| CARVIEW |
De altfel ce inseamna pentru tine urat?
Ce valori ai achitionat pentru ca sa poti descrie un lucru urat.Nu e totul in mintea ta?
Trebuie sa fii admirat frumusetea adevarata pentru ca sa vezi uratul.
Al dragostei un carnaval
Unde nu poarta nimeni masti
Si sincer se iubesc, dar nu formal…
Nimic mai mult nu mi-a venit in cap… 🙂 ]]>
PEDEAPSA DIVINA 1988
Batut de ploaie si de vant
“Furtunile” ma culcau la pamant
Mana Ta ma apasa
Nuiaua Ta ma lovea
Dusmanii ma inconjurau,batjocoreau
Fara motiv ma urau
Crestinii ma ignorau si suspectau
Parintii ma renegau
Prieteni nu mai aveam
Cat sa mai rabd Doamne,tipam?
Mana spre TINE-ntindeam
Ruga spre TINE-naltam
Din cand in cand mai rasuflam
Pedeapsa TA o sufeream
Rabdarea mi-o educam
Pana cand Doamne TI-ai intors fata?
Nu vezi ca mi se stinge viata!
………………………………………
Nu am stiut ca m-ai trecut
Prin cuptorul de foc nevazut
M-ai curatit de zgura si noroi
Mi-ai stins setea buzelor moi
Cu apa vietii celei noi
M-ai dezbracat de pacate
M-ai imbracat in haine albe
M-am angajat prin botez
Pe Iisus in viata sa-L urmez.
Viata de lupta si-ncercari
Prin valea plangerii in dureri
Dar pacea TA-n inima am obtinut
Cosmarurile-au disparut
Vreau fericire
La picioarele Tale
De acum de pe Pamant
Iisuse scump! ]]>
La revedere! ]]>
De mic am fost atras de credinta in Dumnezeu-este intr-adevar o regiune din creier-cum am citit intr-o revista de stiinta!- responsabila de credinta,sau o chemare?-nu stiu.M-au atras lacasurile Domnului,Bisericile.Cine este bucurestean si cunoaste orasul cat-de-cat,a trecut precis pe langa Biserici Crestine apartinand tuturor confesiunilor existente.Am intrat in toate Bisericile care „m-au chemat” si au fost:ortodoxe,catolice,evanghelice.Peste tot ma simt bine,ma rog,ma reculeg si castig ganduri bune si daca se poate vreau sa petrec o zi fara a face nici un rau,cu gandul la Domnul nostru Isus Christos–nu este Credinta Crestina?De cca. 30 de ani locuiesc in Germania(deci am plecat dintr-un stat comunist si ateu si am ajuns in Libertate,intr-o tara libera.Libertatea nu a insemnat pt. mine sa nu mai fregventez Bisericile.Imi plac slujbele de la aproape toate Bisericile si pot sa spun ca fiecare Biserica are Adevarul ei.Atunci care este deosebirea intre noi,intre crestinii altor confesiuni si baptisti?Va respect confesiunea si as vrea ca toti crestinii sa respecte alte confesiuni crestine precum respecta Biserica lor.Mai multa unitate intre crestini nu strica.As vrea sa citesc si eu parerea unui baptist,dar nu ce ne desparte…Eu doresc o Unire a Lumii Crestine,iar Adevarul tau si al meu reprezinta,dupa filozoful crestin Sören Kiekergaard doua picaturi din Adevarul oceanului dumnezeiesc si doar gandul la Absolutul dumnezeiesc ne-ar suprasolicita pana in extremis…
Se vor scrie carti despre Crestinism pana la sfarsitul Lumii.Cate o picatura noua din Adevar…
Cat de neinsemnat sunt.
Pe domnul Ionatan il apreciez in mod deosebit(am dat peste o poezie superba-nu stiu daca o recita dumnealui.)
Adrian R.
Tatal nostru,Dumnezeule,ajuta-ne si da-ne noua intelepciune! ]]>
Aceasta carte o puteti gasi in format electronic pe site-ul: adisima.wordpress.com
Dumnezeu sa va binecuvinteze! ]]>
Cu drag, RADU ]]>
Cu drag,
Miriam (mamica)
Dumnezeu este cu dumneavoastra in mod evident. Nimeni nu ar putea sa infrunte suferinta cu atat optimism, si cu atata relaxare si liniste. Pacea Domnului Isus sa domneasca in launtrul dumneavoastra, ca sa fiti in continuare ca o cetate tare. Cred ca sunteti din braila nu? Am fost la colegiul biblic de acolo, intre anii 2000-2003, cand era odinioara colegiul. Domnul pe care Il slujiti, sa va poarte si in continuare. Cu drag ]]>
Cu ochii in lacrimi radacinile-i ud,
Apoi, din aripi ce-mi cresc, plutesc prin vazduh,
Zaheu e o pilda-n Cuvantul Vietii si acesta e Duh… ]]>
Umplea-voi golul ce se isca dupa val;
Ca-n lumea care vine nu va fi vreun bal,
Doar aici sunt masti, tertipuri, carnaval… ]]>
Daca credeti ca blogul Romaniaevanghelica reprezinta o rusine pentru evanghelici si nu numai, luati atitudine.
Popularizati Romania Evanghelica cu linkul: https://rominiaevanghelica.blogspot.com/
Ideea este a unui blog care isi respecta denumirea fara a fi folosit pentru “meciuri” personale.
Multumesc ca imi dati voie sa fac cunoscut acest mesaj cititorilor blogului dvs.
]]>Nu stiu ce capcauni de care nu poti scapa te urmaresc in somn, dar daca inima ta isi va afla linistea in timpul zilei, indiferent de chin, eu cred ca ti-o vei pastra si noaptea sub orice apasare.
Tot cu „tu”, si tot cu „iarta-ma”, indraznesc sa iti tulbur nelinistile…
]]>vă doresc multă putere de sus! ]]>
cât tupeu 😛
hihihi ]]>
Draga Ionatan, m-ar interesa ultimile tale doua volume. In plus ma intereseaza si doua lucrari grafice semnate de tine (la alegerea ta). Spune-mi cum, cat si unde?
Cu respect,
Edi
(De o luna sunt si eu tata)
]]>Omul dinauntru spera, crede, iarta, iubeste, scrie poezie, rodeste, nu omul de afara, care se trece.
Sunt gandurile ce mi se nasc in minte cand incerc sa inteleg prin ce treci.
Am mai gasit ceva frumos pe net:
https://deliafilip.wordpress.com/2009/12/28/mi-au-spus-ca-am-cancer/
Mare-i Dumnezeul nostru! ]]>
Nu spui astfel de vorbe decât dacă tu vezi ceva ce alţii nu văd. Dumnezeu nu vede în felul în care vede omul. Însă omul trebuie cumva să vadă aşa cum vede Dumnezeu. Trebuie să avem viziunea pe care o are Cel Atotputernic.
Dumnezeu vrea ca tu să te vezi în felul în care El te vede „ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care îşi dă rodul la vremea lui, şi ale cărui frunze nu se veştejesc: Să ai viziunea Celui Atotputernic. Acea viziune este totdeauna una bună. Oricând vezi situaţia ta cu ochii Lui Dumnezeu, vei descoperi că situaţia ta se va schimba pentru că atunci când vezi cum vede El, Îi permiţi să lucreze ca Atotputernic în viaţa ta!
Cu consideratie! ]]>
Îţi regândeşti cărţile şi ţi se pare că n-ai înţeles chiar tot. Reciteşti Scriptura, însă speranţa şi-a făcut de mult timp culcuş adevărat în tine. Reîncarci chiar tu toate rândurile cu speranţă. Te întrebi dacă e posibil ca tocmai credinţa ta să fie sau să devină chiar mai adâncă decât până acum?
Îl iubeşti pe Domnul şi ţi s-au oferit deja, prin această iubire, toate răspunsurile. Ne iubeşti şi pe noi, însă din partea noastră au venit mereu întrebări spre tine, şi mai puţin răspunsuri. Te întrebam toţi, obsedant, despre suferinţă… în loc să răspundem iubirii din tine.
Depinzi cu totul de EL… de minunile Lui. Ce altă dependenţă mai profundă şi mai adevărată ar putea exista pe pământ? Ştii totuşi că sceptrul Îi aparţine. Şi atunci tot ce gândeşti şi ce simţi este Dragoste.
Iar El ştie toate acestea… doar „El ştie tot despre tine”, aşa cum tu însuţi ai spus.
Să fii !
]]>Dumnezeu ne iubeste ,si fie ca voia lui sa o acceptam in viata noastra.
Cu deosebita consideratie ]]>
Nu stiu de ce se intampla ce se intampla, dar stiu ca nimic nu e la intamplare sub soare. Dumnezeu, Bunul si milosul nostru Tata, nu lasa nimic la intamplare pentru cei ce-L iubesc.
Scrie-mi, te rog, pe adresa personala ca nu mai gasesc adresa ta de e-mail. Am cateva informatii pentru tine.
Si inca o data, privirea sus! ]]>
Simt ca esti puternic si vei invinge lupta contra bolii.
Nu-mi vine in minte acum decat sa-ti spun ca mai presus de orice e sa nu renunti la credinta ! ]]>
Ma doare tragedia prin care treci. Ca unul care am acumulat in trupul meu mai multa suferinta decat pot intelege altii, marturisesc totusi ca nu pot intelege… Nu pot decat sa ma rog ca Domnul sa te intareasca si sa-ti dea biruinta, asa cum intelege El asta. ]]>
Am râs cu poftă văzând că nu te dezminţi, indiferent care ar fi starea de sănătate… Umorul tău e sănătos tun şi cuvintele se joacă în nisip, mai ceva ca pruncii cei mai vioi.
Nu-mi rămâne decât să zic în continuare la cât mai multe volume! 🙂
Multumesc, A.Dama. Prima data am citit „tumori” si tot ma bucura aparitia ta.
]]>La Multi Ani!
]]>h
a
h
a
h
a ]]>
inima s-ar aseza
pe portativul frumos
scris de mana lui Cristos,
zgomotos sau in surdina
cantarea mea vrea sa spuna:
poezia nu-i din luna,
e din cerul de sub huma.
Ceru-i CER si nu vazduh
pentru tine nou nascut!
CU RESPECT……
Marinela Moscu ]]>
rs meuu ” ou ori cafea…” 🙂 ]]>
GOD BLESS WURMBRAND! :))
Cine-i fara pacat sa arunce cu piatra!
