Cu puțin timp în urmă, serviciul de panică organizată a dat un comunicat Ro-Alert, cum-că un ciclon pe nume „Barbaraˮ se va abate asupra Capitalei, motiv pentru care monstrul Arafat a ieșit din izoletă și a dispus închiderea școlilor, dar și alte măsuri drastice. Singura măsură care ar trebui luată ar fi demiterea acestui parafat de cancelarii secrete. Cum să acceptăm atâta timp ca Servicul Național de Urgențe din România să fie condus de un ONG a lui Arafat ? Totul s-a dovedit a fi o escrocherie de pe urma căreia învățământul școlar – și așa pe cale de dispariție – a mai primit o lovitură. Când timpul anunțat pentru dezastru s-a scurs, monstrul a fost acuzat de incompetență și prejudicii aduse moralului Bucureștenilor. La acuzații, monstrul a motivat lejer: „Ce vină am eu că n-a fost așa cum s-a anunțat”. Și nimeni nu-l trage la răspundere.
Pe acest pripășit pe meleagurile românești se pare că nimeni nu-l cheamă în fața justiției pentru escrocherii și abuzuri. Privit de departe, monstrul semănă ca poziție cu javra de la UE pe care nimeni nu o poate da jos de pe scaun.
De ce ne-am mira? Recent, a avul loc Congresul UDMR la Care a participat și premierul Ungariei, Victor Orban. Printre invitați s-au remarcat Ilie Bolojan, prim-ministrul României și Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, care i-a mulțumit premierului Ungariei, Viktor Orban, pentru că a sprijinit aderarea României la Spațiul Schengen. Au fost intonate Imnurile Naționale ale României și Ungaariei, după care a urmat imnul secuiesc.
Cu toate păcatele lui, Sorin Grindeanu a dat dovadă de demnitate și a părăsit sala unde se desfășurau lucrările Congresului UDMR în momentul în care a fost intonat imnul secuiesc. Grindeanu, preşedintele Camerei Deputaților și președinte interimar al PSD a precizat că are mulţi colegi din UDMR pe care îi respectă, dar că România are doar un imn oficial. Tot el a subliniat că liderii Coaliției par să vorbească uneori limbi diferite…. Incident extrem de grav, că în România, la un congres al UDMR au fost intonate, pe rând, imnul României, imnul Ungariei și imnul Ținutului Secuiesc în prezența prim-ministrului României care s-a comportat și de această dată ca o slugă a intereselor altora, nu ale României, a acceptat umilirea sa de către Viktor Orban, care l-a forțat să se ridice în picioare la acordurile imnului secuiesc a stat în poziție solemnă la intonarea acestuia Intonarea imnului secuiesc a fost o provocare marca Viktor Orbán și, din păcate, Bolojan, slugă în toată regula, nu a avut demnitatea politică de a ieși din sală, știind și el în tărtăcuța lui de zbir că ținutul secuiesc există doar în mințile bolnave ale unora. Asta explică și pofta Bolojafului în vremea cînd păstorea Oradea pentru renovarea clădirilor austro-ungare, dărâmarea statuilor reprezentative pentru poporul român și înlocuirea cu altele ungurești. Nu, nu incit la ură, minoritățile maghiare au trăit în pace cu românii, doar liderii lor se visează pe cai mari în patria română și provoacă dezbinare. Pentru cei care nu știu, imnului secuiesc este un imn care proclamă separarea Ținutului Secuilor de România. Bolojan ar trebui să știe că acest imn secuiesc era predat în toate școlile din Transilvania, în timpul administrației maghiare din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, când Transilvania era sub ocupația Ungariei.
Rușine să-ți fie Bolojane! Un asemenea comportament arată nu doar lipsă de coloană vertebrală, ci și dispreț față de istoria și sacrificiul strămoșilor noștri, care au clădit România cu demnitate și sânge, iar indiferent cine ocupă funcții importante în stat, are datoria să apere țara și concepul suprem constituțional: „Național, Unitar, Suveranˮ.
Ai făcut România de râs. Pleacă!
Ia-l cu tine și pe monstrul din izolete și mergeți unde-a dus mutu iapa (astă vară). Rămâneți acolo!
Treizeci de ani în urmă(30 ani), lucram în funcție de director al Muzeului Raional de Istorie și Etnografie Criuleni, pe care l-am întemeiat(cu susținerea Comitetului Executiv Raional) și condus timp de 10 ani.
