa „Maidan” la apusul soarelui „pentru a aprinde cel mai mare sfeșnic de Hanuka din Europa”.

Sfeşnicul Menorah din „Maidan”, epicentrul revoluţiei soroşiste anti-ruseşti din 2014, apărea acum ca o revendicare a legăturii dintre iudaism, „revoluţia” Soros-C.I.A. din „Maidan” (la care au par­ti­cipat şi voluntari israelieni înarmaţi) şi evenimentele ce au urmat.

Pe lângă primarul Kievului, Vitali Klitschko – evreu şi el -, la ceremonie, ce a fost organi­za­tă de Uniunea Comunităților Evreiești din Ucraina, au participat și ambasadorii Israelului, Statelor Unite, Japoniei, Poloniei, Canadei și Franței. În Germania ştirea despre eveniment a fost titrată „Municipalitatea, primarul și amba­sadorul aprind prima lumină pe Maidan” (Geme­inde, Bürgermeister und Botschafter entzünden auf dem Maidan das erste Lich).

În discursul său din „Maidan”, de la aprinderea uriaşei menorah, continuând atitudinea pro-ucraineană declanşată în februarie 2022 a sectei sale iudaice, rabinul Mayer Stambler de la miș­ca­rea hasidică Chabad Lubavitch a spus: „războiul rusesc împotriva Ucrainei e ase­me­nea cu povestea Hanuka a miracolului lămpii de petrol… De fapt, trăim aceeași situație acum”, con­chidea el, făcând o paralelă forţată a miracolului lămpii care nu se mai stingea cu rezis­tenţa ucraineană în pofida întreru­peri­lor de curent elec­tric din Ucraina, cauzate de bom­bardamentele rusești. „Acesta este un război între în­tu­ne­ric și lumină”, încheia rabinul, asociind tendenţios Rusia cu întunericul. (Poves­tea mira­co­lului lămpii de petrol, așa cum este descris în Talmudul babilonian, a avut loc după elibe­rarea Tem­plu­­lui din Ierusalim din timpul Revoltei Macabeană, pornită la 167 î.Hr., mitul des­cri­ind modul în care o lampă găsită, al cărei ulei nu putea fi sufi­cient pentru a ţine aprinsă lampa decât pentru o zi, a luminat în schimb opt ​​zile, tot atâtea zile ţinând de aceea şi Hanuka, ca „sărbătoare a luminilor”). Ar fi deci un miracol, pre­cum acel ulei, zicea rabinul Stambler, rezistenţa militară ucraineană, deşi nu era nici o minune în fluxul neîntrerupt de arme şi de fonduri ce veneau din S.U.A. şi din Europa pentru Ucraina.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski, el însuși evreu, le-a urat tot atunci, la rândul său, evreilor din în­treaga lume, într-un discurs video, o „Hanuka fericită”, dar apoi, pro­pa­gan­distic, „a subli­niat sem­nificaţia săr­bă­torii festive pentru populația ucraineană“ (deşi aceasta este, majoritar, creştin ortodoxă, nu de religie iudaică), în sensul că, zicea el, „cei care au fost puțini i-au în­vins pe cei care au fost mai mulți. Lumina a învins în­tunericul şi va fi la fel şi de data aceas­ta”.

Dar în lupta cu N.A.T.O., care alimentează şi susţine războiul, Rusia poate fi mai degrabă cea în inferioritate, şi nu Ucraina, care apare ca man­datara lumii globale de control iudeo-anglo-saxon, cu dominioanele şi cu vasalii ei. O minune ar fi, deci, dacă ar învinge Rusia. În S.U.A., actualul război a fost anticipat cu zeci de ani înainte de către think-tank-urile C.I.A.-iste (precum „Stratfor”) sau sioniste (precum „Rand Corporation”), care au analizat cum să reducă Rusia la o ţărişoară minoră. Totul a fost prevăzut, precum pe o imensă masă de şah stra­tegic, şi multe dintre evenimente au fost provocate controlat în Ucraina.

Sub acelaşi pretext, al sărbătorii evreieşti demarată în mijlocul „Maidanului” kiev­ean, se pronunţa de la faţa locului, atunci, în decembrie 2022, şi ambasadorul Israelului la Kiev, Michael Brodsky, tot îm­potriva Rusiei, declarând: „Doresc popo­rului Ucrainei tot ceea ce sim­bolizează Hanuka, să fie lumină în fiecare casă ucra­i­nea­nă… și vă doresc victorie”.

În aceeaşi zi, Brodsky scria şi pe contul său de twitter[1] că „Israelul poate și trebuie să facă mai mult pentru Ucraina, mai ales că o acțiune ostilă se profilează din nord”, in­trarea Belarusului în război de parte Rusiei, ceea ce era şi e o mare teamă a serviciilor secrete ucrainene şi a regimului iudeo-pro-occidental al lui Zelenski.

La marginea evenimentului din „Maidan”, „voluntarii“ evrei au distribuit lumânări, jocuri și dulciuri de sărbători „Selenskuzu Chanukka klare botschaft an Putin”[2], în Juedische Allgemeine din 19.12.2022). Se vede că secta iudaică Chabad nu a fost niciodată de partea lui Putin, lichi­da­torul multora dintre oligarhii evrei, nici când a făcut figuraţie de alianţă cu acesta la Kremlin.

Chabad a fost întoarsă împotriva Rusiei din prima zi de foc

La trei zile după ce forțele ruse au declanşat operaţiunea militară din Ucraina, un pro­eminent rabin din Moscova, Boruch Gorin, ar fi avut o „şocantă ieşire dizidentă”.

„Stop războiul!” a postat rabinul pe Facebook, adăugând: „acest lucru ar putea pro­vo­ca accese de furie [puterii], dar nu am alte cuvinte acum”.

Nu doar utilizarea cuvântului „război”, prohibit în Rusia la în­ce­put operaţiunii ei mili­tare din Ucraina, în discursul public, a făcut remarcabil comentariul rabinului, ci şi faptul că Gorin este purtătorul de cuvânt principal al Federației Comuni­tă­ților Evreiești din Rusia (la care e afiliată şi secta iudaică Chabad Lubavich), ca și al rabinului șef al Rusiei, Berel Lazăr, un rabin Chabad ale cărui legături, intens şi in­te­resat cultivate ante­ri­or cu președintele Rusiei, i-au adus porecla de „rabinul lui Putin”.

Chabad este principalul grup evreiesc atât în ​​Rusia cât și în Ucraina, terito­riul vestic al fostului Imperiu Rus fiind şi locul apariţiei acestei secte iudaice hasidice. Aceste două țări au de departe şi cea mai mare populație evreiască din Europa de Est, deşi nu se cunoaşte numă­rul precis, care e ştiut totuşi ca fiind de minim 200.000 de evrei, deşi web-site-ul mişcării (chabad.org) spunea „Ukraine Jewish Relief Fund”, în 2022, că numai în Ucraina trăiesc „350.000 de bărbaţi, femei şi copii evrei… aflaţi sub bombardament zi şi noapte”.

Până în 2022, Chabad doar a perpetuat tradiţia miș­cării evreieşti hasidice de a con­lu­cra cu regimurile guver­na­mentale de oriunde atâta timp cât acestea nu îi lezează pe evrei, prac­­tică pe care liderii Chabad au explicat-o drept „neutralitate par­ti­zană“, dar des­pre care cri­ticii spun că e „o deferență ne­potrivită față de putere“, dar, odată pornit războ­iul din Ucraina, habotnicii Chabad s-au arătat partizani cu aceasta.

La rândul său, în cei 22 de ani la putere ai lui Vladimir Putin, președintele rus a men­ținut, strategic, o relație simplă, dar eficientă, cu rabinii afiliați la Chabad, după ce relațiile lui s-au în­ră­utățit din start, de când a luat puterea, cu Congresul Evreiesc Rus (Russian Jewish Congress), un grup comunal non-Chabad, un fel de fraternitate evreiască de tip masonic, for­mată în 1996 de oligarhii evrei din Rusia (precum Mikhail Fridman, care e şi cetăţean israe­li­an), ofiţeri evrei de rang înalt ai statului rus şi alţi evrei din cultură şi ştiinţă.

Pe fondul acestui conflict dintre preşedintele rus Putin şi evreii bogaţi din Congresul Evreiesc Rus, în trecut, până în 2022, „a crescut steaua Chabad la Kremlin“.

Conducerea internaţională a mişcării Chabad, care se află la New York, s-a postat însă de la începutul lui 2022 împotriva Rusiei şi a cerut acest lucru şi conducerii Chabad din Rusia, dar iniţial aceasta a încercat să pară cât de cât echidistantă. Chabad se afla, în această situa­ţie, „în­tre ciocan şi nicovală“, avea să spună Roman Bronfman pentru Jewish Telegraphic Agency, un fost deputat israelian născut în Ucraina și autor al unei cărți despre evreii vorbitori de limbă rusă (Bronfman în articolul „Ukraine invasion puts Chabad of Russia «between a rock and a hard place»”[3]

Bronfman mai arată că evreii ruși, inclusiv cei aparținând Chabad, „aproape toți își au originile în Ucraina, Moldova sau Belarus”, acest fapt datorându-se faptului că aceste „țări” fă­ceau parte din Pale of Settlement, adică zona unde li se permitea evreilor să trăiască în timpul țaris­mu­lui. „Foar­te puțini evrei ruși vin efectiv din Rusia. Aceasta înseamnă că in­vazia în Ucraina a lovit o coar­dă emoțională, împiedicând Chabad să se alăture clerului creştin orto­dox rus, care sprijină războiul”. În plus, evreii din Rusia „trebuie să conlucreze cu legăturile lor cu Vestul, care sunt substanțiale. Trebuie să țină cont de opinia publică [evreiască] din Vest”, a mai spus Bronfman.

Iar opinia evreiască din Vest vine şi de la sionişti, şi de la finanţa evreiască şi chiar şi de la oligarhii ruso-evrei care obișnuiesc să finan­țeze activitățile Chabad în Rusia, dar îşi ţin fon­durile băneşti în Occident, deşi multe din ele sunt stoarse din Rusia sau din ţări est-europene ori ne-occidentale.

Sau vine de la un rabin precum Misha Kapustin, care are şi cetăţenie israeliană şi care „a fugit din Crimeea în Slovacia în 2014”, după ce armata rusă a anexat peninsula, acuzând că „Chabad din Rusia nu s-a pronunțat împotriva războiului într-un mod categoric”, iar „Rusia este o dictatură”, mai zicea el.

Altă „opinie publică din Vest“ care cerea imperios puternicei secte hasidice Chabad din Rusia să se opună sta­tu­lui rus (gazdă), era vocea rabinului Shmuley Boteach, numit de către publicaţiile Newsweek şi The Washington Post drept „cel mai faimos rabin din America“, un celebru autor şi realizator TV în SUA (cu o emisiune inclusiv la celebra Oprah, „The Rabbi Shmuley Show“), recomandat drept „expert spiritual mon­di­al în con­du­cerea relaţiilor”.

Rabinul Boteach a publicat în „The Jeru­salem Post”, în 28 februarie 2022, chiar de la începutul con­flictului militar ruso-ucra­inean, articolul apel „Chabad must condemn Vladimir Putin”[4] (Chabad trebuie să-l con­damne pe Vladimir Putin), în care, ca influent rabin, se alătura unor miniştri israelieni în condamnarea Rusiei pentru intrarea în terito­riile ruseşti din Ucraina, res­pectiv primul ministru Naftali Bennett şi ministrul de Externe al Israelului, Yair Lapid.

Ca la un veritabil PR-ist, motivele lui Shmuley Boteach vizau strârnirea emoţiilor evre­ieşti: „Putin este un monstru…, iar noi, evreii, suntem gardienii moralității lumii, progenitorii celor Zece Porunci, motiv pentru care lumea ne-a urât de atâtea mii de ani”, Sau: „Putin este fals… Chiar dacă permite sinagogilor și școlilor evre­iești să înflorească, el înarmează Iranul cu arme avan­sate, în timp ce iranienii promit des­chis un al doilea holocaust al evreilor. Putin permite iudaismului să înflorească doar atâta timp cât comunitatea evreiască rămâne docilă și supu­să. Putin nu numai că nu este prietenul Israelului, pe care îl credeam că este, dar reprezintă de fapt un pericol uriaș pentru statul evreu. Putin este cel mai important apărător al Iranului la ONU și își exercită în mod regulat dreptul de veto pentru a-i proteja pe mullahi… În timp ce Iranul amenință că va șterge Israelul de pe hartă, oricine poate să se întrebe de ce Putin, aparent marele prieten al evreilor, protejează pro­gramul nuclear al Iranului și înar­mează Iranul cu sis­teme de arme avansate. Nu putem decât să ne rugăm ca Putin să-și joace prost cărţile, iar poporul rus să se ridice şi să-l doboare”.

Rabinii evrei din Ucraina, fiind asociaţi cu oligarhii evrei ucraineni şi sponsorizaţi de către aceştia – oligarhi evrei care l-au pro­pul­sat şi susţinut şi pe evreul Zelenski pentru a  ajun­ge preşe­din­tele ţării (precum „patronul lui Zelenski” Igor Kolomoiski, Vadim Rabi­no­vici şi Victor Pinciuc / Pinchuk, partenerul politic pentru Ucraina al lui George Soros etc.) – au făcut la rândul lor presiuni asu­pra evreilor din Rusia pentru a se ridica împotriva preşedintelui Vladimir Putin şi a Rusiei lui.