Adelina si pt toti care il judecati pe wurmbrand…
scrieti pe youtube… Armata salvarii… este un documentar despre oamenii bibliei…. TOTI au fost cu pacate… Avraam,Noe,Moise,Petru,Pavel etc… NIMENI nu e BUN…. BUN este UNUL SINGUR: DUMNEZEU!
Asa ca cine se crede BUN sa arunce cu piatra!
ionatan daca se poate sa-mi dai un contact de-al tau…doar daca se poate…
GBU ALL!
Pace tuturor.
Suntem de la facerea nostra inaintea domnului oameni si doar atat.El si-a dat viata pentru noi toti si pe cruce a purtat pacatele noastre a tuturora nu doar a unora dintre noi,si viata si-a dat-o pentru noi nu doar pentru a unora dintre noi.
Isus ne cheama la pocainta pe toti,toti suntem chemati la viata vesnica nu doar uni dintre noi.
La judecata de apoi vom fi judecati dupa faptele noastre nu dupa alte lucruri.
La judecata viata noastra care o avem in secret in inima noastra va fi comparata cu cuvantul si voia lui Dumnezeu,nu viata pe care o cunoaste parinti nostri,nu viata pe care o stie prietena sau sotia noastra,nici viata pe care a aratam in biserica…ci viata pe care o avem in ascunsul nostru…acea viata care doar noi o stim ascunsa in noi.
Dupa cum stim asa dar Dumnezeu este unul singur,iar biserica lui Isus este la fel una singura si atat.
Ce vreau sa spun este ca nu cred ca conteaza atat de mult daca suntem Baptisti,ortodoxi s.a.m.d.
Stiu ca ortodoxismul este o religie gresita dar daca un crestin ortodox este intradevar altfel fata de ceilalti si el poate avea viata vesnica.
John 3:36 nu e suficient? – Cine crede în Fiul, are viaţa veşnică; dar cine nu crede în Fiul, nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.”
]]>Stiu ca botezul este un simbol al mortii, ingroparii si invierii Domnului Isus. Daca lucrul acesta nu a fost real (fiindca dupa aceea s-a demonstrat ca nu a fost pentru ca ai mers in lume si te-ai mai si botezat la ortodoxi unde ai renegat botezul „unirea cu Cristos in moartea, ingroparea si invierea Lui), unde a fost cu adevarat acesta unire cu El prin botez? (Gal.3:27)
Ai spus: „Apoi, daca Domnul a considerat corect ceva, de ce sa spunem noi ca nu e corect decat in anumite circumstante?” – de unde stim noi ce a considerat Domnul corect? ca au spus-o oamenii sau ca ne este descoperit de Sfanta Scriptura?
si „Daca botezul meu de la 16 ani a fost validat dupa un proces dureros si indelungat, printr-o pocainta autentica si definitiva, de ce n-ar fi biblic.” – vino cu argument Biblic la aceasta afirmatie.
Iar in ce priveste martirii, eu cred ca au murit pentru Domnul dar si pentru ca nu au acceptat sa intre prin mizeria de paganism amestecat cu iudaism si crestinism al bisericii catolice. Ei s-au luptat sa pastreze ce au primit fie prin viu grai fie prin epistolele apostolilor pentru ca au stiut ce au crezut, nu ca in zilele noastre cand nu se mai stie in nici-o biserica care este invatatura sanatoasa care ne-a fost lasata. Merg toti spre ecumenism.
… am zis ca nu o sa-ti mai scriu, dar vad ca nu am reusit.
Sper ca Adevarul Lui sa triumfe in toata chestia asta si nu doresc decat slava D-lui Hristos. Fi binecuvantat! ]]>
Apoi, daca Domnul a considerat corect ceva, de ce sa spunem noi ca nu e corect decat in anumite circumstante?
Daca botezul meu de la 16 ani a fost validat dupa un proces dureros si indelungat, printr-o pocainta autentica si definitiva, de ce n-ar fi biblic. Oare Dumnezeu vede ca noi, sau El vede implinirea lucrurilor si a vremurilor? Nu da El vointa si infaptuirea? Daca vointa a venit la 16 ani, iar infaptuirea la 30, nu despre aceeasi viata e vorba? ]]>
Nu doresc sa te mai supar cu nimic asa ca … fiecare face ce vrea sau mai bine zis .. ce a inteles si stiu ca numai El poate face lumina in ce priveste cunostinta de Dumnezeu si pazirea a „tot ce ne-a poruncit El”.
Fi binecuvantat De Domnul si ramai in harul Lui pana la a Sa venire! ]]>
… sau din teama…
sau, mai bine ma opresc, ca dau in judecata!! ]]>
Ma rog Domnului sa studiezi Cuvantul si sa gasesti adevarul in ce priveste importanta botezului scriptural pentru a fi sigur ca „ai implinit tot ce trebuia implinit”.
M-as bucura daca te-ai uita si pe aceste materiale si bine’nteles sa e confrunti cu Biblia, asta numai daca te intereseaza subiectul.
https://www.box.net/shared/k0kl57jq19 si https://www.scribd.com/doc/11477149/Udat-Sau-Botezat
Harul, indurarea si pacea Lui Hristos Domnul sa aduca tot ceea ce priveste viata si evlavia pentru cei credinciosi! ]]>
Uite aici o poza:
https://ro.netlog.com/ionatan_p/photo/photoid=7567250&surr=0#photos
De mine rupt si aruncat departe.
Superb! ]]>
Imi pare rau daca mesajul meu a adus intristare dar am sperat si sper ca aceasta sa fie dupa voia Lui Dumnezeu (2 Cor. 7:10).
Este bine totusi, sa studiem ce este mine si ce nu, inainte sa ne pronuntam.
Fac lucrul acesta cu toata dragostea, chiar daca nu ne cunoastem, totusi, o fac cu nadejdea ca intr-o zi ne vom vedea (daca nu aici posibil in Imparatia Domnului nostru).
Har si multa pace! ]]>
Ma bucur de decizia pe care ai luat-o si cred ca Domnul a facut o cercetare in inima ta.
Intrebarea mea este: ai fost rebotezat la baptisti? si care dintre cele doua botezuri sa luat in considerare cand ai fost reprimit la baptisti? pentru ca dupa cum ai spus „am fost botezat baptist dintr-o grabă copilărească şi în nădejdea că botezul mă va feri de păcatul care începuse să mă devore” acesta nu m-i se pare un motiv bun pentru un botez valabil.
Este adevarat ca nu botezul face ca cineva sa fie mantuit dar trebuie facut dupa principii biblice pe care, personal, cred ca nu le-ai indeplinit in niciun caz.
Nu ma indoiesc in privinta mantuirii tale ci in ascultarea de invatatura Domnului in ce priveste botezul.
Pentru o documentare mai succinta a ceea ce cred eu, vezi link-ul urmator: https://www.abaptistvoice.com/Romana/articole/udat_sau_botezat%5B1%5D.bis.htm
Doresc ca Harul si indurarea Lui sa aduca o binecuvantare in viata ta! ]]>
Sunt cuprins de-un bold avânt
şi de-un gând tenace
Doamne, de când Tu mi-ai dat
Duhul Tău de pace,
de atâta bucurie inima mea cântă
sângele şi oasele Te binecuvântă.
Sunt mirat de-atât mister
care mă-nconjoară,
eşti cu mine prin Sinai
şi nu-i prima oară!
Sub a crucii ocrotire sufletul mi-e bine,
el, cuvântul, buzele, urcă imn spre Tine.
Sunt aprins de sfântul foc
din altarul veşnic
nu mai am în mine loc
pentru-al firii sfeşnic
plouă-n simţuri ploi de har cu mireasmă nouă,
dulce mir din rana Ta pe obraz mă plouă.
Tu mă-mbii cu-n alt Horeb
unde Haru-i aur,
alt Tabor de străluciri
am ca sfânt tezaur.
Tot ce am, Isuse drag, vine de la Tine,
toată închinarea mea Ţie-ţi aparţine.
Sunt flămând de mana Ta
care-o verşi pe munte,
când mă satur, eu mă nasc
pentru alţii punte.
Ai făcut din viaţa mea râu de fericire
Vreau de-acum şi eu să fiu fluviu de iubire.
–––––-
Psalm de seara
Pe geana serii cad îngemănate
Tremoluri plânse de-un arcuş de vânt
Pribegi miresme-alunecând mirate
Spre infinit, pe lotca unui gând.
Sunt simţuri senectute care curg
Pe râu-mi de ofrandă dezlegată
Rostogolindu-se cu soarele-n amurg
Nevrând să stea închise niciodată!
Sunt porumbei, sunt serafimi în zbor,
Ambasadorii sufletului meu
Cerşetorind la porţile de dor
O clipă de extaz cu Dumnezeu.
E-un psalm. E ruga mea de seară.
Mă las condus de-un licurici de nard
Despovărându-mă de urbica povară
La tronul sfânt. Apoi mă-ntorc să ard.
–––––
Psalmul inoirii
Ferice e de cel ce grabnic merge
La Golgota, sub harul ei să stea.
Păcatele cât munţii se vor şterge
Nabobul greu al beznei va cădea.
Ferice e, cum n-a fost niciodată!
Acolo e izvorul de lumină
Ţâşnind din coasta binecuvântată
A Logosului îmbrăcat în tină.
Ferice e, căci ochii lui de duh
S-or îmbrăca în straiele mirării
Văzând un cer şi-un înroşit văzduh
Stropit de sângele răscumpărării!
Într-un moment de-adâncă cercetare
Ne-crezul sterp s-a prăbuşi-n tăcere
Descoperind perenele izvoare
Ascunse-n vămi nescrise de durere.
Iar ochii, ochii ce purtau căpestre
Când vor pricepe taina de pe deal
Privi-vor prin nepământeşti ferestre
Frumseţea crucii, sensul ei real,
Apoi curaţi ca roua dimineţii
Vor găzdui augusta biruinţă
Înmărmuriţi la revărsarea vieţii
Cu pace, cu iubire şi credinţă.
Ferice eşti de-ai cucerit vecia
Ce fără El rămâne ferecată
Vei cuibări în tine bucuria
Mereu, mereu de har alimentată.
Vei fi ca un smochin în plină roadă
Sădit lângă izvorul săţios
Iar sus, într-o sclipire de zăpadă,
Mărgăritar pe fruntea lui Cristos.
