Un cuvânt care coincide cu sinonimul lui din… engleză: vim ”ready vitality and vigour”.

”Usually it is said to be from Latin vim, accusative of vis “strength, force, power, vigor, energy,” which according to Watkins is from a PIE root meaning “strength” (compare gain (v.)). Students presumably took it up from Latin phrases (per vim “forcibly, by force;” vim facere “use violence,” both are in Caesar’s “Gallic War”), but based on the early uses OED (1989) suggests that it is of “a purely inventive or interjectional origin.” ” (etymonline.com)

În cazul cuvântului din română, aceeași origine latină menționată pt. engl. vim este destul de probabilă.

”râmpeș, -ă, râmpeși, -e, adj. (reg.) bleg, leneș, prost.” (”Dicționar de arhaisme și regionalisme”, Ed. Saeculum Vizual, cf. dexonline.ro)

Sensul cuvântului coincide aproximativ cu cel al lituanianului rambus ”lent, leneș, imobil, stângaci”. Cuvântul ar proveni după unii dintr-un proto-baltic *ram̃b- ”blunt”, din PIE  remb-, romb- ”to to hack, notch” (vezi și aici).

Nu e exclus ca varianta originală a lui râmpeș să fi fost *râmbeș (avem dublete de genul cloampă–cloambă etc). Înrudirea cu lit. rambus pare foarte posibilă. Am putea avea o rădăcină autohtonă râmb-/râmp- , păstrată în graiul muntenesc, sau, mai puțin probabil, un împrumut dintr-o limbă baltică (??).

Avem însă și un

”râmpi vt [At: DLR / Pzi: ~pesc / E: ns cf crămpi] (Reg) A împinge.” (”Micul dicționar academic”, Editura Univers Enciclopedic, ediția a II-a, 2010, cf. dexonline.ro)

Acesta are o formă și un semantism asemănătoare tot unui cuvânt baltic, rem̃ti `to support, to prop up, to push, to press, to resist, to strike down’; care ar deriva din altă rădăcină PIE,  rem-, remǝ- ”to rest; to support” (Pokorny). Însă după Pokorny lit. rambùs ‘lazy’ (despre care am vorbit mai sus) derivă tot din această rădăcină.

Cuvântul ar putea fi ”masculinizarea” unui *păcă, moștenit din lat. pica ”coțofană” (evoluția fonetică fiind cf. păcură din lat. picula); sau ar putea proveni din lat. picus “ciocănitoare”. Nu e exclus însă să provină din altă limbă IE (posibil cuvânt autohton?), reflectând aceeași rădăcină (s)pī̆ko– “woodpecker, etc” (Pokorny), din care provin denumiri ale unor păsări colorate viu și pestriț.

Atrage atenția și asemănarea cu un alt nume al dumbrăvencei, căcău, discutat într-un articol anterior. E puțin probabil însă ca păcău să fie o deformare a lui căcău, în numele bunei-cuviințe; oamenii de la țară nu prea sufereau de asemenea ”pudori” lingvistice.

”NĂHOADĂ subst. 1. s. f. (Ban.) Arătare, iazmă; p. ext. monstru, pocitanie. Bate, Doamne, neamțu-n dos, C-a luat ce-a fost frumos; Ș-au rămas năoatele Ca să joace fetele, HODOȘ, c. 98. Mă tem de năhoate. L. COSTIN, GR BĂN. 143, cf. cv 1950, nr. 5, 32, ALR SN V h 1 568/53. 2. subst. (Prin sudul Olt.; în forma năot) „Grămadă mare de oameni, de vite în mișcare; ceva colosal care se mișcă amenințînd”, LEXIC REG. 42. – pl.: năhoade. – Și: năhoată s. f., năhod (L. COSTIN, GR. BĂN. 143), năhot (id. ib.) subst., năoată s. f., năot subst. – cf. nagodă.” (”Dicționarul Limbii Române”, Ed. Academiei, 2010; cf. dexonline.ro)

”năhoadă [At: HODOȘ, C. 98 / V: ~ată, năhod sn, năhot sn, năoată, năot sn / Pl: ~oade / E: cf nagodă] 1 sf (Ban) Arătare. 2 sf (Pex) Monstru. 3 sn (Olt; îf năot) Grămadă mare de oameni, de vite în mișcare. 4 sn (Olt; îf năot) Forță copleșitoare care se mișcă amenințând.” (”Micul dicționar academic”, 2010; cf. dexonline.ro)

Un sinonim aproximativ pentru năot (3) ar fi, deci, engl. stampede.

“Năot” a dat derivatul

”năoti vr [At: CV 1951 ap. DLR / V: năuti / Pzi: ~tesc / E: ns cf năot] (Olt) 1 (D. ființe) A se îngrămădi. 2 A se arunca asupra cuiva.” (”Micul dicționar academic”, 2010; cf. dexonline.ro)

Pe site-ul blog.zaibar.ro apare

”a se năoti = a-i căşuna cuiva, a i se părea”

Semantica lui năot pare considerabil diferită de cea a lui năhoadă/nagodă.