Astfel a procedat, foarte teatral şi gălăgios, şi rabinul-șef al Ucrainei, Moshe Azman, lider din Kiev al Chabad-Lubavici, care a cerut con­ducerii comunității evreiești din Rusia să denunțe „invazia guvernului rus“, căci altminteri ar fi „complici la suferinţa evreiască”.

Moshe Reuven Azman trece drept un rabin foarte influent politic, cu legături cu o serie de oligarhi evrei, mai ales cu Vadim Rabinovici (conform „The Jewish Standard)[5] – fonda­to­rul din 1997 al Congresului Tuturor Evreilor Ucraineni („All-Ukrainian Jewish Congress” sau „Vseu­krainskii Evreiskii Kongress” / VEK), un grup de oameni de afaceri evrei extrem de bogaţi din Ucraina), dar Rabinovici este şi prieten şi partener de afaceri asociat cu Igor Kolomoiski, oligarhul care i-a fost patron lui Zelenski până ce acesta a ajuns preşedinte.

Prilejul ieşirii teatrale a rabinului Moshe Azman a fost dat de faptul că Rusia bom­bar­dase la începutul lui martie 2022 turnul antenei televiziunii de stat din Kiev, care se află lângă Babi Yar (Râpa Babii), unde isto­ria consemnează că mii evrei au fost ucişi în septembrie 1941 de către armata ger­mană şi de unii ucrainieni, ca represalii la faptul că aceştia, evreii, ar fi fost ajutorul prin­cipal al poliției secrete sovie­tice NKVD (mulţi chiar erau, cei mai sovietici dintre sovietici fiind pe atunci evrei, şi cei mai comunişti dintre comunişti). Represaliile veniseră după ce NKVD-ul plan­tase în 1941 explozivi ce au pro­vocat mari pagube în Kiev, între 20 și 28 septembrie arun­când în aer 900 de clădiri între care, pe 24 septembrie 1941, o mare asemenea explozie a zgu­du­it şi Cartierul General al Grupului de Armate Sud al Germaniei, instalat la Kiev, serviciul secret sovietic având complici locali în aceste sabotaje.

Deci, pentru că ruşii au bombardat pe 1 martie 2022 Kyiv TV Tower, antena tv de lângă Babi Yar, iar nişte schije ar fi ajuns şi la cimitirul memorial evreiesc (fapt infirmat peste două zile, de la fața locului de un reporter evreu de la „ynetnews.com/Yedioth Ahronoth”)[6], coti­dian din Tel Aviv, Israel, constatând inexistenţa de stricăciuni la memorial), ca şi pentru că în Ucraina trăiesc şi evrei, acest Azman, rabinul şef al Ucrainei, a apărut în mediile Internetului, video, strân­gând un sul al Tora la piept şi cla­mând înflăcărat: „Fac un apel la rabinii Rusiei, la evreii ruşi, la poporul rus cu singurul mesaj: oameni buni, opriţi războiul! Aici au loc crime de război! …Dacă Doamne fereşte va trebui să mor, blestemul meu să cadă asupra celor care tac și participă în tăcere la această crimă oribilă. Sunt alături de Sfânta Tora ce ne-a fost dată de Dumnezeu și vă spun să vă treziți… Și voi spune şi cuvintele pe care le spuneau strămoșii noștri când au fost duși la Babi Yar: «Ascultă, Israele, Domnul este Dumnezeul nostru, Domnul este unul singur». Acestea sunt cuvintele pe care le spun evreii înainte de moarte”. Deşi rabinul nu a fost nici o clipă în pericol (şi nici memorialul evreiesc), The Jewish Chronicle dise­mina în 2 martie 2022 apelul său: „«Nu mi-e frică de moarte», rabinul şef al Ucrainei cheamă mapa­mondul să nu rămână tăcut[7].

Fiind parcă sincronizaţi şi cam mirosind a regie, la doar câteva ore după comen­ta­riile rabinului şef Moshe Azman, şi președintele evreu al Ucrainei, Volodimir Zelenski, a ieşit public cu o cerere simi­la­ră, cerând aju­torul „milioanelor de evrei din întreaga lume”, căci, zicea el, citat de cotidianul israelian Haaretz, „Istoria se repetă… ce rost are ca evreimea să spună «nici­odată mai mult» timp de 80 de ani, dacă rămâne tăcută când o bombă cade pe locul Babi Yar? Cel puțin 5 [ucraineni] uciși. Istoria se repetă…”.

Degeaba comunicase agenţia de ştiri „Reuters”, preluând agențiile ruseşti „TASS” și „RIA”, declaraţia ministerul rus al Apărării, că forțele sale vor lovi anumite locaţii din Kiev apar­ți­nând ser­viciului de securitate al Ucrainei și unei unități de operațiuni speciale (ce se folosea şi de „Kyiv TV Tower”) care pre­gă­tesc atacuri informaționale asupra Rusiei, cerând ucraine­ni­lor să părăsească acele loca­ţii, deoarece urmează a fi bombardate. Căci până şi ministrul de Externe al statului Israel, Yair Lapid, se delara lezat de acest (in­exis­tent) „atac asupra cimiti­rului evreiesc de lângă locul memorial care come­mo­rează Holo­caus­tul evreilor de la Kiev și uciderea poporului evreu la Babi Yar. Fac apel la păs­tra­rea și respectarea sfințeniei locului”. Ba chiar şi muzeul oficial al Holocaustului din Israel, „Yad Vashem”, intra în hora falsi­tăţii şi „con­damna vehement atacul rusesc”, deşi nimeni nu ţintise ceva evreiesc la Kiev.

Rabinul şef al Ucrainei, Moshe Reuven Azman, care, deşi provine din mişcarea Chabad, îi reprezintă pe toţi evreii „ucraineni”, şi-a răspândit speach-ul victimizator pe Internet în mai multe video­­cli­puri virale, prin care îi îndeamnă pe ucraineni „să reziste ocupației ruse”. Vizi­o­nat de milioa­ne de oameni pe rețelele de socializare, rabinul „a devenit o icoană în Ucraina”, pre­tin­dea publicaţia „The Jewish Chronicle”.

În susţinerea rabinului şef din Ucraina s-a ridicat şi rabinul Jonathan Markovitch (Marcovici), rezident la Kiev, dar cu certificat de statut rabinic de la Rabinatul-șef al Israe­lu­lui și cu hirotonire rabinică de la Curtea Rabinică Israeliană Chabad și de la Rabinatul Şef al armatei israeliene. Rabbi Markovici este la Kiev emisarul mişcării Chabad, dar şi al multor figuri cheie ale lumii evreieşti globale.

Când, la finele lui februarie 2022, rabinul moscovit Boruch Gorin a criticat Rusia în favoarea Ucrainei, aproape concomitent cu rabinul newyorkez Shmuley Boteach, el a de­cla­rat la acea vreme pentru agenţia internaţională evreiască Jewish Telegraphic Agency că poziția sa o reprezenta şi pe cea a rabinului şef Berel Lazăr și a restului Federației Comu­ni­tăților Evre­iești din Rusia, iar

2 martie 2022, lazăr însușii a scris o declarație în care chema să se „oprească nebunia, astfel încât să mu mai moară oameni”[8], ceea ce era tot o acuză, cu o inu­ti­lă perdea, la adresa Rusiei.

Vreo 5-6 luni le-a luat însă, de la aceste mesaje, mai ales de la solicitările externe, rabi­nilor şi liderilor organizaţiilor evreieşti din Rusia să se radicalizeze şi să intre aproape toţi, cu excepţia lui Evgheni Satanovsky, în con­flict sau în opoziţie cu conducerea de stat a Rusiei.

Începând din august-septembrie 2022, şi rabinul-șef „al Rusiei”, Berel Lazăr, care apar­ţine şi el sectei iudaice Chabad-Lubavitch, a intrat făţiş în opoziţie cu puterea de stat a Rusiei, după ce primul care l-a atacat pe Vladimir Putin a fost rabinul şef al Moscovei, Pinchas  Goldschmidt, bine primit apoi la Bucureşti în august şi apoi în 14-16 noiembrie 2022 de liderii PNL şi PSD, ţinând la templul Coral şi la Palatul Parlamentului României o „Conferință a Rabi­ni­lor Europeni” (sau „prima Reuniune în România a Șef Rabinilor din Europa”), sus­ţi­nând Ucraina pe lângă şeful P.S.D. Ciolacu, premierul liberal Ciucă şi ministrul P.N.L. Predoiu. Tot atunci, „România adoptă o «lege emblematică» ce garantează dreptul la sacrificare cușer” titra „The Times of Israel” [9], astfel încât evreii să-şi facă abatoare în România cu eludarea obligaţiei de asomare prealabilă a animalelor ucise, sacrificate astfel prin agonizare[10].

Acest rabin-şef al Moscovei, Pinchas Goldschmidt, s-a declarat în conflict cu Vladimir Putin şi a pără­sit Rusia în iulie 2022, jucând rolul evreului rătăcitor aflat în veşnicul exil evreiesc şi îndemnând toţi evreii să întoarcă spatele Rusiei lui Putin.

Tot la începutul lui iulie 2022, Vladimir Putin a dat ordin ca sionista Jewish Agency să-și înceteze toate operațiunile pe teritoriul Rusiei. Ordinul dat de autoritățile ruse venea în mijlocul unor tensiuni tot mai intense între Israel și Rusia pe tema războiu­lui din Ucraina și ca urmare a deciziei Israelului de a sprijini Ucraina și pe președintele Zelenski împotriva Rusiei, anunţa „The Jerusalem Post”[11].  

Jewish Agency for Israel (Agen­­ția Evreiască) nu este doar o agenţie a emigraţiei evreieşti ci, de fapt, în plan ne­declarat, reţeaua proprie globală de spionaj a sionismului (ca un serviciu secret), creată în 1929 in SUA (mult înainte de înfiin­ţarea statului Israel), unde îşi are principalul sediu secret, cel de la Ieursalim fiind secundar. Spionajul israelian, Mossad-ul, este ca un copil mai mic al ei, istoric vorbind, iar Jewish Agency îl mai ajută încă, dându-i şi agenţi verificaţi şi probaţi din întreaga lume. De aceea, între oamenii Agenţiei Evreieşti sunt şi agenţi secreţi care acţionează sub acoperire.

Având în vedere ostilitatea declarată Rusiei de către Israel şi de organizaţiile evre­ieşti, Rusia ar putea spune că e îndreptăţită să-şi ia măsurile de prevedere, dar pentru rabinul-şef Goldschmidt totul se explică prin „antisemitismul“ Rusiei, postând pe Twitter din 27 oc­tom­brie 2022 că „Un atac al guvernului rus împotriva mişcării Chabad, precum și ata­cu­rile îm­potriva Jewish Agency for Israel, sunt acte antisemite împotriva noastră a tuturor. Repetăm apelul nostru către toți frații și surorile noastre care sunt încă în Rusia și care sunt capabili să părăsească țara, să facă acest lucru” [12].  

Astfel s-a ajuns în Rusia la situaţia că secretarul adjunct al Consiliului de Securi­ta­te al Rusiei, Aleksey Pavlov, când a cerut în octombrie 2022 „desatanizarea“ Ucrainei, a in­clus şi „su­pre­matista“ Chabad în lista de sute de „culte neo-păgâne“ găzduite de Ucraina, ce trebuie eradicate. „Princi­palul principiu al hasidicei [Chabad] Lubavitch este supe­ri­o­ri­ta­tea [rasială] a membri­lor sectei asupra tuturor naţiunilor şi popoarelor“, a spus Pavlov unei publicaţii ruse de stat, citat apoi de către „The Times of Israel”[13]  („Russian chief rabbi protestests as top official describes Chabad as a supremacist cult”). Putea spune asta despre toţi adepţii iudaismului.

Ruşii acuză: evreii se pregătesc să preia şi Rusia! (?)

Atitudinea ostilă Rusiei din partea conducerii evreieşti internaţionale a Chabad, a evrei­lor din SUA şi chiar a Israelului, nu a rămas netaxată de către Moscova.

Reacţia Rusiei era prezentată în 26 mai 2022 de către „Jewish News” din Anglia drept „Russia bans entry to numerous US jews including Chabab rabbis (Rusia interzice intrarea a numeroși evrei din SUA în ţară, inclusiv rabini Chabad) [14], între cele 963 de persoane interzise fiind mulţi evrei, în frunte cu conducerea Agudas Chassidei Chabad, structura ce asigură pentru Chabad legătura cu preşedinţii americani la Casa Albă, rabinul preșe­din­te Abraham Şemtov, fondator al biroului de la Washington al mișcării, rabinul Iehuda Krinsky, secretar al gru­pu­lui, rabinul Shlomo Cunin, lider al Chabad, urmaţi de avocaţii Nathan și Alyza Lewin, care au reprezentat grupuri evreiești și pe Chabad împo­triva Rusiei, de membri Congresului Mondial Evreiesc, de politicieni evrei americani precum democrații Steve Cohen din Tennessee, Jerry Nadler din New York, Alan Lowenthal din California, Andy Levin din Michigan, Debbie Wasserman Schultz din Florida, sau republi­cani precum Lee Zeldin din New York și David Kustoff din Tennessee; de Ellen Weintraub, comi­sar electoral federal; de actorul evreu Rob Reiner, care a fondat website-ul „Investigate Russia“, ce susţinea că Rusia a influențat frau­du­los alegerile prezidențiale din SUA din 2016, iar lista continuă cu multe alte nume evreieşti.