––––
Psalm de dimineata
Tulburătoare, tainice candori
Încremenesc într-o vibrare mută
Şi nu ştiu care suliţă din zori
Pe coama dimineţii stă căzută.
Din arcul încordat al risipirii
Lumina pleacă iute la taifas
Călcând peste împotrivirea firii
Şi-a nopţii care-nvinsă a rămas…
În dom etern aceasta-i legea scrisă
Şi forţe negre n-o vor birui!
E-o matematică străveche şi precisă
Cu ecuaţii ce vor dăinui.
Şi tot aşa va birui acela
Ce peste trupul său sărac de tină
Îmbracă roba mântuirii de la
Împărţitorul hainei de lumină.
Când vine dimineaţa mă trezesc
Cu inima zăvoi în sărbătoare.
Mă plec smerit şi-n pace împletesc
Un psalm de mulţumire şi cântare.
–––––
Precum in cer
Pe brazda visului flămând de Tine
A încolţit o lacrimă de dor,
Un spic scăldat de ploile divine
Cu boabe de smarald pe obrăjor.
Şi-un curcubeu cu gura evantai
Claviatura lui ca pod şi-o pune
Să trec prin clipe sacre înspre Rai
Cu inima arzând în rugăciune.
Pe-a ochilor vitralii cad solemn
Apoteoze încă ne-născute
Plăpând zefir primăvăratec. Semn
Că iarna pământeană-i pe trecute.
De-atâta ceaţă şi de-atâta ger
Mi-am isprăvit uleiul din firidă
Şi-aud zburând ecoul efemer
Al uşii erei gata să se-nchidă.
De când aştept Isuse să Te-ntorci
Cu rânduială să îmbraci pământul!
De dragul ei, din via Ta să storci
Nectarul trudei, vinul sfânt, şi cântul.
Împărăţia păcii Tale fie
Râvnitul diamant edenic, sfânt,
Şi pune Doamne rod şi măreţie
Precum în cer, aşa şi pe pământ.
––––
Ma duc si azi
Mă duc şi azi la izvorul Scripturii
De unde curg din belşug apele vii
Îmi răcoresc diagonala făpturii
Nesaţul, adâncul dorinţei de-a fi.
Mă duc şi azi la izvorul iubirii
Să beau însetat din preaplinul de har,
Să-mbrac dimineaţa puterea trăirii
Lăsând, înnoit, mulţumiri pe altar.
Mă duc şi azi la izvorul luminii
Unde raza vederii plenare se naşte;
Răsar în parfum de lacrimă crinii
Şi-n gând înfloreşte floarea de Paşte.
Mă duc şi azi la izvorul nădejdii
Găleata credinţei din nou mi-o încarc
Căci drumul e lung şi plin de primejdii
Şi cel rău pândeşte cu săgeată în arc!
Mă duc şi azi la izvorul vieţii
Cu apă cerească şi foc mă botez
Retras meditez şi frământ ca asceţii
Plămada de dor, năzuinţă şi crez.
Mă duc şi azi la izvorul divin
Ce-adapă toate Saharele lumii,
Poposesc la oaza cu pâine şi vin
Dezbrăcând frământările humii.
Mă duc şi azi şi iar mă voi duce
Şi mâine, şi-apoi în fiece zi.
Ce apă e-n el, curată şi dulce
Şuvoi nesecat de eterne tării!
Izvorul acesta e Domnul Isus!
El şi azi, cum ieri, spre mâine se varsă
Izvorând nu de jos, din adânc, ci de sus
Pe cel însetat resplendid îl lasă!
–––––
Tema poemelor mele
Tema poemelor mele
Eşti Tu, cel mai mare Poet.
Versuri stropite cu stele
Zboară-n aripi de sonet.
În cartea noastră e toată
Aroma de dor, clocotind!
Şi-n filele vieţii-mi înnoată
Dulci amintiri, răscolind.
Pe inima Ta sunt o floare
Pe inima mea eşti fior
Şi râde atâta ninsoare
În cartea noastră de dor.
Pe sufletul meu eşti pecete
Pe palmele Tale sunt cui
Spre Tine mă sui şi mi-e sete,
Cu toată apa din Grui!
Când dorul cu dor se-mpereche
Tu-n Cartea Vieţii mă pui.
––––––
Voi fauri
Neţărmurită Doamne ţi-e iubirea
Izvor de veşnic har şi de mister!
Îi văd efervescenţa ei la cruce
Inseminând în om un strop de cer.
Voi făuri din graiul meu o odă
Şi-o voi lăsa să zboare mai presus
De lut, de neputinţă şi de moarte
Drept imn de mulţumire lui Isus.
Că-n El, Tu ţi-ai încondeiat chenarul
Să vadă omul cât eşti de măreţ,
Să vadă lumile de Tin’ create
Că pentru el ai dat supremul preţ!
Ţi-e infinită Doamne bunătatea
Cu ea-l îmbraci pe omul păcătos
Atunci când de pe căile deşarte
Aleargă la lumina lui Cristos.
Când vinovat îşi vede goliciunea
Şi se întoarce-acasă umilit
Tu îi aşterni balsamul Tău în cale
Şi îl îmbrăţişezi în bun venit.
Voi făuri din graiul meu cântare
Şi-o voi lăsa să zboare peste munţi
S-audă toţi că-n Isus dai odihnă
Celor trudiţi, împovăraţi, desculţi.
Nemărginită ţi-e şi îndurarea
Vindeci cu ea pe orice om căzut
Te-apleci spre-al ridica din fundul gropii
Căci vezi în el ce nimeni n-a văzut!
Îl speli în jertfa sfântă, minunată,
Îl scoţi din văgăuna de noroi,
Îl ungi cu mir, îi pui inel în deget
Şi-n legământ rămâneţi, amândoi.
Din graiul meu, solie-naripată
Voi făuri şi-o voi lăsa să zboare
Să ştie lumile de azi şi mâine
Că Tu eşti Doamne, Dumnezeu Salvare.
–––––
Mi-e dor
Mi-e dor de patria de sus
Mi-e dor de casa părintească
Mi-e dor de Domnul meu Isus
Mi-e dor de nunta-mpărătească.
Mi-e dor de aerul curat
Din zările de ametist,
Taborul binecuvântat
Unde odihna este Crist.
Mi-e dor de pacea din Sion
Cu scutul ei diamantin,
C-aici, în vale,-n Babilon
E doar văpae şi venin.
Mi-e dor de aura din slavă
Ce din Cuvânt am cunoştinţă,
De dor mi-e inima bolnavă
După eterna locuinţă.
Mi-e dor să văd Edenul sfânt
Să mă desfăt în lunci divine,
Ieşind din cortul de pământ
Să zbor spre ţărmuri cristaline.
Mi-e dor de-a cerului splendoare
Mi-e dor de-a slavei contopire
De-a Mirelui îmbrăţişare
De moştenirea în iubire.
Mi-e dor de-al dragostei Izvor
De zorile ce n-or s-apună,
De Tatăl meu, atât mi-e dor,
Cât vorbe nu-s de-ajuns să spună!
Mi-e dor, mi-e dor, mi-e dor întruna
De Adevăr şi de Lumină,
Întregu-mi dor, pe totdeauna,
După cerescul Domn suspină!
––––-
Neprihanitelor simtiri
Neprihănitelor simţiri
Ce-n suflet mi-aţi crescut tăcute
Cu muguri albi de mulţumiri
În flori gingaşe de iubiri
Pe glia vechilor cucute,
Înveşmântate-n adorare
În voi e-o horă de fiori,
Adevărată sărbătoare,
Un strop de cer în închinare
Şi-o simfonie de viori!
În voi e zumzet de albină
Într-un concert înălţător,
E-un stup cu faguri de lumină
Adus din tainica grădină
A Veşnicului Ziditor.
În voi aprinse Creatorul
Exuberanţe îndrăzneţe!
În voi, Cristos Mântuitorul,
Şi-a deşertat din plin izvorul
De Adevăr şi frumuseţe!
Zvâcneşte-n voi un dor curat –
Dorul Miresei după Mire!
Veşmântul nou l-aţi îmbrăcat
Şi-n jertfa Lui v-aţi cununat
Întru eternă contopire!
Neprihănitelor simţiri
Vă port în pieptul meu mereu.
Din glia zilnicei trăiri
Duceţi prinos de mulţumiri,
Buchet de flori lui Dumnezeu.
–––––
Iertarea
Toate neputinţele ce le-aveam în suflet,
Greşuri şi păcate, lunecări năuce,
Le-am legat cu rafii, le-am cărat în spate
Şi-ntr-o zi stelară le-am depus la cruce.
El mă aştepta cu ardoarea verii,
M-a cuprins în braţe şi-am plâns amândoi.
Au înmugurit, de iubire, merii
S-au înfipt în ceruri într-un nou altoi.
Patimile toate după şarga lume
Aruncate-au fost în marea uitării!
Mi s-a dat o haină albă şi un nume
Înmatriculat cu sângele iertării.
Doamne ce odihnă, ce adâncă pace
Mâna Ta străpunsă, sufletului meu
Datu-i-a! Acum, nu ştiu ce m-aş face
Dacă nu mi-ai fi Tu, frate, Dumnezeu!
–––––
Ce frumusete rara
ce frumuseţe rară e litera iubirii!
străpunsă s-a lăsat pe-un lemn de sicomor
şi-n timp ce sângera în cuiele orbirii
eu, în osânda ei, muream
să nu mai mor.
ce frumuseţe rară e lacrima iubirii!
îmi vine între ţărmuri de inimă s-o strâng!
când am văzut-o dalbă în ochii Nemuririi
eu, fiul lui Caiafa, plângeam
să nu mai plâng.
ce frumuseţe rară e flacăra iubirii!
dac-aş sorbi-o-ntreagă aş deveni un rug.
cu ea aş măsura destinul contopirii,
de iadul îngheţării fugind
să nu mai fug.
––––
Ecce cor meum (iata inima mea)
pe umerii mei mai atârn-o pustie
de care-n răstimpuri încinse, mă mir!
şi-n jariştea mea glosematica scrie
cu litere mici panoplii de ghimbir.
va mai muri o perenă-ntrebare
ascunsă ca firul de lână în pled.
ah, câtă propensiune e-n stare
să-nghită speranţa în care mai cred!
încet, din premiză răsar două nume
doi oameni se luptă în inima mea.
firescul mă vrea catatonic în lume,
iubirea mă trage angelic spre ea.
pe umeri încep să-ncolţească cuvinte.
