Hora Unirii la Biblioteca Județeană

Ziua de 24 ianuarie, ziua  Unirii Principatelor Române, a fost, este și va fi  una dintre cele mai dragi sărbători ale românilor. Este ziua în care românii se simt mai uniți, mai apropiați ca niciodată, este ziua în care parcă toate inimile noastre bat la unison.

În fiecare an, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, și în parteneriat cu Colegiul Național „Decebal” Deva, Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva, Colegiul Tehnic „Transilvania” Deva, Liceul cu Program Sportiv „Cetate” Deva, Liceul de Arte „Sigismund Toduță” Deva, Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” Deva, Liceul Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” Deva, organizează momente emoționante prin care se cinstește așa cum se cuvine Unirea Principatelor Române. 

Acest eveniment istoric, figura legendară și de neuitat a Domnului Alexandru Ioan Cuza, marii bărbați de stat care au pus întreaga lor energie pentru înfăptuirea Unirii sunt jaloanele de neocolit pe care le evocăm ori de câte ori organizăm sărbătorirea zilei de 24 ianuarie.

De o mare actualitate sunt, astăzi, aprecierile istoricului Ioan Bolovan, director al Institutului de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca, membru corespondent al Academiei Române, aprecieri formulate în studiul introductiv la noua ediție a volumului Scrieri despre Cuza Vodă de Alexandru Lapedatu: „Într-o lume în care predomină tendința de dezintegrare statală, de contestare a ordinii geopolitice existente, (..) recursul la modelele unificatoare și coagulatoare de energii pozitive din trecutul nostru nu foarte îndepărtat poate constitui un refugiu potrivit pentru toți cei care mai cred în existența și valorile statului național.”

Iar Domnul Alexandru Ioan Cuza este cu adevărat un model unificator, un exemplu grăitor de bărbat de stat cu adevărată iubire de țară. Datorită lui și marilor bărbați de stat din acel timp a fost posibil ca Unirea tuturor românilor într-un unic stat să fie un vis împlinit. Aniversarea Unirii Principatelor Române, la 24 ianuarie, aduce de fiecare dată bucurie în inimile noastre pentru că este una dintre cele mai îndrăgite sărbători ale noastre.

Au venit și acum alături de noi toți cei care au dorit să-și arate bucuria de a serba acest îndrăgit eveniment istoric, moment de răscruce în istoria românilor: unirea Moldovei cu Țara Românească. Hora Unirii s-a auzit pentru prima oară în urmă cu 167 de ani, cântecul Unirii a răsunat din mii de glasuri de moldoveni și munteni, toți „de-o mamă, de-o făptură și de-o seamă”. Unirea Principatelor a netezit calea spre Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.

Reînviem an de an atmosfera de însuflețire din 24 ianuarie 1859, când cele două principate române și-au dat mâna pentru vecie sub sceptrul marelui patriot care a fost Alexandru Ioan Cuza, model de patriotism care ar trebui urmat și în aceste vremuri.