Apoi, după ce a oprit acti­vi­ta­tea în Rusia a instrumentului sionist Agenţia Evreiască („The Jewish Agency for Israel“ sau Sohnut, cea mai mare organizație evreiască din lume), pe 9 august 2022 preşedintele rus Vladimir Putin i-a comunicat măsura telefonic preşedin­te­lui Israelului, Yitzhak Herzog. Motivul expul­zării acestei agenţii, arătat şi de Putin, era că un prea mare nu­măr de politicieni israelieni susţin Ucraina împotriva Rusiei, iar agenţia sionistă din Rusia face acelaşi lucru, căci s-a raportat că un nu­măr de angajați ai Agenției Evreiești au fost inter­ceptați de serviciile secrete ruse cum desfă­şoară operaţiuni pro-ucrainene în plin război şi susţin propaganda că evreii ar fi în pericol din cauza sta­tu­lui rus. Agentura organi­za­ției Sohnut, care are birouri în nouă orașe din Federația Rusă, are mai mulți „emisari“ israe­li­eni și peste 100 de angajați evrei cu cetățenie rusă, dar şi multe mii de alţi acti­vişti şi cola­bo­ratori neoficiali.

Noua percepţie rusă despre „trădătorii de evrei“ era reflectată în acelaşi rimp în coti­di­anul central tipă­rit şi on-line Moskovski Komsomolets, care în 18 septembrie 2022, enu­me­rând evreii cu­noscuți din Rusia şi Ucraina, i-a numit „agenți străini“ pregătiţi ca, după even­tu­ala  înfrân­ge­re a Rusiei să formeze guvernul ocupaţiei asupra ruşilor în „frumoasa Rusie a vii­to­rului”, cum s-a ex­primat sarcastic Dmitri Popov, autorul principal al Moskovski Komso­mo­lets. (Arti­colul a dis­părut de pe pagina electronică a publicaţiei, în urma protestelor evreieşti, dar el este amintit, disecat şi analizat în presa israeliană).

Agenţia Evreiască şi organizaţiile evreieşti îi îndeamnă pe evrei să părăsească pentru moment Rusia, să nu participe deci la războiul acesteia, ajutându-i să plece chiar, în timp ce armata ucraineană are şi un rabin-şef, în persoană lui Hillel Cohen, care le acordă susţinere spirituală soldaţilor evrei care luptă împotriva ruşi­lor (Ukrainian army appoints Chief rabbi to assist Jewish-fait troops, boost morale) [15]

Unii şi-au amintit că tot un evreu era, după mamă, şi opozantul rus Boris Nemțov, care susţinuse interesele Ucrainei împotriva Rusiei, fiind „unul dintre cei mai vehemenți cri­tici ai regimului Putin“, pe care îl voia dărâmat, organizând mari proteste susţinute cu fonduri străine, inclusiv fonduri Soros, conform „Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung” („A fost Boris Nemtsov ucis pentru a colaborat cu americanii?” [16].

Mass-media din Israel este deţinută deja de oligarhii evrei ucraineni ai lui Zelenski

Pe tema interzicerii Agenţiei Evreieşti în Rusia acelaşi coti­di­an rus l-a intervievat pe Yevgeny (Evgheni) Satanovsky, pre­șe­dinte al Congresului Evreiesc Rus în trecut, acel Russian Jewish Congress, organizaţia evreilor foarte bogaţi, despre care am mai ară­tat că se afla de 20 de ani în conflict cu Vladimir Putin. Satanovsky a devenit între timp, după ce a plecat din con­ducerea RJC, membru al consiliului de administrație al Congresului Mondial Evreiesc (un Kahal evre­iesc al noii ordini mon­diale „americane“), unde i-ar re­pre­zenta pe evreii din Rusia.

Satanovsky, care se prezintă drept unul dintre ultimii evrei pro ruşi din Rusia, trecând drept „nebun“ pentru ceilalţi lideri evrei zonali, spunea în acest interviu – intitulat „Sokhnut – eto obychnaya mezhdunaroddnya byurokraticeskaia lavka” (Sohnut, un maga­zin birocratic inter­na­ți­onal obișnuit”)[17], din 15 august 2022) – că totuşi statul rus va fi neputincios în oprirea acti­­vităţii Agenţiei Evre­ieşti, căci un vechi proverb evreiesc, pretinde el, spune că „o organizație evre­ias­că poate fi doar des­chisă, nu poate fi şi închisă“, căci va continua să funcţioneze în clan­des­tinitate. „Suntem un popor pentru noi, necruțător și critic“, mai preciza Satanovsky, adău­gând că, totodată, şi „comunitatea evreiască americană de astăzi este în mare parte pro-ucra­i­neană și anti-rusă”.

Explicaţia pentru opinia publică anti-rusă şi pro-Ucraina din Israel este explicată de Yevgeny Satanovsky prin faptul că oligarhii evrei „ruşi“ duşmani ai lui Putin deţin mass-media din Israel: „Presa israeliană aparține fie lui Leonid Nevzlin, precum ziarul Haaretz, la care e acți­onar majoritar, fie lui Igor Kolomoiski și Pinciuc [Pinchuk] împreună, ca aproape toate mass-media în limba rusă, fie unui alt oligarh ucrainean, Vadim Rabinovici. Mass-media în limba engleză și ebraică sunt deținute de evreii americani. Dacă în întreaga țară sfera infor­ma­țională apar­ține oamenilor din Ucraina sau din America, atunci ce rezultat ar putea fi de așteptat? A in­ves­tit Abramovici în mass-media israeliană? Nu!”. Toţi cei menţionaţi sunt evrei şi doar Roman Abramovici nu duşmăneşte Rusia lui Putin, ci chiar a încercat să intermedieze pacea în martie 2022. 

Renaşterea „nazismului“ banderist din Ucraina ca proiect evreiesc şi al CIA, îndreptat împotriva Rusiei

După „Revoluţia portocalie“ din 2004 din Ucraina, declanşată asumat de organizaţiile evreului George Soros (cu zece ani înainte de revoluţia EuroMaidan din 2014), cel adus de „valul revo­lu­ţiei“ în fruntea ţării, președintele Viktor Iușcenko, îi acor­da în 2005 titlul de Erou al Ucrainei, postum, „nazistului“ naţionalist ucrainean Stepan Baderas.

Bandera era venerat de diaspora ucraineană naţionalistă, dar după 2004 se dezvoltă şi în ţară un curent neobanderist şi anti-rusesc, în timp ce în capitala Kiev bulevardul Moscova era redenumit bu­le­vardul Bandera. Astăzi, neobanderiştii sunt susţinuţi de evrei în Ucraina, împotriva ruşilor.

„Mulţi spun: cum pot supraviețuitorii evrei ai Holocaustului să-i sprijine pe naziști în Ucraina?”, dar reabilitarea imaginii „fascistului Bandera“ în Ucraina e un proiect evreiesc, ca şi alierea adepţilor contemporani ai lui Bandera cu evreii din Ucraina, mai relata liderul evreu Yev­geny Satanovsky în interviul din Moskovski Komsomolets. Iar principalii evrei pe care îi acuză de asta sunt oligarhul Igor Kolomoisky („patro­nul lui Zelenski”) și liderul „Vaad” Josef Zissels, motiv pentru care a zis despre ei din 2015, în fața sinagogii Golden Rose din Dnepropetrovsk: „Spânzurați liderii evrei ucraineni!”, spune fostul președinte al Congresului Evreiesc din Rusia în „The Jerusalem Post”)[18]. „Când și dacă va exista o astfel de opor­tu­­ni­ta­te, îi voi spânzura cel puțin pe Kolomoisky și Josef Zissels”.

Josef Zissels (sau Yosyf Zisels), deşi trece drept un „naţionalist înflăcărat“ ucrainean, este şi preşedintele „Vaad“-ului evreiesc din Ucraina (Ваад) sau „Asociaţia Organizaţiilor şi Comuni­tă­­ţilor Evreieşti (Vaad) a Ucrainei“, Vaad fiind o veche denumire evreiască pentru con­siliu, care, isto­ric, a mai fost folosit pentru conducerea largii regiuni autonome evreieşti în­tinsă asupra Galiţiei, Poloniei (şi Ucrainei de azi), Lituaniei (şi Belarusului de azi), cum a fost şi Consiliul celor Patru Ţări („Vaad Arba Aratzot“), înfiinţat în anul 1514.

Zissels este un fost informator sovietic al KGB, zice Satanovsky, deşi a fost şi dizident „refuznik“, membru în organizaţia Ukrainian Helsinki Group, creată subversiv pentru „drep­turile omu­lui“ în 1976 de americanii de la Helsinki Watch (cunoscută mai târziu ca Human Rights Watch, unde şi-a îndreptat pentru prima dată donaţiile sale George Soros), organizaţie tute­la­tă de CIA şi fondată de activistul evreu Robert Louis Bernstein. Zissels era prezentat în 2022 şi drept unul din vicepreşedinţii Congresului Evreiesc Mondial.

„Zissels a fost cel care a venit cu ideea de a îi unii pe evrei cu adepţii lui Bandera – mai zice Satanovsky -. Și a făcut asta ani de zile, reabilitând banderismul… Iar acest proiect al lui le-a plăcut foarte mult băieților de la Departamentul de Stat, mai ales Victoriei Nuland. Aşa am ajuns să îi vedem pe rabinul Azman (rabinul-șef al Ucrainei și Kievului) şi pe rabinul Yaakov Dov Bleich (rabinul sinagogii principale din Kiev), cum țin împreună cu episcopul creştin uniat o slujbă de rugăciune de doliu la cimitir, unde, lângă victimele Holo­caustului, au aran­jat şi înmormântarea celor care i-au ucis, ridicând deasupra lor o cruce și spunând că aceasta este o «formă de reconciliere». Astfel îl vedem pe Shmuel Kaminetsky, un rabin din Dnepropetrovsk, al cărui hotel găzduiește acum aproximativ două sute de israelieni de ori­gine mixtă ucraineană-evreiască care luptă pentru Ucraina”.

Satanovsky acuzase dinainte de războiul din 2022, încă din 2014, comunitatea evre­ias­­că din Dnepropetrovsk, în care oligarhul evreu Kolomoisky (propulsorul lui Zlensky) era pute­rea centrală, pentru susținerea unui război cu ruşii, că strânge donații și adoptă o linie pu­bli­că națio­nalist-ucraineană. Kolomoisky, însuși, în rolul său de guvernator al districtului Dnepro­petrovsk, a finanțat crearea unui batalion de „miliție“ care să lupte cu „sepa­ra­tiș­tii ruşi“ din regiunea vecină Donbas.

Dar Zissels, Kolomoisky şi ceilalţi evrei ca ei sunt apăraţi în The Jerusalem Post de către rabinul kievean Yaakov Dov Bleich, cel mai sus arătat de Satanovsky ca implicat în ali­anţa iudeo-ucrainenană: „Kolomoisky și Zissels nu sunt pro-Bandera, ci sunt cu Ucraina demo­cratică, la fel ca restul comunității evre­iești“.

„Spui că proiectul «Bandera evreiască» este susținut de Departamentul de Stat al SUA?”, îl întreba reportera de la Moskovski Komsomolets pe Satanovsky, iar el răspundea: „Ar trebui chestionată Victoria Nuland [de la Departamentul de Stat]… Cred că este im­posibil să fii de acord cu oameni ca Vika Nuland. Subiectul oricărui naționalism de pe teri­toriul fostei URSS este supravegheat atât de Departamentul de Stat, cât și de CIA, care, din păcate, este acum condusă de ambasadorul William Burns, care a fost foarte atractiv pentru mine în timpul șederii sale la Moscova [ca ambasasor]…

Da, băieții de astăzi lucrează pentru prăbușirea Federației Ruse, dar înainte au lucrat pentru prăbușirea URSS. Ei cred că dacă URSS s-a prăbușit, atunci de ce nu și Federația Rusă. În perioada 8-9 mai a avut loc la Varșovia primul Forum al Popoarelor Libere din Rusia. Al doilea a avut loc pe 22 iulie la Praga. Acolo au desenat o «minunată» hartă, unde în locul Rusiei sunt 34 de state…

Da, Departamentul de Stat și CIA au făcut și fac toate acestea. Și știu că Nuland a făcut toate eforturile posibile pentru a organiza Maidanul [revoluţia Soros-CIA de la Kiev, din 2014]. Este clar faptul că fabricarea anti-rușilor din Ucraina este un proiect american… Nazismul a fost pus acolo unde nu exista aproape deloc acum 8 ani. Li s-au dat 8 ani pentru recalificare, pentru agitație și propagandă, pentru reformarea populației”.

Doar 8 ani au fost necesari pentru renaşterea naţionalismului banderist în Ucraina?

