Fernão de Magalhães, un hidalgo cu o cariera obscura

Dimensiunile infaptuirii lui Magellan pot fi deslusite prin acceptarea puternicii sale personalitati si intelegerea realitatilor sociale ale epocii in care a trait. Ideea drumului nou, spre apus, departe de a fi originala, corespundea unor necesitati care au motivat tentativele altor navigatori, ilustrandu-se in planurile expansioniste ale Spaniei si Portugaliei. Acest hidalgo (mic nobil) saracit – ca si atatia alti mici nobili odata cu destramarea relatiilor feudale, cresterea prosperitatii oraselor medievale si intarirea monarhiilor din Peninsula Iberica – a avut o existenta tributara trasaturilor definitorii ale epocii sale. Anii premergatori istoricei sale calatorii sunt concludenti. Viata lui Magellan nu s-a deosebit, aparent, de a multora dintre acei tineri constransi sa-si caute implinirea ca osteni sau marinari, nutrind speranta unor posibile izbanzi care sa puna in umbra faima unui Vasco da Gama sau chiar a lui Columb si sa le deschida calea spre avutii fabuloase.

Fernão de Magalhães – cunoscut in Spania ca Hernando (Fernando) de Magallanes, iar intregii lumi cu numele latinizat Magellanus, abreviat in Magellan – s-a nascut in anul 1480. Cinstea desemnarii ca loc de nastere o revendica Sabrosa din provincia Tras-os-Montes si Figuero dos Vinhos, dar multi inclina sa creada ca celebrul navigator s-a nascut la Porto. Tatal sau, un timp alcade (jude), a murit cand Magellan era in varsta de 13 ani. Mama, impreuna cu fratele sau mai mic Diego si surorile Teresa, Ginebra si Isabella, a continuat sa duca o existenta modesta pe mica proprietate Quinto de Sonta, din Sabrosa. Magellan, care afara de blazonul familial nu putea spera la o alta mostenire si care nu dorea sa devina cleric, a fost trimis la curte, unde, la varsta de 10 ani, seveste ca paj al reginei Leonora, sotia lui João al II-lea, iar apoi devine scutier al lui Dom Manuel, fiul acestuia. Isi insuseste acolo cunostinte de matematica, geografie, navigatie, invata lumba latina si manuirea armelor, in ambitia succeselor descoperirilor portugheze si febrilitatea pregatirilor de noi epeditii.

In anul 1505, tanarul Magellan isi incepe cariera armelor, inrolandu-se ca simplu ostean in armada primului vicerege al Indiei, Francisco d’Almeida, care paraseste Lisabona cu o flota de 20 de nave si 1 500 soldati pentru extinderea cuceririlor portugheze in Orient. Ia parte la asaltul unor localitati situate pe coasta rasariteana a Africii, printre care Mombasa si Quiloa, unde Almeida intemeiaza un fort; alaturi de alti osteni, participa la construirea unor forturi pe coasta Malabar a peninsulei India, unde portughezii isi organizeaza si o importanta factorie comerciala, la Cochin.

In batalia navala din faţa portului indian Cananore, care a dus la consolidarea dominatiei portugheze asupra coastelor Indiei, Magellan, ranit, revine la Lisabona, in anul 1507. Dupa ce se intremeaza, pleaca la Sofala, asezare araba pe coasta rasariteana a Africii, cu un detasament condus de Vaz Pereira. Portughezii intemeiaza acolo o baza fortificata, menita sa strajuiasca drumul maritim spre India. Reintors in India, participa, in februarie 1509, la batalia navala de langa insula Diu, unde Francisco d’Almeida infrange flota arabilor din Egipt, echipata cu ajutorul venetienilor, asigurand suprematia negotului portughez in Oceanul Indian. Din nou ranit, revine la Cochin.

