Ulf Oldenburg – 11.06.1931-02.11.2025
(fotografia este din anii 70, când îl traduceam în Biserica baptistă din Iași)

Ulf Oldenburgh a fost unul dintre cele mai interesante și mai exotice personaje pe care le-am cunoscut în viața mea. În memoriile mele, la care lucrez acum, voi oferi mai multe detalii despre rolul important pe care l-a jucat la începuturile vieții mele de credință.

Fotografia este tot din anii 70, făcută în casa familiei Sfatcu , din strada Coșbuc

Redau mai jos o scurtă biografie a lui elaborată de frații din Germania care i-au purtat de grijă la finalul vieții lui. Textul este tradus de doamna Laura Sîrbu și este utilizat cu permisiunea acesteia.

* * *

Ulf Oldenburg s-a născut la 11 iunie 1931 în Copenhaga, Danemarca. Încă din copilărie a avut un mare interes pentru lumea animalelor și îi plăcea să observe păsările. Îi plăcea să se cațere în copaci pentru a inela puii din cuiburi și apoi să le urmărească rutele de zbor. Prin firea sa vioaie și interesul pentru natură, în el a prins contur dorința de a studia științele naturii. După terminarea școlii, a fost admis la Universitatea din Copenhaga și, în timpul studiilor, a făcut mai multe cercetări la microscop. Când a examinat din nou apa din pădure și a privit o picătură la microscop, a fost atât de uimit de lumea din apă, încât a început să îl frământe întrebarea: Cine a creat acest univers atât de minunat?

Cu această întrebare s-a dus la profesorul său și a primit un răspuns sincer: Nu putem răspunde la asta. L-au trimis la profesorul de filozofie, dar nici el nu a putut să-i dea un răspuns la această întrebare arzătoare. Ulf cunoștea credința creștină și știa că omul va sta într-o zi înaintea Dumnezeului cel viu pentru a da socoteală de viața lui. De asemenea, știa că nu va trece acest examen înaintea lui Dumnezeu, deoarece nu avea o credință personală în el. Atunci și-a spus:

Dacă există cu adevărat un Dumnezeu atotputernic, voi căuta răspunsul la El. A mers în pădure, a îngenuncheat și L-a rugat pe Dumnezeu ca, dacă există și dacă dorește să-l aibă viața, să i se descopere și să o primească în întregime.

O zi mai târziu, a mers din nou cu trenul spre universitate și a fost întrebat de un tânăr creștin dacă Îl cunoaște pe Isus Cristos. Această întrebare a dus la o conversație între cei doi, iar tânărul i-a dat adresa sa și l-a invitat să vină la el acasă. După cursuri, Ulf a mers la locuința acelui tânăr și acolo a întâlnit un mic grup de credincioși. Johannes, cel care îl invitase, a vorbit în acea adunare despre crucificarea și jertfa Domnului Isus și L-a prezentat pe Domnul cum Se ruga pentru dușmanii Săi, spunând: Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac. Deodată Ulf a înțeles: I-am cerut lui Dumnezeu să mi se descopere, iar acolo am primit răspunsul la întrebarea mea. În timpul predicii, Ulf a îngenuncheat și și-a dăruit întreaga viață Domnului său, care i-a iertat toate păcatele și l-a primit ca proprietate a sa. Această predare în mâna Domnului a avut loc la 17 decembrie 1951, când avea 20 de ani.

Ulf era copleșit de faptul că, din partea lui Dumnezeu, nu a venit nici mustrare, nici pedeapsă, ci o iubire nesfârșită. Până la ultima suflare s-a bucurat cu certitudinea: Sunt al lui și nimeni nu mă poate smulge din mâna lui. S-a întors în locuința sa și a aruncat sau distrus tot ceea ce l-ar fi putut împiedica în credință și care până atunci îl fascinase. La următoarea întâlnire cu colegii săi, aceștia l-au întrebat: Ce s-a întâmplat cu tine? Aceasta ia oferit primele ocazii de a da mărturie despre Mântuitorul său. Și-a cumpărat tractate și a început imediat să le distribuie și să vorbească oamenilor despre Cristos.

În copilărie, Ulf fusese botezat în cultul luteran, dar când a citit în Biblie despre botezul pe baza credinței, a mers la frații din adunarea locală și a cerut să fie botezat în mod biblic. Când fratele Johannes l-a botezat, Ulf a intrat atât de adânc în apă încât Johannes a avut dificultăți să-l ridice la suprafață. Ulf avea o singură dorință: Niciodată să nu mai fie Ulf – ci numai Cristos!