Ar putea fi mai degrabă un derivat cu sufixul -ot dintr-o interjecție ”na” sau ”nă”, cf. chiot din chiu, ori tocot din toc.

Interjecția na are și sensul de ”strigăt cu care se cheamă sau se alungă unele animale domestice” (cf. DEX, ”Micul dicționar academic”). Această ambiguitate (se cheamă sau se alungă) este desigur bizară; s-ar putea explica, de exemplu, dacă na reprezintă cumva (??) chiar numele animalului- dar denumirea cărui animal să se fi redus la această silabă? Sau ar putea fi vorba de dublul sens al lui na= ”poftim, uite, ține aici” vs na-na = bătaie în limbajul copiilor (poftim bătaie), ori nă ca variantă a lui ”nu”.

De menționat și lat. gnāvē/nāvē ”diligently, zealously”, nāvus ”busy, diligent, assiduous, active” (latinlexicon.org), posibil la originea unui *nău =activ, asiduu, din care nu e exclus să fi derivat năot, cu sensul inițial de ”activitate intensă colectivă”. Desigur, până la sensul de ”forță copleșitoare care se mișcă amenințând” mai e ceva, dar mutații de sens de la latină la română există și în cazul unor cuvinte foarte comune, ca ”a învăța”, ”a săruta”, ”a dezmierda” ș.a.

Mi-a atras însă atenția lat. dēvōtō, dēvōtāre, care are și sensurile ”to bewitch, enchant; to curse”. E posibil oare ca un verb (a) *deota să fi devenit ”a deochea” prin contaminarea cu ”ochi”?

De asemenea, lat. dēvoveō (participiu dēvōtus) are și înțelesurile ”to curse, execrate; [poetic] to bewitch”; dēvōtiō, dēvōtiōnis, pe lângă ”self-sacrifice, offering” înseamnă și ”a cursing, execration, outlawry” (cf. latinlexicon.org).

”schitaci¹, ~ace a [At: ȚICHINDEAL, F. 263/17 / V: (reg) ~aș, sci~ / Pl: ~, ~ace / E: scr skitač] 1 (Trs; Ban; d. oameni) Vioi. 2 (Trs; Ban; d. oameni) Flușturatic. 3 (Trs; Ban; d. oameni) Isteț.” (”Micul dicționar academic” (2010), cf. dexonline.ro)

”schitaci², ~ace a [At: BUDAI-DELEANU, LEX / Pl: ~, ~ace / E: ns cf chiti] 1 (Trs; Ban; d. oameni) Curat (8). 2 (Trs; Ban; d. oameni) Gătit (2).” (”Micul dicționar academic” (2010), cf. dexonline.ro)

Sb. skitač, din скитати ”to wander around, roam” este înrudit, după Vasmer, cu lit. kutė́ti ”to shake”, care ar avea la bază rădăcina PIE  *(s)kʷat- ”to shake, to strew” (lat. quatiō, engl. shudder).

”A chiti” și ”chită”, au la origine un (proto)slav kyta.

În afară de cele două origini menționate în dicționare, cred că „schitaci” ar mai putea avea încă una, legată de sensul de ”vioi” sau ”isteț”.

E posibil să fi avut un *scătaci ”vioi, deștept” care a devenit ”schitaci” fie prin aceeași transformare fonetică regională exemplificată de cămașă-chimeșă/chimeșe, fie (și) prin influența sb. skitač.

Acest *scătaci (autohton?) ar reflecta rădăcina PIE skēt- ”to spring”, din care provin lat. scateō și scaturriō, din care moștenim (cumva) rom. a scaturi și scăturină ”izvor, obârșie a unei ape”. Semantic, ar corespunde cu let. skatît ”to look attentively, to look around, to look, to pay attention”.

Avem însă:

”MANGĂ¹ s. f. (Regional, în e x p r.) Ou de mangă = „stîrpitură de ou; părăsitură” (Mățău-Cîmpulung). COMAN, GL. – Etimologia necunoscută.” (”Dicționar al limbii române”(Dicționarul Academiei), cf. dexonline.ro)

Cuvântul ar putea trimite la rădăcina *mang- ”magic, sorcery” (gr.  μάγγανον ”magic potion”, sanscr. maṅgalá ‘good omen, good luck’, m.irl. mengach ”treacheous”). Este cunoscută utilizarea oului fără gălbenuș (”stârpitură”) în ritualuri de divinație sau vrăjitorești.

”MANGĂ⁴ subst. (Prin Ban.) Om încăpățînat. Nu fi mangă la cap! L. COSTIN, GR. BĂN. 133. – Etimologia necunoscută.” ( ”Dicționar al limbii române”(Dicționarul Academiei), cf. dexonline.ro)

Acest înțeles pare să fie asemănător (oarecum) celui din expresia ”beat mangă”.

