Gala Poeziei – „Într-un vers încape o lume”

Gala Poeziei, desfășurată la Biblioteca Publică Raională „Mihail Sadoveanu” Strășeni, a marcat finalul unui demers cultural complex și profund: proiectul „Conector: Vers în acțiune”. A fost un moment de sinteză, de celebrare și de reflecție asupra drumului parcurs împreună cu tinerii, profesorii și formatorii implicați, confirmând adevărul vechii maxime latine: Finis coronat opus – finalul încununează opera.

Un proiect despre poezie trăită, nu doar studiată

„Conector: Vers în acțiune” a fost gândit ca un spațiu de întâlnire autentică între tineri și poezie, dincolo de tiparele clasice de predare. Pe parcursul celor 6 ateliere de scriere creativă, elevii au fost invitați să experimenteze, să creeze, să greșească, să se regăsească și să-și descopere propria voce poetică.

📊 Impactul proiectului se reflectă și în cifre:
177 de elevi participanți direcți,
259 de persoane implicate în total,
– elevi din ciclul gimnazial și liceal,
– cadre didactice, formatori, invitați și membri ai comunității.

Atelierele – laboratoare de creație

Atelierele de scriere creativă au oferit participanților un cadru deschis și stimulant, în care poezia a fost abordată ca proces viu. Elevii au lucrat:
– individual și în echipă,
– prin jocul identităților,
– texte-instrucțiune și texte-colaj,
– picturi discursioniste și transfigurări poetice,
– poezie inspirată din marile curente literare: romantism, simbolism, expresionism, modernism,
– poezie modernă în tehnica cinquain,
– experimente ludice și provocatoare în stil DADA.

Un accent aparte a fost pus pe explorarea operei lui Nichita Stănescu, care a devenit pentru mulți elevi o cheie de acces către libertatea limbajului poetic și către curajul de a crea.

Gala Poeziei – momentul de încununare

Gala Poeziei, cu genericul „Într-un vers încape o lume”, a fost mai mult decât un eveniment festiv. A fost un spațiu al întâlnirii dintre creația tinerilor și reflecția matură asupra actului poetic. Elevii și-au prezentat textele, au urcat pe scenă cu emoție și asumare, iar poezia a devenit voce, prezență și dialog.

Un moment de referință al Galei l-a constituit atelierul de scriere creativă și dialogul cu poeții Dumitru Crudu și Maria Ivanov, care au analizat textele realizate în cadrul proiectului, au oferit sugestii și repere pentru un parcurs poetic autentic. Lecturile poeților invitați și dialogul deschis cu elevii au transformat gala într-o adevărată lecție de literatură vie și de cultură a cuvântului.

Mai mult decât un final

Gala Poeziei a demonstrat că, atunci când tinerilor li se oferă încredere, contexte creative și mentori dedicați, poezia devine un instrument de autocunoaștere și expresie. Finalul proiectului nu închide un capitol, ci deschide noi drumuri pentru lectură, scriere și implicare culturală.


Acest proiect este realizat în cadrul Programului Național „Acces la Cultură 2025”, finanțat de Ministerul Culturii al Republicii Moldova, prin intermediul instituției implementatoare – Biblioteca Națională a Republicii Moldova, și are drept scop promovarea accesului universal și echitabil la activitățile culturale.


Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Ion Anton – 75 de ani sărbătoriți Acasă, la Strășeni

Astăzi, comunitatea strășeaneană a trăit un moment deosebit — o sărbătoare a excelenței și a memoriei culturale dedicate scriitorului nostru băștinaș Ion Anton, care a împlinit onorabila vârstă de 75 de ani. Evenimentul „Acasă, la Strășeni” a reunit cititori, profesori, bibliotecari, elevi, autorități raionale și numeroși prieteni ai literaturii, într-o atmosferă caldă, încărcată de emoție și recunoștință.

carview.php?tsp=

Deschiderea evenimentului: muzică și armonie

Programul a debutat cu un moment muzical de mare rafinament:
Vlad Lepădatu, elev al Școlii de Arte „Eugen Doga”, a interpretat la clarinet o melodie ce a adus seninătate și solemnitate sălii. A fost îndrumat de profesorul Alexei Voloc și acompaniat de maestrul de concert Tatiana Chicu.

Școala de Arte „Eugen Doga”, condusă cu dăruire de directoarea Victoria Donica, și-a adus un aport remarcabil prin evoluțiile artistice ale elevilor săi:

  • Adrian-Ion Certan – saxofon
  • Ansamblul de violoniști „Piu Mosso” (prof. Silvia Lepădatu, maestru de concert Silvia Cernit)
  • Ansamblul de acordeoniști (prof. Andrei Mițul, maestru de concert Silvia Cernit)

Aceste momente muzicale au creat un cadru perfect pentru celebrarea literaturii și a spiritului creator.

carview.php?tsp=

Literatura în vocea copiilor și tinerilor

Cuvântul scris a fost readus la viață prin recitalurile elevate ale:

  • Elevilor clasei a IV-a „A” de la Gimnaziul „Mihai Viteazul”, coordonați de profesoara Aurelia Picicurov
  • Paula Macari, elevă a Școlii de Arte „Eugen Doga”, prof. Claudia Nestor
  • Elevilor din Gimnaziul Tătărești, care au prezentat fragmente din romanul „Viața ca amintire”, sub îndrumarea prof. Victoria Gheaur
  • David Tabacaru, elev la Școala de Arte „Eugen Doga”, prof. Claudia Nestor

Atmosfera a fost completată de un moment aparte oferit de Lilia Costenco, directoarea Gimnaziului Romanești, care a vorbit despre cursul opțional creat în instituția sa în baza romanului „Viața ca amintire”. Această inițiativă reprezintă un exemplu valoros de promovare a literaturii contemporane în mediul educațional.

Distincția „Cetățean de Onoare al raionului Strășeni”

Punctul culminant al evenimentului a fost decernarea unei distincții de mare prestigiu:
doamna Mariana Dîmcenco, președinta raionului Strășeni, i-a înmânat scriitorului Ion Anton titlul de „Cetățean de Onoare al raionului Strășeni”, în semn de apreciere pentru opera sa literară, pentru contribuția culturală și pentru modul în care a purtat numele Strășeniului în lume.

carview.php?tsp=

Finalul sărbătorii: un arc muzical peste timp

Evenimentul s-a încheiat într-o notă artistică aparte, grație maestrului Tudor Ungureanu, Artist al Poporului, a cărui prezență a adus eleganță, tradiție și o emoție profundă acestei zile aniversare.

Mulțumiri și recunoștință

Întregul eveniment a fost moderat cu profesionalism și multă pasiune de Nadejda Pădure, directoarea Bibliotecii Publice Raionale „Mihail Sadoveanu”, care a reușit să creeze un fir narativ coerent și o atmosferă caldă, potrivită celebrării unei personalități de talia lui Ion Anton.


A fost o zi memorabilă, în care comunitatea din Strășeni și-a omagiat valorile și a reafirmat rolul literaturii în formarea generațiilor.
Biblioteca Publică Raională „Mihail Sadoveanu” mulțumește tuturor participanților, partenerilor și invitaților care au contribuit la reușita acestui eveniment de suflet.


Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

LecturaCentral – o poveste care continuă și la Strășeni

📖✨ Lectura unește – Strășeni inspiră!

La Biblioteca Națională a Republicii Moldova s-a desfășurat Festivitatea de încheiere a Programului Național LecturaCentral – ediția a VIII-a, 2025, un eveniment dedicat celor care trăiesc bucuria lecturii și o împărtășesc comunității.

🏅 Bibliotecile din raionul Strășeni s-au remarcat printr-o implicare exemplară, organizând 13 evenimente în cadrul programului.

👩‍🏫 Biblioteca Publică Raională „Mihail Sadoveanu” Strășeni a fost prezentă și în calitate de formator național, prin atelierul profesional „Lectura ca eveniment”, susținut de Nadejda Pădure, directoarea bibliotecii.
Pentru contribuția valoroasă la promovarea lecturii, aceasta a fost distinsă cu un Testimoniu de recunoștință.

🏆 Rezultatele care ne onorează:
🥉 Locul III – la Concursul „Cel mai original program de promovare a operei eminesciene”
🥇 Locul I – la Concursul „Cel mai activ cititor”, categoria 15–18 ani – Ecaterina Nicolaescu (Biblioteca Publică Vorniceni)
🥈 Locul II – la Concursul „Cel mai activ cititor”, categoria 7–14 ani – Mihaela Ciotu (Biblioteca Publică Micleușeni)

📚 La nivel național, ediția 2025 a PNLC a reunit:
🔹 156 de întâlniri literare și culturale
🔹 55 de scriitori
🔹 15 000 de cititori din 89 de localități

💬 Evenimentul, moderat de Elena Pintilei, director general al Bibliotecii Naționale, a fost o adevărată celebrare a lecturii ca formă de libertate și identitate culturală.

🌟 Suntem mândri de rezultatele obținute și de faptul că bibliotecile din Strășeni continuă să fie lideri în promovarea lecturii și culturii în Republica Moldova!

#LecturaCentral #BibliotecaStrășeni

carview.php?tsp=
carview.php?tsp=
carview.php?tsp=

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Personalități strășenene

📚 De Ziua orașului Strășeni, aducem un omagiu celor care s-au născut aici și au dus cu cinste numele Strășeniului în lume. Personalitățile prezentate în această listă bibliografică reprezintă chipul viu al culturii, științei și spiritului acestui oraș – oameni care au inspirat, au creat și au lăsat o amprentă durabilă în istoria locului nostru.

  •   Adriana Bernic

  Originară din Strășeni, deținătoarea loculurilor 1și 2 la  concursurile internaționale de balet.  A învăţat la Colegiul National de Coregrafie. A învăţat la Scuola di Ballo del Teatro alla Scala. Lucrează la Friedrichstadt-Palast Berlin.

Referințe bibliografice:

Adriana Bernic : [Biografie ] // Noi. – 2004.- Nr.8. – P. 20; Idem [Resursă electronică].- URL: https://www.palast.berlin/ru/backstage/ballett/

  • Vasile Botnari 

Născut la 22 iulie 1975, Strășeni. Economist și om politic din Republica Moldova, care din mai 2018 până iunie 2019 a fost director al Serviciului de Informație și Securitate al Republicii Moldova. Din 20 ianuarie 2016 până la 15 februarie 2017 a fost Ministru la Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicărilor al Republicii Moldova. Anterior a fost Ministri al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor  al Republicii Moldova.

Bibliografie selectivă:

Idem [Resursă electronică].  – URL : https://en.wikipedia.org/wiki/Vasile_Botnari(accesat 26 octombrie 2022)

  • Maria Boxan

          S-a născut la 22 noiembrie  1911, Străşeni, judeţul Lăpuşna (în prezent municipiul Strășeni).

Îşi face studiile la Conservatorul Unirea din Chișinău, 1928-1932. Solistă la Teatrul ,,Liliacul” din Chișinău, 1932 – 1937. Licenţiată a Facultăţii   juridice a Universităţii din București, 1948.  Interpretă de operetă la Teatrul  Constantin Tănase din București, 1955-1966. A promovat un repertoriu  liric de excepție: ,,Rigoletto”, ,,Bărbierul din Sevilla”, ,,Eva”, ,,Dama de pică” ș.a. Turnee peste hotare: Germania, Polonia, Belgia, Ungaria, Grecia ș.a.

Bibliografie selectivă:

      Boxan Maria // Calendar Național 2011 / Biblioteca Națională a Republicii Moldova ; director general Alexe Rău ; alcăt.: Valeria Matvei, Maria Șveț, Madlena Pușcașu [et.al.]. –  Chişinău, 2011. – P. 167.

      Buzilă, Serafim. Boxan Maria / Serafim Buzilă // Enciclopedia interpreților din Moldova. – Ed. a 2-a, revăzută și adăugită. – Chișinău : Museum; ARC, 1999. –  P. 75.

      Buzilă , Serafim. Boxan Maria / Serafim Buzilă // Femei din Moldova : Enciclopedie /editor Iurie Colesnic. – Chișinău : Museum, 2000. –  P. 54.

  • Constantin Burdujel

          S-a născut la 01 august 1986 în municipiul Strășeni. Evoluează la echipa de futsal CS United Galați din toamna lui 2014. Este căpitanul echipei. Cu United, el a câștigat toate trofeele în România, campionatul, cupa și supercupa, fiind printre cei mai valoroși jucători din Liga I românească la futsal. Deține titlu de campion al României la futsal.  Se caracterizează prin experiență, constanță în pregătire și în prestațiile oficiale, devotament, simplitate, prietenie. E un veritabil campion. Constantin Burdujel este și unul dintre liderii Naționalei Moldovei de futsal. Multiplu campion. În 2017 el a fost desemnat cel mai bun futsalist moldovean al anului.

Bibliografie selectivă:

        Idem [Resursă electronică]. – URL: https://fmf.md/noutate/futsal-constantin-burdujel-un-nou-titlu-de-campion-al-romaniei;   Idem [Resursă electronică]. – URL: https://fsnm.md/player/; https://www.jurnal.md/ro/tag/Constantin Burdujel

  • Lilia Calancea

          S-a născut la 13 septembrie 1977,  municipiul  Strășeni. A absolvit Colegiul Pedagogic ,,Alexei Mateevici”, 1997.  Își continue studiile la Facultatea de Limbi Străine de la Universitatea Liberă Internațională din Moldova, 2002. A făcut  master la Institutul European de Înalte Studii Internaționale de la Nisa, Franța (2003), Institutul Superior pentru Traducători și Interpreți din Bruxelles, Belgia (2004). Stabilită la Bruxelles din 2003. Publică cărțile: ,, Bocete de nuntă. Schițe și poverstiri”, ,,Regina nopții”, ,, Sub constelațialirei”, ,, Sunt oare un călău? “ș.a.  Membru a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, 2019.

Bibliografie selectivă:

           Calancea, Lilia. Bocete de nuntă : Schițe și povestiri / Lilia Calancea. – Chișinău : Combinatul Poligrafic Arc. – 2010. – 112 p.