În luna decembrie 1995 am stabilit contact strâns cu Ambasada Chinei la Chișinău la care m-am adresat cu solicitarea suportului material pentru organizarea unei expoziței fotografice despre China și frumusețea acestei excepționale țări. Ambasadorul a dat undă verde acestei inițiative și am primit o colecție minunată de fotografii.
După ce am pregătit respectiva expoziție, am invitat corpul diplomatic al Ambasadei Chinei la deschiderea evenimentului. În incinta Casei Raionale de Cultură Criuleni a avut loc un eveniment de zile mari, care a fost oglindit în presa locală, gazeta„Opinia” din 23 decembrie 1995 semnat de redactorul șef al publicației domnul Gheorghe Pațanov.
Vă pun la dispoziție articolul publicat 30 de ani în urmă despre acest eveniment.
Pentru prima dată în istorie din întregul spațiu românesc la 31 mai 2016 la Chișinău în incinta Bibliotecii Centrale a BM„B.P.Hasdeu”a avut loc Prima Conferință Științifică„Mareșalul Antonescu în istorie și istoriografie”. Evenimentul a fost o producție a Clubului Istoricilor al Bibliotecii Centrale.
Inițiator al acestui eveniment de excepție a fost istoricul arhivist și publicist Alexandru Moraru, ex-șef serviciu la Biblioteca Centrală. Printre cei care au susținut inițiativa și s0au inclus activ cu comunicărila eveniment au fost: profesorul universitar Anatol Petrencu, istoricii Viorica Olaru, Daniela Vacarciuc, Sergiu Munteanu, Sergiu Cataraga, Natalia Grădinaru, geograful Grigore Grigorescu toți din Chișinău; profesorul universitar Ion Coja(comunicarea domniei sale a fost sonorizată la conferință de profesorul Alexei Crețu) din București, profesorul universitar Corneliu Ciucanu din Iași și alții.
Pentru cei cointeresați puteți viziona cele câteva filmulețe (autor:Alexandru Moraru Film) postate în www.youtube.com
După un an de la evenimentul respectiv, acelaș Alexandru Moraru a întocmit și a editat un volum de carte, scoasă de sub tipar cu titlul„Materialele Conferinței Științifice„Mareșalul Antonescu în istorie și istoriografie”.
Tirajul volumului nominalizat a fost modest de tot(100ex.) pentru un eveniment de așa amploare, dar în scurt timp, camarazii mei din București, tot basarabeni și ei, stabiliți de ceva timp în capitala Țării, au sponsorizat din banii proprii(vezi imaginea din dreapta) un tiraj mai solid de 500 exemplare. Numele acestor bravi patrioți, care mereu contribuie pentru prosperarea adevărului istoric sunt dr. Alexei Păluță(vezi poza) și profesorul universitar Alexei Crețu. Tot la acest subiect, trebuie de menționat că domnul Alexei Păluță a sponsorizat pe cont propriu, confecționarea unui bazorelief al marelui Conducător de Stat Mareșal Ion Antonescu.
Probabil că este cazul să amintesc, că la subiectul nominalizat, am editat și scos de sub tipar câteva volume de carte, care nu sunt altceva, decât culegeri de documente de arhivă care au văzut lumina tiparului în premieră absolută.
Un alt eveniment la tema, pe care mulți neinițiați o consideră contraversată a fost comemorarea Conducătorului Statului Român Mareșalul Ion Antonescu la Centrul Academic Internațional „Mihai Eminescu” din Chișinău.
A organizat acest al doilea eveniment deosebit, scriitorul, poetul, folcloristul, publicistul Ștefan Sofronovici, un bun român și mare patriot, angajat al instituției nominalizate, care a și moderat. S-a produs acest eveniment în anul Centenarului. Prin grija Centrului, comemorarea Marelui Bărbat al Neamului Românesc a fost filmată și postată în Internet: https://www.youtube.com/watch?v=IEXg7LjRnKk .
Este cazul, să menționăm, că la eveniment au perticipat și prezentat comunicări științifice istoricii: profesorul universitar Anatol Petrencu, Alexandru Moraru, Veronica Pârlea- Conovali. Ședința conferinței științifice („Masa Rotundă”) a fost salutată de directorul Centrului Academic Internațional„Mihai Eminescu” doamna Elena Dabija și academicianul Mihai Cimpoi. Pentru confirmare, publicăm câteva imagini de la respectivul eveniment.
