şoaptele grădinii
şuşotesc
clipind din ochi
primăvara e aici

în inima noastră
sugrumată
de pandemii
depresii

războaie

într-o lume
în care nu mai ţine
nimeni seamă
de reguli

pentru linişte
pentru pace
să dăruim
iubire

celor din jur.

pe deal vremea
se arată capricioasă
văd mame
şi văd familii

despărţite
de zgomotul bombelor
cu tristeţea lumii
adunată pe chip

copiii născuţi
în adăposturi
şi buncăre
îşi înalţă curajoşi

ochii spre cer

viitorul
lumii
abia acuma
începe.

lumea în care trăim
a luat-o razna
atacul cu arme
balistice

şi viaţa care moare
lăsând în urmă
un munte uriaş
de moloz

mă înspăimântă

nu pot să cred că
omenirea
şi-a pierdut
simţul raţiunii

trebuie
să acţionăm
responsabil
trebuie să fim uniţi

trebuie
să spunem nu
războiului

trebuie
să sperăm.

sub acest cer
aerul cu miros
proaspăt
se ridică sfios

din pământ
mugurii câmpului
dospesc
sub glie în liniştea

ademenitoare
înspre poalele dealului
într-un bob
de fericire

inima păşeşte
pe vârfuri
urmărind o spirală
de aer

număr
din priviri
clipa
în care

vor înmiresma
aerul
triluri
de păsări.

ajung la concluzia
că în viaţă
nu trebuie
să ne grăbim

niciodată
şi mai cred
că ar fi bine
să aduc un omagiu

vieţii şi păcii lăuntrice
adevărul este că
îmi iubesc semenii
dar poate e timpul

să mă iubesc

şi pe mine

puţin mai mult.

puterea vieţii adună
în mănunchiuri razele
soarelui
şi forfota începe

precum un cântec

pe care inima – l
murmură
în gând
binecuvântând

faptul
că nu suntem

singuri.

inima neliniştită
percepe zbuciumul
care a cuprins
omenirea

foşnetul nebun
al vântului şi zăpada
care scârţâie
sub tălpi

mă fac să sper
într-o purificare

nădăjduind
într-o aliniere
miraculoasă
a astrelor

îmi doresc
o viaţă normală
fără maladii
fără câmpuri de război

îmi doresc
să fim

puţin
mai buni.

temperatura
în casă scade
subit
cresc preţurile
la toate produsele
şi facturile
la utilităţi cresc
considerabil

ce bine că nu am
demolat soba de teracotă
din camera mare
poate cine ştie

vreodată
s-ar putea
să-mi fie de folos
acum o curăţ de praf

o lustruiesc
şi mă mândresc cu ea
ca obiect
de decor

ninge cu calm
şi-am învăţat că atunci
când eşti
pe un drum troienit

e important
să fii atent
şi la
picioare

am văzut asta prin
lentilele
propriilor ochi
e puţin mai dificil

să trăieşti

sub povara
zăpezilor.

definim licărul
de lumină
şi amprenta
lăsată de urmele
paşilor

pe aripa
timpului
surâsul
tău
ferm

în culorile
inimii
îşi revarsă
căldura

peste
toate

poticnelile
vieţii.