          Calancea Lilia, absolveată ULIM.  Idem [Resursă electronică]. – URL: https://www.europahotel.md /alumni/litere/lilia-calancea; Idem [Resursăelectronică].-URL: https:  //uniuneascriitorilor.md //uniuneascriitorilor.md/membru/calancea-lilia

  • Valentina Cojocaru

        S-a născut în municipiul  Strășeni. Doctor în pedagogie. Este autoare a 15 manuale pentru clasele primare. A publicat peste 50 de lucrări științifico-didactice.

Bibliografie selectivă:

        Țopa, Tudor. Valentina Cojocaru / Tudor Țopa // Localitățile Republicii Moldova : Itinerar documentar-publicistic ilustrat.Vol. 12. – Chișinău : Fundația ,, Dragiștea”, 2001. –  P. 585.

  • Sergiu Diaconu

          S-a născut în municipiul Strășeni. A absolvit Școala de Arte din localitate, 1982-1990. Urmează Colegiul de Muzică ,,Ștefan Neaga”, 190-1994.  Universitatea de Arte din Chișinău, 1995-2000. Solist-instrumentist în Orchestra de muzică populară ,,Mugurel”. A colaborat cu orchestrele de muzică populară ,,Lăutarii”, ,,Folclor”, ,,Flueraș”, ansamblul etno-folcloric ,,Tălăncuța” ș.a.  Laureat ai mai multor concursuri naționale și internaționale.

Bibliografie selectivă:

           Țopa, Tudor. Sergiu Diaconu / Tudor Țopa // Localitățile Republicii Moldova: Itinerar documentar-publicistic ilustrat. Vol. 12.- Chișinău : Fundația ,, Dragiștea”, 2014. –  P. 584.

  • Elena Fiștic

          Compozitor, scriitor și scenarist. Absolventă a Școlii de Muzică Strășeni. Membru al Uniunii Compozitorilor din Federația Rusă. Autor de cărți, scenarii, librete. Cartea „ Sarah” a fost tradusă în limba engleză. Este autorul a 3 simfonii, 3 opere, peste 10 piese pentru cor, muzică pentru pian, vioară, contrabas.Musical-urile ei sunt montate în teatrele din Chișinău, Moscova, Sankt-Petersburg, Israil, Canada. A semnat muzica pentru filmele „Salvator Dali” și „Germania-Canada” . A fost premiată cu medalia „Pentru lucrări în educație, cultură, artă și literatură” (2015).  Compozițiile ei simfonice sunt păstrate în Biblioteca Mondială Canada.

Bibliografie selectivă:

          Elena Fiștic // Splendoarea timpului : Școala de Arte Eugen Doga în al VII-lea deceniu / Primăria municipiului Strășeni, Școala de Arte „ Eugen Doga” : autor de proect : Claudia Nestor : responsabil de ediție, alcătuitor Gheorghe Nicolaescu. – Strășeni. – [S.n], 2023. – P. 131.

  • Victor Ignat

          S-a născut în municipiul Străşeni. A absolvit Şcoala Teatrală „B. Şciukin” de la Moscova în anul 1971. În anul 1984 absolvește Facultatea de Regie a Teatrului Academic „E. Vahtangov”. A fost  conducător artistic la Teatrul dramatic de la Cahul, la Clubul Armatei Naţionale de la Chișinău, s-a filmat în mai multe pelicule ale studioului „Moldova-film”. A primit titlul de Artist Emerit al Moldovei, 1991. Filmografia:„Această prietenie bărbătească”, 1982,  „Ar fi avut o altă soartă”, 1980 ‒ rol episodic, „Aveți o telegramă”, 1983 ‒ rol episodic, „Hotarul din iunie”, 1982, „La porțile satanei”, 1980 ‒ rol episodic, „Lăutarii”,197 rol episodic, „Unde ești, dragostea mea, 1980.

Biblșiografia selectivă :

          Idem [Resursă electronică]. – URL: https://moldovenii.md/md/

  • Veaceslav Ioniță

          Politician, doctor în economie, conferențiar universitar, expert pe probleme economice din Republica Moldova.  S-a născut la 4 octombrie 1973 în municipiul Strășeni.  Dupa școala generală din Strășeni a urmat și absolvit Academia de Studii Economice din Moldova. Conferențiar univeristar la catedra de Management Social în cadrul ASEM și expert pe probleme economice în cadrul Institutului pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale  IDIS „Viitorul”. Veaceslav Ioniță este autorul numeroaselor publicații ce țin de domeniul administrației publice, finațelor publice locale, descentralizării fiscale. În anul 2009 este ales parlamentar și numit în funcția de președinte al ″Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe″.

Lucrări:

  • Ghidul primarului, Chișinău 2005
  • Ghidul orașelor din republica Moldova, Chișinău 2004
  • Regulatory Governance in SEE Countries: Progress and Challenges, OECD 2004
  • Основы государственного администрирования, Chișinău 2001.
  • Managementul administrației publice. Manual, A.S.E.M., Chișinău 1999.
  • Studii de caz. Îndrumar metodic la disciplina „Bazele managementului”. A.S.E.M., Chișinău 1998.

Bibliografia selectivă:

          Idem [Resursă electronică]. – URL: https://ro.wikipedia.org/wiki / Veaceslav_Ionita (accesat 12.01. 2025); Idem[Resursă electronică]. – URL: https://www.viitorul.org/ro/experts

  • Valeriu Jereghi

          S-a născut la 19 octombrie 1948, municipiul Strășeni. A studiat la Facultatea de Regie Teatru Dramatic a Institutului de Arte din Chișinău, 1967-1970. În paralel la Facultatea de Regie a Institutului Unional de Cinematografie, 1969-1975. În anul 1975 este angajat ca regizor la studioul cinematografic ,,Moldova film”, după au urmat cele din Iugoslavia, România, Austria, Ungaria, Germania, Franţa, RTR „K-2”, „TRI-TĂ.  Din anul 1978 este membru al Uniunii Cineaștilor. A realizat 13 filme artistice și zeci de filme documentare. Filmografia sa include filme de coproducție internațională realizate în colaborare cu România, Rusia, Iugoslavia, Germania, Austria, Ungaria, Israel, Franța, SUA, Ucraina, care au obținut multiple premii internaționale. Filmul ”Și va fi…” este unicul film artistic din istoria cinematografiei moldovenești inclus în Selecția Oficială la Festivalul Internațional de Film de la Cannes. Este autorul cărţilor „Nuvele cinematografice” și „Amore in guera”.

           Premiile: “Sponsorship Award”- Premiul finanțatorului; Festivalul Internațional de filme din Salerno (Italia) ,,Premiul absolut” la categoria de filme media-metraj; Festivalul internațional de filme pentru drepturile omului (Harcov,Ucraina) ,,Premiul pentru cea mai bună regie”; Festivalul internațional de filme ,,Kinotur” (Jitomer, Ukraina) ,,Grand-Prix”; ,,Premiul pentru cea mai bună imagine”, Festivalul internațional de filme televizate ,,Korona Karpat” (Truscave, Ucraina) Premiul ,,Premio Italia – 2011” Premiul special al juriului la Festivalul internațional de filme “Dream Fest Cinema”(Slatina, România). Maestru în artă.  Artist al Poporului. Deține Ordinul Republicii.

