| CARVIEW |
Blogul Prof. Univ. Dr. Daniel DAVID: Pentru o Românie Raţională!
- Prima pagină
- Home
- De ce un blog Daniel David?
- Despre mine
- Pentru cititori – reguli de utilizare a blogului
- Inovaţii de frontieră
- Articole
România în lumea de azi. O scurtă analiză psihoculturală
Ca ministru al educației și cercetării, mi s-a cerut adesea să mă exprim și asupra unor fenomene psihosociale actuale pe care le analizam anterior ca psiholog. Am refuzat acest lucru, pentru a evita o interferență a rolurilor și pentru a nu genera un context în care analiza să fie percepută greșit și/sau distorsionată politic. Acum pot face o primă analiză succintă a situației psihoculturale actuale a țării, cu gândul că poate fi de folos oamenilor țării, inclusiv celor aflați temporar în diverse poziții de conducere instituțională.
Cum arată psihocultural lumea de astăzi?
Așa cum se știe, în demersurile psihoculturale contemporane, o distincție majoră se referă la organizarea unei societăți dominant individualist sau dominant colectivist. Așa cum am spus adesea, o organizare psihoculturală nu este bună sau rea în sine, dar poate deveni mai funcțională sau mai puțin funcțională, depinzând de contextul geopolitic al unei țări și/sau de anagajamentul aspirațional al acesteia. De asemenea, există mai multe modele de înțelegere a distincției individualism-colectivism, aici modelul utilizat fiind cel al psihologului olandez Hofstede (pe care l-am descris accentuând implicațiile sale psihoculturale din cadrul social mai larg, în lucrarea dedicată psihologiei românilor – David, 2015).
Simplu spus, într-o organizare colectivistă, instituțiile funcționează în logica unei „familii extinse” (familie/relații/rudenii), identitatea personală fiind strâns legată de identitatea grupului de apartenență („Noi”). Psihocultural vorbind, într-o astfel de structură (1) se așteaptă sacrificii personale în beneficul grupului, (2) există o solidaritate/empatie puternică intra-grup, dar (3) se manifestă și o suspiciune mai mare față de cei din afara grupului. Modalitatea stereotip de a căuta soluții atunci când apare o problemă poate fi formulată astfel: „Cunoști pe cineva care mă poate ajuta?”.
Tot simplu spus, într-o organizare individualistă, instituțiile se bazează pe reguli stabilite prin cooperare și încredere între indivizi autonomi. Așadar, individualismul psihocultural nu are conotația negativă a individualismului din limbajul cotidian, nu se referă la egoism, ci se referă la indivizi autonomi, la care identitatea personală nu depinde major de grupul de apartenență, ci de realizările personale („Eu!”). Tot psihocultural vorbind, (1) așteptarea este ca grupul să susțină individul, angajamentul individului fiind mai ales pentru grupul primar de apartenență (familie), (2) solidaritatea/empatia intra-grup este tot mare, fiind stabilită în baza încrederii și cooperării prin valori comune, existând însă (3) și o deschidere mai mare și spre cei din afara grupului, care pot fi acceptați dacă își asumă regulile grupului. Modalitatea stereotip de a căuta soluții atunci când apare o problemă poate fi formulată astfel: „Care este procedura de urmat?”.
SUA era exemplul ilustrativ pentru societățile în care instituțiile sunt bazate pe individul autonom, alături de Uniunea Europeană și Regatul Unit (incluzând și alte țări asociate psihocultural de aceste zone, în istorie sau în vremurile noastre). În ultimii ani, am asistat însă la o modificare a scorului de individualism în SUA, așa cum au arătat analizele recente derivate din modelul psihologului olandez Hofstede (vezi și AICI) (scala folosită pentru măsurare este, de obicei, de la 0 – colectivism, trecând prin 50 – echilibru, până la 100 – individualism). Spre exemplu, de când am scris despre psihologia românilor (David, 2015), scorul individualismului pentru SUA a scăzut de la 91 la acea vreme la 60 astăzi; fără a intra în analize științifice complexe, spun simplu că schimbarea este determinată atât de evoluții psihoculturale, cât și de îmbunătățiri metodologice în cercetare. Întrebarea este dacă instituțiile americane care au la bază această opțiune psihoculturală individualistă se vor schimba și, dacă da, în ce? Răspunsul la această întrebare este important, deoarece va avea influențe globale.
Sigur, o posibilitate este stabilizarea în această zonă de individualism, care, indiferent dacă apare ca modificare psihoculturală sau adecvare metodologică, probabil nu va angaja modificări instituționale puternice. O altă posibilitate este continuarea schimbării spre colectivism, lucru care va avea implicații majore asupra mecanismelor instituționale americane; de altfel, ca un semn concret al plauzibilității acestei direcții, este faptul că noul primar al New York-ului, Zohran Mamdani, a declarat explicit în discursul asociat preluării funcției de primar că „…We will replace the frigidity of rugged individualism with the warmth of collectivism” (deși aici probabil se referea la individualismul înțeles la nivelul simțului comun, nu psihocultural – atrăgând inevitabil diverse critici). În fine, o altă schimbare posibilă este ca instituțiile americane să adopte un model de business; și aici, ca un semn concret al plauzibilității acestei direcții, îl vedem oarecum angajat pe președintele Donald Trump, într-un astfel de model de business analiza cost-beneficiu putând schimba regulile sau cutumele prestabilite în instituțiile fundamentate individualist sau colectivist.
Ce este de făcut în România?
În 2015 spuneam că România se va mișca treptat dinspre colectivism spre individualism, având ca model instituțiile vestice, euroatlantice (David, 2015). Iar acest proces a început. Dacă în 2015 scorul de individualism al țării era de 30 (adică eram o societate accentuat colectivistă), astăzi, pe baza noilor analize din modelul lui Hofstede, acesta este de 46 (ceea ce arată încă o societate colectivistă, dar spre limita de 50), cu mici diferențe în funcție de regiunea țării, așa cum am arătat într-o analiză națională în 2020 (vezi figura de mai jos – David și colab., 2020).
Dar acest proces istoric de redefinire psihoculturală este acum riscant pentru țară, din mai multe motive:
- ținta spre care ne mișcam – individualismul – se schimbă (așa cum am văzut în SUA);
- acum suntem într-o poziție neclară și probabil instabilă – nici colectivism puternic, nici individualism puternic –, ceea ce poate genera polarizări și conflicte psihosociale;
- asistăm la o emancipare tot mai mare a populației – oamenii doresc să aibă o voce ascultată și să co-creeze deciziile care au efecte asupra lor –, ceea ce provoacă adesea regulile prestabilite. Acest lucru are însă loc în țară în contextul unei educații slabe, care a generat mult analfabetism funcțional, ceea ce ne predispune în acest proces la manipulare și conspirații, interferând chiar cu emanciparea care, bazată pe știință, ar putea să susțină eficient o societate modernă bazată pe cunoaștere, dar care, bazată pe pseudoștiință, poate duce la polarizări, conflicte, disoluții sociale și obscurantism.
În acest moment, instituțiile românești, ca expresii ale țesăturii psihosociale dintre noi, sunt presate de trei forțe: (1) menținerea direcției spre modelul individului autonom (care încă este puternic în UE – mai ales țările nordice și UK, dar și Franța și Germania); (2) reasumarea colectivismului ca obiectiv tacit sau explicit; (3) asumarea unui model cu influențe de business. În România, avem acum un tablou hibrid al instituțiilor, cu toate cele trei modele, având ponderi diferite în segmente sociale diferite. Acest lucru este un risc pentru țară, putând duce la rupturi în țesutul social care ne ține împreună.
Nu este o surpriză că opțiunea mea este pentru modelul individului autonom. Dar, asumând asta explicit, spun imediat că nu cred că acesta mai poate funcționa așa cum funcționa până acum! Acest model funcționa bine în cadrul democrației liberale clasice, care presupunea: (1) delegarea puterii personale unor reprezentanți (având încrederea ca fundament); (2) prin alegeri libere periodice și informate de presă (având adevărul ca fundament); (3) în cadrul unui stat de drept bazat pe reguli agreate în comun (având cooperarea ca fundament). Însă, astăzi, oamenii emancipați își deleagă puterea, dar își mențin active vocea și acțiunea și vor ca acestea să fie luate în considerare în timp real, lucruri greu de realizat într-un mod complet în țări cu milioane de oameni emancipați. În plus, adevărul pălește într-o lume a pseudoadevărurilor, ușor accesibile în spațiul public, unde presa de calitate nu mai are întotdeauna vocea cea mai auzită, lucru care apoi fisurează deopotrivă încrederea și cooperarea dintre oameni.
Așadar, democrația nu va mai fi așa cum a fost! România poate însă să-și transforme riscul într-o oportunitate, dacă înțelege acest lucru. Dar, pentru asta, instituțiile indivizilor autonomi pot supraviețui și produce efecte sociale doar dacă: (1) își prezintă public, transparent și regulat scopurile, acțiunile și procedurile; (2) ascultă feedbackul oamenilor și explică apoi ce se preia din acesta (și de ce) și ce nu se preia (și de ce), în logica co-creării deciziilor și (3) acceptă și asumă critici publice, cu atenție la a corecta ce este justificat din acestea, continuând însă să implementeze programatic lucrurile angajate la punctele 1-2. Totul cu înțelegerea faptului că schimbările în leadership, pentru obținerea efectelor sociale ale instituțiilor, pot fi mai frecvente decât în paradigma democrației liberale clasice.
Despre roboterapie în tulburări de spectru autist în Science Robotics
Mă bucur că reconectarea mea cu profesia – la un an după ce „m-am înrolat” în serviciul țării și al sistemului nostru de educație-cercetare ca ministru – vine la momentul când una din cele mai importante reviste științifice din lume și probabil cea mai de impact din domeniu – Science Robotics – a publicat (24.12.2025) unul din articolele la care țin foarte mult, (1) prin temă și relevanța acesteia în lumea științifică clinică și psihologică de azi, (2) prin implicațiile pentru persoanele care suferă de tulburare de spectru autist și familiile acestora și (3) prin munca enormă pusă în grantul care a susținut cercetarea științifică și în această parte specifică (articol).
Le mulțumesc tuturor colaboratorilor din țară și din străinătate, care nu sunt toți în acest articol, dar se regăsesc în alte articole asociate grantului. Echipa de cercetători a grantului este una internațională, implicând psihologi-clinicieni, psihologi-cognitiviști, informaticieni, ingineri și filosofi (etică).
Când am vorbit prima dată despre roboterapie în țară, cu mulți ani în urmă, am fost sever criticat. Ulterior, roboterapia a devenit un demers relevant în psihologie-psihoterapie. În domeniul tulburărilor de spectru autist relevanța este mai mare, deoarece persoanele cu această problemă au adesea o deschidere mai mare de a interacționa cu roboți, astfel încât ideea de a utiliza robotul pentru a le transfera abilități de interacțiuni sociale este una naturală – iată cum tehnologia utilizată în condiții de siguranță și de etică pentru om, nu ne blochează, dar ne ajută să ne dezvoltăm umanul! Multe din studiile anterioare în domeniu aveau limite importante – mai ales de metodologie: design, eșantion, transferabilitate etc. -, generându-se astfel concluzii instabile și mixte. În acest studiu am abordat problema sistematic, cu o metodologie riguroasă, mutându-ne cu grijă și comparativ din laborator în viața de zi de cu zi, pentru a verifica stabilitatea și impactul ecologic al concluziilor. Rezultatele arată că utilizarea robotului în terapie este comparabilă cu terapeutul uman, dar crește gradul de implicare a persoanei care se află în terapie. Aceste lucruri sunt fundamentale atunci când terapia este una intensă (mai multe zile într-o săptămână și mai multe ore într-o zi) și/sau de lungă durată (luni-ani), așa cum este cazul în aceste condiții psihologice.
Pentru mai multe detalii vezi:
1. Comunicatul American Association for the Advancement of Science (AAAS) – Science Robotics
News release
From: AAAS
Robot-assisted therapy for children with autism can be as effective as conventional therapy – and more engaging, too
Science RoboticsTwo new randomized clinical trials of robot-assisted therapy for young children with autism have found that sessions with the robot provide outcomes equivalent to conventional therapy, but with a significant increase in engagement from the children. One of the trials by Daniel David and colleagues involved a portable, real-world setup of the technology (as opposed to a static lab setup), further supporting the potential of robot-assisted therapy for autism interventions. While roles for robots in autism spectrum disorder (ASD) therapy have been explored for decades, clinical evidence of their efficacy and effectiveness is limited. The clinical trials by David et al. focused on imitation, joint attention, and turn-taking – all fundamental abilities that also provide the building blocks for more complex skills. The first trial included 69 children and 12 bi-weekly sessions of in-clinic, robot-assisted therapy to test the efficacy of the treatment, while the second trial included 63 children and five sessions, using a portable robot set-up suitable for home or school use to test effectiveness. The robot-assisted interventions were as effective as conventional therapy at addressing some ASD symptoms and mechanisms of imitation, joint attention, and turn-taking in children. At the same time, children appeared to be more engaged and less likely to lose interest in the training when the robot was involved. David et al. note that the trial designs were developed in consultation with parents, teachers, and children, and that the robot-assisted therapy was supervised by a human therapist.
2. Comunicatul UBB: Cercetătorii UBB arată cum pot fi utilizați roboții în terapia copiilor cu autism – https://news.ubbcluj.ro/cercetatorii-ubb-arata-cum-pot-fi-utilizati-robotii-in-terapia-copiilor-cu-autism/
3. Alte prezentări:
- https://www.scimex.org/newsfeed/robot-assisted-therapy-may-help-kids-with-autism
- https://medicalxpress.com/news/2026-01-robot-therapy-beneficial-children-autism.
- htmlhttps://www.neurologyadvisor.com/news/robot-assisted-therapy-beneficial-for-children-with-autism/
- https://www.emjreviews.com/neurology/news/robot-based-therapy-for-autism-shows-promise
Mesaj la sfârșit de mandat – ProViziunea-CaleaQX – Update
UPDATE: Deși mi-am anunțat demisia în 22 decembrie 2024, demersul formal s-a încheiat astăzi, 14 ianuarie 2025 (probabil ca urmare a sărbătorilor și zilelor libere). În această perioadă de tranziție, ca ministru în funcție, pentru a respecta și demisia anunțată public, nu am inițiat proiecte noi, continuând doar proiectele în derulare inițiate de mine ca ministru și activitățile care țineau de buna funcționare a sistemului de educație-cercetare. Îi urez noului ministru interimar al educației și cercetării – premierul Ilie Bolojan – succes!
Dragi oameni ai educației-cercetării și ai României,
Non nobis solum (Nu pentru noi înșine) – Cicero
Astăzi, 22 decembrie 2025, la exact un an de la invitația de a deveni ministru al Educației și Cercetării (22 decembrie 2024), i-am solicitat premierului eliberarea mea din funcția de ministru al Educației și Cercetării, prin depunerea demisiei la cabinetul acestuia. Recent am primit confirmarea. Deși demisia este un act unilateral, am vrut să fie o plecare amiabilă, așa cum a fost și colaborarea noastră.
A fost o onoare să servesc țara noastră din această poziție ca specialist/tehnocrat susținut de PNL, dar neafiliat politic, în două mandate – 23 decembrie 2024 – 23 iunie 2025 și 23 iunie 2025 – (probabil) 23 decembrie 2025 – și le mulțumesc președintelui țării Nicușor Dan și premierului Ilie Bolojan pentru suportul constant. Pentru mine amândoi sunt oameni cinstiți și dedicați binelui țării, astfel că mă bucur că am avut ocazia să lucrăm împreună.
Fără să fiu un om politic, am acceptat mandatul de ministru al Educației și Cercetării cu convingerea că, într-un moment dificil pentru țara noastră, datoria față de binele public trebuie să prevaleze asupra oricărei comodități personale sau profesionale. Am încercat, pe durata acestui mandat, să îmi exercit funcția cu rigoare, onestitate și respect față de oameni și de instituțiile statului, făcând ce mi-a stat în putere potrivit rațiunii și binelui comun. Astăzi, consider că această datorie a fost împlinită. Nu mi-am ales aceste timpuri, nici problemele acestor timpuri, doar felul în care să le înfrunt. Reformele inițiate, deciziile asumate și cadrele instituționale puse în mișcare pornind de la Raportul QX – Întrebări (Q) relevante pentru a găsi soluții eficiente prin care să înfruntăm Necunoscutul (X) prezentului și viitorului – pot continua fără prezența mea în această funcție. Mandatele sunt, prin natura lor, limitate, iar instituțiile trebuie să rămână funcționale dincolo de oamenii care le servesc temporar. Da, acest an a fost greu, pentru că am ales să rămân când ar fi fost mai simplu să plec! Am ținut traiectoria corectă când presiunea era mare și am ales responsabilitatea în locul abandonului, iar peste ani cred că asta va conta pentru educația și știința țării.
Motivația retragerii mele prin demisie este simplă și nu trebuie construite motivații ascunse în jurul acesteia: niciodată nu am vizat o carieră politică, ci am acceptat temporar funcția de demnitate publică de ministru (în 23 decembrie 2024 și în 23 iunie 2025), pentru a ajuta țara și sistemul nostru de educație-cercetare în situațiile de criză pe care le-au traversat. Iar de data aceasta, decizia mea de retragere este definitivă!
- Criza politică s-a încheiat și eram pregătit în iunie 2025 să revin la Cluj-Napoca. Dar angajamentul Coaliției pentru Raportul QX și nevoia de a ajuta în perioada de criză fiscal-bugetară – când țara era la risc de incapacitate de plată, cu impact negativ și asupra sistemului nostru de educație-cercetare – m-au determinat să mă angajez temporar, așa cum i-am spus de atunci premierului, pentru un al doilea mandat.
- Acum, așa cum arată evaluările internaționale – S&P-iulie, Fitch-august, Moody’s-septembrie și Comisia Europeană în 25 noiembrie 2025 –, țara s-a stabilizat, iar pentru sistemul de educație-cercetare marile reforme derivate din Raportul QX sunt (1) adoptate, (2) în curs de adoptare și/sau (3) problematizate public (fără a mai putea fi ignorate).
- După ce școala a început, nu mai eram la risc cu salariile/bursele pe anul 2025, iar în 25 noiembrie 2025 Comisia Europeană a dat undă verde țării cu referire la deficitul bugetar și fondurile europene, i-am transmis premierului ca mi-am onorat promisiunea și că trebuie să pregătim tranziția la un alt ministru, intenționând să mai rămân (1) până când adoptăm și programele din reforma curriculumului liceal – ca să nu las viitorului ministru un „cartof fierbinte” și, după o discuție cu premierul, (2) până în luna decembrie, când se va definitiva evaluarea țării din partea Comisiei Europene. Așa cum am mai declarat, plecarea ministrului care conduce sistemul de educație-cercetare, unul dintre cele mai mari sisteme bugetare ale țării, ar fi putut pune la risc evaluările internaționale ale țării, unde stabilitatea guvernamentală contează. Premierul a fost de acord să reluăm discuția în decembrie, dar, odată ce am văzut că în 12 decembrie 2025 Comisia Europeană a reconfirmat că România a intrat pe o traiectorie bună, iar fondurile europene nu vor fi blocate, decizia mea de a mă retrage a rămas de data aceasta finală.
- Oricum, ca urmare a respectului pentru dezbaterile publice și pentru cei implicați, am amânat decizia față de programa la limba și literatura română, astfel că noului ministru îi va rămâne de adoptat programa, dar am creat contextul închiderii polarizării dezbaterii prin solicitarea către comisia de specialitate de a lua în seamă următoarele (eu aș aproba-o, dacă aș vedea incluse aceste solicitări):
- Includerea sugestiilor relevante, chiar dacă vin din școli de gândire diferite;
- Flexibilizarea structurii programei, prin focalizarea pe competențe și o listă de referință de autori reprezentativi, care apoi pot să fie personalizate sub forma metodei/logicii de predare și a referințelor literare suplimentare de către profesor, în funcție de clasa pe care o are – întoarcem așadar decizia la profesori și elevi, în cadrul unor repere fundamentale (așa cum am făcut și cu planurile cadru alternative).
- Oricum, ca urmare a respectului pentru dezbaterile publice și pentru cei implicați, am amânat decizia față de programa la limba și literatura română, astfel că noului ministru îi va rămâne de adoptat programa, dar am creat contextul închiderii polarizării dezbaterii prin solicitarea către comisia de specialitate de a lua în seamă următoarele (eu aș aproba-o, dacă aș vedea incluse aceste solicitări):
Nu în ultimul rând, am sentimentul că, dacă voi mai rămâne, voi trece o linie dincolo de care reconectarea cu profesia mea (eu mă consider în primul rând un psiholog!) ar avea de suferit, iar cinstit este ca bugetul pe anul 2026 să fie făcut de ministrul care îl va administra – așa cum am convenit cu premierul de când am acceptat al doilea mandat. Am ajuns să înțeleg mai bine și să apreciez rolul factorului politic, dar alegerea mea este acum cea profesională! Aceasta este vocația mea în care pot oferi, pe termen lung, valoare adăugată țării mele. Rămân așadar angajat pentru o Românie modernă prin educație și știință, iar dacă vor mai fi situații de criză pentru țară, factorul politic știe unde sunt și nu voi ezita să ajut, dacă voi avea aceste competențe.
Pe parcursul mandatului, mi s-a cerut de mai multe ori demisia, mai ales din partea unor partide de opoziție și a unor organizații de tip sindical, atât ca urmare a opțiunilor euroatlantice (chiar în primele zile de la numire), cât și ca urmare a faptului că reformele inițiate sunt unele paradigmatice, care schimbă sistemul. Dar, așa cum am spus, retragerea mea din funcția de ministru poate surveni (1) prin acțiunea Parlamentului, (2) la solicitarea Premierului – mai ales prin raportare la cât de bine se implementează Programul de Guvernare – sau (3) prin decizie proprie – când voi crede că acest lucru nu pune la risc educația-cercetarea și/sau țara. Cred că riscul este redus în acest moment: (1) țara este pe o traiectorie stabilă, (2) sistemul de educație-cercetare a trecut de furtuna fiscal-bugetară, fără ca oamenii să-și piardă posturile sau salariile, acum fiind pregătit pentru continuarea reformelor și pentru dezvoltare și, așa cum am mai spus, (3) marile reforme derivate din Raportul QX sunt (a) adoptate, (b) în curs de adoptare și/sau (c) problematizate public (fără a mai putea fi ignorate).
Nu am avut șansa unui ministeriat pentru vremuri măcar relativ normale. Dar este adevărat că, dacă ar fi fost vremuri normale, nu sunt sigur că aș fi acceptat poziția de ministru. Am condus „corabia” educației și cercetării prin furtuna politică (primul mandat) și fiscal-bugetară (al doilea mandat), fiind permanent expuși riscului de a ne scufunda politic sau financiar, am întărit-o în această încercare (prin reformele inițiale) și am arătat cum ar mai trebui consolidată și pe ce căi să navigheze (prin Raportul QX). Acum, ieșiți din furtună, funcționăm deja cu unele paradigme mai moderne și suntem pregătiți pentru modernizare pe scară largă, inclusiv pentru resurse financiare care pot veni acum în sistem prin mecanisme sănătoase.
Da, așa cum am mai afirmat în diverse contexte, anul 2025 este probabil cel mai dificil și periculos an pentru țară după Revoluția din 1989 (de aceea l-am numit „anul Hidrei”). Dacă în prima jumătate a anului 2025, ne-am confruntat cu o criză politică majoră (legată de alegerile prezidențiale – deci la nivelul celei mai înalte poziții din stat), în condiții de austeritate economică, din a doua jumătate a anului 2025, am intrat direct într-o criză fiscal-bugetară, cu risc de blocaj al țării. Au mai fost ani dificili pentru țară – atât economic, cât și politic –, dar în 2025 crizele interne politice și economice vin puternic combinate, pe fondul unui război la granița țării, al atacurilor hibride asupra țării și al unor crize internaționale legate de reașezarea arhitecturii ordinii mondiale. Am trecut într-un singur an împreună cu guvernul prin șapte moțiuni de cenzură și una simplă (pe educație), ceea ce susține indubitabil caracterul special și periculos al acestui an. Într-un astfel de mediu, rolul Ministerului Educației și Cercetării este crucial pentru a avea o societate rezilientă bazată pe cunoaștere! Într-adevăr, după cum am mai afirmat, eu cred că Ministerul Educației și Cercetării este cel mai important minister al unei țări, deoarece aici se generează cunoașterea prin cercetare-dezvoltare-inovare (CDI) și se diseminează apoi prin educație, astfel încât poate să fie utilizată de toți ceilalți, pentru a avea o societate bazată pe cunoaștere, cu impact pozitiv asupra bunăstării și calității vieții noastre. În plus, este antidotul vremurilor noastre la atacul pseudocunoașterii asupra civilizației și democrației. Așadar, integrarea celor două domenii este fundamentală, pentru a ne dezvolta ca o societate bazată pe cunoaștere, cu impact pozitiv asupra bunăstării personale: (1) fără cercetare, devenim o colonie științifică/tehnologică!; (2) fără educație, devenim o civilizație eșuată sub obscurantism! Iar virusul potențial mortal al societății bazate pe cunoaștere este analfabetismul funcțional, pe care ca ministru l-am identificat ca inamic principal și l-am confruntat direct (măsuri pentru reducerea lui) și indirect (măsuri pentru creșterea actului educațional), inclusiv prin includerea lui ca risc de securitate națională în Strategia Națională de Apărare a Țării!
M-aș fi bucurat să las „Pactul pentru Deceniul Educației-Cercetării (2026-2036)” asumat prin semnătură, dar precipitarea ultimelor săptămâni nu a creat contextul adecvat. Reamintesc însă liderilor partidelor pro-occidentale că, la întâlnirea Coaliției, l-au asumat cu toții în principiu, urmând să fie operate doar unele ajustări de formulare, și mizez pe cuvântul angajat acolo, dincolo de semnătura formală!
- În fiecare an, începând cu 2026, bugetul destinat educației și cercetării va fi mai mare decât cel din anul precedent (în termeni nominali și ca procent din PIB), pentru a ne intersecta cât mai repede posibil cu valorile stabilite în legile existente.
- Cele două domenii dedicate cunoașterii – cercetarea (știința) și educația (cel puțin învățământul superior) – rămân în cadrul aceleiași autorități naționale, pentru a contribui coordonat la dezvoltarea țării ca o societate bazată pe cunoaștere.
- Măsurile majore în aceste domenii trebuie să corespundă unor practici UE/OECD – cu precădere cele care țin de statutul elevului/studentului și cadrelor didactice/de cercetare, precum și cele legate de curriculum, evaluare și arhitectura sistemelor de educație-cercetare –, țintind mereu spre cele mai bune practici UE/OECD. Devierile de la aceste practici vor fi prezentate și argumentate public.
Vă mulțumesc tuturor pentru suport și implicare! Le mulțumesc mai ales echipei din cabinet și colegilor din minister cu care am lucrat direct, care au dus greul alături de mine, și echipei de la UBB, care mi-a ținut locul un an, când mintea mea era dedicată sistemului național de educație-cercetare și țării. Am dus împreună greul și criticile, deci și reușitele sunt ale tuturor. Dar le mulțumesc și oamenilor din UBB, minister și din sistemul de educație-cercetare cu care nu am interacționat direct, dar care și-au făcut onest și adesea tăcut datoria, astfel încât lucrurile să funcționeze. Fără acest suport, specific și general, care să contracareze criticile inevitabile când deranjezi paradigme fondatoare (dar vetuste) și care să asigure funcționarea de bază a lucrurilor, era mai greu, dacă nu imposibil. Criticilor de bună credință le spun că un ministru responsabil nu face mereu ce dorește, ci face ceea ce trebuie să facă pentru binele comun, iar dacă mai greșește învață și corectează. Celorlalți critici, de care mă despart nu doar valori și viziuni, ci și atitudini, le spun că un ministru responsabil face ceea ce trebuie să facă prin raportare la lucrurile asumate – în acest caz, Programul de Guvernare! Dar în primul rând trebuie să mulțumesc familiei mele, care mi-a acceptat lipsa, tocmai când ar fi avut poate nevoie mai mare de mine, și care a suferit alături de mine din cauza criticilor drepte și nedrepte, dar inevitabile pentru un ministru.
O vreme voi evita să mă pronunț asupra educației-cercetării, pentru a nu-i încurca pe cei care vor veni după mine și pentru a nu-i pune în situații incomode și, uneori, poate nedrepte, în care m-am aflat adesea și eu. În lunile următoare voi transpune în texte unele gânduri despre cum am simțit eu, la nivel personal, că au fost cele două mandate, multe alte lucruri urmând a fi discutate în viitor. Deocamdată, vă expun mai jos, în sinteză, lucrurile care mi s-au părut mai relevante.
Închei mesajul cu câteva versuri din poezia IF a lui Rudyard Kipling (în traducere anonimă), care m-au ajutat să am atitudinea psihologică pentru reforme și măsuri complicate în criza politică și fiscal-bugetară prin care trece țara și sistemul nostru de educație-cercetare:
De poţi să nu-ţi pierzi capul, când toţi în jurul tău
şi l-au pierdut pe-al lor, găsindu-ţi ţie vină, […]
De poţi s-auzi cuvântul rostit cândva de tine
Răstălmăcit de oameni, ciuntit şi prefăcut, […]
De poţi vorbi mulţimii fără să minţi
Și dacă te poţi plimba cu regii, fără a te-ngâmfa,
De nici amici, nici duşmani nu pot vreun rău să-ţi facă,
Pentru că doar dreptatea e călăuza ta,
Şi dacă ştii să umpli minuta trecătoare,
Să nu pierzi nicio filă din al vieţii tom,
Al tău va fi Pământul, cu bunurile-i toate,
Şi mai presus de toate – tu vei rămâne OM!
Quod in potestate fuit, factum est!
(Ce a fost în puterea mea s-a făcut) – filosofia lui Epictet
Cu prețuire,
Prof. univ. dr. psih. Daniel David
Ministrul Educației și Cercetării
Membru al Academiei Române (m.c.) și al Academiei Europene
…
PROGRAM MINISTERIAL ProViziunea-CaleaQX – FIȘĂ SINTETICĂ ȘI SELECTIVĂ DE REFORME ȘI MĂSURI CHEIE (așa cum le înțeleg și cum le-am gândit ca ministru al Educației și Cercetării pe parcursul celor două mandate din perioada 23 decembrie 2024 – 23 iulie 2025 – 23 decembrie 2025).
- Angajamentul (Pro) pentru Viziunea (ce vrem) și Calea (cum facem) QX în educație-cercetare derivă din Raportul QX – un diagnostic al sistemului național de educație-cercetare. Avem așadar un demers comprehensiv, bazat pe dovezi (evidence-based), după o etapă de evaluare și diagnostic.
- Unele reforme și măsuri sunt deja adoptate și funcționale, altele adoptate, unele în diverse faze de elaborare, iar alte deja problematizate public.
- Criza și măsurile fiscal-bugetare din iulie 2025 au interferat cu ProViziunea-CaleaQX, dar am încercat să caut oportunități, accelerând în acest context unele reforme și măsuri QX, dar, cu toate acestea, unele au trebuit amânate în implementare.
- Unele reforme și măsuri sunt deja adoptate și funcționale, altele adoptate, unele în diverse faze de elaborare, iar alte deja problematizate public.
- Mă aștept ca după cel mult 4-5 ani, și anume după implementarea acestor reforme/măsuri deja adoptate într-un ciclu de studiu, să avem o creștere a calității educației și cercetării, reflectată în rezultate naționale și internaționale, și o reducere majoră a analfabetismului funcțional, cu folosirea adecvată a potențialului nostru de inteligență și creativitate!
- Probabil că sunt și alte căi pentru atingerea acestor rezultate, alternative sau complementare celor propuse de mine, iar cu siguranță noii miniștri pot și vor avea astfel de contribuții. Spun doar că acest „Program Ministerial ProViziune-CaleaQX” (derivat din Raportul QX), cu care mă identific, dacă este implementat adecvat, devine una din soluțiile clare pentru ceea ce așteptăm de la educație-cercetare, pentru care îmi pot asuma responsabilitatea în fața oamenilor educației și a țării.
- Pentru detalii vezi Raportul QX și Raportul după 10 luni de mandat.
- De asemenea, pentru detalii privind reformele/măsurile, vezi și secțiunea de comunicate a Ministerului Educației și Cercetării (perioada 23 decembrie 2024-23 decembrie 2025).
- Probabil că sunt și alte căi pentru atingerea acestor rezultate, alternative sau complementare celor propuse de mine, iar cu siguranță noii miniștri pot și vor avea astfel de contribuții. Spun doar că acest „Program Ministerial ProViziune-CaleaQX” (derivat din Raportul QX), cu care mă identific, dacă este implementat adecvat, devine una din soluțiile clare pentru ceea ce așteptăm de la educație-cercetare, pentru care îmi pot asuma responsabilitatea în fața oamenilor educației și a țării.
PROGRAM MINISTERIAL – ProViziunea-CaleaQX – Update
UPDATE: Deși mi-am anunțat demisia în 22 decembrie 2024, demersul formal s-a încheiat astăzi, 14 ianuarie 2025 (probabil ca urmare a sărbătorilor și zilelor libere). În această perioadă de tranziție, ca ministru în funcție, pentru a respecta și demisia anunțată public, nu am inițiat proiecte noi, continuând doar proiectele în derulare inițiate de mine ca ministru și activitățile care țineau de buna funcționare a sistemului de educație-cercetare. Îi urez noului ministru interimar al educației și cercetării – premierul Ilie Bolojan – succes!
…
PROGRAM MINISTERIAL ProViziunea-CaleaQX – FIȘĂ SINTETICĂ ȘI SELECTIVĂ DE REFORME ȘI MĂSURI CHEIE (așa cum le înțeleg și cum le-am gândit ca ministru al Educației și Cercetării pe parcursul celor două mandate din perioada 23 decembrie 2024 – 23 iulie 2025 – 23 decembrie 2025).
- Angajamentul (Pro) pentru Viziunea (ce vrem) și Calea (cum facem) QX în educație-cercetare derivă din Raportul QX – un diagnostic al sistemului național de educație-cercetare. Avem așadar un demers comprehensiv, bazat pe dovezi (evidence-based), după o etapă de evaluare și diagnostic.
- Unele reforme și măsuri sunt deja adoptate și funcționale, altele adoptate, unele în diverse faze de elaborare, iar alte deja problematizate public.