Aici, la Deva, Mica Unire dobândește o încărcătură sufletească mai mare deoarece într-o clădire din oraș a găsit popas de o noapte, în februarie 1866, Domnul Alexandru Ioan Cuza, însoțit de Elena Doamna, în drumul spre exilul impus pentru totdeauna, „departe de pământul pe care nu va avea îngăduința a-l mai vedea vreodată”. Sunt cuvinte amare și emoționante scrise pe placa așezată pe clădirea ce adăpostea Hanul Mare, actuala clădire a Casei Județene de Asigurări de Sănătate Hunedoara. Pe frontispiciul ei, o delegație formată din Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, Lörincz Széll, subprefect, Sorin Marin Demeter, directorul Colegiului Tehnic „Transilvania” Deva, Adrian Cristian Liga, directorul Liceului cu Program Sportiv „Cetate” Deva, Luminița Mariana Benea, directorul Liceului Tehnologic „Grigore Moisil” Deva, Gabriel Louise Tripa, directorul Colegiului Național Pedagogic „Regina Maria” Deva, Corin Mircea Nicula, directorul Camerei de Conturi Hunedoara, Adrian Nicolae David, directorul general al Casei de Asigurări de Sănătate Hunedoara, Ciprian Nicolae Roman, managerul Centrului de Cultură și Artă al Județului Hunedoara, Georgeta Angelica Tomuța, director executiv al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara, Cristian Fodor, directorul Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva, Septimiu Lascău, administrator S.C. Anorom S.R.L. Hunedoara, Ionel Igna, directorul Băncii Comerciale Române, Sucursala Județeană Hunedoara, Gelu Fona, director general, DHS Bike Parts S.R.L., Aurel Bedea, administrator TOP IT HD S.R.L. Deva, profesorii Sorin Vlaic și Răzvan Flocan de la Colegiul Tehnic „Transilvania” Deva, scriitorii Dumitru Dumitrescu, Gelu Dobrescu, Mircea Constantinescu, colonel în rezervă, elevi de la Colegiul Tehnic „Transilvania” Deva care au purtat steaguri tricolore, a depus o jerbă de flori.

Profesorul de istorie Adrian Cristian Liga, directorul Liceului cu Program Sportiv „Cetate” Deva, a ținut o emoționantă alocuțiune prin care a creionat personalitatea Domnului Alexandru Ioan Cuza, importanța reformelor sale pentru dezvoltarea viitoarei Românii, evocând în cuvinte calde popasul acestuia la Deva, în clădirea ce adăpostește azi Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Hunedoara, fostul Han Mare. Oricine trece pe lângă această clădire și se oprește o clipă să citească textul emoționant de pe efigie ar trebui să aibă un gând de profundă recunoștință pentru domnitorul cu adevărat patriot care a fost A. I. Cuza. 

A fost un gest de recunoștință și respect față de Domnul Alexandru Ioan Cuza, cel care a avut aceste memorabile cuvinte despre unirea românilor: „Unirea e singura stare politică ce putea să asigure viitorul nostru și să ne permită a da țării organizarea ce o aștepta de atât de mult timp.”

A urmat un moment plin de emoție, de bucurie și entuziasm: tinerii purtători de drapele tricolore au intrat în curtea bibliotecii unde au fost așteptați de bibliotecari, cititori, tineri și vârstnici, care s-au prins într-o însuflețitoare Horă a Unirii. Acordurile acestui minunat cântec patriotic au răsunat zeci de minute, spre bucuria participanților.

La Sala de Lectură a Bibliotecii Județene și la Secția de Împrumut Carte pentru Copii a avut loc o evocare a evenimentelor petrecute în luna ianuarie 1859 și a marilor personalități care au contribuit la înfăptuirea Unirii Principatelor Române: Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Barbu Catargiu, Dimitrie Bolintineanu, Cezar Bolliac etc. Alături de noi au fost prezenți elevi de la Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva, Colegiul Tehnic „Transilvania” Deva, Liceul Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” Deva și Școala Gimnazială „Andrei Șaguna” Deva.

La finalul prezentării, elevii au fost antrenați să răspundă la un set de întrebări despre evenimentele evocate, răspunsurile corecte fiind recompensate cu premii constând în diplome și cărți oferite de Biblioteca Județeană.

Totodată, a fost organizată o expoziție tematică, biblioteca a scos din rafturile sale documentele și materialele care fac referire la acele zile de sărbătoare, invitând cititorii să le consulte.    

Prin toate aceste momente am dorit să facem cunoscut faptul că Unirea Principatelor Române este un eveniment de răscruce al istoriei românilor și ea trebuie să fie cunoscută de către toți cei care se simt ai acestui pământ și, mai ales, de către tineri. Ori de câte ori auzim „hora noastră cea frățească”, să trimitem un gând de cald omagiu făuritorilor Unirii de la 24 ianuarie 1859 și Domnului Unirii, Alexandru Ioan Cuza, cel care a spus, cu atâta mândrie și dragoste de neam, că „poporul român trăiește de acum înainte propria sa viață: el este român și nimic altceva decât român.”