Opt ani era, de fapt, începutul perioadei de când preşedintele Vaad-ului evreiesc (la apa­­riţia căruia, în 1991, a contribuit şi Federația Sionistă din Ucraina), Josef Zissels, a început să spele imaginea publică a lui Bandera ca antisemit şi să susţină existenţa pozitivă a nou apă­ruţilor „jidani banderiţi“. Websiteul mişcării naţionaliste Sectorul de Dreapta (Pravyi Sektor), forţa principală a „revoluţiei Maidan“ din 2014 se chema banderivets.org.ua, aşa că şi evreii care sus­ţi­neau „schimbările revoluţionare în Kiev“ şi-au zis „jidani banderiţi“ (Zhydo-Bande­rites sau zhydobanderivets), astfel apărând un bancul din Odessa:

„Oleg: – Eşti fascist şi banderist?;

Şmuel: – Da, toată lumea zice asta! [Dar] întreaga noastră Sinagogă este aşa”,  () (după „Ukrainian phenomenom: Jews + Banderites”[19]

Şi miliardarul Kolomoyski a făcut senzaţie cu un tricou negru cu un menorah roşu pe el (culorile banderiţilor), însoţit de inscripția „ZhidBanderovets”/IudeoBanderit[20]. De aceea, în aprilie 2015, acelaşi lider evreu Zissels declara că „evreii ucraineni se alătură Regimentului Azov“ (catalogat ca neo-nazist) și că, astfel, „evreii ucraineni au în­ce­put să se recunoască ca evrei din Ucraina“, susţinând totodată despre combinația dintre cu­vântul „periorativ“ zhyd (jidan, evreu) şi cuvântul banderit („Zhydo–Banderite”, „Zhydo-Bandera”), că „a căpă­tat un nou sens și o conotație pozitivă“, în ciuda istoriei oficiale ce spune că banderiţii (membrii OUN-B, armata lui Stepan Bandera) au ucis evrei în anii ’40.

Un banderit (bandеrivets) era numit în trecut membrul structurii paramilitare OUN-B, o facţiune formată în 1940 (supranumită şi „Poporul lui Bandera“), prin desprinderea din (Orha­ni­zatsiya Ukrayins’kykh natsionalistiv – Organi­za­ti­on of Ukrainian Nationalists – Orga­ni­za­ţia Naţionaliştilor Ucraineni (OUN), existentă din 1929), dar noii banderiţi, apăruţi mai ales cu oca­zia revoluţiei soroşito-CIA-iste, sunt, iată, şi „jidani banderişti“.

În această operaţiune de recuperare în noi scopuri politico-militare a lui Bandera, Josef Zissels (Yosyf Zisels) insita că „Nu puteți agăța etichete stereotipe pe OUN și pe Ukra­yins’ka Povstans’ka Armiia (UPA), ce au luptat în primul rând pentru independența Ucrainei”.

„Stereotipurile“ despre OUN şi UPA (Armata Insurgentă Ucraineană, activă între 1942 şi 1949) sunt încadrările istorice la anti-polonism, anti-semitism, anti-rusism şi anti-comunism, dar lideri evrei precum Zissels le şteargă pe primele, pentru a resuscita şi angaja naţionalismul ucra­inean în noi proiecte, sforărite şi de ei, indiferent de lezarea sentimentelor polonezilor, de exem­plu. De aceea, la începutul lunii ianuarie 2023, „Kievul a înfuriat Varșovia după omagiul adus lui Bandera, considerat vinovat pentru masacrul a zeci de mii de polonezi la Volânia” [21].

În 2017, tot Iosif Zissels, după o conferinţă la Paris despre „Holocaustul din Ucraina“, a de­clarat chiar, of the record, la un restaurant, că evreii înşişi au fost de vină şi de aceea au fost ucişi de către naţionaliştii ucra­­i­neni, căci au comis la rândul lor fapte rele, precum evreul comu­­nist Sholom Schwartzbard, care l-a ucis pe liderul ucrainean anti-bolşevic Symon Petliura (1879-1926). Apoi, în aprilie 2018, Zissels a atacat şi opinia a 56 de congresmeni americani, care se arătau îngrijo­rați de „creșterea antisemitismului finanțat de stat” în Ucraina, spunând că nu există aşa ceva. Dar americanii erau alimentaţi tot de evrei, precum Eduard Dolinsky, direc­to­rul Comitetului Evreiesc Ucrainean, un ONG al oligarhului evreu Oleksandr Feldman, care și-a exprimat îngrijorarea cu privire la „văruirea” tre­cutului nazist al unor naționaliști ucrai­neni, spunând că ceea ce face Zissels e „consecinţa unei campanii organizate de imagine prin în­cer­carea de a ascunde par­ti­ciparea membrilor Organi­za­ției Naționaliștilor Ucraineni la exter­mi­narea evreilor în Babi Yar”. Aşa că încă o dată, „istoria e curvă”, cum se spune în popor, căci ruşii sunt daţi ca „antisemiţi” în 2022 pentru că au bombardat marea antenă radio din Kiev şi în apropiere se află şi râpa Babi Yar şi un memorial evreiesc, dar ucrainenii adepţi ai celor care i-au „pedepsit” pe evrei în 1941 acolo sunt acum bunii prieteni ai evreilor!

Forumul fărâmiţării Rusiei, o cooperativă CIA-Rothschild

Satanovsky susţine că are informaţii sigure şi că aşa-numitul „Forumul Naţiu­nilor Libe­re din Rusia” (Forum Svobodnykh Narodov Rossii – Free Nations of Russia Forum), ţinut în 8-9 mai 2022 la Var­şo­via şi apoi în 22-24 iulie 2022 la Praga, este o operaţiune conspirativă a Departamentului de Stat al SUA și a CIA. O a treia întrunire a forumiştilor „svobodnici“ a avut loc în septembrie 2002 (la Gdańsk, în Polonia), iar o a patra în decembrie, când s-a redenumit Forumul Popoarelor Libere din post-Rusia (Forum of Free Peoples of Post-Russia – FSNPR), unele dintre aceste popoa­­re fiind ultima oară menţionate în istorie sau cunoscute cu secole în urmă, dar redes­co­perite şi folosite acum în cadrul unei operaţiuni de tip „divide et impera”.

Însă, semnificativ, organizatorul acţiunii este Ilya Ponomarev, subordonatul politic al oligarhului evreu Mihail Hodorkovski, la rândul lui subordonat dinastiei financiare Rothschild, la Londra, unde locuieşte fă­când opo­ziţ­ie lui Vladimir Putin, fiind un apropiat şi executant al mai bogatului miliar­da­r Nat Rothschild, cu care este şi prieten, în mod public.

Şi Mihail Hodorkovski şi Nat Rothschild incită public la moartea lui Putin, iar Ilya Ponomarev, activistul lor din Rusia, aflat acum „în exil” în Ucraina, este cel care a asumat asa­si­narea Dariei Dughina (ţinta ratată fiind ideologul naţionalist rus Aleksandr Dughin) în august 2022, în nume­le organizaţiei fantomatice „Natsionalnaya Respublikan­ska­ya Armiya” (NRA) – Armata Naţi­­onală Republicană”, o acoperire, mai degrabă, a unei alianţe a serviciului secret ucra­i­nean SBU cu mişcarea Ros­Partizan a lui Ponomarev şi cu organi­za­ţia anarhistă rusă Levyy Front (Frontul de Stânga), ce e fosta organizaţie marxist-leninistă „Avan­gar­da Tineretului Roșu”, cu care Ponomarev ţinea legă­­tu­ra prin consilierul său Leonid Razvo­zz­hayev, „revo­lu­ţionarul” prins de auto­rităţile ruse că a încercat împreună cu Levyy Front şi cu un politician georgian de-ai lui Soros să dea în 2012 o celebră lovitură de stat teroristă, eşuată, de răs­tur­nare prin violenţă a preşedintelui rus Vladimir Putin.

Mihai Hodorkovski a fost cel mai mare şi mai bogat oligarh evreu creat ca un fel de mandatar în Rusia de către evreii de cate­gorie grea (ca Soros şi Rothschild), care, după ce a pus mâna în anii ’90 pe petrolul rusesc prin compania Yukos, cu sprijinul ramurii en­glezeşti a clanului Rothschild, a fost băgat la închisoare de către Valdimir Putin. Eliberat, Hodorkovski s-a exilat la Londra. În cadrul grupului Yukos (ce avea clanul Rothschild în spate) Ponomarev era un cadru de conducere, deci un executant al acestora, ceea ce se vede că face şi în politică şi în asasinate.

Iar organizatorul precursorului acestor forumuri, Forumul Rusiei Libere (Forum Svo­bod­noy Rossii / Free Russia Forum) este cunoscutul şahist Garry Kasparov, care însă e şi el tot un evreu, având numele real, la naştere, de Garik Kimovici Weinstein, un susţinător al re­voluţiilor lui Soros (precum „Velvet Revolution“ din 2018, din Armenia) şi asociat la foru­mul lui din nou cu acelaşi Ilya Ponomarev, omul tandemului Hodorkovski-Rothschild, dar şi cu bogaţii evrei Marat Gelman (dintr-o familie de evrei de la Chişinău) şi Leonid Nevzlin, cel care deţine o importantă parte din presa din Israel şi o îndreaptă împotriva Rusiei.

Şi chiar la o asemenea conferință a „exilaților“, sponsorizată de Forumul Rusia Liberă, din mai 2022, de la Vilnius, a fost remarcat acelaşi Ponomarev ca făcând apel la participanți să spri­jine incendierile de obiective strategice în Rusia şi alte acte criminale, precum sabotajele, ceea ce a făcut şi prin postul său Ros­Partizan (via Telegram), apoi, într-o relatare pentru ziarul Kyiv Post, prezentându-se ca iniţiat, el a arătat satisfăcut că „Armata Națională Republicană“ a trecut de la incendieri anonime la complotul asasinării familiei Dugin din august. Apoi Ponomarev se anunţa la Foru­mul „svobodnic“ din septembrie 2022 chiar ca reprezentant al organizaţiei teroriste „Arma­ta Națională Republi­ca­nă“, ce a ucis-o pe Daria Dughina.

Forumiştii Ponomarev şi prietenii lui spun că vor „deimperializarea, decolonizarea, deputi­nizarea, denazificarea, de­militarizarea şi denuclearizarea Rusiei“, dar, concret, au în agendă fărâ­mi­ţarea Rusiei în 34 de alte ţări mai mici nou for­mate, in­clusiv o ţară Siberia, regi­une care e însă foarte rusească în cea mai mare parte a ei, formând 75% din teri­to­riul național al Rusiei, iar decolonizarea ar însemna eliminarea (expulzarea) ruşilor din mai multe regiuni.

Cei din spatele forumiştilor au şi organizaţia lor proprie, Komitetul Rus Anti-Război [AntiVoyennyy Komitet Rossii (Anti-War Committee of Russia)], înfiinţată chiar când Rusia a intrat militar în estul Ucrainei, în martie 2022, primul dintre fondatori fiind chiar oligarhul creat de Rothschildzii londonezi, Mihail Hodorkovski, care e secondat de mai puţin bogatul evreu Boris Zimin, care a lăsat Londra pentru Israel, dar sunt sprijiniţi şi de Sergey Brin, co­fon­datorul Google, care este şi el evreu „rus“ şi este al 12-lea cel mai bogat om din lume.

Formal, „Komitetul Anti-Război” al lui Hodorkovski este afiliat la Forumul „Svo­bod­noy Rossii” al lui Garry Kasparov-Weinstein, toţi dorind prăbuşirea Rusiei mari a lui Vladimir Putin şi, unii dintre ei, destul de mulţi, chiar acea fărâmiţarea a ei în 34 de bucăţi. Rusia ar trebui să rămână doar cât partea ei europeană, restul fiind cedat asiaticilor, dar controlaţi (colonizaţi economic) de noii lor „salvatori“.

Ideea fărâmiţării Rusiei a venit pentru prima dată din Statele Unite

În 1991, Dick Cheney, secretar american al Apărării pe atunci, a cerut în guvern „de a demonta nu numai URSS și Imperiul Rus, ci și Rusia însăși, astfel încât să nu mai poată re­prezenta niciodată o amenințare pentru restul lumii“, dar preşedintele Bush s-a temut de reacţia ruşilor. De această intenţie a destrămării Rusiei la începutul anilor ’90 pare să-şi fi adus amin­te în 2022, cu ocazia „Forumului Naţiu­nilor Libere din Rusia“ inspirat de Hodorkovski şi Ilya Ponomarev, şi Lech Walesa, primul pre­ședinte al Poloniei post-comuniste, care și-a exprimat regretul că „nu i s-a permis răstur­narea Rusiei“ în timpul primului președinte al URSS, Mihail Gorbaciov, când, deşi reprezenta aspiraţiile polobezilor, Walesa era şi în sluba americanilor de la CIA. (Din anii 1980 până în 1991, Agenția Centrală de Informații a SUA a cheltuit nu­mai prin operațiunea QUHELPFUL circa 20 de milioane de dolari pentru a sprijini sin­di­ca­tul Solidaritatea, condus de Walesa, ca acesta să joace rolul de „mișcare de eliberare națională a Poloniei“, c­f. documentării din lucrarea lui Seth G. Jones, A Covert Action: Reagan, CIA și Cold War Struggle in Poland , New York 2018).

Iar acum ruşii trebuie să mai rămână, numeric, „sub 50 de milioane de oameni“, a mai spus Walesa în interviul pentru Le Figaro din iulie 2022 („Guerre en Ukraine: Lech Valesa suggere de ramener la Russie a moins de 50 millions d’habitants)[22].