- Criza și măsurile fiscal-bugetare din iulie 2025 au interferat cu ProViziunea-CaleaQX, dar am încercat să caut oportunități, accelerând în acest context unele reforme și măsuri QX, dar, cu toate acestea, unele au trebuit amânate în implementare.
- Unele reforme și măsuri sunt deja adoptate și funcționale, altele adoptate, unele în diverse faze de elaborare, iar alte deja problematizate public.
- Mă aștept ca după cel mult 4-5 ani, și anume după implementarea acestor reforme/măsuri deja adoptate într-un ciclu de studiu, să avem o creștere a calității educației și cercetării, reflectată în rezultate naționale și internaționale, și o reducere majoră a analfabetismului funcțional, cu folosirea adecvată a potențialului nostru de inteligență și creativitate!
- Probabil că sunt și alte căi pentru atingerea acestor rezultate, alternative sau complementare celor propuse de mine, iar cu siguranță noii miniștri pot și vor avea astfel de contribuții. Spun doar că acest „Program Ministerial ProViziune-CaleaQX” (derivat din Raportul QX), cu care mă identific, dacă este implementat adecvat, devine una din soluțiile clare pentru ceea ce așteptăm de la educație-cercetare, pentru care îmi pot asuma responsabilitatea în fața oamenilor educației și a țării.
- Pentru detalii vezi Raportul QX și Raportul după 10 luni de mandat.
- De asemenea, pentru detalii privind reformele/măsurile, vezi și secțiunea de comunicate a Ministerului Educației și Cercetării (perioada 23 decembrie 2024-23 decembrie 2025).
- Probabil că sunt și alte căi pentru atingerea acestor rezultate, alternative sau complementare celor propuse de mine, iar cu siguranță noii miniștri pot și vor avea astfel de contribuții. Spun doar că acest „Program Ministerial ProViziune-CaleaQX” (derivat din Raportul QX), cu care mă identific, dacă este implementat adecvat, devine una din soluțiile clare pentru ceea ce așteptăm de la educație-cercetare, pentru care îmi pot asuma responsabilitatea în fața oamenilor educației și a țării.
I. EDUCAȚIE
1. PREUNIVERSITAR
Nivel antepreșcolar și preșcolar (de urmărit implementarea prin MEC, MEC-ARACIS și MEC-Inspectorate)
- Am inițiat regândirea formării în domeniu prin încurajarea pentru anii viitori de programe didactice cu dublă specializare (solicitate deja către universități): „Educație timpurie și Învățământ primar” (alături de modalitățile propuse deja prin legislație: „Educație timpurie” sau „Învățământ primar”).
- Cred că curriculumul finalizat în 2024 este deocamdată unul bun, așa că m-am focalizat pe un grad mai mare de cuprindere, prin infrastructură nouă (ex. salvând prin renegocierea din PNRR ceea ce se putea salva în acest sens) și pe angajarea/formarea de resursă umană calificată. Acest lucru ar trebui continuat!
- Creșterea gradului de cuprindere în sistem și formarea resursei umane reprezintă mize fundamentale pentru buna funcționare a acestui nivel!
Nivel primar (de urmărit implementarea prin MEC și MEC-Inspectorate)
- Am introdus învățarea remedială (2 ore pe săptămână).
- Competențe: consolidare, corectare, performanță și utilizarea în viața cotidiană.
- Așa cum introducerea clasei pregătitoare a crescut eficiența și calitatea educației la acest nivel, acest mecanism remedial poate contribui la o mai bună pregătire a copiilor pentru tranziția la nivel de gimnaziu.
- Am schimbat evaluarea națională la clasele a II-a și a IV-a.
- Itemi diverși, focalizați atât pe competențe curriculare, cât și pe utilizarea competențelor la viața cotidiană;
- Extinderea competențelor testate.
- Am inițiat formarea pentru învățământ simultan de calitate.
- Pentru viitor: de reanalizat curriculumul (vechi deja de peste un deceniu)!
Nivel gimnazial (de urmărit implementarea prin MEC și MEC-Inspectorate)
- Am stabilit utilizarea unui procent de 25% din timpul alocat fiecărei discipline pentru învățare remedială.
- Competențe: consolidare, corectare, performanță și utilizarea în viața cotidiană.
- Îl consider un demers cheie, cunoscând faptul că o schimbare majoră în scăderea performanței elevilor se observă odată cu trecerea de la nivelul învățământului primar la cel gimnazial.
- Am schimbat evaluarea națională la clasa a VI-a.
- Itemi diverși, focalizați atât pe competențe curriculare, cât și pe utilizarea competențelor la viața cotidiană.
- Extinderea competențelor testate.
- Pentru viitor: de reanalizat curriculumul (vechi deja de aproape un deceniu)!
Nivel liceal (de urmărit implementarea prin MEC și MEC-Inspectorate)
- Am stabilit utilizarea unui procent de 25% din timpul alocat fiecărei discipline pentru învățare remedială.
- Competențe: consolidare, corectare, performanță și utilizarea în viața cotidiană.
- Acest mecanism remedial poate contribui la o mai bună pregătire a copiilor pentru examenul național de bacalaureat și/sau pentru integrarea pe piața muncii.
- Am reglementat operațional reforma învățământului tehnologic (și dual).
- Am realizat reforma curriculară.
- Planurile-cadru și Programele.
- Planurile-cadru alternative reprezintă un demers de reformă disruptivă, care poate schimba decisiv în bine sistemul educațional.
- Așa cum am spus, ca urmare a respectului pentru dezbaterile publice, am amânat decizia față de programa la limba și literatura română, astfel că noului ministru îi va rămâne de adoptat programa, dar am creat contextul închiderii polarizării dezbaterii prin solicitarea către comisia de specialitate de (eu aș aproba-o dacă aș vedea incluse aceste solicitări):
- Includere a sugestiilor relevante, chiar dacă vin din școli de gândire diferite;
- Flexibilizare structurii programei, prin focalizarea pe competențe și o listă de referință de autori reprezentativi, care apoi pot să fie personalizate sub forma metodei/logicii de predare și a referințelor literare suplimentare de profesor, în funcție de clasa pe care o are – întoarcem așadar decizia la profesori și elevi, în cadrul unor repere fundamentale (așa cum am făcut și cu planurile cadru alternative).
- Așa cum am spus, ca urmare a respectului pentru dezbaterile publice, am amânat decizia față de programa la limba și literatura română, astfel că noului ministru îi va rămâne de adoptat programa, dar am creat contextul închiderii polarizării dezbaterii prin solicitarea către comisia de specialitate de (eu aș aproba-o dacă aș vedea incluse aceste solicitări):
- Planurile-cadru alternative reprezintă un demers de reformă disruptivă, care poate schimba decisiv în bine sistemul educațional.
- Pentru viitor: de continuat reforma curriculară cu etapele de manuale (clasice, cu extensii moderne – AI/Gaming) și de pregătire a profesorilor (în tehnici moderne de educație).
- Planurile-cadru și Programele.
- Dacă lucrurile merg normal și fiecare își face treaba în continuare, anul școlar 2026-2027 poate să fie o restartare majoră a nivelului liceal (se poate!):
-
-
- Cu un proces educațional modernizat, prin noul curriculum;
- Inclusiv modernizarea proceselor asociate, precum (1) standarde de evaluare și notare (la toate nivelurile în preuniversitar), care vor permite apoi comparații între școli și valorizarea portofoliilor educaționale, (2) manuale atractive și (3) profesori bine pregătiți pentru noul curriculum.
- Cu infrastructură rațională – școli reorganizate pentru a se evita fragmentarea (acest lucru se aplică la toate nivelurile învățământului preuniversitar);
- Cu un leadership performant – directori aleși prin concurs și inspectorate reorganizate (acest lucru se aplică la toate nivelurile învățământului preuniversitar).
- Cu un proces educațional modernizat, prin noul curriculum;
-
-
Nivel postliceal (de urmărit implementarea prin MEC)
- Am adoptat și inițiat reglementări privind calificările (nivel 5) prin Autoritatea Națională pentru Calificări (ANC).
Nivel preuniversitar – Transversal (de urmărit implementarea prin MEC și MEC-Inspectorate)
- Includerea analfabetismului funcțional în Strategia Națională de Apărare a Țării.
- Deblocarea programului Flex/Flex Abroad (România-SUA: 2026-2027).
- Am reglementat reforma pentru reducerea discrepanțelor între unitățile școlare.
- Urmărit strategic de minister, cred că este un demers fundamental pentru a reduce discrepanțele dintre unitățile școlare din țară, astfel încât să ameliorăm șansele de start corect în educație și în viață al tuturor copiilor!
- Reglementarea temelor pentru acasă.
- Introducerea operațională a „Școlilor din spital”.
- Regândirea olimpiadelor, pentru a reflecta mai bine excelența.
- Proiecte majore din fonduri europene:
- Lansarea proiectului ConsEDU pentru reorganizarea consilierii școlare și orientării profesionale (prin PEO).
- Finalizarea și depunerea proiectului necompetitiv Sistem Integrat de Management al Școlarității (SIMS prin POCIDIF), care va redefini fundamental sistemul de educație preuniversitară prin prisma digitalizării (ex. evaluări online, catalog electronic extins, administrație online etc.).
- Finalizarea proiectului necompetitiv dedicat copiilor cu cerințe educaționale speciale (CES prin PEO) – urmează să fie depus în ianuarie 2026.
- Proiecte demarate:
- Inițierea discuțiilor privind metodologia de concurs pentru directori și inspectori – Jalon PNRR, inclusiv trainingul acestora. Planificarea este ca anul școlar 2026-2027 să înceapă cu aceste procese încheiate, ca un element de calitate și de definire explicită a limitei dintre educație și politic.
- Ca noutate, pentru numirea inspectorilor generali, în 2025 s-a solicitat și un plan de management, prin prisma Programului de Guvernare.
- Prin PNRR se desfășoară deja programe de formare pentru leadershipul educațional, în vedere creșterii gradului de profesionalizare.
- Inițierea reformei asociată standardelor de evaluare și notare în nivelul învățământului primar, gimnazial și liceal – odată finalizată va permite pentru prima dată comparații riguroase între școli și considerarea portofoliului școlar în diverse analize și selecții.
- Inițierea discuțiilor despre evaluarea națională de la clasa a VIII-a și titularizare (vezi și Raportul QX). Sunt practici neobișnuite în aria europeană a educației, iar schimbarea lor poate contribui major la creșterea calității educației. Reforma acestora trebuie însă făcută în perioade care nu se suprapun cu situațiile de criză.
- Cred că regândirea evaluării naționale la clasa a VIII și neutilizarea rezultatelor de la examenul național de bacalaureat pentru admiterea la universitate pot reorienta școala spre plăcerea și eficiența procesului educațional, acum tensionat și distorsionat de miza notelor la materiile implicate în cele două tipuri de evaluări.
- Inițierea discuțiilor privind metodologia de concurs pentru directori și inspectori – Jalon PNRR, inclusiv trainingul acestora. Planificarea este ca anul școlar 2026-2027 să înceapă cu aceste procese încheiate, ca un element de calitate și de definire explicită a limitei dintre educație și politic.
2. UNIVERSITAR ȘI POSTUNIVERSITAR
Nivel învățământ superior (de urmărit implementarea prin MEC și MEC-ARACIS)
- Reforma Bologna 2.0 – Definirea și/sau implementarea (în baza Legii 199/2023).
- Misiunea universităților – cu impact asupra redefinirii arhitecturii sistemului național de CDI.
- Separarea condiționării ciclurilor de studiu în aceeași instituție.
- Aprobarea programelor pentru primele generații cu dublă specializare (major-minor): 2025-2026.
- Cu impact și asupra învățământului preuniversitar, pentru predare în arii curriculare mai largi.
- Operaționalizarea cadrului necesar pentru concentrările academice.
- Am inițiat discuția despre formarea psihopedagogică pentru cadrele didactice din mediul universitar (Ordinul de ministru este în etapa de proiect, implicând mecanisme riguroase de formare, dar flexibile și modulare, cu traiectorii diferite, inclusiv de recunoaștere a experienței).
- Am inițiat discuția despre formarea psihopedagogică pentru mediul preuniversitar, concluziile argumentând pentru un model hibrid, de licență didactică (de preferat dublă specializare) și de modernizare a modulelor I și II în asociere cu masteratele de specialitate. Masterul didactic, așa cum este acum prevăzut în lege, nu pare să aibă un suport larg.
Nivel postuniversitar și învățare pe parcursul vieții (de urmărit implementarea prin MEC și MEC-ANC)
- Organizarea operațională a studiilor postuniversitare.
- Reglementări ale învățării pe parcursul vieții prin ANC.
II. CERCETARE-DEZVOLTARE-INOVARE (de urmărit implementarea prin MEC și MEC-ANC)
- Demararea operațională în 2025 a evaluării unităților de cercetare-dezvoltare-inovare (CDI), cu impact asupra redefinirii arhitecturii sistemului național de CDI.
- Stabilită ca Jalon PNRR și prin Legea 25/2023, o consider cea mai importantă reformă în cercetare-dezvoltare-inovare din anii ’90 până astăzi.
- Odată redefinită arhitectura, se vor asimila natural și mai bine cele mai bune practici internaționale din CDI.
- De la demararea procesului în acest an (2025), până în prezent, 27 de unități de CDI au trecut deja prin procesul de evaluare.
- Proiectul de Lege pentru digitalizarea și eficientizarea activității de CDI (Jalon PNRR – în curs de includere pe circuitul legislativ).
- Aprobarea consiliilor științifice necesare funcționării sistemului național de CDI (ex. CNCS, CCCDI, CNECSTDI).
- Aprobarea Codului de etică și deontologie profesională a personalului de cercetare-dezvoltare-inovare.
- Consolidarea proiectului „Laserul de la Măgurele” (pentru finalizare – sursa gamma).
- Obținerea aprobării oficiale pentru platforma europeană ERIC-DANUBIUS, singura platformă de acest tip cu coordonare din România.
- Echilibru între fondurile distribuite prin competiție și cele alocate specific.
III. TRANSVERSAL (de urmărit implementarea prin MEC)
- Educația bazată pe dovezi – Prin raportare la practici internaționale, cercetări științifice, inclusiv prin diverse Ghiduri propuse în 2025.
- Inclusiv reglementarea metodologică a „Săptămânii Altfel” și a „Școlii Verzi”, pentru a se integra mai bine în procesul educațional, pe baza feedbackului primit din sistem.
- Educația-Știința ca domenii strategice – Prin includerea educației și cercetării ca teme de referință în Strategia Națională de Apărare a Țării.
- Etică – Un proiect articulat pentru învățământ superior-cercetare a fost deja elaborat de o comisie de lucru cu experți externi, proiect care ar trebui să stea acum la baza unor modificări legislative. Alte aspecte specifice au fost deja adoptate:
- Hărțuire, violență, consum de droguri, camere de supraveghere, sesizări anonime („butonul roșu”) etc.
- Digitalizare (cu impact și asupra debirocratizării) – Posibilitatea utilizării standard a catalogului electronic (anterior anului 2025 era într-un regim de tip pilotare); pregătirea profesorilor în psihopedagogie digitală.
-
- Proiectul Sistem Integrat de Management al Școlarității (SIMS prin POCIDIF), va redefini fundamental sistemul de educație preuniversitară prin prisma digitalizării (ex. evaluări online, catalog electronic extins, administrație online etc.).
-
- Am inițiat discuția la nivel de Guvern ca procedura pentru bursele sociale să fie preluată de instituțiile de profil.
- Concentrări academice (ex. universități-institute), pentru a reduce fragmentarea sistemului național de învățământ superior și cercetare, cu impact pozitiv asupra eficienței academice.
- Reglementări privind educația nonformală și informală prin ANC.
- Renegocierea PNRR.
- S-au recuperat prin renegociere în 2025 aproximativ 1 miliard de euro din pierderile potențiale estimate inițial – de 1 miliard și 700 de milioane de euro (aflate la risc).
- Am demarat și reorganizări care să asigure implementarea cât mai eficientă a proiectelor pe care le-am renegociat.
- S-au recuperat prin renegociere în 2025 aproximativ 1 miliard de euro din pierderile potențiale estimate inițial – de 1 miliard și 700 de milioane de euro (aflate la risc).
- Internaționalizare (unele demersuri au fost începute în mandatele anterioare, dar au fost finalizate în 2025)
- Închiderea negocierilor cu OECD pentru educație și cercetare/știință.
- Revenirea după 14 ani a țării în conducerea UNESCO.
- Aderarea României la Agenția Europeană pentru Cerințe Educaționale Speciale și Educație Incluzivă (EASNIE).
- Am adoptat legislația care angajează România în evaluarea PIAAC (OECD), prin care vom afla în premieră la modul riguros cum stăm cu nivelul competențelor la nivelul adulților și am propus extinderea evaluării PISA și la competențele financiare.
- Au rămas în draft (lucru) avansat:
- Strategia pentru un stil de viață sănătos.
- Strategia pentru sănătatea familiei și natalitate.
- Ghidul de utilizare a inteligenței artificiale în educație.
IV. MĂSURILE FISCAL-BUGETARE
- Au fost stabilite de Coaliția aflată la guvernare, prin Programul de Guvernare și prin Legea 141/2025. Ca ministru, am avut rolul implementării lor și am făcut-o cu consultarea actorilor din sistem (care au dorit să se implice) și flexibilizând lucrurile în beneficiul oamenilor din sistem, în cadrul permis de Legea 141/2025, pentru că aceste măsuri:
- Au eficientizat financiar domeniul nostru în 2025 (asigurând salarii/burse în 2025) și, unele din ele, provocând paradigmele vechi, deschid calea modernizării educației, inclusiv atragerii de resurse financiare suplimentare prin mecanisme sănătoase.
- Prin caracterul lor structural (nu doar datorii/restanțe/cheltuieli punctuale), au stabilizat domeniul și țara, prin evaluările europene (Comisia Europeană/ECOFIN) și ale agențiilor de rating (S&P-iulie; Fitch-august; Moody’s-septembrie), evitându-se astfel blocarea fondurilor europene și evaluarea țării în categoria JUNK (care ar fi pus sub semnul întrebării capacitatea de plată a salariilor/pensiilor/burselor/ajutoarelor sociale etc.).
- Au intrat în Pachetul 1 pentru a putea fi aplicate din anul școlar 2025-2026; altfel, nu se puteau aplica decât din anul școlar 2026-2027, ceea ce punea la risc domeniul (salarii/burse) și țara.
- Au fost întâmpinate cu îngrijorare, generându-se pe alocuri, poate pe bună dreptate, așteptări exagerat negative (atât în spațiul public, cât și în unele grupuri de experți). Dar, așa cum am afirmat, lucrurile au fost adaptate cu grijă, în cadrul permis de lege, unele fiind măsuri fiscal-bugetare pure, altele facilitând și reforme paradigmatice în domeniu. Iată cum se prezintă astăzi efectele acestor măsuri (prin prisma datelor mai complete din decembrie 2025 – datele finale vor fi prezentate în raportul anual al ministerului):
- (1) Reorganizarea rețelei școlare (reformă QX + măsură fiscal-bugetară) a dus la reducerea fragmentării unităților școlare cu aproximativ 8.1%, fragmentarea fiind mereu menționată în evaluările internaționale ca un risc al sistemului nostru de educației. Într-adevăr, când ai spre exemplu școli cu 10 copii, este greu să faci educație de calitate, cu angajarea titularilor calificați. Comasările nu au impus (așa cum s-a vehiculat în unele zone ale spațiului public) mutarea copiilor și nu au anulat posturi (exceptând pozițiile de directori), acestea fiind inițiate de comunitățile locale (autorități locale și inspectorate), în funcție de nevoile și de viziunea proprie, nu direct de către minister.
- Acolo unde, din cauza timpului scurt pentru decizie, comasările nu funcționează eficient, în fiecare an se reanalizează situația. În general, cred că acest demers a fost unul pozitiv, care trebuie să continue, iar cazurile rare mai discutabile se pot corecta anual!
- (2) Redefinirea limitelor minime și maxime pentru clase (măsură fiscal-bugetară) a dus la reducerea fragmentării claselor și a unor anomalii – ex. eliminarea claselor a VIII-a cu 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7 copii sau situația în care se făceau două clase de 8 copii în loc de una cu 16 (dublându-se astfel normele didactice). Limitele nu sunt neobișnuite pentru reglementări existente în țară în ultimul deceniu, iar temerile legate de clase supraaglomerate nu au fost confirmate, în condițiile în care cele mai multe clase se află între limitele stabilite. În plus, numărul de copii într-o clasă este solicitat de școală, în funcție de resursa umană și de spațiu, nu impus direct de minister. Pentru viitor, ministerul trebuie să monitorizeze și să descurajeze excepțiile peste limita maximă sau sub limita minimă! Iată câteva date aproximative:
- Învățământ primar: anul școlar 2024-2025 – 19,3 de copii în medie/clasă vs. anul școlar 2025-2026 – 19,5 de copii în medie/clasă
- Învățământ gimnazial: anul școlar 2024-2025 – 19,5 de copii în medie/clasă vs. anul școlar 2025-2026 – 19,7 de copii în medie/clasă
- Învățământ liceal: anul școlar 2024-2025 – 25 de copii în medie/clasă vs. anul școlar 2025-2026 – 25,1 de copii în medie/clasă. Diferențele sunt subunitare, chiar atunci când analizăm modificările pe filierele liceelor (ex. teoretic vs. tehnologic).
- Modificarea acestor limite a atras atenția asupra învățământului simultan, care însă nu poate fi evitat în țară cât timp dorim să avem școli în fiecare unitate administrativ-teritorială (ex. în fiecare comună – viziune congruentă cu Franța/Irlanda, dar deosebită de cea a Finlandei). Creșterea învățământului simultan a fost însă minimală și a fost acompaniată pentru prima dată de programe/ghid de formare și de un demers care a solicitat includerea formării pentru învățământul simultan (multigrade teaching) la nivel universitar.
- Anul școlar 2024-2025: 6,32% învățământ simultan din total elevi (primar + gimnaziu) vs. anul școlar 2025-2026: 6,72% învățământ simultan din total elevi (primar + gimnaziu).
- (3) Creșterea normei de predare cu 2 ore (măsură fiscal-bugetară) se află în repere UE/OECD, în jurul mediei, fără a reprezenta excepții spre zona maximă.
- Această măsură cu caracter temporar a venit cu teama legată de fragmentarea normei la mai multe unități școlare. Dar, ca urmare a comasărilor anterioare, în final, gradul de fragmentare a normelor s-a redus cu aproximativ 10,27%, iar aproximativ 98,6% dintre titulari și-au completat norma cu cele 2 ore în unitățile școlare în care o aveau și anterior. De asemenea, demersul a venit cu teama legată de predarea calificată, dar, în final, numărul de profesori titulari a crescut (cu peste 2000), iar numărul celor necalificați a scăzut. Predarea în afara specialității (out of the field teaching) în norma de titular exista și înainte, acum fiind extinsă doar la nivel de liceu, în mediul rural, în proporție de maximum 25% din norma didactică. În final, copiii au acum acces mai mare la profesori titulari și calificați!
- În plus, mecanismul de școli-suport propus recent și promovarea dublelor specialități va duce la îmbunătățirea educației oferite de profesori calificați.
- Această măsură cu caracter temporar a venit cu teama legată de fragmentarea normei la mai multe unități școlare. Dar, ca urmare a comasărilor anterioare, în final, gradul de fragmentare a normelor s-a redus cu aproximativ 10,27%, iar aproximativ 98,6% dintre titulari și-au completat norma cu cele 2 ore în unitățile școlare în care o aveau și anterior. De asemenea, demersul a venit cu teama legată de predarea calificată, dar, în final, numărul de profesori titulari a crescut (cu peste 2000), iar numărul celor necalificați a scăzut. Predarea în afara specialității (out of the field teaching) în norma de titular exista și înainte, acum fiind extinsă doar la nivel de liceu, în mediul rural, în proporție de maximum 25% din norma didactică. În final, copiii au acum acces mai mare la profesori titulari și calificați!
- (4) Recalcularea valorii plății cu ora pentru a se exprima corect timpul total de lucru (măsură administrativă și fiscal-bugetară)
- Salariul, deși vizează tot timpul de lucru, era raportat doar la orele de predare, ceea ce genera o plată cu ora extrem de atractivă. Corectarea administrativă a acestei situații – salariul trebuie raportat la tot timpul de lucru – a redus valoarea plății cu ora la o medie în jur de 37 lei net, devenind astfel mai puțin competitivă (dar comparabilă cu ce există în zona universitară și chiar în zona de gardă medicală standard). Acest lucru arată însă că salariul este unul încă necompetitiv, de aceea, trebuie implementat ca punct de start în sistem (ex. de la nivel de profesor debutant/asistent universitar) salariul mediu brut pe economie – și aici sunt un susținător activ -, iar pentru o perioadă tranzitorie, trebuie aplicată o creștere a valorii plății cu ora cu aproximativ 50% (propunere pe care am făcut-o deja premierului).
- (5) Redimensionarea burselor (măsură educațională și fiscal-bugetară; în cazul studenților doar măsură fiscal-bugetară) prin (a) criterii educaționale – bursele ca stimulent și recompensă, nu ca plată pentru școală – și (b) criterii financiare – în funcție de disponibilitățile țării.
- Pentru anul 2026, cu suplimentare din fonduri europene, am reușit să angajez un fond de burse pentru studenți mai mare cu aproximativ 35% decât în 2023 și comparabil cu plățile din 2024 și 2025. Suplimentarea cu fonduri europene vizează toți studenții, de pe locuri bugetate și cu taxă.
- În cazul elevilor, s-a păstrat focalizarea pe bursele sociale și tehnologice – pentru toți cei eligibili – și premiile pentru olimpicii internaționali (inclusiv premierea elevilor cu nota 10 la evaluarea națională din clasa a VIII-a și la examenul de bacalaureat), alături de burse de merit regândite pentru relevanță. Pentru viitor, ar trebui reintroduse bursele olimpice, dar regândite pentru relevanță (în paralel cu reconceptualizarea „olimpiadelor”, pe care am inițiat-o deja).
- (1) Reorganizarea rețelei școlare (reformă QX + măsură fiscal-bugetară) a dus la reducerea fragmentării unităților școlare cu aproximativ 8.1%, fragmentarea fiind mereu menționată în evaluările internaționale ca un risc al sistemului nostru de educației. Într-adevăr, când ai spre exemplu școli cu 10 copii, este greu să faci educație de calitate, cu angajarea titularilor calificați. Comasările nu au impus (așa cum s-a vehiculat în unele zone ale spațiului public) mutarea copiilor și nu au anulat posturi (exceptând pozițiile de directori), acestea fiind inițiate de comunitățile locale (autorități locale și inspectorate), în funcție de nevoile și de viziunea proprie, nu direct de către minister.
Raportul ministrului educației și cercetării în preajma intrării în a X-a lună de mandat – prezentat cu ocazia începerii anului universitar 2025-2026
- Notă: include și răspunsuri la unele întrebări și critici ridicate în spațiul public și/sau în moțiunile de cenzură asupra Guvernului (Pachetul I), respectiv moțiunea simplă (asupra educației), așa cum le văd eu ca ministru.
It’s done, but not gone! Trei gânduri la cald despre rezultatul alegerilor prezidențiale – 18 mai 2025
Așa cum spuneam când mi-am anunțat susținerea pentru Nicușor Dan (vezi aici), de luni, 19 mai 2025, toate armele tac și ne regăsim împreună pentru a ne apăra și dezvolta țara, în aceste condiții internaționale periculoase. Avem rezultatele (it’s done), suntem toți aici (but not gone), iar acum avem nevoie de contribuția tuturor celor care pot face ceva pentru țară și români!
Până când ne implicăm în proiecte mai mari, iată câteva gânduri la cald despre acest rezultat (voi face o analiză psihoculturală mai complexă în zilele care urmează):
- (1) Cred că mișcarea „naționalist-suveranistă” ar fi avut șanse mai mari dacă nu se asocia cu mișcarea bizară și cu cea grotesc-agresivă, ambele cu puternice tendințe antieuropene. Estimarea mea, discutată în grupurile de colaboratori, a fost că, în aceste vremuri (tot mai sensibile la discursuri conservatoare), această mișcare „naționalist-suveranistă” poate lua în țară în jur de maximum 45%, dar și că nu poate dobândi majoritatea dacă se colorează cu demersuri bizare și grotesc-agresive, care frizează bunul-simț și dau astfel fiori reci normalității majoritare. Bunul-simț a protejat normalitatea de cei care pretind bizar și/sau grotesc-agresiv că vorbesc pentru și în numele poporului român sau chiar al lui Dumnezeu!
- (2) Partea din diasporă, care ne amenința că „…venim să ne luăm țara înapoi”, trebuie să înțeleagă că:
- Nu o poate lua de la alți români și copiii lor!
- Că au loc în țara lor și că cea mai bună cale pentru asta este cea a educației, culturii, muncii cinstite și bunului-simț! Bunul-simț este busola care trebuie să ne ghideze, chiar atunci când educația-cultura ne mai diferențiază. Bizareriile, grotescul și agresivitatea nu ajută!
- În esență, nu țara este a noastră sau a unora dintre noi, ci noi suntem ai țării!
- (3) Circulă deja câteva mituri, care trebuie clarificate:
- Am câștigat cu ajutorul diasporei? Nu, dimpotrivă, în condițiile în care în diasporă Nicușor Dan a pierdut, dar au contat major cei din diasporă care au votat pro Nicușor Dan, iar diferența făcută în țară nu s-a mai putut anula!
- Am câștigat cu voturile basarabenilor care sunt și cetățeni români și care au făcut diferența? Nu, dacă ne gândim că în ecuația globală Nicușor Dan a câștigat cu peste 800000 de voturi, dar aceste voturi au contat major în ecuația globală a diasporei și în general!
- Am câștigat cu voturile cetățenilor români de etnie maghiară, care au făcut diferența? Nu, în condițiile în care în țară diferența a fost de peste 1000000 de voturi, dar aceste voturi au contat enorm în ecuația globală.
Să mergem împreună! Iar educația, cultura și bunul-simț să ne ghideze!
P.S. Un gând bun studenților și… noi știm de ce!
Acum cred că este timpul lui Crin Antonescu! Update – În turul II îl voi susține pe Nicușor Dan!
UPDATE: În turul II al alegerilor prezidențiale din 18 mai 2025 îl voi susține pe Nicușor Dan! Argumentele le găsiți aici: https://www.romaniacurata.ro/exclusiv-daniel-david-il-sustine-si-il-voteaza-pe-nicusor-dan-care-sunt-motivele-pentru-care-il-apreciaza/
…
După dezbaterea de aseară de la Digi24 (28.04.2025) a candidaților la poziția de președinte al României, am primit o mulțime de mesaje-întrebări legate de motivația care mă face să-l susțin pe domnul Crin Antonescu la poziția de președinte al țării.
Încep prin a spune că prezența și implicarea mea în guvernul României au și rolul de a întări profilul euroatlantic al acestuia și de a încuraja astfel de opțiuni ale oamenilor. Să nu uităm, totuși, contextul politic în care se întâmplă toate aceste lucruri! Și avem acum mai mulți candidați la poziția de președinte al României cu acest profil, ceea ce mă bucură.
În acest context, opțiunea mea pentru Crin Antonescu nu ar trebui să fie o surpriză. Onorabil este ca un ministru al coaliției, fie și apolitic, dar susținut de PNL, să susțină la rândul său candidatul coaliției. Am contribuit la lansarea candidaturii lui Crin Antonescu și este absolut normal să-l susțin pe parcurs, mai ales că, prin angajamentul coaliției, logic pornește cu cea mai mare șansă dintre candidații cu angajament euroatlantic, iar această șansă trebuie valorificată pentru opțiunea euroatlantică a țării.
Dar am și o motivație personală, care rezultă din faptul că, așa cum am spus, pentru mine este foarte important să câștige un candidat cu un angajament euroatlantic pentru democrația liberală clasică. Alegerea mea pentru Crin Antonescu este motivată de mai multe criterii importante pentru mine. Sunt conștient că are plusuri și minusuri, ca orice om care este politician pe deasupra, respect analizele diferite ale acestor plusuri sau minusuri, dar, sincer și direct spus, următoarele lucruri contează în conjuncție logică pentru opțiunea mea:
(1) Crin Antonescu are educația adecvată, făcută bine. În plus, faptul că vorbește cu mândrie despre câștigarea olimpiadei naționale de istorie și de notele de zece din școală este un lucru care contează pentru mine și pentru întărirea rolului educației în general.
(2) Crin Antonescu are senioritatea (vârsta) necesară pentru a folosi înțelepciunea în abordarea adevărului și dreptății și experiența politică pentru a ne uni sau măcar pentru a reduce polarizările sociale care pun la risc stabilitatea societății noastre. În această campanie, dincolo de partide, a reușit să aducă lângă el oameni care, altfel, rareori se găseau de aceeași parte a baricadei. Asta îmi dă speranță că va putea uni Româniile polarizate, stimulând cooperarea dintre noi și întărind astfel instituțiile democratice ale țării. În plus, când prea mulți se definesc ca „antisistem” – lucru care, inevitabil, ne duce cu gândul la anarhie și agresivitate –, îmi place să văd oameni responsabili care nu se tem să vorbească „prosistem”, dar despre un sistem bun, reprezentat de instituții democratice dedicate oamenilor.
(3) Nu în ultimul rând, eu îl văd în Crin Antonescu al „României înainte” și pe Crin Antonescu al „României bunului-simț”, prin politețea arătată chiar și în interacțiunile sociale care au conținuturi mai contondente. Iar în lumea în care trăim, când instituțiile se reașază și nu-și mai pot face deocamdată la fel de eficient rolul de liant social, bunul-simț și politețea în comunicarea și interacțiunile active și directe cu oamenii țin țesutul social prin care stăm împreună ca civilizație și nu devenim un grup anarhic, dominat de agresivitate și de legea celui care strigă sau care este cel mai tare.
Respect fără să critic celelalte opțiuni ale oamenilor, dar eu cred că acum este timpul lui Crin Antonescu!
Raport succint după 3 luni ca ministru al educației și cercetării în Guvernul României
Astăzi, 23 martie 2025, se împlinesc exact trei (3) luni de când am preluat ca ministru portofoliul Ministerului Educației și Cercetării.