Bibliografia selectivă:

    Jereghi Valeriu // Literatura și arta Moldovei : Enciclopedie în 2 vol. Vol. 1.– Chișinău, : Redacția principal a Enciclopediei Sovietice Moldovenești, 1987. – P. 234.

     Roșca, Denis. Valeriu Jereghi / Denis Roșca // Cartea de aur a Basarabiei și al Republicii Moldova / Denis Roșca. – Chișinău : Pontos,  2016. – P.328.

    Dabija, Nicolae. Valeriu Jereghi și filmele lui / Nicolae Dabija // Literatura și arta. – 2018. – 1mart. – P.1.

     Vițeu,T. Și a fost… [Valeriu Jereghi și filmele sale] / T. Vițeu // Jurnal de Chișinău. – 2018. – 13aug. –  P. 9 ; Idem [Resursă electronică]. – URL: https: //ro.wikipedia.org/wiki/Valeriu Jereghi; Idem [Resursă electronică]. – URL: https://stiri.md/article/social/regizorul-si-scenaristul-valeriu-jereghi-a-implinit-75-de-ani

  • Anatol Mîrzenco

          Anatol  Mîrzenco, interpret, cantautor, compozitor, textier și actor din Republica Moldova. S-a născut la 29 iunie 1959 în municipiul Strășeni. La vârsta de opt ani părinții îl înscriu la școala de muzică din Strășeni. În 1976 intră la școala profesională tehnică nr. 1 din Chișinău, unde învață meseria de sudor electric. Este invitat în formația vocal-instrumentală a școlii (bas chitară-vocal). În 1980 apare primul său cântec ,, Reîntoarcere”. În 1981-1984 este angajat în calitate de contrabasist în taraful Casei de Cultură din Strășeni. Împreună cu Tudor Ungureanu, formează în 1985

ansamblul etnofolcloric „Ștefan-Vodă”. În anul următor formează propria trupă. În septembrie 2011, este invitat la München de compozitorului german Ralph Siegel, producătorul trupei Dschinghis Khan, și textierul italian Mauro Balestri, pentru înregistrarea piesei Il ballo di maratona (Siga-Siga) la studioul Jupiter-Records. Filmul „ Tunete” înaintat pentru premiile Oscar, la categoria „Cel mai bun film străin”, Anoatol Mîrzenco a jucat rolul central. Câștigă premiul „ Cel mai bun lungmetraj”  în cadrul Galei Cineaștilor 2024 pentru cel mai bun rol masculin în opera cinematografică „Tuneteˮ. Artist Emerit al Republicii Moldova, 2009. Artist al Poporului,  2014.

Albume lansate:

  • Eu sînt logodnicul durerii
  • Primiți-mă așa cum sînt
  • Lacrimi de bărbat
  • Aștept să-mi spui
  • De dragoste și dor
  • M-am îndrăgostit
  • Am venit cu lăutarii
  • Azi cu toți să ne petrecem
  • Cînd o să mă întorc acasă
  • Il ballo di Maratona

Filmografie:

  • Milika (2015)
  • Lapte de pasăre (2019)  
  • Tunete(2023)

Bibliografia selectivă:

          Decret privind conferirea titlului onorific ,, Artist Emerit” lui Anoatol Mîrzenco // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2009. – 13 febr. – P. 16.

          Negru, Niculae. Aflați drama neștiută a familiei Mîrzenco / Niculae Negru // Jurnal de Chișinău. – 2014. – 4 mart. – P. 8.

          Popușoi, Liliana.  Anatol Mîrzenco cântă pentru sufletele oamenilor / Liliana Popușoi // Jurnal de Chișinău. – 2001. – 5 apr. –   P. 7;  Idem [Resursă electronică]. – URL: https: https://ro.wikipedia.org/wiki /Anatol Mirzenco (accesat 06.01.2020).

  • Andreea  Prohorovici. Sportiva, originară din Strășeni.

          Strășeneancă, Andreea Prohorovici,  a cucerit medalia de AUR la prestigiosul turneu internațional de tenis de masă „WTT Youth Contender Zrenjanin – Serbia” desfășurat între 2 și 5 aprilie 2025.Andreea a dominat faza grupelor, obținând 3 victorii din 3 meciuri.Este deja un nume cunoscut în tenisul de masă local, național și internațional.

Cele mai notabile realizări ale Andreei:

Campioană Absolută a Republicii Moldova (2023) – la categoria 2012 și mai mici.

Campioană a Republicii Moldova (2024) – la categoria 2013 și mai mici.

Locul 8 la Eurominichamp’s (Strasbourg, Franța – 2024), unde a jucat la o categorie mai mare decât vârsta ei.

Bibliografie selectivă:

          Idem [Resursălectronică]. – URL:https://www.google.com/search?q=Andeea+Prohorovici&=Andeea+Prohorovici;

Idem [Resursă electronică]. – URL:https://tv8.md/2025/04/07/mica-campioana-din-straseni-la-tenis-de-masa-medalie-de-aur-la-un-prestigios-turneu-international/279;

Idem [Resursă electronică]. – https://www.facebook.com/PrimariaStraseni/posts/aur-pentru-moldova- pentru-straseni-straseneanca-andreea-prohorovici-

  • Ion Severin

          S-a născut în municipiul Străşeni. A absolvit Institutul de Grafică din Lvov. A avut expoziţii prezentate la Riga, 1994; Lubesk Germania, 1995;  Paris Franţa 1997, 1998, 2000. Participă la Festivalul internaţional ,,Montmarte en Europe 2000” la Paris. Grafica lui Ion Severin este prezentă în volumele poetului francez Michel Capmal. În revista internaţională Bookbirg de literatură pentru copii cu ediţii în SUA şi alte ţări, este reprodus pe coperta unei ediţii o lucrare a lui Ion Severin. A ilustrat circa a 100 de cărţi.

Bibliografie selectivă:

           Album Ion Severin : Grafician // Contrafort. – 2001. – sept./ noiembr. – P. 3.

          Graficianul Ion Severin : [Despre specificul graficii lui Ion Severin] // Basarabia. – 1994. – Nr. 6. – P. 159.

          Popescu, Leonid. Ion Severin – un Durer al nostru / Leonid Popescu // Literatura și arta. – 2001. – 18 oct. –  P. 6.

  • Petru Severin

          S-a născut în 1947 în municipiul Străşeni. În 1967 a absolvit Şcoala Republicană de Arte Plastice „I.Repin” (actualmente Colegiul de Arte Plastice „A. Plămădeală”), în 1976 – Academia de Arte Plastice „T. Zalkaln” din Letonia. Majoritatea pânzelor sale sunt dedicate Chișinăului vechi.