Ar putea avea un corespondent în alb. mekë ”fool, idiot”, care e pus pe seama rădăcinii men(ǝ)k- ”to knead” (Pokorny). Din aceeași rădăcină, v.ind. macate `to pound, grind’, rom. regional (de origine slavă) ”a se meci” =a se strivi, zdrobi (despre fructe). Nu e exclus ca aceeași origine să o aibă și

”MANGĂ² s. f. (Regional) 1. Surpătură într-un mal; boltitură, prăpastie. Com. din ORAVIȚA. 2. Drum situat sub nivelul grădinilor sau ogoarelor dimprejur (Cislău-Ploiești). CHEST. IV 16/733. – Etimologia necunoscută.” ( ”Dicționar al limbii române”(Dicționarul Academiei), cf. dexonline.ro)

E posibil ca sensul primar al lui mangă-2 să fi fost cel de surpare/prăbușire a unui teren slab structurat, ”moale”. De aici la sensul de ”drum” nu e cale lungă; cf. de ex. ”ruptură”, care poate însemna ”loc prăpăstios în curs de surpare” ori ”drum tăiat peste deal pentru a trece de-a dreptul cu carul”.

Cuvântul pare să fi circulat cândva pe o arie largă, cel puțin de la Oravița (Banat) la Ploiești (Muntenia). În ceea ce privește etimologia, rămâne și pentru mine necunoscută.

Avem și

mancă ”(Reg; d. vaci, oi etc.) Căreia îi lipsește o parte a corpului. ” (Micul dicționar academic, ediția a II-a, cf. dexonline.ro)

care are și varianta ”mangă”; cuvântul trimite direct la lat. mancus ”maimed, crippled”, din care derivă it. manco. Nu știu însă dacă e un cuvânt moștenit, ori mai degrabă un împrumut.

Sensul de ”surpătură într-un mal; boltitură, prăpastie” al lui mangă amintește și de mâncătură ”eroziune a solului (mai ales sub acțiunea apei)” (DEX); între cele două cuvinte care au origini diferite probabil a existat cândva o influență.

Și mai obscur pare

”MANGĂ³ s. f. (Învechit, cu sens neprecizat) Purta o fermenă de catifea neagră, scurtă pînă la talie și cusută cu fir în mangă. FILIMON, O. I, 197. – Etimologia necunoscută.” ( ”Dicționar al limbii române”(Dicționarul Academiei), cf. dexonline.ro)

Aproape sigur un împrumut lexical, poate un cuvânt balcanic de pe vremea lui N. Filimon.

Cu primul sens, cuvântul poate avea o origine expresivă (interjecția ”cioc”). Însă nu mi se pare implauzibil să mă gândesc la un *cioc cu înțelesul primitiv de ”pietriș” ori ”sfărâmătură”.

De amintit aici (?) poate și

”TIOC s. v. ciob, hârb, spărtură, țandără.” (Mircea și Luiza Seche, ”Dicționar de sinonime”, cf. dexonline.ro),

explicabil poate în cele din urmă tot printr-o interjecție, ”toc”.

Ciocot pare sinonim cu ”râu de grohotiș” -și nu e exclus ca la origine să fie de fapt PIE *tekʷ- ”to flow, to run” (lit. tekėlas ”grindstone”, let. tece ”to flow, river; old, dried-up riverbed”, rom. (slav) tocilă). Semantismul poate fi legat de mișcarea pietrelor la vale; însă e posibilă și o evoluție de sens râu>albie seacă>prundiș>grohotiș. Evident, t inițial trebuie să fi trecut î.a.c. printr-o palatalizare. Este, cred, un posibil cuvânt autohton -și având o altă origine decât majoritatea cuvintelor care conțin o rădăcină *cioc-.

Ciocot ”păscătoare” este clar legat de ”a ciocoti”= a ciuguli, a plescăi, a paște pe câmp, pus tot pe seama creației expresive cioc.

Amintesc aici și rădăcina PIE  *kwek(ʷ)- /  keku- ”a k. of stick or cudgel” (NPers čakuš ”ciocan”,  avest. čakuš- ”throwing hammer, throwing axe”).

Probabil un reflex al PIE pel-4 ”a k. of vessel, dish” (Pokorny); cf. v. ind.  pālikā `pot or boiler’ gr. πελίκη ”cup”. Originea cuvântului din română este, cred, greu de stabilit; nu e exclus să fie un cuvânt autohton.

Legătura cu bâlcă ”ulcior” (cu var. ”bâlc”) ar fi și ea o problemă de rezolvat. Nicio conexiune între ele? Variante ale aceluiași cuvânt?

”Bâlc” cu sensul de lac mic, ochi de apă, mocirlă este considerat de obicei cuvânt autohton (Philippide, Rosetti, Brâncuș, Vraciu- cf. Dorin Ștef, ”Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș”).

Nu e exclus, cred, ca etimonul acestui cuvânt să fie lat. scamnātus (adj.) ”a field whose breadth (or measurement from east to west) is greater than its length” (latinlexicon.org), sensul evoluând în română spre ”lat, lățit” și apoi spre ”dezvoltat peste măsură”.

La fel, însă, nu e exclus să avem în el un termen autohton, poate din PIE skeub(h) ”bundle, flock” (rus чуб ”ciuf, moț”, engl. sheaf), ori k̂eu-1 ”to swell” (Pokorny) prin intermediul unei limbi centum.