Dornic de afirmare, nelipsit in lupte din primele randuri, Magellan este prezent si in expeditia de  „vizitare” a portului Malacca, condusa, tot in anul 1509, de Diego Lopez Sequira. Printre osteni se afla si Francisco Serrano, care va lega o stransa prietenie cu Magellan. Dupa ancorarea navelor, sultanul, deosebit de ospitalier, se ofera sa sprijine cumpararea de mirodenii. De indata ce barcile sunt trase la tarm, malaiezii ii ataca prin surprindere pe cei debarcati, indreptandu-se si spre navele portugheze. Comandantul Garcia de Sousa isi da seama de tradare si reuseste sa-l previna, prin Magellan, pe Sequira. Promptitudinea, temeritatea manifestate de tanarul ostean in indeplinirea misiunii incredintate au permis salvarea celor 4 caravale portugheze. Impreuna cu Nuño Vaz Castelo Branco infrunta pe malaiezi, elibereaza pe cei debarcati si, riscandu-si viata, il salveaza pe Francisco Serrano impresurat de dusmani si ranit.

In luna octombrie 1510 ia parte la al doilea asalt asupra orasului indian Goa. In prima lupta, Albuquerque, supranumit cel mare de portughezi, l-a cucerit dupa o blocada de 2 luni, dar, dupa ce a macelarit un numar impresionant de locuitori, a fost nevoit sa se retraga, cand o puternica flota inamica s-a apropiat de Goa.

Nu sunt cunoscute evenimentele ce au mai intervenit in viata lui Magellan pana la 1512, cand revine la Lisabona, dupa anii aspri petrecuti in Orient. Pensia modesta ce i se acorda si inactivitatea il indeamna sa participe la expeditia lui Dom Jaime, duce de Braganza, in Maroc. In lupta pentru cucerirea localitatii Azamor (1514) primeste o lovitura de lance in piciorul stang si ramane schiop pentru restul vietii. Intervine si un episod neplacut, care il va indemna pe inflexibilul Magellan sa paraseasca armata cand se reintoarce in patrie.

Dupa 10 ani de campanii in India, Malaezia si Africa revine in patrie ca un ofiter oarecare, sarac si infirm. Solicita o audienta regelui in speranta de a obtine o neinsemnata majorare a pensiei modeste, ce o priea in calitatea de membru al micii nobilimi. Posac, lipsit de darul lingusirii, este intampinat la curte cu vadita antipatie. Monarhul il primeste cu raceala, ii respinge majorarea solicitata, refuza sa-i incredinteze o noua slujba, neluand in seama bogatasa experienta militara si nautica. Dimpotriva, Dom Manuel cel Mare ii da incuvintarea sa-si ofere serviciile in alta tara.

Proiectul descoperirii drumului de apus in pragul realizarii

Firea mandra a lui Magellan amplifica jignirea si nerecunoasterea meritelor unui deceniu de istovitoare cariera ostaseasca. Pensia neindestulatoare il obliga pe fostul ostean, trecut acum de 35 de ani, sa se retraga pe mica sa proprietate. Intretine corespondenta cu prietenul sau Serrano si, treptat, ideea aflarii drumului spre apus catre Indii se contureaza cu tot mai multa fermitate. Cu rigoarea si disciplina ce-l caracterizeaza studiaza navigatia, cosmografia. Dezbate indelung proiectul cu cosmograful Ruy Falerio, noul sau prieten, care afirma ca stapanea metoda stabilirii precise a longitudinilor; fac impreuna calcule minutioase, desi fanteziste, de distante, toate pentru fundamentarea drumului planuit.

                                                  Harta lui Paolo Toscanelli

In luna octombrie 1516, cei doi prieteni parasesc Portugalia, indreptandu-se spre Sevilla. Subjugat de realizarea proiectului sau, dupa apriga dorinta de a-si pune in valoare calitatile si experienta respinse de regele sau, Magellan isi asigura, la scurt timp dupa venirea in Spania, sprijinul influientului Diego de Barbosa, loctiitor al comandantului cetatii regale, cu a carui fiica, Beatriz, se casatoreste. Obtine cetatenia spaniola, cu numele Hernando (Fernando) de Magellanes.

