Si cand dupa ani si ani, inca simti nevoia de a vorbi cu tine insati…ca si cand ai fi uitat, dar nu este suficient sa te asculti si iti lipseste placerea asternerii pe hartie (reala sau virtuala) a tot ce simti. Si astfel, reamintindu-ti sa vorbesti limba materna, constati ca desi prafuita, ea exista inlauntrul tau.

Deschizi o pagina si cuvintele curg, poate fara un sir logic, dar simti cum incepi sa traiesti din nou, dand viata si contur unui loc pe care l-ai iubit candva…simtind gustul libertatii de a fi tu insati.

Aici sunt ganduri si idei, „feelings” care as vrea sa nu le tin doar pentru mine. Cum arat este mai putin important, prefer ca fiecare sa ma perceapa in felul sau, dupa cuvintele mele. Unii poate ma vor imagina ca pe o adiere, altii ca pe o furtuna…poate un zambet sau o lacrima…tristete sau melancolie….un tumult de iubire ascunsa intr-o biata inima de om.