Guvernul SUA a încins tema între cele două prime forumuri ale lui Ponomarev, de la Varşovia şi de la Praga, agenţia americană Helsinki Commission (numită oficial „The Commi­ssion on Secu­ri­ty and Cooperation in Europe“) ţinând în 23 iunie 2022 reuniunea „Decoloni­zarea Rusiei, un imperativ moral și strategic“, deşi, pe aceeaşi logică, s-ar putea propune şi „Decolonizarea Ame­ri­­­cii“. Principalul ideolog de la intrunirea HC a fost Casey Michel, care publicase în revista The Atlantic articolul „Decolonization of Russia” – „Decoloniz Russia” [23] la 27 mai, susţinând că Rusia este „o amal­gamare întâmplătoare de regiuni și națiuni cu istorii, culturi și limbi ex­trem de variate” (de parcă despre SUA sau UE nu s-ar putea spune la fel) şi că Occidentul trebuie să finalizeze proiectul început în 1991 (de lichidarea a Rusiei mari) şi „să urmărească decolonizarea (fragmentarea – n.a.) com­pletă a Rusiei”, astfel încât „Kremlinul să piardă imperiul pe care îl mai păs­trea­ză. Proiectul de decolonizare a Rusiei trebuie în sfârșit finalizat!”.

Editorul şef al „The Atlantic”, unde s-au lansat în premieră aceste idei, este evreul new­yorkez Jeffrey Goldberg, un sionist şi fan al lui George Soros şi al „revoluţiilor“ imple­men­tate de acesta prin lume sau al oamenilor politici susţinuţi de acesta, precum Barack Obama şi Hillary Clinton, totodată Goldberg detestându-l, deasemenea ca şi Soros, pe Donald Trump.

Israelul şi Marea finanţă evreiască primesc de la Zelenski mega-afacerea „Reconstrucţia Ucrainei”

Tot ambasadorul Israelului de la Kiev, Michael Brodsky, care în decembrie 2022, de Hanuka, a aprins ală­turi de rabi­nii din Ucraina, marele menorah din Maidanul kievean, anun­ţa în zilele următoare ceremonialului iudaic din Maidan că Israelul va dezvolta un Plan Marshall în Ucraina post­belică, ceea ce va şi îndeplini transformarea Ucrainei într-un „Mare Israel“, cum deja anunţase de la înce­pu­tul lui aprilie Zelenski, ca Ucraina va fi un mare Israel („Israel offers to develop «Marshallo Plan» to help post war Ukraine”) [24], în The „Jewish Chronicle” din 22 decembrie 2022).

În Planul Marshall original, SUA au pompat, după Al Doilea Război Mondial, fon­duri financiare masive în structurarea economiei Europei de Vest pentru a o reconstrui ca domi­ni­on politic al ei. În „Planul Marshall“ al Israelului pentru Ucraina, statul evreu nu se vrea atât un inves­ti­tor cât un prestator (alături de gigantica corporaţie globală evreiescă BlackRock), fon­du­­ri­le ve­nind de la toată lumea aliniată sau vasală ordinii mondiale ame­ri­ca­ne, inclusiv de la state­le europene aflate în dificul­tăţi economice, iar ambasadorul „Michael Brodsky a subliniat domeniile în care Israelul se situ­ează ca specialist unic poziţionat pentru a sprijini Ucraina într-o epocă postbelică”, scria „TheJC.com”.

Sferele anunţate de ambasadorul evreu ca urmând să fie ale Israelului în viitoarea construcţie a Ucrainei se refereau mai la tot, de la sănătate, apă, agricultură, locuințe și edu­ca­ție, la spa­țiul cibernetic (tot Internetul, IT-ul şi tehnica aferentă) și chiar şi tehnologia militară.

Cel mai înalt reprezentant al Ucrainei la întâlnirea de la Varşovia, unde s-a discutat acest plan, în decembrie 2022, Oleksiy Arestovici, a pretins că „Israelul este cel mai bun model“ şi l-a citat pe propriul său președinte, Volodimir Zelenski, cum acesta s-a adresat Knesset-ului israelian la în­ceputul răz­bo­iului spunând că Ucraina se vrea un „Mare Isra­el“, unul care, adăuga Arestovici, se va lupta militar cu Rusia „decenii chiar, de acum îna­in­te“. Pentru asta, i-a replicat ambasadorul israelian Brodsky, „Ucraina va trebui să dez­vol­te o arma­tă inteligentă, o industrie de securitate modernă și capacități puternice de in­for­ma­ții“, cu ajutor evreiesc, bineînţeles, iar Israelul, a mai spus el, și-ar putea împărtăși cu Ucraina expe­riența în „atuul enorm“ al ştiinţei de a menține sprijinul din partea diasporei sale (care, în noul parte­ne­riat iudeo-ucrainean, ar îngloba şi lobby-ul diasporic evreiesc global).

Concomitent, prima înţelegere dintre Zelenski și şeful evreu al giganticei corporaţii financiare BlackRock, Larry Fink, a avut loc în luna septembrie 2022. Atunci l-ar fi convins Black Rock pe Zelenzki să-i fie predată „reconstrucția țării“.

Companie fondată în 1988 de bancherii evrei Larry Fink, Robert S. Kapito, Susan Wagner, Ben Golub ş.a., BlackRock este descrisă drept „cel mai mare manager de active financiare din lume, cu un por­tofoliu de circa 8.000 de miliarde de dolari“ sau ca „o pu­tere mai mare decât marile bănci ale lumii“, aflat în concurenţă, dar şi în colaborare, cu clanul financiar evreiesc Rothschild, „creditorul Ucrainei“, Rothschildzii cumpărând dato­ria naţi­o­na­lă a Ucrainei încă din ani de dinaintea războiului, sau cu Vanguard, alt fond gigantic de investiții, care îmnpreună „controlează întreaga economie mondială”.

Aşa că, în noiembrie 2022 ministerul ucrainean al Economiei a semnat, la New York, un memorandum cu BlackRock privind „consilierea guvernului ucrainean pentru o foaie de parcurs în vederea reconstrucției post-conflict”.

Cei doi lideri evrei, Larry Fink (peşedintele BlackRock) şi Zelenski (pre­ședintele Ucrainei) au mai avut o convorbire mai lungă şi în ultimele zile ale lunii decembrie a anului 2022, detaliind „planurile gigantului financiar din New York pentru implicarea în recon­struc­ția Ucrainei“. Au fost puse la punct și planurile pentru vizita unor reprezentanți ai BlackRock în Ucraina, iar Zelenski anunţa că „Am vorbit cu șeful celei mai mare fond de investiții din lume, BlackRock, și am fost asigurat din nou că marile companii din lumea dezvoltată sunt gata să investească în refacerea Ucrainei. Specialiștii companiei ajută deja la structurarea Fon­dului de Recuperare pentru Ucraina… ”.

Prezenţa giganticei globale evreieşti BlackRock se integrează în planul israelian, căci într-un articol interviu dat în 30 decembrie 2022 de ambasadorul israelian Michael Brodsky către The Kyiv Independent, intitulat „Can Ukraine become a «Big-Israel»” (Poate Ucraina să devină un „Mare Israel“?)[25], el vorbea de un plan evreiesco-israelian („a Jewish-Israeli Plan for Ukraine’s post-war reconstruction“), nu doar al statului evreu, care să includă şi alte forţe, precum diaspora evre­iască din SUA şi Europa.

Michael Brodsky: „Dar cum exact va deveni Ucraina un «Mare Israel»?… Israelul poate ajuta Ucraina în construirea unui Dom Economic de Fier după război. Diaspora evre­iască din Statele Unite și din Europa poate contribui enorm la aceste eforturi. În coordonare cu auto­ri­tățile ucrainene, putem identifica nevoi specifice și putem oferi soluții și tehnologii israe­li­e­ne personalizate… Cred că ar trebui promovat un plan evreiesco-israelian pentru re­con­struc­ția postbelică a Ucrainei. Un plan care să corespundă și să vină în completarea efor­turilor inter­­na­ționale de refacere / recuperare a economiei și societății ucrainene”.

Pe scurt, dacă planurile se împlinesc, „BlacRock” şi statul Israel vor fi dirijorii imen­se­lor sume ce vor veni din SUA şi din Europa, şi beneficiari ai acestora, în parte, ca arhitecţi ai noii Ucraine, un „Mare Israel”.

SURSA: https://www.art-emis.ro/analize/razboiul-rabinilor-cu-rusia-crearea-marelui-israel

––––––––––––

[1] https://twitter.com/michael_brodsk

[2] https://www.juedische-allgemeine.de/juedische-welt/ukraines-praesident-selenskyj-sendet-zu-chanukka-klare-botschaft-an-putin/ – 19 decembrie 2022.

[3] https://www.timesofisrael.com/ukraine-invasion-puts-chabad-of-russia-between-a-rock-and-a-hard-place/ 3 aprilie 2022.

[4] https://www.jpost.com/opinion/article-698936 28 februarie 2022.

[5] https://jewishstandard.timesofisrael.com/vadim-rabinovich-claims-mantle/amp/ 1 noiembrie 2013.

[6] https://www.ynetnews.com/article/sk8byetx9 – 3 februarie 2022.

[7] https://www.thejc.com/news/world/im-not-afraid-to-die-ukraine-chief-rabbi-calls-for-world-to-not-stay-silent-4fSht7OdNNc4qt1XxZSLQd – 2 martie 2022.

[8] https://lechaim-ru.translate.goog/events/zayavlenie-glavnogo-ravvina-rossii-po-situatsii-v-ukraine/?_x_tr_sl=en&_x_tr_tl=ro&_x_tr_hl=ro&_x_tr_pto=sc – 2 martie 2022.

[9] https://www.timesofisrael.com/romania-passes-landmark-law-guaranteeing-right-to-kosher-slaughter/ – 16 noiembrie 2022.

[10] https://www.incorectpolitic.com/parlamentul-antiromanesc-legalizeaza-barbaria-cuser-sacrificarea-animalelor-dupa-traditia-jidoveasca/ – 17 noiembrie 2022.

[11] https://www.jpost.com/diaspora/article-711227?fbclid=IwAR1jJAxwMcfi6qmABGdQHz__xhI-U94SNOXaJ2gF56_q466nl37BerrRLn4 – 5 iulie 2022.

[12] https://twitter.com/PinchasRabbi/status/1585553888060530690

[13] https://www.timesofisrael.com/russian-chief-rabbi-protests-as-top-official-describes-chabad-as-a-supremacist-cult/ – 26 octombrie 2022.

[14] https://www.jewishnews.co.uk/russia-bans-entry-to-numerous-us-jews-including-chabad-rabbis/ – 26 mai 2022.

[15] https://tvpworld.com/61361221/ukrainian-army-appoints-chief-rabbi-to-assist-jewishfaith-troops-boost-morale – 18 iulie 2022.

[16] https://www.hotnews.ro/stiri-international-19710847-fost-boris-nemtsov-ucis-pentru-colaborat-americanii.htm – 22 martie 2015.

[17] https://www.mk.ru/politics/2022/08/15/evgeniy-satanovskiy-sokhnut-eto-obychnaya-mezhdunarodnaya-byurokraticheskaya-lavka.html – 15 august 2022

[18] https://www.jpost.com/diaspora/hang-ukrainian-jewish-leaders-says-former-russian-jewish-congress-president-393774 – 12 martie 2015.

[19] https://maidantranslations.com/2014/06/09/ukrainian-phenomenon-jews-banderites/- 5 octombrie 2014.

[20] https://www.jta.org/2014/04/25/culture/a-neologism-used-as-a-weapon-in-the-fight-over-ukrainian-jewry – 25 aprilie 2014.

[21] https://www.hotnews.ro/stiri-international-26000783-kievul-infuriat-varsovia-dupa-omagiul-adus-lui-bandera-considerat-vinovat-pentru-masacrul-zeci-mii-polonezi-volania.htm – 3 ianuarie 2023.

[22] https://www.lefigaro.fr/international/guerre-en-ukraine-lech-walesa-suggere-de-ramener-la-russie-a-moins-de-50-millions-d-habitants-20220710 – 10 iulie 2022.

[23] https://www.theatlantic.com/ideas/archive/2022/05/russia-putin-colonization-ukraine-chechnya/639428/ – 27 mai 2022.

[24] https://www.thejc.com/news/world/israel-offers-to-develop-‘marshall-plan’-to-help-post-war-ukraine-4TVwHjyjHiuw27wZSSJSen – 22 decembrie 2022.

[25] https://kyivindependent.com/opinion/michael-brodsky-can-ukraine-become-a-big-israel – 30 decembrie 2022.

Vineri, 20nianuarie 2023 la Biblioteca Centrală„Hasdeu”a avut loc ședința ordinară a Clubului Istoricilor pentru luna ianuarie. Moderator: Alexandru Moraru, președintele Clubului Istoricilor.

Afișul evenimentului de mai sus a fost întocmit de colega noastră, șef serviciu la Biblioteca Centrală doamna Maria Bivol, fapt pentru care-i mulțumim și pe această cale.Membrii și simpatizanții Clubului Istoricilor au mai avut ocazia anul trecut să se familiarizeze cu meseria de diplomat printr-o personalitate binecunoscută în tot spațiul românesc-Excelența sa, profesorul universitar Nicolae Osmochescu.

Subiectul ședinței Clubului Istoricilor a fost unul special:Cu Excelența Sa Iurie Reniță, în vâltoarea evenimentelor la zi. Diplomat, politician și jurnalist Iurie RENIȚĂ: ex-deputat în Parlamentul Republicii Moldova; ex-Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al RM în Marele Ducat de Luxemburg; ex-Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al RM în Regatul Belgiei; ex-Ambasador Extraordinar al RM în Muntenegru și Serbia; ex- Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al RM în România, domnia sa a făcut o carieră diplomatică strălucită, deși fiind un Bărbat al Neamului cu care ne mândrim, patriot adevărat, Om de o inteligență rară, inclusiv profesional cu experiență bogată, sigur că a avut și are în continuare„oponenți”din tagma dușmanilor de moarte a românismului Lucinschi,Voronin, Dodon, care au pus multe bețe în roate în procesul de dezvoltate a relațiilor internaționale de apropiere de Europa și structurile internaționale democratice.