Ioan Sebastian Bara

Întâlnirea cu Eminescu

De ani buni, ziua de 15 ianuarie, ziua de naștere a lui Mihai Eminescu, Ziua Culturii Naționale, este serbată cu prețuire, respect și neuitare de către Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Colegiul Național „Decebal” Deva, Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva, Colegiul Tehnic „Transilvania” Deva, Liceul cu Program Sportiv „Cetate” Deva, Liceul de Arte „Sigismund Toduță” Deva, Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” Deva, Liceul Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” Deva.

Marele nostru poet, stea călăuzitoare a culturii noastre, a fost omagiat și în acest miez de ianuarie printr-o suită de manifestări culturale.

De Ziua Culturii Naționale, ne-am întâlnit toți cei care îl iubim pe Eminescu și îi păstrăm în minte și în inimi creația la statuia sa din Parcul Municipal „Cetate” din Deva. Ca de obicei, ne-am pregătit așa cum se cuvine, așa cum merită amintirea lui Mihai Eminescu și am oferit momente speciale străbătute de fiorul unic pe care ni-l inspiră, peste veacuri, creația poetului nostru național.

Anul acesta, sărbătorirea lui Eminescu am așezat-o sub genericul Eminescu, voievodul stelar,inspirat din emoționantul poem omonim al poetului Mircea Micu, generic ce sintetizează foarte bine întreaga semnificație a geniului eminescian.  

La manifestare au venit în număr mare tineri și vârstnici, animați de aceeași dragoste față de moștenirea pe care ne-a lăsat-o Eminescu.

Costel Avram, administratorul public al Consiliului Județean Hunedoara, Constantin Fulga, prefectul județului Hunedoara, Lörincz Széll, subprefectul județului Hunedoara, Adrian Cristian Liga, directorul Liceului cu Program Sportiv „Cetate” Deva, Sorin Marin Demeter, directorul Liceului Tehnologic „Transilvania” Deva, au ținut să onoreze așa cum se cuvine, cu respect și prețuire, memoria marelui nostru poet și au împărtășit împreună cu noi toți emoția acestor momente speciale. Suntem recunoscători Consiliului Județean Hunedoara, președintelui Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, și administratorului public al Consiliului Județean Hunedoara, Costel Avram, pentru sprijinul permanent pe care îl acordă instituției noastre, pentru faptul că sunt interesați de activitățile noastre culturale și înțeleg importanța tot mai mare pe care o are biblioteca publică în viața comunității.

La statuia poetului au răsunat versuri din lirica eminesciană și cântece compuse pe versurile lui Eminescu, toate purtând pecetea inconfundabilă a talentului actrițelor Isabela Hașa și Cristina Lazăr, măiestria și frumusețea vocii Marianei Deac și a lui Cristian Fodor, sub genericul „Dorul, cântul și iubirea de țară – esențe ale spiritului eminescian”.

Întâlnirea noastră s-a desfășurat sub semnul dorului de Eminescu, sentiment atât de grăitor exprimat de către poetul Nichita Stănescu atunci când a mărturisit în poezia sa intitulată „Către Eminescu”:

Mihai, dacă-ai şti cât de tare îmi lipseşti
ca şi ochilor, ca şi pietrelor şi curcubeilor.

Da, Eminescu ne lipsește și nouă și de aceea venim aici, la statuia lui, cu cele mai curate sentimente de admirație și neuitare.

Ne despart de cele mai multe ori idei, atitudini, opinii, poate simțim că mergem pe căi diferite, că nu suntem uniți. Un singur nume ne unește, un singur nume ne poate strânge laolaltă iar și iar: este Mihai Eminescu și întreaga lui moștenire. Păstrăm cu pioșenie această moștenire, nu-i uităm versul curat ca apa izvorului, limpede ca un gând înțelept, frumos ca o zână din poveștile noastre. De aceea, întâlnirile noastre de la statuia lui Eminescu trebuie să existe, trebuie să ne întâlnim aici an de an, pe soare sau pe ninsoare, pentru că aici suntem apropiați unii de alții, pentru că doar în apropierea lui simțim că „unul altuia ne sîntem țară” (Ana Blandiana).