Staruitor, reuseste sa obtina audiente la personalitati spaniole de vaza – ca episcopul Juan Rodriguez de Fonseca, castiga bunavointa lui Juan de Aranda, membru in Casa de la Contraction. Tanarul Carol I, pe atunci rege, proclamat imparat la 1519, cu titlul de Carol Quintul, fiind un timp absent, cardinalul Fray Francisco Jimenez de Cisneras, pe atunci regent, ii revine examinarea initiala a propunerii proaspatului supus spaniol. Magellan isi ofera nu numai experienta, ci si pretioasele informatii privind insulele Moluce, pe care le detinea de la prietenul serrano. Afirma cu deplina fermitate ca stie unde se afla drumul maritim spre Oceanul descoperit de Balboa, ca bariera noului continent poate fi depasita, sustine cu hotarare existenta stramtorii care leaga cele doua oceane. Impresioneaza prin calculele efectuate impreuna cu Ruy Faleiro, prezinta chiar un glob pamantesc pe care, dupa cum se afirma, locul stramtorii era lasat in alb, pentru a nu dezvalui secretul. Demonstreaza, tot prin calcule, ce se vor dovedi eronate, ca insulele Moluce se afla in emisfera spaniola, mai incoace de cele 180º longitudine occidentala ale faimoasei linii de demarcatie.

Proiectul expus de Magellan a fost primit cu atentie binevoitoare, explicabila, mai ales, prin inreresul manifestat de  castilieni in descoperirea stramtorii, care a motivat si incercarile anterioare. In cercurile conducatoare existenta unui drum spre apus era de mult timp acceptata, ea oferind o ademenitoare perspectiva de a stavili stanjenitoarea concurenta portugheza. Insa aprobarea, insusirea propunerii lui Magellan a fost, indiscutabil, determinata si de personalitatea coplesitoare a celebrului navigator, de influienta alternata cu impresionanta certitudine, manifestate in sustinerea planului sau.

Acceptarea propunerii lui Magellan a fost inlesnita si de pozitia favorabila a influientului episcop Fonseca. Urmeaza indelungi tocmeli cu consilierii regelui, incheiate cu semnarea conventiei – Capitulacion o Asiento de la Valladolid, din 22 martie 1518, de catre Carol I. Clauzele prevad drepturi si privilegii de sinceritatea carora Magellan n-a mai avut prilejul sa se convinga.

Curand stirea pregatirii expeditiei se raspandeste si in Portugalia, iar curtea lusitana vazandu-si grav amenintate interesele comerciale foloseste cele mai felurite cai ca s-o impiedice – proteste diplomatice, intrigi, sabotarea pregatirilor, oferte ademenitoare avansate lui Magellan si chiar tentative de asasinare a acestuia, dupa cum afirma episcopul si istoricul Bartolome de las Casas, supranumit  „apostolul indienilor” (1474-1566). Intalnindu-l in anul 1518 pe Magellan la resedinta regala de la Valladolid, Las Casas il descrie ca pe un barbat nu prea inalt, vanjos si lat in spate, cu forta launtrica stapanita si curaj.

Navele destinate expeditiei nu erau noi si necesitau reparatii; la bordul lor trebuiau incarcate provizii, echipament, arme, tunuri, munitii. Pregatirile s-au desfasurat la Sevilla sub supravegherea lui Magellan si a comandantilor numiti, a pilotilor – printre care si El Cano, a sefilor de echipaje. „Trinidad” – nava amiral – de 110 t, „San Antonio” de 120 t, „Concepcion” de 90 t, „Victoria” de 85 t si „Santiago” de 75 t urmau sa alcatuiasca escadra.