1973 – debutează la saloanele de primăvară din Riga, Letonia; 1973 – 2006 participă la majoritatea expozițiilor organizate de Ministerul Culturii și de către Uniunea Artiștilor Plastici din Republica Moldova; 2005 – expoziție personală la Centrul Expozițional ,,C.Brancuși” al Uniunii Artiștilor Plastici din Chișinău Bibliografie selectivă:

          Idem [Resursă electronică]. – URL: https://petru-severin.com/ro/; Idem [Resursă electronică]. – URL: https://www.moldpres.md

  • Vasile Severin (13.03.1937-24.12.2007)   

          S-a născut în municipiul Strășeni. A absolvit facultatea de chimie a USM. În 1963 redactor la cotidianul ,,Moldova socialistă”. A semnat comedii pentru teatru și scenarii de film. A debutat cu volumul de reportaje ,,La sânul gliei”. A semnat comedii pentru teatru și scenarii de film. E autorul cărților: ,,Desculț de la nuntă”, 1976;  ,,Unul ni-i pământul”, 1976; ,,Curnuț în coroană”, 1980; ,,A codrilor mândră podoabă”, 1985; ,,Buna ziua, politețe”, 1987; ,,Zodia detectivului”, 1990; ,,La hramul iadului”, 2003.  Laureat al Premiului Uniunii Jurnaliștilor din Republica Moldova. 

Bibliografie selectivă: 

          Țopa, Tudor. Vasile Severin / Tudor Țopa // Localitățile Republicii Moldova : Itinerar documentar-publicistic ilustrat.Vol. 12. –  Chișinău : Fundația ,, Dragiștea”, 2014. –  P. 584.

·       Margareta Sîrbu
             S-a născut în municipiul Strășeni. Solistă de muzică folk. Lansează primul album de cântece întitulat ,,Suflet de toamnă”. Primul CD este o antologie a celor mai frumoase piese adunate timp de 15 ani. Face turnee în România evaluând alături de mari interpreți de muzică folk: Tudor Gheorghe, Ducu Bertzi, Nicu Alifontis, Vasile Șeicaru, Ștefan Hrușcă ș.a.
Referințe critice:
             Conovali, Veronica. Într-un glas cu gitara : Margareta Sîrbu / Veronica Conovali // Moldova Suverană. – 2002. – 15 sept. -  P. 4.
             Furdui, Galina. Aproape de sine și de pământ : [Margareta Sîrbu] / Galina Furdui //  Femeia Moldovei. – 1994. - Nr.11. -  P. 2.
             MARGARETA Sîrbu : ,, Pisicele negre nu mă descurajează…” [Turnee în România] // Luceafărul. -  2002. -  24 mai. -  P. 8.

·       Polihronie Sîrcu (30.07.1985-23.06.1905)
             S-a născut în municipiul Strășeni. Lingvist, slavist, folclorist, doctor în filologie.  Studii la școala elementară de la mănăstirea Căpriana, apoi la Seminarul Teologic din Chișinău și Universitatea Din Sankt-Petersburg. A publicat lucrările ,, Reminiscențe ale literaturii slave în Moldova”; ,, Importanța romanisticii pentru literatura slavă”; ,, O nouă opinie despre viața și activitatea lui Gr. Țamblac”. Publică regulat în periodicele ruse prezentări ale lucrărilor referitoare la slavistica apărută în România.
Bibliografie selectivă:
             Sîrcu Polihronie // Literatura și arta Moldovei : Enciclopedie în 2 vol. Vol. 2. – Chișinău : Redacția părincipală a Enciclopediei Sovietice Moldovenești,1986. – P. 274.
             Sîrcu Polihronie // Prezențe basarabene în spiritualitatea românească ( secolul al XIX-lea-prima jumătate a secolului al XX-lea) : Dicționar / alcăt.: Gheorghe Băbână, Lidia Troianowski. – Chișinău : Civitas, 2007. – P. 247: Idem [Resursă electronică]. - URL: https://ro.wikipedia.org/wiki / Polihronie_Sîrcu (accesat 28.04.2021).
  • Vitalie Stati

          S-a născut la 21 septembrie 1971 în municipiul Strășeni.

– Doctor în drept, Universitatea de Stat din Moldova, 2002. Teza de doctor în drept cu tema „Răspunderea penală pentru infracţiuni legate de insolvabilitate”, conducător ştiinţific Ivan Macari
– Licenţă în drept, Universitatea de Stat din Moldova, 1994 – 1999

Activitatea profesională

– Lector universitar, Universitatea de Stat din Moldova, 1999-2003– Conferenţiar universitar, Universitatea de Stat din Moldova, 2003- 2022
– Formator, Institutul Naţional al Justiţiei, 2006-2009

Conducător de doctorat Universitatea de Stat din Moldova.  Au fost publicate aproximativ 420 de studii științifice, didactice și analitice în materia dreptului penal  ; 1 tratat, 1 monografiie, 1 material didactico-științific, 3 manuale, 3 note de curs, 3 ghiduri metodice, 1 culegere de spețe și teste-grilă, 1 compendiu, 1 suport de curs,

peste 370 de articole științifice publicate în reviste și culegeri națonale și internaționale.

Bibliografie selectivă

          Idem [Resursă electronică]. – URL:https://pro.juridicemoldova.md/vitalie-stati; Idem [Resursă electronică]. – URL:https://drept.usm.md/wp-content/uploads/Stati_Vitalie.pdf

·       Andrei Ursu (20.12.1929 – 15.04.2020)

          S-a născut în or. Străşeni, judeţul Lăpuşna (în prezent municipiul Strășeni). Începând cu anul 1935 a urmat şcoala primară la Străşeni; şcoala medie din Chişinău, 1944 – 1948. În 1948 este înmatriculat la Universitatea de Stat din Chişinău, Facultatea de Geologie şi Pedologie.  1978 susține teza de doctor habilitat în științe biologice la Universitatea de Stat ,,M.V. Lomonosov” de la Moscova. 1986 – 1990 deține funcţia de academician-coordonator interimar la AŞM. Academician coordonator al Secţiei de Ştiinţe Biologice şi Chimice a Academiei de Științe a Moldovei, 1986 – 2000. Șef al Laboratorului Geografia și Evoluția Solurilor al Institutului de Geografie și consultant științific al Institutului de Ecologie și Geografie al AȘM, 1992 – 2019. Sub conducerea şi participarea nemijlocită a dlui Andrei Ursu a fost elaborată monografia „Solurile Moldovei” în trei volume”; ,,Atlasul solurilor din Moldova”. Publică monografiile: ,,Resursile naturale și geografia solurilor Moldovei”, 1977; ,,Microregionarea ecopedologică”, 1980 ș.a. Valoroasele rezultate obţinute în vasta şi variata sa activitate ştiinţifică  s-au concretizat în peste 660 de lucrări științifice, inclusiv 25 de monografii, 30 hărți pedologice, 20 de broșuri, a elaborat brevete de invenţii. Au fost elaborate şi susţinute 6 teze de doctor şi 1 teză de doctor habilitat. Distincții: 1971 – Medalia ,,Pentru distincție de muncă”,1983;  Premiul Unional V.R. Wilams”, 1984; Medalia ,,Veteran al muncii”, 1988; Premiul de Stat, 1996;  Ordinul ,, Gloria muncii”, 1999; Medalia ,,Dimitrie Cantemir”, 2000; Diploma de Onoare; Diplomă de Exelență. Universitatea ,, Al. I. Cuza” , Iași,  2007; Medalia „Pentru Vitejie în muncă”, 2009; ,,Ordinul de onoare”.

Bibliografie selectivă:

          Academicianul Andrei Ursu : Biobliografie :  Solul în viața academicianului Andrei Ursu / ed. îngrijită de Stela Curbet, Pantelei Vladimir. – Chișinău : Editura Elena-V.I. – 2010. – 220 p.