În continuare, la Sala de Lectură a bibliotecii, poeți cunoscuți și îndrăgiți, prieteni ai bibliotecii noastre, Delia Alic, Elisabeta Bogățan, Nicolae Crepcia, Daria Dalin, Gelu Dobrescu, Dumitru Dumitrescu, Florin Faur, Isabela Hașa, Nora Hruban, Virgil Iovița, Sorin Micuțiu, Maria Moise, Dorel Neamțu, Dorin Olariu, Elena Petruț, Gheorghe Pop, Maria Sângerean Sibioara, Aurelian Sârbu, Dumitru Tâlvescu, Ioan Vasiu, Tiberiu Vințan, au susținut un recital de poezie și au vorbit despre marele nostru poet național. Moderatorul întâlnirii a fost cunoscuta poetă Paulina Popa.

La Sala „Europa” din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara, s-a desfășurat concursul intitulat  „Eminescu – Muntele fără poteci”, între elevii de la colegiile și liceele din Deva pe subiecte legate de viața și creația marelui nostru poet.

La concurs au luat parte elevi de la colegiile și liceele din Deva: Colegiul Național „Decebal”, Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria”, Colegiul Tehnic „Transilvania”, Liceul cu Program Sportiv „Cetate”, Liceul de Arte „Sigismund Toduță”, Liceul Tehnologic „Grigore Moisil”, Liceul Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu”.

Echipelor de elevi li s-au adresat întrebări legate de viața, opera și receptarea lui Eminescu. Juriul concursului a fost format din: Ioan Sebastian Bara, managerul bibliotecii județene, Luminița Vulcan, șef Serviciul Relații cu publicul, Camelia Mestecănean, bibliotecară, Mihaela Țoța, bibliotecară, și Daniel Oprean, analist programator. După verificarea răspunsurilor, au fost declarate câștigătoare următoarele echipe, aparținând colegiilor/liceelor din Deva:

Locul I: Liceul de Arte „Sigismund Toduță” Deva,

Locul II: Colegiul Național „Decebal” Deva,

Locul III: Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva,

Câștigătorilor li s-au oferit diplome, trofee și cărți din partea bibliotecii județene, iar fiecare elev concurent a primit câte o diplomă de participare și cărți.

De asemenea, în incinta bibliotecii, la Sala de Lectură, a fost organizată o expoziție de carte din opera lui Mihai Eminescu, zecile de volume din patrimoniul bibliotecii fiind o dovadă a aprecierii de care creația lui Eminescu s-a bucurat întotdeauna, indiferent de vremuri.

Ne-a bucurat prezența, pe durata întregului program, a prietenilor dintotdeauna, a scriitorilor – poeți și prozatori, jurnaliști și alți oameni de cultură – care mereu au fost alături de biblioteca noastră pe care au simțit-o și o simt, pe bună dreptate, ca pe a doua lor casă. 

Au fost alături de noi dascălii, profesorii care au știut întotdeauna să sădească în sufletele elevilor dragostea pentru literatura română, pentru creația marilor noștri scriitori, pentru Eminescu în primul rând. Merită întreaga noastră prețuire și recunoștință.

Numărul mare de participanți la acest eveniment evocator al lui Mihai Eminescu ne-a întărit din nou convingerea că Poetul e nemuritor și va rămâne veșnic în inimile românilor de pretutindeni.

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva este bucuroasă că poate oferi, în fiecare miez de ianuarie, de Ziua Culturii Naționale, de ziua poetului nostru național, această întâlnire care nu-și va pierde niciodată atractivitatea pentru că nici Eminescu nu-și pierde, nu are cum să-și piardă actualitatea care de la un an la altul este tot mai pregnantă.