Am preluat portofoliul la propunerea președintelui PNL Ilie Bolojan (și apoi cu susținerea PNL Cluj și a Coaliției de Guvernare) în 23 decembrie 2024, fără a deveni membru de partid, pentru: (1) a întări imaginea euroatlantică a Guvernului (într-o perioadă politică complicată); (2) a asigura o bună funcționare a sistemului de educație și cercetare (cercetare-dezvoltare-inovare) până la ieșirea din situația complicată politic și economico-financiar, inclusiv pentru a duce educația și știința în spațiul public ca antidot la manipulare și conspirații; și (3) a derula reformele absolut necesare acum, dar și pentru a pregăti o reformă de esență pe termen mediu-lung. Împreună am stabilit că acest demers va presupune: (1) aducerea educației și cercetării (științei) în aceeași structură ministerială; (2) un buget adecvat (măcar mai mare decât anul trecut) și (3) declararea domeniului ca prioritate strategică (pentru a putea depăși, când este cazul, anumite obstacole comune, inerente unei perioade complicate politic și economico-financiar).
Angajamentul meu mai concret pe termen scurt-mediu și realizarea acestuia sunt succint descrise în continuare:
- (1) Sistemul de educație și cercetare trebuie să funcționeze bine și în situații de criză. Ținând cont de milioanele de oameni implicați în cel mai complex minister al țării (așa cum îmi spune Curtea de Conturi că este) – ca să nu spun că adesea simt că toată țara se implică în educație, direct (cei din sistem) sau indirect (ex. părinți, oameni trecuți prin educație, mediu socio-economic, autorități) -, acest lucru este fundamental. Și cred că lucrurile au funcționat în parametri relativ normali, inclusiv ținând cont de situația de criză politică și economico-financiară și de procesul complicat de adoptare a legislației subsecvente legilor organice ale educației și cercetării adoptate în 2023 și 2024, care ne grevează funcționarea (cu multe noutăți și uneori impredictibilitate). Derularea PNRR este acum o altă provocare, ca urmare a volumului mare de activități angajate din anii trecuți prin raportare la timpul disponibil, dar lucrăm și aici la eficientizarea procesului.
- (2) Reforma 1 – Transversală: „Platformă de promovare prin educație a științei și culturii”. Este absolut necesară ca antidot la manipulare și conspirații (pseudocunoaștere) prin pseudoștiință și pseudoreligie. Procesul a început (ex. prin acțiuni anunțate deja la nivel național și european) și continuă pe tot parcursul mandatului. Conex acestui demers, am inițiat elaborarea a două strategii naționale, una dedicată Stilului de Viață Sănătos, iar cealaltă Familiei și Natalității, ambele gândite în contextul științei.
- (3) Reforma 2 – În zona învățământului superior: „Regândirea arhitecturii învățământului superior”. Este absolut necesară pentru a se evita suprapuneri, confuzii și frâne în competitivitatea universităților, cu impact negativ apoi asupra competitivității țării și a opțiunii/pregătirii studenților. Am demarat diferențierea universităților prin misiunea asumată și flexibilizarea ciclurilor de studii în aceeași universitate (fără condiționări reciproce). În iunie, după confirmarea și asumarea voluntară a misiunii (ex. educație; educație și cercetare; educație și cercetare avansată), vom avea noua arhitectură așezată. În acest proces, urmând modele europene/internaționale, inclusiv Programul de Guvernare, voi încuraja concentrări academice voluntare între universități.
- (4) Reforma 3 – În zona cercetării-dezvoltării-inovării (CDI): „Regândirea arhitecturii sistemului național de CDI”. Este absolut necesară pentru a se evita suprapuneri, confuzii și cheltuirea ineficientă a resurselor de CDI, cu impact negativ apoi asupra competitivității țării. Am preluat demersul început în mandatul anterior ca parte din PNRR, pe care l-am dinamizat și l-am nuanțat (ex. pe linia CoARA – https://coara.eu/). În toamnă, după evaluarea tuturor actorilor de CDI (ex. universități, institute naționale, institute ale Academiei Române, alte unități publice sau din mediul socio-economic), vom avea arhitectura națională de CDI reașezată. Și în acest proces, urmând modele europene/internaționale, inclusiv Programul de Guvernare, voi încuraja concentrări academice voluntare între universități și institute și între institute. În fine, în zona CDI am crescut ponderea fondurilor distribuite prin competiție, nu prin alocare directă, pentru a stimula cercetarea de calitate, cu impact teoretic și practic inovativ.
- (5) Reforma 4 – În zona învățământului preuniversitar: „Regândirea curriculară la nivelul învățământului liceal”. Era absolut necesară, considerând performanța actuală evaluată prin niveluri crescute de analfabetism funcțional și niveluri reduse de competențe ale adulților, care devin apoi risc de securitate națională. Am preluat demersul început în mandatul anterior la nivel de planuri-cadru, pe care l-am dinamizat și modificat, inclusiv prin consultare/dezbatere publică (forma finală a planurilor-cadru este planificată pentru mai-iunie 2025). Voi continua cu noile programe/conținuturi, cu manualele și trainingul actorilor implicați, iar din anul școlar 2026-2027 vom avea prima generație în clasa a IX-a pregătită pe baza noului curriculum.
- (6) Reforma 5 – În zona educației pe parcursul vieții: „Activitatea Autorității Naționale pentru Calificări”. Aceasta este tot mai mult integrată în bunele practici europene, prin colaborare cu Comisia Europeană. Sunt în derulare proiecte majore legate de competențele transversale, microcertificări, noile standarde pentru programele postuniversitare etc., multe fiind coordonate cu proiectele de la nivelul Uniunii Europene (ex. „Union of Skills”) și cu organizații partener (ex. OECD, Banca Mondială etc.).
- (7) Un Diagnostic al sistemului de educație-cercetare, care să susțină pe termen mediu-lung reforme majore (politici publice) bazate pe dovezi (unde/când/dacă este cazul). Diagnosticul va fi prezentat la sfârșitul lunii mai.
Le mulțumesc colegilor mei din minister pentru colaborare (cu o mulțumire specială consilierilor personali/onorifici), Coaliției de Guvernare care și-a ținut promisiunile și tuturor celor care au fost alături de mine în această perioadă. Deși, în primul rând, trebuie să le mulțumesc familiei mele pentru suport și înțelegere și colegilor de la UBB pentru acceptarea suportivă a schimbării temporare și neprevăzute.
Misiunea continuă!
Despre țara noastră la început de campanie electorală în 2025: Democrația românilor între „daco-romani” și „daco-geți”, între „globaliști” și „izolaționiști”, între tot și toate!
Acum că avem lista și ordinea finală a candidaților la alegerile prezidențiale din mai 2025, la început de campanie electorală fac câteva comentarii din perspectivă psihoculturală, care sper să ne apropie ca români, pentru o competiție corectă în beneficiul țării. Într-adevăr, lumea se schimbă paradigmatic și dramatic, de aceea, este important ca polarizarea noastră, a românilor, să nu ne vulnerabilizeze țara în aceste vremuri complicate. Dincolo de polarizările dintre noi, trebuie să avem grijă de țară! Dar pentru a face acest lucru, trebuie să fim înțelepți și să înțelegem psihologic prin ce trecem acum.
Încep prin a reaminti că, psihocultural vorbind, avem orientativ acum trei mari grupuri de români, relativ polarizate și antagonizate, cu zone de tranziție între ele.
(1) În zona democrației moderne (putere delegată prin reprezentativitate / adevăr distribuit prin media liberă / stat de drept garantat prin reguli-instituții), avem oamenii care o înțeleg și îi respectă instituțiile (instituții de la grădiniță, la cele politice), cei mai mulți fiind cu orientări euroatlantice. În general sunt oameni deja emancipați, cu preocupare spre binele comun și deschidere spre lumea globală, acesta fiind grupul cu cea mai mare pondere de absolvenți de studii superioare dintre cele trei grupuri despre care discutăm. Din punct de vedere economic, cei mai mulți se află în clasa superioară sau de mijloc (clasa de mijloc se referă aici la partea din populație care are un venit disponibil anual cuprins între 75% și 200% din venitul disponibil median anual). Aceștia pot fi mai bulversați acum, în aceste vremuri de aparentă ruptură între Europa și SUA. Lor nu le pot spune decât să-și urmeze valorile democratice și să respecte instituțiile/sistemul democratic al țării, preocupându-se să funcționeze cât mai bine pentru oameni, și ne va fi cât de bine se poate nouă și copiilor noștri.
(2) În zona „antisistem”, avem mai ales oameni în faza de emancipare, mai egoiști în acest stadiu în mod natural, deoarece vor ca mai ales părerea/vocea să le fie ascultată și urmată, iar părerea/opinia proprie este confundată ușor cu cunoașterea (adevărul) (vezi aici). Se simt mai speciali, unii ca urmare a unui salt mai recent economico-social major, cei mai mulți aflându-se într-o zonă a unei clase de mijloc, economic vorbind. Pe acest fond, aceștia sunt împotriva instituțiilor existente pe care doresc să le distrugă și/sau să le înlocuiască prin preluarea acestora de către ei, simțind adesea că nu sunt respectați și valorizați de acestea, psihologia fiindu-le dominată adesea de emoții negative (frustrare/ură). Acceptă mai ușor „șefi” speciali și, când/unde nivelul educațional este slăbit, dezvoltă narațiuni istorico-sociale bizare prin excepționalismul lor (ex. istorii false traco-geto-dace; conspirații prin pseudocunoaștere și pseudoreligie). Se autodescriu adesea ca „suveraniști”, în timp ce alții îi descriu ca „izolaționiști”, gândind greșit că reprezintă tot poporul și vorbind fără mandat în numele tuturor românilor. Cei mai mulți sunt cu studii medii. Ei sunt foarte sensibili la restricții, catalogându-le automat ca antidemocratice (ex. „progresiste”, „șoroșiste”) și adesea sunt împotriva sistemului democratic modern și instituțiilor acestuia. Dar (vezi și aici):
- Democrația nu înseamnă că poți face/spune ce vrei. Libertatea comportamentală și libera exprimare vin cu responsabilități într-un cadru stabilit de reguli.
- Poți face ce vrei, atâta timp cât respecți reglementările. Poți să nu le respecți (ex. să fii agresiv, să ai comportamente infracționale), dar atunci vin în mod democratic, nu dictatorial, sancțiunile. Poți să spui ce vrei, atâta timp cât respecți reglementările. Poți să nu le respecți (ex. să fii abuziv, defăimător, amenințător), dar atunci, din nou, vin în mod democratic, nu dictatorial, sancțiunile.
- Așadar, faptul că nu poți face ce vrei și nu poți spune ce vrei este democratic. Asta ne protejează pe noi și pe copiii noștri de dictatura și toanele unuia sau altuia care ajunge temporar șef (uneori cu pistoale pe masă) și aceste limite autoimpuse ne transformă dintr-un grup barbar de homo sapiens într-o societate umană.
Și lor le spun că, dacă țin la țară și sunt patrioți, trebuie să urmeze valorile democratice și să respecte instituțiile/sistemul acesteia, canalizându-și nemulțumirea nu în demersuri anarhice cu tendințe izolaționiste, care distrug instituții și ne vulnerabilizează tuturor viața (inclusiv lor și copiiilor lor), ci în presiune pe funcționarea mai bună a instituțiilor/sistemului. Și adesea au dreptate că instituțiile trebuie să funcționeze mai bine!
(3) În fine, în zona tradițională, avem oameni mai temători față de orice schimbare și care nu și-au găsit încă clar locul în democrația modernă. Economic, cei mai mulți se află într-o zonă de sărăcie sau în clasa de mijloc. Cei cu studii medii sau mai scăzute sunt mai bine reprezentați aici. Și lor le pot spune să-și urmeze valorile democratice și să respecte instituțiile/sistemul democratic al țării, cerând însă atenție și grijă față de nevoile/interesele/valorile lor.
Eu sunt convins că, în schimbările paradigmatice de la nivelul lumii actuale, există presiuni din zone autoritare externe care atentează la drumul democratic al țării noastre. De asemenea, sunt convins că există în interior români care contribuie intenționat la acest lucru, iar alții, neintenționat. Dincolo de faptul că unii îi etichetează negativ global pe cei care o fac intenționat (ex. „anarhiști”, „bolnavi mintal”, „interlopi”, „legionari”, „frustrați social” etc.), lucru neinspirat după mine (dacă este „generalizare excesivă”), cât timp o fac legal, aceștia chiar au dreptul să creadă în altă direcție a țării. Inițial, au reușit să inducă în eroare un procent mare din electoratul românesc, mai ales din zonele antisistem și tradițională, folosindu-le frustarea/ura și frica față de România euroatlantică prost înțeleasă, după estimarea mea (din diverse analize psihosociologice publice și personale), undeva între 35%-45%. Partea democrată (și euroatlantică) a fost și în decembrie 2024 și este și acum majoritară.
Problema este să înțelegem bine aceste lucruri, să ne trezim, prin inteligență și înțelepciune, pentru a ne proteja țara, copiii și viitorul, dacă drumul pe care îl vrem este cel al unei normalități și democrații moderne (vezi și aici). România suverană este a tuturor, iar divergențele dintre noi trebuie să ducă pentru toți țara înainte, nu să ne separe. De aceea, este important să ne unim toți forțele, indiferent unde ne regăsim psihocultural, fără a ne mai amenința unii pe alții în stil barbar străin bunului simț românesc, pentru a păstra drumul euroatlantic al țării, chiar dacă avem nuanțe, în funcție de zona ideologică de unde venim. Asta înseamnă după mine patriotismul românesc modern. Psihocultural, eu mă regăsesc în prima opțiune, pentru democrația modernă, euroatlantică, așa cum am spus-o în diverse contexte (vezi și aici). În consecință, votul meu va merge acolo. Dar să alegem toți deștept și patriotic în același timp, pentru România euroatlantică a tuturor!
Câteva gânduri la reînființarea Institutului de Științe ale Educației. Nevoie actuală și reparație istorică
Hotărârea de Guvern privind organizarea și funcționarea Institutului de Științe ale Educației a fost aprobată în cadrul Ședinței de Guvern din 13 martie 2025.
Ca ministru, mă bucur că am putut iniția această Hotărâre de Guvern, atât pentru rolul major pe care îl aștept în prezent de la acest Institut (pe linia unei educații bazate pe dovezi/validate științific), cât și cu o motivație reparatorie istorică (pe care o văd ca psiholog).
Iată, pe scurt, povestea reparatorie. În 1956, se înființa în cadrul Academiei Române (Academia Republicii Populare Române) Institutul de Psihologie, psihologia fiind atunci o știință în plină dezvoltare la nivel național și internațional. Însă, din anii ’70 ai secolului trecut, psihologia a început să fie persecutată de regimul comunist, simplu și direct spus, mai ales pentru că nu se alinia și nu ajuta suficient de mult la formarea omului nou, omul comunist. Astfel, pentru un control mai puternic, Institutul a fost mutat (în 1970) în cadrul Academiei de Științe Social-Politice „Ștefan Gheorghiu”. Manualele de psihologie au fost scoase din școli din 1972, iar din 1977 specializarea de psihologie a fost interzisă în universități. În 1978, Institutul a fost mutat direct sub controlul Guvernului, prin Ministerul Învățământului, în cadrul Institutului de Cercetări Pedagogice și Psihologice; din păcate, asocierea pedagogiei cu psihologia (un domeniu deja persecutat și aflat sub lupa autorităților comuniste) a fost fatală ambelor, Institutul de Cercetări Pedagogice și Psihologice fiind desființat în 1982, ca urmare a evenimentului legat de psihologie, și anume „meditația transcedentală”.
După Revoluția Anticomunistă din 1989, Institutul dedicat științelor educației se reînființează în cadrul Ministerului Învățământului, iar Institutul dedicat psihologiei, în cadrul Academiei Române (unde se află și astăzi, împreună cu componenta de filosofie).
În 2019, din motive administrative, Institutul dedicat științelor educației este reorganizat ca unitate în cadrul Ministerului Educației. Ținând cont de legătura istorică strânsă cu psihologia, am acceptat ulterior să devin președintele consiliului științific al Unității de Cercetare în Educație (fostul Institut de Științe ale Educației), iar acum, ca ministru, mă bucur că am putut iniția Hotărârea de Guvern pentru reînființarea Institutului de Științe ale Educației (am susținut ca rector/expert, când am fost întrebat în diverse contexte, ideea reînființării de când s-a lucrat la legea învățământului preuniversitar – Legea 198/2023).
Institutul de Științe ale Educației trebuie acum susținut pentru dezvoltare – mai ales când vom trece de blocajele economico-financiare din prezent -, deoarece acesta trebuie să fie principalul motor care să ne ajute să implementăm în țară o educație bazată pe dovezi/validată științific, nu pe păreri adesea (prea) puțin informate sau pe pseudoștiință.
Încheierea perioadei de consultare publică și dezbateri naționale asupra proiectelor de planuri-cadru pentru învățământul liceal
Perioada de consultare publică (e-mail) și dezbateri naționale (întâlniri fizice în București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara și o întâlnire online) – inclusiv dezbateri punctuale (cu elevi, specialiști în educație din diverse domenii, sindicate, părinți, mediul socio-economic, ONG-uri, autorități etc.) – asupra proiectelor de planuri-cadru pentru învățământul liceal s-a încheiat (pentru început și planificare vezi AICI și AICI).
Planurile-cadru au fost elaborate într-o logică de tip expert (top-down) în contextul unei testări ulterioare prin consultare publică (bottom-up). Dacă un sistem de tip expert (top-down) este indicat în sistemele de educație mai simple, iar unul derivat din consultare publică (bottom-up) este indicat în sistemele de educație fără bune practici bine definite, atunci în sistemele de educație complexe, cu bune practici diverse, abordarea combinată de tip expert în context de testare prin consultare publică este demersul cel mai indicat.
Inițial au fost mai mulți experți implicați în elaborarea planurilor-cadru, dar nu toți au contribuit pe tot parcursul procesului (2023-2024). Ca ministru, am preluat (din ianuarie 2025) proiectele existente, le-am adaptat viziunii proprii și le-am pus în consultare publică și dezbatere națională în 31 ianuarie 2025, demersuri încheiate în 6 martie 2025.
În acest demers, s-a pornit de la un profil foarte clar al absolventului, gândit în contextul celor opt competențe cheie (vezi AICI). Într-o formulă mai simplă, țintim să avem (1) buni specialiști, (2) buni cetățeni (români protectori ai democrației) și (3) oameni echilibrați psihologic/mulțumiți cu propria viață.
Ce urmează:
- Analiza tuturor sugestiilor primite prin e-mail în cadrul etapei de consultare publică, precum și a sugestiilor din cursul dezbaterilor naționale/altor dezbateri punctuale care au avut loc (lunile martie-aprilie). Un chestionar online va mai fi disponibil în curând, pentru toată perioada lunii martie, (AICI), pentru comentarii ghidate suplimentare.
- Actualizarea Comisiei și procedurii de validare a planurilor-cadru (luna martie).
- Elaborarea variantelor finale de planuri-cadru, cu ținta de a avea o susținere cât mai largă în rândul tuturor actorilor centrali (elevi-profesori-părinți) și relevanți (mediul socioeconomic, autorități locale).
- Discutarea acestor variante cu actorii centrali (organizațiile elevilor, sindicate, organizațiile părinților) și relevanți din ecosistemul de educație (mediul socioeconomic, autorități) (luna mai).
- Punerea în transparență a Ordinului pentru planurile-cadru (luna mai).
- Adoptarea planurilor-cadru prin Ordin de ministru (luna mai-iunie).
- După adoptare, vom urma ceilalți pași curriculari: (1) elaborarea programelor/conținuturilor; (2) elaborarea manualelor; (3) trainingul profesorilor (incluzând și alți actori precum elevi/manageri/părinți – pentru procesele decizionale în care urmează să fie implicați). Ținta este ca elevii care vor fi în clasa a IX-a în anul școlar 2026-2027 să intre în noua logică curriculară.
Cum a fost:
- Lucruri pozitive
- Am început cu greu. Știam că va fi așa, dar un ministru trebuie să facă ce trebuie făcut, nu neapărat ce-i place sau îi produce zile ușoare. În primele zile, reacțiile au fost polarizate, cu critici sau felicitări, venind de la actori diferiți, unii cu tendințe dominant critice, alții cu tendințe dominant de susținere. Reacțiile critice au fost accentuate de faptul că, mai ales, oamenii din sistem nu au încredere în demersurile de consultare/dezbatere, văzându-le adesea, cu teamă și/sau furie, ca pretexte ale autorităților pentru a-și justifica poziția deja prestabilită. Mai mult, unii colegi nu au înțeles că nu vom pune conținuturile actuale în noile discipline, ci vom gândi, în pasul doi, și conținuturile, după logica curriculară normală. Ulterior, când am reiterat ferm poziția că modelele actuale nu mai pot continua în această formă – dincolo de constrângeri curriculare și legale care implică schimbarea, mai important pentru mine, generând încărcare curriculară nesănătoasă și neeficientă pentru copii (considerând și nivelul inacceptabil de analfabetism funcțional, care devine astfel un risc de securitate națională) – și că aștept propuneri constructive, nu critici sau laude, oamenii educației au început să se mobilizeze, dobândind încredere și venind cu propuneri creative și eficiente. Din astfel de discuții am clarificat și/sau generat împreună idei importante, dintre care menționez câteva:
- (1) Regândirea disciplinelor legate de cultura națională (ex. după mai mult de 20 de ani voi readuce la nivelul trunchiului comun discipline legate de Istoria românilor/României și Geografia României, unități de învățare legate de Gramatică și voi recentraliza în zona de specialitate disciplina legată de Latină).
- (2) Întărirea componentei STEM.
- (3) Întărirea rolului religiei, însă într-un context actual.
- (4) Întărirea disciplinelor/unităților de învățare care privesc pregătirea pentru viață (inclusiv artă și sănătate).
- (5) Educație personalizată printr-un echilibru adecvat între pregătirea generală (mai ales în clasele a IX-a și a X-a) vs. pregătirea de specialitate (mai ales în clasele a XI-a și a XII-a) vs. pregătirea personalizată (prin curriculum la decizia elevului din oferta școlii și/sau alegerea rutelor vocaționale/tehnologice).
- (6) Atenție la contextul implementării, prin (a) pregătirea resursei umane (ex. în elaborarea și predarea conținuturilor și în procesele de decizie), (b) eliminarea unor constrângeri normative și (c) organizarea mai eficientă a infrastructurii fizice.
- Practic, am ajuns să colaborăm bine pentru a co-crea planuri-cadru cât mai bune, iar în acest proces am învățat și cum să avem dezbateri adecvate. Dacă încă la prima dezbatere am văzut mai multe stângăcii (ex. organizarea a fost prea rigidă, prea scurt timp alocat dezbaterilor față de prezentarea planurilor-cadru, unii nu înțelegeau că la o dezbatere cu sute de oameni nu există certitudinea că fiecare va putea să vorbească și, mai ales, să-și susțină minute în șir analizele și memoriul – pentru memoriu există emailul de consultare), ulterior, lucrurile au funcționat tot mai bine (fără multe suspiciuni care să ne greveze dezbaterile). Până la urmă, funcția unui ministru este și să facă educație pe tot parcursul vieții (inclusiv pentru dezbateri).
- Lucruri de îmbunătățit:
- În timpul dezbaterilor, unii participanți (1) au rămas uneori fixați pe aspecte prea punctuale și pe alocuri egoiste (ex. doar materia proprie, considerată mult mai importantă ca oricare alta, și numărul ei de ore), (2) nu au citit cu atenție propunerile, ajungând să discute despre pseudoprobleme sau probleme (deja) rezolvate pe parcursul procesului sau (3) au încercat să folosească contextul și pentru imaginea proprie, fără coordonare cu alți actori din disciplină/domeniu, din păcate uneori cu manifestări cognitiv-comportamentale care nu ar trebui să existe în repertoriul psihologic al unor oameni ai educației care ajung în fața copiilor noștri să-i educe sau care sunt în/au trecut prin procesul de educație (unii considerându-se și având pretenția să fie tratați ca intelectuali și oameni de cultură onorabili și de calitate). Acestea, din fericire, nu au fost însă reacții dominante, ci marginale, dar trebuie să recunoaștem că și acestea mai există în sistem – și a fost astfel și o oportunitate de diagnostic al sistemului în acest sens, arătându-ne unii altora și societății așa cum suntem – și sper că prin acest proces am învățat că astfel de atitudini nu ajută. Și trebuie și putem să ne schimbăm în bine!
În final, le mulțumesc din nou oamenilor educației (actorilor centrali) și celor apropiați nouă (actorilor relevanți) pentru implicarea în acest demers, normal într-un sistem sănătos, dar mai neobișnuit încă la noi, și sunt convins că vom avea concluzii în interesul elevilor, protejând și stimulând profesorii și deschizând sistemul și pentru contribuțiile părinților și ale mediului socioeconomic. Acest proces de învățare și potențialul oamenilor educației mă fac să fiu optimist că putem reaprinde mai puternic lumina cunoașterii și culturii în domeniul educației, cu impact apoi asupra întregii societăți. Numai împreună putem co-crea un sistem de educație eficient, care să folosească potențialul bun al copiilor și să ajute în final țara și bunăstarea oamenilor.
P.S. În primele zile știam că voi fi ca în unele segmente din poezia „If” a lui Kipling („De poți să nu-ți pierzi capul…”), dar în final m-am simțit onorat să fiu ministrul unui domeniu pe care, deși unii îl numesc inerțial, mie îmi place să-l văd precaut, dar implicat și pregătit să se dezvolte, împreună putând să dăm sens ideii ce parafrazează o maximă celebră, și anume că „Imposibilul este imposibil până se face!”
…
…Vezi mai jos imagini de la ultima dezbatere națională organizată online (6 martie 2025). Pentru celelalte dezbateri vezi la https://danieldavidubb.wordpress.com/ (AICI, AICI, AICI, AICI).
…Procesul consultării/dezbaterii a angrenat inevitabil și ironia și umorul românesc, oamenii spunându-mi (vorbind) că în loc să mă ocup de „psihologia poporului român”, acum fac „modificări cognitiv-comportamentale naționale” și mă ocup de „psihoterapia poporului român” sau trimitându-mi și distribuind și o serie de meme (unele mai reușite…; dacă mi-au scăpat unele, vă rog să mi le trimiteți). Pe toate le iau ca atare, părți mai mult sau mai puțin plăcute, dar inevitabile într-un astfel de demers public!
Dezbaterea planurilor-cadru în învățământul liceal la Iași și Timișoara
Dezbaterile naționale ale planurilor-cadru pentru învățământul liceal au continuat la Iași (25 februarie 2025) și Timișoara (4 martie 2025).
Dezbaterile au fost din nou constructive și intense (unele până la aproape cinci ore), cu propuneri interesante ale oamenilor educației (mai ales profesori și elevi, dar și părinți sau alți actori din mediul socio-economic).
Le mulțumesc organizatorilor – inspectoratele generale din cele două orașe, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași și Universitatea de Vest din Timișoara – și tuturor participanților (inclusiv colegilor mei din minister).
Românii și știința în 2024/2025. Riscuri și implicații
Recent s-a publicat o analiză la nivel european privind știința/tehnologia (incluzând în eșantion tineri, adulți și seniori, începând de la vârsta de 15 ani).
Iată câteva rezultate cu privire la România, în sinteza mea (pentru detalii, vezi linkul indicat):
- Aproximativ o treime (1/3 – 32%) din populație are o atitudine negativă față de știință și tehnologie (iar 3% nu se exprimă). Este cea mai ridicată atitudine negativă dintre țările Uniunii Europene (media UE este în jur de 17%).
- Doar 50% din populație consideră că impactul științei/tehnologiei are un efect pozitiv asupra vieții. Este cea mai scăzută rată din Uniunea Europeană (media UE este în jur de 67%).
- 45% din populație consideră că oamenii, nu autoritățile, trebuie să caute/să-și asigure beneficiile noilor tehnologii. Este cea mai mare rată din Uniunea Europeană (media UE este în jur de 28%). Asta după mine arătând neîncredere în „adevărul/disponibilitatea” autorităților (deși aceasta ar trebui să fie misiunea lor) și tendința de a căuta acest „adevăr/beneficiu” pe cont propriu (în loc de a reforma instituțiile care nu funcționează bine).
- Doar 55% din populație consideră că rezultatele științei obținute din fonduri publice trebuie prezentate public la modul gratuit (4% nu se exprimă). Este cea mai scăzută rată din Uniunea Europeană (media UE este în jur de 80%).
- Doar 25% din populație consideră că descoperirile științifice-tehnologice bazate pe inteligența artificială sunt de încredere. Este cea mai scăzută încredere din Uniunea Europeană (media UE este în jur de 38%).
Concluzii:
Atitudinea românilor față de știință/tehnologie, în comparație cu alte țări ale Uniunii Europene, este cea mai nefavorabilă și de neîncredere, oamenii alegând să se documenteze singuri, nu prin instituții, ceea ce ne predispune la pseudoștiință și ne vulnerabilizează la conspirații și „fakenews”. Acest fenomen intră în relații bidirecționale cu abandonul școlar și analfabetismul funcțional prin care se amplifică reciproc, până la a deveni risc de securitate națională.
Implicații:
Vocea directă a oamenilor este mai importantă în cazul valorilor etice/morale (construind pe bunul-simț ceea ce este „bine”) și valorilor estetice (ce este „frumos”), instituțiile aici trebuind să se bazeze mai mult pe implicarea directă a oamenilor.
Dar în ceea ce privește valoarea de „adevăr”, în evoluția noastră ca specie și ca civilizație, noi am creat instituții (experți) prin care să ne protejăm noi de noi, am creat „Școala”, ca „adevărul” să fie stabilit prin știință/experți, nu prin vocea celor mai agresivi sau care strigă cel mai tare. Doar așa am reușit să devenim o civilizație, în care nu mai vânăm vrăjitoare și nu mai impunem prin forță/manipulare „adevăruri” bizare care ne distrug și/sau care ne limitează dezvoltarea.
De aceea, regândirea modului în care facem educația formală în școală și accentuarea învățării pe tot parcursul vieții, inclusiv prin educație nonformală, stau la baza salvării civilizației noastre astăzi, când prea mulți cred că știu „adevărul” și nu mai au nevoie de știință; mai mult, riscul astăzi, uitând lecțiile trecutului și ale științelor sociale, este că ne autodistrugem în condițiile în care atacăm „sistemul” nu pentru a-l facem mai bun în a servi oamenii, ci pentru că fiecare vrea să fie el „șef” sau să aibă o relație privilegiată cu „șeful”, deși acest lucru este imposibil (indiferent de ce ne spun cei care vor să ne manipuleze, nu putem toți să fim în aceste situații, astfel încât vom intra în demersuri anarhice prin care ne atacăm mereu liderii și instituțiile existente la un moment dat).
Sub aspectul inteligenței și creativității, tinerii români (și românii în general) nu sunt în urma altora, de aceea, educația trebuie să folosească, nu să irosească acest potențial. În consecință, le cer oamenilor educației și cercetării să respingă obscurantismul și să facem echipă, angajându-ne în a duce mai eficient lumina cunoașterii și culturii în școli/universități și în societate, de dragul copiilor noștri și al țării, pe care numai astfel îi putem proteja de obscurantismul adus de pseudocunoaștere, asigurându-le un prezent și un viitor bun, nu o lume impredictibilă, periculoasă și bizară!
Dezbaterea planurilor-cadru pentru învățământul liceal în Blaj. Spre un nou iluminism
După cum am anunțat din timp, astăzi, 21 februarie 2025, am participat la dezbaterea planurilor-cadru pentru învățământul liceal, în cadrul Conferinței Naționale a Asociației Colegiilor și Liceelor Pedagogice 2025, organizată la Blaj, în perioada 20 – 22 februarie, sub genericul Spre un nou iluminism – Noile planuri-cadru pentru liceu în actualitate și în consultare publică.
Așa cum am spus la momentul anunțului, sistemul nostru de educație are lumini și umbre. Umbrele cresc însă mai puternic în societate, sub impulsul pseudoștiinței și pseudoreligiei. Este momentul ca prin educație și cercetare să protejăm și să eliberăm oamenii, aducând mai multă lumină, lumina cunoașterii și culturii, și, de unde ar fi mai potrivit să începem și să transmitem acest mesaj dacă nu din Blaj, inima iluminismului românesc?! Aprinderea luminii cunoașterii și culturii în educației are atât rostul de a ne elibera de umbrele obscurantismului, cât și de a ne arăta lucrurile care nu funcționează bine și pe care trebuie să le îmbunătățim (în domeniul educației și în societate).
Și am găsit la Blaj oameni ai educației serioși, sosiți din toată țara, care au venit cu analize, simulări și propuneri de îmbunătățire a proiectelor propuse. A fost o experiență plăcută și intelectuală în același timp și le mulțumesc tuturor pentru invitație și atmosfera colegială creată. Împreună am mai întărit lumina cunoașterii și culturii în educația românească, cu impact așteptat apoi în societatea noastră.
Dacă în unele societăți și vremuri se ajunge la cultură prin libertate, noi am învățat, prin iluminismul Școlii Ardelene exprimat plenar prin Adunarea Națională de la Blaj pe Câmpia Libertății, că uneori ajungi la libertate – inclusiv la eliberarea de obscurantism – prin cultură. Iar factorul mediator în oricare variantă este mereu educația, de aceea este important să o facem bine!
…
Despre alegeri, americani și antisistem. Câteva răspunsuri punctuale
Am fost întrebat frecvent în ultimele ore ce părere am despre declarația vicepreședintelui american JD Vance cu privire la alegerile din România, care vorbea de anularea alegerilor din 2024 pe baza unor „dovezi firave” și „presiuni continentale” – ”…flimsy suspicions of an intelligence agency and enormous pressure from its continental neighbors” –, și cum mă proiectez în ecuația sistem-antisistem. (Această din urmă întrebare este una mai veche, la care nu am găsit timp să răspund până acum.)
Am fost întrebat nu atât ca ministru, ci ca profesor implicat atât în România, cât și în SUA, un om format academic și cultural în SUA și care de-a lungul timpului a primit critici în țară pentru poziția uneori prea proamericană. Ca să detaliez contextul și să fiu transparent, dincolo de formarea și implicarea mea academică în SUA, am rude (cu rădăcini în primele emigrări transilvane de la începutul secolului XX) și colegi/prieteni acolo, atât în „America profundă”, cât și în „America modernă”, așa că cunosc foarte bine și nuanțat societatea americană.
În acest moment, mi se pare că cele două probleme ridicate sunt legate, așadar voi răspunde succint în continuare.