Alexandru MORARU,istoric-arhivist și publicist. mun.Chișinău
Depistate de istoricul arhivist și publicist Alexandru Moraru în Arhiva Organizațiilor Social-Politice a RM
Este vorba de perioada perestroicăi sau cum se mai spune gorbaciovistă, când in RSS Moldovenească pornise Mișcarea de Eliberare Națională, când se trezise conștiința națională a basarabenilor; lupta pentru istoria adevărată, revenirea la limba română și grafia latină…
Pentru a stăvili această mișcare, amploarea căreia era în permanentă creștere, Partidul Comunist al URSS a hotărât să strecoare în fruntea respectivei mișcări oamenii săi de încredere. Din acest motiv, duupă mai multe consultări cu funcționarii CC al PCM și KGB-ul local din RSSM, au fost întocmite listele secrete ale oamenilor de încredere a Moscovei, care urmau să fie „sădiți” în fruntea acestei mișcări, pentru o ține sub control și a anihila tendințele de reunificare a Basarabiei cu România.
Adică materialele nominalizate nu sunt altceva decât o scrisoare secretă de la Moscova adresată PCM, pentru ca autoritățile de partid și stat din RSSM să infiltreze persoanele nominalizate în conducerea de vârf al mișcării, lucru care în majoritate a și fost realizat.
,,Amintirile sunt jurnalul pe care toți le tinem cu noi,, Oscar Wilde.
Câte odata vreau să se blocheze amintirile din trecut, sau mai bine sa fie șterse din memorie și să continu viața cu o pagina nou și curată cu sotul meu iubit!
După cum va povesteam era deja la inceputul anului școlar. Toamna demonstra frumusetea ei cu toate culorile, nu stiu de ce ? Dar când eram copilă, toamnele imi păreau mai calde și lungi. Elevii școlii era antrenați la strânsul roadei la kolhoz, au rămas niște amintiri frumoase și plăcute cu regret copiii si nepotiii nostri nu au aceasta placere sa le cunoasca.
Eram cei mai fericitți ca mergem la strânsul roadei, bucuria era ca nu vom face lecții 2-3 săptămâni. Colhozul nostru pe vremea când invatam la scoala, era unul „milionar”. Satul Jevreni avea oameni harnici și gospodari. În centrul satului era montată și „Tabla de Onoare” cu fotografiile celor mai harnici oameni din sat. În fiecare an se sarbătorea,,ultimul spic”, fiecare brigadă din colhoz, organiza anual o frumoasă expozitie agricolă iar la sfârșit, cârmuirea colhozului inmâna cadouri de preț celor mai harnici.
Fiind copii, alergam in curtea școlii, să zic că aveam vre-o 12-13 ani poate ceva mai mult, fetele in ziua de azi sunt mai dezvoltate pe plan fizic. Noi eram mai simple si modeste, dar mă rog, viața se schimbă, se schimba ritmul veții, respectiv, ne schimbăm si noi. Suntem in sec.21, tehnologia și modernismul a progresat mult. Dar amintirile din copilarie sunt neprețuite și de neuitat.
Voi incepe cu acea zi de toamna, care mi-a marcat viața și fără să exagerez a fost și destinul. In ziua accea mi-am cunoscut viitorul meu sot, nu-mi ajung cuvinte sa-l descriu. Parca il vad, cu o deosebită amabilitate saluta profesorii și elevii adunați la careu din curtea școlii, fiind reprezentant al secției raionale de învățământ Criuleni.
Așa mi-a ramas in amintirea mea de atunci; era un bărbat de statură medie, imbrăcat cu gust, tânăr și plin de viață, avea mult comun cu tatal sau Valeriu Moraru. Cu parul putin ondulat un bărbat cu ochi albaștri și simpatic.
Și-a luat ramas bun de la tatăl sau și a plecat, eu o copila naivă, priveam cum se indeparteaza din curtea școlii in orizont vedeam o imagine din ce în ce mai mică. In acel moment, pare că am simtit ceva cald, nu ințelegeam ce era, emoții sau sentimente? Dar ma incuraja faptul, ca o sa-l mai pot vedea fiindca era feciorul profesorului de istorie. Sigur era o fantezie a mea!
