Ioachim este puiul care m-a ales sa-i fiu mama, al doilea fiu al meu, dragostea mea.

Cumva stiut dintotdeauna ca voi avea doi baieti, si o fata, si asa mi-am dorit dintotdeauna. Daca pana candva imi doream 3 copilasi, acum visez la 4

Ioachim este puiul meu bun si bland ce s-a nascut pe 25 Septembrie 2020, la ora 16:54…am avut o nastere usoara, daca se poate numi asa o nastere cu un travaliu de aprox. 5 ore, dar a fost mult mai usor decat la prima nastere, cand s-a nascut primul meu baietel, AronNu stiu cum am stiut ca este in mine dinainte de a face testul de sarcina. Ba chiar inca de cand a doua liniuta care indica sarcina era firava eu am stiut ca imi este. Si am trait primele emotii la ecografia de confirmare a sarcinii cand i-am auzit bataile inimii, ce sentiment, ce traire…Asa stie o mama…nu stiu cum, nici nu stiu de cand stiu totul despre copiii mei, dar stiu si simt totul. Si este minunat asa.

Mi-am dorit dintotdeauna sa traiesc ceea ce traiesc acum. Nu este usor deloc cu ei atat de mici insa este cu siguranta cea mai frumoasa perioada din viata mea – primele trairi de mama, primele trairi de mama de doi copii, nici nu le pot cuprinde in cuvinte potrivite – de care incerc sa ma bucur cat de mult pot, pentru ca intr-adevar timpul trece atat de repede…

Ioachim este atat de bland…este un baietel superb, grasunel, cu fata rotunda, miroase tot a bebelus, cu ochii mari si albastri….mi-a oferit si-mi daruieste zi de zi trairi ce nu credeam ca pot fi simtite. Nu credeam vreodata ca pot iubi atat de mult si atat de complet, simultan, doi pui de om care si-au gasit culcus in pantecul meu. Nu credeam ca experienta cu doi baietii poate fi atat de diferita si atat de coplesitoare. Si nu credeam sincer ca pot avea atata putere cu ei doi si cu tot in general insa da, exista Cineva care se ingrijeste de noi intr-un mod tainic, atat de discret si de firesc insa atat de puternic…pentru ca nicio rugaciune nu mi-a fost neauzita, nicio dorinta nu mi-a ramas neimplinita, nicio strigare nu mi-a fost fara raspuns

De aceea, cu bucurie, tarie si lacrimi in ochi, astern inca o data aici si spun

Ce Dumnezeu bun!

Ioachim, dragul meu, te iubesc vesnic si iti multumesc!

Este aproape de miezul noptii iar gândurile mele de mama insarcinata si copleșită de bucuria acestei trăiri nu pot sa nu se așterne aici, cu gandul si inima si la tine…pentru ca nu stiu cum, si din ce clipa, ca un firesc minunat, inima mea de mama s-a împărțit la doi. La voi doi. Si alaturi de tine, si apoi de el se va împarți cândva si la trei si poate cine stie, si la patru…hihi!

Te iubesc atat de mult, cum nu credeam ca pot iubi si trai manifestarea iubirii vreodată. Iubirea de mama

Iti Multumesc ca ai ales sa-ti fiu mama eu….si ca am trăit prin tine binecuvântarea si minunea nașterii…si a întregului cuprins de sentimente, trăiri si visuri împlinite doar pentru ca tu esti copilul meu, primul meu baiat, primul suflet care dintre toate mamele din lume, m-a ales

Iti Multumesc, Aron, puiul meu iubit, dragostea mea

Te iubesc

Din Dumnezeul prea bun care m-a binecuvantat sa traiesc ce traiesc acum, din Dumnezeul prea milostiv si iubitor care m-a facut mama,si mi-a dat sa traiesc tot ce am trait, invatandu-ma sa iubesc, iubindu-ma…

A trecut prea mult timp de cand nu am mai poposit in coltul meu de suflet de aici, dar care ramane al meu, lacasul iubirii mele…

Sunt clipe, cand…

Dar este tarziu in noapte, afara ploua, iar eu ador ploaia…

Si dorul…

Si Iubirea.

Pentru ca dragostea si tot ce poarta ea cu sine suferinta, jertfa, rodire mi se pare a fi inca lucrul cel mai putin inteles si prea vag cunoscut…

Prin ce miracol se transforma o simpla intamplare in extaz si rapt, iar o intalnire in dragoste. Intrebarea aceasta ma obsedeaza. Pentru ca revelatia unirii desavarsite aceastea e. Te regasesti pe tine in clipa cand te pierzi.

Sigur ca nu am cuvinte potrivite sa descriu ce simt si cum traiesc noua mea simtire de mama. Insa cumva, de cand cu el, parca am fost dintotdeauna mama lui. Mai ales ca acum ma si striga mult mai des, si cu fiecare ocazie, ma topesc.

Deja au trecut aproape 2 luni de la ziua lui, de la petrecerea lui, o saptamana de la vacanta nostra in Grecia si iata-ma in patul copilariei mele, la parintii mei unde miroase mult mai mult a toamna decat in Bucuresti. Soarele este cald si bun, mirosul de viata iti umple rasuflarea iar privindu-l pe Aron cum zburda peste tot…mmm, este atat de bland totul si de bun…toate au fost si sunt bune, nu-i asa?