Ulf a slujit Domnului în adunarea din Copenhaga și a fost profund mișcat când niște misionari au povestit în adunare despre lucrarea lor din Argentina, cerând ca Domnul să mai trimită lucrători pe câmpul de misiune. După adunare, Ulf a mers acasă, a îngenuncheat și a pus toată această lucrare înaintea Domnului. Era gata să meargă în Argentina și l-a întrebat pe Domnul: Este acesta chemarea ta pentru mine?

În noaptea următoare, Domnul i-a arătat foarte clar că dorește să-l trimită departe, în Est. De asemenea, a înțeles că trebuie să transmită mesajul despre apropiata revenire a Domnului. Aceasta s-a întâmplat la aproximativ o jumătate de an după convertirea sa. Domnul i-a pus pe inimă să meargă în Germania pentru a duce mai departe vestea bună. Le-a spus fraților, și-a cumpărat cu ultimii bani pe care îi avea un bilet de tren spre Germania și a colindat singur țara timp de trei luni. Prin întrebarea sa, „Unde locuiește cel mai bun creștin din oraș?”, a intrat în contact cu mulți copii ai lui Dumnezeu și a primit multe invitații în adunările locale. Dorința lui era să primească o pregătire misionară într-o școală biblică, dar întrucât nu i se putea oferi o formare imediată, a hotărât să renunțe la acest plan.

S-a întors în Danemarca, a relatat despre slujirea lui și despre contactele din Germania, iar adunarea l-a trimis apoi oficial în Germania. Aici a slujit ca
predicator la Hamburg între 1 septembrie 1954 și 3 august 1961. În această perioadă a cunoscut-o pe asistenta medicală Marie-Grete Schudnagis, născută la 8 februarie 1936 în Liebken, lângă Memel, în Lituania. Ea conducea studiile biblice săptămânale din spitalele locale și frecventa și adunarea unde slujea Ulf.

Aici a fost și ea botezată în mod biblic, iar Ulf a fost complet surprins când Domnul i-a atras atenția asupra faptului că ar trebui să o ia de soție. A fost un gând puternic, care nu se potrivea deloc planurilor lui, dar după ce i-a spus acesteia, după o adunare, cum Domnul l-a călăuzit, ea i-a dat un „da” clar după un timp de rugăciune. După câteva pregătiri, s-au căsătorit la 15 iulie 1960.

Pentru că Ulf avea o dragoste deosebită pentru poporul Israel, era dorința lui să învețe limba ebraică. A primit astfel ocazia să participe la cursurile de ebraică dintr-o sinagogă și, paralel, a urmat și alte cursuri de aramaică și greacă. Prin contacte deja existente cu frați din SUA, a primit o invitație de a călători în America pentru a-și aprofunda limbile la un colegiu. Astfel, Domnul i-a deschis ușa să se mute la Chicago, unde și-a făcut studiile în limbi semitice vechi la Oriental Language Institute, între 1 septembrie 1961 și 1 mai 1966, obținând titlul de doctor (PhD Phil). Lucrarea sa de doctorat descrie conflictul dintre El și Baal în religia canaanită.

Soția sa, pe care o numea întotdeauna „draga mea Gretchen”, a lucrat ca asistentă medicală în timpul studiilor lui. Imediat după examenele finale și absolvire, cei doi s-au întors în Europa cu un vapor care aproape s-a scufundat în timpul călătoriei. Întorși în Germania, Ulf a primit un post de lector pentru ebraică, aramaică, greacă și studii biblice la Seminarul Misionar din Hermannsburg, în districtul Celle. A slujit aici până la sfârșitul lunii iunie 1969. Domnul a binecuvântat din belșug acest cuplu dedicat și le-a dăruit, la 18 mai 1968, un fiu, pe nume Jedidjah, de care s-au bucurat din toată inima.

Când au auzit despre creștinii persecutați din țările comuniste, Ulf a simțit o povară specială să îi viziteze pe cei persecutați dincolo de „Cortina de Fier”. În anul 1967 a călătorit pentru prima dată, în vacanță, prin Iugoslavia în Bulgaria. Cu riscul vieții sale, i-a căutat pe cei persecutați și a avut primele întâlniri cu creștinii din Sofia. Aici a întâlnit și un frate din România, care l-a rugat să vină și în România. În anul următor a urmat o călătorie în ambele țări, iar Ulf și-a dat demisia de la universitate pentru a sluji creștinilor persecutați.