Tu, Doamne, le fă alfabeturi de grâu.
atunci cand pustia va râde, fierbinte,
eu, cu credinţa s-o-ngurgui în frâu.
astea ar fi cateva din poeziile mele care pot fi prelucrate si puse pe note. bineinteles, nu m-am gandit la cantare cand am scris poezia…
Dinu.
]]>a trecut o vreme de cand n-am intrat pe blogul tau. sunt ocupat foarte si luni, iunie 30, voi pleca intr-un turneu prin Europa cu o scurta vizita in Romania si voi fi departe de internet. pentru proiectul de mai sus, daca ai timp sa treci peste poeziile mele crestine, sunt postate pe www. resursecrestine.ro (vreo 200). mergi pe site, apoi cauta poezie ( de exemplu type Psalm de seara, apoi double click pe Nicholas Dinu si-ti va apare intreaga lista de poezii. poti alege si prelucra cate vor fi nevoie. Sorry pentru foarte putinul meu ajutor!
Dinu
]]>La Tine vin cu inima trudita..
Doar Tu-i cunosti adancurile ei…
Vezi daca sunt pe calea Ta cea buna,
Si-ndreapta catre ceruri pasii mei!
Pacatul ma-nfasoara asa de lesne
Si ma pandesc ispite si caderi;
Sa vad mereu lumina Fetei Tale,
S-ajung seninul sfintei revederi!
Ma tine Tu mereu de Tine-aproape,
Cuvantul Tau e mangaierea mea,
E candela pe calea Ta cea dreapta
Sa nu m-abat de la porunca Ta!
Primeste Doamne cugetele mele,
S-ajunga sus la Tine dorul meu
Credinciosia Ta-i nemarginita…
Cu bucurie-Ti voi canta mereu!
Imi esti mai scump ca viata, Doamne, ca lumina
Sufletul meu Te cheama din pustiu..
Te strig si zi si noapte cu ardoare,
Tanjeste dupa Tine, sufletul meu viu!
Invaluie-ma-n har, da-mi iarasi bucuria
Sa stiu ca esti cu mine, Domnul meu!
Ca nu m-arunci ca pe-o mladita afara,
Ca sunt altoi cu rod in felul Tau!
Mi-e dor, Te chem, nu-i viata fara Tine;
As vrea sa stiu ca nu m-ai parasit,
Ca-n intuneric, noapte fara stele
Tu esti aproape, Doamne, Soare rasarit!
Ca nu-i nimic de Tine sa ma desparta,
Nimic din ce a fost, nici ce va fi,
Ca sunt in mana Ta ca-ntr-o cetate
Si azi si-n vecii nesfarsiti ce vor veni!
Iubirea Lui
Pot, muntii cei mai falnici, sa se mute
Si dealurile de s-ar clatina…
Iubirea Mea ramane neclintita
Si niciodata nu se va schimba!
Caci te-am sapat in palme pe vecie,
In inima atat de mult iubit!
Si vei ramane-asa pe totdeauna,
In veacurile fara de sfarsit…
Vor izbucni de veselie dealuri,
Padurile si muntii vor canta,
In loc de spini vor creste chiparosii;
Sa vina, Doamne, Imparatia Ta!
Iubirea Lui intrece necuprinsul…
Ne-a aratat ISUS, la Golgota
E-nvins pacatul, moartea e invinsa,
In vesnicii ramane DRAGOSTEA!
personal m-a atins si ma bucur ca avem poeti romani de care sa ne simtim mandri!
multa inspiratie de sus si la fel de multa culoare in poezie! ]]>
Ce trist este dealul Golgotha
Cand stai sa-l privesti in amurg
Vezi crucea, pe ISUS, talharii,
Siroaie de sange cum curg.
Ce trist este dealul ce poarta
Pe el toata dragostea mea,
Si frica si lacrima lumii
Si viata mea, viata ta.
Ce trist este dealul Golgota
Ce trist insa ce minunat,
Pastreaza in el sfanta taina
A sangelui ce ne-a salvat.
Ce trist este dealul iubirii
Cel mai trist deal…pe pamant.
Pe el si-a plecat fruntea ISUS
De mila lumii plangand.
Ce trist este dealul Golgota
Cu ramuri de spini imbracat,
Troneaza din veacuri ca martor,
Ce trist, insa ce minunat!
Elena Alexe.
Strigat
Sunt doar un graunte micut , de tarana
Udata de ape, batuta de vant…
Ce merit am eu, pe tacutul pamant?
Pribeaga-ntr-o lume, de mila-i plangand.
Astept sa-mi umpli cu slava-Ti cereasca faptura
Sa-mi comanzi univiversul gandirii si gura,
Tu Stapan peste mine sa fii absolut
Eu, umila cu drag zi de zi sa Te-ascult.
Sa reversi peste mine belsugul de har
Iubirea-Ti sublima sa n-aiba hotar.
Sa nu mai existe lacune in mine,
Sa vad omenirea prin ochi-Ti, prin Tine.
Te strig, sa revii intr-o lume de chin
Sunt suflete multe cari gem si suspin
Si- asteapta din ceruri un strop de lumina
Sa-si scalde privirea in raza divina.
Te-asteapta mireasa, o Isuse revino!
Elena Alexe.
Eternitate
Ma rog in casuta din turn
a inimii mele.
Trec cu Tine Isus,
pe sub Arcul de Triumf
al universului.
Ma doare dorul de Lumina,
al celor din intuneric,
Si strigatul din zori
al fiilor nenascuti vreodata.
Ma doare indiferenta lumii
fata de Jertfa vie.
Ma dor fatarnicia si minciuna
Si plang pacatul intregii lumi,
Si ranile ce dor…
In timp, furtuni se nasc
si se sting in mine.
Ma doare eclipsa
totala de dragoste
Si iar urc, sa ma rog
in casuta din turn,
a inimii mele…sa
Trec cu Tine Isus,
pe sub Arcul de Triumf
al universului!
Elena Alexe.
]]>Laud pe Isus in geana de zori
Cand roua luceste in iarba
Cand noaptea se-ascunde in nori
Laud pe Isus !
Laud pe Isus, in miez de zi
Cand soarele saruta pamantul
Cand pasari isi leagana cantul
Laud pe Isus !
Laud pe Isus, cand inserari se ingana
Pe frunte port lauri de spini
Dar El ma tine de mana
Laud pe Isus !
Laud pe Isus, in miez de noapte
Si chiar de-i grea azi povara,
Pe El il aleg, in viata si-n moarte
Laud pe Isus !
elena marin alexe 1994.
]]>Cântă inimă, cântă durerea
Şi dorul ce tace pe pleoape –
Cântă chiar dacă tristă, tăcerea
De tine-i atât de aproape!
Note majore, acorduri curate
Să sune în suflet, lin şi adânc
Atâtea petale în mine-adunate,
Balsamu-ţi divin îl strâng!
Lasă că plânge ploaia, afară
Ea nu poate râde când doare-
Dar lacrima ta să nu fie-amară,
Tu cântă! Speranţa nu moare!
Să ningă
Îmi ninge pe umeri şi-n palme
cu flori
dintr-o altă viaţă
Fiori
mă cuprind, şi-mi cântă vioara
pe faţă
Mă cheamă Acel Înviat şi
simt cum
se-nalţă o parte din mine
Acum
sunt omul flămând şi-nsetat
de Tine!
Mormântul din mine e gol,
părăsit
Implor Fiinţa Ta să-L atingă
şi-apoi, fericită
cu flori dintr-o altă viaţă
să-mi ningă…
.II.
Din palma Ta
Din palma Ta suflata-I adierea
Ce m-a chemat spre Tine să privesc.
Şi-am învăţat încet cum e tăcerea,
În care inima mi-o cercetezi…
M-ai strâns de mână, m-ai adus aproape
Sub aripile dragostei de Dumnezeu.
Mi-ai picurat iertarea Ta pe pleoape,
Şi am văzut, ca orbul Bartimeu.
Te-am cunoscut, căci fost-am însetată
Să te găsesc în toate şi în tot-
Şi, am aflat prin Tine Libertatea
De care să mă despărţesc nu pot.
Ajută-mă să am o inimă curată
Ca astfel, Doamne, să te pot vedea.
Te rog să-mi dai o inimă-nţeleaptă,
Şi ţine-mă mereu în palma Ta.
.III.
Funiile Dragostei
Doamne,
Ce dulce-i dragostea dintâi!
Ah! Înţeleg acum…te văd,
Deja nu mai sunt oarbă…
Eu nu ştiam că m-ai iubit întâi,
Dar te-am găsit, şi-acuma cred
Iar sufletu-mi tânjeşte să te soarbă.
Îmi amintesc,
Cum m-am născut din nou
Un început atât de fericit,
Turnat în dragostea-Ţi divină
N-am meritat atât… a fost cadou,
Gustând din harul tău cel infinit,
Acum am inima de pace plină.
În Faţa Ta,
Smerită mă închin ca altă dată,
Dar azi de fericire-ţi cânt,
Şi-o lacrimă pluteşte-n ochii mei…
Întreaga-mi viaţă mi-e schimbată,
Tu m-ai tras spre tine-atât de blând
Şi m-ai legat cu Funiile Dragostei
Poate ca ati intrat pe blogul meu, dar eu am aranjat in asa fel cuprinsul blogului, ca sa am acces si la cei nemantuiti, sa-i provoc la cautarea vietii vesnice. Am pe blogul meu cateva poezii: Elegie, Cautari, Eternitate, Numele meuetc.Bineanteles inspirate de Duhul lui Dumnezeu.Imi cer scuze ca v-am tinut timpul ocupat cam mult pt. comentariul meu.
Dumnezeu sa va daruiasca bucuria si sa va stearga lacrima tristetii . ]]>
Nu vom avea mereu raspuns la intrebarea „de ce?”; cel putin nu pe pamantul acesta…
Dar intr-o buna zi vom pricepe si cum TOATE lucrurile au lucrat impreuna spre binele nostru…
Ati ales bine. Sper ca si ceilalti sa aleaga cu aceeasi intelepciune.
]]>citesc cu durere vestea din acest post! Îmi plânge inima! Un băiat atât de tânăr… Domnul să te mângăie şi pe tine, şi să-i mângăie şi părinţii. Iar întrebările, rămân în continuare fără răspuns. Doar credinţa, nădejdea şi dragostea ne ţin de El! Ne încredem că ştie mai bine!
Ne rugăm pentru tine.