Interesul publicului față de subiectul propus a făcut ca ședința Clubului Istoricilor să dureze în loc de o oră și jumătate, ceva mai mult de două ore. Excelența sa Iurie Reniță, prin cunoștințele sale vaste în materie de diplomație, dar și istorie, talentul său oratoric de invidiat a ținut publicul în suspans, deoarece au fost spuse mai multe secrete din culisele diplomației moldovenești.În cele din urmă, invitatul special al clubului a fost inundat de întrebări arzătoare legate de situația actuală a Republicii Moldova pe arena internațională, la care diplomatul a răspuns cu lux de amănunte la fiecare din ele.

Alexandru MORARU, șef serviciu Biblioteca Centrală a BM„B.P.Hasdeu”

Autor: Alexandru MORARU. Zilele trecute la Editura „Tipocart Print” din Chișinău a apărut volumul de documente și materiale despre dinastia Moraru.Cartea a apărut în format A4, cu 116 pagini. Lucrarea a apărut numai într-un tiraj de 70 de exepmplare și este predestinat pentru circuit închis în cadrul Familiei și al celor mai apropiați prieteni cu ocazia aniversării a 70-a de la nașterea autorului.

În prezentrul volum au fost încluse documente de arhivă, materiale și imagini depistate în Arhiva Națională și Arhiva Organizațiilor Social- Politice a Republicii Moldova și arhiva personală a autorului.

Îngrijire text, coperta, tehnoredactor și corector, doamna Elena Cărăuș-Sinița.

Vă popunem în continuare să urmăriți prefața acestei cărți-document, pentru a înțelege subiectul acestei cărți bazate pe documente și adevăr istoric.

Nu sunt certat cu modestia și nici cu bunul simț, am scris acest volum nu pentru a lăuda neamul meu sau a mă mândri cu dinastia noastră, ci doar pentru a omagia și comemora oamenii care au fost și faptele acestora, întru cunoașterea lor de către copiii, nepoții și cei care vor veni după noi. Oamenii din rândul rudelor mele au avut și succese, și bucurii, dar și insuccese, păcate, probleme și chiar tragedii personale sau de familie. De la înălțimea anilor mei, am încercat, să restitui niște evenimente sau fragmente din viața înaintașilor mei, cu bune și cu mai puțin bune, folosind documente de arhivă, amintirile mele, materialele depistate de mine din cele mai diverse surse, care mi-au căzut sub mână, sau găsite de altcineva și transmise mie in diferite împrejurări, mai bune sau mai puțin bune. Îmi dau bine seama, că este imposibil de a întocmi intregul tablou al personalităților și al evenimentelor trecute…dar măcar din cele aflate, găsite, depistate in biblioteci și arhive, am încercat să le leg una cu alta, pentru a avea cât de cât o imagine clară a timpurilor apuse.

Gândul de a scrie despre înaintașii mei, rudele mele dragi, care îndiferent de spațiul cronologic trăit, au dat dovadă de verticalitate, de omenie, dragoste de limba română, de istoria românilor,  dragoste de Neam și Țară, de continuitate, de inteligență și înțelepciune. Pe parcursul a mai mulți ani am scris articole răzlețe despre un personaj sau altul din dinastia noastră, inclusiv și schița despre satul meu natal Jevreni, raionul Criuleni, publicată mai intâi pe pagina revistei „Glasul Națiunii”, apoi în colecția „Localitățile Republicii Moldova” în 15 volume (Fundația „Draghiștea”, Chișinău, 2007, volumul 7, pag. 576- 583), deoarece oamenii, care au fost înaintea mea, au avut un cuvânt de spus în istoria localităților noastre, mai concret, Ustia și Jevreni din plasa Criuleni, județul Orhei. Și ca să nu fiu numai cu vorba, voi da câteva exemple: străbunicul meu, Tatarovici Teodor Antonovici, tatăl bunicăi mele Parascovia Moraru, a fost diacon la Biserica din satul Jevreni, om cărturar și proprietar funciar chiar în centrul satului, unde zidise o casă frumoasă și spațioasă, în care ulterior într-o jumătate din ea a deschis prima școală din sat. Băncile și manualele școlare tot din cheltuiala sa au fost procurate.    

Străbunicul meu a avut 3 băieți (Constantin, Valentin și Ion ) și 2 fete (Parascovia și Maria (ulterior Bejan). Primii doi băieți au făcut studii superioare de inginerie (inginer-constructor de avioane la Moscova și inginer-constructor de mașini-unelte la Odesa, unde au și rămas să trăiască pentru întreaga viață. Cel mai mic, Ion, sau cum îi mai spuneau Vania (ru.) a făcut două facultăți (teologie și agronomie) la Universitatea din Iași (ambele facultăți erau filiale a Universității din Iași cu sediul la Chișinău). Bunica mea, Parascovia, mama tatălui meu, a făcut studii la Școala Normală din Chișinău și a devenit învățătoare la clasele primare, de fapt a fost prima invățătoare-femeie din zona satelor Jevreni-Bălășești-Răculești, partial și Ustia). S-a bucurat pe tot parcursul vieții de un mare respect, la vederea dânsei, bărbații scoteau pălăria de pe cap și se plecau frumos și modest. De săteni era dezmierdată: coana Pașa, adică cucoana Parascovia. De fapt, la capitolul învățământ toată dinastia noastră au făcut studii serioase, fapt pentru care vă veți convinge pe parcurs.

În anul 2017 la editura „Tipocart Print” din Chișinău am scos de sub tipar o carte „În labirintul documentelor secrete”, pe care am dedicat-o copiilor și nepoților mei. Ceva mai inainte, în 2014 tot la  această editură am publicat volumul „Basarabia: scrisori către Mareșal”, carte dedicată memoriei părinților mei Lidia și Valeriu Moraru. Tot la capitolul dedicații se atribuie și volumul meu„Victimele terorii comuniste din Basarabia”, apărută la Editura „Iulian” din Chișinău în anul 2010 într-un tiraj de 500 exemplare-carte dedicată bunicului meu Ion Alexandru Moraru, împușcat de autoritățile sovietice de ocupație, tatălul meu Valeriu și fraților săi, care de mici copii au fost deportați de călăii sovietici în Siberia.

Acum, cred că e cazul să menționez pe cei care fac parte din dinastia Moraru, indiferent, dacă este rudă directă sau tangențială. Aceștea sunt:

-Ion Alexandru Moraru, bunicul,

-Parascovia Teodor Moraru (născută Tatarovici), bunica mea, mama tatălui meu,

-Constantin Teodor Tatarovici, fratele mai mare a bunicăi mele,

-Valentin Teodor Tatarovici, fratele mijlociu al bunicăi mele,

-Ion Teodor Tatarovici, fratele mai mic al bunicăi mele,

-Alexandru Ion Moraru, fratele mai mare al tatălui meu, dar de la mame diferite, fiindcă prima soție al bunicului meu a fost doamna Alexandrina Moraru, sau cum i se mai spunea Dina, care decedase de tânără la a doua naștere, inclusiv copilul și au fost înmormântați în cimitirul din s. Ustia, plasa Criuleni, județul Orhei,

-Valeriu Ion Moraru, tatăl meu,

– Lidia Andrei Moraru, mama mea (născută Botezatu),

-Maria Ion Moraru, sora tatălui  și respectiv mătușa mea,

-Nicolae Ion Moraru, fratele mai mic al tatălui meu,

– Galina Ion Moraru, soția lui Nicolae, fratele mai mic al tatei

-Alexandru Valeriu Moraru, eu în persoană,

– Lucica Grigore Moraru, soția  mea (născută Brânză),

– Valentina Mihai Moraru (1953-2015) născută Rusu, fostă soție; mama feciorilor;

– Olimpia Alexandru Moraru, fostă soție, născută Cardaneț, mama fiicei;

-Silvia Valeriu Moraru, sora mea;

-Andrei Constantin Grosu, soțul surorei mele,

-Vlad Moraru, feciorul surorii mele,

– Irina Moraru, soția nepotului meu Vlad,

-Diana Ciloci, fiica surorii mele, născută Grosu,

– Dan Ciloci, soțul nepoatei Diana,

-Ala Nicolae Moraru, fiica unchiului Nicolae,

-Tatiana Nicolae Moraru, fiica mai mică a unchiului Nicolae,

-Traian Alexandru Moraru, fiul meu mai mare,

-Daniela Moraru, soția lui Traian și mama primului meu nepoțel,

-Boris Alexandru Moraru, fiul meu mai mic,

-Crina Moraru, soția lui Boris și mama nepoțeilor mei Ioana și Tudor,

-Laura Alexandru Moraru, fiica mea,

-Ștefan Vlad Moraru, primul meu nepoțel de la feciorul Traian,

-Maria Ioana Moraru, prima mea nepoțică, fiica fiului Boris,

-Traian Tudor Moraru, cel mai mic nepoțel, fiul lui Boris.   

Dacă ați observat, titlul acestui volum este despre dinastia noastră în documente de arhivă și materiale, plus și unele mărturii și amintiri, deoarece atunci când autorul documentează cele menționate cu surse și trimiteri la documente și publicații, cititorul are posibilitatea de a înțelege că tot ce citește este adevărat, fără a pune la dubii un eveniment sau altul, fiindcă dispune de surse veridice și credibile.

Tot în această ordine de idei, vreau să mulțumesc prin intermediul prezentului volum, Consiliului Primăriei satului Jevreni (primar: domnul Vasile Gheorghe Brânză), Criuleni, care prin Decizia nr.05-01 din 25 mai 2012 al Consiliului Sătesc Jevreni, Criuleni (președintele ședinței domnul Mircea Znagovanu, secretar al Consiliului- doamna Axenia Jomiru) au aprobat lista cu denumirea străzilor satului, in care la numărul 6 și 9 alături de alte personalități notorii naționale au întrodus și „strada Teodor Tatarovici” și respectiv, „strada Valeriu Moraru”. Astfel, comunitatea satului Jevreni, prin aleșii săi în Consiliul Primăriei au adus un omagiu de recunoștință, pentru înaintașii mei. Mai mult decât atât, în anul 2021 Consiliul Primăriei Jevreni (primar domnul Igor Vladimir Rotaru), Criuleni i-a acodrat tatălui meu post-mortem titlul de Cetățean de Onoare a comunei Jevreni, raionul Criuleni. Mulțumesc din suflet acestor două Consilii a primăriei, pentru respectul și seriozitatea față de personalitățile, care au fost cetățeni al acestui sat așezat în inima Basarabiei.

Sigur că s-ar putea să-mi scape ceva, sau chiar mai multe, fiindcă există persoane, despre care nu știu nimic, sau foarte puțin; persoane pe care nu le-am cunoscut niciodată și judec despre aceștea doar în funcție de documentele depistate de mine în arhive sau amintirile apropiaților mei. Și la urma urmei, nu greșește numai acel, care nu face nimic, plus la toate, să ținem cont, că întotdeauna există loc pentru mai bine…

Structura acestei cărți este simplă, am scris pentru fiecare persoană o scurtă biografie în dependență de informațiile și materialele care le dețin. Dacă stimatul nostru cititor, va observa că în volum există biografii mai scurte, mai modeste, acest lucru ne vorbește despre faptul, că autorul nu dispune de alte informații. La capitolul anexe se atribuie culegerea de poezii și proză semnate de regretatul meu unchi Alexandru Ion Moraru, publicate în periodica interbelică din Basarabia.

                    (cărți, publicistică, filme și autografe cu dedicații)

Pe parcursul a multor ani am scris articole, am depistat mii și mii de documente de arhivă, am filmat mai multe evenimente importante de interes public, personalități, mai mult sau mai puțin deosebite, am scris și editat cărți, care în majoritate au fost înalt apreciate de specialiști și de publicul larg.Tot odată am primit sute și sute de cărți, cu autografe și dedicații din partea autorilor.

