Toleranta e un subiect „hot” in ultimii ani. S-a folosit atat de mult cuvantul asta intre oamenii civilizati incat s-a golit, parca, de sens si a ajuns un fel de „piua!” din jocurile copilariei noastre. Am auzit apeluri la toleranta in cele mai ciudate contexte si am ajuns la concluzia ca, intre cunoscutii mei cu veleitati de „debateri” a inceput sa insemne „eu am voie sa sustin orice tampenie si tu n-ai voie sa ma injuri de mama si pe urma e randul tau”. Toleranta imi parea a fi plasata musai intr-un cadru activ de paruiala de pe pozitii opuse, ceva cam ca Duncan McLeod si amicii lui nemuritori care, cand oboseau sa scoata scantei din sabii, dadeau fuga in biserica 5 minute sa-si traga sufletul. Pentru ca ne-am obisnuit sa fim vocali ca niste precupete, ni se pare ca avem datoria sa ne strigam parerile in agora de parca am avea intotdeauna, pe orice tema, ceva remarcabil de spus.

Mutarea la Rosia a insemnat pentru mine o extraordinara lectie de toleranta. Nu cred ca am inteles cu adevarat sensul cuvantului pana acum- desi aveam pretentia ca ma pricep la cuvinte. A trebuit sa ma mut in varful muntelui ca sa inteleg ce inseamna cu adevarat „Live and let live”. Pentru ca aici, intre cele cateva sute de suflete care traiesc in sat, toleranta inseamna cu adevarat „te respect, indiferent cine esti si in ce crezi”.

In primul rand, religia. In Rosia sunt 6 biserici apartinand a 5 culturi religioase traditionale (ortodox, romano-catolic, greco-catolic, reformat, unitarian), plus o casa de rugaciune penticostala. Oamenii astia traiesc de sute de ani impreuna, in pace, indiferent daca si unde merg sa se roage duminica.  Fiecare are propria credinta, daca o are, nimeni nu discuta despre asta, nu e un subiect interesant pentru nimeni.

Apoi, parerea despre exploatare. Aici recunosc ca am avut o umbra de teama la inceput, avand in vedere ca in Bucuresti lumea parea dispusa sa-mi dea una in cap pentru pozitia mea referitoare la subiect, desi nu mi-am spus-o decat intrebata si atunci foarte pe scurt. La o prima analiza, ma gandeam ca rosienii sunt direct implicati in poveste, deci pasiunile ar trebui sa fie mai intense. In primele zile mergeam cu oarece teama pe strada si mi-a luat o saptamana sa intru in magazinul „opozantilor”. Ma gandeam ca am sanse sa iesim amandoi batuti de acolo, eu si copil, avand in vedere ca patronul este un activist ecologist destul de cunoscut. M-au linistit muncitorii care au venit sa-mi repare oarece prin casa, asa ca am indraznit. Oamenii ne-au primit cu bratele deschise si pe Vladut cu bomboane, biscuiti, jeleuri si nici nu-mi mai amintesc cate au sarit sa-i ofere. Sigur ca stiau cine suntem, e o comunitate foarte mica in care orice nou-venit e remarcat in maxim 2 zile. In plus, ne sunt vecini. Intre timp ne-am imprietenit. Vladut nu rateaza nici macar o zi sa treaca pe la magazinul lui „Badi” (Gabi, sotia patronului), ne-au ajutat cat au putut cand am cautat bona, au deschis magazinul pentru noi duminica daca ne-am nimerit in preajma si ne trebuia ceva… Bun, poate o sa ziceti ca oamenii stiu sa faca comert, dar nici altii nu au incercat sa ne calce cu masina, sa dea cu pietre dupa noi sau macar sa ne urle opiniile lor in fata, ne saluta cand ne intalnim pe drum si mai vorbesc, eventual, cu fiu-meu, ca pare simpatic. Am invatat in timp cine sunt „liderii” celor doua tabere de pe la lume, daca nu am fi avut „informatori” nu ne-am fi dat seama nici in ziua de azi.

Am fost uimita de normalitate. Pentru ca da, ce se intampla aici e normal, dar mi-a luat ceva vreme sa inteleg asta. Oamenii pot sa creada diferite lucruri, sa se afle pe o pozitie sau alta. E treaba lor. Nu serveste la nimic sa ne urlam intre noi parerile si sa ne scuipam. Putem, la fel de bine, sa traim linistiti si sa vorbim cand si daca e cazul. In general, nu e cazul. In Rosia, lumea traieste si atat.

Dar nu asta a fost cea mai uimitoare lectie de toleranta, ci alta: in Rosia exista cel putin un gay cunoscut. Nu stiu daca si declarat, dar toata lumea ii stie orientarea sexuala. A fost inca una dintre chestiile pe care le-am aflat, neutru, ca pe un fapt divers, destul de repede dupa mutare (si daca nu am fi aflat-o probabil ca o descopeream si singuri repede, ca omul nu pare sa se ascunda). E drept ca are o gramada de calitati si e o persoana importanta in comunitate, dar tot mi s-a parut remarcabil faptul ca toata lumea il priveste cu simpatie si nu am auzit pe nimeni vreodata vorbindu-l de rau.

Sunt convinsa ca si aici, ca peste tot, exista reteaua de barfe, simpatii, dusmanii (unele vechi de generatii), interese. E normal si scris in legea firii sa fie asa in orice loc in care locuiesc mai mult de 3 oameni. Dar diferenta intre a-l dusmani pe cel care ti-a furat gaina si a-l dusmani pe vecinul care-si face crucea altfel decat tine, este una imensa. Ne-am obisnuit sa credem ca la tara lumea e incuiata si in comunitatile mari se afla „motorul” progresului. Totusi, refuz sa cred ca progresul inseamna a trece de la convietuirea pasnica la paruieli meschine intre oameni obisnuiti pe teme pe care omenirea nu le-a lamurit, poate, de mii de ani.

Sunt convinsa, pe de alta parte, ca Rosia nu e o exceptie. Ca sunt multe comunitati mici, nestiute de nimeni, unde se intampla la fel. Pentru ca, de fapt, toleranta de acest fel izvoraste din bun simt si din traditia de a trai impreuna de sute de ani cu oameni diferiti de tine.