          Roșca, Denis. Andrei Ursu / Denis Roșca // Cartea de aur a Basarabiei și a Republicii Moldova / Denis Roșca.– Chișinău : Pontos, 2016. – P. 591.

          Academicianul Andreu Ursu – pedagog, geograf, ecolog // Mediul ambiant. – 2009. – oct. –  P. 45.

          Găină, Boris. Patriarhul științei solului : Academicianul Andrei Ursu la 90 de ani  / acad. Boris Găină // Akademos. – 2019. – Nr.4 (55). –  P. 174.

          Tataru, Nicolae. Andrei Ursu, o somitate în domeniul pedologiei  / Nicolae Tataru // Timpul. – 2011. – 29 sept. – P. 8; Idem [Resursă electronică]. – URL: https://ro.wikipedia.org/wiki/Andrei_Ursu; Idem [Resursă electronică]. – URL: https://asm.md/memoriam-academician-andrei-ursu

  • Lina Vdovîi

             Originară din municipiul Strășeni. Reporter la European Investigative Collaboration ; Reporter la Casa Jurnalistului ; Correspondent la Transitions Online ; Redactor la TVR (Televiziunea Română). Lina Vdovîi este o jurnalistă cu experiență în jurnalism de investigație, jurnalism narativ și new media. Ea a început să lucreze ca reporter pentru Opinia Studentească din Iași, România în 2008.

             Lina Vdovîi este în calitate de regizor, respectiv scenarista filmului „Tata”, care a avut premieră mondială la Festival Internațional de Film de la Toronto.

Filmul „ Acasă” (2020) este unul dintre cele mai de succes documentar. A participat la proiectul CNN iReport University și a primit o bursă de jurnalism european de la Freedom House România. În decembrie 2012, s-a alăturat Centrului Român de Jurnalism de Investigație și, în 2014, a fost bursieră în cadrul Balkan Fellowship for Journalistic Excellence. În 2014, Vdovîi a primit premiul pentru cel mai bun lungmetraj al anului la concursul național „Superpovestiri”.  În 2015 a câștigat premiul pentru Tânărul jurnalist al anului.

Articolele Linei Vdovîi sunt publicate în Dilema Veche; The Industry; Courrier International; Euobserver; Transitions Online; The Guardian; The Christian Science Monitor și Balkan Insight.

Bibliografie selectivă:

             Idem [Resursă electronică]. – URL: https://www.journalismfund.eu/journalists/lina-vdovii; Idem [Resursă electronică]. – URL: https://www.europeanpressprize.com/laureate/lina-vdovii/; Idem [Resursă electronică]. – URL: https://www.imdb.com/name/nm11252110/

Lucrare realizată de Dora Caitaz,

șef serviicu bibliografic la BPR „Mihail Sadoveanu” Strășeni

carview.php?tsp=

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

𝐑𝐞𝐮𝐧𝐢𝐮𝐧𝐞𝐚 𝐩𝐫𝐨𝐟𝐞𝐬𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐚̆ 𝐳𝐨𝐧𝐚𝐥𝐚̆ „𝐁𝐢𝐛𝐥𝐢𝐨𝐭𝐞𝐜𝐢𝐥𝐞 – 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐢𝐛𝐮𝐭̦𝐢𝐢 𝐥𝐚 𝐭𝐫𝐚𝐧𝐬𝐟𝐨𝐫𝐦𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐜𝐨𝐦𝐮𝐧𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐞𝐝𝐮𝐜𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐥𝐞𝐜𝐭𝐮𝐫𝐢𝐢”

📅 20 octombrie 2025
🏛 Biblioteca Publică Raională „Mihail Sadoveanu”, Strășeni

Biblioteca Publică Raională „Mihail Sadoveanu” din Strășeni a fost, în data de 20 octombrie 2025, gazda Reuniunii profesionale zonale desfășurate în cadrul Programului Național LecturaCentral, ediția a VIII-a, cu genericul „Bibliotecile – contribuții la transformarea comunităților prin educarea lecturii”.

Evenimentul a reunit reprezentanți ai rețelelor de biblioteci din raioanele Călărași, Nisporeni, Hîncești, Ungheni, Fălești și Strășeni, oferind un cadru de dialog și reflecție profesională despre rolul bibliotecilor moderne în educarea lecturii și dezvoltarea comunităților.

carview.php?tsp=

𝐃𝐞𝐬𝐜𝐡𝐢𝐝𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐫𝐞𝐮𝐧𝐢𝐮𝐧𝐢𝐢

Reuniunea a fost inaugurată de Nadejda Pădure, directoarea bibliotecii gazdă, care a vorbit despre misiunea bibliotecilor publice ca spații de coeziune și inovație, în care lectura devine un instrument al schimbării și al implicării civice.

Un mesaj cald și inspirațional a fost transmis de doamna Mariana Dîmcenco, Președinta raionului Strășeni, care a subliniat că bibliotecile contemporane nu mai sunt doar locuri de depozitare a cărților, ci adevărate centre comunitare, implicate în viața socială, culturală și educațională a localităților.

𝐀𝐠𝐞𝐧𝐝𝐚 𝐬𝐢 𝐜𝐨𝐧𝐭̦𝐢𝐧𝐮𝐭𝐮𝐥 𝐩𝐫𝐨𝐟𝐞𝐬𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥

Programul reuniunii a cuprins o serie de prezentări susținute de specialiști ai Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova și Bibliotecii Naționale pentru Copii „Ion Creangă”, care au abordat teme esențiale pentru activitatea bibliotecilor publice:

🔹 „Programul Național LecturaCentral: implicații ale bibliotecilor, orientări de viitor”Ecaterina Dmitric, Biblioteca Națională a Republicii Moldova;
🔹 „Campania națională Să citim împreună! – provocări și impact”Maria Harea, șefă de secție, Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă”;
🔹 „Rezultatele studiului Evaluarea stării și dinamicii colecțiilor din bibliotecile publice: provocări și tendințe de dezvoltare”Angela Drăgănel, Biblioteca Națională a Republicii Moldova;
🔹 „Biblioteca publică – suport documentar și informațional în scrierea istoriei și memoriei locale/instituționale”Lidia Gontea, Biblioteca Națională a Republicii Moldova;
🔹 „Prevederi reglementare privind evaluarea bibliotecilor și atestarea personalului de specialitate: suport pentru planificarea activității în anul profesional 2026”Ludmila Corghenci, Biblioteca Națională a Republicii Moldova.

Prin aceste comunicări, participanții au avut posibilitatea să discute despre prioritățile profesionale ale anului 2026, să împărtășească bune practici și să identifice direcții comune de dezvoltare în rețeaua bibliotecilor publice.

carview.php?tsp=

𝐌𝐨𝐦𝐞𝐧𝐭 𝐚𝐫𝐭𝐢𝐬𝐭𝐢𝐜 – 𝐨𝐦𝐚𝐠𝐢𝐮 𝐥𝐮𝐢 𝐃𝐮𝐦𝐢𝐭𝐫𝐮 𝐌𝐚𝐭𝐜𝐨𝐯𝐬𝐜𝐡𝐢

Un moment de sensibilitate și inspirație l-a constituit recitalul poetic dedicat poetului Dumitru Matcovschi, susținut de elevii Școlii de Arte „Eugen Doga” din Strășeni – Fabiana Florea, Diana Boștănică, Patricia Spînu și David Tabacaru, discipoli ai profesoarei Claudia Nestor. Poezia s-a împletit cu emoția, aducând în sufletele celor prezenți vibrația cuvântului artistic.

