| CARVIEW |
Din arsenalul meu lunatic,
arareori, trag linii de culoare.
Războiului dau iz primăvăratic.
De obuzierul meu cromatic,
văpaie caldă din soare,
înfricoșatul ștuț iernatic,
doar arde înmiresmatic.
Gata cu lupta din tundra polară!
Trimit tancul de văruit o vară-n primăvară!
Marius Ghilezan
Dimensiunea universului e sfidătoare
asemenea hologramei nebuloasei spaimei
-nerostite ocări ale Adevărului –
Dumnezeu e lumina.
Oare câtă răbdare a putut avea Creatorul
să țeasă firele din haos,
quasarul magneticii vieții,
„Înfometați-vă cu Lumină?”
Din plictisul de noapte,
s-a ițit natura-n întuneric,
cu voia, slava și mărirea Lui,
a dat liber la viață.
Meșterind urzeli de energie,
pe răbojul îngăduinței infinite,
ocrotind natura zămislită-n erele climatice
super dozate carbonic
le-a spus simplu:
veșminte de Lumină.
Artiști și genii,
morți cu diplomă de vii,
zeflemiști sau cioflingari,
fraieri, dar îndestulați,
cu bezna minții pe chip,
au închis diocezele măririi,
de s-au proclamat,
din plictis,
zei.
De după colț,
în cantul crâșmii
-dar în buza crucii –
e răstignit Mărturisitorul.
Vom fi mereu aici,
în matematica fricii
din găunosul leat al urii,
să revendicăm adevărul:
Dumnezeu e lumina lumii.
Cum nu vezi?
Se-n geamă lumina,
în sunet de harpe,
norii, dantelați coral,
picură nimbi de slavă.
Bobul din țarină plesnește,
iar tu strigi “e mort?”
Înviu întunericul din tine!
Ridic roua dimineții,
giulgiul de iarnă,
te-n velesc în petale
Și tot nu crezi?
În toamnă, acum pot să-ți spun,
am sădit pești la rădăcina bulbilor,
ca azi petale să-ți licărească măiestuos.
În bezna ta, pisoii fac ochi de viață.
Răsar stânjeneii,
în iazul meu de forma inimii de bou,
când i se nasc pruncii,
peșteștesc zvârlugile, în culori corai,
iar tu te necăjești,
că nu vezi,
cum renaște natura?
Știu! Nu văd ca tine.
Sau ceea ce ai vrea tu să văd.
Cred că picurul din sori,
îngemănat cu palma de țarină,
modelate de El, Creatorul,
a pus în lumină,
miracolul vieții,
născătoare de viață.
Clevetești?
Nu-ți pot lua dreptul
la propriu-ți infern.
Nu crezi?
Vino cu mine!
În ferma găinușelor moțate,
dincolo de dealul câinos,
să așteptăm, cunună,
pe limbă de ape,
Învierea.
Floarea de cireș
trăiește puțin,
semn că frumusețea-i doar gongul,
interval de șoapte,
te-ai gândit vreodată,
de ce petale ning,
în simple adieri,
doar câteva ceasuri,
în timp ce urâtul, cazon,
face atât de multă umbră pământului?
The WordPress.com stats helper monkeys prepared a 2012 annual report for this blog.
Here’s an excerpt:
The new Boeing 787 Dreamliner can carry about 250 passengers. This blog was viewed about 1,300 times in 2012. If it were a Dreamliner, it would take about 5 trips to carry that many people.
Click aici pentru a vedea raportul complet.
Prea departe cânturi, ne-nţelese taine
nici cu atâta beznă, Spiritul suprem,
prin căderi în sine, dezbărat de haine,
totul străluceşte, până la extrem.
Sus, o curioasă lume călătoare,
cam prea mulţi se-avântă-n buza avalanşei,
cu naivitate, clar năucitoare,
prea mult vis îi mână-n Himalaya transei.
Iar prea înţeleptul, despovărat de păr,
trage după sine primii nesosiţi,
cu presupuneri fade şi poftele-n răspăr,
virtutea-i sus în munte, rog nu obosiţi!
din volumul „Medi, cu ochiul sticlos,” apărut la Brumar, 2012
De dragul Savanei
mi-am luat un elefant
şi l-am urcat în apartament
pe scara de bloc
a distrus totul în casă
trebuie să-l vinzi,
îmi zise un prieten,
dacă te vaiţi
nu-l mai dai nici la preţ de porţelan.
Mă luă cu fiori,
am scos mobila
şi am deschis circul la etaj
în cartierul în care
locuiam singur.
din volumul “Medi, cu ochiul sticlos,” apărut la Brumar, 2012
Nu iubim decât ceea ce îmblânzim
îmblânzim selectiv
doar vietăţile care ne ling
ne plac fiarele cu dinţii piliţi
suntem prea firavi să iubim leopardul.
din volumul “Medi, cu ochiul sticlos,” apărut la Brumar, 2012
Din Luzonul orhideelor saprofite
am cules seminţia veşniciei
Ecuatorul sfârtecat de liane
amăgind gândul revederii
mi-am durat un colţ de Rai
departe de uscatele frunze din cărţi
aud ropotul apei
ţipătul ploii dezlanţuite
şi foşnetul eucaliptului
văd flamingo şi aud “Dahil sa iyo”.
De ce-am plecat?
şi mai tai din lista cărnoasă
la adăpostul brusturelui
aşa mi-am amintit noaptea cu Marjorie
fredonând tagalog şi mâncând mango
era o altfel de Ammely
sclipea în umbra astrelor
uitasem să spun
patul era din accacia
regal înflorit.
Supravieţuiesc Paradisului.
din volumul “Medi, cu ochiul sticlos,” apărut la Brumar, 2012
Ţigara unui viitor de paie
Ţigara unui viitor de paie