Toate aceste lucruri, m-au făcut să mă gândesc la o structurare ale informațiilor despre cele menționate mai sus. Poate intr-adevăr ar putea prezenta un interes public.Am convenit să le împart în 4 capitole: cărți, publicistică, filme și autografe. Vă propun spre atenția Dvs. Capitolul II „Publicistică”, deoarece prima parte a fost publicată la 28 februarie 2021 tot pe acest portal https://morarita.wordpress.com/2021/02/28/alexandru-moraru-prezente-bibliografice-partea-i-carti/

                                  PUBLICISTICA

1.„Arhiva- un depozit al istoriei” în „Glasul Națiunii”nr.22 din 28.12.2000 (în „Săptămâna”, nr.52 din 29.12.2000 și „Capitala” din 13.01.2001

2. „Electorala 98 și „echipa de succes” în „Glasul Națiunii”, nr.4-5-6-7 din 31.01, 07.02. 14.02, 21.02.2001

3. „Nicolae Iorga și Basarabia” în „Capitala”nr.15 din 28.02.2001

4. „De s-ar ridica Ștefan-Vodă” în „Glasul Națiunii”, nr.18 din 08.08.2001

5.„Povara trecutului stalinist” în „Literatura și Arta”, nr.34 din 18.06.1994

6. „Din istoria satului Jevreni”în gazeta raională Criuleni„Opinia”, nr.2-7-9 din 05.01;19.01, 02.02. 1991

7.„Blazonul orășelului Criuleni” în „Opinia”(Criuleni), nr.112, 146, din 18.09; 02.10; 06.12.1990

8.„Din istoria satului Pașcani” în gazeta„Biruitorul”(Criuleni) din 24.03.1981

9. „Pământul- o imensă arhivă” în „Baștina”(Criuleni), nr.62 din 24.05.1990

10. „Păvază obscurantismului” în gazeta „Biruitorul”(Criuleni)nr.20 din 17.02.1981

11. „De aur, visul făurit”; „Fiecare zi devine istorie” în „Opinia”(Criuleni), nr.47 din 01.12.1993

12. „Sub stragul stalinizmului” în gazeta „Baștina”(Criuleni), nr.77 din 28.06. 1990

13. „Despre grafia latină” în săptămânalul „Literatura și Arta”, nr. 26 din 23.06.1988

14. „Din istoria drumurilor” în „Biruitorul”, nr.45 din 16.04.1981

15. „Un creștin în infernul atomic” în „Opinia”(Criuleni), nr. 49 din 22.12.1993

16. „Primii ani de făurire” în „Biruitorul”, nr. 114 din 22.09.1981

17. „Ivan Bodiul și migrația „binevolă”(scrisoare) în revista „Nistru”, nr.1, 1989

18. „Necesitatea valorificării operei lui Nicolae Iorga”(scrisoare) în revista „Nistru”, nr.12, 1988

19. „Dosarul strict secret 009” în săptămânalul„Glasul Națiunii”, nr.32 din 29.08.2002

20. „Prezențe criulenene în opera lui Nicolae Iorga”în „Opinia”, nr.44 din 26.11.1994 și nr.24 din 10.06.1995

21.„Victime ale râșniței staliniste(Cartea Memoriei) în „Opinia”nr.30, din 04.07.1992

22. „1918-anul ascensiunii naționale” în „Opinia”(Criuleni), nr.14 din 02.04.1996

23. „Gazetei „Opinia”- La Mulți Ani!” în „Opinia”, nr.16. din 27.03.1996

24. „Ultima șansă a democraților” în „Literatura și Arta”nr.4 din 26.01.1995

25. „Povestea răbdării dobitocești” în „Literatura și Arta”, nr.52 din 22.11.1994

26. „Mozaic Istoric”în „Opinia”(Criuleni), nr. 23 din 16.05. 1992; nr.17. din 17.04.1993; nr.21 din 11.06.1994

27. „Scrisoare deschisă privind grafia latină” în revista „Orizontul”, nr.10 din 1988, pag 2-3

28. „Muzica-ca sens al vieții: Valentina Calistru” în „Opinia”(Criuleni), nr.23 din 25.06.1994

29. „Soarta unei familii, a unei țări întregi…” în nr.3, noiembrie 1996 în „Revista Română”(mun.Iași)

30. „Despre „Istoria RSSM” în 6 volume” în „Literatura și Arta”nr.37 din 08.09.1988

31. „File de Istorie” în gazeta„Invățământul Public” din 05.03.1980 și în nr.92 din 15.11.1980

32. „Mai gândește-te, mai compară!” în revista „Chipăruș”, nr.3, din 1984

33. „Răstignit pentru Basarabia” în săptămânalul „Glasul Națiunii”nr.40 din 24.10.2002

34. „Credință pusă la zid. Confesiunile religioase din RSSM în 1944-1950” în „Glasul Națiunii”, nr. 1-2 din 16.01.2003

35. „Comunizmul ne-a făcut canibali: 1947” în gazeta „Flux”, nr.4 din 14.02.2003

36. „Vetre strămoșești: Jevreni.Istoria unui sat” în „Glasul Națiunii”, nr.14 din 10.04.2003

37. „Povara Paștelui Feminin” în „Glasul Națiunii” nr.16 din 24.04.2003

38. „Repetabila povară” în gazeta„Făclia” nr.19 din 17.05.2003

39. „1940: când au năvălit„eliberatorii”în „Glasul Națiunii”, nr.24-29 din 26.06.2003; 03.07.2003; 10.07.2003; 17.07.2003; 24.07.2003; 07.08. 2003

40. „Tatarbunar: răscoală după scenariu” în „Glasul Națiunii”, nr.29, din 07.08.2003

41. „Chișinău, 1944: „Ocupat de NKVD” în „Glasul Națiunii”, nr.38 din 09.10.2003

42. „Credința noastră pângărită” în „Glasul Națiunii”, nr.3-4 din 29.01.2004

43. „Arhivele statului: între contribuții și probleme” în „Glasul Națiunii”, nr.3-4 din 29.01.2004

44.„Credința noastră pângărită-2(religia mozaică)Politica statului sovietic față de structurile religioase din RSSM” în „Glasul Națiunii”, nr.16 din 29.04.2004

45. „Copiii „în grija”statului sovietic(din negativul adevărului bolșevic 1944-1951) în „Glasul Națiunii”, nr.19 din 20 mai 2004

46.„Credința noastră pângărită-3(religia protestantă baptistă).Politica statului sovietic față de structurile religioasedin RSSM” în „Glasul Națiunii”, nr.28 din 29 iulie 2004 (două pagini A3)

47. „Credința noastră pângărită-4 (organizația religioasă„Martorii lui Iehova”) publicat în săptămânalul„Glasun Națiunii”nr.35 din 23.09.2004, fila 9 cu continuare în nr.36 din 30 septembrie 2004, fila 8

48. „Credința noastră pângărită-5 (Biserica catolică din RSSM), publicat în nr.10 din 17.03.2005, fila 7; nr.11 din 24.03.2005, fila 7; nr.12 din 7.04.2005, fila 3

49.„Cartea „Holocaustul din Basarabia” este un eșec”, publicat în cotidianul național „Flux”, nr.61 din 27.04.2005, pag.2

50. „Cultura„ascultată” la Biroul CC(anii 70, sec. XX)”publicat în „Ziarul de Gardă”, nr.17 din 12.05.2005, pag.4

52. „Un document de arhivă despre Teatrul„Luceafărul” în „Glasul Națiunii”, nr.34 din 29.09.2005, fila 7

53. „Cadrele bolșevicilor-1”(documentele acuză regimul sovietic) în „Flux de vineri”, nr.2 din 20.01.2006

54. „Cadrele bolșevicilor-2” ”(documentele acuză regimul sovietic) în „Flux de vineri”, nr.8 din 3.03.2006

55.„Cadrele bolșevicilor-3” ”(documentele acuză regimul sovietic) în „Flux de vineri”, nr.16 din 28.04.2006

56. „Din istoria radiodifuziunii moldovenești(anii 70, sec.XX)” publicat în „Glasul Națiunii”, nr.16 din 18.05.2006, fila 6

57. „Criminali în halate albe(din negativul medicinei din RSSM” publicat în „Glasul Națiunii”, nr.39-40-41 respectiv 16.11.2006, fila 8; 30.11. fila 16 și 7.12.2006

58. „Sabia Dreptății noastre(documentele acuză regimul de ocupație sovietic) 1-2 publicat în săptămânalul„Literatura și Arta”, nr.37 din 13.09.2007 și nr.39 din 27.09.2007

59.„O carte-sinteză de Brândușa Colesnic”în „Literatura și Arta”nr.23 din 8.06.2017, fila 4

60. „O enciclopedie de unicat a monumentelor dispărute prin violență…” în „Gazeta Satelor”, nr.39 din 19.10.2018

61. Articol„Tragediile poporului nu pot fi date uitării” de Aurel Hioară, în revista „Bibliopolis”nr.4 (vol.36), 2010, pag.82-84

62. „Mihai Eminescu: maraton poetic de excepție” de Alexandru Moraru în revista „Bibliopolis”, nr.1(vol.60)2016, pag.127-131

63.„B.P.Hasdeu în lumina unor noi cercetări istorice și filologice” de Alexandru Moraru în revista„Bibliopolis, nr.1(vol.60) 2016, pag.142-146 (cu foto)

64.„Conferința Științifică„Mareșalul Antonescu în istorie și istoriografie” de Alexandru Moraru în revista„Bibliopolis”, nr.2 (vol.61), 2016, pag.126-130 cu foto

65.„Pe urmele bunicului meu Ion Alexandru Moraru, la Orhei”  de Alexandru Moraru în revista „Bibliopolis”, nr.3 (vol.70), 2018, pag.91-94, cu fotografii

66.„Conferința științifică„B.P.Hasdeu-folclorist și lingvist de excepție” de Alexandru Moraru în revista„Bibliopolis” nr.1 (vol.72), 2019, pag.111-112 (cu fotografii)

67.„Omagiu istoricului Gheorghe Buzatu” de Nadejda Roșcovanu în „Jurnal de Chișinău”, nr.22 din 14.06.2019, pag.11(despre ședința Clubului Istoricilor (președintele clubului Alexandru Moraru)

68. „Pan Halippa amenințat cu moartea”autor Alexandru Moraru în„Gazeta Satelor”, nr.36 din 28.09.2018, pag.3 cu continuare în nr.37 din 5.10.2018, pag.3

69. „Actul înțelepciunii istorice(despre cartea„Ecoul Unirii”)autor Tudor Țopa în „Gazeta Satelor”nr.10 din 23.03.2018, pag.4

70.„Articol„Victimele terorii comuniste din Basarabia.Documente secrete sovietice 1944-1954”, de dr.Viorica Olaru Cemârtan în revista „Destin românesc”, nr.2, 2010, pag.158-161

71. Articol„Bibliocultural basarabean.Adevăr și Omagiu”, autor Raia Rogac în săptămânalul „Națiunea”(București), nr.569 din 21-27 iunie 2010, pag.7, cu foto

72. Articol„Basarabia ocupată de ruși:Canibalismul provocat de sovietici” de Alexandru Moraru în săptămânalul„Țara Noastră”(mun.Iași), nr.2 (4) martie,2009, pag.4

73. Articol„Așa a început sovietizarea-1” de Alexandru Moraru în revista„Magazin Istoric” (București), nr.6 din 2006, pag.12-14

74. . Articol„Așa a început sovietizarea-2” de Alexandru Moraru în revista„Magazin Istoric” (București), nr.7 din 2006, pag.39-44

75. . Articol„Așa a început sovietizarea-3” de Alexandru Moraru în revista„Magazin Istoric” (București), nr.6 din 2007, pag.14-17

76. Articol„Povara de a fi român” de Alexandru Moraru în revista„Magazin Istoric”(București), nr.2 din 2008, pag.5-9

77.Articol „Canibalismul provocat de sovietici” de Alexandru Moraru, nr.88, aprilie 2009, pag.65-68

78. Articol„Masacrul militarilor polonezi de la Katîn” de Alexandru Moraru în revista„Oastea Moldovei”(Chișinău), nr.5, mai 2014, pag.20-21

79. „Gazeta de Chișinău”nr. 31 din 4 septembrie 2020 articol „Despre comportamentul ocupanților sovietici (1)

80. „Gazeta de Chișinău”nr. 32 din 11 septembrie 2020 articol „Despre comportamentul ocupanților sovietici (2)

81. „Gazeta de Chișinău”nr. 33 din 18 septembrie 2020 articol „Despre comportamentul ocupanților sovietici (3)

82. „Gazeta de Chișinău”nr. 34 din 25 septembrie 2020 articol „Despre comportamentul ocupanților sovietici (4)

83. „Gazeta de Chișinău”nr. 42 din 20 noiembrie 2020 articol „Chișinău, 1944.„Ocupat de NKVD” sau învingătorii nu pot fi judecați”

84. „Gazeta de Chișinău”nr. 43 din 27 noiembrie 2020 articol „Criminali în halate albe”

85. „Gazeta de Chișinău”nr. 45 din 11 decembrie 2020 articol „Atitudinea autorităților sovietice față de credința protestantă baptistă” (1)

86. „Gazeta de Chișinău”nr. 46 din 18 decembrie 2020 articol „Atitudinea autorităților sovietice față de credința protestantă baptistă” (2)

87. „Gazeta de Chișinău”nr. 47 din 25 decembrie 2020 articol „Atitudinea autorităților sovietice față de credința protestantă baptistă” (3)

88. „Gazeta de Chișinău”nr. 48 din 31 decembrie 2020 articol „Atitudinea autorităților sovietice față de credința protestantă baptistă” (4)

89.„Gazeta de Chișinău” nr.02 din 22 ianuarie 2021 articol„Istoria fără falsuri și legende cominterniste”, pag. 14

90 .„Gazeta de Chișinău”nr.03 din 29 ianuarie 2021 articol„Dușmanii puterii sovietice-1”, pag.14

91. .„Gazeta de Chișinău”nr.04 din 05 februarie 2021 articol„Dușmanii puterii sovietice-2”, pag.14

92. .„Gazeta de Chișinău”nr.05 din 12 februarie 2021 articol„Dușmanii puterii sovietice-3”, pag.11

93. .„Gazeta de Chișinău”nr.06 din 19 februarie 2021 articol„Dușmanii puterii sovietice-4”, pag.11

94. .„Gazeta de Chișinău”nr.07 din 26 februarie 2021 articol„Evrei în GULAG-1”, pag.14

95. .„Gazeta de Chișinău”nr.08 din 05 martie 2021 articol„Evrei în GULAG-2”, pag.14

96. .„Gazeta de Chișinău”nr.09 din 12 martie 2021 articol„Evrei în GULAG-3”, pag.14