𝐈̂𝐧 𝐜𝐡𝐞𝐢𝐞 𝐝𝐞 𝐫𝐞𝐮𝐧𝐢𝐮𝐧𝐞

La final, participanții au vizitat spațiile Bibliotecii Publice Raionale „Mihail Sadoveanu”, au descoperit serviciile moderne, colecțiile tematice și activitățile inovative, într-un veritabil schimb de experiență profesională și de inspirație.

📘 Evenimentul a reconfirmat faptul că bibliotecile sunt centre vii ale cunoașterii, care nu doar păstrează patrimoniul cultural, ci îl transmit, îl reinterpretează și îl transformă în energie vie pentru prezent și viitor.

#LecturaCentral #BibliotecaStrășeni #Reuniunea_zonală_Straseni #BNRM #BiblioteciActive

carview.php?tsp=

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Lansarea cărții „Uitasem să vă spun…” de Ion Anton – un eveniment de suflet la Strășeni

Biblioteca Publică Raională „Mihail Sadoveanu” a găzduit astăzi un eveniment cultural de excepție – lansarea volumului „Uitasem să vă spun…” semnat de scriitorul nostru pământean Ion Anton. Cartea este dedicată memoriei sopranei Anastasia Dicescu, originară din satul Gălești, raionul Strășeni, o voce strălucitoare care a cucerit marile scene ale lumii și a rămas un reper al artei lirice și al demnității naționale.

carview.php?tsp=

Atmosfera a fost una emoționantă, marcată de prezența unor invitați deosebiți: Manuela Popescu Dicescu și George Siminel, nepoții Anastasiei Dicescu, veniți special din România și Franța, Marcel Popescu de la București, Părintele Valentin Roadedeal, parohul bisericii din Gălești, Ludmila Movilă, redactor la revista „Florile Dalbe”, precum și reprezentanți ai administrației raionale – Natalia Sula, vicepreședinta Consiliului Raional Strășeni, și Mihaela Cucereanu, șefa Secției raionale cultură, tineret, turism și sport. Alături de ei au fost prezenți cititori, bibliotecari, profesori, prieteni ai culturii și ai bibliotecii.

carview.php?tsp=

Programul a fost înnobilat de interpretările muzicale ale elevilor Școlii de Arte „Eugen Doga” din Strășeni: Maxim Slupețchi, Eva Croitoru, Alexandrina Budeci, Vlad Lepădatu și Cvartetul de coarde, care au oferit momente de sensibilitate artistică. Îndrumătorii lor – Victoria Donica, directoarea școlii, împreună cu profesorii Silvia Lepădatu, Elena Matei, Nadejda Gladchih-Cebotari și Silvia Cernit – au adus un plus de valoare prin munca lor dedicată.

carview.php?tsp=

Un gest deosebit de apreciat a fost oferirea cărții în dar participanților, volum editat cu sprijinul descendenților familiei Dicescu – un semn al continuității memoriei și al respectului față de valorile noastre culturale.

carview.php?tsp=

Evenimentul s-a încheiat cu aplauze, cuvinte de mulțumire și recunoștință pentru toți cei care au făcut posibilă această întâlnire de suflet, care a adus împreună literatura, muzica, istoria și comunitatea.

📚 Lansarea volumului „Uitasem să vă spun…” a demonstrat încă o dată că biblioteca este locul unde cultura prinde viață, unde memoria se păstrează și unde oamenii se regăsesc în jurul valorilor autentice.


Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Întâlnire literară cu scriitorii Arcadie Suceveanu și Alexandru Burlacu

Biblioteca Publică Raională „Mihail Sadoveanu” Strășeni a fost gazda unui eveniment deosebit dedicat literaturii și dialogului cultural: întâlnirea cu scriitorii Arcadie Suceveanu și Alexandru Burlacu. Activitatea s-a desfășurat în cadrul Proiectului „Cultură, comunicare, informare”, organizat de Muzeul Național al Literaturii Române din Chișinău și finanțat de Ministerul Culturii prin intermediul Programului Național „Acces la Cultură”.

carview.php?tsp=

Dialog al generațiilor prin poezie și carte

La eveniment au participat elevii clasei a IX-a de la Gimnaziul „Mihai Viteazul” Strășeni, coordonați de profesoara Angela Voloc. Încă de la început, tinerii au adus o notă aparte printr-un recital emoționant din volumul „Diminețile lui Don Cucurigo” semnat de Arcadie Suceveanu, interpretat de elevii Carolina Pereu, Nikita Spînu și Liviu Boța.

carview.php?tsp=
carview.php?tsp=
carview.php?tsp=

Întâlnirea a continuat cu un dialog viu între oaspeți și elevi, presărat cu poezie, răspunsuri la întrebări și reflecții asupra rolului literaturii în viața noastră. Recitalul susținut de Arcadie Suceveanu a adus o atmosferă de sensibilitate și inspirație, demonstrând încă o dată forța cuvântului poetic.

Recunoștință și parteneriat cultural

Un astfel de eveniment nu ar fi fost posibil fără colaborarea strânsă dintre instituțiile de cultură și educație. Biblioteca Publică Raională Strășeni adresează sincere mulțumiri Muzeului Național al Literaturii Române din Chișinău pentru inițiativă, Ministerului Culturii pentru sprijinul constant, scriitorilor invitați pentru deschiderea și generozitatea lor, dar și Gimnaziului „Mihai Viteazul”, profesoarei Angela Voloc și elevilor pentru implicarea exemplară.

Astfel de întâlniri demonstrează că literatura rămâne un spațiu de dialog viu, o punte între generații și o sursă de inspirație pentru tinerii cititori.

carview.php?tsp=

Literatura – un drum spre suflet

Prin această activitate, biblioteca și-a reafirmat misiunea de a aduce cartea și cultura cât mai aproape de oameni, în special de tineri. Zâmbetele, emoțiile și curiozitatea elevilor au fost dovada cea mai frumoasă că literatura continuă să inspire, să formeze caractere și să ofere răspunsuri în călătoria fiecăruia spre cunoaștere.


📌 Eveniment organizat în cadrul Proiectului „Cultură, comunicare, informare” al Muzeului Național al Literaturii Române din Chișinău, finanțat de Ministerul Culturii prin intermediul Programului Național „Acces la Cultură”.

