ma simt foarte matur cand sunt in camera mea de la Lehliu. ma simt altfel. si in perioada asta, a sesiunii si acum, in vacanta, am avut/am timp sa observ asta. Lehliu este locul copilariei mele si locul de care ma leaga cele mai multe chestii. camera asta, de aici, imi aminteste de foarte multe chestii si persoane. imi amintesc, stand aici, de cum eram mai demult, de perioade din viata mea, de certurile cu familia din perioada liceului, de chestiile pe care le-am facut aici, de ei, de ea. parca sunt cu “the old me” si se uita la mine mereu si ii comunic, asa, telepatic, “uite, fraiere, ca nu e asa cum ai crezut. lumea n-a stat in loc pentru tine, unele persoane de langa tine acuma nu mai sunt, tot ce faceai nu era asa extrem, nu stiai nimic, erai fericit si te simteai bine in orice faceai pentru ca erai prea prost si nu prea intelegeai tu toate chestiile”.
da, sunt matur in fata vechiului eu si banuiesc ca, in acelasi timp, imatur in fata viitorului eu. pentru ca asa e situatia oricui si asa e viata. ne maturizam si ne schimbam. lumea chiar se schimba si nu e ceva voluntar. mereu vrem sa ne intoarcem in timp, ne e dor de trecut, dar nu stim daca ne-ar placea si acuma ce faceam sau cu cine eram odata. probabil ca nu, iar noi vrem defapt sa retraim sentimentele de atunci. desi nu faceam mare cacat. dar eram fericiti. si noi, din comoditate, stam sa plangem dupa trecut, “maama, ce vremuuuri”, “mai vreaaau”, “cat de misto era atunci si cat de cacat e acuum”, “mi-e dor de toot”, in loc sa ne facem un prezent de care sa ne amintim si mai ca lumea mai incolo.
nu stiu daca reincep sa scriu pe blog. sunt in vacanta si plictiseala probabil isi spune cuvantul. asa ca am scris postul asta, printre cartile incepute si aruncate prin camera, printre emisiunile de la tv la care ma uit si care nu imi plac, printre jocurile pe care le-am downloadat si in care n-am intrat a doua oara. ma pregatesc. pentru un semestru nou, pentru un an mai bun si pentru o viata cat mai misto.
Hakuna Matata! 