Azi a inceput la Lvov, in Ucraina, o noua rundă de negocieri în formatul “5 +2”. Una in care liderul regiunii transnistrene, Evgheni Şevciuk, urma să se întâlnească cu premierul moldovean Vlad Filat, dar cauta motive sa n-o faca. Le-a gasit, desigur, le-a si transmis mai mult sau mai putin oficial. Cum cele doua parti n-au niciun document oficial de semnat, se pare ca face –to-face-ul n-ar avea rost.

Cu sau fara bilaterala Sevciuk- Filat, de remarcat ca negocierile debuteaza intr-un cadru extrem de interesant, marcat de o serie de actiuni mai subtile sau mai in forta ale autoritatilor separatiste, astfel:

– Asa-numitul legislativ transnistrean a adoptat un proiect de lege privind introducerea rublei rusesti, ca o a doua valuta, care sa inlocuiasca treptat rubla transnistreana. Motivatia acestuia, extrem de interesanta, vizeaza cateva aspect financiar-bancare dar si economice cu bataie spre marele finantator, Moscova.

– şoferii din regiunea transnistreană nu mai au dreptul sa circule cu numere de înmatriculare auto, eliberate de autorităţile din RM. Aceasta constituie contraventie si se soldeaza cu inlaturarea placutelor in cauza. Deocamdata, s-a soldat cu anularea intalnirii Sevciuk-Filat, la initiativa primului.

– conform unei decizii a Sovietului Suprem de la Tiraspol, adoptate la solicitarea liderului regiunii, Evgheni Şevciuk, poliţiştii moldoveni care locuiesc în Transnistria vor plăti pentru serviciile comunale (utilitati) de cateva ori mai mult decat localnicii. Ei vor fi taxati ca la Chişinău.

Lista e mult mai lunga, dar chiar si-atat pare suficient. Dupa ce incheie cu prohodul defunctei Aliante si acatistele pentru alta noua si durabila, poate-si amintesc politicienii de la Chisinau ce inseamna managementul riscurilor si indicatorii de avertizare timpurie. Si la ce folosesc.

Nb Titlul e generic, si exprima doar speranta ca parte din cele aratate se afla totusi prin vreo mapa oficiala a intalnirii de la Lvov

Alianta s-a dus. Sau poate ca nu s-a dus inca. Asta e vestea care m-a facut sa ies din tacere, dupa mai bine de doi ani. O tacere in care am intrat brusc si fara explicatii. Cu sentimentul ca, in Moldova, nimic nu se schimba. Dar asta e o alta poveste…

Premierul Vlad Filat – pe care nu l-as caracteriza drept foarte comunicativ pe retelele sociale, a postat ieri, pe pagina sa de Facebook, un mesaj in care spune, printre altele: “Țara nu poate face pași decisivi spre Europa sub șantajul și condiționările din partea unei persoane care nu și-a câștigat, dar și-a cumpărat un loc în politica moldovenească. O persoană care continuă să cumpere voturi și aleși și sapă permanent mecanismele democratice și capacitatea instituțiilor acestui stat…”

Mi-ar fi placut ca partea cu santajul si conditionarile sa fie explicit detaliata. Poate va fi candva, cand considerentele politice ale momentului o vor permite. Mai ales ca dulcea politica moldoveneasca ascunde tot atatea capcane cat si dulcele grai moldovenesc, acelasi dar totusi atat de diferit pe malurile Prutului. Si nu sunt neaparat capcane de genul celor intalnite la vreo vanatoare…

Explicatii in harta alaturata, via The Globe and Mail.

Dupa anumite mesaje care circula pe canalele virtuale de comunicare, vine randul Europei. In prim-plan, Spania si Italia, care-au intrat deja, din 13 februarie, in jocul asa-numitei Operation Freedom…

Cu doua luni in urma, intreaga poveste parea doar o amenintare, un vant de revolutie sufland asupra statelor arabe/ islamice, in regiuni cunoscute pentru lipsa democratiei si regimuri politice mai mult sau mai putin dictatoriale. Dupa ce s-a intamplat insa in ultimele saptamani, datele problemei trebuie serios reconsiderate. Mesaje similare celor ce-au dus la evenimentele din tarile de mai sus se fac tot mai des auzite si din spatiul european, si de peste Ocean.

Sunt statele lumii cu adevarat pregatite sa-i faca fata?