La bordul lor au fost plasate 58 tunuri – 14 pe „Trinidad”, cate 12 pe „San Antonio”, „Conception” si „Victoria”, 8 pe „Santiago”. Nu lipseau falconete (tunuri mici), archebuze, lanci  – o mie la numar – sabii, armuri, coifuri, drapele, postav, costume si tesaturi fine ce urmau a fi oferite unor persoane de vaza, margele multicolore, oglinzi si alte numeroase obiecte marunte destinate schimburilor, insemnate cantitati de fungi, parame, panza pentru vele, cuie si diferite ustensile arinaresti. Enumerarea, departe de a fi completa, sugereaza diversitatea incarcaturii expeditiilor care infruntau, in acea epoca, tarmuri necunoscute. Pentru calatoria lui Magellan au fost urcate la bord provizii pentru 2 ani: 15 t biscuiti; peste 3 000 kg fasole, linte si mazare; cam 2 500 kg carne de porc sarata, peste 400 roti de cascaval, 700 kg de miere; in jur de 1 000 kg stafide si alune, peste 2 000 l otet, 450 funii de ceapa si usturoi; orez, mustar, smochine, pește uscat, cam 4 000 kg faina; ulei, vin, sare, condimente, un numar mare de gaini si porci vii etc.

Echpiparea navelor a durat aproape un an si jumatate. Dupa ce Ruy Faleiro, bolnav, a renuntat sa participe la calatorie, precauti, demnitarii castilieni obtin sa fie numiti comandanti spanioli pe patru din cele cinci nave ale escadrei. Bunavointa, increderea manifestata de de Carol I prin acordarea lui Magellan a crucii ordinului Santiago – principalul ordin religios si militar spaniol – dupa cateva luni de la semnarea conventiei, n-a facut pe nimeni sa uite obarsia lusitana a comandantului general. Juan de Cartagena, var al episcopului Fonseca, numit comandant al navei  „San Antonio” este investit cu imputerniciri speciale de veedor (controlor) general, fiind pus aproape pe acelasi plan cu Magellan. „Conception” a fost incredintata lui Gaspar de Quesada, „Victoria” lui Luis de Mendoza si „Santiago” lui Juan Serrano. In randurile echipajelor – apreciate la 265 oameni – erau prezenti 33 portughezi, 23 italieni, 10 francezi, artileristi germani si flamanzi, cativa greci, malaezi si negri, un englez. Nu lipseau notarii, alguazili (ofiteri de politie) si alti slujbasi ai coroanei, preoti. Printre oamenii de rezerva, care nu primeau solda, se afla si tanarul italian Antonio Pigafetta (1491-1534), care va deveni istoricul principal al primei calatorii in jurul lumii, din jurnalul caruia vom reda unele notatii.

Capitanul general porneste in marea calatorie

La 10 august 1519 armada paraseste Sevilla… „Coboara in josul râului Betis… numit Gadaluvir… ”  trecand prin multe alte sate de-a lungul râului, pana ce ajunsera la un castel al ducelui Medina-Sidonia, care se numest Sanlucar si care este pus la intrarea in marea Oceanului… De la Sevilla pana aici, pe râu, sunt 17 sau 20 de leghe. Dupa cateva zile veni capitanul general cu ceilalti capitani, pe râu in jos, cu barcile corabiilor si aici staturam multe zile spre a termina inzestrarea armadei cu cateva lucruri care ii lipseau… „Marti 20 septembrie, in acelasi an, porniram din acest loc numit Sanlucar, apucand calea spre sud-vest, si la 20 ale lunii, ajunseram la o insula din Gran Canaria (arhipelagul Canare), care se numeste Tenerife… spre a lua carne, apa si lemne”.

Dupa popasul de 3 zile aici, Magellan hotaraste sa nu urmeze drumul drept catre coasta Americii de Sud, folosit de obicei de spanioli, ci se indreapta spre insulele Capului Verde. Schimbarea itinerariului l-a iritat pe Juan Cartagena, nemultumit ca n-a fost consultat in virtutea calitatii sale de veedor general. Magellan respinge cu calm si si fermitate obiectiile.