Totul vine de la sine, nu este necesar sa alergăm dupa destin, numai Dumnezeu știe cum vede El lucrurile, dar inima are șansa ei, să simtă ceea ce vrea. Am lasat sa treaca anii si zilele, sigur si sentimentele mele pentru el !
A sosit si ultimul an de școală pentru noi, eram in clasa a 10, abia așteptam să termine anul de invâțamânt si fiecare din noi să „zboare” care si incotro.
Dorinta si bucuria de a termina școala, era așteptată de noi toți. Din pacate ne dam seama mai tarziu ca cei mai frumosi ani sunt anii petrecuți in școala. Pe când invătam, eu participam la diferite evenimente școlare, cercuri artistice in școala, aveam un cor foarte reușit, am participat la multe concursuri raionale, de multe ori am luat si locul 1. Des mă macină amintirile din școală, care nu se uita si imi starnesc zâmbetul de fiecare data. Anul trecut ne-am intalnit cu cateva colege, care am inceput sa ne amintim de câte șotii faceam in școală. Deja eram in clasa 10, trebuie sa precizez ca eram o clasa buna in scoala, eram 18 elevi dintre care 10 fete si 8 băeti. Asa ne simteam in siguranta dupa numarul de fete. Nu am fost chiar eleve eminente, dar nimeni nu sa plâns de noi. Nu chiuleam des prin scoala, dar când o faceam, sigur nu eram de laudat.
Dupa sarbatorile de iarna a murit profesorul de istorie tatal viitorului meu sot. A fost o tragedie si pierdere mare pentru noi toti. Fiind ultimul an de studii in a doua parte a anului am ramas fara profesor de istorie pentru noi deja nu era important cine o sa fie mai departe profesor la istorie. Noi am pierdut un bun profesor care vorbeam liber cu el eram insusi noi , fara sa ne complexam, aveam o libertate, care era permisa numai de domnul Valeriu Moraru.
Citea foarte mult cand avea o pauza mereu era cu cartea in mâna cunoștea atâtea lucruri, care nici nu ne putem imagina. Era Om de intelegență rară. Era protectorul clasei noastre, deoarece soția sa a fost prima noastra invatatoare doamna Lidia Moraru, Dumnezeu s-o odihneasca in pace. În ziua înmormântării, toată clasa organizat ne-am dus sa ne luam ramas bun de la profesorul de istorie…și acum imi aduc aminte era un frig, iernele de pe atunci erau mult mai friguroase si cu multă zăpada si un ger de crapa piatra. Am intrat cu toata clasa in casa pentru a ne lua rămas bun de la cel care a fost profesorul nostru de istorie.
La îmormântare, o privire pătrunzătoare am simtit, dupa anii trecuți mi-am adus aminte de bărbatul cu ochii albastri, cu parul putin ondulat, l-am intalnit din nou. Cu regret, nu era momentul potrivit pentru amintiri frumoase. Toti stateam cu capul in jos, fara să scoatem o vorba din când in când ridicam capul și il priveam. M-a mirat faptul, ca nu am vazut pe fața lui nici o lacrima pe obraz, era mort tatal sau. Fața lui Alexandru Moraru era tristă și dezorientată.
Cine își putea imagina, ca dupa 33 de ani, soarta o sa ne uneasca pentru totdeauna, multumesc bunului Dumnezeu ca mi-a dat un asemenea bărbat, dulce, destept, minunat, fantastic si grijuliu. De fiecare data ma cucerea prin capacitatea intelectului său si talentul indiscutabil de cercetător științific.
Primeam o deosebită placere sa-l ascult ore intregi, imi povestea multe istorii pe bază de documente secrete de arhive. Are o pregătire inalt științifică privind istoria, are un dar exceptional de a povesti, a lucrat aproape un deceniu in arhivele statului, a cercetat și publicat zeci de mii de documente si eu il ascultam cu sufletul la gură pe acest Om scump mie. (va urma)
,, Toamna este o a doua primăvara, cand fiecare frunza este o floare,, Albert Camus
După vacanța de vară cu emotii pozitive, ne intorceam din nou la scoala. Doriți de școală și carte nu eram prea dispusi mai mult ca deja eram in clase superioare, am inceput sa studiem alte disciplini si sigur era mai complicat. Dorinta si placerea noastra era sa ne laudam fiecare cu ceea mai frumoasa uniforma, rechezite noi . Imi placea sa vin la scoala eram o eleva staruiitoare cu note bune, in clasele mici stateam in prima banca in fata primei mele invatatoare Lidia Andrei Moraru, Dumnezeu s-o ierte.
