de Ionuţ Jifcu

Un detaliu pe care puţini îl ştiu despre mine este acela că în weekenduri sunt crainic pe stadioane de fotbal din Liga 3. Ştiţi voi, stadioanele alea cu teren mocirlos, fără tribune, dar unde folclorul fotbalistic e în floare.

Fac asta de ceva ani, cu ceva întreruperi, şi pot spune că sunt mai fin cunoscător al „fotbalului mic”, decât al Superligii, al marilor campionate din Europa sau al UEFA Champions League. Am o grămadă de poveşti amuzante, dar şi multe momente penibile prin care am trecut. Este o senzaţie specială să-ţi auzi vocea la staţia de amplificare a unui stadion, să fii tu practic vocea stadionului respectiv.

Folclorul tribunelor și provocările de la Piatra-Olt

De câte ori merg la câte un meci, îmi amintesc de publicul din Piatra-Olt, pe vremea când oraşul avea echipă în Liga 3. Era crunt să fii tuşier pe partea cu tribuna – pentru multă vreme stadionul a avut doar o singură tribună. Erai înjurat şi huiduit, iar pe alocuri mai rău… Tot din această tribună am auzit îndemnul „fă-i Ivomecu’!” adresat de cineva din public unui medic de la o echipă adversă. Pentru cine nu ştie, Ivomec e un tratament veterinar care din câte ştiu eu se aplică porcilor.

Momentul de „brain freeze” la golul căpitanului

O altă specificitate a acestui stadion din Piatra era că „pupitrul” de comentator se afla în spatele uneia dintre porţi, aşa că vedeam terenul de sus în jos, iar de multe ori îmi era foarte greu să identific jucătorii care ies sau intră în teren sau marcatorii golurilor. Îmi amintesc că am trăit un aşa-zis moment de „brain freeze”, la unul dintre meciurile de acasă. A înscris căpitanul nostru, un băiat al cărui nume mi-l amintesc şi acum: Alin Pavel. A cântat muzica pe care se celebra golul, pe o melodie a Gloriei Gaynor. Muzica s-a oprit, am pornit microfonul, l-am dus către gură şi am strigat „Goool!”. Am trecut la numele marcatorului şi am zis: A marcat jucătorul cu numărul 14, Alin… şi au trecut câteva secunde până când am reuşit să-i zic şi numele de familie! Parcă uitasem deodată cine e, deşi îi mai strigasem numele de nenumărate ori şi îl citeam de fiecare dată, la prezentarea echipelor dinaintea meciului. Am simţit o uşurare atunci când am reuşit să-i pronunţ tot numele… parcă şi jucătorul, dar şi tot stadionul au oftat odată cu mine.

Coșmarul crainicului: blocajul de pe stadionul „1 Mai”

Altă dată, când eram crainic pe stadionul „1 Mai” din Slatina, am dat-o de gard rău de tot. M-am simţit foarte sigur pe mine şi la o schimbare a celor de la CSM Slatina n-am reuşit să citesc numele jucătorului trimis în teren. Îmi amintesc şi acum, pentru câteva miimi de secundă, atunci când păşesc pe vechea arenă din Slatina: Schimbare la CSM, iese jucătorul cu numărul 3, Bogdan Ciugulea, intră… şi m-am blocat! Am simţit şi auzit rumoarea oamenilor aşezaţi imediat lângă postul de comentator. Mi-am luat inima în dinţi şi am încercat din nou: Schimbare la CSM, iese jucătorul cu numărul 3, Bogdan Ciugulea, intră… Iar blocaj! Am încercat şi a treia oară, tot fără succes.

Îmi venea să fac o gaură în betonul comunist al stadionului şi să mă afund în el, să nu mă mai vadă nimeni. Îmi era că voi fi beştelit de preşedinte şi că nici nu-mi mai dă banii pe ceea ce muncisem… L-am întâlnit după meci şi am lăsat capul în jos, fără să zic nimic. Mi-a spus scurt: Când nu ştii cine iese, nu mai anunţi… şi mi-a dat banii! Am simţit o uşurare. A fost o învățătură de minte şi îi urmez sfatul şi astăzi, dar nu mereu…

„N-am ieșit, uite-mă!” – Peripeții la Caracal

Din vară, am fost invitat să fiu crainic pe Stadionul „Jane Niţulescu” din Caracal, unde joacă echipa a doua a Universităţii Craiova, formaţia din Superligă. Am mers încrezător la fiecare meci, totul a fost profi şi m-am ridicat la nivelul aşteptărilor, cât ar fi ele la Liga 3. Problema aici este că postul de crainic este situat la tribuna a doua, faţă în faţă cu băncile de rezervă. Din acest motiv, este foarte greu să vezi care sunt schimbările pentru că nu există nici acea tabelă pe care o ridică arbitrul de rezervă. Aşa că de cele mai multe ori nu anunţ schimbările. Tac, deşi oamenii aşteaptă ceva veşti dinspre mine.

La un meci n-am rezistat şi am zis să mă fac util, în ciuda experienţei negative din urmă cu atâţia ani de la Slatina. Am văzut numărul jucătorului care intrase, dar nu şi pe cel al celui înlocuit. Cineva din public mi-a spus că a ieşit numărul 27, dar eu aveam pe foaia de joc doar pe unul cu numărul 37. Aşa că am anunţat la staţia de amplificare că a ieşit jucătorul cu numărul 37 şi că a intrat altul, nu-mi amintesc exact numărul. Tribunele fiind foarte aproape de teren, am auzit pe un tânăr strigând către mine: „N-am ieşit, uite-mă!”. Era jucătorul cu numărul 37. „Lasă că ieşi tu”, i-am replicat eu ca să ies din încurcătură.

Misteriosul marcator „Ivan” de la Curtișoara

Recent, pe un alt stadion, pe la Curtişoara, am anunţat greşit marcatorul golului pentru echipa Academica Balş. Am văzut că a dat gol cu capul jucătorul cu numărul 18, Alexandru Crivac. Dar, n-am fost sigur, aşa că am întrebat staff-ul de pe banca tehnică a echipei. Unul dintre secunzi mi-a spus, de două ori chiar, că pe marcator îl cheamă Ivan. Deşi era clar că nu există un Ivan în teren şi nici pe banca de rezervă, am strigat cât m-au ţinut plămânii că marcator este unul „Ivan”…