In dreptul tarmului Guineii, nu departe de Sierra Leone, vanturi potrivnice, urmate de ploi fara vant, pun la prima incercare rabdarea navigatorilor, intarziind cu aproape 3 saptamani reluarea drumului. Precaut, Magellan decide diminuarea ratiilor zilnice. Nemultumirile izbucnesc, prilej pentru trufasul Cartagena de a se opune cu vehementa. Dar Magellan, ostean incercat, il imobilizeaza cu rapiditate; ordona sa fie pus in lanturi pe bordul navei  „Victoria” si incredinteaza comanda navei  „San Antonio” lui Alvaro Mesquita, tot un subrisaliente (om de rezerva), portughez de origine. Dupa un timp, pedeapsa a fost redusa la arest simplu si calmul pare restabilit.

La sfarsitul lunii noiembrie 1519, escadra atinge coasta Braziliei si ancoreaza, la 13 decembrie, in golful Rio de Janeiro. In cele 13 zile petrecute acolo au fost aduse la bord provizii din belsug. „Pentru o undita de pescuit sau pentru un cutit se dadeau cinci sau sase gaini… pentru o oglinda sau foarfeca, atata peşte cat ar fi de ajuns sa hranesti zece oameni”, noteaza Pigafetta, care face si observatii privindu-i pe amerindieni – probabil din neamul guarani – „…umbla goi atat barbatii, cat si femeile, locuiesc in niste case lungi pe care le numesc boii si dorm in plase de bumbac, numite hamacuri… in aceste boii salasluiesc cate o suta de oameni cu nevestele lor si cu copiii facand mare zarva. Au barci dintr-un singur trunchi, dar subtiri numite canoe, sapate cu securi de piatra. Aceste popoare folosesc pietrele ca noi fierul, pentru ca acesta le lipseste. Incap cate treizeci si patruzeci de oameni intr-una din aceste canoe; vaslesc cu lopeti, ca cele de cuptor, si asa negri, goi si tunsi, seamana, cand vaslesc, cu cei de pe mlastina Stixului”.

Escadra isi continua drumul spre sud, de-a lungul coastei, ajungand, la inceputul lunii ianuarie 1520, in faţa estuarului Rio de la Plata unde  „… a fost mancat de acesti canibali… Juan de Solis si 60 de oameni, care mergeau, ca si noi, sa descopere pamanturi noi”. Se conving ca au in faţa lor estuarul unui fluviu si nu o stramtoare. timp de doua luni, hartuite de furtuni, navele urmeaza tarmul in cautarea stramtorii. Pigafetta ramane impresionat de numarul mare de pinguini si de foci zarite intr-unul din golfuri la inceputul lunii aprilie, cand in emisfera sudica s-a anuntat sosirea iernii. Magellan decide sa adaposteasca escadra in icul golf San Julian, situat la 49º 30′ latitudine sudica. Tinutul inospitalier pare nelocuit, vremea friguroasa, dar portul natural ofera un bun adapost navelor.

Puternica personalitate a lui Magellan se impune

Scurt timp dupa cercetarea golfului si ancorarea navelor izbucneste rascoala ofiterilor spanioli, redata sumar in insemnarile lui Pigafetta. Alte surse – „Cartea de drum a unui pilot genovez”, Scrisoarea lui Maximilian Transylvanus, fragmentul din lucrarea Lendas da India a lui Gaspar Correa, Culegerea istoricului spaniol Martin Fernandez de Navarrete – desi neunitare, au permis reconstituirea acestui sangeros episod. Dupa conflictul din largul tarmului Guineii, Juan de Cartagena se afla in stare de arest, dar ceilalti capitani spanioli nutresc in continuare ostilitate si doar disciplina temuta, impusa de capitanul general, amana manifestari fatise.