În 1969, familia a urmat apoi o chemare pentru Topeka, Indiana, în SUA, unde Ulf a slujit din nou ca predicator. De acolo s-a îngrijit mult de cei persecutați și căuta continuu ocazii să-i ajute. Când fiul lor a ajuns la vârsta școlară, familia sa întors în Germania și a locuit în Wehrda, lângă Marburg. Ulf a primit din nou o chemare pentru slujirea de predicare în cadrul Asociației comunitare Hensoltshöher din Gunzenhausen, și a continuat să se îngrijească de cei persecutați. De câte ori era posibil, vizita și adunarea sa de acasă din Copenhaga, unde slujea fraților care îl sprijineau cu rugăciuni stăruitoare. Și în Germania căuta în mod constant părtășia cu copiii lui Dumnezeu și îi întărea în credință. Dar dorul lui rămânea pentru cei persecutați. Spunea mereu că acolo este casa lui.

Mai târziu, când a călătorit în Uniunea Sovietică, Domnul l-a condus într-un mod minunat în locuința fratelui Michael Chorev, care se afla atunci în închisoare pentru credință. Acolo l-a întâlnit pe foarte persecutatul frate Georgi Vins. S-au recunoscut imediat ca frați în Cristos, iar fratele Georgi a plâns de bucurie pentru vizita din Occident. I-a dat lui Ulf adresele creștinilor persecutați, pe care acesta le-a memorat cu mare grijă, pentru a nu pune pe nimeni în pericol. Aceasta a fost intrarea în contact cu creștinii neînregistrați din Uniunea Sovietică.

Cu dăruire, Ulf i-a vizitat și i-a slujit pe credincioși și a ajutat pe mulți cu literatură creștină și Noul Testament. Oriunde mergea, Isus Cristos era centrul vestirii. Nu pot fi puse în cuvinte binecuvântările pe care le aducea prezența lui. Din cauza slujirii sale sacrificiale, a fost expulzat de trei ori din România și interogat de șase ori. De două ori a fost expulzat din Rusia, unde a fost interogat de multe ori, dar la fiecare interogatoriu folosea ocazia pentru ai apăra pe credincioși și pentru a mărturisi despre Domnul și Mântuitorul său Isus Cristos.

Drumul lui l-a dus însă mult mai departe decât în aceste țări. În repetate rânduri a călătorit și în Kazahstan, Siberia, Uzbekistan, Ucraina, Moldova, Israel și în alte țări și regiuni. Mulți tineri fără adăpost din Siberia îi datorează revenirea la o viață normală. Pentru nenumărați oameni a fost o binecuvântare și i-a condus pe mulți la Domnul.

Pretutindeni a fost cunoscut ca un om al rugăciunii. Da, el a fost un arc bine țintit în mâna Dumnezeului Atotputernic. Multe săgeți ale rugăciunii au devenit victorii în planul lui Dumnezeu. Nu i-a uitat niciodată în rugăciune pe frații și surorile persecutate, dar nici poporul Israel. I-a îndemnat mereu pe credincioși să mijlocească pentru ei înaintea lui Dumnezeu și să împlinească slujba preoțească a celor răscumpărați.

În ultimii ani, în care a avut de suferit din cauza scăderii acuității vizuale, Domnul l-a călăuzit mereu spre Bulgaria, unde s-a dedicat pe deplin slujirii oamenilor săraci, pe care i-a iubit nespus. A dăruit tot ce avea pentru ei și a trăit el însuși din mâna lui Dumnezeu. În acest timp, i-a vizitat iar și iar pe credincioșii din Germania și le-a slujit cu devotament. Deoarece misiunea sa din partea Domnului nu era încă încheiată, dar vârsta aducea cu ea anumite nevoi, Ulf și Grete au renunțat la casa lor din Germania de Sud. Sora Grete s-a mutat temporar la fiul lor, în SUA, iar Ulf a primit, din februarie 2019, găzduire la familia Niemann din Klein Rodensleben.

Familia s-a ocupat cu multă dragoste de acest slujitor al lui Dumnezeu, care, în umblarea lui înainte pentru Domnul, nu putea fi oprit. Avea o dorință profundă: să o aibă pe draga lui Gretchen lângă el la bătrânețe, pentru a putea fi, dacă era voia Domnului, prezent la plecarea ei acasă. Când ea a venit în Germania, el a îngrijit-o cu multă dragoste, pe măsură ce puterile ei slăbeau, și a însoțit-o până la intrarea ei în slava cerească, în 31 decembrie 2021.

După o perioadă de doliu și liniște, slujirea lui a continuat. După ultima călătorie în Bulgaria, Ulf s-a întors complet epuizat în Germania, cu intenția de a reveni acolo după o scurtă odihnă. Dar calea Domnului avea să ducă mai sus. Puterile i-au slăbit vizibil și a avut nevoie de ajutor în îndeplinirea activităților zilnice. Pentru că inima i-a devenit mai slabă, a suferit uneori de lipsă de aer și de slăbiciune. În ciuda tuturor acestora, a rămas un om al rugăciunii, care, chiar și în orele grele ale suferinței, nu s-a gândit la sine, ci s-a rugat neîncetat pentru alții. Crucea care i-a fost pusă pe umeri a purtat-o în tăcere și supunere. Familia Niemann s-a îngrijit cu devotament de el și l-a însoțit până la plecarea sa acasă.

La 2 noiembrie 2025, a adormit liniștit și în pace. Cerul s-a deschis deasupra lui Ulf, iar Domnul și-a luat la Sine slujitorul credincios la ora 18:05, la vârsta de 94 de ani, 4 luni și 22 de zile, în slava veșnică. Acum Îl poate vedea pe Cel pe care L-a iubit mai presus de orice, pe Cel pe care L-a urmat și pe Cel pe care L-a vestit.

Ulf Oldenburg lasă în urma lui pe fiul său iubit, Jedidjah, și o mare ceată de copii ai lui Dumnezeu, care stau în nădejdea vie a revederii la Domnul.

„Aceștia sunt cei care urmează Mielul oriunde merge. Aceștia au fost răscumpărați dintre oameni, ca pârga pentru Dumnezeu și pentru Miel…”

Apocalipsa 14:4

„Vă previn: dacă porniți pe drumul lui «Dumnezeu și…», deschideți larg porțile tuturor demonilor.” — Karl Barth, God in Action,1935

Dați-mi voie să vă spun ceva despre clipa pe care o trăim.

Prieteni din Anglia și America, eu vin din Germania. Dintr-o țară care a ajuns la capătul drumului pe care voi abia pășiți. Și vă spun: dacă începeți să luați în serios omul (fals) pios, dacă refuzați să fiți radicali, dacă vă temeți de unghiurile ascuțite ale adevărului, veți ajunge acolo unde se află astăzi Biserica germană – în fața prăpastiei.

Ceea ce trăim noi în Germania, în aceste vremuri din urmă – această apostazie uluitoare, această trădare a Bisericii în favoarea naționalismului – vă îngrozește, sunt sigur. Și poate, în inima voastră, spuneți: „Mulțumescu-ți, Doamne, că nu sunt un creștin german!”

Dar vă spun: nu vă grăbiți să vă liniștiți. Căci acela va fi și capătul drumului vostru. Totul începe cu „viața creștină” și sfârșește în păgânism. Totul începe cu „Dumnezeu și…” și sfârșește cu „eu și… nimeni altcineva”.

Căci o dată ce admiteți să gândiți, fie și o singură dată: „Nu doar Dumnezeu, ci și eu”, și dacă inima voastră bate mai tare pentru acel „eu” — atunci, prieteni, acolo s-a rupt totul. Nu mai există oprire. Nu mai există întoarcere.

Și vă spun cu durere: printre creștinii germani sunt oameni sinceri, oameni buni, oameni demni. Dar sinceritatea nu i-a salvat. Bunătatea nu i-a păzit. Au căzut pradă rătăcirii.

Vă avertizez din nou: dacă porniți cu „Dumnezeu și…”, deschideți porțile tuturor demonilor. Și acuzația pe care o aduc, o rostesc în cuvintele lui Anselm: Tu non considerasti, quanti ponderis sit peccatum! — Nu ați cântărit greutatea păcatului! Iar păcatul este acesta: că omul se ia pe sine mult prea în serios.

Încă nu sunteți siliți să vă gândiți la toate acestea. Poate că în bisericile voastre se mai poate discuta. Poate că dușmanul nu și-a făcut încă apariția. Dar vă întreb: ce veți face când va veni? Veți putea înfrunta dușmanul cu armele pe care le țineți acum în mâini? Vă spun dinainte: nu veți rezista.

În Germania am învățat — nu din cărți, ci din carne și sânge — că singurul lucru care ne-a dat o șansă să înfruntăm adevăratul dușman și să-i respingem pretențiile a fost mesajul simplu: Dumnezeu este singurul ajutor! A fost acel Ori-Ori pe care l-am refuzat cândva. Învățați la timp ceea ce se mai poate învăța. Sunteți încă soldați în cazarmă. Focul nu a început. Dar într-o zi veți fi chemați în linia întâi. Poate că atunci vă veți aminti de această discuție. Poate că atunci veți înțelege ceea ce astăzi pare să vă scape. Și poate veți înțelege că radicalitatea va fi singura voastră șansă.