Scriitoare cubaneză născută în anul 1970 în Cienfuegos, a urmat cursul de scriere creativă ținut de Gabriel Garcia Marquez în Havana. Poetă și cineastă. Locuiește în Statele Unite, e interzisă în Cuba, cartea i-a apărut în Spania.

***

Motto 1: „Jurnalul meu e un lux, leacul meu, ceea ce mă ține pe picioare. Fără el n-o să ajung la 20 de ani. Eu sunt el, el este eu. Amândoi suntem neîncrezători„

Motto 2: „Patria sau moartea, vom învinge!„

Așa s-a nimerit, să cetesc tot o cubaneză, și tot narațiune sub forma unui jurnal.

Nieve (care se traduce ‘zăpadă’ pe spaniolă) Guerra, născută în 1970 (la fel ca scriitoarea), începe un jurnal la 9 ani și îl ține până fix la 20 de ani. Din două părți, Jurnalul copilăriei și jurnalul adolescenței, acoperă perioada 1979-1990.

„Născându-mă în Cuba, m-am asemuit cu acea absență a lumii ce ne supune. N-am învățat să folosesc o carte de credit, bancomaturile nu-mi răspund. Schimbarea unui avion dintr-o țară în alta mă derutează, mă dislocă, mă lasă fără suflare. Afară mă simt în pericol, înăuntru mă simt în mod confortabil prizonieră„

Nacer en Cuba ha sido mimetizarme en esa ausencia del mundo al que nos sometemos. No he aprendido a usar una tarjeta de crédito, no me contestan los cajeros. Un cambio de avión de país en país puede descontrolarme, dislocarme, dejarme sin aliento. Afuera me siento en peligro, adentro me siento confortablemente presa.

Scrisul zilnic e pentru exorcizare, pentru descărcarea sufletului, pentru respir. Așa cum, de multe ori, e un jurnal pentru femei.

Tată este alcoolic, actor ambulant într-o trupă de marionete. Părinții lui sunt în Miami.

Mama, jurnalistă la Radio Ciudad del Mar, orfană ‘fiică a Patriei’, poetă, pictoriță, cititoare înrăită, găzduiește în locuința ei de mansardă pe toți năpăstuiții lumii, artiști lipsiţi de resurse, dar plini de patos şi spirit combativ. Se împotrivește pasiv regimului comunist neparticipând la ședințe de înfierare, ascultând Vocea Americii și promovând la radio muzichii chipurile subversive, dar e slabă, năucă, inconsistentă, nefiind în stare să-și asume pînă la capăt responsabilitatea creșterii unui copil; Nieve își amintește că tot ce mîncau când erau singure erau cafele cu lapte și pâine cu unt; mai târziu, în adolescență, o imploră să dea afară toți musafirii inoportuni care populează micul lor apartament plin până la sufocare.

Mi madre me dice que si quiero vivir sin hablar de política tengo que irme a Canadá, a una aldea bien fría donde vive gente que tala árboles y ni se entera ni le interesa el nombre del presidente que gobierna ese país. En Cuba, según ella, la política está en lo que te comes, en lo que te pones, en dónde vives, en lo que tienes y hasta en lo que no tienes.

Dar da, toți pleacă.

Tatăl pleacă primul, le părăsește de timpuriu. Se va întoarce când copila are 9 ani, va intenta proces pentru custodie pe care-l câștigă și o va lua de acasă, din acel mediu haotic dar totuși extrem de confortabil și o va duce undeva într-un orășel în munți. Aici dispare de acasă cu zilele și o lasă nemâncată, o bate și o încuie în casă, îi rupe urechea ca să-i smulgă cercelușul cu perlă primit cadou de ziua ei și, culmea grozăviei, face sex cu o femeie în patul ei, obligand-o să privească de după o perdea. Au grijă de ea învățătoarea, mama unei colege de școală și o vecină, cutremurate de milă. Fata ajunge pînă la urmă într-un centru pentru minori din Cruces, „cel mai urât loc pe care l-am văzut vreodată” dar unde capătă hrană zilnic, chiar dacă lapte afumat, omletă arsă, macrou, orez, fasole roși și budincă. Aproape că e adoptată de o femeie care și-a pierdut copiii gemeni într-un accident.

Fausto apoi, tatăl vitreg, un suedez iubitor, relaxat și jucăuș, care lucrează la centrala nucleară din apropierea orășelului de pe malul oceanului unde locuiesc pentru o vreme toți trei. E expulzat înapoi în Suedia în 24 de ore, pentru că e un străin care vrea să facă cunoscute neregulile de la serviciu.

Mama apoi, obligată de Stat și Patrie să relateze războiul din Angola. Se va întoarce de acolo bolnavă de friguri, mai fragilă ca oricând.

Osvaldo apoi, iubitul care o dezvirginează la 20 de ani, artist matur, răsfățat al epocii, motociclist, în casa căruia Nieve cunoaște luxul și comoditatea unui trai avut, fuge la Paris. Cleo, prietena poetă și scriitoare, fuge și ea, amicele Aurelia și Lia sunt deja în Mexic, Jesus e și el la Paris, colegul de radio al mamei Mauricio fuge în Malta, Alan Gutierrez, colegul de facultate îndrăgostit de ea, artist de Arte Calle, care o salvează cândva de înfierarea criticii de partid, pleacă la Miami sau Mexic.

Fotograful Antonio, cel de care se îndrăgostește fulminant, dizident, suflet pereche, ajunge la închisoare. El o implora într-o scrisoare-jurnal pe care i-o aduce Nievei chiar mama lui, o doamnă speriată cu păr alb, să continue să spună adevărul în caietul ei, fie chiar și zadarnic.

Jurnalul consemnează întâmplări banale de la școală, rețete de cocktail de creveți, versuri de cântece la modă, poeme, descrieri de străzi, lagune și valuri de mare.

Dar și realitatea cubaneză a anilor 80, cu cântăreți interziși brusc la radio pentru că au folosit incorect cuvântul libertate, pionieri care scriu compuneri cu cuvinte date (moncadiști, revoluție, gherilă, culturi record de trestie de zahăr și cafea), adolescenți duși în tabără militară unde copiază pe caiete texte despre grenade și mortiere și învață să tragă cu arme ruginite, adulți care sunt „obligați” să participe la actele de repudiere (aruncat cu ouă, roșii și pietre în case și urlat ‘Să plece, să se care!’) ale cubanezilor refugiați pe 1 aprilie 1980 în ambasada Peru pentru a cere azil politic (10 mii de oameni!), ședința Consiliului Disciplinar al Școlii Naționale de Artă în care sunt înfierate Nieve și colega ei pentru că au adus și cetit în tabără cartea unui scriitor interzis fugit în străinătate (bunicul colegei), întâlnirea cu Fidel Castro a tinerilor intelectuali, arestarea cuiva care a călcat pe un portret al lui Che Guevara.

Sus pe cer licăresc stelele

Jos totul e calm, iar comandantul Fidel

înaintează cu un pas hotărât

prin Sierra Maestra.