In noaptea de 2 aprilie, Cartagena insotit de Gaspar de Quesada, sub paza caruia fusese, vine cu 30 de oameni inarmati pe nava  „Conception”, urcand la bordul navei  „San Antonio”, aresteaza si ranesc pe Alvaro Mesquita. Cei ramasi credinciosi lui Magellan sunt pusi in lanturi, rebelii luand in stapanire navele  „San Antonio”, „Conception” si „Victoria”. Comandantii rebeli cer ca expeditia sa se inapoieze pe la Capul Bunei Sperante, intrucat Magellan a incalcat dispozitiile regelui navigand, fara sa-i consulte, pe marile ce apartineau Portugaliei. Incercarile de tratative esueaza, conjuratii nu accepta sa vina pe nava  „Trinidad” si nici Magellan pe  „Victoria”, cum i s-a propus. Situatia pare disperata, calatoria compromisa.

Magellan nu poate concepe sa renunte la infaptuirea telurilor sale. Calm, hotarat si abil recurge la o lovitura temerara. Alguazilul Gonzalo Gomez de Espinosa este trimis intr-o barca, insotit de 6 marinari inarmati, cu o scrisoare pentru Luis de Mendoza, in care Magellan il ruga sa vina pe  „Trinidad”, pentru tratative. In timp ce Mendoza citea scrisoarea, Espinosa ii infige un pumnal in gat, iar unul dintre marinarii veniti cu el il doboara, lovindu-l la cap.   Duarte Barbosa, venit intr-o alta barca cu 15 oameni inarmati, urca pe punte, fara sa intampine vreo impotrivire. „Victoria” este readusa langa  „Trinidad” si ambele se apropie de  „Santiago”, al carui echipaj a ramas neutru.

Magellan reuseste sa impiedice incercarea lui Cartagena si Quesada sa plece in larg cu navele  „San Antonio” si  „Conception”. Rasculatii sunt prinsi sau se predau. Magellan nu ezita sa pedepseasca rebelii cu cruzime: Quesada este decapitat, cativa marinari sunt spanzurati de varful unui catarg, cadavrul lui mendoza ciopartit, iar Cartagena impreuna cu preotul Pedro Sancez de la Reina debarcati pe coasta pustie. Multi dintre rebeli sunt insa crutati, printre care si pilotul basc Juan Sebastian El Cano; Magellan nu se poate lipsi de navigatori priceputi si nici de marinarii necesari manevrarii navelor.

Carenarea si repararea navelor, organizata in golful San Julian, devine principala activitate in timpul iernatului. Dupa primele doua luni, Pigafetta consemneaza aparitia unor locuitori ai acestui tinut. Spre surprinderea europenilor, indigenii umbla aproape goi, desi frigul se instalase. Navigatorii ii numesc patagones (oameni cu picioare mari). Patagonia a ramas denumirea pentru zona naturala asezata in sudul Americii. Indigenii s-au aratat pasnici, dar cand oamenii lui Magellan incearca sa captureze, prin viclesug, doi dintre acestia, se apara  „… unul din ei ii strapunge cu o sageata coapsa unuia dintr-ai nostri, care indata muri”. Marinarii riposteaza cu archebuzele, dar bastinasii reusesc sa fuga. Pigafetta exagereaza mult inaltimea acestor locuitori, prezentandu-i ca niste adevarati uriasi.

„Santiago”, nava cu tonajul cel mai mic, plecata in cercetarea coastei, esueaza la sud de golful San Julian, in dreptul estuarului Santa Cruz. Membrii echipajului scapa nevatamati. Magellan ordona sa fie duse alimente si salvata incarcatura. Echipele trimise infrunta dificultatile drumului plin de tufisuri si maracini, izbutind sa recupereze o buna parte din bunurile aflate pe „Santiago”.

La sfarsitul lunii august 1520, escadra paraseste golful San Julian cu povara tragediei traite. O furtuna puternica il obliga pe Magellan sa se adaposteasca in estuarul Santa Cruz, unde asteapta venirea primaverii pana la mijlocul lunii octombrie. Proviziile de apa sunt reimprospatate, marinarii prind mult peşte, deosebit de gustos. Inainte de a relua drumul, de-a lungul tarmului Patagoniei, Magellan declara capitanilor hotararea de a cauta, in continuare, stramtoarea la sud.

