crozuvictoria

Tacerea uneori  o macina ,o  sugruma, o raneste, dar  foarte rar o face fericita. Ma refer la tacerea dintre ei, o tacere contopita de sentimente. Cit timp mai trebuie sa mai  treaca, caci nu mai rezista? Simte ca lumea ei se naruie. Toti ii spun ca se va uita totul si ca dragostea va pieri , dar straniu lucru, doare din ce in ce mai tare si ceea ce ar trebui sa-si ia zborul isi face radacini adinci. Ar vrea sa strige, sa rabufneasca , sa stii cit de mult….de mult….

Niciodata n-o sa stii cit de mult ii pasa de ceea  ce faci, ce respiri, ce te doare! Iti simte privirea din departare si de cite ori vede durere in ea , face un pas spre tine , iar apoi zece inapoi caci isi readuce aminte ca te-a pierdut. Cu toate ca niciodata nu au fost perechea perfecta, intre ei a existat ceva mai mult decit ar putea vedea lumea, cind ei se tineau de miini, aura din jurul lor era pictata de fericire. Dar astazi e rece, ei au uitat ca ceea ce le dadea putere era dragostea lor ce se intilnea in priviri. Acum , nici macar nu se privesc in ochi, probabil le e frica…le e frica sa mai iubeasca !

…

Niciodata n-am iubit toamna. E acel anotimp depresiv, care te inunda in multe amintiri, te face mai melancolica ca niciodata si iti cutremura fiinta cu ginduri inutile. Dar toamna asta a fost speciala, mi-a deschis portile spre un nou inceput, noi realizari, noi emotii. Cu toate ca au mai fost seri  in care numaram frunzele ce cad din copaci fara a-mi da seama ca o fac de dorul tau- vara, nu pot judeca anotimpul, sunt eu cea care desteapta sentimentele de atunci .

Toamna asta am dedicat-o celor apropiati, am avut parte de nenumarate „intruniri” cu cele mai scumpe prietene. Cu ele am gatit,cu toate ca nu a iesit ceea ce planuisem, a fost gustos desertul. Am privit filme la care fiecare din noi isi imagina „printul” sau in loc de personajul principal masculin, am dansat , am cintat, ne-am facut planuri marete pentru sarbatori si ne-am permis sa fin noi insine, sa ne descarcam emotiile si retrairile. Datorita lor , am realizat ca omul fara prieteni e mai sarac decit pamintul, ele sunt cele mai cele :*

.Pe linga acestea, toamna asta mi-a adus multe persoane noi in viata mea, unele care m-au invatat sa fiu mai puternica decit as putea , care m-au facut sa ma trezesc la realitate, sa vad lucrurile asa cum sint, iar altele mi-au daruit o speranta (ma refer la tine, da…tocmai la tine). Si spre final un sfat  „Totul o sa fie asa cum iti vei dori tu, e deajuns sa doresti din tot sufletul. 

Cu drag Vicutza :*

Traiesc intr-o lume in care oamenii sunt mai rai ca animalele, o lume in care cuvintele sunt aruncate in vint ca lucururile care nu-ti mai trebuiesc, iar apoi sunt cautate  cu disperare, lumea celor inconstienti.De cite ori ai meditat inainte sa ranesti pe cineva?Probabil niciodata. De cite ori ti-ai cerut cu disperare iertare pentru faptele comise? Foarte putine ori. De cite ori ai lasat prejudecatile intr-un colt si ai luptat pentru ceea ce iubesti? Sunt intrebari  a caror raspunsuri te definesc.