#BibliotecaStrășeni #ArcadieSuceveanu #AlexandruBurlacu #AccesLaCultură #MuzeulLiteraturiiRomâne #MinisterulCulturii #LecturaCentral #CulturaComunicareInformare


Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Din paginile suferinței spre demnitatea libertății

Biblioteca Publică Raională „Mihail Sadoveanu” Strășeni a găzduit astăzi o întâlnire de o rară intensitate emoțională cu scriitorul și publicistul Nicolae Negru, prilejuită de lansarea și discuția în jurul volumului „O progenitură dușmană”. Cartea, apărută în 2024 la Editura ARC, reprezintă o mărturie autentică despre drama deportărilor basarabenilor în Siberia, relatată prin ochii unui copil. Autorul reconstituie, cu luciditate și sensibilitate, suferințele exilului și forța cu care oamenii și-au apărat demnitatea și libertatea.

carview.php?tsp=

Evenimentul, desfășurat în cadrul Programului Național LecturaCentral, a fost moderat de Nadejda Pădure, directoarea bibliotecii, și a adunat un public divers: profesori de la Gimnaziul „Mihai Viteazul”, beneficiari ai Asociației „Neoumanist”, bibliotecarii din raion și numeroși cititori ai bibliotecii.

Întâlnirea a fost îmbogățită de intervenții emoționante:

  • Profesoara Parascovia Stăvilă a vorbit despre felul în care cartea reușește să marcheze copiii și tinerii, oferindu-le nu doar o lecție de istorie, ci și o lecție de viață.
  • Aliona Cojocaru, bibliotecară din Romanești, a mărturisit cât de puternic volumul reînvie durerea celor care încă poartă urmele deportărilor staliniste, făcând din lectură o experiență cutremurătoare.
  • Profesoara Vera Mîrzenco a adresat autorului un mesaj de recunoștință, apreciind curajul de a transforma propria experiență în memorie colectivă, necesară generațiilor de azi și de mâine.
carview.php?tsp=

Întâlnirea cu Nicolae Negru a depășit cadrul obișnuit al unei prezentări de carte. A fost o lecție de memorie și identitate, un dialog sincer despre trecut, dar și o invitație la reflecție asupra prezentului. Din paginile acestei cărți răzbate convingerea că libertatea de astăzi nu ar fi posibilă fără jertfa și suferința celor de ieri.

📚 „O progenitură dușmană” rămâne mai mult decât o carte – este o mărturie vie și un act de reparație morală, care ne învață să nu uităm și să prețuim cu adevărat darul libertății.

carview.php?tsp=

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Ziua Diasporei la Strășeni

Biblioteca Publică Raională „Mihail Sadoveanu” a fost parte a unei sărbători de suflet – Ziua Diasporei, desfășurată pe 24 august în Parcul „Ștefan cel Mare” din municipiul Strășeni, eveniment organizat de Primăria Municipiului Strășeni, în frunte cu doamna primar Valentina Casian. 🇲🇩💙

Această zi a adunat acasă oameni dragi, veniți din diferite colțuri ale lumii, pentru a trăi împreună emoția revederii și bucuria de a fi parte a comunității strășenene.

carview.php?tsp=

📚 Biblioteca a contribuit la atmosfera de sărbătoare printr-o expoziție de carte ce a reunit titluri valoroase din literatura națională și universală, dar și volume care reflectă istoria localității și tradițiile neamului nostru. Astfel, am dorit să reamintim tuturor participanților că lectura este o punte care ne leagă indiferent de distanțe.

carview.php?tsp=

🎨 Pentru cei mici am pregătit un colțișor de distracție, unde creativitatea și bucuria copilăriei au fost la ele acasă. Copiii au descoperit tainele origami-ului, transformând simple foi de hârtie în păsări, flori și figurine pline de imaginație. Râsetele lor și mândria cu care își arătau lucrările au fost poate cel mai frumos dar al acestei zile.

carview.php?tsp=

🤝 Biblioteca s-a alăturat cu drag tuturor activităților incluse în program, împărtășind emoția și entuziasmul evenimentului. Am fost onorați să fim parte din acest cadru de comuniune, unde fiecare participant, fie el din Strășeni sau revenit din diasporă, a simțit căldura unui „acasă” autentic.

carview.php?tsp=

Ziua Diasporei la Strășeni a fost o sărbătoare a comunității, a culturii și a sufletului, în care biblioteca și oamenii au respirat împreună, la unison. 💫

#ZiuaDiasporei #BibliotecaStrășeni

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

„Vacanța la bibliotecă” – Vara în care am crescut împreună

Vara aceasta, Biblioteca Publică Raională „Mihail Sadoveanu” din Strășeni a devenit mai mult decât un loc al cărților – a fost o adevărată oază de bucurie, prietenie și învățare, locul unde copiii au trăit o experiență memorabilă în cadrul programului „Vacanța la bibliotecă”.

carview.php?tsp=

Timp de 23 de zile, biblioteca a fost plină de energie, glasuri vesele și curiozitate. Zi de zi, copiii au venit cu zâmbete largi și ochi luminoși, pregătiți să descopere ceva nou. Pentru unii, a fost prima întâlnire cu biblioteca. Pentru alții – prima carte citită integral, primul atelier de creație, primul club de limbi străine sau prima prietenie de vacanță.

📊 Câteva cifre care vorbesc de la sine:

  • 👧🧒 335 de copii s-au înscris oficial în program
  • 🔁 2135 de participări la activitățile organizate
  • 🆕 77 de noi utilizatori ai bibliotecii
  • 🌍 13 copii din diaspora și din alte localități s-au alăturat cu entuziasm
  • 🎯 88 de activități desfășurate, fiecare gândită cu grijă și dedicare
  • 👫 Media zilnică de participare – 93 de copii
  • 🌞 Participare medie per copil – 6 zile
carview.php?tsp=

📚 De la lectură la experiment, de la joc la reflecție

Programul a inclus:

  • Dimineți active cu înviorare și jocuri de echipă
  • Ateliere de lectură și creativitate în care am descoperit ce înseamnă prietenia, bunele maniere, curajul, empatia
  • Experimente și activități științifice în cadrul zilelor de marți, când Tehnica era în centrul atenției
  • Ziua Lecturii – în fiecare vineri, când cartea devenea personajul principal
  • Cluburi de engleză și coreeană, care au deschis orizonturi noi
  • Activități în aer liber – în scuaruri, parcuri și pe terasa bibliotecii
  • Întâlniri cu scriitori și invitați speciali, care i-au inspirat pe cei mici și le-au stârnit curiozitatea și multe alte activități
carview.php?tsp=

🤝 O comunitate vie

Sub motto-ul programului „Noi suntem prieteni!”, am construit o adevărată comunitate. Copiii au colaborat, au învățat unii de la alții, s-au ajutat și s-au încurajat. S-au legat prietenii care, sperăm, vor dura dincolo de vacanță.

La evenimentul de totalizare, am privit în urmă cu emoție și recunoștință. Fiecare zi, fiecare activitate a lăsat urme frumoase în sufletele noastre. Ne-am luat rămas-bun cu dansuri, aplauze, îmbrățișări și promisiunea că biblioteca va fi mereu un loc unde copiii sunt așteptați cu inima deschisă.

💚 Mulțumim!

Mulțumim tuturor copiilor care au ales să-și petreacă vara cu noi, părinților care au fost alături pas cu pas, voluntarilor implicați, partenerilor și tuturor celor care au făcut posibil acest program minunat.

Vacanța s-a încheiat, dar spiritul ei va rămâne cu noi. Ne revedem curând, între file de carte, între idei și zâmbete.

carview.php?tsp=

📷 Vezi galeria foto a programului pe pagina noastră de Facebook.

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized