despre eveniment s-a scris în telegraf

despre eveniment s-a scris în cuget liber

despre concert s-a scris în telegraf

despre concert s-a scris în cuget liber

nu contează ce se spune, contează ce înţelegem noi din ce se spune

ce poţi să-ţi doreşti de la un peşte? să nu se mai zbată

şi îi auzeam vocea spunându-mi să stau nemişcată

pentru că viaţa şi moartea sunt două feţe ale existenţei

totul alunecă în sine însuşi… şi pânza existenţei se desface

alb negru şi iarăşi alb

zgândăresc trecutul cu faţa spre viitor

la capăt de drum, zăresc totuşi punctul de plecare

m-am matolit aseară. sunt banană

am mâinile îngheţate, vreau o ţigară şi nu pot să iau chestia asta-n serios

mă leg la ochi şi ochii rămân în afara voastră

pentru că nu poţi merge fără cârje pe-aşa o vreme.

fishzilla se prezintă

***

Fishzilla e braţul care ne-a crescut pe spate
într-un film al lui Lynch.

***

peştele legat la ochi
face contrabandă cu poezia –
revoluţia continuă
în creierul fosilizat al soacrelor.

***

cercul familiar pentru străini prieteni şi camarazi

***

Fish – un nume cu conotaţii vulgare, argotice pe de o parte, pe de altă parte plin de religiozitate

***

Fish se vrea a fi un manifest cultural ascuns sub tutela “creative writing”, când de fapt ascunde indivizi devoratori de literatură, dependenţi de ceva ce puţini înţeleg. Peştele îşi vrea aripile să evadeze din cotidian.

***

sunt un element derivat, o acuză, o serpentină pe care se ajunge sus fără să gândeşti că direcţia e un mod muzical în care definiţiile devin mai mici, mult mai mici, sunt banchize cu branhiile rupte, halouri rotitoare cu ochii triunghiulari, sunt viaţa de după fosilizare şi marginile vizibile fără de care dorsalele m-ar duce într-un punct în care aş muri fără folos, fără viziune

***

Boare de alge
gâl gâl, gâl gâl.
Ce perfide-s sepiile astea,
să tot asmuţi rechinii pe ele.
Şi alergia asta blestemată…
gâl gâl, gâl gâl.
De ce te-ncrezi în ele, prostule?

***

Tatăl Godzilla şi mama Fish
Am terminat sucul, merg să mă pish
Mama Fish şi tatăl Godzilla
Îmi rod unghiile şi folosesc pila.
Godzilla tatăl şi Fish mama
Arunc tabloul şi păstrez rama.
Fish mama şi Godzilla tata
Publicitatea vrea să reinventeze roata.

***

Eu sunt un peşte…
Sunt cel mai mare peşte pe care l-ai văzut vreodată, considerând că nu ai văzut vreodată un peşte.
În tinereţe voiam să devin cântăreţ.
Nu am reuşit.
S-a organizat un concurs de talente, dar nu am putut să ajung la acea locaţie în ziua concursului, pentru că am fost prins în altceva, în cârlige.
Sunt răcit de 2 săptămâni.
Am luat un medicament şi am o reacţie ciudată la el, am gura uscată.
Ştii sentimentul acela?
Atunci când eşti îndrăgostit, simţi că pluteşti.
Aşa mă simt eu tot timpul…
Poţi să-mi împrumuţi 100 de lei?
Am plătit o amendă şi nu cred că-mi rămân bani pentru întreţinere, au spus că-mi taie apa.
Hai că trebuie să plec.
Ne întâlnim mâine, tot aici, o să port o şapcă roşie ca să mă recunoşti.

texte cu titlul “Proiectorul are cataractă”

***

dintr-o dată, soarele a început să lucească
era prea simplu
scaunele zăceau în jocul de umbre şi praf
mâinile deveneau oameni pe perete
şi nu, nu ajunge să vedem jocul acesta
rezervat doar celor
sechestraţi
într-o celulă de sânge şi lumină
spasmul tandru care dă doar un impuls
şi movilele de obiecte
prind o viaţă care nu existase înainte
au o sete în viscere şi culori
prea omeneşti
ajunge să delimităm ceea ce vedem
de proiectorul cu cataractă.

***

Încerc să urmăresc un interviu.
Dar imaginea proiectată este
neclară…
Forme nedefinite, culori şterse, lumină
intensă, întuneric total.
Doar sunetul este in regulă.
Ciudat…
Un proiector cu cataractă…
Mă enervez…
Dacă eu însumi eram orb, nu mă stresam
atâta
Uite că este o idee bună…
Închid ochii.
Mă liniştesc.
Mă concentrez asupra sunetului.
Tot mai clar. Ascult şi înţeleg.
Întrebare şi răspuns, asimilez totul,
fără să-mi atragă atenţia o schimbare de
cadru.
Las vorbele să creeze imaginile.

***

Imaginile răsar pe retină, cresc, înfloresc atunci când sunt udate cu lumină. Lumina le naşte. Totuşi ele nu există pentru unele persoane, pentru că sunt moarte sau distorsionate.

***

– Uh doamne fereşte, am orbit cu toţi!
– Nu exagera! îl plezneşte.
– Vezi şi tu în ceaţă?
– Da… e groaznic. Mi s-ar fi aburit ochelari.
– Dar nu porţi ochelari azi.
– Doamne fereşte!
– Linişteşte-te, trebuie să fie o explicaţie logică.
– Da, orbim cu toţii.
Chelneriţa intră speriată în cameră.
– Ce s-a întâmplat?
– Orbim!!!
Chelneriţa se uită la imaginea neclară proiectată de aparat: Aţi reglat claritatea videoproiectorului?
– Doamne fereşte!!!

***

Proiectorul are cataractă
Aşa că s-a apucat
de desenat
cu lumini şi umbre
mai ales umbre
ca acelea ale copacilor
pe ziduri, par nişte
foste incendii
se ling cu ardoare
scuipă varul pe
tavan
el îmi trece prin
faţa ochilor aşa de
repede încât îmi
arde pleoapa
Se termină filmul
Rămâne umbra
Ea coboară pe pantofi
Ca un generic fals
Nu ea a făcut rolul principal
Dar sperie peştii
Sub apă nu există
Aşa că trebuie arsă
Ca
umbra de pe iris

***

Imagini epileptice se succed într-o nesfârşită cascadă de culori şi semne.
Şi totuşi, eu n-am înţeles nimic. Hierofanii-mi dansează pe retină, scrijelind concepte ce n-ajung să le interpretez. Acum văd moartea, cu trupul lasciv împleticindu-se în mine; cochetând cu viaţa însăşi, îi zâmbeşte greţos.
Prezentul fragmentat. Trecutul discontinuu. Viitorul? Os de peşte zdrobit sub picior de elefant zace monoton pe pavaj, asta ca referinţă la textul precedent. Mă uit în gol şi nu-nţeleg nimic.
P.S.: Am văzut ieri filmul “The Ring”.

***

Zilnic, 2 din 3 oameni mor din cauza fumatului
Câinii visează, dar ce anume?
Ştiaţi că cel mai puternic muşchi din corpul
omenesc este limba?
Aş fi preferat să vizionez un film, în locul
emisiunii cu purici de pe Discovery Channel.
Fumatul dăunează grav
sănătăţii tale, iar în final duce la o moarte dureroasă.
Şi totuşi nu-mi pot lua gândul de la
ce visează un câine. Probabil la ultima
aventură pe care a avut-o. Nu cred că
şi-a dat seama că animalul de casă al
vecinului de alături nu e un câine; e pisică.
Care sunt şansele, dacă fumezi, să mori de cataractă?
Repară naibii proiectorul!

***

Îmbătrânit şi ponosit, uitat de mult într-un ungher
Şi-aduc aminte iar de el
Precum nepoţii, acum crescuţi, trag mişeleşte, animalic
De-o pensie de-un leu şi un pic
Urmaşi nedemni. Ce vreţi din el?
Închide ochii şi se lasă. Bunica în fereastră.

***

Aş fi avut ocazia să ies din propria cataractă. Cataracta mea se cheamă cretinism. Nu vă speriaţi, este o boală foarte răspândită. Mai păcătoasă este retinopatia, şi nu se mai vindecă. Are bunică-mea. Cum te infestezi cu cataracta asta? Uite de la televizoare, de la proiectoare, de la tot ce este Ecran.
Perioada de incubaţie se instalează de la 12-14 ani. Dacă stai în faţa acestui ecran ce poartă virusul, cataracta se transplantează automat în ochiul tău. Atunci tu vezi lumea prin ochiul chior al proiectorului. Mai greu acum cum îţi repari ochiul bulit, un organ destul de fiţos. O soluţie ar fi să spargi proiectorul şi să te teleportezi dincolo de el.
Ciao! Sună-mă dacă ai rezolvat-o!
Te pup!

texte fără litera „a”

***

Deşi nu întâlnisei decât mâini reci, chipuri plictisite, glezne neobişnuite cu răpăitul insistent al ploii întâlnind ferestrele băruleţului cu fotolii roz, încrengăturile de nervi nerăbdători şi isterici se frânseseră sub poverile norilor, înduioşând un trecător cu genunchiere de hocheist.

***

Tu nu poţi sfârşi decât
pulbere.
(O ştim cu toţii.)
Când îţi vei găsi jocul migălos
şi plin de venin?
Simplul gând îţi înfierbântă sângele,
îţi umple venele de umori crude.
Un câine prăbuşit peste osul său
supt de măduvă
când umbrele se pândesc mârâind.
Eşti cimentul rece de unde-şi smulge
dispreţul nebunul cu tumori pe creier.
Scumpule.

***

ştirile de prânz
indiferent de buletinul hidrologic
cresc lichidele din chiuvetă
unul îşi scurge
gâtul prin ţevi
e dincolo de bănuieli
nu sunt motive să credem
că doreşte vreun lucru
e o voce
un simplu osândit
să viseze femei cilindrice
şi fluide

***

O construcţie veche.
Uşi putrezite,
Perdele zdrenţuite
O pictură veche
prăfuită.

***

Mă gândesc d cˇ homosexu lii scriu mereu cursiv. I r d cˇ de obicei l fotb l jo cˇ c şi fund şi. Po te devin toţi directori. Po te nu f c ocolişuri şi merg mereu direct l ţintˇ.
L fin l de n po te îşi ure zˇ „L nus şi l mulţi ni!”
Şi ei nu cresc gâini, cresc curci. St u l c pˇtul unei strˇzi înfund te?
Ei când fac greşeli ţin morţiş sˇ rectifice ero re . Se cred m i deştepţi c ceil lţi şi tot ce zic p re fund ment l. D r nu e.
Uneori locuiesc l curte şi lucre zˇ pˆnˇ tˆrziu se r . Se fundˇ în muncˇ.

***

Motivul neştiut o fi fost pitit prin
conştientul lui; ideile plutindu-i în
cercuri sferice, depărtându-se sceptic
de însuşi spiritul ce-l domină.
Un spirit dens şi totuşi omogen, în sensul
bun: pentru el. Bucurie şi tristeţe,
lucruri necunoscute până în prezent,
dominându-i viitorul. Un viitor sumbru
ce-i zdruncină sufletul, refuzându-i orice
intenţie de părăsire şi ură.

***

Vâzând cum chipul i se lumină simţind
dedesubturile vorbelor mele,
Renunţ.
Trec peste. Mă întorc. El nu înţelege.
Nici eu nu-l înţeleg.
Nu e posibil să uiţi momente de genul. Fumez. Şi-mi spune „chill”. Nu-i uşor. Limitele mă irită.

texte cu titlul “când ai inventat ultima oară lumea?”

***

păi,da
era într-o seară
băusem ca un bou toată vodca din călimară
şi mă sfădeam cu mine, cu veioza
se strepezise-n gură lactoza
eram nemulţumit şi înjuram
cumplit era ghicitul lui eram
şi m-am gândit că strâmbă lumea-i
e oablă, e şucară, dă-o-n drâmbă
m-am apucat c-o vodcă într-o halbă
să fac din lume o porumbă dalbă
care nu vrea nici bombe nucleare
nici vreo poşircă oarbă în pahare
şi-am tot lovit în baierile nopţii
de-au auzit hinduşii, sirii, copţii
ce tocmai construiau religii
spărgeau păduchi străvechi pe lungi efigii
şi tot dădeau cu fruntea de totemi.
şi mă cuprinse dezolarea, lungi endemi
mă-mbolnăveau de-aşa o lume
încât am lăsat-o să se-nhume
de ce să mă apuc acuma, la beţie
să-ntrupez o lume, o stihie
la care să ajungă să se-nchine
poeţi, nebuni, gângavi şi paţachine.

***

Mâinile erau leagănul
iar în leagăn era lumea.
Celulele se năşteau, iubeau şi mureau
într-o după-amiază.

***

Când ai inventat ultima oară lumea?
Ori ai încercat, vreodată, să schimbi ceva?
Nu-mi spune că te simţi bine învechit…
Te temi de nou?
Nu te-ai plictisit, trăindu-ţi viaţa după
aceste tipare vechi?
Ţi-e frică să încerci?
Ţi-e frică să dai greş, încercând ceva nou?
Tu eşti vechi.
Eu sunt nou.
Tu poate m-ai inevntat pe mine.
Eu trebuie să te caut, să te descopăr pe tine.

***

(Dictată, iar nu citită de Sorin.)

Domnule Dumnezeu,

Pot să vă spun Iisus? În urma noilor evenimente cronologice şi meteorologice, sunt nevoit să vă adresez o întrebare. Nu sunteţi forţat să răspundeţi, dar ar fi frumos.
În primul rînd, sper să nu vă jignească titlul. Am vrut să fiu cât mai direct posibil. N-o să vă întreb de finalul lumii, din 2012. Depinde doar de dumneavoastră ce se întâmplă în 3 ani. Dar ştiaţi deja asta.
Voiam să ştiu dacă e adevărat că atunci când te culci, lumea se termină şi dumneavoastră inventaţi lumea de la zero. Vă întreb pentru că n-am mai dormit de 5 zile… deci, Iisuse, când ai inventat ultima oară lumea?

P.S. Ai văzut filmul MATRIX? E foarte bun.

***

Pe mine m-ai văzut
într-un balansoar
În care te legănai
doar din bătăile
inimii
Amândoi formăm un popor de spumă
astfel,
Şi unica mea şansă
ca să nu mor
Şi să ajung la un
acord în imaginaţie – cu tine!

***

Lângă mine se zbate un ochi
cu irisul crestat.
Undeva în fundul sălii,
un frison străbate glezna lui
Ovidiu Lascăr, n. 03.02.1923, d. 05.07.2008,
enfizem pulmonar.
Mii de ace pe braţul meu cauciucat.
Există un loc unde cu toţii ne adunăm
– etichetaţi şi parfumaţi –
să valsăm în cearşafuri găurite.
Acolo îmi voi fi inventat
pentru prima oară
lumea.

***

Probabil că aş începe cu Evul Mediu. Dar nu pot spune că aş inventa lumea. Aş inventa ideile care au pus baza societăţii de azi. Evident, în prezentul în care m-aş fi aflat, aş fi fost ars pe rug şi considerat un eretic. Ăsta ar fi fost cazul cel mai fericit. Adevărul este că nu aş fi inventat nimic. Aş lăsa totul la voia întâmplării. Am un simţ al umorului foarte morbid. Vreau să văd cum lumea de azi se duce încet, încet la vale; cum Pământul face implozie. Aştept Armeggedonul.
Şi, revenind la Evul Mediu, cu ultima suflare, aş şopti: „V-am zis eu!”

***

Nu este nici un mister. Se numeşte Vivian, autorul care a ţinut neapărat să mintă, cum cere şi convenţia “ficţiunea nu constituie adevăr”. Dar nu şi ea, căci i s-a dat să posede adevărul suprem, acel adevăr absolut ce ascunde originea tuturor lucrurilor, chintesenţa lumii de acum şi a celei de demult. Dar ce poate face o simplă copilă cu aşa o onoare? Ce are rost are să cunoşti toate răspunsurile când, în esenţă, eşti condamnat să minţi; şi nu oricum: condamnat prin convenţie să minţi. E scriitoare. Se numeşte Vivian, iar cartea ei conţine adevărul, deşi noi toţi ştim că-i ficţiune.

***

Lumea a inventat-o acum două minute.
Din paie, argilă, fără sunete! Am pus-o la microunde: şi au ieşit iubirea, frumosul şi muzica!

***

Nu pot să creez nimic. Doar combin lucrurile ce mi s-au dat pentru a încerca să fug, să evadez din ac. lume. Nimic nou, nimic nu mă mulţumeşte. Ajung mereu la acelaşi punct de plecare; poate am creat lumea ca pe un cerc, şi totuşi este lumea mea. Deci cred că e invenţia mea.

texte care să conţină cuvintele „pavaj”, „ironie”, „elefant”, de citit/recitat în 30 de secunde

***

contrar memoriilor unui elefant obişnuit
cu faptul că fildeşii lui vor ajunge
pavajul unui evreu din new york
mă aştept să mi se spună în orice clipă
eşti prea ironic cu suferinţele
holocaustului
evreii nu fac, în mod ironic
pavaje din fildeş
ci direct din elefanţi
suferinţa e mai mare
pentru că psihoza marelui reich
avea fildeşi
deşi era un şoricel caporal

***

Mi-am vândut toate acţiunile la firma unde
eram asociat.
Am obţinut un câştig mare.
Mi-am cumpărat o vilă în Spania.
Aveam o curte interioară mare.
Am angajat un meseriaş pentru că
am vrut să acopăr terenul cu pavaj.
M-am bucurat pentru că în pavaj unele
plăci compun un elefant.
Ca o ironie, meseriaşul a murit
călcat de un elefant.

***

Stau pe un urât pavaj şi mă gândesc la o glumă îmbibată în ironie. Şi la o pauză de 22 secunde. ____________ Elefant.

***

Nu mai înţeleg nimic. Tu chiar vrei să compun un text inteligent folosind cuvintele astea? Cu oricâtă ironie aş privi foşgăiala neîncetată a turiştilor suedezi, purtându-şi vara trupurile greoaie pe pavajul care suportă până şi pasul elefantului alb, nu mă pot detaşa de imaginea pensionarului blond care mânca un kebap în părculeţul din centru cu uimirea unui copilaş marţian ce tocmai a aterizat la Constanţa.

***

Pavaje plouate şi un elefant! A alunecat pe pavajul gelatinos! Şi-a rupt un picior! Ce păcat! Ce pot să fac? Mă uit în vitrină! Şi-mi admir părul ud! Sărmane elefant! (Se sufocă sub propria greutate!) Cine-o să-l ridice de-acolo? Să chemăm o macara!

***

la temelia casei mele e îngropat
un scafandru:
într-o joi
căuta cadavrul unui elefant mort
de moarte bună,
când o haită de pelicani
l-a sechestrat.
acum, peisajul din faţa casei mele
e plin de ciocuri cu măşti de oxigen.
nu-i nici o ironie,
peştii mă înspăimântă.

***

Pe un pavaj ce urcă spre un munte sacru, un călugăr îşi face apariţia din negura timpului. Ironia lucrurilor sfinte: călugărul ceruse un semn şi, drept răspuns, un elefant apare de nicăieri şi-l omoară în fuga lui.

PARTICIPANŢII:

• Dan Mihuţ
• Marius Pârlogea
• Laura Cruceru
• Valentin Pop
• Constantin Ţintă
• Sorin Amzu
• Luise Beatrice Istrate
• Alexandra Stupu
• Mihaela-Ramona Morogan
• Carmen Alexandra Topală
• Victor Gheorghe
• Simona Pavelescu

asistaţi de Claudiu Komartin