Nu , nu sunt eu acea perfectiune care face totul asa cum trebuie. Gresesc zilnic, dar din fiecare greseala comisa ….invat. Uneori merg pe strada si arunc cite o privire spre o persoana necunoscuta, imi apar atitea intrebari in gind, oare ce viata are ea, oare are o familie in care predomina armonia sau in care pleaca in fiecare seara acasa cu lacrimi , caci stie ca tatal abuzeaza de alcool si familia i se darima in ochi? Si-a gasit ea oare sufletul pereche  sau tinjeste dupa o relatie mai veche? Sunt atit de multi oameni si fiecare isi are istoria sa, fiecare e deosebit prin ceea ce face si ceea ce isi zideste pentru a ajunge cineva.Sunt atitea famiilii care se distrug din cauza ca exista un membru care are o obsesie sau nu stiu cum sa numesc :alcoolul, jocurile de noroc, drogurile etc. Oare ce e in capul lor? Cum pot sa-si priveasca copilul in ochi cind stiu ca acela plinge in fiecare seara cind vede dezastrul din familie, dar totusi continua in acelasi ritm? Niciodata n-o sa pot patrunde in esenta cugetului acestor oameni. Dar la rascrucea dintre ani, cind ii va inconjura linistea infricosatoare a singuratatii , cind sufletul nu va mai putea fi incalzit cu cuvinte de nimeni, cind pe fata ridurile ii vor fi strapunse, iar in cutia vietii  nu va avea nimic, doar atunci va exista o mica sansa de constientizare si pareri de rau, dar deseori aceste remuscari vin prea tirziu.

E atit de rece. Privind cum cad frunzele, imi dau seama ca lucrurile negative care se intimpla in viata noastra nu au remediu. Bataile inimii imi  definesc starea de tranzitie…e mult mai frig..tot mai frig si mai frig…

E noapte, intuneric, pictez chipul unui strain, in minte. E totul bizar, nu stiu cum arata, i-am observat doar ochii coplesiti de mister, dar mai straniu este faptul ca am zarit frumusetea gindului si a sufletului intr-o singura privire. Ce-a fost asta? Un vis, o prabusire imaginara, o realitate adusa de valuri, sau poate e dragoste? Nu , nu e dragoste, e doar firul unei iluzii legate de ea. Dragostea adevarata presupune inhibitie in timp, circumstante si mult sacrificiu. Unde am vazut asemenea dragoste? La bunici, ei au trecut peste durerea provocata de ani, peste certuri si chiar peste nevoi. Ei au fost unul alaturi de celalalt pina la ultima rasuflare a unuia din ei, chiar si daca a fost mult prea greu, uneori chiar cu lacrimi in ochi, petrecind apusul si intilnind rasaritul. Acesta este sacrificiul, sa stai linga patul bolnavului, stiind ca in curind va fi sfirsitul, dar totusi iubind cu desavirsire si daruire. Cit va trai dragostea lor? Vesnic, cu toate ca unul e aici, iar altul – acolo, sus, veghindu-ne existenta, sufletele lor s-au unit pe veci, indiferent de spatiu.

Frumos spunea Shakespeare ” Cind dragostea vorbeste, vocile tuturor zeilor par a fi adormite in armonia raiului”

Cu drag Vicuta ❤

Vrei sa te ridici , sa speri? Nu poti, de ce? Fiindca exista ei, cei cu masca de oameni duri, sau poate nu e doar o masca, poate sunt intr-adevar asa, dar eu sunt intr-atit de naiva sa-i cred pe toti cu sufletul roz. Cu toate ca zilnic vad oameni dintr-acei ce arunca cu vorbe ce dor, incerc sa nu-i judec, poate viata i-a facut asa, poate ei ranesc  fara sa constientizeze faptul ca defapt seamana a tirani. Niciodata n-am apreciat injosirile la adresa cuiva, cit de vinovat n-ar fi , nimeni nu merita sa fie „imbogatit” cu cuvinte „fermecate”. Dar ce sa-i faci, viata e ciudata, deci, si oamenii sunt la fel, nu-i pot intelege pe toti, nu le inteleg aluziile care te doboara , nu le inteleg scopul. E viata ta, si indiferent de faptul daca ai capacitati sau nu le ai, de ce unii se cred atotputernici de a te elimina din lista celor dotati. Uneori ma ciocnesc cu oameni, care poate nu au studii superioare sau invata dar nu fac parte din categoria celor ce sunt printre primii la liceu, dar sunt niste omuleti extraordinari, au un tezaur de nedescris, pe care unii cu studiile lor superioare si rangul social mai inalt nu-l vor obtine niciodata, si imi este mila de ei, da – mila! Ei se cred totul , dar ramin doar cu parerea lor, caci defapt poate sunt specialisti foarte buni in domeniu, dar respectul se cistiga si prin valorile spirituale promovate,prin omenie, ci nu doar prin faptul ca ei sunt specialisti buni!