Un citat care-ti da frisoane, daca privesti atent spre cine e in spatele lui. Provine dintr-un soi de press release cu caracter de declaratie de razboi, postat recent pe YouTube cu titlul de mai sus – Anonymus, operatiunea Egipt.

Cu cateva zile in urma, aminteam despre acest grup si rolul jucat in decursul revoltelor din Cairo. Un rol mai important decat s-ar putea banui, si despre care mi-era de atunci greu sa cred ca s-a limitat la atacuri de tip DDoS asupra saiturilor guvernamentale egiptene.

O stire recenta pare sa confirme ca pacifismul Anonimilor nu e nici pe departe atat de mare cum pretind ei. Prima potentiala victima -societatea americana de securitate informatica, HBGary Federal. Exact in momentul in care se pregatea sa ofere FBIului informatiile necesare pentru identificarea hackerilor, angajatii sai au fost amenintati fizic si nu virtual. HBGF s-a vazut obligata sa le asigure protectia.

De remarcat ca amenintarile fizice au urmat unui atac informatic de amploare asupra HBGF.  Saitul companiei a fost piratat, iar continutul sau, inlocuit cu o imagine in care grupul isi explica motivatiile. La fel s-au dus si conturile Twitter si LinkedIn ale executivului HBGF, nu inainte de a trimite mesaje cu caracter ofensator listelor de contacte si datele personale cu caracter confidential (adresa, nr. de telefon etc).

Retelele sociale egiptene si blogosfera nationala sunt o alternativa bine informata a mediei clasice. Ambele structureaza opinii diverse, de la cele ale opozitiei pana la cele ale simplilor cetateni. Desi actioneaza descentralizat,  au oferit egiptenilor posibilitatea discutiilor libere si calea de a lua decizii colective. Utilizarea lor intensa, incepand din decembrie 2010 – cu precadere, a Facebook si Twitter, a contribuit decisiv la schimbarea regimului aflat la putere, provocand sau accelerand evenimentele in derulare.

Schimbarea a fost posibila nu numai pentru ca egiptenii erau satui de vechiul regim, ci si pentru ca tara dispune de peste 20 milioane de utilizatori activi ai Internetului (locul 21 in lume). Mai mult, engleza si franceza (principalele limbi utilizate pentru comunicarea mesajelor, alaturi de araba) sunt cunoscute de populatia educata. In aceste conditii, se poate spune ca social media a avut drept tinta un anumit segment demografic –  populatia tanara, cu studii medii/superioare, capabila sa preia si sa transmita mesajele mai departe, mentinand legatura cu restul lumii.

Retelele sociale au venit in sprijinul grupului de revolutionari, din mai multe puncte de vedere.

• Propaganda anti-regim … fie ea si pentru o cauza buna. A avut loc, in mare parte, prin intermediul paginii Facebook  cu peste 700000 de fani, “Suntem toti Khaled Said“, (bn militant ucis de politie). Aici s-au facut auzite primele indemnuri la revolta. Administratorul sau, Wael Ghonim – responsabil de marketing al Google pentru Orientul Mijlociu si Africa, a fost arestat pentru 12 zile dupa declansarea protestelor. Dupa recenta sa eliberare, a devenit un simbol al revolutiei.

• Organizarea protestelor de strada si difuzarea mesajelor-cheie… incluzand coordonarea demonstratiilor din 25 ianuarie si stabilirea in comun a celor mai bune locuri pentru a protesta.

• Cresterea numarului de participanti la revolta. In seara precedenta primului mare protest, peste 87000 de internauti au confirmat ca vor incepe lupta impotriva puterii.

• Sensibilizarea opiniei publice. Pe toate canalele de comunicare, s-au transmis – intr-un limbaj concis si cu atat mai emotionant cu cat a fost dublat de imagini- intamplari de la fata locului. Cu accent pe batai, asasinate, haos, interdictii. Mesajele au avut un puternic impact emotional si au dus la mobilizarea opiniei publice internationale.

• Fortarea unei reactii internationale… incepand de la circulatia la scara larga a informatiilor dintr-un Cairo in haos, pana la punctul de mai sus. A avut efect, deoarece altfel, marile state ar fi ramas simpli spectatori. Si asta, din doua motive. Fie ca Egiptul reprezinta un aliat traditional in Orientul Mijlociu, fie din teama ca vor asista la un efect de domino in lumea araba- o lume si asa instabila. Neutralitatea a devenit insa doar un vis. Numarului mare de informatii publice provenind din Egipt a obligat marile puteri sa formuleze un punct de vedere (mai mult sau mai putin oficial, fie el si declarativ).