A fost o Doamna cu litera mare, puternica, cu o mare rabdare cu toate ca eram o clasa foarte energica , puterea cuvântului ei era mai mare ca provocarile noastre. Am avut norocul si fericirea să fiu eleva ei, multi parinti isi doreau ca odraslele lor să învețe în clasa doamnei Lidia Moraru. Din pacate această fericirea nu au avut-o mulți doritori.
Pe timpuri, profesorul, în caz de lipsă de disciplină a discipolilor, isi mai permitea sa-i „linisteasca” cu câte un bobârnac, care aducea rezultat imediat. Va dati seama 31 de elevi in clasa, ce rabdare si ce nervi de fier trebuie sa ai?
Regretata Doamna Lidia Moraru, Eminentă al Învățământului public din RSS Moldovenească după câteva zeci de promoții strălucite, ne-a pregătit excelent și clasa noastră, pâna in clasa a patra.
Dupa cum va vorbeam mai sus, eu stăteam in prima banca in fata Dânsei si rspectiv, era cu ochii pe mine. Nu prea eram buna prietena cu matematica. Mai pe scurt, când nu știam, mai trecea cu mana prin parul meu. Pentru mine, matematica era mai complicata si nu ma inspira, e feresc ca doamna profesoară a observat acest minus. Coșmarul meu era, că nu trecea o zi, sa nu fiu chemată la tabla. Doamne fereste când povestea lecția, să facă cineva gălăgie, era o liniste mortală.
Privirile ei erau pătrunzătoare, daca vroiam sa intrebam ceva, mâna in sus, te ridici in picioare si vorbesti. Disciplina si curatenia era ceva sfânt in clasa doamnei Lidia Moraru, nu mai vorbesc de invă-țătura… Dacă în școala era venită vre-o inspecție de la sectia de invatamant Criuleni nu stiu din ce motive, dar inspectorii mereu erau oaspeți in clasa noastra. Va imaginați noi 31 de elevi si mai asistau 3-4 adulti?
A fost o profesoara de un profesionalism de invidiat, deșteapta, cu tact pedagogic model, o tarie de caracter –oțel. Majoritatea lecțiilor predate de prima mea învățătoare erau exemplare, poate din acest motiv, tinerele învățătoare, venite de pe băncile școlilor pedagogice, asistau la lecțiile dnei Lidia Moraru, pentru a vedea practic, în realitate cum trebuie să fi o lecție adevărată.
In clasa a 4-a s-a inceput calvarul pentru mine, disciplinele erau mai multe și diferiți profesori, notele erau de pe zi ce treacea mai rele. Des veneam in clasa la doamna Lidia Moraru si povesteam ca imi este greu să invat. Intr-o zi ma privea in ochi și cu glas tare, cum vorbea ea de obicei zice ,,ce te bocesti ?, ce vei face mai departe, când ai să termini școala.? Șterge lacrimile și pune mâna pe carte!” Am iesit din clasa doamnei Lidia Moraru cu ochii roșii de plâns și mă indreptam spre clasa unde aveam lecții. După puțin timp, aud vocea doamnei profesoare; sa nu mă rușinezi cu voi, sa invațati bine! O sa va ajute si soțul meu (domnul Valeriu Ion Moraru, profesor de istorie și științe sociale) i-am mulțumit inca odata.
M-am bucurat mult că o sa avem sustinerea domnului Valeriu Moraru. Am ramas cu amintiri tare placute, probabil aceasta și m-a făcut să scriu aceste amintiri. Cu mare regret, Valeriu Moraru a decedat inainte sa termin clasa a 10. A doua jumatate a anului de invățamant am invătat istoria cu alt profesor. O mare tragedie a fost pentru școala și pentru tot satul Jevreni când s-a stins domnul Valeriu Moraru, a fost un Om de o inteligență rară, bunătate, un istoric, cu o memorie fenomenală și atenție maximă pentru copiii școlii și satului Jevreni, Criuleni.
Domnul Valeriu Moraru tata-l viitorului meu soț Alexandru Moraru, a fost și va rămâne un Om cu ceea mai mare amprentă frumoasa lăsată.
