“Pune inimă!” – pe zidul casei de lângă turnul de cristal în care număr răbojii vieții (cică active)

“Râzi ca prostu'” – un rest de afiș promoțional lipit pe un stâlp

Spark! pe un Audi de UK de pe Bulevard. Nu ăla cu castani, altul.

PUP – numărul de București al unei mașini din parcarea supraterană a blocului

Începînd de azi, cică cerul devine mai albastru.

Ah, și nu-s bune gâlcevile.

“Mulți oameni au azi anxietate. Poate că ce ar trebui să facem e să dăm importanță anxietăților noastre și să le ascultăm în loc să le amorțim. Căci nu știm în ce loc minunat ne pot duce”

Cuvintele astea le-am reținut de la Vanessa Forero, pe care am văzut-o azi pe BBC Earth, în documentarul despre oameni ‘sălbatici’ al lui Ben Fogle. Englezoaica-columbiană, crescută în Yorkshire într-o comunitate penticostală strictă în care s-a și căsătorit la 19 ani, divorțează și se mută definitiv în munții Sierra Nevada de Santa Marta din Colombia, într-o rezervație de jaguari din junglă, acolo unde a cumpărat un hectar de teren. Își-și face o casă fără ferestre, lângă un râu răcoros. Trăiește singură (până de curând cu cățelul Ginger Forero) dar nu se simte niciodată singură. Cultivă guave și banane, compune muzică mai ales pentru reclame (“pot spune că am făcut această casă cu muzică pentru ciocolată”), din când în când coboară în satul Minca ca să cânte cu prietenii într-o cafenea cu muzică și prăjituri. O vizitează tucani, maimuțe, anaconde, tarantule, scorpioni și pisici mari. A postat pe insta cum, într-o zi, i-a căzut în paharul de ciocolată o pasăre colibri. Nu-l mai slăvește pe Isus doar îl iubește mult, ca pe o lumină. Are binecuvântarea unui șaman indigen local, care a pecetluit-o drept apărător al pământului, i-a îngropat bumbac protector la rădăcina copacilor și i-a împletit brățări de protecție contra șerpilor. Acum poate să-și pună toate întrebările din lume și să-ți creeze propriile credințe și ritualuri. Cu muzică, mereu cu muzică, pe care o aude până și în scârțâitul unui funicular.

Și era o zăpadă albăăă, albăăă.

Consider că veața ar fi mult mai urâtă fără divinul lichid aromat care ne înseninează diminețile și duminicile.

Am iubit cafeaua chiar și pe vremea nesuferitului nechezol ceaușist.

Am încercat o dată cafea pură, făcută din boabe din care nu se extrăsese nici un gram de cofeină, am experimentat ceva care a semănat cu un semi leșin.

Google Arts&Culture are un documentar interactiv care se numește exact ca articolul meu.

Am reținut uimită asta: prima cafenea europeană s-a deschis la Veneția în anul 1629. La Viena anul a fost 1683 (!!!), la Paris 3 ani mai tîrziu iar la Londra 12 ani mai târziu!

Dar o cititoare a răspuns cu următoarele rînduri (care i-au fost și publicate, spre marea ei surprindere):

1 November 1961

Dear Editor,

Yesterday was the closing date for your Mrs. Chatelaine contest, but I didn’t enter.

I wish someone, sometime, would have a competition for “Mrs. Nothing”! A person who isn’t a perfect housekeeper, a faultless mother, a charming hostess, a loving wife, or a servant of the community. Besides being glamorous as a model, talented as a Broadway star and virtuous as a Saint.

I have studied your questionnaire carefully but my replies are hopelessly inadequate. To start with my appearance is absolutely fatal. I am overweight, pear-shaped and bow legged. Consequently, not having much to work on I don’t bother and cover it up with comfortable, warm old slacks.

As for housework, failure there too as I am a lousy housekeeper. If I feel like sewing, or sleeping, or writing a letter, like this morning, the house has to wait.

Entertaining? Practically never. Hubby isn’t particularly socially minded so anything is impromptu with close friends. A game of cards or just talk with a few beers. No fancy food, drinks or entertainment.

Meals? We prefer plain meat-potato-vegetable meals with no frills. For birthdays our children choose the dinner. What’s the menu? Usually hamburgers and chips. You can’t win. Make a fancy meal from a magazine and they look like they are being poisoned.

The decor is middle English European junk shop, especially when the children start doing their homework.

Community activities? I have always belonged to and worked with other organizations—but I have become so sick of and bored with meetings I quit. Home-and-School meetings where people sit like stuffed apes and look at anyone who gets up to make a suggestion as if he were a Martian.

My philosophy as a home-maker? I guess that is: be happy, don’t worry. You do what you can with what you’ve got when you feel like it. Consequently I’m never sick and I’ve got no nerves or fears.