• Comunicarea de criza. Exemplele sunt numeroase… Printre ele, cel al Departamentului  de Stat al SUA, care a folosit retelele sociale  pentru transmiterea de informatii privind evacuarea cetatenilor sai din Egipt.

Solutii alternative de comunicare… s-au gasit, de la internetul de mica viteza la radiocomunicatii si mesagerie vocala via web. Gratie acestora, tentativele puterii de a tine secrete evenimentele din tara, impiedicand comunicatiile exterioare, nu au avut mare efect.  Internautii au folosit putinele saituri care mai puteau fi accesate (printre care cel al Bursei din Cairo), utilizand proxy pentru a impiedica autoritatile sa identifice locatia conexiunii.

• Conexiune de mica viteza. Mai multe organizatii au oferit egiptenilor posibilitatea de a sparge blocada internautica instituita de guvernul de la Cairo. Liniile telefonice fixe – care au continuat sa functioneze, au dat posibilitatea realizarii unei conexiuni de mica viteza, prin intermediul unui modem 56K, scos din uz de ceva vreme. O serie de provideri internationali au pus la dispozitie numere speciale de conexiune pentru egipteni – transmise tot prin retelele sociale.
• Comunicarea prin unde radio (proiect al Telecomix/, pentru curiosi)… contestat deocamdata de catre organizatiile de profil, proiectul a facilitat transmisia de radiograme de catre egiptenii radio-amatori, cu sau fara licenta internationala. Prea complicat pentru a intra in detalii tehnice, dar le gasiti aici. Echipament necesar pentru a intra in eter pe postul de radio virtual– un calculator, un microfon si niste boxe. A fost doar o varianta de rezerva, deoarece limita comunicarea la statele din jurul Egiptului.
• Mesaje vocale via Twitter. Posibile datorita unui serviciu ce leaga telefonia de Inteernet. Serviciul a devenit operational in cateva zile, si e o coproductie a Google, Twitter si SayNow (companie intrata in portofoliul Google exact in D-Day, 25 ianuarie). Google a pus la dispozitiei trei numere de telefon, permitand egiptenilor sa transmita mesaje directionate automat catre o pagina web si apoi spre Twitter (contul @speak2tweet, tag #egypt).

N-as vrea ca acest post sa fie considerat o pledoarie pentru revolutiile web2.0, oricat de fascinanta e posibilitatea de a le declansa astfel. Si nici nu uit ca retelele sociale au si limite, si defecte. Incorect utilizate, se pot transforma intr-o arma cu doua taisuri (exp. compania Vodafone, obligata sa transmita mesaje pro-Mubarak, ca si cum ar fi provenit din partea clientilor sai).  Cu toate acestea, capacitatea de a permite organizarea si comunicarea, pluralitatea de opinii exprimate, posibilitatea de a obtine informatii via Web-ul participativ demonstreaza ca retelele sociale dispun de mecanismele cu ajutorul carora se pot declansa revolte populare si produce schimbari politice.

Dupa Moldova si Tunisia, cu greu putem vorbi despre o noua Twitter-revolution, sau un alt social-media uprising. Dar, dac-ar fi s-o facem, Anonimii ar juca rolul principal.

Cat stiu despre acest grup utilizatorii de net si, in general vorbind, consumatorii de media?

O serie de evenimente – puse in umbra de atentatul de la Domodedovo si manifestatiile din Egipt, par sa indice ca Moscova deschide discret o noua cursa a (re)inarmarii, sub umbrela presedintelui francez Nicolas Sarkozy. Acelasi presedinte care-a spus NU intrarii Romaniei in Schengen, pe motiv c-a dat pasapoarte prea multor moldoveni si-a invadat cea de-a cincea Republica cu tigani, dar n-a ezitat sa-si atraga animozitatea statelor baltice, a Georgiei (si nu doar a lor) dand unda verde construirii unor nave rusesti de razboi intr-un stat membru NATO. Un presedinte aparte, a carui imagine n-a iesit nici acum de sub umbra`afacerii Karachi.

Rusia, in defensiva?