97.„Gazeta de Chișinău” nr.10 din 19 martie 2021 articol„În martie 1918,bunicul meu a votat Unirea (1), pag.14

98. .„Gazeta de Chișinău” nr.11 din 26 martie 2021 articol„În martie 1918,bunicul meu a votat Unirea (2), pag.14

99. .„Gazeta de Chișinău” nr.12 din 2 aprilie 2021 articol„Povara românității”(I), pag.14

100. .„Gazeta de Chișinău” nr.13 din 9 aprilie 2021 articol„Povara românității”(II), pag.14

101. .„Gazeta de Chișinău” nr.14 din 16 aprilie 2021 articol„Anii 90, sec.XX: Alunecări de teren în Partidul Comunist (I), pag.14

102..„Gazeta de Chișinău” nr.15 din 23 aprilie 2021 articol„Anii 90, sec.XX: Alunecări de teren în Partidul Comunist (II), pag.14

103. .„Gazeta de Chișinău” nr.17 din 14 mai 2021 articol„Răvașe patriotice (I), pag.11

104. .„Gazeta de Chișinău” nr.18 din 21 mai 2021 articol„Răvașe patriotice (II), pag.14

105. .„Gazeta de Chișinău” nr.19 din 28 mai 2021 articol„Răvașe patriotice (III), pag.14

106. .„Gazeta de Chișinău” nr.20 din 4 iunie 2021 articol„Răvașe patriotice (IV), pag.14

107. .„Gazeta de Chișinău” nr.21 din 11 iunie 2021 articol„80 de ani de la primul val de deportări în Basarabia”, pag.14

108. .„Gazeta de Chișinău” nr.22 din 18 iunie 2021 articol„Crimele sovietice de la Consulatul Italian din Chișinău”, pag.14

109. .„Gazeta de Chișinău” nr.23 din 25 iunie 2021 articol„Crimele sovietice de la Consulatul Italian din Chișinău”(I), pag.14

110. „Gazeta de Chișinău” nr.24 din 2 iulie 2021 articol„Crimele sovietice de la Consulatul Italian din Chișinău”(II), pag.14

111. „Gazeta de Chișinău” nr.25 din 9 iulie 2021 articol„Crimele sovietice de la Consulatul Italian din Chișinău”(III), pag.14

112.„Gazeta de Chișinău” nr.26 din 16 iulie 2021 articol„Toți au murit!”,(I) pag.14

113. „Gazeta de Chișinău” nr.27 din 23 iulie 2021 articol„Toți au murit!”,(II) pag.14

114.„Gazeta de Chișinău” nr.28 din 30 iulie 2021 articol„S-a sinucis pentru o călimară… pag.14

115. „Gazeta de Chișinău” nr.28 din 6 august 2021 articol„S-a sinucis pentru o călimară…(II) pag.14

116.„Gazeta de Chișinău” nr.30 din 13 august 2021 articol„Suntem mai (in)dependenți ca niciodată! (I) pag.14

117. „Gazeta de Chișinău” nr.31 din 20 august 2021 articol„Suntem mai (in)dependenți ca niciodată! (II) pag.14

118. „Gazeta de Chișinău” nr.32 din 3 septembrie 2021 articol„Mai bine fugar, decât soldat la Stalin (I) pag.14

119. revista „ Viața Basarabiei” nr. 3 din 2020 articol „ Inspecțiile făcute în Basarabia de Mareșalul Ion Antonescu în perioada zilelor 7, 8, 9,10 și 11 aprilie 1942”.

ALEXANDRU MORARU: PREZENȚE BIBLIOGRAFICE (Partea I -CĂRȚI)

                    (cărți, filme, documente și articole)

Pe parcursul a multor ani am scris articole, am depistat mii și mii de documente de arhivă, am filmat mai multe evenimente importante de interes public, personalități, mai mult sau mai puțin deosebite, am scris și editat cărți, care în majoritate au fost înalt apreciate de specialiști și de publicul larg.Tot odată am primit sute și sute de cărți, cu autografe și dedicații din partea autorilor.

Toate aceste lucruri, m-au făcut să mă gândesc la o structurare ale informațiilor despre cele menționate mai sus. Poate intr-adevăr ar putea prezenta un interes public.Am convenit să le împart în 4 capitole: cărți, filme, publicistică și autografe. Vă propun spre atenția Dvs. Primul capitol„Cărți”

                                 CĂRȚI

1. „Racovăț de sub cetatea Sorocii” coautor Alexandru Moraru, Ed.„Iulian”,Chișinău, 2006, pag. 24-47

• Alexandru Moraru, Anatol Petrencu „Mareșalul Ion Antonescu și Basarabia.Culegere de documente”, Casa Editorială„Demiurg”, Iași, 2008 Întroducere„Aliniere la Mareșal, pentru onoare și demnitate”, pag.11-17;21-33
• Alexandru Moraru „Basarabia antisovietică”, Casa Editorială„Demiurg”, Iași, 2009; pag. 7, 27-37; 266-267
• Alexandru Moraru„Victimele terorii comuniste din Basarabia.Documente secrete sovietice 1944-1954”, vol.I, Editura„Iulian”, Chișinău, 2010; pag.3-16
• Alexandru Moraru, Benedict Ciubotaru„Garda de Fier în Basarabia.Documente”, Ed.„Iulian”, Chișinău, 2011, pag.3-9   total: 384 pag.
• Alexandru Moraru„Basarabia:scrisori către Mareșal. Documente”, Ed.„Tipocart Print”, Chișinău, 2014, pag.3, 11-17; 320-326
• Alexandru Moraru„Basarabia Mareșalului Antonescu.Documente și Materiale”, Ed.„Tipocart Print”, Chișinău, 2015; pag.4, 9-13
• Materialele Conferinței Științifice„Mareșalul Antonescu în istorie și istoriografie. Comunicări de la conferința din 31 mai 2016 la Biblioteca Centrală „Hasdeu”(autor proiect, întocmitor și editor Alexandru Moraru), Ed.„Tipocart Print”, Chișinău, 2016, pag.3, 7, 8, 10, 28, 37- 48, 52, 61, 109, 123, 124, 126, 128-130, 132 (Chișinău- 100 exemplare; cu efortul domnului Alexei Paluță: București- 500 exemplare)
• Alexandru Moraru „În labirintul documentelor secrete”(publicistică), Ed.„Tipocart Print”, Chișinău, 2017, pag.1-2 și multe articole autobiografice, plus Album Personal (total: 356 pag.)

1. Alexandru Moraru, Alexandru Ganenco„Victimele ocupanților sovietici și călăii lor.Documente și Materiale”, Ed.„Tipocart Print”, Chișinău, 2018, pag.5-9 și 361-390
2. Vasile Stoica „Basarabia”(reconstituiri) carte apărută în SUA in 1919 (tradusă și editată de Alexandru Moraru și Alexandru Ganenco) Duplex româno-englez la Editura „Tipocart Print”, Chișinău, 2018
3. Ecoul Unirii(reconstituiri) carte editată de Alexandru Moraru și Alexandru Ganenco, Ed.„Tipocart Print”, Chișinău, 2018, foaie de titlu verso, pag.5-6
4. Alexandru Moraru „Adevărul despre Odesa sub români.Mărturii ale localnicilor, documente și materiale”, Ed.„Tipocart Print”, Chișinău, 2020, pag.5-17
5. „Armata română sub lupa imperiului rus: 1912”(reconstituiri), editori:Alexandru Moraru (autor proiect, prefață), Alexandru Ganenco, editor, traducător, întroducere), Ed.„Tipocart Print”, Chișinău, 2021, pag.3-6
6. Calendar Național 2017, editat de Biblioteca Națională a RM, Chișinău, 2017, Biografia lui Alexandru Moraru (65 de ani de la naștere), pag. 361-362
7. Gheorghe Buzatu(coordonator)Muzeul Vrancei, „1940”(omagiu profesorului Ioan Scurtu) vol.II, Casa Editorială„Demiurg”, Iași, 2010, pag. 173-184
8. Stela Cheptea,Gheorghe Buzatu„Convergențe istorice și geopolitice(omagiu profesorului Horia Dumitrescu), Casa Editorială„Demiurg”, Iași, 2009 cu articolul„Dușmanii Puterii Sovietice. Basarabia împotriva comunismului” de Alexandru Moraru, pag. 327-344
9. Stela Cheptea, Horia Dumitrescu„In memoriam Gheorghe Buzatu 1939-2013”, Ed.„Tipo Moldova”, Iași, 2014, pag.18
10. Paul Goma „Săptămâna Roșie sau Basarabia și evreii”, editura„Vicovia”, Bacău, 2009 cu articolul „Cadrele bolșevicilor” de Alexandru Moraru, pag.315-327

• Ioan C.Popa„Destine frânte(pagini despre românii din est(1917-1954), Editura Academiei Române, București, 2014, pag. 92, 290, 297, 332, 361
• Victor Ladaniuc„Mai întâi și la-nceput…”, Fundația„Draghiștea”, Chișinău, 2008, articol despre istoricul Alexandru Moraru „Devotament față de breaslă”(cu fotografii), pag. 254-271
• Victor Ladaniuc„Împreună”, vol.I, Fundația „Draghiștea”, Chișinău, 2017, articol despre istoricul Alexandru Moraru „Mareșalul Ion Antonescu a rămas în inima și memoria poporului un erou național”(cu fotografii), pag. 253-264
• Tudor Țopa „În raza memoriei”, Fundația„Draghiștea”, Chișinău, 2018, pag.25-29
• Tudor Țopa „Lumini de călăuză”, Fundația„Draghiștea”, Chișinău, 2019, pag.80 (fotografie)
• Liviu Belâi „Neînfricatul”, Chișinău, 2017, pag.106-110
• Mariana Pagu„Ciuciuleni.O istorie a locului și a oamenilor lui”, Editura„Prut”, Chișinău, 2013; pe foaia de titlu verso, pag.252, 253, 255, 397, 401
• Cristian Bădăliță, Emanuil Conțac(editori)„Și cerul s-a împlut de sfinți…”Ed.Curtea Veche, București, 2012, pag.352
• Vasile Fluturel„Te iubim Basarabie”, Editura„Princeps Edit”, Iași, 2010, pag.111(cu fotografie)
• Constantin Gh.Ciobanu, Mihai Ursu„Evoluția rețelei muzeale din Republica Moldova”publicație a Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală, Chișinău, 2014, pag.72-73 („Muzeul de istorie și etnografie Criuleni”, pag.145-146; „Muzeul de istorie a satului Jevreni, Criuleni, pag.219 (fotografii)
• Retrăiri istorice în veacul XXI.Sesiunea de comunicări și dezbateri științifice 9-10 septembrie 2016, Maia, Ialomița, vol.X, editura Ro.cart, București, 2017, pag.563-574 inclus articolul„Confiscarea proprietății de stat a României de către autoritățile URSS și comportamentul ocupanților sovietici în Basarabia(1945), autor: Alexandru Moraru, mun. Chișinău
• Retrăiri istorice în veacul XXI.Sesiunea de comunicări și dezbateri științifice 8-9 septembrie 2017, Maia, Ialomița, vol.XI, editura Ro.cart, București, 2018, pag.429-464 inclus articolul„Documente de arhivă din Chișinău privind eroii căzuți la Cotul Donului și grija Mareșalului pentru repatrierea românilor deportați de sovietici în regiunile Kuban și Crimeia(URSS)” autor: Alexandru Moraru
• Tudor Iordăchescu„Hagi Curda(Camâșovca), Editura„Prometeu”, Chișinău, 2011; autor postfață: Alexandru Moraru, pag. 163-171
• Boris Vasiliev„Stalin mi-a furat copilăria”, Ed.Litera AVN, Chișinău, 2012, pag.301(fotografie cu Lidia Botezatu (ulterior Moraru), autorul a fost coleg cu mama la Școala Pedagogică din Orhei
• Florin Stan„Situația evreilor din România între anii 1940-1944”, Editura„Argonaut”, Cluj-Napoca, 1912, pag.30
• Elena Negru,Gheorghe Negru„Cursul deosebit”al României și supărarea Moscovei(studiu și documente), vol.I (1965-1975), Editura USM, Chișinău, 2013, pag.10
• Viorica Olaru-Cemîrtan„Deportările din Basarabia.1940-1941;1944-1956”, Ed.„Pontos”, Chișinău, 2013, pag.11, 42-45
• Viorica Olaru-Cemîrtan„Teroarea stalinistă în RSSM 1940-1941;1944-1956”,Ed.Lexon-Prim, Chișinău, 2020, pag.19, 40-43, 236,241
• Anatol Petrencu„Istoria contemporană:Studii, Materiale, Atitudini”,Ed.”Cartdidact”, Chișinău, 2011, pag.462
• Localitățile Republicii Moldova, vol.7, Fundația„Draghiștea”, Chișinău, 2007,articol„Jevreni, raionul Criuleni”autor:Alexandru Moraru, pag,576-583
• Analele Științifice ale Universității de Stat din Moldova(seria „Științe socioumanistice”) vol.3, Chișinău, 2003 în care este inclus articolul„Confesiunile religioase din RSSM în dosarele secrete sovietice 1944-1950” autor: Alexandru Moraru
• Analele Științifice ale Universității de Stat din Moldova(seria „Științe socioumanistice”), 2004, Chișinău
• Analele Științifice ale Universității de Stat din Moldova(seria „Științe socioumanistice”)2005, Chișinău