]]>desi pe Ionatan il cunosc
doar din ,,jurnalul scrierii iubirii”
Se pare ca iubirea,
pe care el ,,o scria”,
a devenit trup,
mistic, diafan,
,,nu din voia firii lor”
[da,,de buna voie si de nimenea siliti”]
ci din El Elohe Elohim.
,,Dragostea adevarata
nu are un sfirsit fericit.
Dragostea adevarata nu are sfirsit” ]]>
asa e: casniciile de la Domnul sunt acelea in care El da fiecaruia dintre parteneri ceea ce ii este de ajutor!
Multumesc ca mi-ai amintit! 🙂 ]]>
Şi noi vă iubim! ]]>
Cînd doi copii ai Lui se căsătoresc, e nuntă-n cer! Acum sunt la spital, de gardă. Dacă aş fi putut, dacă Domnul ar fi dorit asta, am fi fost măine acolo, la biserica baptistă unde eu am auzit prima dată cuvîntul Domnului, prin pastorul Trif, cu o sută de ani de lumină în urmă, şi să ne bucurăm alături de voi.
Tristeţea pe care o simt că dă colţ, tu dă-o-n poezie, să muşte de-acolo, Ionatane, pentru că, dacă Sorina e compensaţia ta, poezia ce o scrii e compensaţia noastră.
Vă iubim,
Carmen şi Răsvan
Multa binecuvantare noii familii Pirosca. ]]>
Sa fiti mereu viata si izvor de caldura unul pentru celalalt!
]]>ce poate iubirea.
multumesc pt. intelegere. ]]>
………………………………………
El sa v-aduca de-a pururi iubirea
Tor ce-I cereti si-i bun, sa va dea
Va sporeasca mereu si credinta
Si-n carul Lui sfant sa va ia
Sa va -nvete Isus ce-i jertfirea,
Cum unul pentru altulsa fiti,
Sa v-arate, ce poete iubirea
Sa va-nvete sa fiti fericiti.
Cu mult drag elena marin alexe.
]]>P.S.Mi-ar face placere sa intrati pe blogul meu si sa-mi spuneti parerea dv. sincera asupra versurilor mele. Va multumesc. Elena . ]]>
Va salut cu drag, si o sa ma gandesc la voi, chiar daca nu voi putea sa va fiu alaturi si fizic.
Toate cele bune si CASA DE PIATRA familiei Sorina si Ionatan Pirosca!
Va imbratisez cu mult drag,
Violeta
Re-creere
A fost demult, când mâna Ta divină
M-a plăsmuit un prunc fără de vină.
Creindu-mă din lut fără valoare,
Ai pus un dor de-a străluci-n candoare.
Am stat lipit cu inima de Tine
Şi-am învăţat ce este rău sau bine.
Dar nu ştiu ce s-a întâmplat deodată
Că am uitat să zbor spre Tine, Tată.
Mirajul fals al lumii mă atrase
Cu străluciri perfide şi mieroase…
Doream aprins doar timpi de recreere
Uitând de Cer… uitând de Înviere…
…
Dar Tu, Iisus, nu ai uitat de mine…
Am tresărit când Te-am văzut, Divine!
Era-n priviri tot Cerul de iubire
Şi-n palma Ta o urmă de Jertfire.
Fiinţa mea s-a prăbuşit în tină
Gemând adânc, împovărată-n vină…
Şi-n plânsul meu ce se vărsa-n ţărână
Ai picurat iubirea-Ţi ce n-amână.
Tu n-ai mai stat pe gânduri, ci îndată
M-ai re-creat cu palma-nsângerată,
Şi-ai pus un dor de-o veşnică-nviere
Când Tu şi eu vom sta în Recreere.
Fie ca inima ta sa bata in continuare inaripari poetice. ]]>
toate bătăile inimii mele
fuseseră arse în ape de dor,
în focul iubirii, în râs de lalele,
în calmul luminii, neschimbător.
clădeam din seminţe de gând curcubee,
punţi azurii peste certe-ntrebări.
n-aveam în mâini înţeles şi nici cheie
să pot descuia ferecate cămări…
pe drumul ideilor mari, implicarea
lucea ca o rază de soare imberb.
pe mine, în piept, m-apăsa înserarea
adulmecare mirată de cerb.
când voi ajunge să pipăi petala
atâtor suspine ascunse-n mister,
ucise vor fi vanitatea şi fala
pe ochi coborând înălţarea la cer.
nicholas dinu
]]>Am scris azi o poezie ,,Dor de zbor” încă e pe hârtie…poate mâine o voi posta pe blogul meu 🙂
PS. Sunt Maria Doina…am revenit, dar cu numele Mariana, fiindcă aşa mă strigă familia si cunoscuţii.
Pe curand!
Se spune ca, de fapt, nu exista „poezie proasta”. As fi tentata sa fiu de acord cu asta. Pina si un singur cuvint, scris sau spus cu inima si nu doar „din” pix, din taste sau din glas, poate fi o poezie. De exemplu si ce ati scris dumneavoastra, dle. Antoniu, si felul cum ati scris, pentru mine poate reprezenta o poezie: „mai rar am citit asa o poezie…”
Desigur cei grabiti sa va puna la zid sau sa dea verdicte (cum as fi fost si eu altadata si cum inca mai sunt mult prea adesea) ar gasi imediat si o alta explicatie: si anume ca, probabil, dvs. n-ati plins niciodata cu adevarat – adica din adincurile sufletului si nu doar cu lacrimi curgindu-va din ochi – daca vi se pare ca rindurile pe care le-ati citit alcatuiesc o poezie proasta… ]]>
Postez a II-a oara acest mesaj, cred ca prima oara am postat gresit.
As vrea sa rog pe cineva care a descarcat versiunea on-line sa ma ajute : se pare ca nu se mai gaseste cartea sub forma de print (cel putin, in versiunea SMR pare sa se fi epuizat).
Am incercat sa fac mai multe cautari, dar si versiunea on-line care apara in rezultatele cautarii pare sa se fi “epuizat” : cred ca singura posibilitate care mi-a ramas este sa primesc de la cineva carea a descarcat-o. Poate nu ma pricep indestul ca sa o gasesc pe net,
Cu speranta ca se va gasi un binevoitor,
Emma
As vrea sa rog pe cineva care a descarcat versiunea on-line sa ma ajute : se pare ca nu se mai gaseste cartea sub forma de print (cel putin, in versiunea SMR pare sa se fi epuizat).
Am incercat sa fac mai multe cautari, dar si versiunea on-line care apara in rezultatele cautarii pare sa se fi „epuizat” : cred ca singura posibilitate care mi-a ramas este sa primesc de la cineva carea a descarcat-o. Poate nu ma pricep indestul ca sa o gasesc pe net,
Cu speranta ca se va gasi un binevoitor,
Emma
Poate doar aşa nu-i tulburi gîndurile… În şoaptă-ţi spun şi eu, poetule şi frate,
Adevărat a înviat!
]]>April e-aici şi-i vremea să-l întâmpin.
Îl recunosc, acelaşi a rămas!
Mă duc să-i fur un estuar de prin
Copitele, ce greu galop au tras…
Cu ochiul meu de veci şi de-mprumut
Mă uit la răzvrătirea de sezon –
Cum infinit de muguri s-au ţesut
În burta iernii. Vesel Cupidon
Şi el cu sânge mescalin în vine
Prin labirinturi albe se îmbracă
În frac de miere, aripi de albine
Şi cu natura sacră ne împacă.
Ca o fecioară verde şi plăpândă
Această primavară mă topeşte!
Stau ca bondarul pofticios la pândă
Să-i sug nectarul, când se dezveleşte.
Vezi peregrine câtă simplitate,
Ce pământeşti hotare iau contur
Câte cereşti balsamuri sunt în toate
Aceste mici fântâni cu suflet pur?
Vezi cum în toate cântă o măsură
Vestind cu ciripituri dezrobirea?
Doar între noi se mai dospeşte ură
Când mierla plânge: dezlegaţi iubirea!
nicholas dinu
]]>Ionatan ai gasit o fraza care imi ilustreaza 53 de ani de viata…
Nu stiu ce sa fac…sa rid sau sa pling de bucurie?
Caci numai in rana lui am viata…
]]>O, numai Tu îmi mângâi ochii
Când poartă-n ei izvoare pline
Şi-ascund în cuibul lor suspine
Cum bărăganu-ascunde dropii!
Şi numai Tu îmi mângâi faţa
Muşcată-ncet de câte-un spine
Când mă întorc, făcând un bine,
Cum muşcă din amiază ceaţa!
O, numai Tu îmi smulgi ţepuşul
Ce-ades îmi stă înfipt în coaste
Când ţes părerile-mi bombaste
Şi mi le duce-n lume tuşul!
Şi numai Tu mă-ntorci la Tine
Când rătăcesc pe căi prospere,
Când ruga mea nu te mai cere
Şi-ascult porunci din guri străine!
O, numai Tu, prin valuri reci
Îmi pui lumina Ta în gânduri
Şi în furtună, dintre scânduri
M-aduni, mă mângăi şi mă vindeci!
nicholas dinu
]]>Suspine zburau înspre stele
În liniştea blândă a serii…
Bând cupa păcatelor mele
Suiai povârnişul durerii.
Apoi, în a nopţii răcoare,
Cu Faţa în lutul uscat,
Erai Dumnezeul ce moare
Pentr-un pământ vinovat.
Broboane de sânge, din frunte,
Sclipind ca perlele-n praf,
În al supliciului munte
Săpau cel mai sfânt epitaf:
„Atât, Dumnezeul cel viu
Iubit-a lumea pierdută
C-a dat pe singurul Fiu,
Odrasla, în iesle născută,
Ca oricine crede în El
Să nu piară în iazul amar
Ci Viaţa şi-al Păcii inel
Să le primească în dar”!…
Acolo, condamnat de istorie,
Ardeai în para iubirii
Şi-n ceasul de sfântă memorie
Te-au iubit doar trandafirii!
Pe cruce, în plânsul măslinilor,
Sorbeai paharul durerii
Ştiind că-n pironirea mâinilor
Sta siguranţa-nvierii.
Erai curcubeul iertării
În crevasul urii, nestins!
Zdrobind însă duhul negării,
Moartea, prin moarte-ai învins!
O, Golgotă minunată,
Izvor de lumină, etern!
Ce raze, ce pace curată
Pe inima mea tu aşterni!
Aş vrea cu harpă de aur
Un imn de-nchinare, un cânt
Să-nalţ din al gurii tezaur
Mântuitorului sfânt!