Moscova a parafat acordul de achizitionare a doua nave de razboi din categoria Mistral, la nici o zi dupa episodul Domodedovo. Potrivit versiunii oficiale, portavioanele sunt destinate Flotei din Pacific si vor fi utilizate in scop pur defensiv.

Dupa afacerea Mistral, Rusia – prin vocea presedintelui sau, Dimitri Medvedev, a anuntat ca va face totul pentru a-si intari prezenta strategica in insulele Kurile. Cu scopul de a garanta securitatea acestei parti din teritoriu contestate de Japonia (citat din aceeasi sursa, explicatii pe harta), armata ruseasca trebuie echipata/inzestrata cu arme moderne. A  se citi tehnica de ultima generatie, tot de prin zona aliatilor….

Intre Domodedovo si Cairo, Rusia a mai oficializat construirea la Nijni Novgorod a unui centru de pregatire de lupta de catre Germania – rezultatul unor ani de negocieri bilaterale pe diverse coridoare…

Ce mai urmeaza? Probabil, MistralII. Cel putin asta sugereaza termenii tranzactiei initiale, marca Nicolas Sarkozy. Decisa inca din perioada razboiului ruso-georgian, aceasta da Kremlinului optiunea de cumparare a inca trei astfel de portavioane. Mai mult, ar urma sa fie precedata de un alt contract de achizitii pentru o serie de vehicule blindate, made in France.

Afacerile de mai sus au mai curand un iz de politica decat unul comercial. Desi comisioanele pentru contractele de acest tip au fost oficial interzise inca din 2000 – in perioada mandatului presedintelui Jacques Chirac, presa franceza nu se jeneaza sa speculeze pe tema unor comisioane indirecte varsate intermediarilor francezi, dar si celor rusi. Speculatii si mai aprinse – cu parfum de credibilitate- au loc si pe tema unor sisteme de comunicatii pe timp de razboi- marca NATO- solicitate de rusi la pachet cu portavioanele. Nu pentru misiuni ofensive, cum gresit ar putea crede inamicii Rusiei, ci pentru o potentiala participare la misiunile Aliantei. Cum s-ar zice, de dragul compatibilitatii NATO – Rusia.

Concluzii?

Sursa foto

La ce-a dus tot deranjul din aprilie 2009 încoace? Ceva arestări, remanieri, o Alianță născută deja decedată și mai ales, multe speranțe inutile. Mult zgomot pentru (aproape) nimic. Moldovenii au ceva mai multă democrație ca înainte. Au câștigat dreptul de a vota cum le dictează conștiința și de a-și înjura deschis liderii, dreptul de a spune pe față că lucrurile nu merg bine în țara lor, fără să-i aresteze nimeni pentru asta. Și cam atât. Unde-ar duce un bilanț care să pună în balanță ce-au avut și ce-au pierdut? Și una, și alta s-ar rezuma la atât- dreptul (și conștiința) de a spune că nu-i vina lor, ci a regimului.

Protestatarii din aprilie trecut au câștigat democrația. Doar că n-au știut, și nici nu știu ce să facă cu ea.

Decizia Curții a sosit și ea, simbolic, la numai câteva ore după ce liderii PD au stat la masa negocierilor cu cei ai PCRM, pentru a-și împărți mai mult sau mai puțin pașnic portofoliile în viitorul executiv de la Chișinău. Mai mult, dacă ar fi să dăm crezare zvonurilor din ultimele zile (și nu numai) cum că și împărțeala, și alianța s-au discutat chiar înainte de alegeri.

Ce mai urmează? Probabil, nu mare lucru. Mici retușuri de genul îmi dai ministerul X (de calibru greu)- important din punct de vedere politic, și-ți cedez altele două mai profitabile economic. Poate și ceva proteste pașnice, în care votanții anticomuniști să-și strige nemulțumirea împotriva politicienilor ce refuză să înțeleagă că drumul european al Moldovei de peste Prut nu face escală la Moscova, și nu primește comunismul nici la bagaje de mână.

Am avut curiozitatea să văd cum a fost recepționată vestea de către media de peste pod. Nu m-am lămurit nicicum, pentru că, în acele momente, si Publika TV si Jurnal Tv transmiteau într-o limbă de largă circulație. Nu moldovenească, pe care uneori (când nu e vorba de politică) o înțeleg, ci rusă, ale cărei subtilități lingvistice îmi scapă.