Acestui neam din vechime, străbun.

Voi cei ce azi doriţi ce nu-i al vostru,

Şi strigaţi fără ruşine,

Când ai voştri au vărsat sânge de român,

Astăzi vreţi pământul meu cel sfânt?

Dar pământul acesta

Se va ridica împotriva voastră,

Căci vreţi să  călcaţi în picioare,

Oasele străbunilor noştri

De daci şi romani!

Nu-i drept Doamne!

Nu îngădui…

In palma mea deschisa,

Şi par că se topesc

Asemeni fulgilor de nea…

Sunt singur iar

Şi trist, de-odată.

Picură streaşina a ploaie

Şi ochii mei de jad.

Primăvară nebună,

Caldă, senină,

Să m-ameţeşti ai vrea

Cu aroma ta.

Vrei iar să-ţi fiu victimă,

Şi să iubesc ai vrea.

Să plâng iar rîuri,

Şi să strâng în palme

Florile-ţi de liliac…

Se lupta din răsputeri să îl ajute pe el să îl scoată la lumină. A oferit  ajutor, dar oare eforturile sale vor găsi un ecou?

****

…însemni atât de mult pentru mine… cine? G bineînţeles! Era şi timpul.

din ce cauză este atât de trist ? Pentru că o iubeşte.

Un adăpost vede el în ochii ei, o faţă umană. Care este drama?

She is struggling to help him come to the light. she offers her help, but will her efforts find an echo?

Why is soo sad about? Because he loves her.

A shelter he sees in her eyes, a humanly face.What is the drama?

Privesc canatul cărţii

 Şi văd inima copacului.

 Câte lacrimi i-au curs

Până au ajuns pagini?

Până când o să ucidem copacii

Ca să scriem pe lacrimile lor?

 5.02.2002

 ***

 Cât işi vor mai striga la ceruri,

Brazii, paltinii, fagii, pinii…

 Sângele lor?

 Când vom inţelege

Că istoria a fost scrisă în codrii?

 Şi fiecare lacrimă,

 Înseamnă uitarea unui voievod!

6.02.2002

CRĂIŢA M

A fost un om înţelept, întotdeuna în comuniune cu natura, pe care a iubit-o toată viaţa sa şi i-a apreciat darurile.
A fost un părinte şi un soţ bun, împăciutor, blând, în casa sa a domnit armonia întotdeauna. Nu a năzuit la mai multe decât i-a permis statutul social, a fost prietenos, uman…
Relaţia cu fiica sa a fost una specială,a ştiut să-i insufle dragostea de cunoaştere, înţelepciunea sa şi dragostea de natură. Sfatul său a fost întotdeauna blând, nu a ridicat niciodată mâna asupra ficei sa soţiei sale, a avut întotdeuna un comportament de tată şi soţ exemplar. A muncit cu toată dăruirea, întotdeauna cu un zâmbet cald, cu un sfat bun…
 Realizarea sa cea mai mare a considerat-o „familia” sa, fiica sa, ajunsă medic. Relaţia de suflet dintre tată şi fică s-a păstrat de-a lungul anilor, iar dorul de fiica sa îl ascundea în inimă. Cineva l-a întrebat cu mai multe luni în urmă ce-şi doreşte, iar ela răspuns: -„Să o văd pe Carmen”. Asta îşi dorea, mai mult decât orice. Iar vara aceasta, ca niciodată, Dumnezeu i-a împlinit ruga. Fiica sa, a poposit în casa părinţilor săi o bună bucată de timp. Suficient ca rănile dorului să se vindece întru-câtva. Bunul Dumnezeu i-a dăruit un timp cu fiica sa, venită acasă. Ce bucurie trebuie să fi fost în sufletul său. O altă binecuvântare de la bunul Dumnezeu a fost aceea că în ziua morţii sale, fiind ziua fiicei multiubite, i-a putut spune ” La mulţi ani!”. De aceea eu cred că a murit împăcat.
Închei aici, cu rugămintea către Bunul Dumnezeu, să îl ierte orice a greşit ca om, şi să-l aşeze în ceata celor buni.
  Dumnezeu să-l odihnească! Amin.