Femeia din mine nu rezistă unei provocari și ce provocare mai mare poate fi decât aceea de a schimba starea de cinism a unui bărbat intr-una de dorința?! Aceasta este capcana pe care orice barbat cu puțin talent o intinde unei femei, este talentul vânătorului, eu aș spune al pescarului. Să arunci momeala oricine știe, poate, dar după ce s-a prins in ea, este o artă să aduci o femeie la stadiul de a ridica barierele, temerile, de a lăsa orice inhibiție și de a uita că la inceput ea era seducătoarea. Un joc de societate ar putea fi, așa cum era considerat până să apară virtualul. Flirtul era nevinovat și acceptat pentru că se știa că nu duce la mai mult și fiind face to face realitatea nu inducea starea de incertitudine. Era ca o exersare a aptitudinii de socializare, să arunci  ,,mingea” la fileu fără să rănești, dar să-l faci pe celalalt să transpire și să-și doreasca mai mult. De când cu virtualul, seducția a ajuns ca un război între sexe, ba chiar și inter-sex.

Seducătoarea va scrie mereu despre dorurile ei in proza sau vers, despre povești cu zane, dar niciodata despre dragoste, pentru că ar insemna sa-și arate intențiile. Seducătorul va descrie relații, senzații, cum simte sărutul, femeia,  dar niciodata nu va scrie magicul cuvânt Te iubesc. Și dacă la început femeia din mine s-a crezut seducătoare, a greșit, poate ajunge oricând o pradă. Și nu-i problemă, așa este și viața.

…așa ne promiteam. Și cel puțin unul minte neintenționat pentru că in momentul in care iți spune Te iubesc e foarte greu, aiurea să spui,, Eu nu te iubesc, îmi place să fiu cu tine, ador să facem sex, dar forever and ever nu mă caracterizează”. Să promiți veșnicia in dragoste este ca și cum cineva are raiul in buzunarul de la piept, soarele in privire pentru zilele de iarnă și ploaia la o pocnitură de degete. Deșertăciuni, asigurări ieftine pentru că pe moment avem o nevoie disperată de ele, iubirea nu se gasește pe toate drumurile, nu are preț,dragostea necondiționată ține, ori de prostie,ori de religie, ori de orbirea temporară si totuși este cea mai căutată, cea mai ofertată. Nu putem fără iubire, am deveni androizi fără ea. Dacă s-ar descoperi un medicament care să ma vindece de iubire aș fi oare mai fericită? Nu cred. Să iubesc a insemnat durere, fericire, cunoștere, a insemnat să devin mai conștientă de nevoile, dorințele celor din jur, pentru că oamenii care iubesc iși doresc in jurul lor tot oameni fericiți. Iubirea trece? Nu cred asta indiferent ce argumente contra aș aduce. Iubirea nu trece pentru ca suntem addicted de fericire, după o doză mică vrem una mai mare pentru a uita durerea provocată. Mereu vom iubi, dar nu intotdeauna și continuu aceeași persoană. Ne indrăgostim, atragem si suntem atrași de iubire, așa cum călătorul caută o oază in deșert, se adapă și apoi pleacă.

Îmi place să aparțin, să știu că lui îi pasă dacă mi-e frig, mi-e dor, să mă alinte cu ,,Ella mea„, să îmi cânte și să-mi citească, să-i simt mânile fine cum mângâie, cum mă dezbracă cu privirea și în liniștea nopții ni se înlănțuie dorurile.  Mi-a spus de la început că ii aparțin și orice teama a mea va fi înfrântă de iubirea lui. Neîncrezătoare, am vrut să-i arăt că iubește o iluzie, o Fata Morgana, că femeia din fața lui preferă patul, nu piedestalul, că iubește cu pasiune și apoi se plictisește, că nimic nu rezistă și în loc să iubească femeia, iubește iubirea. Am fost crudă și rea, infidelă, am râs de iubirea lui și am ajuns să-i aparțin, dependentă de o dragoste din alte timpuri, încă netrăite spune el:

Avem veșnicia cu noi și chiar dincolo de ea, eu tot te voi iubi, Ella mea!

Spune-mi ce iubești ca să-ți spun cine ești! Spune-mi cum iubești ca să-nvăț ce dorești. Spune-mi că mă iubești și imi vei dărui viață și moarte.

Nu știu cine a fost primul om care și-a declarat iubirea și pentru cine, dar știu că doar iubirea mă poate convinge să fac ce nu-mi place, să râd când vreau să plâng, ca doar datorită iubirii am mâncat usturoi și nu m-am plâns, dimpotrivă, l-aș fi gustat de pe buzele și limba lui la infinit ca pe cea mai fină dulceață.

In adolescență citeam din colectia Romanul de dragoste si mi-aduc aminte și acum că mi-am promis ca niciodată să nu iubesc ca-n cărți, până la uitare de sine. Și mult timp am avut noroc. Sau poate ghinionul de a nu fi intâlnit bărbatul care să aiba destulă răbdare să mă accepte așa cum sunt fără să incerce să mă schimbe sau să ma convingă că ma iubește sau pur și simplu m-am plictisit repede și atunci nu avea sens să rămân intr-o relație in care doar unul iubește iar celălalt așteaptă să se termine. Norocul s-a terminat și m-am indrăgostit. Intr-o zi am realizat ca sunt dependentă de vocea lui, apoi de conversațiile pănă in zori, apoi de finețea degetelor de pianist si toată hotărârea mea de a nu plânge din motive idioate precum iubirea, a căzut precum Constantinopole dupa un lung asediu, in mâna otomanilor. Îndrăgostiții par niște caraghioși celorlalți, dar cui îi pasă?!

Cand ma gandesc la el zambesc amintindu-mi tacerile si cuvintele ce au urmat dupa ce ne-am privit pentru intaia data, eu am spus  ,, deci, asa arata cel caruia i-am spus in telefon si mesaje Te iubesc „,el m-a privit atent, cu ochi mici, spunand,, Tu esti Ella, cea pe care mi-am dorit-o in brate, sa-i mangai sufletul cu iubirea mea, sa-i privesc gura care sopteste  iubire”.

Stiu, ai vrut iubire platonica, eu nu. Nu cred in iubirea platonica si prietenia intre barbati si femei si dupa primul sarut nici tu nu ai mai crezut in iubire platonica sau ca ea, iubirea, inseamna libertate. Adevarata iubire inseamna posesie, inseamna egoism, inseamna sa fim doi intr-un univers al nostru si pentru mult timp asa a fost. Inca imi doresc dansul promis si plimbarea de mana, noptile cand iti privesc chipul senin si iti simt mainile pe sani. Inca.