Cu ocazia implinirii primului anisor mi-am dorit sa marcam momentul cu o sedinta foto la care visez demult de tot si pe care ca mereu atunci cand imi doresc muult muult ceva, prinde contur. Asa ca, asta a iesit, cateva foto cu el, deliciosul

Apoi, dupa ce ne-am bucurat si l-am sarbatorit impreuna, ne-am pregatit pentru vacanta in Grecia. Nu stiu cum se face, eu iremediabil indragostita de Grecia si de Atena in mod special, de mica, in Atena unde am mers de cred inca 5 ori, am ajuns si acum, alaturi de mica mea familie si parintii mei. Am tinut sa-i duc in mod special pe Legavitov, colina cea mai inalta, cu 13 si mica bisericuta alba. Am petrecut apusul acolo, am simtit si trait alaturi de ei toti ai mei, eu de fapt mai mult privindu-i si bucurandu-ma de bucuria lor. A fost atat de frumos.

Dupa Atena si cateva zile de vizitat, urmatoarele multe zile si clipe de frumos le-am petrecut pe insula Aghistri, navigand pe mare timp de o ora cu feribotul. Si aceasta a fost pentru toata lumea o experienta placuta.

Pe insula viata este sublima, boema, linistita, deosebita prin cadrele pe care natura le creeaza in orice moment al zilei, cu atat mai mult la rasarit sau la apus. Pana la urma totul este cum esti tu.

Iar eu am fost fericita sa fiu, sa-i am, relaxata pentru ca ai mei au fost cu Aron mereu iar el este innebunit dupa ei…linistita, pentru clipele mele toate, se stiu ele…

Ne-am scufundat, ne-am balacit, ne-am plimbat, am mancat…ne-am bucurat de micul paradis si de cultura greceasca, asa in tihna…

Copilul ma cheama, de cand merge in picioare lucrurile sunt intr-o continua miscare

Voi reveni, cu alte ganduri.

Este 1 August si ploua. Ador vremea aceasta, ploioasa, lunga, melancolica si calma. Ador clipa aceasta in care puiul meu doarme langa mine.

Aron a implinit 1 an, pe 18 iulie. Mi se pare ireal si pe langa fericirea, bucuria si mai presus de toate iubirea care ne inconjoara nu pot decat sa gandesc si sa simt….Dumnezeu este bun. Sunt atat de fericita si ma simt cu adevarat implinita. Am multe idei, planuri insa incerc sa ma bucur de fiecare clipa, de puiul meu mare, de candoarea lui, de mirosul lui de tot ce este el.

Iar timpul, timpul zboara si totusi simt ca este timp pentru tot. Nostalgica la momentele lui de bebelusala, ma bucur acum cand il vad cum paseste, cat este de curios, curajos si dornic sa descopere si sa vada…insa, eu sa-i fiu prin preajma sau alaturi sau sa ma stie acolo. Mereu ne dorim sa ne fie mama langa, nu? Mereu suntem si ramanem copiii ei. Inteleg si simt asta intr-o forma cu totul si cu totul deosebita fata de cum o simteam inainte sa raman insarcinata, inainte sa-l am pe el.

L-am sarbatorit sambata, pe 20 iulie, cu prieteni si familie, am avut o sedinta foto pe camp, asa cum am visat dintotdeauna. Ne-am creat si pastram amintiri superbe…

Așa a început August…cu ploaie lunga si deasa…iar eu iubesc ploaia.

Ador sa stau pe balcon, sa ascult cum ploua…visand, visand…

Iar el, puiul meu, radea la san cu o pofta, asa din senin. Si radea cu rasul acela de bebelus fericit, chicotind a orice, numai a somn nu. Ca si cand isi amintea, clipe din zi sau din seara, si radea, si chicotea.

A fost ceva extraordinar, sa-l simt si sa-l aud…fericit. Cum mi-as dori sa fie o vesnicie si dincolo de ea.

Si mi-au dat lacrimile efectiv, de coplesire si de pacea ca ceva am facut bine cu el si este fericit.

Slava lui Dumnezeu pentru toate, sunt recunoacatoare pentru clipele acestea.

Am sa revin, promit.

Somn usor!

Asa ca am fugit putin, tot langa Dunare, sa vedem ce si cum. A fost dragut, a meritat. Mi se pare insa ca inca mai au de lucru la multe lucruri si e pacat ca nu au facut-o pana acum. In primul rand proximitatea fata de Viena, dpdv turistic ar fi meritat.

Altfel, este un oras pe care l-as asemui putin cu Sighisoara.

Am calatorit pentru prima data si cu trenul, puiul a fost incantat, a dormit, s-a jucat si a chicotit fericit, cand in brate cand in carut.

I-am cumparat si o jucarie sa-i ramana amintire, am mancat ceva traditional in centrul vechi si am facut o plimbare luunga pe langa Dunare, pozandu-ne peste tot.

Am remarcat ca Dunarea e frumoasa aici, si frumos pusa in evidenta.

La intoarcere, Viena ni s-a parut si mai si.

A meritat din plin sa descoperim inca un oras, sa observam oamenii noi si sa avem impreuna o alta experienta. Ador sa calatoresc! La fel si copilul.