Despre grup

Suntem un grup de 10 tineri (deocamdată, pe parcurs echipa noastră cu siguranţă va creşte) din raionul Căuşeni, elevi şi absolvenţi.

Ne uneşte proiectul „Academia Curajului„, dorinţa de a mânui iscusit camera, de a prezenta prin intermediul imaginilor realitatea în care trăim. Zilnic suntem martori la cazuri care ne pun pe gânduri, fie că este vorba de gunoiul ce stă în oraşul nostru acolo unde nu trebuie, cazuri de violenţă între colegii noştri sau nerespectarea altor drepturi.

Ceea ce ne propunem este să imortalizăm imaginile cu ajutorul camerei video şi să facem aceste cazuri publice, să le vedeţi şi voi, să le vadă oamenii din comunitatea noastră. Doar aşa vom putea schimba lucrurile. Nu putem face prea multe, dar e în puterea noastră să vă facem să conştientizaţi nişte probleme aparent nesimnificative, dar care există şi trebuie discutate.

Abia suntem la început. Cu ajutorul instructorului nostru, Ghenadie Brega, am învăţat să ţinem camera în mâni. Încă stângaci, dar totuşi e un început. Treptat ne vom perfecţiona (avem de la cine învăţa) şi vom ajunge să ne exprimăm, să ridicăm probleme şi să găsim împreună soluţii pentru rezolvarea lor.
echipa

Împreună cu Ghenadie Brega la primul training desfăşurat la Centrul de Drept Căuşeni

3 răspunsuri la „Despre grup

  1. Avatarul lui Necunoscut Anonim

    salut pe ce strada se afla cum pot sa gasesc acest centru

  2. Salut puteti sami spuneti adresa unde din causeni unde se afla acest centu

  3. Salutare, Noi tot căutăm o adresă de contact dar vă spun pe scurt despre noi. Suntem o echipă mică care doreşte să animeze cinematografele din ţară şi dorim nespus să venim la Căuşeni.

    CĂUŞENI: 1 – 2 august, 2014
    CRONOGRAF anunţă caravana cinematografică în oraşul tău!

    CRONOGRAF este unicul festival internațional de film documentar din Republica Moldova, organizat anual la Chişinău, începând cu 2001 de către OWH Studio. Acest eveniment îşi propune să animeze viaţa culturală din Republica Moldova şi să aducă mai aproape de publicul autohton documentare din întreaga lume.

    cadRO TUR este un proiect afiliat festivalului care va călători vara aceasta prin 11 oraşe din ţară şi în afară, oferind publicului o retrospectivă a celor mai bune filme documentare proiectate la festival.

    Caravana filmelor cadRO va dura trei luni şi se va desfăşura în sălile amenajate ale unor instituţii publice: case de cultură, muzee, biblioteci, teatre, universităţi, licee sau în aer liber. Pentru un impact mai mare şi la solicitarea autorităţilor locale vom desfăşura proiecţiile în cadrul anumitor evenimente culturale din oraşele gazdă, spre exemplu târguri, hramuri ale oraşelor. Calendarul proiecţiilor ambulante, data, ora şi locaţia vor fi coordonate cu administraţia publică locală. Se preconizează 2-3 zile de proiecţii în fiecare oraş.

    Cu această ocazie OWH Studio doreşte să creeze parteneriate locale cu primăriile, direcţiile culturale locale raionale, ONG-uri de tineret din oraşele beneficiare şi toţi iubitorii de film care vor participa la întâlniri cu autorii şi sesiuni întrbări şi răspunsuri.

    Pentru publiul din Căuşeni CRONOGRAF va proiecta filme pe 1 și 2 august în incinta Casei de Cultură, orele 19:00, intrare liberă.
    Pentru detalii accesează cronograf.md

Lasă un comentariu