That is poor me. So if you want to run a contest for ‘Mrs. Slob of 1961’, I would be happy to apply and would probably win hands down. Thank you for your enjoyable magazine and my apologies for taking up your time.

Mrs. Beatrice Maitland

Pe urmă eram cu colega Corina care avea o bebelușă cu care mă jucam încântată, și ea voia să plece în delegație, și eu am întrebat-o cu cine lasă copila, și ea mi-a zis că o predă la creșă la măicuțe cu proces verbal de predare-primire, și chiar mă holbam la un PV pe care-l aveam în mână, semnat măicuța nuștiucum.

Trei dintre cei cinci, inclusiv cel mai faimos și probabil capul răutăților, “Kim” Philby, au fugit în URSS, doi cu tot cu neveste. Altul este Sir Anthony Blunt, sfătuitorul reginei Elisabeta a II-a în domeniul artei (demascat public în anul 1979 de primul-ministru Margaret Thatcher, i-a fost retras titlul de Sir). Unul dintre cei 3 fugiți, Donald Maclean, altul, a transmis sovieticilor informații despre bomba atomică. Ca fapt divers trivial, Philby s-a încurcat la Moscova cu nevasta ăstuia, timp de vreo 3 ani. However, cele două nevestele ajunse în URSS cam fără voia lor s-au reîntors în anii 70 în Occident.

Philby a trăit 25 de ani la Moscova (din 1963 până la moartea sa, în 1988). A avut viața privilegiată pe care o au angajații serviciilor secrete oriunde în lume dar mai ales în Europa de Est. A avut grad de colonel KGB, medalia The Order of the Red Banner, ziarul The Times la dispoziție și este înmormîntat în cimitrul eroilor sovietici din Moscova, lângă ucigașul lui Trotski, fiul adoptiv al lui Stalin, diverși artiști ai poporului și ofițerul american trădător Glenn Michael Souther fugit în URSS în 1986 (unde s-a sinucis la 32 de ani).

Philby a declarat puțin înainte să moară că nu regretă nimic din viața sa iar din Anglia îi lipsesc doar câțiva prieteni, muștarul Colman și sosul Lea & Perrins Worcestershire. Potrivit spuselor și cărții scrise de soția sa rusoaică, nu a fost chiar așa; soțul ei era alcoolic și depresiv cu tendințe suicidale. Spunea că l-a impresionat sărăcia în care trăiau bătrânii din Rusia “chiar dacă ei câștigaseră războiul” (o secvență din film îl arată pe englez privind din mașină cozile la pâine ale moscoviților). Eniuei, mi se pare o pedeapsă suficientă că a trebuit să trăiască la firul ierbii viața în comunismul kaghebist.

“Philby had attributed the failure of the British Secret Services to unmask him as due in great part to the British class system, saying that for them it was inconceivable that one ‘born into the ruling class of the British Empire’ would be a traitor“

Interesant e că cea care l-a demascat (a inițiat de fapt tăvălugul investigațiilor) a fost prietena lui de o viață, Flora Solomon, fiica unui evreu rus magnat al petrolului și aurului, fugiți din Rusia în Anglia în 1917, când bolșevicii veneau la putere. Kim încercase să o recruteze și pe ea prin anul 1934, vânzându-i brașoava cu lupta pentru pace. Femeia, suflet rus, inimă evreiască și pașaport britanic, a refuzat. Știa ea mai bine decât idealismele unui înfumurat britanic din high class.

Ṣi mai interesant e că ofițerul KGB care s-a ocupat de cei cinci trădători englezi, Yuri Modin, a scris la bătrânețe o carte despre ei, Mes camarades de Cambridge. El spunea despre Philby, prin anul 1994: “He never revealed his true self. Neither the British, nor the women he lived with, nor ourselves [the KGB] ever managed to pierce the armour of mystery that clad him. His great achievement in espionage was his life’s work, and it fully occupied him until the day he died. But in the end I suspect that Philby made a mockery of everyone, particularly ourselves“

PS Două personaje interesante apar fulgurant în filmul de pe Max: Ian Fleming, ofițerul decsecuritate creator al celebrului oersonaj de carte James Bond ṣi doamna Jane Sissmore, prima ṣi singura femeie ofițer angajată la serviciile secrete britanice, din 1929 până în 1940 când a fost concediată pentru insubordonare (a revenit în 45 sau 46). In memoriile sale, Philby scria, “After Guy Liddell, Jane was perhaps the ablest professional intelligence officer ever employed by MI5″.

O scenă din film, nu ṣtiu dacă ficțiune, e când Philby demască niṣte agenți CIA ruṣi care luaseră legătura cu el în Moscova, gândindu-se bucuros cum îi va dezinforma el pe americani pe termen lung, ca să constate a doua zi că ruṣii i-au împuṣcat scurt pe doi.

They found it hard to connect because every time they observed someone, they changed