**
Azi, crezul mă poartă ‘napoi
Cum cuibul cheamă lăstunul,
Urcăm suferind amândoi
Pe lemnul sortit pentru Unul!
Trăiesc, dar nu mai trăiesc eu
Cristos trăieşte în mine
El – Om, Adonai, Dumnezeu –
Mă-nveşniceşte în Sine!
nicholas dinu
]]>Minunat mesaj, minunata poezie… ]]>
Mă duc şi azi la izvorul Scripturii
De unde curg din belşug apele vii
Îmi răcoresc diagonala făpturii
Nesaţul, adâncul dorinţei de-a fi.
Mă duc şi azi la izvorul iubirii
Să beau însetat din preaplinul de har,
Să-mbrac dimineaţa puterea trăirii
Lăsând, înnoit, mulţumiri pe altar.
Mă duc şi azi la izvorul luminii
Unde raza vederii plenare se naşte
Răsar în parfum de lacrimă crinii
Şi-n gând înfloreşte floarea de Paşte.
Mă duc şi azi la izvorul nădejdii
Găleata credinţei din nou mi-o încarc
Căci drumul e lung şi plin de primejdii
Şi cel rău pândeşte cu săgeată în arc!
Mă duc şi azi la izvorul vieţii
Cu apă cerească şi foc mă botez
Retras meditez şi frământ ca asceţii
Plămada de dor, năzuinţă şi crez.
Mă duc şi azi la izvorul divin
Ce-adapă toate Saharele lumii
Poposesc la oaza cu pâine şi vin
Dezbrăcând frământările humii.
Mă duc şi azi şi iar mă voi duce
Şi mâine, şi-apoi în fiece zi.
Ce apă e-n el, curată şi dulce
Şuvoi nesecat de eterne tării!
Izvorul acesta e Domnul Isus
El şi azi, cum ieri, spre mâine se varsă.
Izvorând nu de jos, din adânc, ci de sus,
Pe cel însetat resplendid îl lasă!
nicholas dinu
]]>vi s-au deschis privelişti boreale
când aţi privit durerea Lui pe lemn
şi spinii, crucea, cuiele reale
când biciul, flagelându-L în rafale
scuipa spre cer blestem după blestem!
pe Cel ce-a coborât s-aducă Harul
iertarea, dezlegarea de păcat,
zdrobitul vas şi totodat’ Olarul
a vieţii sursă, Pâinea, Arvunarul
voi L-aţi primit ca Domn şi Împărat.
ce altă revelaţie mai mare
ce alte curcubee de lumini
ori ce ireversibile izvoare
vărsându-se cuminţi, vor fi în stare
să vă aşeze slava pe retini?
voi L-aţi văzut pe Cel ce veşnic este,
pe Cel ce glăsuieşte „Pace vouă”
chiar dacă glitzul, zarva lumii-aceste
v-obscurizează bolţile celeste
şi vă blochează fagurii de rouă.
aţi stat în nopţi răpite de ispită
şi-n ierni cu trandafiri înzăpeziţi
silabisind prin pleoapa istovită
epistola de dragoste, stropită
cu ale voastre lacrime fierbinţi.
şi ce-aţi văzut vă e de-ajuns! acuma
rămâneţi calzi în rugă şi iubire
şi-n aşteptare înnoiţi-vă întruna!
puneţi pe irişi voalul şi cununa
şi pregătiţi-vă să-L întâlniţi pe Mire.
nicholas dinu
]]>Triunghi de sânge, carne şi ţesuturi
Ce baţi cu milioane de bătăi
În tine se-mpreună-atâtea căi
Şi prea ades devii sălaş de fluturi!
Ce forţă, ce mecanică te mişcă
Ce plămădeală ai, din ce atom?
Eşti o pendulă sacră pentru om
Şi-n pulsul tău e-o tainică morişcă!
Ştiut-ai tu, nepreţuit tezaur
Că-n tine stă viaţa pe pământ,
Că porţi în tine zbucium, jale, cânt
Fiind simţirilor potir de aur?
Fără de tine omul e nimic!
Cu tine e stăpân pe rostul vieţii!
Plăpândă eşti ca roua dimineţii
Şi tare ca tulpina unui spic!
Te stingi misterios ca o candelă
Te dărui celor mai sublime năzuinţi
Te-nduioşează braţele fierbinţi
Şi rugăciunea caldă din capelă!
Acela care te-a creat, a pus în tine
Un dor de veşnicie şi de El
Să zboare-n slavă ca un porumbel
Cu aripi de neprihănire pline.
Ca să-nţelegi iubirea Lui cea mare
Te-nalţi arzând la porţile de cer
Şi strângi uimită-n cuibu-ţi efemer
Fărâme de comori nepieritoare.
Când te deschizi la Adevărul veşnic
Coboară Însăşi Trinitatea-n tine
Şi-n umilinţa care se cuvine
Te faci ectenie, altar şi sfeşnic!
De nu l-ai fi primit pe Salvatorul
Te-ar fi învins tăcerea şi amarul
Dar te-ai înnobilat treptat cu Harul
Şi-acum aştepţi să-ţi iei spre Dânsul zborul.
nicholas dinu
]]>Multumesc!
–––––
o, da, bobita de cafea. ]]>
Sunt un naiv cu zâmbet perpetuu
Pătruns pe de-a-ntregul de rugă şi crez.
În suflet, cuvântul îmi e ornamentul
Neîmblânzit, neputând să-l dresez.
Iubesc adevărul cum ţarina spicul
De grâu îl iubeşte şi-l creşte în glod.
Prea adesea sunt înfrăţit cu finicul –
Bogat în frunziş, dar fără de rod!
Aş vrea să-nfirip în toţi veşnicia,
Să dăltui în inimi Lumina de sus,
Să-mbrac omenirea în har, cum hârtia
Mereu se îmbracă cu tuşul supus.
Aş vrea, dar nu pot! Puterea mi-e vană!
Rămâne doar poamă concepută în duh.
Mă lupt să înving neputinţa umană
Şi plâng şi rămân un arbor pleşuv.
Domnul sa va binecuvanteze si sa va pastreze in Mana Lui
]]>Pământul de sub el şi roşul frunţii
Îi tălmăceşte dragostea în mersuri
din a luminii paşi spre ziua nunţii. ]]>
in sufrageria dragostei minunate stau si corabiile cuvintelor mele…
]]>Şi vârfurile-i curg în foi rugina,
Atunci îşi scoate poezia ghimpul
Şi-nţeapă în poet de-i dă lumina! ]]>
tata va fi întotdeauna numărul unu.
eu am postat aici ca şi un comentariu poetic, nu ca să ne luăm la trântă. şi eu zic tot a lu’ tata-i mai frumoasă!
vine o scriere ce încă nu-i
într-o ebraică nescrisă poezie:
şi-o scrâjilesc pe foaie cu un cui.
Din vârful lui curge prin timp rugina
se scurge însuşi timpul în caiet
clepsidra foilor întoarce veşnicia:
şi-şi face trup şi suflet din poet.
]]>id`ul meu este cristinaelizaa
va rog mult , care o are sa mi`o trimita si mie
va multumesc ]]>
Acest concurs este in mod special pentru liderii de tineret. Cei care nu sunt implicati in lucrarea de tineret pot sa participe, insa sunt rugati sa ofere cartea (daca vor casiga) cuiva care este impicat(a) in lucrarea de tineret.
Pentru a participa in acest concurs trebuie sa lasati un mesaj -AICI- https://www.radupg.com/lucrarea-de-tineret/concurs-carte-gratuita/ – care sa contina numele bisericii la care mergeti, localitatea si mancarea favorita :)))
Premiul este o CARTE de Jonathan McKee, president of The Source for Youth Ministry.
Titlul cartii este Do They Run When The See You Coming? (vizitati acest link pentru o descriere a cartii) Aceasta carte este in limba Engleza!
]]>timide flori rostesc un fel de rugă
prin parcul presărat cu figurine.
din marmură, pietele îndrugă
tăceri
de bocet şi ecouri pline.
eu stau şi-aştept secunda nemuririi
cu muntele
măslinilor în duh.
smeriţi stau lângă mine trandafirii
şi toată-nlăcrimarea din văzduh.
când se vor limpezi mirări durute
ascunse prin tabu-uri şi litanii
fântâni voi odrăsli
pe-acelea-şi rute
pe unde rătăceau ca orbii
anii.
apoi
la braţ cu boarea dimineţii,
cu paşi galactici şi cu ochi rotund
voi curăţa registrul gri al vieţii
de tot ce-a fost albastru nefecund.
nicholas dinu
]]>şi eu caut!… ]]>
şi le e ruşine
de-asta… ]]>
Că mă-ntreba durerea de mai pot”.
of mă tată, eşti criminal :)) na, că m-a bufnit râsul la lacrimi, auzi :))
]]>Felicitari. ]]>
Poezia s-ar cânta.
Însă n-ai cum s-o înveţi,
De nu eşti chitara sa! ]]>
Sicofanţi pe un motor
Cu talente de tenor?
Poezia nu se cîntă-n cor.
Poezia e un dor…
Vise-pleoape ce mă dor
Daor în soare cînd cobor…
Nu-i uşor să stai în zbor.
_______________________________
]]>Învaţă-mă Tu, Doamne,ce trebuie să ştiu
Când fluviul informatic într-una se revarsă.
A lumii cunoştinţă-i ca fumul argintiu
Povaţa Ta e însă, precum dulceaţa stoarsă.
Învaţă-mă Tu, Doamne, ce trebuie să scriu
Cum trebuie să-mi dăltui cuvântul, cu folos.
Îndemnul care-l spun, să fie-n mine viu
Şi-abia apoi să-i dau un zbor armonios.
Învaţă-mă Tu, Doamne, ce trebuie să fiu
Exemplul meu, măcar, un suflet să-ntărească
Aş vrea, ca un izvor curat într-un pustiu,
Drumeţilor să dau din apa Ta cerească.
Învaţă-mă Tu, Doamne, ca cerul azuriu
Deschis oricărui frate ce-aleargă cu credinţă
Să pot a-l arăta în mersul ce-l transcriu,
Trăirea mea să-i fie imbold spre biruinţă.
Învaţă-mă Tu, Doamne, cât nu e prea târziu
Căci iată, stă să-nceapă Serbarea de apoi!
Să ştiu, să scriu, să fiu, în minunatu-Ţi Fiu
Cum El era în Tine, când a venit la noi.