În legătură cu prima întrebare, cred că din perspectiva SUA, care este o democrație puternică, lucrurile stau așa cum a declarat vicepreședintele american. Dar în cazul țării noastre, o democrație încă tânără, ceea ce este puțin (firav) pentru o democrație puternică ca SUA poate deveni mult (periculos) pentru noi! Iar Uniunea Europeană, care este mai aproape și înțelege mai bine situația țării, a fost pe aceeași linie cu țara noastră. În această logică aș înțelege eu o poziționare normală a țării în acest moment (așa cum am văzut că a făcut de altfel președintele interimar, domnul Ilie Bolojan). Ca o extensie a acestei idei, așa cum am spus fără să mă feresc, eu am citit cu atenție toate rapoartele desecretizate și am ascultat punctele de vedere instituționale (naționale, ale Comisiei Europene, ale Departamentului de Stat din SUA), așa că sunt convins de faptul că alegerile au fost influențate în afara reglementărilor contextului electoral. Ar mai fi de adăugat aici faptul că este posibil ca unele instituții implicate în decizia de anulare a alegerilor să fi avut probabil acces și la unele informații despre care vom afla public peste zeci de ani (cum se întâmplă și în SUA și alte democrații cu informațiile clasificate – vezi cazurile Watergate, JFK etc.). Dar eu sunt un om care crede că instituțiile sociale (ca reguli de urmat / grupuri de experți) sunt cele care ne transformă dintr-un grup într-o civilizație, care ne feresc de agresivitatea și de vocea celor care strigă cel mai tare în stabilirea adevărului și a comportamentului etic, așa că tind mereu să le dau inițial credit, alături de evaluările proprii (obligatorii). Alți români nu au fost mulțumiți și nu sunt mulțumiți, dorind o decizie mai participativă (să vadă ei personal toate dovezile existente), având suspiciuni față de instituții; și trebuie respectată și această atitudine!
În legătură cu a doua întrebare, în sens clasic, nu, eu nu sunt antisistem! (și nici suveranist, așa cum am spus AICI). Deși, înainte să devin rector și ministru, eram adesea perceput de cei din „establishment” ca antisistem. Mai precis spus, nu sunt antisistem în sensul anarhic (Să distrugem instituțiile și vom vedea apoi ce facem, cine supraviețuiește și cum ne reorganizăm.) sau în sensul politic (Să plece ei, să venim noi!). Am fost însă și sunt „antisistem în sistem” (sau „sistem de tip antisistem”), în sensul că mereu încerc să fac ca instituțiile să funcționeze tot mai bine, forțându-le să se schimbe constant pentru a servi oamenii, nu pe ele însele!
Important este însă ca în acest proces de „luptă electorală” care urmează – cu decizia finală în luna mai 2025 – să nu rupem țesutul social dintre noi prin decizii și acțiuni impulsive, țesut care ne ține împreună ca popor, respectând votul celor mai mulți pentru cine să ne reprezinte, așa cum se cuvine într-o democrație.
Dezbateri naționale asupra planurilor-cadru din învățământul liceal – Cluj-Napoca, 2025
A doua dezbatere națională asupra planurilor-cadru din învățământul liceal a avut loc în 14 februarie 2025, în Cluj-Napoca.
Cu fiecare întâlnire oamenii educației sunt tot mai informați și mai constructivi, generând idei excelente, care pot îmbunătăți proiectele de tip expert pe care le dezbatem.
Sunt convins că împreună putem reaprinde luminile educației, întâi pentru domeniul nostru aflat acum între lumini și umbre, unde să formăm absolvenți buni specialiști, buni cetățeni și oameni echilibrați psihologic (mulțumiți de propria viață), iar apoi să ducem lumina cunoașterii în societate, pentru a proteja oamenii și țara de obscurantismul pseudoștiinței și pseudoreligiei.
…
17 februarie 2025 – Cluj-Napoca
O întâlnire de lucru a urmat dezbaterii naționale de vineri din Cluj-Napoca – organizată la UBB, luni, 17 februarie 2025 -, cu participarea unor profesori din universitar (decani) și din preuniversitar (inspectori școlari), explorând mai detaliat și cu exemple concrete impactul proiectelor de planuri-cadru pentru diverse discipline (ex. biologie, chimie, fizică, geografie, matematică).
În drumul dinspre Cluj-Napoca și București m-am bucurat să pot deschide și saluta și dezbaterile organizate de Coaliția pentru Educație în București, cu actorii principali implicați în filiera tehnologică (elevi, profesori, agenți economici etc.). Aștept să aflu concluziile și sugestiile acestei dezbateri.
Câteva idei și în apărarea Academiei Române!
Am văzut comentariile critice publice și numeroase legate de decizia Academiei Române prin care s-a respins propunerea ca scriitorul Mircea Cărtărescu să devină membru corespondent.
Înțeleg aceste critici, mai ales ca om care am susținut prin vot în Adunarea Generală a Academiei Române ca Mircea Cărtărescu să devină membru corespondent. Dar nu putem să nu vedem și că această propunere a fost susținută de o majoritate largă a Academiei, chiar dacă, din păcate, nu s-a ajuns acum la pragul critic (a lipsit un singur vot!). Acum unii colegi au crezut altfel. Mircea Cărtărescu va deveni însă membru al Academiei Române în viitorul apropiat, sunt sigur de asta, și mă voi bucura să-l pot saluta în Aula Academiei în acel moment.
Deocamdată trebuie să înțelegem că Academia Română are dificila misiune de a promova excelența cu oameni care o înțeleg pe alocuri diferit, prinși între tradiție vs. modernitate sau între trecut vs. prezent vs. viitor. Mai mult, unii (adesea membri mai vechi) consideră Academia ca fiind mai a noastră (de aici urmând: „cine pe cine aduce”), nu ca o instituție a țării („cine are merite pentru a fi propus”). În fine, da, unii dintre noi (dar tot mai puțini) amestecă uneori omenescul cu instituționalul, multe decizii și acțiuni devenind astfel prea personale. Iar vremurile acestea agitate nu ne ajută, ci mai degrabă mai tulbură apele și în Academia Română. Într-o Românie polarizată și conflictuală nu poți să te aștepți la o Academie complet altfel, deși academicul și angajamentul comun pentru excelență mai atenuează neînțelegerile dintre noi și canalizează, în interior, lucrurile și în sensul bun, lăsând loc și de „bună ziua”.
Dar eu cred că drumul Academiei Române este unul în direcția și sensul corecte, având deja o majoritate de oameni valoroși și înțelepți, majoritate care crește de la an la an și care normalizează Academia și duce la definirea corectă a excelenței în înțelegerea ei academică și culturală, fără excesele unor lupte între tradiție vs. modernitate sau trecut vs. prezent vs. viitor.
Sigur că, în acest proces de transformare, trebuie să fim toți mai atenți la nuanțe și la declarațiile publice, pentru a comunica corect cu societatea și pentru a nu expune Academia sau unii colegi unor critici injuste. Ca să nu mai spun că apar uneori și situații hilare – care devin deliciul publicului, dar afectează seriozitatea Academiei – în care, spre exemplu, culmea, un om mai de centru-dreapta ca mine (prin prisma angajamentului pentru excelență/meritocrație/competiție) este văzut de unii colegi din Academie ca „progresist”, iar președintele mai tradiționalist (așa cum se autodefinește) al Academiei, împreună cu întreaga conducere, devin acum în ochii unor colegi mai mult decât „progresiști”, chiar „woke”, evident, ambele calificative fiind negative în înțelegerea colegilor evaluatori.
Sfatul meu este să ne folosim academic diferențele și divergențele dintre noi și să fim înțelepți, știind când să fim de acord că nu suntem de acord, căutând însă să cooperăm elegant pentru a da forță Academiei Române – inclusiv prin oamenii buni care îi devin membri an de an -, ca forul suprem de știință și cultură al țării de unde împreună să putem servi cât mai bine țara și oamenii ei.
Dezbateri naționale asupra planurilor-cadru din învățământul liceal – București, 2025
I. Prima dezbatere națională asupra planurilor-cadru pentru învățământul liceal – București, 11 februarie 2025
Și am avut prima dezbatere națională asupra proiectelor de planuri-cadru pentru învățământul liceal. Iar oamenii educației au început să arate de ce sunt ai educației! Spre deosebire de spațiul public (rețele de socializare, chiar diverse publicații etc.) – unde, pe lângă analize serioase, găsești încă prea des banalități solemne, îngrijorări iraționale și/sau semidocte, dacă nu doar critici virulente/agresive sau felicitări dezarmante -, aici au fost analize și discuții convergente și divergente, mai cerebrale sau mai emoționale, toate însă focalizate pe probleme și soluții. Au participat mulți și, evident într-un astfel de demers, nu toți s-au putut exprima. Dar toți pot trimite sugestii în scris (la emailul de contact al consultării publice), iar din feedbackuri încercăm și să îmbunătățim formatul dezbaterilor următoare. Din acest demers rețin multe sugestii bune, care vor fi incluse în varianta finală propusă în luna mai.
Sincer și direct spus, nu sunt bucuros că încep acest mandat de ministru cu un astfel de proiect, care, inevitabil, vine și cu scandaluri. Dar planurile-cadru reprezintă (1) urgențe curriculare (ar fi trebuit introduse cel târziu în 2021), (2) legale (sunt impuse de noile reglementări legale din 2023), (3) moral-psihologice (nu ne mai putem pune la risc copiii, punându-le pe umeri o încărcătură exagerată de discipline și ore, adesea fără o organizare psihopedagogică adecvată) și, teribil de important, (4) de securitate națională (analfabetismul funcțional ne pune deja la risc țara). Așa nu se mai poate continua! Iar rolul unui ministru responsabil este să abordeze tocmai astfel de probleme/reforme. Mai mult, rolul unui ministru al educației este și să educe oamenii (fie și informal), dacă este cazul, despre cum se fac rațional dezbaterile asupra unei teme cu relevanță pentru țară. Așadar, să facem împreună ca educația să nu fie un risc pentru națiune, ci o oportunitate pentru copii și țară!
Vezi mai multe sinteze AICI.
Următoarea dezbatere națională va avea loc la Cluj-Napoca.
Constatări după primele 10 zile de dezbateri ale planurilor-cadru
După primele 10 zile de dezbateri ale planurilor-cadru, iată primele constatări:
- Sunt optimist că învățăm să dezbatem. Acest exercițiu de dezbatere a planurilor-cadru este și unul educațional. Dacă în primele zile reacțiile au fost de critică sau susținere (adesea necondiționate), la apelul meu că acest lucru nu mă ajută în a găsi cea mai bună variantă pentru elevi, profesori, părinți și societate, oamenii educației au început să vină cu propuneri tot mai bune și suntem pe drumul corect.
- Am început astfel să înțelegem filosofia acestor planuri-cadru, și anume nu de a „scoate” discipline/ore pentru a reduce simplu încărcarea pe elevi, ci de a reduce centralismul (caracterul obligatoriu) prin unele descentralizări la nivelul școlii și la nivelul deciziei elevilor (caracterul opțional). Așadar, demersul înseamnă de fapt încurajarea unui registru opțional mai consistent, în care să ținem cont și de alegerile școlilor și ale elevilor (nu doar ale ministerului), pentru a personaliza educația. Rămâne de văzut cât se va descentraliza, în această formă unii considerând că este prea mult, alții că este prea puțin. Cu siguranță, în cazul latinei voi propune, în final, revenirea la elementul centralizat, descentralizarea, bună ca intenție, neasigurând încă alegerea rațională acolo unde s-ar cuveni dacă latina rămâne opțională (așa cum am fost convins prin discuțiile cu specialiștii și organizațiile profesionale din domeniu).
- Am cerut tuturor disciplinelor (specialiștilor care se ocupă de acestea) să gândească modele noi, nu doar număr de ore, în forma actuală lucrurile nefuncționând bine, în condițiile în care școala produce prea mult analfabetism funcțional pentru secolul XXI. Chiar nu se mai poate așa! Iar profesorii și organizațiile profesionale au început să înțeleagă asta. Astfel, spre exemplu, după mai mult de 20 de ani de lipsă, vom readuce ca nume discipline care contribuie direct la cultura națională (ex. Istoria românilor), pentru a da un semnal clar că o lume modernă nu poate exista fără identitatea națională, iar gramatica va reveni, de asemenea, la liceu; așa cum am spus la lansarea planurilor-cadru, prea mulți copii nu-și cunosc corect istoria sau geografia națională și vorbesc prost limba română.
- Este clar că aerisirea curriculumului trebuie să se facă apoi și la nivel de programe, aici gândindu-mă deja la impunerea unui procent din orele alocate disciplinelor care să fie dedicat doar consolidării, activităților remediale și transferului de cunoștințe în viața reală.
Dezbaterile continuă, în final, urmărind să avem planuri-cadru în care modernitatea și tradiția contribuie la formarea unor absolvenți buni specialiști, buni cetățeni și oameni mulțumiți de propria viață. Așa cum am spus la lansarea lor, urmăresc ca planurile-cadru care vor rezulta din aceste dezbateri să fie larg acceptate pentru a moderniza educația românească!
Dezbatem modernizarea educației românești
Am prezentat azi în Coaliția de guvernare strategia de consultare/dezbatere publică a proiectelor planurilor-cadru pentru învățământul liceal. Așa cum am anunțat deja în diverse contexte, aceasta presupune următoarele:
(1) Colectarea propunerilor până în 6 martie 2025, alături de o serie de dezbateri naționale deja anunțate;
(2) Adaptarea proiectelor planurilor-cadru pe baza acestor propuneri, pentru a exprima o modernizare a educației din țară, larg acceptată în sistem, care să pună în centru elevul, să susțină profesorii și să lase loc pentru implicarea părinților/societății;
(3) O atenție specială va fi acordată dezvoltării curriculumului legat de cultura și identitatea națională, prin colaborare cu actorii principali din domeniu, în principal cu Academia Română.
Vă invit așadar să construim împreună educația pentru viitorul națiunii noastre!
Ofensiva pentru normalitate și invitație la parteneriat. Un răspuns unui coleg și prieten – Președintele Academiei Române
Am citit cu surprindere un articol publicat recent de președintele Academiei Române, în care se vorbește, cu referire la planurile-cadru pentru învățământul liceal puse recent în consultare/dezbatere, despre „o nouă ofensivă contra istoriei și geografiei”.
Inițial am fost surprins, atât de titlu – amândoi știind că atâta timp cât sunt eu ministru, de la acest nivel nu va fi vreo „ofensivă” contra acestor domenii –, cât și de mesajul public, când de fapt noi doi am început deja să discutăm despre cum ar putea arăta o soluție bună pentru aceste domenii. Asta este ceva ce ne leagă, dincolo de multe viziuni diferite, și anume preocuparea pentru identitatea și cultura națională bine făcute.
Apoi am văzut asta ca o oportunitate de clarificare, încurajare și parteneriat, ceea ce fac succint aici.
Așadar, îl întreb pe președintele Academiei Române dacă ne place cum actualul sistem de educație ne tratează copiii și domeniile legate de identitatea/cultura națională. Mie, nu (și știu că nici lui)! Mă uit la testele naționale și internaționale și sunt extrem de îngrijorat când văd procente adesea de peste 40% sub sau la limita funcționalității. Mă uit în jur și văd prea mulți copii care nu vorbesc corect limba română, se plictisesc de clasicii literaturii noastre, au teorii istorice pseudoștiințifice, fac confuzii grosolane în geografia țării, latina devine subiect de ironii etc. Acestea, prin faptul că sunt un risc inacceptabil care afectează cultura națională, devin chiar probleme de securitate națională. Acum avem oportunitatea să regândim sistemul care a generat acest risc și această problemă. Aștept din partea specialiștilor și a organizațiilor profesionale propuneri prin care să tratăm cu respect și eficient aspectele de identitate/cultură națională. Aș vrea să văd predate conținuturi mai aerisite și relevante, cu mijloace de predare și manuale atractive, care să-i încurajeze și să-i entuziasmeze, nu să-i plictisească pe copiii noștri, atunci când vorbim despre aspectele legate de identitatea/cultura națională. Despre asta este vorba întâi și abia apoi despre numărul de discipline și ore, iar dacă văd un astfel de model credibil, numărul de discipline/ore va fi susținut la modul natural. Acum, pentru a ajunge la acest model mai aerisit și flexibil, am mizat în cazul unor discipline/ore pe o distribuire a responsabilității între centralizare (decizii impuse de minister) și descentralizare (decizii la nivelul școlilor și/sau al elevilor) – fără a se pierde astfel ore -, dar sunt dispus să discutăm chiar procentele celor două, dacă avem propuneri de modele bune pentru lucruri care țin de cultura și identitatea națională. Așadar, voi susține cât trebuie un astfel de model bun. Îl aștept, ca parte din consultare/dezbatere!
În acest context, spun că acest mesaj este și pentru științe, acum când pseudoștiința devine și aici o problemă de securitate națională, ceea ce ne arată că așa cum am tratat până acum științele nu a funcționat. Este o oportunitate de restartare și în această zonă, așadar, să nu o pierdem. Încurajez specialiștii și societățile profesionale să-mi facă astfel de propuneri raționale, iar susținerea mea va fi acolo.
În concluzie, avem șansa să trecem de la un sistem de educație în care se predă mult și prost (avem printre cele mai multe ore/an între țările OECD), foarte centralizat (cu puține opțiuni la nivel de școală și/sau elevi), care, dincolo de faptul că este învechit (se bazează pe modele și unele manuale din 2004), chiar prin rezultatele generate ne pune adesea la risc copiii și societatea, la unul în care se predă mai aerisit și relevant, bine și cu echilibru între centralizare și descentralizare. În acest proces, să ne gândim în primul rând la copii – nimeni nu se prea gândește la ei în aceste discuții –, fără însă să lăsăm profesorii deoparte și să nu închidem școala pentru părinți sau societate. Vă invit să nu pierdem această oportunitate și aștept propuneri concrete, mai ales că țin ca varianta finală să aibă un suport cât mai larg în comunitate, așa cum este normal în această fază de consultare/dezbatere.
Hai să stopăm împreună conspirațiile – acum despre discipline (istoria națională) și planuri-cadru – măcar în domeniul educației!
Dragi colegi, oameni ai educației și din societate în general,
Acest text este o notă mai personală, într-un limbaj mai personal, de aceea apare pe blogul propriu, nu în zonele unor instituții în care sunt implicat acum.
Hai să stopăm împreună conspirațiile/dezinformările despre discipline și planuri-cadru, pentru a ne focaliza responsabil pe construcțiile viitoare pentru copiii noștri și pentru sistemul nostru de educație, prin consultare/dezbatere normală. Măcar în domeniul educației să facem angajamentul acesta și să spunem NU conspirațiilor și dezinformărilor. Nu pot răspunde la orice conspirație/dezinformare, dar încerc aici să setez un model pentru oamenii de bun-simț (pe care îi rog să fie mai atenți la rândul lor și la unele distorsiuni involuntare pe care le-ar putea face, dar sensibile într-un context al unor consultări/dezbateri), cu referință la o ultimă conspirație legată de istoria națională
Eu sunt un om care nu mă ascund să-mi asum părerile, deoarece știu când să tac (mai ales dacă nu mă pricep), când să pun întrebări altora mai informați, când să am convingeri/ipoteze educate și când să-mi afirm ferm cunoașterea.
Așadar, să mă suspectezi că aș dezavantaja istoria națională în noile proiecte de planuri-cadru pentru liceu, când pentru mine patriotismul și românismul sunt unele din valorile centrale, arată multe despre această suspiciune…și nimic bun! Și nu-mi plac cei care vor să confiște pentru interesul propriu aceste valori.
În noile proiecte de planuri-cadru de liceu istoria este prinsă foarte bine în trunchiul comun (chiar în comparație cu alte științe la rândul lor clasice), iar apoi, în funcție de specializare, poate beneficia, direct și/sau dacă doresc școala și elevii, de ore în plus. Așadar, pentru istoria națională, luându-se în calcul rolul său, alegerile școlii și ale elevilor există, dar sunt constrânse pentru a asigura minimul necesar. Spun asta pentru că în trunchiul comun am inclus, așa cum se vede clar în propuneri, că demersurile ar trebui să fie focalizate pe istoria națională mai repede (din clasele a IX-a sau a X-a), deoarece așa ajungem la toți elevii, indiferent de filieră (teoretică/vocațională/tehnologică), în timp ce în clasa a XII-a cei care nu sunt la specializarea umanistă nu mai acordă suficient timp istoriei naționale, investind mai mult în materiile de bacalaureat de specialitate. Așadar, istoria națională este tratată mai bine și cu mai multă atenție prin ceea ce propunem acum, iar pentru ca lucrurile să iasă bine sunt în contact cu specialiști din Academia Română pentru a găsi cele mai bune variante finale.
În general, am avut astfel de demersuri pentru toate disciplinele relevante, chiar dacă nu le comentez aici; atrag însă atenție la rolul curriculumului de specialitate, dincolo de trunchiul comun, și la numărul de ore ce pot fi alocate flexibil sau la dispoziția elevului din oferta școlii. Trebuie să avem mai multă încredere și în școlile noastre, în profesorii noștri și în copiii noștri (și părinții lor) și să le lăsăm libertate de alegere, desigur, controlată de reguli generale de asigurare a calității impuse de minister, astfel încât niciun ministru să nu bage cu forța pe gât copiilor și școlilor orice și oricâte discipline/teme, uneori și la un număr nerezonabil de ore.
În concluzie, în cazul istoriei naționale nu este cazul să fiu convins de nimic, eu ca psiholog (și absolvent al Facultății de Istorie și Filosofie) știind rolul istoriei naționale în identitatea personală, și cu siguranță nu pot fi convins de ceva prin amenințări sau violență morală/psihologică, ci sunt mai ușor de convins prin discuții raționale. Într-un fel, în aceste consultări/dezbateri pe planurile-cadru învățăm cu toții și cum să facem cu încredere și cooperare consultare/dezbatere.
În încheiere, amintesc foarte serios că avem un proces de consultare publică/dezbatere națională (nimic nu este definitivat încă) și spun ceva foarte clar: dacă după aceste cinci (5) săptămâni de consultare publică/dezbateri naționale, nu voi putea veni în luna mai cu o variantă larg acceptată de mediul educațional și de societate, ținând cont că ținta este implementarea din anul școlar 2026-2027, vom relua întregul proces până când obținem acest lucru! Doar așa ne antrenăm să fim oameni buni și responsabili pentru copii și societate!
…
Sugestiile/propunerile se fac la adresa de email consultare@rocnee.ro , până la data de 6 martie 2025, și în timpul dezbaterilor naționale anunțate.
Pentru istoria discuțiilor vezi:
Pe scurt despre olimpiadele școlare la clasele I-IV în 2025
Văd că este primită în spațiul public cu multă curiozitate vestea că Ministerul Educației și Cercetării nu organizează olimpiade școlare pentru clasele I-IV în anul 2025.
Din respect pentru această preocupare, ca să punem acest lucru în context, iar apoi în profunzime psihoeducațională, iată cum stau lucrurile, pentru o înțelegere mai clară a acestei decizii:
(1) Adevărul este că ministerul nu a organizat olimpiade școlare pentru clasele I-IV nici anul trecut (2024), așa că nu este chiar o premieră.
(2) Este drept însă că acest lucru este acum asumat mai ferm de mine deoarece:
a. În clasele I-IV important este să construim elementele de bază ale competențelor cheie.
b. Acest nivel elementar trebuie dezvoltat în ritmul fiecărui copil. Dacă ratăm acest lucru, atunci celelalte dezvoltări care se bazează pe el au de suferit. Am văzut în unele testări recente că unele forme de analfabetism funcțional identificate în clasa a IX-a au cauze identificabile chiar din clasa a V-a.
c. Participarea la olimpiade organizate de minister aduce o greutate mai mare concursurilor, începând să stimuleze prea devreme o industrie a meditațiilor și focalizări prea timpurii pe anumite domenii, ignorându-se altele (tot de bază), ceea ce poate distorsiona dezvoltarea nivelului elementar al tuturor competențelor cheie.
d. Este important să fim congruenți în politicile educaționale, pentru a nu deruta copiii și a nu avea politici cu efecte care se anulează reciproc. Am înlocuit la nivelul învățământului primar evaluarea prin note cu evaluarea prin calificative tocmai în lumina lucrurilor descrise mai sus, pentru a nu produce prea devreme segregare între copii (și școli) și afectarea stimei de sine, important fiind aici să dezvoltăm nivelul elementar al tuturor competențelor cheie, în ritmul personal al fiecărui copil, nu să facem diferențieri prea fine (și adesea nerelevante) și prea devreme între copii. În același spirit, la aceste vârste se urmărește mai ales dezvoltarea cooperării și a lucrului în echipă, competiția, importantă și ea, trebuind însă gândită la acest nivel în acest context.
e. Foarte important pentru mine, astfel de olimpiade organizate la nivel de minister la acest nivel educațional nu reprezintă seturi generalizate de bune practici europene.
(3) În fine, pentru a stimula competiția adecvată, ministerul nu interzice derularea unor concursuri locale, regionale, naționale asumate autonom și responsabil de școală (și cu consultarea părinților), congruente însă cu politicile ministerului (și monitorizate de acesta), care pot pătrunde într-un portofoliu educațional mai extins, dar nu au greutatea și mesajul unei olimpiade organizate de minister. Tot aici amintesc că avem deja evaluările obligatorii la clasa a II-a și a IV-a, pe care ar trebui să le folosim mult mai atent în procesul de învățare personalizată a elevului.
Așadar, hai să ne focalizăm în clasele I-IV pe dezvoltarea riguroasă și în ritmul personal, la cât mai mulți copii, a tuturor aspectelor elementare necesare competențelor-cheie, fără să distorsionăm acest proces prea devreme prin focalizarea pe olimpiade organizate de minister, cu accente prea timpurii pe anumite domenii, ignorându-se alte (ceea ce poate distorsiona dezvoltarea nivelului elementar al tuturor competențelor cheie), dar lăsând școlilor posibilitatea să facă comparații responsabile și voluntare prin concursuri locale/regionale/naționale ce pot intra într-un portofoliu educațional extins.
Despre contradicțiile domnului Călin Georgescu între „pace”, „agresivitate”, „demnitate” și „Thank you for the heck” („Mulțumesc pentru naiba”). Cu un gând bun și către votanții acestuia!
Scriu acest text nu ca psiholog, fost rector sau actual ministru (deși poate aș avea unele lucruri de spus și din aceste roluri), ci ca român și, mai general, ca om de știință (profesor/cercetător), ca urmare a atacurilor directe frecvente, mai publice sau mai private, ale domnului Călin Georgescu asupra mea. Îl scriu și din respect pentru românii care l-au votat pe domnul Georgescu. În fine, îl scriu acum la sfârșit de an nu doar pentru că am mai mult timp, ci și pentru că sper să închidem astfel de lucruri nedemne pentru oamenii care iubesc pacea și pe Dumnezeu și să avem alt start mai normal și mai autentic la început de an.
Am auzit prima dată despre domnul Georgescu în timpul campaniei prezidențiale 2024, fiind unul dintre cei înscriși în lista candidaților la onoranta poziție de președinte al României. Sondajele de opinie nu-i estimau mari șanse de reușită, iar acum știm că acestea au fost distorsionate de numărul mare de nehotărâți, de cei care refuzau să răspundă și/sau de neincluderea diasporei în sondaj.
În timpul dezbaterii prezidențiale Digi24-UBB (noiembrie 2024) i-am adresat, politicos și cu respect față de un candidat la o astfel de poziție de demnitate a țării, o întrebare importantă legată de polarizările lumii noastre și cum poate un președinte să aducă armonia. În loc să răspundă tot politicos și cu respectul pe care ar trebui să-l demonstreze public un candidat la poziția de președinte al țării, domnul Georgescu a început o analiză irațională atac la adresa mea și la adresa UBB. Mai precis afirma că aș crede că românii nu sunt suficient de buni și ar avea nevoie de cipuri în creier – deși eu sunt probabil primul care am vorbit cu dovezi, în monografia dedicată psihologiei românilor, despre inteligența/creativitatea bună a românilor. Atunci a început să-mi atragă atenția!
Am început așadar să-l urmăresc mai atent, dar nu am avut mult timp la dispoziție pentru că la puțin timp după aceea a avut loc primul tur al alegerilor, unde domnia sa a obținut prima poziție (2 120 401 voturi valabil exprimate – reprezentând 22,94%). Mulți au fost mirați și unii chiar speriați de rezultat, deoarece domnul Georgescu are un discurs grevat major de pseudoștiință (ex. să ne amintim discuția despre formula apei, H2O) și pseudoreligie (ex. cu interpretări prea personale ale textelor sfinte). Eu am fost doar mirat (mă așteptam ca domnul Simion să fie pe prima poziție), deoarece, deși a ocupat prima poziție, totuși abordările sale pseudoștiințifice și de pseudoreligie au atras doar maximum 12% din populația majoră a țării. Într-adevăr, acest lucru s-a observat atunci când, la chemarea la urne făcută de domnul Georgescu poporului pentru un „ilegal tur 2”, au răspuns doar câteva sute de oameni, ceea ce mie îmi spune că votanții nu i-au fost fideli domnului Georgescu, ci a fost un vot de refuz al clasei politice clasice, venit din ură (față de nedreptăți reale și/sau percepute), frică (față de lucruri pe care nu le înțeleg) și lipsă de alternativă (în oferta politică). Astfel de abordări pseudoștiințifice și de pseudoreligie există în toată lumea, rămânând însă minoritare în lumea civilizată și important este ca în România oamenii să înțeleagă că acestea sunt abordări alternative științei și religiei, nu sunt știință (cunoaștere) și religie și să nu-și lase mintea și copiii contaminate de acestea! Apoi am aflat de la CSAT despre grozăviile legate de manipulare și ingerințele externe în timpul procesului electoral. Și am început să fiu și mai atent la toți candidații prezidențiabili!
Recent, domnul Georgescu a reluat irațional critica-atac la adresa mea („cipuri”, „Soros”, „individ”, „funcții”, diverse „procese bizare de intenție” etc.), deși eu nu sunt un candidat-pericol pentru ambiția sa de a deveni candidat și președinte al țării (ambiție pe care eu nu o critic și nu o cataloghez în oglindă…). Prin acțiunile și pozițiile publice pe care le am, mă aștept la analize critice naturale din partea mass-mediei (fie acestea mai drepte sau nu) sau a celor cu care intru direct în dezbatere-controversă. De la un om care are ambiția de a deveni președintele țării – adică acela care va face pace mediind între instituții și între stat și societate – nu mă așteptam la atacuri la persoană, cu nume și prenume, cu adevărul ascuns și contorsionat pentru a exprima reproșuri adesea bizare și iraționale.
Nu am reacționat la atacurile sale repetate, fiindcă am vrut să nu interferez cu statutul său de candidat, dar nici nu pot să tot accept acest lucru, surprinzându-mă neplăcut faptul că un „om al păcii” caută de fapt războiul, fără să fie provocat. De aceea, în acest context, fac următoarele precizări de bun-simț, mai ales din respect pentru românii care l-au votat pe domnul Georgescu:
- (1) Cu siguranță, sunt un adversar al ideilor domnului Georgescu, mai ales ale celor care vin pe linia pseudoștiinței și a pseudoreligiei. Eu cred că bunăstarea europeană stă pe doi piloni: știința (care produce cunoaștere prin cercetare și o diseminează prin educație) și religia! Poziția mea adversă nu este însă pentru a interzice alte abordări în spațiul public, ci doar să le diferențiem clar, ca mintea oamenilor să nu fie contaminată, iar poporul să înțeleagă că acestea sunt abordări alternative științei și religiei, nu sunt știință (cunoaștere) și religie! Fac acest lucru în spiritul declarației unui mare democrat și om de stat, Ion Rațiu: „Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine”!
- Acestea fiind spuse, nu îl consider însă un adversar pe domnul Georgescu, iar un candidat la prezidențiale – care vorbește de Dumnezeu, pace și armonie – ar trebui să înțeleagă aceste distincții importante într-o societate normală, dacă nu se preface. Dar, așa cum am spus, dânsul trebuie să știe (și știe…!) că are în mine un adversar al ideilor sale, care va încerca să protejeze românii, de la copii și tineri la adulți și seniori, de acestea, propunându-le calea corectă a educației-științei și religiei pentru succesul și onorabilitatea socială, fie că domnul Georgescu va mai candida sau nu va mai candida la următoarele alegeri prezidențiale.
- Mă miră prevalența ideilor și obsesia domniei sale pentru „cipuri” (implanturi neurocerebrale) și relația mea potențială cu ele, în condițiile în care domnia sa părea disperat să obțină o relație cu Elon Musk, un antreprenor inovator și probabil acum cel mai bogat om din lume, promotorul și campionul cipurilor la nivel internațional! Cipurile domnului Musk sunt bune? Țin minte că m-am simțit, ca român, inconfortabil când, la o reacție banală a lui Elon Musk despre alegerile din România – „What the heck?” (Ce naiba?) –, domnul Georgescu a răspuns „Thank you for the heck” (Mulțumesc pentru naiba), iar pornind de la asta a urmat o plângere ca la vechea Poartă Otomană (https://www.stiridiaspora.ro/calin-georgescu-mesaje-pentru-elon-musk-si-donald-trump-jr-dupa-ce-acestia-au-comentat-situatia-din-romania_523708.html). Înțeleg psihologic starea de frustrare prin care a trecut, dar nu o consider justificată legal și moral față de români, iar un candidat la poziția de președinte al țării noastre nu poate avea astfel de reacții puerile. Amândoi vorbim despre demnitatea pe care trebuie să o aibă românii, îl rog să o avem și noi!
În final, în sinteză, îi transmit domnului Georgescu următorul mesaj:
- Domnule Georgescu, sunt și voi fi un adversar al ideilor dumneavoastră despre lume, pentru că eu cred că lovesc în știință și religie, deci în șansa bunăstării românilor, trezind vechiul obscurantism care ne poate menține în bizarerii, izolare și subdezvoltare, și voi încerca mereu să protejez oamenii de acestea. Eu cred într-o societate modernă construită pe doi piloni, știința și religia! De aceea îi chem alături de mine pe toți cărora le pasă de copiii lor și de propria persoană să urmăm cu bun-simț calea normală a științei și religiei. Dar nu sunt adversarul dumneavoastră, așa exprimându-se în fapt, nu doar în vorbe, pacea și înțelegerea între oameni, pe care un candidat la prezidențiale ar trebui le promoveze. Îmi pasă de demnitatea românilor și, dacă și dumneavoastră vă pasă așa cum declarați, haideți să o arătăm și noi tot în fapt (fără demersuri puerile de tip „Thank you for the heck”!). Sincer, de la un om al păcii, care îl invocă des pe Dumnezeu, aștept scuze pentru atacuri neprovocate și nedemne de acest angajament. Apoi sunt dispus oricând să avem dezbateri raționale în legătură cu lucrurile expuse aici sau altele relevante pentru români (fie și de la distanță), dar numai dacă ne asumăm o discuție serioasă, nu de propagandă, adică ne asumăm măcar două din cele patru principii de bază ale unei discuții raționale (obligatoriu principiile identității și non-contradicției, iar dacă se poate și terțul exclus și rațiunea suficientă ar fi mai mult decât cer). Dacă nu veți ajunge președinte (așa cum sper!), vă urez o viață bună și vă asigur că o să aveți în mine un protector (cât voi putea) ca perspectiva dumneavoastră să se poată exprima liber, dar să rămână minoritară. Iar dacă din nefericire veți ajunge președinte, sper sincer să vă însușiți atributele unui om de stat care nu doar vorbește despre pace, ci o și înfăptuiește, și, foarte important, care chiar înțelege dreptul altora de a nu fi de acord cu el!
La mulți ani, toți buni, tuturor!
P.S. Iar mai în glumă mai în serios, boților Ileana (din Vietnam) și Zhang (din Galați) și altora care vor comenta la subsolul paginii le spun, dar la modul serios, că aici „Nu, nu votăm Călin Georgescu”!
Angajamentul meu ca ministru este că România euroatlantică nu poate exista fără România tradițională – Nimeni nu trebuie să rămână în urmă în educație!
Atunci când Spiru Haret și-a început reforma educațională de succes, pentru mulți rămasă reper în istoria țării, România avea copiii concentrați mai ales în zona rurală. Astfel, măsurile lui bune au avut avantajul că au putut fi duse direct unde se afla larga majoritate a beneficiarilor, având astfel un impact major și cumulat.
În prezent, deși România are încă un mediu rural puternic, copiii nu mai sunt acolo concentrați majoritar, o majoritate ușoară a acestora aflându-se concentrată în mediul urban (dar toți se pot regăsi online, dacă căutăm condițiile concentrării după modelul Spiru Haret).
Ca ministru, sunt responsabil și să mă duc acolo unde sunt copiii și cei care au nevoie de educație, dar și să nu lăsăm pe nimeni în urmă. Copiii români se află acum în două Românii, una mai rurală și una mai urbană, cu performanțe educaționale extrem de diverse, în defavoarea mediului rural, ceea ce le poate afecta succesul în viață. În consecință, în acest scurt text, vreau să punctez angajamentul specific al Programului de Guvernare 2024-2028 pentru România tradițională (suprapusă aici major cu mediul rural), fără ca asta să anuleze angajamentul meu și al Guvernului pentru întregul sistem de educație-cercetare din țară.
Încep prin a spune că viziunea mea ca ministru este că România tradițională trebuie susținută major pe linia educației, astfel încât copiii să se poată forma adecvat acolo unde se află, dar să le dăm și șansa de mobilitate rural-urban atunci când o doresc. În general, mobilitatea educațională și a ocupațiilor rural-urban trebuie crescută, cu scopul dezvoltării într-o Românie euroatlantică pentru toți. Prin Programul de Guvernare 2024-2028 (https://gov.ro/ro/obiective/strategii-politici-programe/program-de-guvernare-2024-2028&page=1), în zona educației-cercetării, sunt angajate mai multe măsuri pentru mediul rural, alături de măsuri majore în alte ministere, împreună constituind oferta Guvernului României pentru România tradițională. Pe linia sistemului pe care eu îl reprezint ca ministru, punctez următoarele aspecte mai importante care vor fi implementate, unele mai noi, altele continuând demersurile anterioare:
- Pentru școlile din mediul rural (alături de cele din mediul urban), urmărim dezvoltarea infrastructurii educaționale (ex. mobilier și alte dotări, microbuze școlare electrice etc.), care, alături de Programul național „Masă sănătoasă”, pot avea un impact important în reducerea abandonului școlar, pe lângă creșterea calității vieții și motivației școlare. De fapt, mediul rural beneficiază direct și major de programul național de prevenție a abandonului școlar (PNRAS – https://www.edu.ro/etichete/pnras).
- Prin PNRR s-au angajat deja trei mari campusuri rurale, în județele Bistrița-Năsăud, Galați și Gorj, a căror implementare eficientă o vom continua. Unele școli din mediul rural au un număr atât de mic de copii și dotări atât de slabe, încât o soluție potențială este gruparea celor din aceeași zonă în campusuri școlare rurale, care să asigure copiilor educație de calitate și condiții excelente de învățare, iar profesorilor condiții demne de rolul pe care îl au.
- În Programul de Guvernare este angajată și construcția de creșe în mediul rural, pentru a acoperi mai bine nevoile copiilor și părinților acestora din acest mediu.
- Copiii din mediul rural trebuie să aibă acces la studii superioare, ca o cale majoră spre succesul social, de aceea, voi menține și voi dezvolta locurile specifice din universități dedicate absolvenților din mediul rural.
- Așa cum am spus în introducere, copiii din mediul rural trebuie să se întâlnească cu ceilalți copii și cei mai buni profesori și cele mai atractive resurse educaționale și online – unde poți face o reformă după modelul Spiru Haret: eSpiruHaret2.0 –, ceea ce înseamnă că procesul de digitalizare este unul fundamental în acest caz. Aici, în colaborare cu ministerul care are în portofoliu digitalizarea, urmărim digitalizarea școlilor din mediul rural – dotarea școlilor cu echipamente digitale și acces la internet de mare viteză, lucruri care vor facilita educația online și, în final, modernizarea procesului educațional, inclusiv alfabetizarea științifică și protecția față de pseudoștiință.
- Nu în ultimul rând, cred că formarea adulților este importantă și pentru mediul rural, deschizând noi oportunități practice-ocupaționale și culturale, inclusiv protecția față de manipulare și „fake news”.
- În fine, educația din mediul rural are nevoie să fie încurajată, valorizată și inspirată, de aceea, voi propune universităților și Academiei Române ca personalități academice să aibă prezențe și cursuri inspiraționale adaptate nevoilor lor în acest mediu, fizic și/sau online. Cu astfel de acțiuni s-a implicat cândva Universitatea românească din Cluj, prin marii ei profesori, în dezvoltarea mediului rural și urban mic al Transilvaniei după Marea Unire, cu consecințe benefice pentru ridicarea educațională și culturală a oamenilor și a țării.
În concluzie, România tradițională nu are voie să fie perdanta dezvoltării României euroatlantice și să se teamă de această cale europeană, ci trebuie să beneficieze din plin de această dezvoltare, iar măsurile propuse în educație-cercetare au un rol major în acest demers. Aștept ca de la anul să mă întâlnesc, prin vizite directe, cu copiii și oamenii acestei zone, astfel încât să pot afla mai multe informații despre nevoile și așteptările lor. Spun din nou, deoarece am pretenția că o cunosc deja destul de bine, având cunoscuți, prieteni sau rude care lucrează și/sau au absolvit școli în mediul rural. Dar, uneori, din astfel de întâlniri, apar și așteptări la care nici nu ne gândim în prezent.
Angajamentul meu ca ministru al educației și cercetării este că România euroatlantică nu poate exista fără România tradițională!
Poziția ca Ministru al Educației și Cercetării față de OUG (decembrie 2024): Pornim în 2025 cu un optimism rezervat/reținut!
La solicitarea mass-mediei, a oamenilor din sistemul de educație-cercetare și a unor părți din societate fac următoarele comentarii față de „OUG privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025, pentru modificarea și completarea unor acte normative precum și pentru prorogarea unor termene”, cu referire la zona educației-cercetării.
Pe de o parte, România are un deficit bugetar foarte mare, care, dacă nu este redus, îi împiedică dezvoltarea și o pune la risc în evaluările financiar-economice internaționale. Indiferent de ce ne-am dori sau credem noi, aceasta este realitatea dură de la care pornim la început de 2025. Sigur că putem analiza critic de ce am ajuns aici, dar asta nu elimină faptul că suntem aici și că de aici pornim. Într-o astfel de situație, măsurile care trebuie luate pot fi drastice sau graduale, Guvernul alegând acum un demers gradual, cu atitudini și măsuri rezervate/reținute, nu drastice.
Pe de altă parte, educația a fost asumată de Coaliție ca prioritate națională, lucru reiterat de Prim-ministru în fața Parlamentului României în timpul prezentării Programului de Guvernare și învestirii Guvernului. În acest sens, finanțarea trebuie să susțină nu doar buna funcționare, ci și dezvoltarea strategică a sistemului.
Combinându-le pe cele două, la modul serios, sincer și direct spus, nu pot avea acum decât un optimism rezervat, în condițiile în care, așa cum sunt discuțiile acum, sistemul educației-cercetării va primi totuși un buget ușor mai mare decât anul trecut, prin care va funcționa adecvat și vom putea începe să implementăm unele măsuri din Programul de Guvernare. Solidaritatea vine în condițiile măsurilor generale în societate și economie luate de Guvern pentru reducerea deficitului bugetar, dar, ca prioritate a țării, în acest proces, educația-cercetarea nu trebuie să fie cel mai afectat domeniu. În fine, în timpul întâlnirii cu Consiliul Național Tripartit pentru Dialog Social, Prim-ministrul a declarat că, după încheierea execuției bugetare și planificarea/aprobarea bugetului pe anul 2025, vom ști mai precis cum putem susține și mai bine acest domeniu strategic și prioritar, iar în funcție de asta, optimismul meu rezervat acum la început de an ar putea să devină doar optimism pe parcursul anului.
Acestea fiind spuse, într-o abordare democratică înțeleaptă, oamenii din sistem au dreptul să-și ceară drepturile lor – unele asumate oficial destul de recent, după încheierea grevei din sistem și/sau prin noile legi ale educației -, în timp ce Guvernul trebuie să facă, la rândul său, tot ceea ce ține de acesta pentru a reduce deficitul bugetar, asigurând astfel funcționarea țării și o dezvoltare care să permită apoi chiar satisfacerea cu prioritate a acestor drepturi pe care oamenii le cer acum. În acest proces, sistemul educației-cercetării trebuie să funcționeze și să se dezvolte, cât ne permite contextul, context pe care sper să-l putem optimiza în viitorul apropiat, odată cu reducerea deficitului bugetar.
Angajamentul țării mamă pentru românii din diaspora în educație și știință. În sinteză!
Cred că cunosc bine diaspora românească, cândva făcând și eu parte din aceasta, iar apoi păstrând o relație strânsă cu aceasta.
Diaspora românească este o altă Românie, diversă la rândul ei ca efect al momentului părăsirii țării, etapei generaționale (ex. români născuți în țară sau în străinătate) și al motivelor care au stat la baza părăsirii țării (ex. politice, academice, economice). Am cunoscuți și rude din toate aceste zone și le înțeleg bine așteptările extrem de diverse.
Am încercat în „Programul de Guvernare 2024-2028” să ne angajăm pentru reconectarea acestei Românii cu țara mamă în beneficiul reciproc, fie pentru a lucra împreună acolo de unde suntem fiecare – pentru aceia care nu mai doresc să se întoarcă în țară, dar doresc să fie legați de țară –, fie pentru a favoriza întoarcerea în țară a celor care doresc să o facă.
Punctez în continuare succint câteva măsuri angajate de Ministerul Educației și Cercetării în cadrul „Programului de Guvernare” asumat de Guvernul României pentru perioada 2024-2028 (evident mai sunt și altele importante legate de alte ministere, cu care ne vom coordona pentru a avea o ofertă pe măsura așteptării românilor din diaspora, inclusiv cu bisericile din țară). Le preiau direct din „Programul de Guvernare”, cu unele explicitări (unele măsuri continuă și dezvoltă ceea ce există deja, altele sunt noi):
Aspecte fundamentale:
- Voi dinamiza activitatea Institutului Limbii Române. Deși obiectivele strategice ale acestuia sunt păstrarea, dezvoltarea și afirmarea identității lingvistice și culturale, prin promovarea limbii române în medii academice și școlare din întreaga lume și susținerea studiului limbii române în străinătate, în mod instituționalizat, prin intermediul celor mai buni specialiști, voi dori să includem mai clar și ideea că promovarea limbii, culturii și civilizației românești în străinătate se face inclusiv și pentru și cu ajutorul diasporei, pentru că ei știu mai bine de ce au nevoie acolo pentru ei și copiii lor.
- Voi grăbi implementarea portalului național de informare științifică și de monitorizare și reducere a pseudoștiinței, astfel încât românii aflați la distanță de țară și copiii lor să afle lucrurile din țară la modul corect. Neavând această conexiune, mulți au fost expuși prea mult pseudoștiinței și manipulărilor, cu riscuri pentru ei și copiii lor.
Aspecte incluzive:
- Românii din diaspora și copiii lor trebuie susținuți să facă școală în țară sau acolo și să-i încurajăm și să-i susținem să-și păstreze identitatea națională. În acest sens:
- Vom susține accesul la educație pentru tinerii și cadrele didactice români din diaspora și românii de pretutindeni, prin acordarea de (1) burse, (2) locuri de cazare în internate școlare/cămine studențești, (3) reducere la transport, precum și (4) alte facilității pentru elevii și studenții români de pretutindeni (pe care le voi înțelege mai bine consultându-mă cu aceștia).
- În același timp, promovarea identității culturale și lingvistice în țările cu comunități românești semnificative reprezintă o prioritate strategică.
- Urmăresc și demararea unor programe online de formare a adulților pe parcursul vieții, cu focalizare pe nevoile diasporei și reflectând nivelurile diferite de educației pe care le au acum românii din diasporă.
Aspecte de excelență:
- Cunoașterea pe care o posedă specialiștii români trebuie să circule liber între țara mamă și diaspora. În acest sens:
- Vom finanța diverse programe de mobilități și schimburi de experiență între cercetători români din diaspora și cei din țară, cu scopul de a întări colaborarea și parteneriatele dintre aceștia.
- Urmărim lansarea unor competiții multianuale de tip homecoming cu asigurarea unui tenure track.
- Țintim oferirea de stimulente pentru cercetătorii străini atrași prin investiția 8 din Componenta 9 a PNRR, pentru a continua activitatea de cercetare în România după încheierea proiectelor (incluzând, cu un accent special, românii din diasporă).
- Am gândit lansarea unor competiții multianuale pentru cercetători străini (incluzând, cu un accent special, românii din diasporă) și a unor programe de mobilitate, respectiv a unor competiții de proiecte de cercetare bilaterale cu statele vecine.
Sunt pregătit, după așezarea Guvernului, să începem să implementăm programatic aceste lucruri. De asemenea, intenționez să fac o serie de vizite în diverse comunități din diaspora românească pentru a înțelege și mai bine cum ne putem ajuta reciproc, între timp așteptând sugestii.
Calea pe care eu îi invit pe românii din diasporă să mergem împreună este aceea a educației și științei/culturii (fără să alunecăm în pseudoștiință și aspecte de pseudoreligie), adică a școlii făcute bine, singura care, pe termen lung, duce la reușită socială și onorabilitate pentru copiii noștri (și chiar pentru noi adulții – putem și noi încă învăța lucruri) și ne poate aduce bunăstare și întări identitatea națională. În acest proces trebuie să păstrăm strâns legătură, auzindu-ne și învățând unii de la alții și ajutându-ne reciproc. Fără ei și implicarea lor România euroatlantică nu este completă!
Reformele în educație și cercetare (știință) sunt protecția unei Românii euroatlantice
Cvasieșecul României euroatlantice la alegerile recente are mai mulți factori, despre care am discutat succint aici (https://danieldavidubb.wordpress.com/2024/12/06/sa-ne-fie-rusine-si-sa-nu-se-mai-intample-pe-scurt-si-la-cald-despre-romania-intre-euroatlantism-si-bizarerii/). Dar doi sunt fundamentali, și anume (1) slăbiciunea educației și (2) scoaterea științei din centrul discursurilor și practicilor sociale. Pe acest fond a apărut o Românie bizară și izolaționistă, antiștiință și pseudoreligioasă, susținută de „fake news”, teorii conspiraționiste și demersuri (bizare) de pseudoștiință. Din politica științei știm că dacă vrei să distrugi o națiune nu îți trebuie bombe, ci trebuie să-i distrugi educația/știința!
Pornind de la această analiză, iată, pe scurt, câteva sugestii pentru măsuri pe termen scurt-mediu pentru noul Guvern în domeniul educației-cercetării (măsurile pe termen mediu-lung le voi discuta într-un context mai adecvat):
(1) Reforma principală a țării trebuie să vizeze educația și știința:
- Educația superioară este cea care formează profesorii care ne educă copiii. Dacă îi formăm prost, educația preuniversitară – în diversele ei forme – nu are cum să funcționeze bine, marcându-ne în prezent și în viitor. Regândirea celor două domenii – preuniversitar și universitar (incluzând formarea pe parcursul vieții) – și a relației dintre ele, pe bază de bune practici europene și internaționale, este fundamentală.
- Educația superioară formează specialiști și resursă umană calificată. Dacă această formare este de proastă calitate, nu putem fi performanți în funcționarea socială (în diverse domenii).
- Cercetarea științifică generează cunoaștere, care poate susține apoi (a) inovații incrementale și disruptive, cu impact pozitiv asupra bunăstării oamenilor, și (b) sensuri-semnificații de care are nevoie mintea noastră și care ne protejează de influența pseudoștiinței și de manipulare.
(2) Reunirea ministerelor educației și cercetării, pentru a se coordona mai bine în contribuția lor la dezvoltarea unei societăți bazate pe cunoaștere.
(3) Implementarea noilor legi ale educației (derivate din proiectul România educată) și cercetării prin prisma unor acte subsecvente care, în flexibilitatea permisă de legislație, să ne racordeze cu cele mai bune practici europene și internaționale, nu să păstreze instituții și practici care s-au dovedit nefuncționale. Acolo unde este cazul, legile mai pot fi amendate, pentru o mai bună racordare europeană/internațională.
(4) Readucerea științei – printr-un plan strategic – în centrul discursurilor și practicilor sociale, inclusiv politice (ex. ”evidence-based policies”), ca fundament al dezvoltării unei societăți bazate pe cunoaștere.
(5) Finanțare adecvată a acestor domenii strategice pentru națiune.
Despre candidatura la alegerile prezidențiale 2024
Am văzut că în spațiul public circulă și numele meu, din zone mai formale sau mai informale, ca unul dintre potențialii candidați proeuropeni la alegerile prezidențiale din 2024. Probabil că numele meu a apărut ca urmare a angajamentelor mele publice constante pentru România euroatlantică, accentuate în perioada alegerilor din 2024, care să fie a tuturor, nu doar a unora! Dar aceste angajamente pentru România euroatlantică nu au fost pentru o potențială candidatură de acest fel, ci reprezintă ceea ce am ca valoare cardinală și care rămâne astfel pentru mine indiferent de această situație punctuală.
La solicitarea mass-mediei și a multor oameni fac următoarele comentarii (sincer, am încercat în această fază să am o atitudine de „no comment”, dar, din respect pentru întrebările insistente și probabil justificate în această situație, fac totuși câteva comentarii succinte):
- În acest moment nu este vorba despre mine (și îndrăznesc să spun că nici despre alți potențiali candidați), ci despre ce doresc oamenii și cum văd situația și partidele politice (într-o democrație funcțională, totuși, acestea trebuie să fie vehiculele normalității politice).
- Cred că partidele proeuropene, în colaborare strânsă cu societatea civilă și cu atenție la nevoile și mesajul oamenilor, trebuie să facă o listă preliminară de aproximativ 5 potențiali candidați, veniți din mediul politic, socio-economic și cultural-academic (și alte medii relevante, dacă mi-au scăpat în enumerare).
- Acești candidați trebuie analizați rațional politic (ca partidele implicate să tragă în aceeași direcție) și riguros sociologic (pentru a vedea ce doresc oamenii), inclusiv partidele să analizeze variantele un candidat vs. doi candidați proeuropeni (pe direcția stânga-dreapta).
- Apoi, când va fi momentul, fără orgolii, cei care vedem o Românie euroatlantică, ne angajăm în susținerea candidatului care este cel mai bine poziționat.
- În paralel, este fundamentală organizarea funcțională a Parlamentului și propunerea unui Guvern cu oameni competenți și cu atenție la cetățeni, care să dea speranțe oamenilor și care să organizeze cât mai repede și în siguranța legalității și a statului de drept alegerile prezidențiale.
În contextul alegerilor din 2024:
Să ne fie rușine și să nu se mai întâmple! Pe scurt și la cald despre România între euroatlantism și bizarerii
Am fost critic cu primul demers al Curții Constituționale de a analiza alegerile, deoarece sesizările nu erau mult mai grave decât la alte alegeri când nu s-a acceptat acest lucru. Aștept acum motivarea Curții Constituționale a României asupra deciziei de anulare a alegerilor prezidențiale din 2024, care, dacă se bazează pe informații confirmate legate de ingerințe externe ale unor state asupra alegerilor din România, poate fi legală și legitimă.
Dar, dincolo de decizia Curții Constituționale, trebuie să învățăm din toate aceste lucruri. Cine s-ar fi așteptat ca în secolul XXI să ne petrecem timpul în preajma sărbătorilor de iarnă apărând România euroatlantică de România bizară!? O analiză mai detaliată a cauzelor psihoculturale care ne-au adus în această situație, reliefând „româniile polarizate”, poate să fie găsită aici (https://danieldavidubb.wordpress.com/2024/12/03/pentru-romania-europeana/). Ca sinteză, cu lucruri spuse mai direct, punctez acum că (voi reveni zilele următoare cu analize mai complexe):
· (1) Educația funcționează prost în țară. Spre exemplu, cred că am vorbit acum un deceniu printre primii în țară despre analfabetismul funcțional (atunci în jur de 42% la vârsta de 15 ani), iar de atunci acesta se menține cam tot la același nivel, producând astfel generații de adulți implicați acum social. Nu mai vorbesc acum de alte probleme (ex. abandon, neadecvare a curriculumului, subfinanțare, instituții care funcționează prost sau care nu-și au rostul etc.). Legislația bazată pe „România Educată” încearcă să corecteze acum câte ceva, dar, nefiind bazată strategic pe universitățile istorice și Academia Română cu expertiză în științele educației, nu știu dacă vom putea corecta rapid ceva prin acest demers. Fără educație adecvată, devii ușor victimă manipulării și obscurantismului. Așadar, nu oamenii sunt de vină că au ajuns așa, ci sistemul de educație! Este nevoie de o reformă de fond și rapidă în educație, făcută de cei care o înțeleg adecvat, altfel vom repeta nebunia acestor săptămâni.
· (2) Vorbesc de peste un deceniu de faptul că religia și știința, care au fost pilonii pe care s-a bazat construcția politică europeană, sunt sub atac. Știința se confruntă cu pseudoștiința, politicienii iresponsabili onorabilizând diverse ocupații de pseudoștiință (incluzând „vrăjitorii” de Evul Mediu) prin recunoașterea de către stat și punându-le pe același nivel de respectabilitate cu ocupațiile bazate pe știință, creând astfel confuzii în mințile oamenilor între realitate și minciună. Biserica este prea îngăduitoare cu preoți/ierarhi care promovează ocultism și superstiții, nu învățătură creștină. De aici a venit mult suport pentru o Românie bizară, iar acest lucru trebuie schimbat urgent de factorii politici și religioși!
· (3) În fine, sistemul politic ne-a oferit prea des politicieni inadecvați, care au ignorat adesea nevoile (diferite) oamenilor, proiectându-se ca elitele, nu ca reprezentanții acestora. Aceștia au devenit atât de antipatici, încât România tradițională (a bunicilor și părinților noștri, pe care îi consideram adesea înțelepți) și România celor care au început să se emancipeze (cei dispuși să muncească mult și greu pentru binele lor și al copiilor lor, în țară sau în diasporă, pe care îi consideram adesea oameni responsabili) au devenit antisistem și au putut face surprinzător, conștient și/sau manipulați, o coaliție mai mult sau mai puțin tacită cu România bizară (la care s-au adăugat, mai grav, zone antisociale/anarhiste), nu cu România celor deja emancipați și conectați cu structurile euroatlantice. Asta este cu atât mai dureros cu cât au aflat despre manipulările și influențele externe. Dar ura, reală și amplificată prin manipulare, aproape că a bătut frica, înțelepciunea și responsabilitatea! Este obligatoriu ca sistemul politic să vină cu altceva de acum încolo și îi încurajez pe toți oamenii bine educați, cu competențe și cu bun simț, să se implice în politică. Altfel, iată ce era să pățim: România euroatlantică mai să devină România bizară!
Hai să reluăm, dacă așa s-a stabilit legal, alegerile prezidențiale într-un cadru rațional, în care, în angajamentul euroatlantic, să alegem calea cea mai bună, dorită de cei mai mulți oameni, fie aceasta mai de stânga, centru, dreapta sau chiar suveranist-europeană. Hai să fim înțelepți, să unim „româniile polarizate” acum într-o Românie euroatlantică puternică, pentru bunăstarea tuturor!
Pentru România europeană
Nu cred că este o surpriză pentru nimeni că, respectând alte opțiuni ale oamenilor, eu sunt pentru o Românie euroatlantică și că susțin de mult timp în spațiul public această traiectorie a țării.
România euroatlantică, dacă este bine realizată, este România bazată pe știință și religie, exprimate în instituții moderne democratice și biserică, care ne asigură eficient drepturile personale și bunăstarea tuturor (nu doar a unora). Alternativa este obscurantismul și superstițiile, exprimate în structuri conspiraționiste antidemocratice care susțin pseudoștiința și, în timp, prin atacul la știință și religie, în sărăcie și izolare.
Într-o analiză recentă, vorbeam de o polarizare psihoculturală a românilor în trei mari grupuri de oameni (https://danieldavidubb.wordpress.com/2024/11/25/alegeri-2024-pe-scurt-ce-a-fost-si-facem-dupa-primul-tur-la-prezidentiale/):
· Celor emancipați și conectați deja cu instituțiile euroatlantice le spun să lăsăm din aroganța de a critica și da lecții celorlalți (chiar tuturor) și din luptele de putere dintre noi. „Lecțiile elitei” – așa cum s-au văzut în alegerile din SUA – nu au avut efect, ba poate chiar au motivat comportamente opuse în marea masă a populației generale. Nu ne oprește nimeni să ne exprimăm și să fim activi, dar să o facem pentru cauza bună, nu pentru imaginea noastră publică, să o facem mai în liniște, începând cu cei din jurul nostru, cu „tam-tam” public doar când este absolut necesar. Noi pe noi nu trebuie să ne convingem de calea euroatlantică, ci trebuie să discutăm cu alți români și să-i convingem cu decență pentru România euroatlantică!
· Celor cu un angajament tradițional (cum erau și bunicii mei) le spun că le înțeleg frustrarea și teama față de prezent și viitor, dar calea este România euroatlantică! România euroatlantică trebuie însă să se facă mai bine cunoscută lor, așa cum intelectualii care au gândit România Mare au putut face asta doar cu poporul alături de ei, popor care, atunci când i s-a explicat și a fost valorizat ca un câștigător al schimbării, i-a înțeles și i-a susținut. Nu putem avea o Românie euroatlantică fără partea tradițională a țării!
· Celor antisistem (și am mulți prieteni buni aici), mulți și din diaspora românească, le spun că le înțeleg frustrarea și ura față de instituții corupte, cu funcționare proastă sau forme fără fond, care adesea i-au transformat pe unii în pierzători, în timp ce alții erau câștigători, în procesul modernizării euroatlantice a țării. Cred că au fost auziți, dar calea este România euroatlantică! Să nu distrugem țara odată cu instituțiile proaste. Hai să punem împreună conținut bun în instituțiile euroatlantice, astfel încât să nu mai avem pierzători ai modernizării.
În fine, într-o formulare mai transversală, comunităților etnice (altele decât românii) le spun că în România euroatlantică a fi bun cetățean român nu înseamnă doar a fi bun etnic român. Poți să fii un bun cetățean român, fără a fi etnic român. Poate unii reacționează acum emoțional bine la atacul asupra „sistemului” politic mediocru sau la teme antieuropene, dar să fim atenți că în contextul „strămoșismului” prost înțeles și promovat de alternative la România euroatlantică, în esența sa finală nu există loc pentru cetățeni români care nu sunt și etnici români! Tot transversal, bisericii și oamenilor credincioși le amintesc că obscurantismul (misticismul) vede un dușman nu doar în știință, ci și în religie și biserică, ambele încurcându-i planurile de schimbare a lumii prin idei iraționale, mistice și bizare.
Dincolo de românii deja implicați în soarta țării, există aproape o jumătate de țară care nu a participat la alegeri și care trebuie trezită pentru protecția democrației și a României euroatlantice. De aceea sunt pe deplin alături de ideile din comunicatul recent al Academiei Române, care spune că „Nu suntem de acord cu nicio manifestare conspiraţionistă, care pune în pericol libertăţile democratice şi siguranţa statului român. În acest moment dificil pentru România, Academia Română adresează societăţii româneşti, instituţiilor statului, presei şi tuturor forţelor democratice din ţara noastră îndemnul la maturitate, luciditate şi discernământ, pentru apărarea responsabilă şi solidară a valorilor democratice, pentru a nu pune în pericol viitorul copiilor noştri.„
În fine, ca mesaj final pentru români, spun ca acum să reconstruim bine și pentru toți, nu doar pentru unii, bunăstarea României euroatlantice. Când trebuie să alegi între (1) unii care au intenții proaste, conspiraționiste și antieuropene pentru țară și știu să le implementeze și (2) cei care au intenții bune, euroatlantice, dar poate nu au încă toate abilitățile necesare pentru o Românie euroatlantică, având totuși disponibilitate să învețe de la cei care știu unele lucruri mai bine, calea este una singură: Alegem oamenii cu intenții bune, care vor învăța în proces să le implementeze bine pentru bunăstarea tuturor, nu doar pentru a unora, într-o Românie euroatlantică! Apoi vom avea timp de analize critice și normalizări.
Alegeri prezidențiale 2024 pe scurt: Ce a fost și ce facem după primul tur
Primul tur al alegerilor prezidențiale s-a încheiat! Ce știm și ce facem?
1. În principiu, analiza psihoculturală de care mă ocup eu este complementară celor sociologice. În timp ce prima identifică poate mai bine aspecte de arhitectură psihosocială, arhitectură care poate prezice și explica apoi unele tendințe socio-comportamentale în actualitate (mai ales când actualitatea nu se lasă ușor măsurată direct), analizele sociologice surprind mai direct actualitatea, mai ales când este evidentă și dispusă să se exprime.
2. Din punct de vedere psihocultural, știam (și acum știm mai precis), așa cum am spus public în diverse contexte, că avem trei mari bazine electorale: (1) un bazin cu un profil psihocultural colectivist (zona adesea mai autohtonistă și mai suspicioasă față de instituțiile vestice); (2) un bazin cu un profil psihocultural al individului autonom în fază de emancipare (adesea antisistem în contextul educațional românesc și al situației democrației la nivel internațional) și (3) un bazin cu un profil psihocultural al individului autonom mai emancipat (adesea în conectare instituțională dominantă cu spațiul vestic). Un profil psihocultural nu este bun sau rău în sine, dar devine mai funcțional sau nu în funcție de opțiunile geostrategice ale țării.
3. Știm acum că avem doi candidați pentru turul II al alegerilor prezidențiale:
a. Domnul Georgescu vine ca o surpriză neanticipată la acest nivel de sondajele de opinie (iar științific trebuie analizat de ce nu s-a văzut rezultatul la acest nivel în diverse sondaje de opinie; probabil nehotărâții, cei care au refuzat să răspundă și neincluderea diasporei în analize contribuie la explicație). El a accesat mai ales bazinele autohtoniste și antisistem. Acesta a fost și mesajul său în timpul dezbaterii prezidențiale Digi24-UBB (și al altor dezbateri).
b. După dezbaterea prezidențială Digi24-UBB, doamna Lasconi nu vine ca o mare surpriză, dânsa accesând toate cele trei bazine electorale (așa cum a fost și mesajul său în timpul dezbaterii Digi24-UBB și al altor dezbateri), având astfel al doilea scor între candidați (dar foarte aproape de poziția a treia).
c. Am spus în timpul dezbaterii prezidențiale Digi24-UBB, atunci când domnii Ciolacu și Ciucă au refuzat participarea, că cel puțin unul dintre candidații care participă la dezbatere va intra în turul doi. Văd că au intrat doi dintre aceștia (domnul Georgescu nu a fost mulțumit cu formatul dezbaterii, însă, spre deosebire de alți candidați, a participat pentru a intra în contact cu cât mai mulți votanți).
4. Foarte scurte considerații despre cei care nu au reușit calificarea în turul II:
a. Domnul Ciolacu este perceput ca om al „sistemului” politic, având suport mare mai ales în zona mai autohtonistă și parțial în zona emancipată (de stânga europeană). Nu a participat la dezbaterea prezidențială Digi24-UBB, așa că nu a fost perceput de oameni prin raportare directă la ceilalți ca un lider puternic care a luat „steagul stângii” să-l ducă decisiv (sau măcar la nivelul partidului) în toate bazinele electorale. Are totuși un scor apropiat de poziția a doua.
b. Domnul Simion a devenit se pare prea instituțional și chiar prea european (fie și suveranist) pentru unele bazine electorale (mai autohtoniste și antisistem); deși a capitalizat mult și bine aici – în zona autohtonistă și antisistem –, alții au capitalizat mai mult! Dar cred că, totuși, partidul AUR a avut de câștigat din această candidatură.
c. Domnul Ciucă ar fi trebuit să participe la dezbaterea prezidențială Digi24-UBB și să ia „steagul dreptei” dacă ar fi fost să aibă o șansă, știind deja că stă mai prost în diverse estimări. Cineva i-a spus altceva și asta a ieșit! Lucru aparent ciudat de la un candidat al unui partid cu scoruri destul de bune la europarlamentare și la alegerile locale. Și asta trebuie analizat științific, deși faptul că a fost candidatul de tip „sistem”, ca domnul Ciolacu, fără o profilare adecvată nici măcar aici, cred că este unul dintre factorii principali care explică eșecul.
d. Domnul Geoană nu a reușit să acceseze decât o parte din bazinul autonomilor emancipați și conectați cu spațiul vestic (și aici cu fragmentări, ca urmare a unor inconsistențe în mesaj); chiar dacă era candidat independent era clar angajamentul său pentru instituții vestice. Nu a avut un discurs/program clar nici pentru celelalte bazine.
e. Domnul Kelemen a generat ceea ce ne așteptam, o performanță normală raportată la bazinul pe care îl are.
f. Domnul Diaconescu, cu un profil similar domnului Geoană, nu a accesat la fel de eficient bazinul potențial.
g. În fine, ceilalți candidați – în ordinea procentelor: domnul Terheș, doamna Birchall, domnul Orban (în realitate retras), domnul Popescu, doamna Păcuraru și domnul Predoiu – la rândul lor nu au reușit să acceseze un bazin semnificativ, dincolo probabil de membrii de partid și/sau de simpatizații mai direct implicați.
5. Alegerile prezidențiale nu trebuie să umbrească alegerile parlamentare! De aceea, cred că trebuie să ne focalizăm și asupra lor, ca mecanisme fundamentale ale democrației, iar Digi24 și UBB vor crea probabil și aici un context rațional pentru ca electoratul să-și întâlnească măcar unii dintre candidați.
6. De asemenea, vom continua parteneriatul Digi24-UBB pentru a crea un context rațional, astfel încât electoratul să-și cunoască candidații la prezidențiale într-un cadru rațional.
7. În fine, specialiștii trebuie să analizeze rezultatele companiilor de sondaje de opinie pentru a semnaliza oamenilor care sunt mai predispuse să facă mascat formare de opinie, în loc de sondaj de opinie! Sigur că toți care folosim statistica știm că vorbim de estimări (ex. prin praguri de semnificație, intervale de încredere, mărimi ale efectului), inevitabil cu o anumită zonă de eroare, dar, dincolo de aceste limite, acum am fost confruntați cu subestimarea majoră a unui candidat (domnul Georgescu) și, în unele sondaje, cu discrepanțe prea mari între rezultatele sondajelor de opinie și realitate și chiar cu discrepanțe prea mari între sondaje. Pot fi explicații clare și justificate (așa cum am spus: numărul mare de nehotărâți, refuzuri de a răspunde, neaccesarea diasporei etc.) și/sau situații în care misiunea de sondaj de opinie a fost înlocuită cu cea de formare mascată de opinii electorale; dar acest lucru trebuie clarificat, iar concluziile comunicate oamenilor.
Dezbaterea prezidențială 2024 – Digi 24 și UBB
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), împreună cu televiziunea Digi 24, va organiza dezbaterea candidaților la poziția de președinte al României, în zilele de 13, 14 și 18 noiembrie 2024.
Emisiunile-eveniment vor fi difuzate în direct din studiourile Digi 24 (după un program care va fi anunțat public în curând) și vor fi moderate de jurnaliștii Digi 24 Liliana Ruse și Cosmin Prelipceanu. Toți cei 14 candidați au fost invitați. Evident, nu poți organiza o dezbatere serioasă simultan cu 14 candidați, astfel că vor fi organizate trei dezbateri, fiecare candidat fiind invitat la una dintre dezbateri, decizie care revine Digi 24, considerând inclusiv aspecte care țin de transmiterea televizată. UBB se va implica echidistant în toate cele trei dezbateri prin ridicarea unor întrebări relevante educațional, în cercetare-dezvoltare-inovare și social mai larg, ca o universitate comprehensivă acoperind domenii diverse. Alte întrebări relevante pentru publicul românesc vor fi adresate candidaților de jurnaliști ai platformelor din „Universul Digi”.
Nu știu acum precis câți dintre candidații la poziția de președinte al României vor confirma definitiv participarea la dezbaterile prezidențiale organizate de Digi 24 și UBB, dar este important să știm că participarea la dezbateri de acest gen este un semn de respect reciproc între politicieni și societate. Cred sincer că, analizând prezența și comportamentul candidaților în cadrul dezbaterii, cei care nu suntem membri de partid putem decide în mod sigur, dincolo de membrii de partid (și eventualii suporteri dedicați), cel puțin un al doilea candidat care va intra în turul doi și care este șansa fiecăruia dintre candidații din al doilea tur. Așadar vă aștept la dezbaterea prezidențială pentru a ști ce votăm!
Context:
UBB a fost chemată de lideri din spațiul public și politic să se implice ca platformă de dezbateri electorale, luându-se în calcul importanța acestor alegeri din țară în lumea complicată de astăzi. Asta probabil pentru că UBB are asumat programatic profilul universităților vestice cu acest rol, fiind cea mai mare comunitate academică a țării, comprehensivă academic și multiculturală (cu cele trei limbi academice oficiale, cea mai complexă, multicultural vorbind, din Europa), cea mai vizibilă din țară în clasamentele internaționale, cu studenți din toate județele țării, adică o „Românie educată în miniatură”. Nu în ultimul rând, eu, rectorul universității, nu am fost și nu sunt membru de partid (și nici candidat), susținând public lucrurile bune făcute de politicieni pentru mediul academic și criticând lucrurile proaste, indiferent de zona politică de unde au venit inițiatorii. Iar când diverși politicieni, mai de dreapta, de centru sau mai de stânga, au dorit să-și testeze ideile în fața comunității UBB sau a societății în general, folosind platforma UBB de dezbatere, au fost tratați cu deschidere, exigență, dar și cu respectul cuvenit acestor poziții într-o democrație.
Inițial am fost mai sceptic la solicitările ca UBB să se implice acum ca platformă de dezbateri electorale, deoarece societatea românească nu are încă această practică. Pe de altă parte, cândva trebuie începută! Mă bucură parteneriatul cu Digi 24, o televiziune „quality”, modernă, incisivă, dar și echilibrată și elegantă în același timp, parteneriat care m-a convins că e timpul să aducem astfel de practici bune și în țară. Împreună putem face acum un bine atât candidaților, care pot să-și exprime ideile pentru a convinge electoratul într-un cadru rațional și constructiv, bazat pe cooperare, încredere și adevăr, cât și țării și oamenilor, care pot avea acces la ideile candidaților în mod direct, dar și în sinteza experților, cu nuanțele și interpretările posibile, pentru a ajunge la adevărul și încrederea care să le fundamenteze apoi deciziile de vot.
Implicarea universităților reprezentative și comprehensive dintr-o țară ca platformă de dezbateri electorale reprezintă o bună practică în lumea occidentală, mai ales americană, dar și vest-europeană, din mai multe motive:
(1) Într-un context universitar (sau cu implicarea acestuia), ideile sunt dezbătute mai constructiv, nu conflictual. Universitățile au fost create de oameni tocmai cu acest scop, ca instituții protectoare ale adevărului, pentru a ne proteja pe noi de noi înșine, atunci când vocea celui mai puternic sau vocile celor care strigă cel mai tare pot acoperi adevărul;
(2) Universitățile comprehensive acoperă, prin competențe și experți, domenii sociale variate, relevante pentru oameni și țară;
(3) Comunitățile academice, prin mai tinerii studenți, experții în domenii variate, inclusiv personalul administrativ, reprezintă adesea o țară mai educată în miniatură, adică un model, care fără a fi perfect sau lipsit de probleme, este totuși unul mai aspirațional pentru societatea generală.
Despre traumă și ADHD pe scurt. Altfel decât Gabor Mate
De obicei nu reacționez la toate lucrurile controversate care se scriu despre sănătatea mintală în spațiul public, mai ales când acestea vin din zona pseudoștiinței, simplu, pentru că nu am timpul necesar și nu apuc să răspund la câte prostii se pot spune și se spun. Reacționez doar când sunt solicitat și problema este gravă și/sau intervin fără solicitare când enormitatea demersului pune la risc oamenii.
Cu domnul Gabor Mate lucrurile stau altfel. Deși nu are studii avansate în zona sănătății mintale (psihologie clinică/psihiatrie), domnia sa are totuși pregătire medicală de bază și o experiență clinică respectabilă și în conexiune cu sănătatea psihică, astfel încât spusele sale, chiar când nu sunt clar validate științific, pornesc de pe o platformă de credibilitate primară în mintea oamenilor (mulți nu înțeleg încă diferența între psihologie-psihoterapie și medicină și/sau între diverse specialități medicale). Am fost întrebat de-a lungul timpului de către profesioniști, public și media ce cred despre demersul „psihoterapeutic” al domnului Mate, care reușește să atragă atenția unui număr mare de oameni din publicul general. Nu m-am pronunțat, din lipsă de timp, dar și pentru că, în nebunia care există în zona sănătății, cu vindecători și vrăjitori care de care mai bizari, acest demers este totuși unul care vine de la un om format în zona sănătății, cu potențial mai integrativ-holistic față de abordările poate adesea prea segmentare care există în domeniu. Știam și știu că demersului dânsului este controversat în știința de azi, dar aveam și încă am o oarecare simpatie moderată, chiar dacă pe alocuri critică, pentru abordarea sa integrativ-holistică, sperând, totuși, că lucrurile mai controversate se vor corecta în timp și din mers.
Din păcate acum văd unele exagerări care mi-au atras atenția diseminate chiar în țară, care nu cred că ajută oamenii în nevoie, așa că, asumându-mi riscul de a-i irita fanii, dar cu responsabilitate față de oameni, responsabilitate derivată nu doar din profesia mea de psiholog și calitatea de om de știință, ci și din pozițiile de leadership pe care le am în profesie, punctez câteva idei de bază pentru cei cărora le pasă de ei și de copiii lor (am pornit de aici https://stirileprotv.ro/stiri/interviurile-stirileprotv/interviu-doctorul-gabor-mate-explica-ce-este-adhd-si-care-sunt-factorii-declansatori-cum-pot-fi-protejati-copiii.html , dar am studiat și site-ul domnului Mate):
(1) În legătură cu ADHD („Tulburare de Deficit Atențional și Hiperactivitate”): Faptul că domnul Mate accentuează că ADHD nu este o boală, ci doar un fel de mecanism de adaptare la stres/traumă, stres accentuat oarecum de stilul parental, reprezintă un amestec de erori și truisme. Eroarea apare prin diminuarea majoră a rolului geneticului, când studii după studii confirmă că ADHD are o eritabilitate (genetică) în jur de 70%, ceea ce arată că domnul Mate își construiește teoria fără a se ancora inițial în știința actuală (de aici poate și caracterul adesea mai controversat al abordărilor sale, adesea bazate nu pe cercetării riguroase, ci pe experiențe limitate și/sau prea personale). Tot eroare este exagerarea unor componente (ex. traumă/practici parentale), dincolo de rolul important pe care îl pot avea uneori. ADHD este o tulburare psihică – așa cum apare în ghidurile internaționale (ex. DSM/ICD) – cu cauzalitate bio-psiho-socială complexă încă incomplet cunoscută, dar cu multe mecanisme cunoscute. În consecință, există tratamente eficiente, care implică adesea o combinație de farmacoterapie și psihoterapie (de obicei pe linie comportamental-cognitivă), personalizată ca pondere și intensitate în funcție de pacient. Truismul se referă la faptul că știm încă de la Hans Selye despre stres și mecanismele de adaptare ca un cadru general al unor probleme psiho-somatice, deci ce ne spune domnul Mate nu este complet nou. Dar problema este de ce în acest cadru general unii dezvoltă probleme psihologice subclinice, alții dezvoltă tulburări precum ADHD, alții probleme/tulburări de depresie sau anxietate etc. Așadar, ADHD chiar nu poate fi redusă la „stres/traumă” și la stilul parental – asta ne mai poate duce în mod eronat și spre probleme adiacente legate de „vinovății parentale”, cum s-a mai întâmplat în istorie cu alte tulburări psihice, precum schizofrenia, autismul etc. -, ci la interacțiuni complexe bio-psiho-sociale, care trebuie investigate în continuare, dar care, chiar dacă nu sunt elucidate, susțin deja tratamente eficiente. Așadar, eu cred că dacă părinții își iubesc copiii și le pasă cu adevărat de viitorul lor, este nevoie să-i ducă la specialiști pentru tratamente adecvate, ADHD fiind o tulburare clinică serioasă, pentru care există tratamente eficiente. Altfel, netratată adecvat, tulburarea pune la risc funcționarea socială și calitatea vieții pacientului.
Câteva informații relevante în legătură cu cele afirmate mai sus:
- https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6477889/
- https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6477889/
- https://link.springer.com/article/10.1007/s10608-020-10157-6
- https://www.nhs.uk/conditions/attention-deficit-hyperactivity-disorder-adhd/
- https://www.psychiatry.org/File%20Library/Psychiatrists/Practice/DSM/APA_DSM-5-Contents.pdf
- Vezi și o analiză video critică a „modelului Mate” pentru ADHD făcută de fostul președinte al Section on Clinical Child Psychology (fosta Divizie 12) din cadrul American Psychological Association: https://www.youtube.com/watch?v=bO19LWJ0ZnM
(2) În legătură cu trauma: Într-un context mai general al abordării sale bazate pe stres, domnul Mate insistă asupra rolului major al traumei în sănătatea psihică (adesea și fizică). Am uneori impresia că a înlocuit vechiul mecanism freudian universal al „pulsiunilor sexuale”, care explica totul legat de sănătatea psihică (ba chiar și aspecte legate de sănătatea fizică) și de care am scăpat cu greu în știința de azi, cu cel al „traumei”. Sunt însă de acord cu dânsul că trauma trebuie tratată la modul serios, dar pe linia științei de azi, care ne spune că: (a) nu orice frustrare, fie aceasta și mai intensă, este traumă; simplificând definiția, simplu spus, trauma înseamnă expunere la situații grave (ex. moarte/violență/abuz sexual/rănire gravă etc.), definite statistic ca atare și/sau percepute așa de victimă; (b) nu orice traumă generează probleme mintale (sau de sănătate fizică); și (c) nu orice probleme de sănătate psihică (sau fizică) au în spate traume. Ființa umană este extrem de rezilientă! Studii după studii au arătat că la traumă există modalități diverse de răspuns, în funcție de diverse caracteristici psihologice (pe care nu le detaliez acum aici):
- Unii oameni, după traumă, ajung într-o fază de dezvoltare post-traumatică, cu o funcționalitate chiar mai bună decât înainte.
- Unii oameni, după traumă, își reduc inițial funcționalitatea, dar își revin rapid la nivel anterior (sau de creștere post-traumatică), singuri sau cu suport terapeutic minimal.
- Unii oameni, după traumă, își reduc funcționalitatea fiind sever afectați și, în consecință, au nevoie de timp și/sau suport terapeutic pentru a se stabiliza sau pentru a reveni la nivelul anterior de funcționare (sau la dezvoltare post-traumatică).
- Unii oameni, după traumă, sunt foarte sever afectați, severitate care se accentuează dacă nu se intervine, intervențiile terapeutice trebuind să fie intense și adesea reușesc o echilibrare, nu neapărat o revenire la nivelul anterior (sau foarte rar o dezvoltare post-traumatică).
Așadar, nu orice traumă generează probleme de sănătate psihică (sau fizică) și nu orice problemă de sănătate psihică are în spate o traumă!
Câteva informații relevante în legătură cu cele afirmate mai sus:
- https://www.psychologicalscience.org/observer/bonanno
- https://www.annualreviews.org/content/journals/10.1146/annurev-clinpsy-032210-104526
- https://www.apa.org/monitor/2016/11/growth-trauma
- https://www.psychiatry.org/File%20Library/Psychiatrists/Practice/DSM/APA_DSM-5-Contents.pdf
În concluzie, cred că domnul Gabor Mate are o abordare respectabilă ca esență bio-psiho-socială, dar, prin generalizări excesive și lipsă de expertiză în demersurile psihologice actuale, riscă să promoveze teorii și practici încă nevalidate științific. O mai mare atenție la cunoștințele de specialitate din zona psihologiei/psihiatriei poate da demersului domnului Mate o validitate științifică adecvată, care, dublată cu abordarea holistică pe care o propune, poate face „modelul Mate” interesant nu doar pentru publicul larg, ci și pentru domeniul profesional/al sănătății și pentru specialiștii în domeniu.
Câteva gânduri preliminare despre implicațiile „Raportului Draghi” asupra mediului academic românesc
Recent a fost publicat „Raportul Draghi” asupra competitivității europene: The future of European competitiveness – A competitiveness strategy for Europe (https://commission.europa.eu/topics/strengthening-european-competitiveness/eu-competitiveness-looking-ahead_en).
Fără îndoială că raportul va genera discuții și reflecții aprinse, dar, într-o formă sau alta, va marca politica europeană în anii care vin. Readucerea în discuție a competitivității, când unele politici europene recente evitau termenul, vorbind prețios și confuz doar despre cooperare, nu competitivitate, chiar punându-le greșit în opoziție, arată o îngrijorare majoră privind rolul global al Uniunii Europene (UE) în raport cu SUA și China. Soluțiile propuse pentru competitivitatea europeană, și anume (1) inovația (mai ales în tehnologiile avansate); (2) demersurile verzi doar integrate cu competitivitatea, nu ca blocaj al acesteia și (3) securitate și reducerea dependențelor sunt provocatoare.
Și în ceea ce privește universitățile, concluziile sunt importante, așa cum le-am înțeles și eu (organizația universităților europene de cercetare avansată The GUILD (https://www.the-guild.eu/), în care UBB este membru, a oferit informații și feedbackuri preliminare acestui demers):
- (1) Avem nevoie de mai multe universități de excelență. Deși rezultatele cercetării fundamentale – cea care produce acel tip de cunoaștere avansată ce stă apoi la baza inovării – în cadrul UE sunt bune și comparabile cu cele din SUA și China, nu avem o contribuție de excelență (ground-breaking/frontier research) suficient de puternică, care să schimbe paradigme. Într-adevăr, raportul punctează că în multe clasamente globale majore ale universităților UE nu domină, în raport cu SUA sau China, primele poziții (ex. în 2022 Nature Index, UE are aproximativ 3 universități în top 50, în timp ce SUA are 21, iar China are 15).
- (2) În consecință, pornind de la punctul 1, bugetul pentru cercetarea fundamentală de excelență – prin European Research Council – ar trebui dublat, spune raportul, ceea ce este de salutat (să ținem minte acest lucru și pentru politicile din țară).
- (3) În ceea ce privește patentarea, conform raportului, UE (17% din global patent applications în 2021) este comparabilă cu SUA (21%) și China (25%), dar valorificarea patentelor prin comercializarea inovațiilor este mult mai slabă (doar aproximativ 1/3 din patente ajung comercializate în UE). În plus, adesea inovațiile nu sunt disruptive (adică nu creează produse/servicii/piețe complet noi, ci creează mai ales dezvoltări incrementale).
- (4) În consecință, pornind de la punctul 3, avem nevoie de o finanțare mai bună pentru inovații disruptive și mecanisme eficiente de comercializare, spune raportul, ceea ce este din nou de salutat (să ținem minte acest lucru și pentru politicile din țară).
- (5) Birocrația și suprareglementarea reprezintă o problemă generală în UE, deci și la nivel academic (ex. proprietatea intelectuală), alături de fragmentarea mare și de coordonarea scăzută, care trebuie corectate prin concentrări academice (ex. pentru proiecte mari de infrastructură de cercetare-inovare; pentru teme relevante) și clustere de inovație, punctează raportul.
În esență, mesajul, care cred că este valabil pentru România, este că avem nevoie în paralel, dincolo de susținerea largă a mediului academic, de programe care să susțină excelența, acolo unde există cu adevărat potențial pentru aceasta. România poate învăța din asta! În ultimii ani, ca urmare a unor politici incluzive bune, am avut o dezvoltare importantă a mediului academic românesc, dar, aparent paradoxal, și o regresie a tuturor universităților spre o medie (medie care totuși crește de la an la an). Astfel, au pătruns tot mai multe universități românești în clasamente, dar nu performăm la vârf. Acest demers incluziv trebuie completat, așadar, cu programe de excelență, acolo unde există potențialul pentru aceasta.
În plus, transformarea excelenței din cercetare în inovații disruptive larg comercializate trebuie să meargă mână în mână în universități (și în sistemul academic în general) cu eliminarea birocrației, suprareglementărilor și fragmentărilor, precum și cu stimularea coordonării și cooperării.
În fine, am fost surprins să văd că demersul major (de tip flagship) al Comisiei Europene, și anume European University Alliances, este menționat doar marginal în tot raportul, lucru care trebuie să ne dea de gândit.
Este important de analizat cu atenție acest raport și de urmărit reacția Comisiei Europene și a statelor membre, pentru a ști ce trebuie făcut eficient în țară pentru mediul academic românesc.
România bolnavă are nevoie de noradrenalină!
Introducere
Scriu acest text că răspuns la solicitările mass-media și ale numeroșilor cetățeni care încearcă să înțeleagă o serie de fenomene reprobabile din sănătate și educație, care au apărut la vedere mai recent în societatea noastră. Dincolo de unele comentarii succinte pe care le-am făcut în mass-media, am și așteptat să treacă un pic valul polarizărilor excesive, pentru a putea avea o imagine rațională de ansamblu. În unele segmente voi încerca să explic lucruri de specialitate oarecum mai complicate (ex. ”evidence-based practice”, model bio-psiho-social), dar într-un limbaj cât se poate de simplu. Sper să reușesc!
Cadrul general
Într-o structură colectivistă care domina și încă domină ușor societatea românească, instituțiile sunt guvernate de șefi și de părerile/regulile lor, într-o complicitate a relațiilor personale și a concentrării puterii, care diminuează și/sau invalidează regulile comune explicite. Am scris mai mult despre această paradigmă psihoculturală mai veche aici (și în multe alte texte publice):
https://danieldavidubb.wordpress.com/2017/12/10/romania-mea-un-sinopsis-asupra-
diagnosticului-psihocultural-al-romaniei/
Acest profil psihocultural mai vechi este acum în fază de disoluție, fără însă să apucăm încă să construim, prin cooperare și încredere, instituții moderne, guvernate de valori și reguli agreate în comun, în care cei din poziția de putere sunt proiectați ca reprezentanții celorlalți, iar puterea este distribuită, pentru a nu putea fi concentrată în abuzuri. Am scris mai mult despre noua paradigmă psihoculturală aici (și în multe alte texte publice): https://danieldavidubb.wordpress.com/2017/12/10/romania-mea-un-sinopsis-asupra-diagnosticului-psihocultural-al-romaniei/
Din punctul meu de vedere, fenomenele pe care le-am văzut în ultimul timp în educație (ex. hărțuire/discriminare) și sănătate (ex. practici medicale discutabile), mai accentuate în această vară, se înscriu în aceste schimbări psihoculturale paradigmatice din societatea noastră. Într-adevăr, disoluția vechilor structuri a scos și scoate în evidență practici individuale reprobabile, adesea mai tolerate în paradigma psihoculturală veche. În acest sens, folosind o analogie medicală, România este acum bolnavă, cu tabloul clinic la vedere! Sigur că demersurile legale și etice se vor pronunța asupra acestor situații individuale, dar eu sper să onorăm suferințele individuale și prin accelerarea procesului de construcție a noilor instituții moderne, după un diagnostic cinstit și rațional, nu prin acuzații politice (când de fapt toate partidele majore au fost în ultimii ani la putere), defense sau acuzații de breaslă (incorecte în abordare) sau simple truisme (ex. „legea trebuie aplicată”, „să nu generalizăm” etc. – care nu aduc schimbarea). În acest sens, păstrând analogia medicală, construcția noilor instituții are însă nevoie de noradrenalină!
Despre sistemul de sănătate
În sănătate, pe lângă dezvoltările de infrastructură, care se întâmplă de o vreme în direcția bună, este nevoie de o schimbare în mentalitatea resursei umane – atât prin formarea academică, cât și prin educația continuă –, pe linia practicii validate științific/bazate pe dovezi (”evidence-based health practice”). Asta cu atât mai mult cu cât societatea a înțeles și a acceptat salarii decente în sistem (cel puțin pentru medici) și, așadar, la schimb, este timpul unei schimbări de mentalitate în sistem. Practica validată științific înseamnă că orice decizie individuală se ia personalizat față de pacient, într-un model bio-psiho-social, (1) pornind de la ghiduri/protocoale clinice (bazate de studii riguroase – vezi ca exemplu https://www.nice.org.uk/guidance), (2) filtrate de experiența specialistului (asta pentru că nu există ghiduri/protocoale pentru orice caz individual) și (3) adaptate la profilul psihologic al individului (ex. valori/așteptări).
În paradigma psihoculturală veche, „experiența” specialistului (mai ales a șefilor – ”eminence”) domina, prin poziția de putere, toate celelalte componente ale practicii validate științific, deși știm că expertiza este componenta care contează din experiență, fără de care aceasta din urmă înseamnă doar simpla trecere a timpului, dublată de iluzia cunoașterii. Asta făcea ca ghidurile/protocoalele să nu controleze ca mecanism primar cu adevărat practica clinică în țară, cu unele excepții, în ciuda unor angajamente declarative pentru practica validată științific.
Analiză de caz (”Eminence” vs. ”Evidence-Based”). Dincolo de numeroasele studii care susțin o tensiune între structura colectivistă și practicile de sănătate validate științific (pe unele le-am prezentat/discutat în diversele studii/conferințe), m-am ciocnit și personal de lumea colectivistă din sănătate. Când m-am întors în țară în 2004, urmând practicile văzute într-o instituție de top la nivel internațional – Icahn School of Medicine at Mount Sinai, New York, unde am fost postdoctorand/cercetător în ”Biobehavioral & Integrative Medicine Programs”, iar din 2009 sunt ”adjunct professor” – am fost printre primii care am militat în țară pentru nevoia practicilor de sănătate validate științific (cu analize făcute încă din 2000) și, din nevoia unor abordări comprehensive, am inițiat primele studii clinice din țară care au comparat psihoterapia și medicația pentru diverse tulburări psihice (în colaborări mai neobișnuite atunci: psihologi-psihiatri). Psihologia este o componentă importantă a sănătății, dar elementul major din sănătate este medicina. Dacă în psihologie am reușit unele schimbări pe această linie – nu suficiente însă nici aici -, în relația cu tratamentele comprehensive (biomedicale-psihologice) progresul a fost chiar mai lent. Asta și pentru că apăreau mereu mecanisme de putere prin care se angaja cu implicarea autorităților susținerea unor demersuri psihologice sau comprehensive care nu se înscriu în practici de sănătate validate științific. Mai mult, autoritățile au girat și girează, prea ușor și fără educarea societății, ocupații pseudoștiințifice în zona de sănătate – psihologică și medicală -, care vor face prăpăd în anii care vin, accentuând problemele pe care le vedem acum în sănătate.
Cred că este timpul ca în tot sistemul de sănătate (nu doar în puținele insule de excelență, unde acest lucru se manifestă deja) să implementăm programatic și pragmatic noua paradigmă a instituțiilor moderne, grevate serios de practica de sănătate validată științific, care:
- Protejează pacientul – acesta având astfel acces la cele mai avansate tratamente bazate pe cercetare, personalizate apoi prin experiența-expertiza clinicianului, sensibilă la nevoile sale psihologice.
- Protejează specialistul în sănătate – care mereu poate justifica decizia pe baza protocoalelor/ghidurilor și/sau pe decizia co-creată ca expert împreună cu bolnavul/aparținătorii acolo unde protocoalele/ghidurile trebuie completate cu experiența-expertiza clinică și psihologia bolnavului.
- Scoate din sistem și responsabilizează specialiștii în sănătate care nu respectă regulile și nu oferă intervenții personalizate și validate științific pentru pacienți.
Așa cum spuneam când am (re)inițiat la UBB demersurile biomedicale (”UBB School of Health – UBBMed”) – argumentând pentru locul biomedicalului într-o universitate comprehensivă de top -, tratamentele din domeniul sănătății trebuie duse la oameni într-o „capsulă” etico-socială, astfel încât să ne asigurăm că sunt etice (iar aici științele umaniste sunt cheie) și că sunt înțelese și acceptate de oameni (iar aici științele sociale sunt cheie), altfel vom trezi reactanța psihologică, oricât de validate științific ar fi.
Despre sistemul de educație
În educației, lucrurile pot fi tratate la fel de empatic și rațional. Demersurile legale și etice se vor pronunța și asupra situațiilor individuale, dar și aici sper să onorăm suferințele individuale și prin a grăbi procesul de construcție a noilor instituții moderne. Nu trebuie noi să inventăm seturi de bune practici privind discriminarea/hărțuirea. Acestea există deja la nivel internațional. Nu trebuie noi să așteptăm să apară legi/reglementări naționale care să le angajeze. Autonomia universitară ne permite să le implementăm în cultura organizațională. Dar pentru asta trebuie să înțelegem – așa cum am argumentat și când s-a lucrat la proiectul România Educată – că (1) educația din România face parte dintr-un sistem european și (2) dacă vrem să ne conectăm cu acest sistem, trebuie să trecem dincolo de orgoliul originalității.
Concluzii
Așa cum am arătat în diverse analize publice, acum suntem într-o fază vulnerabilă în drumul dinspre profilul vechi spre modernitate și emancipare: se prăbușesc vechile instituții, nu le avem încă pe cele noi, pe un fond al creșterii egoismului individual amplificat de probleme ale educației, ambele susținând polarizări sociale, conspirații și rezistență la reguli, totul în contextul slăbirii democrației la nivel internațional. Această construcție a instituțiilor moderne trebuie făcută, așadar, pe repede înainte – așa cum spuneam, într-o analogie a administrării noradrenalinei -, preluând, cu micile adaptări necesare, care însă să nu le schimbe esența, instituțiile și practicile lor riguroase care există deja la nivel internațional. Fenomenele reprobabile descoperite în educație și sănătate fiind complexe, rațional nu putem să ne așteptăm la eradicarea lor. Dar prin instituții moderne vom face două lucruri: (1) vom reduce major aceste fenomene și (2) când apar, le vom trata transparent, cu celeritate și eficient, după cele mai avansate practici internaționale, în beneficiul oamenilor și al sistemelor de educație și sănătate.
FII INFORMAT ȘI DEȘTEPT: Foarte scurte considerații psihologice despre tipurile de politicieni în context de alegeri. Un scurt ghid orientativ.
Politicienii (iar aici mă refer mai ales la lideri, la cei din diverse poziții de conducere) pot fi analizați și au fost analizați în demersuri de psihologie politică prin prisma unor atribute psihologice extrem de diverse, mai ales cognitive (ex. cum gândesc/cum decid) și comportamentale (ex. ce fac efectiv), fără a lipsi și unele atribute subiectiv-emoționale (ex. echilibru și autocontrolul emoțional) sau psihobiologice (ex. temperament), inclusiv sumative (ex. de personalitate), rezultând diverse tipologii cu rol orientativ pentru cetățean.
Exploratoriu, avansez aici un astfel de demers, luând în calcul explicit raportările cognitiv-comportamentale ale unui politician față de (1) propriile interese, (2) interesele partidului și (3) interesele țării. Sunt trei aspecte pe care le consider extrem de relevante pentru a înțelege psihologia politicianului, ghidându-ne astfel în decizii față de acesta. Rezultă astfel, orientativ, fără pretenția de tipologii complete, dar cu potențial rol pragmatic, aproximativ trei categorii mai importante de politicieni:
1. Oameni care pun interesul lor mai presus decât interesul partidului și/sau al țării. Aceștia sunt simpli oameni care fac politică, puși pe satisfacerea intereselor personale, fie acestea politice (ex. dorința de putere/funcții) sau nonpolitice (ex. dorința de îmbogățire/faimă). Din păcate, în prezent, cei mai mulți lideri din țară, așa cum îi văd eu, se înscriu în această categorie, disperați după funcții și candidaturi, chiar atunci când nu au șanse sau justificare rațională, iar acest lucru, mai mult, adesea îngroapă și partidul și nu reprezintă un bine pentru țară. Pur și simplu nu înțeleg și/sau nu pot să se angajeze pentru un bine mai mare, dincolo de propria persoană. Cred că mulți putem numi ușor astfel de politicieni.
2. Oameni care pun interesul partidului mai presus decât interesul personal sau uneori chiar al țării. Aceștia sunt deja oameni politici/oameni de partid. Am avut și avem și câțiva lideri din această categorie, care, totuși, dacă partidul funcționează bine, pot face, fie și indirect și un lucru bun pentru țară. Din nou, cred că mulți putem numi ușor astfel de politicieni.
3. Oamenii care pun interesul țării mai presus decât interesul personal sau al partidului. Aceștia nu sunt simpli oameni care fac politică, nu sunt simpli oameni politici/oameni de partid, ci sunt oameni de stat! Ei știu rațional când să se bată pentru putere, când să renunțe (adesea temporar, deoarece pentru astfel de oameni mereu apar din nou oportunități) și când să-i susțină pe alții care pot face mai mult bine țării. Ei sunt oameni care construiesc direct binele pentru țară. Nu-i ușor, dar cred că putem numi și astfel de politicieni.
În acest moment, la prezidențiale, România are nevoie de oameni de stat sau, în cel mai rău caz, de oameni politici/oameni de partid. La nivelul alegerilor parlamentare, ar fi nevoie de același lucru, dar, realist vorbind, putem spera mai ales la un amestec de oameni de stat și de oameni politici/oameni de partid, fiind de dorit ca acest mix să fie dominat de primul tip.
M-aș bucura să am șansa să votez un om de stat la alegerile prezidențiale! Așa cum arătam aici (https://www.dilema.ro/tema-saptaminii/leadership-ul-actual-din-politica), îl vom putea recunoaște (1) dacă este educat, (2) are deja un nivel mulțumitor de bunăstare personală, (3) nu este disperat și grăbit să-și asume funcții, (4) dar nici nu pare că se sacrifică sau că trebuie rugat să-și asume funcții și (5) este un lider care pune țara în fața intereselor personale și de partid, asumându-și funcții doar justificat, după analize atente la nevoile reale ale țării. Să fim atenți și să-l găsim!
Post-eveniment: Academia Română și UBB, în parteneriat cu Smithsonian Institution, pentru România. Un Raport succint despre cum a fost!
Post-eveniment: Academia Română și UBB, în parteneriat cu Smithsonian Institution, pentru România.
Un Raport succint despre cum a fost!
Autori:
- Prof. univ. dr. psih. Daniel David, rectorul UBB și membru corespondent al Academiei Române
- Prof. univ. dr. Eliot Sorel, George Washington University, SUA
Academia Română și Universitatea Babeș-Bolyai (UBB), în parteneriat cu Smithsonian Institution, au organizat, în 1-2 iulie 2024, evenimentul „Romania at the Smithsonian Folklife Festival 25th Anniversary Celebration – 1999-2024” (https://news.ubbcluj.ro/event/academia-romana-si-ubb-in-parteneriat-cu-smithsonian-institution-si-cu-implicarea-autoritatilor-nationale-si-a-altor-parteneri-internationali-inclusiv-ambasada-s-u-a-in-romania-onoreaza-si-proiect/). Implicarea UBB, alături de Academia Română, reflectă universitatea românească cu cel mai mare număr de alumni în SUA și universitatea românească cu cele mai consistente conexiuni americane exprimate în parteneriate, programe și proiecte academice.
În 1999, România era angajată pe drumul spre NATO. Suportul american era necesar și fundamental. Dar România nu era o țară bine cunoscută atunci în SUA. Așa cum ne amintim din acea perioadă (DD și ES), în SUA România era văzută ca o țară fostă comunistă („a lui Ceaușescu”), săracă, cu probleme legate de SIDA și copii instituționalizați. Lucrurile mai pozitive erau cele legate de asocierea cu Nadia (Comăneci) și poate, turistic, legătura cu Dracula.
Smithsonian Institution este în SUA instituția culturală de referință, „…the world’s largest museum, education, and research complex” (https://www.si.edu/). Aceasta organizează anual Smithsonian Folklife Festival (https://festival.si.edu/), prin care celebrează tradițiile culturale ale diverselor țări ale lumii. Așadar, acest festival a reprezentat un context foarte bun prin care România să se facă cunoscută americanilor cu bogăția ei culturală (https://festival.si.edu/past-program/1999/gateways-to-romania).
A fost o mobilizare foarte mare din partea autorităților statului român – începând cu președintele din acea vreme, Emil Constantinescu – și a Fundației Culturale Române, prin academicianul Augustin Buzura, pentru a prezenta România pe National Mall în Washington DC, SUA. La acest demers au contribuit și ambasadorii SUA în România și conducerea Smithsonian Institution (ex. Richard Kurin). Profesorul Eliot Sorel de la George Washington University a fost inițiatorul acestui proiect istoric și fără precedent. Ambasadorul României la Washington, Mihai Botez, în debutul anilor 1990, a fost catalitic prin a stabili o legătură de prietenie între academicianul Augustin Buzura și profesorul Eliot Sorel în vremea respectivă, care a facilitat colaborarea lor strânsă către realizarea acestui eveniment.
A fost un eveniment de marcă, atrăgând peste 1 000 000 de vizitatori iar, prin canalele mass-media americane, România a fost expusă adecvat și cunoscută de peste 40 000 000 de americani. Nu în ultimul rând, noi am simțit că partea tradițională a reactivat și/sau a stimulat diaspora românească și interesul acesteia pentru România, mulți regăsindu-și contexte din copilăria/tinerețea lor sau a părinților/bunicilor lor.
După 25 de ani, credem că România se află într-un moment similar. Ne găsim în faza finală a ridicării vizelor pentru SUA, iar România trebuie să fie bine pregătită pentru acest lucru, SUA înțelegând, la rândul său, planurile noastre de țară. Într-adevăr, așa cum vedem noi situația – ES: cetățean român și american și DD: un român care în perioada 1998-2004 a stat mai mult în SUA decât în România și apoi a călătorit aproape anual în această țară –, după intrarea în NATO imaginea României s-a schimbat major și țara a început să fie cunoscută în SUA tot mai mult din punct de vedere cultural-educațional. Ridicarea vizelor va duce inevitabil la adăugarea unei alte componente de referință, și anume cea social-economică.
Evenimentul organizat în Aula Academiei Române de Academia Română și UBB, alături de Smithsonian Institution, cu implicarea altor actori relevanți (ex. Președinția României, Guvernul, prin participarea a trei ministere relevante pentru temă, Institutul Cultural Român, ambasada SUA în România, ambasadoarea României la UNESCO), inclusiv actori educaționali (ex. UMF-București), a avut rolul:
- De a onora și a cunoaște mai bine evenimentul de la Smithsonian Institution, inclusiv consecințele sale, de acum 25 de ani. După momentul de salut al academicienilor Ioan-Aurel Pop (care a accentuat contribuția academicianului Augustin Buzura) și Mircea Dumitru (care a accentuat contribuția profesorului Eliot Sorel), alături de noi, profesorii Eliot Sorel (care a accentuat nevoia de a onora și învăța din evenimentul de acum 25 de ani și povestea bisericii maramureșene adusă în SUA din Maramureș) și Daniel David (care a accentuat nevoia de a ne pregăti pentru viitor, folosind evenimentul de acum 25 de ani ca model), a urmat secțiunea legată de „Cum a fost”. În această secțiune, au prezentat cei implicați atunci: Emil Constantinescu (președintele României în perioada 1996-2000), Alfred Moses (ambasadorul SUA în România), Richard Kurin (Smithsonian Institution) și Mircea Geoană (ambasadorul României în SUA la acel moment). De asemenea, au precedat secțiunea cu intervenții Kathleen Kavalec (ambasadorul SUA în România), Simona Miculescu (ambasadorul României la UNESCO) și Liviu Jicman (președintele Institutului Cultural Român). Toți au concluzionat că evenimentul de acum 25 de ani a făcut cunoscută România în SUA, pe o linie culturală, dincolo de imaginea postcomunistă, lucru important și pentru acceptarea României în NATO.
- De a planifica accentuarea imaginii cultural-educaționale și a stimula o prezență nouă social-economică pozitivă. În această secțiune, ministrul educației, Ligia Deca, a arătat planurile de conexiune educațională între România și SUA și, mai direct, chiar cu Smithsonian Institution. Ministrul cercetării, Bogdan Ivan, a prezentat planurile de cooperare pe linia cercetării-dezvoltării-inovării, inclusiv cooperarea strategică cu National Science Foundation. Ministrul energiei, Sebastian Burduja, a punctat planurile de parteneriat strategic cu SUA în zona energiei, atât tradiționale, cât și nucleare, și cum acest parteneriat economic are și implicații sociale și de apărare pentru țară.
- În final, alături de academicii Mircea Dumitru și Daniel Dăianu, am analizat prezentările, am formulat unele concluzii preliminare și implicații pentru viitor. Profesorul Sorel a afirmat faptul că evenimentul de față trebuie să fie un cadru pentru proiecte noi viitoare, care să accentueze parteneriatul SUA-România, inclusiv cu implicarea diasporei. Mircea Dumitru a arătat că „programul Fulbright” (https://fulbright.ro/) este un mecanism al parteneriatului SUA-România, care funcționează bine și care trebuie păstrat și dezvoltat. Daniel Dăianu a contextualizat parteneriatul SUA-România în cadrul riscurilor-oportunităților cu care se confruntă capitalismul și democrația. Daniel David a reluat istoria prezenței României în mentalul colectiv american după Revoluția din 1989 și a spus că trebuie să pregătim bine o nouă componentă social-economică în noul context democratic american și internațional, care va dubla existenta prezență cultural-educațională (pe care trebuie să o dezvoltăm la rândul său), pentru a accentua pozitiv prezența românilor în spațiul american și pentru a evita greșeli făcute la aderarea în UE (ex. prin faptul că nu am controlat unele aspecte negative, s-au creat adesea prejudicii imaginii românilor în spațiul UE). În acest cadru, studenții, reprezentanții mass-media și ai mediului socio-economic au putut contribui cu întrebări. Concluziile vor fi probabil dezvoltate de fiecare participant în viitor, iar Raportul succint va fi trimis celor implicați.
Pentru noi evenimentul a fost unul reușit! Nu doar că am onorat un eveniment care a avut rolul său în parcursul României spre NATO, dar l-am înțeles și am învățat din el pentru prezent și viitor. Trebuie să ne asigurăm că, la ridicarea vizelor pentru SUA, România nu face unele dintre greșelile pe care le-a făcut în UE, ci accentuează și dezvoltă imaginea și prezența cultural-educațională bună pe care o are deja în SUA și favorizează o prezență social-economică eficientă și onorabilă pentru toți oamenii care vor dori și care vor putea beneficia de această deschidere (evitând elementele care ne-au adus inițial, pe alocuri, o imagine proastă în UE). Din prezentările miniștrilor, avem motive de optimism, dar lucrurile vor trebui reluate implementațional imediat după alegeri și așezarea în funcții a noilor autorități.
Programul din Aula Academiei Române a fost precedat de un concert la Ateneul Român, unde Orchestra Simfonică a Medicilor „Dr. Ermil Nichifor” (OMEN) a interpretat compoziții ale lui George Enescu (Rapsodia română) și George Gershwin (Rapsody in blue), compozitori reprezentativi pentru țările lor.
- Mai multe despre motivație, programul detaliat și sponsorii / partenerii evenimentului pot fi găsite aici: https://news.ubbcluj.ro/event/academia-romana-si-ubb-in-parteneriat-cu-smithsonian-institution-si-cu-implicarea-autoritatilor-nationale-si-a-altor-parteneri-internationali-inclusiv-ambasada-s-u-a-in-romania-onoreaza-si-proiect/
- Broșura evenimentului din București 2024: https://www.ubbcluj.ro/files/Romania-at-the-Smithsonian-Folklife-Festival.pdf
- Despre programul de la Ateneul Român, vezi aici: https://www.facebook.com/UnivBabesBolyai/videos/2107446826307328
- Despre programul de la Academia Română, vezi aici: https://www.facebook.com/UnivBabesBolyai/videos/856911846325674
- Poze de la evenimentul din București: https://www.facebook.com/share/p/QHxw4Q7unfnknVVu/
- Reflectări media (selecție):
România la Smithsonian Folklife Festival, 1999, SUA. (c) Eliot Sorel
Profilul psihocultural al României la 105 de la Marea Unire. Schimbări importante între 2015 și 2023
- Rezumat: (a) Dezvoltarea profilului individului autonom în dauna celui colectivist (între 2015-2023) forțează toate instituțiile naționale construite dominant în logica individului colectivist la schimbare. De aici putem înțelege slăbiciunea și confuzia unora dintre instituțiile actuale ale țării, în toate domeniile, care sunt în faza destructurării vechilor practici colectiviste, dar care încă nu au asimilat pe scară largă noile practici ale indivizilor autonomi. Suntem așadar în fază de reconstrucție a instituțiilor și este important să le facem bine, înțelegând lumea în care trăim. (b) Între 2015-2023 România a devenit o cultură care se orientează tot mai mult pe legătura cu trecutul, care devine tot mai idealizat și normativ, iar în prezent favorizăm beneficiile care vin rapid și ușor, reducând rolul educației în succesul social pe termen lung și văzând provocările pe termen lung ca pericole, nu ca oportunități. În unele segmente (ex. beneficiu obținut rapid și ușor) acesta este un fenomen natural asociat celui de tranziție spre emancipare, dar, odată emancipați (sau chiar în paralel cu acest proces), rolul educației va trebui restabilit, ca o modalitate a societății de a obține beneficii și de a face față provocărilor (și) pe termen lung.
După publicarea monografiei asupra psihologiei românilor în 2015 (1*), am urmărit modul în care se realizează unele predicții făcute acolo și eventualele modificări în profilul psihocultural al țării, iar rezultatele le-am discutat public în diverse interviuri, analize sau publicații științifice (accesibile online prin căutare cu cuvinte cheie „David & Psihologia Românilor”, inclusiv pe acest Blog).
În 2015, România se prezenta în modelul psihologului olandez Hofstede (2*) ca în Figura 1, și anume o țară cu un profil (a) colectivist, unde grupul este mai important ca individul (scor 30), (b) de concentrare, nu de partajare, a puterii sociale în formula „șefilor” (scor 90), (c) de evitare a incertitudinii/perceperea impredictibilităților viitorului ca pericole, nu ca oportunități (scor 90) și (d) de control al comportamentului social mai ales prin pedepse (scor 20). De asemenea, (e) avea o ușoară orientare pe termen lung (scor 52) și (f) un angajament pentru asertivitate/competitivitate ușor mai scăzut (scor 42). Comparația a fost făcută cu SUA, care este o țară reprezentativă pentru cultura occidentală.
Figura 1. Profilul cultural al României în comparație cu SUA – după modelului Hofstede și colab. (2010). Scala este de la 0 la 100. (Sursa online a datelor: https://geert-hofstede.com/romania.html, accesate în 2015).
Spuneam atunci (1) că un profil psihocultural nu este bun sau rău în sine, dar poate să devină așa în funcție de opțiunile geostrategice ale țării. România a optat pentru integrarea în NATO și UE, zone în care instituțiile sociale s-au creat pe două valori nu doar diferite, dar în opoziție cu profilul nostru psihocultural mai vechi: (a) individul autonom, nu colectivist și (b) descentralizarea, nu concentrarea puterii sociale. Această discrepanță a devenit o frână în integrarea rapidă a țării în mediul occidental (3*). Totuși, chiar cu „frâna trasă”, am arătat (4*) că România se modernizează, iar modernizarea este legată mai ales (fără a fi un factor exclusiv) de intrarea în scena socială a generațiilor Y (cei născuți între 1981-1996) și Z (cei născuți între 1997-2012).
Recent (octombrie 2023) au apărut însă două schimbări majore în profilul psihocultural al României (și al SUA – deși asta nu face obiectul acestui comentariu), așa cum apare acesta în modelul psihologului olandez Hofstede (4*). Astfel (vezi Figura 2, individual și în comparație cu Figura 1):
- Scorul de „Autonomie a individului” a crescut de la 30 la 42, ceea ce ne apropie de pragul de 50, care ar semnifica schimbarea profilului psihocultural de la o societate colectivistă (care constituie grupurile sociale în logica unei familii extinse, iar individul trebuie să servească în primul rând grupul, în fața nevoilor sale de dezvoltare/emancipare), la una a indivizilor autonomi (care constituie grupul social pe bază de valori comune și unde grupul susține în primul rând dezvoltarea/emanciparea individului). Așadar, avem o schimbare cantitativă, care, deși nu duce (încă) la o schimbare calitativă majoră, forțează toate instituțiile naționale construite dominant în logica individului colectivist la schimbare. De aici putem înțelege slăbiciunea și confuzia unor instituții ale țării, în toate domeniile, care sunt în faza destructurării vechilor practici colectiviste, dar care încă nu au asimilat pe scară largă noile practici ale indivizilor autonomi. Suntem așadar în fază de reconstrucție a instituțiilor și este important să le facem bine, înțelegând lumea în care trăim.
- Scorul de „Orientare psihoculturală” a scăzut de la 52 la 36. Aceasta este atât o schimbare cantitativă, cât și una calitativă. Scorul de 52 arăta că România avea o tendință de a se orientata pe termen lung, și anume de a investi în educație în prezent (chiar cu unele sacrificii), pentru a face față bine provocărilor din prezent și viitor. Scorul de 36 arată că România a devenit o cultură care se orientează tot mai mult pe legătura cu trecutul, care devine tot mai idealizat și normativ, iar în prezent favorizăm beneficiile care vin rapid și ușor, reducând rolul educației în succesul social pe termen lung și văzând provocările pe termen lung ca pericole, nu ca oportunități. În unele segmente (ex. beneficiu obținut rapid și ușor) acesta este un fenomen natural asociat celui de tranziție spre emancipare, dar, odată emancipați (sau chiar în paralel cu acest proces), rolul educației va trebui restabilit, ca o modalitate a societății de a obține beneficii și de a face față provocărilor (și) pe termen lung.
Figura 2. Profilul cultural al României în comparație cu SUA – după modelului Hofstede și colab. (2010). Scala este de la 0 la 100. (Sursa online a datelor: accesate în 2023 la 2*).
Această schimbare psihoculturală este una majoră, care va influența funcționarea și dezvoltarea instituțiilor românești și care:
- A fost anticipată în psihologia românilor (1*) și confirmată de analizele ulterioare pe care le-am făcut (4*);
- A fost confirmată de alte date culese recent de grupul propriu de cercetare pe modelul lui Hofstede, pe un eșantion reprezentativ la nivel populațional (5*);
- Este susținută și de alte modele psihoculturale, precum cel al lui Inglehart și Weltzel (6*), care arată o creștere a emancipării românilor în ultimii ani, creștere congruentă cu modificările din modelul lui Hofstede (2*).
În încheiere, în contextul zilei naționale, aș relua ce a spus cândva Seneca, și anume că trebuie să ne iubim țara (așa cum este și cum dorim să fie, adaug eu), nu pentru că este mare (sau cea mai importantă, adaug eu), ci pentru că este a noastră. La mulți ani România și succes în drumul spre modernizare!
Referințe selective:
1 – https://polirom.ro/psihologie-aplicata/5802-psihologia-poporului-rom%C3%A2n.html
2 – https://www.hofstede-insights.com/country-comparison-tool
6 – https://www.worldvaluessurvey.org/images/Map2023NEW.png
Hofstede, G., Hofstede, G.J., Minkov, M. (2010), Cultures and organizations: Software of the
mind, ediţia a III‑a, McGraw Hill Professional, New York, NY.
Academia Română – De astăzi, alături de UBB, o nouă casă academică pentru mine
Astăzi, 26 octombrie 2022, am primit vestea bună că, la propunerea Secției de specialitate (Filosofie, Teologie, Psihologie și Pedagogie), am devenit membru (corespondent) al Academiei Române, prin votul Adunării Generale a Academiei.
Vestea vine în contextul unor vești academice bune din această perioadă și anume că am fost acceptat și în Academia Europaea (the Academy of Europe) și că am fost inclus de către Stanford-Elsevier (by Scopus – analiza publicată în octombrie 2022) în top 2% cei mai citați oameni de știință din lume în domeniul psihologiei clinice (cu accent pe științele cognitive clinice) în toată carieră și în top 2% cei mai citați oameni de știință din lume în toate domeniile științei în anul 2021 (și în 2019/2020).
În legătură cu Academia Română, în primul rând vreau să le mulțumesc membrilor Secției pentru propunere și suport, în special academicienilor Mircea Dumitru (președintele Secției, cel care a făcut și a susținut propunerea actuală) și Mircea Flonta (cel care a făcut prima propunere din Secție cu ceva vreme în urmă). De asemenea, le mulțumesc tuturor membrilor Academiei Române care au susținut propunerea prin vot în cadrul Adunării Generale, în special academicianului Ioan-Aurel Pop (președintele Academiei Române), fostului președinte al Academiei academicianul Ionel Haiduc, fostului vicepreședinte al Academiei academicianul Emil Burzo, academicianului Octavian Popescu și tuturor colegilor din Filiala Cluj a Academiei Române. Fiecare dintre cei nominalizați explicit a avut în trecut și/sau în prezent un rol suportiv în acest demers! Un același gând bun de mulțumire pentru cei care nu mai sunt între noi, academicianul Solomon Marcus și membrul de onoare al Academiei Petre Frangopol.
Am învățat în acest context că de-a lungul timpului au fost șapte membrii (și) psihologi ai Academiei Române: (1) Constantin Rădulescu-Motru (membru titular din 1923; între 1938-1941 și președinte al Academiei); (2) Mihail Ralea; (membru titular din 1948); (3) Vasile Pavelcu (membru titular din 1974); (4) Alexandru Roșca (membru titular din 1991); (5) Florian Ștefănescu-Goangă (membru corespondent din 1937); (6) Liviu Rusu (membru post-mortem din 2006) și (7) Nicolae Mărgineanu (membru post-mortem din 2012). Mă bucur să pot continua această linie ilustră – fiind acum, deocamdată, singurul psiholog din Academie -, cu atât mai mult cu cât patru din cei șapte membri ai Academiei au fost psihologi care au construit și dezvoltat Școala clujeană de psihologie. Eu cred că sunt mulți colegi care de-a lungul timpului sau în prezent ar fi meritat/ar merita să atragă atenția Academiei Române. Voi avea grijă să stimulez acest lucru, astfel încât vârfurile din psihologia românească să se regăsească într-o formă sau alta și în activitățile Academiei Române. Pentru o scurtă istorie a psihologiei în țară vezi aici: https://www.apsi.ro/scurt-istoric-al-psihologiei-din-romania-si-al-apr/
După finalizarea studiilor în țară și începerea carierei universitare și a studiilor doctorale, între 1998-2004 am stat mai mult în SUA decât în țară pentru studii doctorale/postdoctorale/cercetare/formare profesională. Odată întors în România în 2005, fără a anula vizitele anuale în SUA, m-am implicat major în dezvoltarea instituțională a psihologiei românești, după practici și standarde internaționale, atât în mediul academic (catedră/departament/școală doctorală/universitate), cât și în cel profesional (Colegiul Psihologilor din România/Asociația Psihologilor din România/organizații profesionale). Asta nu s-a făcut ușor, dar s-a făcut bine în cele din urmă! Evident, noul statut de membru al Academiei Române completează în final aceste demersuri de construcție, deschizând însă și roluri noi pe care le voi asuma probabil în Secție, în Institutul Academiei (Institutul de Filosofie și Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru”) și în alte zone unde psihologia din Academie are nevoie de suport, în funcție de nevoile Secției/Academiei. Văd aceste roluri în strânsă legătură cu mediul universitar/academic și profesional, psihologia românească, dincolo de divergențe inerente, dar uneori poate prea publice, fiind mereu unită în construcții mari și în ideea că născându-se odată cu psihologia internațională trebuie să rămână constant conectată cu cele mai bune standarde și practici internaționale.
Foarte scurte considerații despre „dezbaterea CNATDCU” cu referire la noua lege a învățământului superior
Sunt întrebat (prea) frecvent ce părere am eu sau UBB despre „disputa CNATDCU”, cu referire la noile legi ale educației. UBB va avea un punct de vedere detaliat, așa cum se cuvine ca parte a procesului de dezbatere.
Ca om de știință și rector UBB nu vreau însă să evit situația, ascunzându-mă după tot felul de motive ca să nu confrunt o temă sensibilă și complicată, așa că iată cum văd eu lucrurile, sincer și direct spus.
În acest moment, mai simplu spus, în actuala paradigmă construcția este focalizată pe CNATDCU, care are un rol complex: de standardizare, de decizie, de monitorizare, de control și chiar de strategie, fiind o instituție formată în esență din personalități academice de referință. CNATDCU este astfel o construcție considerată necesară pentru faza actuală de dezvoltare a mediului academic românesc. Până aici lucrurile pot fi acceptabile, în condițiile în care o paradigmă nu este adevărată/falsă, ci utilă/inutilă. Din păcate reglementările actuale au birocratizat atât de mult organizarea/funcționarea CNATDCU, încât instituția este frânată major în ceea ce ar trebui să facă! Noua lege nu propune o deblocare a funcționării CNATDCU, ci o altă paradigmă, complet diferită, în care accentul se pune pe universități, CNATDCU rămânând doar cu elemente de standardizare, monitorizare și eventual control. Din păcate însă noua lege nu asigură clar independența și calitatea CNATDCU în astfel de procese, cu implicații negative mai ales în condițiile în care nu în toate universitățile românești integritatea și performanța academică (corect înțeleasă) sunt parte centrală a culturii organizaționale. Așadar, eu cred că avem două paradigme, ambele prost implementate! Personal prefer paradigma a doua, dar bine implementată (nu așa cum apare acum în lege! – de aceea UBB va face sugestii în acest sens), dar înțeleg și pot accepta încă o perioadă necesitatea primei paradigme (pe care însă aș dori-o mai funcțională pe linia simplității/transparenței/celerității – și aici vom avea sugestii concrete).
Disclaimer: Sunt membru în CNATDCU din 2020.
Scurte considerații la cald despre noua lege a învățământului superior
Sunt tot mai des solicitat de mass-media să am o poziție față de propunerile recente de “legi ale educației”.
Pentru început clarific una din întrebările frecvente, spunând că, în afară de analizele (punctele de vedere/dezbaterile) publice pe care le-am inițiat sau la care am participat în legătură cu un modelul normativ modern al învățământului superior în România, nu am contribuit direct și nu am fost consultat cu privire la textul concret al propunerilor de legi, deși unele concluzii/recomandări ale acestor analize le văd pe alocuri reflectate în lege.
Ca să fie clară opțiunea mea generală, dincolo de nuanțele din diverse situații, iată cum văd proiectul de lege dedicat învățământului superior apărut astăzi, urmând să discut mai multe detalii în zilele următoare (în privința celuilalt proiect, dedicat învățământului preuniversitar, mă voi exprima mai încolo):
- Sub aspect de viziune-arhitectură, în sinteză, este o schimbare majoră de paradigmă, care, în esență, duce puterea de decizie spre actorii din domeniu (ex. universități), iar statul, prin autoritățile sale (alături de diverse consilii consultative), păstrează mai ales mecanisme de standardizare/control/monitorizare. Spre exemplu și simplu spus, doctoratul, abilitarea și diplomele rămân la nivel de universitate, fără să mai depindă de analize-decizii directe la nivel de minister. Este așadar un demers de “high risk” (risc mare), care va duce la “high gain” (câștiguri mari) doar dacă mecanismele de control-monitorizare își vor face treaba, altfel putem ajunge la situații dezastruoase. Dacă se dorește, aceste mecanisme de control-monitorizare se mai pot clarifica în cursul dezbaterilor care urmează, acum nefiind adecvat stabilizate în lege.
- Sub aspect de organizare/funcționare, (1) se introduc o serie de mecanisme noi, absolut necesare, (2) se renunță la și/sau se reformulează o serie de lucruri existente în prezent și (3) se păstrează multe lucruri, inclusiv ca formulare, din legea actuală. Ca mecanisme noi majore se observă (1) introducerea învățământului superior de scurtă durată, (2) accentul pe relația cu societatea (ex. învățământul dual, detalierea învățării pe parcursul vieții, microcertificări, un cadru mai riguros de organizare a potențialelor societăți comerciale ale universităților, rolul extensiilor universitare etc.), (3) accentuarea rolului universităților în certificare (foarte important în lumea de azi!) și (4) sistemul hibrid. De asemenea, se observă că înființarea unei universități va fi mai simplă, prin Hotărâre de Guvern, nu prin lege. S-a renunțat la unele lucruri nefuncționale (ex. trecerea asistenților de pe „determinat” pe „nedeterminat”, fără concurs). În fine, este foarte bine că universitățile trebuie să-și aleagă o misiune din cele trei menționate în lege, dar modul de formulare a misiunilor este neinspirat (ex. introducerea “excelenței” îi va determina pe toți să se focalizeze pe aceasta, modificându-i apoi esența), mai ales că misiunea nu este corelată, fie și orientativ, cu criteriile de evaluare ale acesteia (ex. criterii de excelență). Demersurile din lege sunt importante, dar riscul este asociat unor incoerențe (și chiar contradicții) în unele segmente (ex. normă universitară vs. normă didactică; personal didactic/de cercetare auxiliar formulat în diverse variante care aduc confuzie; pensionarea descrisă confuz, mai ales cu referire la semnificația limitelor de vârstă etc.); de asemenea, rolul unor mecanisme noi, precum învățământul de scurtă durată, trebuia mai bine prezentat. Dacă se dorește, toate aceste chestiuni se pot corecta în formulare și sens/semnificații în cursul dezbaterilor care urmează.
- Sub aspect metodologic, legea ne spune că arhitectura și organizarea/funcționarea vor fi detaliate într-o mulțime de acte subsecvente legii. Dacă aceste acte nu vor fi elaborate în spiritul legii, eșecul este garantat, deoarece legea nu s-a protejat suficient față de posibile distorsiuni prin acte subsecvente. Dacă vor fi elaborate profesionist, atunci lucrurile vor merge în spiritul legii, putându-se inclusiv corecta unele scăpări chiar de după dezbateri. Dacă se dorește, unele protecții/măsuri de siguranță se pot introduce în cursul dezbaterilor care urmează.
- Eu am argumentat recent în spațiul public că trei mecanisme pot da un avantaj competitiv rapid universităților românești: (1) susținerea cercetării în universități – iar acest lucru este menționat explicit în noua lege, inclusiv prin finanțare specifică/dedicată (de aceea o bifez pozitiv!); (2) concentrările academice – care din nou apar explicit în lege (deci trebuie o nouă bifare pozitivă!) și (3) organizarea modernă a resurselor umane în universități (ex. traiectorii diferite de carieră/”head hunting”/promovarea după modele internaționale/regândirea conceptului de “normă”) – lucru care din păcate nu este evident în noua lege (deci nu-l bifez pozitiv!).
- Alte aspecte mai specifice relevante academic și/sau social (ex. mandatul rectorilor, durata doctoratului) trebuie dezbătute la rândul lor, iar propunătorii trebuie să-și argumenteze opțiunile.
Așadar, în această fază proiectul este cam ca pisica lui Schrodinger, cu viitor sau fără în funcție de demersul nostru acțional de acum (ex. cum/dacă ne uităm). Hai să-l facem viu, ca să nu rămânem cu o pisică moartă aruncată în curte de factorul politic, factor care este deja decis să alunge din curte pisica vie care nu-i mai place!
SCURT GHID PSIHOLOGIC ÎN CONDIȚII DE RĂZBOI
Pornind de la mai multe întrebări și solicitări din partea societății (oameni/instituții), vă propun în cele ce urmează un Scurt Ghid Psihologic în Condiții de Război. Am inițiat deja de astăzi prin Asociația Psihologilor din România (https://www.apsi.ro) elaborarea unui Ghid mai detaliat și rămânem în contact cu autoritățile naționale pentru suport și coordonare pe această linie. Deocamdată, cele 10 recomandări – derivate din lucrări de specialitate, inclusiv ale mele și ale American Psychological Association (vezi secțiunea de referințe/resurse) -, bine implementate, ne pot ajuta în (auto)reglarea psihologică și abordarea mai eficientă a problemei practice legată de război.
Pentru Ghid vezi textul de mai jos (apărut și la https://www.edupedu.ro/daniel-david-scurt-ghid-psihologic-in-conditii-de-razboi/):
ReStart – Despre pandemie, autorități și oameni
Am tot evitat provocările mass-mediei în legătură cu analiza pandemiei/vaccinării – cu mici excepții, pe bază de comentarii punctuale, de nerefuzat în discuția adesea neanticipată –, pentru că nu am vrut să mai complic și eu lucrurile. Pe parcursul anului 2021 intențiile bune ale autorităților s-au ciocnit adesea de propria neputință și obtuzitate la specialiști/știință, așa că există deja destulă tensiune.
Am urmărit însă cu atenție manifestațiile din 2 octombrie 2021 și am văzut acolo și mulți oameni de bun simț, aduși nu de ignoranța lor, ci de aroganța, confuziile și nepăsarea autorităților. Când cei puși să te apere și să te sfătuiască fac prostii, evident că te uiți altundeva, de unde poți dobândi simplu sensuri/semnificații de care ai nevoie în perioade complicate ca aceasta, chiar dacă acestea pot fi conspiraționiste. Iar asta m-a întristat teribil și m-a determinat să punctez câteva lucruri care poate ajută și dau de gândit măcar unora dintre decidenți.
La începutul anului 2021, sondajele arătau, în general, că românii erau distribuiți relativ egal în cele trei categorii: (1) provaccinare; (2) nehotărâți; (3) antivaccinare. Era, totuși, un start destul de bun, cu expertiză adecvată, putând ajunge spre 70% vaccinați în toamna anului 2021. Dar apoi cursa a fost catastrofală:
1. Nu a existat un pact politic pentru a lupta cu pandemia. Fiecare dorea ca el să câștige, iar ceilalți să piardă, asta pe morții din România. De aceea nici reglementările naționale privind măsurile nu au putut să fie cele mai riguroase (legi), ci am riscat totul pe hotărâri de guvern, atacabile. Situația este agravată nu doar de faptul că nu am putut uni puterea și opoziția, ci chiar puterea și-a pulverizat infantil coaliția care a instituit-o!
2. Autoritățile au fost/sunt „psihotice” și nu acceptă că nu sunt vectori de influență în România, asta într-o țară în care datele arată clar că încrederea în autorități este la pământ de ani de zile. Ba mai mult, pentru mulți sunt contramodele! Dar s-au proiectat ca modele principale, generând astfel dezinteres sau chiar reacții inverse.
3. Autoritățile nu au avut/nu au la rândul lor încredere în oameni. În loc să-i trateze cu empatie și să le lase marjă pentru liberul arbitru, au mers pe varianta mai dură de convingere (nu educație), generând reactanță psihologică masivă.
4. Autoritățile nu au valorizat comprehensiv nici expertiza științifică avansată (au mizat pe anumite domenii, ignorând altele – dupa un model biomedical depășit, în dauna modelului modern bio-psiho-social), nici datele necesare în astfel de situații (evidence-based decision). Spre exemplu, foarte grav, au anunțat/au pus constrângeri și/sau au eliminat constrângeri comportamentale când/cum nu trebuia, pe baza unei psihologii de simț comun, ca niște vecine/vecini cu experiență bogată de viață (vezi relaxările pentru vara anului 2021 sau planurile pentru toamna anului 2021). Într-adevăr, deși experții UBB au arătat scenariul periculos în care vom ajunge în septembrie/octombrie, autoritățile vorbeau de relaxări și intrarea în normalitate, fără să o condiționeze de vaccinare (asta într-o țară care abia atinge 30% procentul de vaccinare!); de ce să te mai vaccinezi în astfel de condiții? În fine, un alt exemplu recent: cum să nu încurajezi oamenii să creadă conspiraționist că pandemia este o minciună, când tu elimini pragul de 6/1000 pentru a menține școala deschisă tocmai când pandemia este într-un punct critic? Da, școlile trebuie ținute deschise – politica ministerului că școlile se închid ultimele și se deschid primele, cu condiția asigurării sănătății, este bună -, dar ministerului trebuia să i se permită să anunțe/să facă asta mai devreme, nu în plină expansiune a pandemiei!; dincolo de argumentele științifice – care pot fi pro și contra, poate chiar în favoarea acestei decizii –, este vorba de mesajul psihologic către oameni: între asta și „jos pandemia”, care este acum diferența?
5. Mecanismele psihologice care trebuiau comunicate pentru a pune în practică sfaturile medicale au lipsit sau au fost prost gândite. Cum vrei să schimbi atitudini/comportamente (ex. adaptare la pandemie/vaccinare) fără implicarea specialiștilor în domeniu? Dacă organizațiile de specialitate ale psihologilor ar fi fost implicate de la început, cred că cea mai mare parte din nehotărâții din ianuarie era acum provaccinare și altfel ar arăta astăzi rata de vaccinare și țara (mult mai aproape de 70%).
Care este salvarea? Cred că asta este rețeta realistă: (1) pact politic pentru a ataca pandemia; (2) întărirea încrederii bilaterale (autorități-oameni); (3) valorizarea comprehensivă a experților (organizațiilor profesionale) și a datelor științifice. Cum se pot obține aceste ingrediente? Pentru punctul 1 inițiativa trebuie să vină de la președintele țării. Pentru punctul 2 pașii de urmat pot veni de la organizațiile reprezentative ale psihologilor (Asociația Psihologilor din România + Colegiul Psihologilor din România). Pentru punctul 3 trebuie implicate trei componente: medical+psihologic+socio-comunicațional (inclusiv fonduri pentru a culege date despre bariere/facilitatori etc. în timp real, date care să fundamenteze campaniile/intervențiile, atât generale, cât și particularizate pe diverse regiuni). Dacă facem asta, probabil că în decembrie sau la începutul anului viitor situația va arăta mai bine. Dacă nu facem asta, poate va fi mai bine, după ce va fi însă mult mai rău!
Vaccinarea – între o abordare științifică și una de circ!
În prima etapă, vaccinarea a început haotic și în logica psihoculturală românească a „concentrării puterii”, și anume „oamenii să vină la vaccin”! Și a fost inițial mare îmbulzeală pe platforma de vaccinare. Asta a dat iluzii pozitive autorităților, care se așteptau la un succes fenomenal al vaccinării în România. Cine cunoștea însă psihologia românilor (ex. caracterul bipolar al multor atribute psihoculturale) a rămas îngrijorat.
Într-adevăr, am criticat și eu și alți specialiști în comportamentul uman această strategie inițială dominantă a autorităților, astfel încât, în a doua etapă, cam în prima parte a anului 2021, strategia a fost completată corect cu elementul central de „accesibilitate”, în logica „vaccinul vine la oameni”! Și a mai crescut un pic procentul. Dar, așa cum am spus atunci autorităților, uneori și public, accesibilitatea ar fi trebuit însă dublată de un efort național comun și de mecanisme diferite de influență. Iar în paralel, obligatoriu, în logica unor politici de tip ”evidence-based”, trebuiau culese informații despre profilul psihocultural al celor care reacționează la campanie și al celor care nu reacționează, adaptând din mers campania de vaccinare pe baza acestor date. Efortul național comun a eșuat ca urmare a faptului că nici măcar vaccinarea și pandemia nu au fost suficient de puternice să-i facă pe politicienii noștri să tragă în aceeași direcție, de dragul țării/românilor; dimpotrivă, fiecare dorea să câștige singur și/sau se bucura de eșecul celuilalt, nepăsându-i că acela este și eșecul tuturor. Mecanismele diferite de influență (ex. canale diferite/comunicatori congruenți cu grupurile țintă/un echilibru psihologic al recompenselor și restricților relevante etc.) au fost implementate destul de bine în etapa a doua (cu excepția echilibrului psihologic între restricții și recompense relevante!), dar, ca urmare a lipsei unui efort național comun, au ajuns tot doar în anumite zone. În fine, datele nu s-au cules, nu s-au cules adecvat sau nu au fost analizate, lucru nesurprinzător într-o țară în care prea mulți – experți într-un domeniu sau neexperți în ceva anume – se pricep la toate, iar „șeful”, nu datele, stabilește situația de fapt.
Acum am atins un nou blocaj! Analfabetismul funcțional și științific antrenat ani de zile în țară și promovarea în spațiul public/media a ”influencerilor” de tip vrăjitor/astrolog etc. își arată roadele. Avem mulți oameni cu o minte care nu înțelege știința, care nu sunt ghidați acțional de cunoștințe chiar când le au, ci de convingeri formulate adesea simplu de „influenceri” din zona pseudoștiinței/pseudocunoașterii. Iar asta nu se schimbă peste noapte. Poate o „Românie (bine) educată” să facă ceva peste ani. Când am fost întrebat recent, am spus din nou autorităților de la diverse niveluri că, acum, pentru o a treia etapă care să genereze un plus semnificativ, ne trebuie o abordare și mai personalizată. Dar, ca să o avem, întâi trebuie să înțelegem mai bine, prin analize psihocomportamentale țintite, care este acum profilul celor care s-au vaccinat și al celor care încă se opun/sunt nehotărâți. Aceste analize se pot face rapid la nivel național (sunt diverse institute serioase de sondaje care se pot implica), dar ar trebui dublate la nivel de regiune și chiar de județ (unele date psihoculturale la nivel regional, derivate din studiile proprii, care să fie integrate cu noile date care s-ar culege, le-am oferit deja și eu). Apoi, pe baza lor, se pot gândi în paralel campanii naționale și regionale/locale eficiente, în final oamenii putând alege liber, dar bine informați (conform minții pe care o au). În acest fel câștigăm mulți. Mi s-a spus însă că nu sunt bani acum, nici pentru analiza datelor existente, nici pentru a se culege noi date. Bun, atunci văd că ne rămân bani pentru vouchere și „tombolele a la circ”! Este un mecanism gălăgios, poate accentua pe alocuri efectele etapei a doua, dar nu mă așteptam ca acesta să fie mecanismul principal pe care să mizeze acum autoritățile. Dar așa cum au vrut să schimbe mentalități și comportamente în pandemie fără psihologi, care sunt, totuși, specialiștii direcți în mintea umană/comportamentul uman – și nu știu ca organizațiile reprezentantive ale psihologilor să fie consultate -, nu ar fi trebuit să mă mai mire soluția banală de acum. În final, ca să nu las doar circul ca opțiune, dacă cineva, totuși, vrea să meargă dincolo de tombolă, mai avem posibilitatea, dacă nu să implementăm etapa a treia, măcar să facem mai bine lucrurile din etapa a doua!
Despre autonomia universitară/libertatea academică: UBB a semnat Magna Carta Universitatum și Declarația GUILD
Recent am semnat din nou în numele Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) Magna Carta Universitatum și am asumat și contribuit la Declarația GUILD asupra libertății academice.
În acest context, cred că merită să reamintim succint societății și politicienilor ce este și de ce trebuie protejată autonomia universitară/libertatea academică, precum și alte aspecte fundamentale ale componentei academice (ex. relația inseparabilă în universități între educație-cercetare științifică).
Într-o definiție de lucru, autonomia universitară se referă la libertatea instituțională a universităților de a propune și implementa viziuni, strategii și tactici (politici/regulamente/metodologii/proceduri/decizii/conținuturi etc.) proprii în componentele academice și administrative. Evident, această libertate instituțională este constrânsă de legile existente și trebuie dublată de responsabilitate socială. Dar legile existente trebuie să fie suficient de generale pentru a lăsa libertate universităților să se diferențieze competitiv între ele prin alegerile făcute; altfel, toate devin campusuri ale autorității (ministerului) centrale! Responsabilitatea socială trebuie înțeleasă adecvat, pe intervale diferite de timp (termen scurt-mediu-lung) și pe componente diferite (ex. socio-economice vs. culturale); altfel, dacă aceasta se reduce la eficiență economică imediată, atunci rolul universităților de stimulator al dezvoltării civilizației umane se reduce drastic, în condițiile în care unele contribuții universitare nu au imediat sau nu au deloc consecințe economice, dar pot avea astfel de consecințe pe termen lung sau se pot exprima doar în schimbarea unor paradigme culturale (ex. dezvoltare durabilă/economie circulară etc.). În plus, a condiționa activitățile universității doar de nevoile existente în prezent este o „crimă intelectuală”, universitățile având rolul nu doar de a satisface nevoile existente, dar și de a crea nevoi și interese noi, la care societatea nici nu se gândește acum. Reformulând o butadă a unui premiant Nobel, fără educație și cercetare de tip „discovery” (făcute pur și simplu din curiozitate) și cu focalizare doar pe educație și cercetare de tip „applied” (făcute din nevoi), încă perfecționam deplasarea cu calul și aruncatul suliței și aveam o durată medie de viață de aproximativ 35 de ani, nu aveam tehnologia actuală și speranța de viață de aproximativ 70 de ani. Autonomia universitară este condiția obligatorie prin care se poate obține acest echilibru necesar. În acest context, prin analogie cu autonomia universitară, trebuie spus și că libertatea academică se referă la acțiuni similare la nivel individual în cadrul unor instituții academice. De obicei, autonomia universitară și libertatea academică sunt simultane în societățile democratice, dar acestea pot fi și divergente (spre exemplu, unele universități se pot bucura instituțional de autonomie, dar nu acordă o mare libertate academică în interior).
Numai prin aceste mecanisme – autonomia universitară/libertatea academică – universitățile pot rămâne instituții care se ocupă obiectiv, creativ și competitiv de cunoaștere, fără alte intruziuni. În acest fel societatea se protejează pe ea însăși pentru a nu aluneca în obscurantism sau în cunoașterea „adevărului” prin vocea celui care strigă sau care este cel mai tare! Cum ar fi ca din 4 în 4 ani, odată cu schimbarea puterii politice, să ne schimbăm prin decizii politice conținuturile/programele academice, cultura organizațională și leadershipul, nu mai vorbesc de numiri politice pe posturi, așa cum se întâmplă în multe instituții publice? Cum ar fi să închidem programele care sunt deficitare economic și/sau nu au consecințe economice directe sau relație imediată cu piața muncii (ex. științe precum fizică, chimie, biologie, studiul limbilor clasice, precum greaca, latina, zona de artă-cultură etc.)? Cum va arăta în 20 de ani lumea fără acestea? Vom avea iarăși vrăjitori și astrologi de stat la „curtea” puterii? Societățile totalitare și/sau politicienii ignoranți percep autonomia universitară/libertatea academică drept un potențial pericol, deoarece scapă controlului lor, și în consecință încearcă să o atace prin defăimare (ex. vorbind de „feude universitare”), legi inflexibile și detaliate, prin modul de condiționare a resurselor (ex. ce să studiem) și/sau prin denaturări ale mecanismelor (ex. responsabilitatea socială este redusă la eficiență economică). Evident că sub cupola autonomiei universitare/libertății academice se întâmplă și aici unele abuzuri (mai mari sau mai mici, în funcție de instituție/țară). Dar aici este ca în democrație: este un sistem bun, în care se întâmplă și lucruri rele, iar rolul nostru este să protejăm sistemul (democrația sau autonomia/libertatea academică) reducând posibilitatea lucrurilor rele/apariției derapajelor, nu să renunțăm sau să atacăm democrația sau autonomia/libertatea academică. În final, autonomia/libertatea academică înseamnă propria libertate și bunăstare și competitivitatea țării!
Dar pentru a înțelege bine aceste lucruri, trebuie însă să înțelegem și istoria lor. De aceea în completare la mesajul de bază de mai sus fac în continuare și o prezentare succintă a acestei istorii. Astfel, la apariția lor în Evul Mediu (aproximativ în secolul al XI-lea), universitățile erau în principal instituții/comunități cu drepturi colective (de aici numele de universitas), conferite de un suveran (mai târziu și de alte autorități). Unele erau drepturi de proprietate pentru a putea funcționa independent prin resurse proprii, altele erau drepturi academice, iar altele drepturi care accentuau autonomia universitară, toate protejând instituția de intruziuni ale altor autorități. Mecanismul era astfel gândit încât adesea nici suveranul fondator nu putea afecta major autonomia universității odată oferită (mai ales pe componenta academică), tocmai pentru a-i asigura obiectivitate și eficiență. Evident că drepturile depindeau de anvergura suveranului. Astfel, în cazul dreptului academic de a preda și de a li se recunoaște gradele universitare, dacă suveranul era împăratul Sfântului Imperiul Roman și/sau Papa, atunci drepturile aveau aplicabilitate mai generală (ius ubique docendi). Dacă suveranul era un principe autonom/rege, anvergura era mai redusă (ius respectu regni). Cele mai multe universități au început adesea cu nivelul ius respectu regni, trecând apoi la ius ubique docendi, prin recunoaștere ulterioară (uneori la zeci de ani) imperială și/sau papală. Spre exemplu, la fondarea în 1581 a instituției universitare Academia Claudiopolitana din Cluj, instituția cu care începe tradiția academică a UBB, regele Ștefan Báthory a acordat acesteia proprietăți pentru a trăi independent de alte resurse, membrii comunității erau apărați în disputele cu nobilii/autoritățile locale de reprezentanții principelui/regelui, iar curriculumul și organizarea academic-administrativă erau independente de autoritățile locale, bazându-se pe Ratio Studiorum și pe alte reglementări iezuite generale la nivel internațional (aceste drepturi vor primi apoi și confirmare imperială). Într-un asemenea cadru, cu resurse și protejat, comunitatea universitară se putea ocupa performant de cunoaștere. Ca un lucru inedit, hainele mai „ciudate” în prezent purtate la ceremoniile academice marchează această autonomie a universității (ne diferențiază marcant) și preocupare pentru cunoaștere (nu sunt pragmatice pentru ocupații non-intelectuale). Începând cu secolul al XVIII-lea, statul a dorit să aibă un cuvânt mai greu de spus în curriculumul universitar, pentru a încuraja universitățile să fie mai ancorate în nevoile societății, de atunci până în prezent autonomia universitară fiind mai bine legată de responsabilitatea socială (definită mai recent și cu o componentă socio-economică), însă într-un echilibru adecvat între abordări academice de tip „discovery” vs. „applied”, echilibru stimulat, dar nu impus. Spre exemplu, într-un astfel de context, Academia/Universitas Claudiopolitana s-a transformat în secolul al XVIII-lea dintr-o instituție universitară iezuită într-o universitate imperială.
- Vezi pentru mai multe detalii și dezbaterea Times Higher Education – Europe Universities Summit – la care am participat ca prezentator, despre autonomia universitară/libertatea academică
I. Despre Magna Carta Universitatum
Prima variantă a fost propusă în 1988, fiind semnată până astăzi de de sute de universități din zeci de țări (aproximativ 904 de universități din 88 de țări), stând la baza „reformei Bologna”. Printre ideile principale (vezi imaginile mai jos) se află autonomia universitară/libertatea academică și inseparabilitatea actului de educație și de cercetare în recrutarea și statutul personalului academic și în activitățile acestuia. UBB a fost printre primele universități din țară care au semnat acest document, de aceea este una din vocile principale în România în apărarea acestor principii academice fundamentale. A doua variantă propusă în 2020 pornește de la prima, dar clarifică și a treia misiune a universității și anume relația cu societatea/responsabilitatea socială, aspect pe care la UBB l-am anticipat deja în programul ProUBB+.
II. Despre GUILD
GUILD este organizația unora dintre cele mai prestigioase universități europene de talie mondială și cercetare avansată (research-intensive/world-class). Declarația GUILD asupra libertății academice pornește de la Declarația de la Bonn asupra libertății în cercetarea științifică, extinzând-o însă asupra întregii misiuni academice. UBB este membru GUILD din 2020.
Despre noua poziție în Consiliul Național al Rectorilor
Astăzi am preluat pentru următoarele șase (6) luni președinția Consiliului Național al Rectorilor (CNR). În condițiile în care președintele actual, profesorul Sorin Cîmpeanu, a devenit ministru, a trebuit să se suspende din poziția de președinte CNR. După discuții interne în Biroul CNR, s-a ajuns la concluzia că ar trebui să avem o președinție rotativă, la fiecare șase luni, iar la propunerea președintelui actual și cu votul majoritar al Biroului CNR, am fost desemnat să încep eu.
Sincer și direct spus, în ciuda faptului că nu am avut un interes major pentru a ocupa poziții de conducere în CNR (abia am preluat conducerea celei mai mari universități a țării, și asta în condiții de pandemie), am acceptat acum acest demers din următoarele două motive:
(1) Sunt încă mâhnit de lipsa de viziune politică în separarea recentă a învățământului superior de activitatea de cercetare științifică (cercetare-dezvoltare-inovare/CDI), în două ministere distincte (Ministerul Educației Naționale și Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării). Asta ne poate costa mult ca țară, foarte mult! Nu mai reiau argumentele, cei interesați le pot găsi în multele interviuri recente pe care le-am dat pe această temă. Din această poziție, împreună cu colegii din CNR, voi încerca să încurajez public acele politici care duc măcar la o coordonare adecvată a celor două activități, din cele două ministere diferite.
(2) În legătură cu educația (mai ales învățământul superior) și cercetarea (CDI), cunosc bine atât angajamentele din programul de guverare, cât și cum trebuie acestea puse în practică (din experiența ca student/profesor în sistemele academice vestice). Multe angajamente sunt excelente pentru învățământul superior și pentru CDI, fiind practic derivate din programele anunțate în campania electorală de către PNL/USR-PLUS/UDMR. Spre exemplu, pentru CDI (dar și învățământul superior), Pactul Ad Astra, în care am fost și eu implicat, este asumat de toți partenerii de guvernare; să-l vedem acum și implementat! Atenție însă, schimbările majore nu trebuie percepute ca fiind împotriva oamenilor (cu atât mai mult să fie împotriva lor!), ci oamenii, inclusiv sindicatele, trebuie să fie parte a soluțiilor; altfel orice modificare este temporară sau iluzorie. Împreună cu colegii din CNR voi fi o voce publică care monitorizează sistematic și critic-constructiv implementarea angajamentelor din programul de guvernare în învățământul superior și în activitatea de CDI. Înțeleg prin asta (a) să încurajăm și să susținem demersurile bune din programul de guvernare, (b) să facem sugestii după bune practici europene, acolo unde lucrurile sunt ambigue sau pot căpăta traiectorii diferite în același angajament și (c) să criticăm nerealizarea angajamentelor și/sau unele angajamente mai puțin fericite (dar aici revenind cu propunerea de variante cât mai constructive). Iar asta trebuie făcut din ianuarie, când se stabilesc multe lucruri, strategii, inclusiv bugetul!
Le mulțumesc tuturor pentru încredere și la mulți ani!
Scurtă notă despre educație-cercetare în negocierile pentru un nou guvern
UPDATE:
Motorul modernizării României – educația (cu accent pe învățământul superior)-cercetarea (incluzând cercetarea-dezvoltarea-inovarea) -, pe care l-am descris anterior (vezi mai jos), a fost spart de negocierile și contextul politic în două „motorașe” mai firave. Nu-i bine, dar nu-i încă catastrofal! Pactul Ad-Astra, asumat de toate partidele din coaliția guvernamentală, poate avea încă rolul de coordonare a celor două „motorașe” și astfel să mergem totuși înainte coordonat, cu viteză, nu instabil și cu frâna trasă. De aceea este important ca la educație reforma modernizării să înceapă cu învățământul superior, care formează specialiștii (inclusiv profesorii din preuniversitar), altfel intervenția este una simptomatică, tratând efectul nu cauza! La cercetare lucrurile pot fi salvate dacă se înțelege că prin cercetare-dezvoltare-inovare (CDI) se susține în esență modernizarea țării și că aceasta nu poate să fie doar o anexă a digitalizării. Soluția care rămâne acum este ca în jurul Pactului să se inițieze schimbări specifice în CDI, în relația dinamică cu învățământul superior (iar apoi cu toată educația), cu impact apoi asupra rolului CDI în digitalizare și asupra impactului transversal al CDI/digitalizării în toate celelalte sectoare. Dacă începem reforme în preuniversitar fără a angaja întâi universitarul și/sau dacă ne apucă de digitalizare minimizând CDI și fără a gândi relația CDI/digitalizare cu educația ratăm din nou și arătăm că nu înțelegem nimic din rolul politicilor academice în dezvoltarea unei țări, dar acum cu implicații majore, deoarece se prăbușesc niște așteptări mari și promisiuni de onoare!
…
Văd în presă discuția că partidele care vor forma coaliția de guvernare ar evita și/sau nu sunt interesate de ministerul educației/cercetării, căutând așa numite ministere de „forță”.
Nu mai reiau aici detaliat argumentele pentru care acest lucru ar fi o greșeală imensă, anulându-se astfel chiar motorul modernizării României. Spun doar în sinteză ce am mai spus în multe interviuri publice:
Sper sincer că acest dezinteres este doar o speculație de presă. Ar fi extrem extrem de dezamăgitor ca acest lucru să fie adevărat, deoarece: (1) aceste partide au programe foarte bune pentru educație (preuniversitar-universitar); (2) au asumat împreună Pactul Ad Astra pentru cercetare și (3) se pot coordona perfect în această arhitectură complexă și modernă – educație-cercetare – cu proiectul președintelui „România Educată”. Un astfel de minister nu doar că nu ar trebui minimizat, dar ar trebui să primească o ordine de precădere extrem de importantă în viitorul guvern, deoarece numai așa vom moderniza și dezvolta țara. Acesta este ministerul de „forță” pentru țară și cetățeni, celelalte clasice numite de „forță fiind astfel mai mult pentru mediul politic. Fără educație adecvată, celelalte ministere nu au șansă să fie eficiente. Multă susținere pentru unii dintre câștigători a venit pe această idee! Dar, așa cum știm, nu doar testul partidelor, ci și al oamenilor este atunci când ajung în pozițiile de putere. Știindu-i pe mulți implicați în discuții, eu încă am încredere că educația și cercetarea vor deveni centrale și căutate/dorite în acest guvern, restul fiind speculație. Dar să vedem!
Să mergem la vot!
Împrumutând o metaforă din filosofia științei, România se află astăzi într-o criză paradigmatică psihoculturală. Altfel spus, există acum în țară o luptă strânsă între paradigma psihoculturală veche și paradigma psihoculturală modernă.
Paradigma psihoculturală veche este reprezentată dominant de colectivism (grupul este mai important ca persoana, accentuându-se omogenitatea, în dauna diferențierilor, și interesul grupului), concentrarea puterii (puțini conduc mulți, iar autoritatea este reprezentată de „șefi”), frica de incertidudine și modelarea comportamentului social mai ales prin pedepse și vânarea greșelilor.
România modernă este reprezentată de autonomia indivizilor (grupul este constituit pe bază de valori comune ale persoanelor autonome, servind emanciparea acestora și binele comun), descentralizarea puterii (puterea socială este distribuită în zone care se controlează reciproc și nimeni nu o poate concentra autoritar, autoritatea fiind mai ales în logică de reprezentare), îmbrățișarea incertitudinii cu curaj ca oportunitate și modelarea comportamentului social și prin recompense.
O paradigma psihoculturală nu este bună sau rea în sine, dar devine mai utilă sau mai puțin utilă în funcție de proiectul de dezvoltare a țării și de strategia geopolitică a acesteia. Evident, paradigma psihoculturală modernă este mai congruentă cu spațiul Uniunii Europene și al NATO, la care am aderat de bunăvoie. Paradigma psihoculturală colorează toate segmente vieții sociale, de la grădiniță, până la parlamentul unei țări. De aceea este important să știm ce dorește acum țara! Să nu lăsăm această criză psihoculturală să fie menținută și/sau influențată doar de cei puțini care vor merge la vot și/sau de vocea celor care strigă cel mai tare.
Evident, eu voi vota pentru partidul care s-a angajat și poate să modernizeze psihocultural România, pentru că vreau să văd țara un actor important în Uniunea Europeană/NATO, măcar la nivelul teritoriului/populației, și pentru că astfel putem obține instituții puternice congruente cu cele vestice și bunăstare pentru oameni. Pentru partidul care a făcut din educație/cercetare, dacă nu mereu nucleu principal al reformei, prioritate fundamentală. Numai educația de calitate poate asigura buni specialiști și buni cetățeni pentru țară și profesori care să ne educe adecvat noile generații. Numai cercetarea, în legătură strânsă cu învățămăntul superior, poate genera cunoaștere avansată cu potențial inovativ, care să asigure competitivitate țării și bunăstare oamenilor, evitându-se situația în care România devine o „colonie științifică/tehnologică”.
Pentru mine este clar că paradigma psihoculturală modernă se va impune, întrebarea este când? Eu aș vrea cât mai repede, acum dacă se poate și dacă se dorește!
În încheiere le reamintesc tinerilor că încă există politicieni cărora nu le pasă de reacțiile alegătorilor și monitorizarea făcută de aceștia în perioada dintre alegeri. Așadar, să nu cadă în capcană, crezând că, chiar dacă nu merg la vot, pot interveni oricând eficient la derapajele politicului pe parcursul mandatelor (ex. prin proteste); sigur că pot, dar nu va fi ușor, iar uneori va fi fără efect major! Hai așadar să mergem la vot și să facem și monitorizarea/intervențiile pe parcurs!
Despre miturile față de învățământul superior românesc
Recent a fost dat publicității Raportul Comisiei Europene dedicat învățământului superior: “The European Higher Education Area in 2020. Bologna Process Implementation Report”. „Modelul Bologna” din aria europeană a învățământului superior a fost implementat până în 2020 în 48 de țări, fiind aplicat astfel și în țări care nu fac parte din Uniunea Europeană.
În acest context este timpul să înțelegem lucrurile corect și să renunțăm la o serie de mituri asociate învățământului superior românesc, propagate în diverse medii instituționale și publice, mituri care fac rău mediului academic și țării. Am mai spus aceste lucruri, dar, în contextul acestei analize europene, cine nu înțelege și mai propagă astfel de mituri fie nu poate, fie nu vrea! Să înțelegem așadar lucrurile, în baza datelor din acest Raport european.
Mitul 1. Avem prea mulți studenți, universitățile românești devenind astfel „fabrici de diplome”.
- Adevărul este altul, și anume că România stă prost între țările Uniunii Europene la numărul de absolvenți de studii superioare raportat la populația generală.
- Este drept că între 2000 și 2017 numărul de studenți a crescut în România cu 17,4%. Dar procentul a crescut și în țări de referință academică din Uniunea Europeană, precum Germania (50,5%), Franța (25,7%) și Marea Britanie (20,1%). Deși în România procentul celor între 18-34 implicați în studii superioare a crescut între 2000 (7,1%) și 2017 (11,9%), acesta este sub media europeană în 2017 (16,4%); în plus, creșterea este una absolută, valoarea relativă față de media europeană rămânând aproximativ la fel (în 2000 media europeană era de 11,5%), ceea ce arată că am crescut și noi, dar au crescut și cei care au pornit de la un nivel deja oricum superior nouă. Trebuie înțeles că în lumea modernă și în „modelul Bologna” licența nu mai înseamnă specializare avansată, cu excepția unor domenii vocaționale; licența este introducere și culturalizare în domeniu, cam ce era liceul pe vremea părinților/bunicilor noștri, specializarea avansată făcându-se acum la nivel de master/doctorat. Din păcate, unii au rămas cu mentalitatea din perioada comunistă, când licența definea universitatea și se intra la universitate cu acordul partidului, iar acum nevoia de educație superioară a unui număr mare de tineri îi sperie (ex. sintagma „Pe vremea mea nu oricine ajungea student!” sintetizează această mentalitate vetustă). Similar, doctoratul nu mai înseamnă “încununarea carierei profesionale”, ci înseamnă debutant în cercetare (“early stage researcher”), cu prezență și implicare continuă la școală; nu am înțeles nici acest lucru și ne-am trezit cu problemele pe care le știm, când unii, care aveau deja o carieră/experiență profesională extrauniversitară, au venit să-și ia și diploma de doctor ca „încununare”! Așadar, angajând criterii de calitate riguroase, universitățile românești trebuie să fie mai incluzive la licență, accentuând selecția mai ales la nivel de master/doctorat. Așa cum știm din studii de psihologie interculturală, modernizarea țării depinde puternic de acest indicator!
Mitul 2. Avem o creștere prea mare a numărului personalului academic („prea mulți universitari”) și prea multe universități.
- Adevărul este că România nu exagerează acești indicatori între țările Uniunii Europene.
- Spre exemplu, în România, între 2000 și 2017, personalul academic a scăzut cu 1,3%. Dintre cele 40 de țări analizate în Raport, în 2017, prin raportare la diverse perioade (2000/2005/2010), în 13 țări s-a produs o scădere a numărului personalului academic, în timp ce în 27 de țări a avut loc o creștere. Creșteri mari s-au produs de exemplu în Marea Britanie (65,6%) sau Germania (48,5%), iar scăderi mari în Georgia (-59,1%) sau Grecia (-26,2%). Aceste creșteri/descreșteri ale numărului personalului academic nu s-au legat direct de creșterile/descreșterile numărului de studenți.
- În ceea ce privește numărul de universități, în România acesta a scăzut între 1999/2000 și 2018/2019 de la 124 la 88. Franța (+387), Italia (+138) și Germania (+132) au cele mai mari creșteri. Cele mai puternice scăderi au avut loc în Georgia (-160) și Armenia (-89). Dacă raportăm numărul de universități dintr-o țară la 1 milion de locuitori, în 2017 mediana țărilor analizate în Raport este 8. În acest context, scorul României este 5. Această analiză prin mediană este doar orientativă, în condițiile în care nu s-a controlat pentru mărimea instituțiilor. Spre exemplu, Marea Britanie are scorul 4, dar și universități mai mari, care concentrează resurse academice.
Mitul 3. Finanțarea universităților românești a crescut constant, astfel că a vorbi despre subfinanțare este exagerare din partea universităților, care adesea cheltuiesc neperformant banul public.
- Adevărul este că România nu stă bine la acest indicator între țările Uniunii Europene.
- Spre exemplu, în România procentul din PIB dedicat învățământului superior era în 2016 același cu cel din 2004, și anume de 0,7%. Pentru referință, țări cu universități vizibile și cu impact internațional stau astfel în 2016: Marea Britanie – 1,4%; Germania – 1,3%; Franța – 1,2%. Pe baza unei analize încă preliminare putem spune că dacă s-ar raporta performanța academică în rankingurile internaționale ale universităților la finanțarea universităților, România ar avea constant universități în Top 500!
Așadar, simplu și direct spus, avem nevoie (1) de mai mulți absolvenți de studii superioare (mai ales licență/master), (2) de un număr crescut de personal academic și (3) de o creștere a finanțării. Sigur, asta dacă dorim să fim o societate modernă, bazată pe cunoaștere, nu o colonie științifică/tehnologică. Este evident însă că această dezvoltare trebuie făcută obligatoriu doar într-un cadru circumscris de indicatori riguroși de calitate, nu oricum! Dar trebuie făcută! Așadar, aria românească a învățământului superior trebuie regândită pentru creșteri cantitative circumscrise calitativ, iar apoi trebuie conectată cu aria românească a cercetării. Fără a intra în detalii, concentrarea academică în jurul marilor universități cu cultură academică de calitate, cu extensii apoi ale acestora prin centre universitare distribuite în diverse zone ale țării, și/sau diferențierea misiunilor universităților românești pentru a servi mai bine nevoile locale și naționale pot să fie, spre exemplu, soluții care duc la creșteri cantitative, circumscrise calitativ. În plus, accesarea resurselor financiare trebuie făcută doar prin angajamentul de responsabilitate și standarde clare. Altfel, simple creșteri cantitative, fără constrângeri calitative – așa cum am arătat că am fi capabili să facem rapid -, pot duce la confirmarea miturilor!
Cu referire la aria românească a cercetării observăm că “Pactul Ad Astra pentru cercetare” propus recent a fost asumat de marile universități și consorții universitare ale țării, alături de organizații studențești reprezentative. De asemenea, dintre partidele politice acesta a fost asumat de USR-PLUS/UDMR/PNL (în ordinea asumării publice); alte partide cu șansă de a intra în Parlament nu s-au exprimat (încă). Așadar, există o șansă bună de a moderniza aria românească a cercetării și de a o coordona apoi cu aria românească a învățământului superior, pentru a susține astfel o societate românească bazată pe cunoaștere, cu impact asupra competitivității țării și bunăstării oamenilor.
Categorii Articole
- Articole Științifice (11)
- Despre Psihologie (106)
- Despre UBB (32)
- Despre Viaţă (42)
- Educaţie şi Cercetare (155)
- Social şi Politic (59)
Contribuţii ştiinţifice reprezentative – până în ianuarie 2018
Top-50 Cărţi
Top-12 cântece româneşti
Decalogul Raţionalităţii
Despre psihologia românilor
Călătorii Interioare – TVR
Congres Internaţional CBT 2017
Articole recente
- România în lumea de azi. O scurtă analiză psihoculturală
- Despre roboterapie în tulburări de spectru autist în Science Robotics
- Mesaj la sfârșit de mandat – ProViziunea-CaleaQX – Update
- PROGRAM MINISTERIAL – ProViziunea-CaleaQX – Update
- Raportul ministrului educației și cercetării în preajma intrării în a X-a lună de mandat – prezentat cu ocazia începerii anului universitar 2025-2026
- It’s done, but not gone! Trei gânduri la cald despre rezultatul alegerilor prezidențiale – 18 mai 2025
- Acum cred că este timpul lui Crin Antonescu! Update – În turul II îl voi susține pe Nicușor Dan!
- Raport succint după 3 luni ca ministru al educației și cercetării în Guvernul României
- Despre țara noastră la început de campanie electorală în 2025: Democrația românilor între „daco-romani” și „daco-geți”, între „globaliști” și „izolaționiști”, între tot și toate!
- Câteva gânduri la reînființarea Institutului de Științe ale Educației. Nevoie actuală și reparație istorică
Arhive
- ianuarie 2026
- decembrie 2025
- septembrie 2025
- mai 2025
- aprilie 2025
- martie 2025
- februarie 2025
- ianuarie 2025
- decembrie 2024
- noiembrie 2024
- septembrie 2024
- august 2024
- iulie 2024
- noiembrie 2023
- octombrie 2022
- iulie 2022
- martie 2022
- octombrie 2021
- august 2021
- iunie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- martie 2020
- ianuarie 2020
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- decembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- martie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- septembrie 2017
- iulie 2017
- mai 2017
- martie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- ianuarie 2015
- decembrie 2014
- noiembrie 2014
- octombrie 2014
- iulie 2014
- iunie 2014
- mai 2014
- aprilie 2014
- martie 2014
- februarie 2014
- ianuarie 2014
- decembrie 2013
- noiembrie 2013
- octombrie 2013
- septembrie 2013
- august 2013
- iunie 2013
- mai 2013
- aprilie 2013
- martie 2013
- ianuarie 2013
- decembrie 2012
- noiembrie 2012
- septembrie 2012
- iunie 2012
- aprilie 2012
- martie 2012
- februarie 2012
- ianuarie 2012
- decembrie 2011
- noiembrie 2011
- octombrie 2011
- august 2011
- iulie 2011
- iunie 2011
- aprilie 2011
- martie 2011
- ianuarie 2011
- decembrie 2010
- noiembrie 2010
- octombrie 2010
- septembrie 2010
Blogroll
- Al 9-lea Congress Internaţional de CBT, UBB, Cluj-Napoca, 2017
- Asociaţia de Psihoterapii Cognitive şi Comportamentale din România
- Clinica Universitara de Psihologie „Babeş-Bolyai – PsyTech”
- Departamentul de Psihologie Clinică şi Psihoterapie
- International Institute for the Advanced Studies of Psychotherapy and Applied Mental Health
- Journal of Evidence-Based Psychotherapies (indexat Web of Science)
- Platforma de Roboterapie şi Psihoterapie prin Realitate Virtuală
-
Abonează-te
Abonat
Ai deja un cont WordPress.com? Autentifică-te acum.
Blogul Prof. Univ. Dr. Daniel DAVID: Pentru o Românie Raţională! 