Mult ravnita stramtoare este descoperita

In ziua de 31 octombrie, navigatorii zaresc un promontoriu ce-l numesc  „de la las Virgenes” (Cabo Virgnes – Capul Fecioarelor). Aici, ca si in atatea alte incercari infructuoase, facute de-a lungul celor peste 4 000 km, strabatuti in apropierea coastei, pana atunci necunoscuta, a Ameericii de Sud, Magellan hotaraste o noua explorare. Navele  „San Antonio” si „Conception” sunt trimise sa cerceteze cat mai indeaproape tarmul, in timp ce  „Trinidad” si  „Victoria” raman in golful de la Posesion, situat  in apropierea promontoriului.

Peste noapte se starneste din nou o furtuna, care tine aproape doua zile. Cele doua nave trimise inainte, purtate de vantul vijelios, sunt amenintate sa se sfarame de stanci. Comandantii Mesquita si Serrano, socotindu-se pierduti, incearca sa se adaposteasca intr-un mic intrand ce se zarea la capatul golfului. Spre surpriza lor, se deschidea de acolo un golf destul de primitor. Continuandu-si drumul, dau peste o alta trecere care conducea intr-un nou golf si mai larg. Incredintati ca au patruns in intrarea stramtorii, despre care le-a vorbit cu nestramutata convingere capitanul general, hotarasc sa se reintoarca cat mai degraba cu vestea izbanzii.

Furtuna nu cruta navele ramase in asteptare. Magellan ordona sa fie ridicate ancorele; „Trinidad” si  „Victoria” sunt purtate pe apele golfului de la Posesion. Furtuna bantuie napraznic si trec doua zile fara a primi nici o veste de la Mesquita si Serrano. „Si asa stand in asteptare, vazuram venind cele doua corabii, cu panzele umflate si cu pavilioanle in vant, catre noi. Cand fura mai aproape, deodata slobozira multe bombarde si dadura chiote apoi cu totii impreuna…”, scrie, cu bucurie si speranta, Pigafetta.

Insufletiti, ofiterii se declara dornici sa exploreze intrarea in stramtoare; numai pilotul Esteban Gomez se arata reticent. El invoca proviziile insuficiente, obosala echipajelor, dar, probabil, se teme si de infruntarea unor cai de ape inca nestrabatute, avansand alternativa, imbietoare, a reintoarcerii in Spania, pentru odihna si reechipare. „… si-l ura mult pe capitanul general, pentru ca, inainte de a se alcatui aceasta escadra, el mersese la inparat spre a obtine cateva caravele ca sa mearga sa descopere pamanturi noi; dar din pricina venirii capitanului general, maiestatea sa nu i le dadu”, comentaza Pigafetta. Din nou Magllan staruie cu inversunare pentru continuarea drumului, in pofida oricaror riscuri.

Cele 4 nave inainteaza cu multa precautie mai intai spre vest, apoi spre sud printre tarmurile stancoase, pustii si reci, ajungand intr-un mic golf unde se afla astazi orasul Punta Arenas. In faţa expeditiei se deschid curand doua canale – unul ducea spre sud-est, iar celalalt spre sud-vest. Magellan trimite in exploatare spre sud-est navele  „San Antonio” si  „Conception”, celelalte doua inainteaza spre asteptarea navelor trimise in explorare. O ambarcatie bine echipata continua cercetarea spre sud-vest.

Intre timp, nava  „San Antonio”, despartita de  „Conception”, nimereste intr-un golf inchis, de unde revine fara sa intalneasca celelalte nave. Magellan s-a indreptat cu  „Trinidad” si  „Victoria” spre sud-vest, in timp ce  „Conception”, care ajunsese intr-un alt golf inchis, plutea pe unul din canale in asteptarea navei  „San Antonio”. Aceasta situatie, oarecum confuza, se datoreaza si paienjenisului de mici canale si golfuri, prin care se strecurau anevoios navele.