Dumnezeu e drumul cel mai scurt până acolo!
Eu îţi mulţumesc.
]]>Ce aş putea să iau din tine lume
atunci când mă voi duce din noroi
în colţul veşniciei şi cu nume
voi încropi mereu edenuri noi?
Voi regreta că nu te cultivasem
în pieptul meu cu aripi de nesaţ
deşi la sânul tău de praf crescusem
alintul tău fardat fiindu-mi laţ?
Şi mă întreb
cu sufletul la gură:
când frânghia care mă ţine rob
s-o rupe
şi oceanul de căldură
va-nsidefa acest gângavic ciob
Ce inimă ar fi de-ajuns
sa creadă
nemaivăzutele
de cer
giuvaierii
lumina Lui cu scânteieri de zadă
învăluind suav ai Săi copii?
Voi sta în mută
pură adorare
pe-acel inponderabil infinit
ca un hulub
în veşnică mirare
doar pentru simplul fapt
că L-am iubit.
nicholas dinu
]]>văzusem urma şarpelui ascunsă
ca o vocală într-un a b c
pândind femeia
de ispită unsă
între un nu ştiu cum şi-un nu ştiu ce.
şi omul a muşcat şi el veninul
în ziua patruzeci după Sabat.
s-au ofilit camelia şi crinul
când bubui
Cuvântu-nfricoşat:
Adame unde eşti?
sunt Doamne altul,
am descojit minciuna din Sheol
am dat pe-un măr de nevegheri înaltul
şi-acum sunt cu o inimă mai gol.
se auzeau cascade mari de plâns
cădeau edenuri în mistificare.
şi când făclii şi respirări s-au stâns
un miel căra Golgota în spinare.
nicholas dinu
]]>Smochinul care l-am visat
‘nălţându-se până la stele
avea smochine coapte, însă,
niciuna nu era a lui.
Înfoliat în frunze albe,
cu cicatrici adânci pe piele,
părea scion al neprihanei,
de folosinţă orişicui.
Era înfipt în lut prielnic
şi, rădăcini apostolare
urcau esenţe siderale
din rădăcini spre vârf, la ramuri.
Fusese altoit, pesemne,
căci într-un duh de închinare
îşi flutura bogate roduri
ca nişte înstemate flamuri.
În el, scatii îşi însăilau
căsuţe moi din moi fâneţe
şi-L proslăveau pe Dumnezeu,
în zori, c-un ban de mulţumiri.
În mii de triluri picurau
pe partituri de frumuseţe
mireasma sacrei reverii
şi-a veşnicei dumnezeiri.
Veneau drumeţi pe calea vieţii
şi se opreau sub umbra-i deasă,
smochine dulci le primenea
artera trupului trudit.
La pârâiaşul de alături
cu apa lui miraculoasă
găseau eclesiast de pace
din răsărit în răsărit.
Dar uneori, vreun călător
cu ochii arşi de nelumină,
mai scrijelea pe trunchiu-i blând
un caroiaj de cicatrici.
Cu mâini de orb mai încrusta
indiferenţa lui meschină,
portretul răutăţii sale
sau slobozirea unei frici.
Ci el, tăcând, răbda ocara
şoptind cuvinte roditoare!
Cu fiecare semn al urii
înfierat în carnea lui
îşi ridica privirea-n sus
într-o gingaşă căutare
a emeraldelor târzii
din mângâierea soarelui.
Smochinul care l-am visat
‘nălţându-se până la stele
avea smochine coapte, însă,
niciuna nu era a lui.
Înfoliat în frunze albe
căra în suflet acuarele
pictând aici, pe văi, cu roade
neprihănirea cerului.
nicholas dinu
]]>Psalmul incredintarii
Te-aştept în sinodul inimii mele
Doamne.
Vino!
Gândurile-mi se aşează la masa tăcerii
meditând asimetric.
Ce-aş putea să-Ţi spun?
Îţi voi spune cât de fericit sunt
că Te am în mine!
Voi zice: “Domnul este Păstorul meu
nu voi duce lipsă de nimic”.
Cuvintele vor naşte cuvinte
şi ca o turmă de mioare
vor păşuna din palma poienilor mustind de izvoare.
Voi fi gata a scrie
cu alăuta buzelor
“El mă paşte pe păşuni verzi
şi mă duce la ape de odihnă. Îmi înviorează sufletul
şi mă povăţuieşte pe cărări drepte
din pricina Numelui Său”.
Atâţia fiori
vor zăbovi la fântâna cu apă vie
răcorindu-se cu Tine, Doamne.
Amintiri,
amintiri şi reflecţii
de pe potecile timpului
îţi vor mângâia rănile cicatrizate
în slăvitu-Ţi trup,
culegând de pe buze
zâmbetu-Ţi plin de bunăvoinţă si
iubire.
Înainte de a se ascunde dincolo de hotarele
nopţii
hotărârile-mi dârze
vor sta pe promisiunile Cuvântului:
“Chiar de-ar fi să umblu prin valea umbrei morţii
nu mă tem de nici un rău
căci Tu eşti cu mine,
toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie”.
Suspendaţi în cearcăne de pace
şi cunoaştere
ochii mei se vor sătura de Tine
Doamne.
Atunci
odihnite de aurorele astrale
din lumina Feţei Tale
roiuri de nedumeriri
volume de consumate visuri şi trăiri
vor zămisli acest psalm al deplinei încredinţări
când “paharul meu, plin de dă peste el”
se va revărsa
spălându-Ţi picioarele prăfuite
de ţărâna din mine.
Apoi
“fericirea şi îndurarea mă vor însoţi
toate zilele vieţii mele”
căci Tu eşti cu mine, Doamne,
mysterium sacrae
Divini Redemptoris
Luceafăr etern de topaz
şi safir
eu
nou născutul glas
în candidul nadir.
Şi în grădina Ta ne-ai înflorit obosirile,
Că nu mai trec anii pe dedesubt,
Ci roiesc între noi ca rostirile.”…..ajungem fiecare la un timp în care anii se rostesc altfel… Superbă rostire poetică!
,,Curgând din ieri, prin astăzi, către mâine
Şuvoi de pace mă inundă calm!
Trăiesc să fiu ca El- izvor şi pâine–
Şi porumbel de dragoste. Şi psalm.”….Minunat!….Doamne, fă din noi poemul Tău de iubire!
Iată ceva din gândurile mele din aceste zile:
( 19 ianuarie 2009 – în lupta cu anii…cu amintirile…)
Nedumerire
Cine a spus că
părinţii trudesc din greu?!
Ei plămădesc din iubire
pâinea caldă pentru cină…
Cine a spus că
părinţii obosesc uneori?
Ei şoptesc rugăciuni atunci
şi vorbesc cu îngerii…
Cine a spus că
mamele încărunţesc?!
Ele-şi prind argint în păr
ca trandafirii-n tinereţe…
Cine a spus că
taţii plâng pe furiş?!
Ei făuresc mărgăritare
pe care le aduc în dar…
Cine a spus că
părinţii îmbătrânesc?!
Ei întineresc cu fiecare fiu,
cu fiecare nepoţel…
Cine-a spus că
părinţii se duc?!
Ei se reîntorc din Lumină
în doritul, Veşnicul Acasă…
…
Şi cine a spus ca
uneori să le sărutăm mâinile?
Poate că ar trebui, deseori,
să le sărutăm inimile…
Curgând din ieri, prin astăzi, către mâine
În casa iluzorie-a lui Plato
Mă strecuram să-mi răstignesc părinţii
Blindat precum un caporal din NATO
Decis a apăra cazarma minţii.
Idei ce mor, roind în abundenţă,
Cu cicatrici pe piept nevindecate
Ningeau morbid un veac de somnolenţă
Din care mă-nfruptam pe săturate.
O pravilă mi-a înfundat cărarea
Pe care visele-n galop de zebre
Pe sănii iuţi, sfidând înfrigurarea,
Goneau spre mâine în cirezi funebre.
Pe drumul raţiunii umaniste
Am întâlnit Credinţa şi Iubirea,
Cereşti şi apte, de ne-nvins juriste
Care m-au cununat cu Nemurirea.
Sunt astăzi rupt de şatrele minciunii
Sorb înţelept dulceaţa mântuirii
Şi-n toamna vieţii zbor precum lăstunii
Mai ‘nalt decât înverşunarea firii.
La Golgota, maladroidă vina
Mi-a fost spălată-n râu de suferinţi!
Azi, şapte aripi, mari cât e lumina
Străbat Lacteea sfintei năzuinţi.
Căci Logosul venit în trup de humă
Mi-a spart icoana falselor oglinzi
Şi-n cioburile minţii, ca arvună,
Un rug mi-a pus, potent când îl aprinzi.
Curgând din ieri, prin astăzi, către mâine
Şuvoi de pace mă inundă calm!
Trăiesc să fiu ca El- izvor şi pâine–
Şi porumbel de dragoste. Şi psalm.
nicholas dinu
]]>In ce priveste excelenţa actului nostru creator, nu tuturora ni s-a dat mult… asta nu ne scuză însă a nu ne chivernisi bine cuvantul si fapta.
adaug un act creator al Arhitectului nostru:
Săptămâna Creaţiei, Ziua a şasea.
Conundrume cosmice sar în picioare
Bosoni, galaxii, jucăuşul atom,
Onirice raze din hrube stelare –
Azi Domnul coboară să-l facă pe OM.
Coboară Cuvântul, e ziua a şasea,
E-atât de profundă lucrarea de azi!
„Din fire de praf şi gluoni ca mătasea,
Bărbat şi Femeie vom face.
Doi brazi
Cu tălpile-n seva iubirii de Noi
Şi frunţile unse de harul gândirii
Pe burgul planetei, stăpâni amândoi,
Slujind adevărul în muzica firii.
Să-l facem pe om templierul vieţii,
Mai drept ca un înger, mai ‘nalt ca un vis,
Pe umeri să poarte hlamida blândeţii
Şi-n ochi să-i rodească un bulgăr de ghist…”
În piept respirând suflarea divină
Adam se trezi. Pe-o geană de cer
Cu Eva alături păşea în lumină.
Păcat nu era.
