ar trebui sa fie usoara traducerea unui text cu gindurile unui autist. discursul e literal, metafore idiomatice aproape nu exista, pina si google ar face treaba buna.
mai greu e cind din spatele textului razbesc trairi si sentimente, cautari si indecizii. mai greu e cind stilul din textul original chiar conteaza.
am incercat sa “analizez” maiestria traducatoarei, lecturind “viteza intunericului“. n-a fost usor: cartea e excelenta, m-a supt in ea de la primele pagini, am primit-o cu deliciu.
ma pot scoate din transa lecturii eventuale sughituri – de redactare, de traducere, de rationament. doar atunci pot gindi citirea, iesind partial din real time-ul materiei scrise. nu s-a intimplat, la “viteza intunericului”.
felicitari (si multumiri), Ona Frantz, pentru o traducere de exceptie.
[ o recenzie adevarata. si inca una. ]