Imprejurare tentanta pentru Esteban Gomez; iesirea din stramtoare in alt ocean nu este nici pe departe certa, iar  „San Antonio” se afla izolata de celelalte nave. Contand pe nemultumirea mocnita a ofiterilor, pe dispretul ce-l nutreau faţa de loialul Alvaro de Mesquita, instiga echipajul la rascoala. Mesquita este pus in fiare si  „San Antonio” dezerteaza, cu o buna parte din proviziile expeditiei la bord, intorcandu-se prin stramtoare in Atlantic. Ajunsi  – dupa multe peripetii – la Sevilla, in luna mai 1521, rebelii il acuza pe Magellan de tradare, declara ca au fost abandonati. Mesquita ramane intemnitat timp indelungat, iar familiei lui Magellan i se retrage ajutorul din partea tezaurului. Gommez va fi la randul lui intemnitat, dupa ce  „Victoria” va incheia circumnavigatiunea; a fost insa curand eliberat, impreuna cu alti rebeli, sub imperiul bucuriei izbanzii obtinute de Spania.

Marinarii trimisi cu barca in explorare spre su-est s-au inapoiat peste 3 zile cu vestea ca au ajuns la un cap ce strajuieste iesirea din stramtoare si au vazut marea cea intinsa. Biruinta nu mai poate fi pusa la indoiala. Magellan, barbatul aspru si atat de stapanit, e coplesit de emotie. „Capitanului general ii dadura lacrimile de bucurie si numi acel cap Desado, pentru ca multa vreme il dorisem…”, noteaza Pigafetta. Izbanda inlatura neincrederea, primejdiile si privatiunile sunt date uitarii, rasuna sarbatoreste salve de tun.
Infruntarea cu apele glaciare continua prin labirintul de canale si tarmurile strajuite de inaltimi lpsite de vegetatie. Durata primei traversari n-a fost excesiva, desi de-a lungul celor aproximativ 550 km a fost dificila datorita vanturilor puternice, cetii frecvente, stancilor subacvatice si totalei necunoasteri a tesaturii de mici intinderi si canale pe care au avansat, dibuind, navele lui Magellan.

Primele nave europene infrunta pacificul

Satisfactia primilor navigatori ajunsi pe apele oceanului descoperit de Vasco Nunez de Balboa cu 7 ani in urma incurajeaza continuarea calatoriei. Cu echipajele vlaguite dupa peste un an si doua luni de aspre incercari, cele tei nave ramase, subrezite de atatea furtuni naprasnice, se pregatesc pentru marea traversare. Rezervele reduse de provizii impun, chiar de la inceput, mcorarea ratiilor zilnice. Indrazneala lui Magellan, consimtamantul capitanilor, pilotilor, echipajelor de a realiza telul dominant – de a ajunge pe acest nou drum la fabuloasele bogatii ale insulelor Moluce – pot fi intelese si prin ignorarea dimensiunilor adevarate ale uriasului ocean, pe care l-au denumit  „Marea Pacifica”. In realitate, expeditia se afla n fata celui mai intins ocean al Terrei, cu o suprafata de 165 250 000 km², care impreuna cu marile marginase se ridica la aproape 180 milione km², ceea ce inseamna de fapt jumatate din suprafata totala a oceanului planetar.

Dupa parasirea stramtorii, Magellan se indreapta spre nord, de-a coastei chiliene -probabil, pana dincolo de 30° latitudine sudica- din dorinta de a lua apoi directia vest-nord-vest, catre insulele Moluce. Traversarea, prima consemnata de istorie, a fost ferita de taifune, cutremure marine sau de pamant, n-a fost stanjenita de curenti sau vanturi potrivnice, desfasurandu-se la sud de tropicul Racului, intr-o zona relativ linstita. Au navigat mult timp, cum scrie Pigafetta  „…prin aceasta Mare pacifica, intr-adevar foarte pasnica, pentru ca n-am avut furtuna, fara a vedea niciun pamant, ci numai doua movilite nelocuite, pe unde nu gasiram decat pasari si copaci; le numiram  <<Nenorocite>>”.