Era doar mister.
nicholas dinu
]]>şi câmpurile cu ciulini şi urme de copite
de la capătul viselor împerecheate cu vârsta
îşi cască mormintele de oboseală de aşteptare
ce bine că sunt sigur de pasul ăsta
sau:
şi câmpurile cu ciulini şi urme de copite
de la capătul viselor nedormite sub palmieri
îşi cască mormintele de oboseală de aşteptare
ce bine că sunt sigur de pasul de ieri
schimbarea aceasta de la urma alterand in acelasi timp si titlul. este parerea mea, nu trebuie sa-mi dai dreptate.
]]>Pentru că-n tine zâmbeşte
Gândul, cu spaţii deschise,
Fapta, atlet ce tânjeşte
Spre consistenţe precise,
Pentru că, la fel ca un înger cu lipsuri,
Ca un orfan plin de saţ
Întruna visezi dinadinsuri
Cu vitrega soartă la braţ,
Pentru că-n zarea fertilă
A timpului stors de valenţe
Te-nalţi cu aripi de acvilă
Golit de ambivalenţe
Într-o flămândă-ncercare
De-a mulge lumină din Rai,
Ca Atlas, purtând în spinare
Tot cerul, şi lumii să-l dai,
De-aceea pe roata olară
Din apă şi duh te frământ.
Un semn, un glas, o vioară
Te-nsum şi te vărs pe pământ.
nicholas dinu
]]>Revin cu citat despre ce am vrut sa spun.
Richard Wurmbrand fost eliberat în 1955, dar, în mod straniu, a activat tot la luterani şi neoprotestanţi, fără să arate prin atitudinea sa că s-a convertit la Ortodoxie. A fost rearestat în 1958 şi până în 1964 a fost întemniţat la Gherla, lăsând pe unde a trecut impresii contradictorii, dar nu se declara niciodată ortodox. După eliberare,la scurt timp, a plecat în SUA, şi s-a stabilit undeva în California, iar în 1966 a dat mărturie în faţa Senatului american, demascând diabolicele experimente din închisorile comuniste din România. Ioan Ianolide mărturiseşte despre el: „Am auzit, de asemenea, că ar fi scris mai multe cărţi. Nu le-am citit, dar, interesându-mă de ele, am înţeles că a ascuns tot ce văzuse, trăise şi simţise la Târgu Ocna. A uitat adevărul ortodox. A uitat că a fost botezat. L-a uitat pe Valeriu. În tot acest timp creştinii minunaţi pe care el i-a descoperit în Târgu Ocna se stingeau în temniţa cea mare a comunismului” (I. Ianolide, op.cit., p. 192)
]]>P.S.A propos, timiditatea este o stare interioara ce este caracteristica anumitor persoane. Prin urmare e imposibil sa manifeste accidental. Adica sa poata puna stapinire pe unii sau altii la intimplare.
]]>Aş vrea, mai mult ca orice, să fiu un strop de rouă pe crinii ce au pătruns taina rugăciunilor şoptite în zori de toţi cei ce sunt însetaţi de iubire curată, venită din inima Creatorului…
Aş aştepta cu dor ivirea soarelui, ştiind că se va cuibări întreg, cu toată splendoarea de lumină, în inima mea micuţă…
Aş trimite, apoi, raze de speranţă, de iubire, spre toţi acei ce îşi vor apleca fiinţele spre un strop rătăcit de rouă…
Aş vrea să strălucesc ca ochii plini de iubire, plini de dor…M-aş ascunde în gene, înainte să mă mistui în căldura razelor de soare…
Ce taină ar fi în fiecare dimineaţă!…Le-aş aştepta cu atâta dor în zorii fiecărei zile, ştiind că mă vor mistui…Ce jertfă dulce ar fi aceasta!…Ce dăruire de dragul luminii , a căldurii, a frumuseţii, şi mai ales de dragul iubirii!…Fără acestea nu aş fi nimic…
Fără Lumină nu sunt nimic…
Fără Iubire nu sunt nimic, nimic…
Doamne, îţi mulţumesc pentru Lumină!
Mulţumesc pentru Iubire! Mulţumesc mult că o pot primi şi că o pot dărui…
Fă-mă stropul curat de rouă care să primească şi să dăruiască mereu şi mereu razele din Soarele Iubirii Tale!…
Ionatane, de obicei transarile au loc la macelarie… eu tin la „butul” meu si, precum vezi, incerc sa ii asigur protectia… 🙂 ]]>
Atât de mult
şi-atât de arzător
atât de viu, fierbinte, truditor
atât de mult
atât de infinit
atât de niciodată obosit –
Pe noi cei păcătoşi
şi cei sărmani
şi orbi
şi robi de mii şi mii de ani
rătăcitori ca nişte biete oi
căzute în hârtoape de noroi
fără de turmă
fără de Păstor
fără păşuni
ori limpede izvor…
atât de mult, atât de infinit
cu-atâta dăruire ne-a iubit,
atât de viu şi de clocotitor
Supremul Dumnezeu şi Creator.
Pe toţi cei rătăciţi şi cei străini
căzuţi între tâlhari şi lupi haini,
pe toţi cei vameşi şi pe cei leproşi
pe cei flămânzi şi goi, pe cei setoşi
pe cei ce cu păcatul ne trudeam
pe gloatele din orice timp şi neam,
Pe cei sub Lege şi pe cei ce nu-s
cel ce se naşte, cel de spate-adus,
Pe Grec, Iudeu, Samaritean, Barbar,
Pe toţi cei păcătoşi
pe Iuda chiar,
Pe toţi de azi şi toţi ce-s de venit –
Atât – cu neputinţă de grăit –
atât de mult, de tare ne-a iubit,
atât de viu, fierbinte, truditor
Supremul Dumnezeu şi Salvator.
Acelaşi Doamne-ajută!
]]>Iar Gafencu a scris in inimile oamenilor dupa modelul lui Hristos.
Vezi mai jos niste articole pe tema asta.
Doamne ajuta
De atunci călătoresc între o impresie şi alta”…şi dintr-un vis în altul…Unele vise se împlinesc doar în vis…
Sonet cu vise
Un vis frumos, un vis cu-argint în plete
Îşi deşira povestea în lumină,
Rostogolind speranţele de vină
Ce-au îndrăznit, pe visător, să-mbete.
Era-n povestea lui o duioşie,
Ca-n picurul de ploaie-n toamna rece,
Ce-alunecă pe frunza care trece
Visând un anotimp de voioşie.
Ca dorul frunzei arse, visătorul
Din vise-şi face aripi către Soare…
Povestea n-o-nţelege cititorul;
E scrisă-n roua rece, trecătoare…
E-un vis ce-l are doar învingătorul
Ce s-a trezit în propria-i visare.
Ma gindsc ca si cite o lopata dupa cap poate aduce ceva beneficii, nu? Daca nu altceva o forma de masaj…si ce bun e cite un masaj citeodata…
]]>…şi dacă Templul are şi grădină….
FĂ-MĂ FLOARE!
Ţi-am dăruit umil
Petala gândului meu curat
gând de copil…
Tu ai zâmbit,
mi-ai mulţumit,
şi-ai înmiresmat-o.
Ţi-am dăruit apoi o floare
Crescută din iubire de Cer…
Tu mi-ai luat-o uşor
din mâna tremurândă,
ai pus-o în palma Ta blândă…
şi-atingerea Ta de dor
i-a dăruit florii mele culoare.
Lacrimi de prea frumos
Am sfărâmat în gene…
Şi Ţi-am dăruit un buchet imens
De doruri şi vise înflorite…
Tu cu drag le-ai apropiat
de pieptul Tău însângerat
şi le-ai dat aripi de lumină
spre zboruri infinite…
Apoi, cu dorul Tău prea trist
m-ai privit…N-ai mai zâmbit…
Eu am ştiut atunci,
am înţeles şi am simţit
că vrei întreaga mea grădină
a sufletului meu
să fii stăpân şi Dumnezeu…
Am lăcrimat şi Te-am primit!
Cu paşi uşori Te-ai aplecat
Spre fiecare floare, spre fiecare ram,
Şi-ai smuls şi spini şi buruieni…
Ah! Tu, Grădinarul meu iubit!
Pune-mi Raiul Tău în suflet,
Înseninează-mi gândurile,
Curăţă-mi ramurile,
Înmiresmează-mi florile,
Şi picură-mi din ceruri
Roua sfinţitoare…
Apoi, în Veşnicie,
în Grădina Ta,
Fă-mă, Doamne, floare!
…un crin în umbra Ta
Birfa e aproape un reflex cu care ne nastem…ca si aia mici simt nevoia sa pirasca…birfa este pira la o virsta mai inaintata…
Nu cred ca exista nimeni care nu trebuie sa se lupte cu dusmanca asta…di Doamne cit e de daunatoare si cit rau aduce…si la birfit si la birfitor.
Imi place nespus cum ai descris-o…si treaba cu palmuitul e nemaipomenita…ce reprezentare delicioasa!!!
]]>Până acum două momente în urmă nu am observat că poeziile d-voastră nu au semne de punctuaţie! 🙂 Şi, totuşi, am înţeles mesajul lor…
Asta e minunea: când Duhul le inspiră, tot Duhul le ,,tălmăceşte”…Acum îmi dau seama că eu nu am ,,citit” aceste versuri…ci le-am ,,auzit”… ]]>
@Maria Doina: Sigur că poţi cita orice, cu precizarea sursei.
]]>,,Cât de neîncăpătoare sunt cuvintele noastre, atunci când le folosim noi! N-aţi vrea să-L lăsăm pe El să le folosească? Dacă da, să ne deschidem minţile şi urechile gândurilor şi ale sentimentelor. Duhul Său Se va instala comod pe sofaua visării noastre, Îşi va deschide flacăra Soarelui Său să facă lumină, ne va mângâia pe dinăuntru şi pe dinafară cu suflarea unei blânde şi subţiri adieri, printr-o fereastră pe care doar El o cunoaşte.”
În Lumina Lui, ,,verdele” surâde în frunzele mele veştede…prind viaţă prin Viaţă…
Mulţumesc!
PS. O Întrebare: Îmi este permis să vă citez cu fragmentul de mai sus şi chiar cu mult mai mult?
]]>Din văzduhul blând fluieră o boare.
Mii de rezonanţe înspre mine curg.
Sufletul ar vrea către cer să zboare!
Soarele s-a dus. Noaptea dă ocol.
Bine e să ai ideal şi casă,
Sensul tău să fie neted şi domol
Cu copii cuminţi şi soţie-aleasă.
După cina serii şi cea din Cuvânt
Parcă pe furiş se strecoară somnul.
Înc-o rugăciune urc de pe pământ.
Noapte bună, lume! Bine e cu Domnul!