Un bărbat uscativ, mereu la cravată și costum, avea un mers iute, văzându-te, de departe te saluta, nu conta erai mic sau mare. Un om simplu si foarte modest si onest. Cu o deosebita dorinta si curaj a întemeiat și deschis muzeul satului Jevreni. Toata școala și oamenii din sat au participat la acest frumos evenement. Din păcate, dupa ceva ani, totul s-a dus pe apa sâmbetei.
Speram ca intr-o zi, in satul meu natal sa fie redeschis muzeul satului. Dar…redeschiderea muzeului a rămas numai în hotărârea primăriei locale. ( Va urma)
Am depistat acest document de arhivă foarte important, dintr-un fond arhivistic secret din Arhiva Națională a Republicii Moldova. Este vorba de hotărârea autorităților sovietice, din aprilie 1945, când încă Războiul II Mondial era în desfășurare, iar în RSS Moldovenească, care deja a fost reocupată de sovietici în aprilie 1945. Basarabia ruinată sub toate aspectele, trecută prin urgia războiului, distrugeri majore umane și materiale, deportările comuniste din 1940, 1941 a populației băștinașe în Siberia și Altai au adus ținutul la miezat.
Pentru a cunoaște adevărul istoric din perioada respectivă, vă recomand materialul documentar de proporții„Cadrele bolșevicilor” autor Alexandru Moraru publicat în volumul„În labirintul documentelor secrete”(Chișinău, 2017, pag. 5-33), preluat din săptămânalul„Flux.Ediție de vineri” din ianuarie 2006. Și tot la acest subiect, fără a fi considerat lipsit de modestie, documentarul meu a fost înalt apreciat și reprodus în cartea marelui Paul Goma„Săptămâna Roșie”, (Editura Vicovia, Bacău, 2009, pag.315-331). Documentul conține un subiect mai puțin cunoscut și studiat. Alături de un gest nobil de a strânge copiii vagabonzi, boschetari fără casă, masă, părinți pentru ai educa în stil comunist prin muncă, mai exista și un alt aspect,politic și demografic. Mai concret, copiii din mai multe regiuni ale URSS (Ucraina, Rusia, Belorusia etc.) erau prinși, trimiși în Moldova prin dispozițiile NKVD-ului, pentru a fi stabiliți aici cu traiul permanent. Cu alte cuvinte, era continuată politica țaristă de amestec al populației românești din Basarabia cu tot felul de scursuri din rândul ucrainenilor, rușilor, evreilor, belorușilor etc. Este o temă de studiu pentru specialiștii, preocupați de perioada istorică 1940- 1960. Voi reveni cu alte documente de arhivă la subiectul nominalizat.
Alexandru MORARU, istoric, arhivist și publicist. mun. Chișinău
Traducerea din rusă
Hotărârea nr.337
al Sovietului Comisarilor Norodnici al RSS Moldovenească
din 12 aprilie 1945 or. Chișinău
„Despre organizarea coloniei de educație prin muncă pentru copii a NKVD-ului din RSS Moldovenească în județul Orhei”
Ținând cont de faptul, că în ultimul timp a apărut un flux mare de copii și adolescenți vagabonzi și boschetari din diferite raioane, orașe din mai multe regiuni ale Uniunii Sovietice.La moment, în RSSM nu sunt îndeajuns colonii de corecție prin muncă pentru copii, care ar putea fi luați la evidență și repartizați. Din acest motiv, Sovietul Comisarilor Norodnici al RSS Moldovenești HOTĂRĂȘTE:
1.De a încredința Comisarului Afacerilor Interne a RSS Moldovenești (t. Markeev) de a organiza în județul Orhei o colonie de corecție prin muncă pentru 350 de băieți.
2. De a transmite Narcomatului Afacerilor Interne a RSS Moldovenești pentru colonia nominalizată fostele imobilele moșierilor Popov și Bogdasar din satul Ivancea, județul Orhei cu toate anexele construite și terenurile funciare, în afară de moară.
3. Președintele Executivului județului Orhei tov. Gherasimenco să transmită imobilele respective Narcomatului Afacerilor Interne a RSSM, inclusiv prin actul oficial de transmitere.
Președintele Sovietului Comisarilor Norodnici a RSSM, T. Constantinov
Șeful Cancelariei Sovnarkomului al RSSM L. Diyacenco
JEVRENI DIN INIMA BASARABIEI 