Dupa drumul asta e un nou inceput, crede in frumos si daruiestele celor din jur, zilnic, zimbetul tau, ei merita!!!

Cu drag Vicutza ❤

Mi-a placut fraza  „Un prieten este un alt tu insuti” .

Imi aduc aminte prima zi cind te-am vazut, era 1 septembrie,  primul sunet, te-am observat in prima banca, am facut cunostinta, mi-ai parut timida, izolata. De la inceput, nici prin cap sa-mi treaca ca peste ani vei insemna atit de mult pentru mine. Cind sunt trista un simplu salut de la tine ma face sa zimbesc, cind am nevoie de un sfat stiu ca de la tine il voi primi cu atita bunatate cum  il pot primi doar de la un omulet ce intr-adevar tine la mine.  Esti mai mult decit o buna prietena , esti una dintre cele  mai bune!  Tin la tine pentru faptul ca alaturi de tine pot fi mai mult decit eu,  in fatza ta sunt cu sufletul dezgolit si cu  cu privirea deschisa . E ziua ta Cristinutz, si vreau sa stii ca nimeni niciodata nu va ocupa locul pe care l-ai obtinut tu in viata mea! Sincera sa fiu, iti doresc atit de multe lucruri, incit nu-mi ajung cuvinte ca sa redau tot ce imi sta in gind. Dar , totusi, iti voi spune esentialul : „Sper ca niciodata sa nu afli ce-i adevarata durere, ce-i tradare. Vreau, iti doresc si stiu ca tu o sa fii fericita, caci meriti. Primul cuvint care-mi apare in gind cind ma gindesc la tine este „inocenta”. Daaaaaa, e cuvintul ce ti se potriveste perfect, fiindca niciodata nu te-am vazut ranind pe cineva cu cuvinte sau cu fapte, esti perfectiune intruchipata si cu toate ca mereu ai nega asta , este adevarul pur. ” Fii tu insuti scumpa mea, caci asa vei ajunge pe cele mai inalte piedistale!!! Te iubesc mult si sunt mindra ca te am ca prietena ❤ .

....

P.S. Cu intirziere am postat felicitarea, scuze dar timpul nu  este atit de intelegator precum  esti tu, nu m-a ajutat sa finisez la timp !!!

Cu drag pentru cineva drag ❤ La multi ani!!!

Cindva demult, cu 17 anisori in urma, a aparut pe lume un pui de omulet, avea ochii micuti, obrajorii firavi si un zimbet pina peste urechi. Parintii au numit-o „Victoria”, numele semnificind biruinta, integritate si putere.

1, 2, 3,4…….15, 16, 17 ani s-au scurs in sanctuarul timpului, trecind ca clipele si deseori intretaind aripile.Privesc in urma , meditez nitel si la un moment dat imi dau seama ca am epuizat ani in cautarea unor  lucruri care astazi nu mai exista. Am fost naiva, defapt mai sunt si astazi, cu toate ca vreau sa par puternica si de neatins, dar nu sunt eu asta, trebuie sa recunosc ca oricit de mult nu m-am luptat cu sentimentala din mine, de fiecare data pierdeam lupta , fata exclamind lucruri care ar fi trebuit ascunse undeva acolo intr- un sertar al cautarii de sine.Admir amintirile frumoase ce-mi cutremura fiinta si aplec capul cind imi tresar in fata clipele in care deveneam ceea ce nu as fi vrut sa ajung niciodata, in care imi pierdeam cumpatul , rabdarea si linistea spirituala.

Sunt sau nu?visez sau distrug?renunt sau lupt?Traiesc, aceasta spune totul,chiar mai mult.Ma uit in oglinda, ce vad?Un chip obisnuit, dar ce ascunde el?Multe,insusi ochii dezvaluie eternitatea gindului si a ambitiilor. Si ce-i pregateste viitorul aceste-i visatoare incurabile, ce inca mai crede in oameni onesti, mai crede ca undeva acolo , exista fericirea , mai crede in nobletea sentimentelor si in sinceritatea cuvintelor? Vad un pustiu,gol si ma sperie faptul, mi-e frica sa ajung la firul ce leaga anii fara realizari remarcante, fara clipe de neuitat si fara ceea ce fiecare din noi isi doreste in adincul sufletului ❤ (o dragoste pura).

Acum la moment, ce ash vrea sa spun? ca sunt fericita, poate nu pe deplin, poate sunt departe de fericirea la care visez, dar am  prieteni minunati alaturi, am parinti ce ar da totul pentru mine si datorita carora sunt eu, astazi ,ceea ce sunt, o realizare in desfasurare….Shi spre final ,imi zic „LA MULTI ANI MIE” . Va iubesc enorm.

„Cind pe drum privim in urma

Plingem timpul ce-a trecut,

Suna gara vesniciei ,

Am trait, dar n-am stiut.

Cu drag Vicutza ❤

Deschid ochii… vad alti doi ochi caprui, un zimbet gingas si plin de tandrete…aud o voce fina…ce imi sopteste ceva frumos…apoi a urmat o imbratisare…o imbratisare ce era doar in vis…ce n-a avut loc in realitate…cit de mult mi-e dor…mi-e dor de o particica din acel vis… De multe ori ma intreb…oare ce-ar fi daca n-am avea ratiune..? daca faptele nostre ar fi rezultatul vibratiilor inimii…? oare am fi mai fericiti? oare am  suferi mai putin? Raspunsul se ascunde in fiecare din noi…in fiecare picatura a fiintei noastre…De cite ori ai ascultat ratiunea ci nu inima? Probabil mii de ori…si posibil ca asa ar trebui sa fie…caci omul se deosebeste de alte fiinte prin ratiune….dar ne favorizeaza asta mereu? Atitea intrebari..atit de putine raspunsuri..scurte circuite…inimi zdrobite…

❤ vicutza…

Nu stiam  cu ce sa incep si  despre ce sa scriu … am atitea ginduri, sentimente, emotii :)…Ce simt acum? O simpla adiere a nostalgiei…poate trec cu penita peste  amintirile ce trebuie uitate…dar cum sa le sterg din sertarul inimii?…(caci pare imposibil)…Cine stie poate ma va vindeca timpul..cel putin sper…se stie ca timpul e firul de ata ce uneste trecutul, prezentul si viitorul..dar nu e doar atit..el linisteste apele ce zbuciuma chiar  si cel mai ranit suflet, el reda speranta pe chipul celui mai chinuit omulet, el e cetatea ce pastreaza ziua de ieri, ti-o daruieste pe cea de azi si o ascunde pe cea de miine. As compara timpul cu un trandafir, caci el odata ce unora le vindeca suferinta , altora le ucide zimbetul inocent al unui vis implinit…Shi spre final…un sfat sau o indemnare, poate banala dar mereu actuala… „Pretuieste-l pe el/ea, pretuieste clipele petrecute impreuna, pretuieste timpul, pretuieste viata „.

Cu drag vicutza <3…