Le mulțumim tuturor că au venit, le mulțumim că ne sunt alături de fiecare dată la emoționanta sărbătorire a lui Mihai Eminescu, la sărbătoarea Zilei Culturii Naționale.

Ioan Sebastian Bara

Bucuria lecturii în prag de Crăciun

Cu câteva zile înainte de marea sărbătoare a Nașterii lui Hristos, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Editura Bookzone din București, a avut bucuria să organizeze un eveniment cultural-spiritual de înaltă ținută.

Prezent din nou la Deva, părintele Constantin Necula, personalitate binecunoscută și îndrăgită, un duhovnic cu har și un intelectual pasionat de carte, împreună cu doamna psiholog dr. Daniela Dumulescu, lector universitar la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, autoare a numeroase studii și cărți „dedicate psihologiei pozitive și sănătății emoționale”, și-au lansat la Sala „Liviu Oros” a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” volumul comun intitulat „Cuvinte care vindecă. Despre regăsirea sensului într-o lume haotică”, apărut în condiții grafice deosebite la Editura Bookzone. 

Moderatorul evenimentului a fost cunoscutul jurnalist Alexandru Gruian, personalitate de marcă a vieții publicistice hunedorene.

Așa cum știm, părintele Necula este foarte apropiat de oameni, de tineri, cu o adresare firească, vorbele sale rostite sau scrise ajung direct la sufletele oamenilor. Aceeași abordare firească o are și  doamna psiholog dr. Daniela Dumulescu, coautoarea volumului, care mânuiește un limbaj accesibil, dublat de o foarte bună cunoaștere a sufletului omenesc. Această calitate a făcut ca cei doi autori să-și armonizeze limbajul, stilul, să creeze o complementaritate perfectă între textele pe care le-au inclus în acest volum.

Ne-am bucurat să fim în compania acestor doi distinși intelectuali, ne-am bucurat că am avut din nou prilejul să ne împodobim sufletele cu daruri pentru minte și inimă. Pentru că această carte este tocmai un astfel de dar, cum atât de bine surprinde acest lucru unul dintre prefațatorii cărții, prof. univ. dr. Adrian-Nicolae Opre, pentru care cartea celor doi distinși autori este un dialog între minte și suflet, o veritabilă călătorie spre desăvârșire.

În această perioadă aflată sub semnul așteptării sărbătorii Crăciunului, o întâlnire cu cei doi autori este un privilegiu pe care îl primim cu sufletul deschis, pregătit să se îmbogățească, să se împărtășească din bogăția de idei pe care o găsim în fiecare pagină. Fiecare cuvânt căruia autorii îi dedică, pe rând, câte un mic eseu, are harul de a desluși sensuri profunde, îndeamnă la meditație și, la finalul lecturii, vom fi mult mai bogați sufletește.

Cele cinci părți în care este structurată cartea – Dezrădăcinarea, Confruntarea, Întoarcerea, Renașterea și Ancorarea – cuprind cuvinte definitorii, concepte legate de trăire, de angrenare în mediul social, de sentimente proprii ființei umane etc. Fiecare astfel de cuvânt este dezvoltat și interpretat într-un mic eseu scris de fiecare autor, alternativ, astfel că fiecare text poartă amprenta duhovnicului și a psihologului.

Putem considera această carte un cadou pe care îl găsim sub bradul împodobit cu dorințele, năzuințele, așteptările și speranțele noastre. Nu întâmplător, întâlnirea noastră a avut loc într-un moment ce a precedat praznicul nașterii Mântuitorului, minunea de la Bethleem a cărei stea ne dă, de peste două milenii, speranță și încredere.

Ce i-a determinat pe cei doi autori să ne ofere acest dar? Ne spun ei înșiși, cu toată deschiderea: „Am scris această carte ca pe un abecedar al apropierii și al discernământului, unde fiecare temă deschide o cale de reflecție și de echilibru. Cuvintele capătă puterea de a susține și de a vindeca, de a construi punți acolo unde discursul obișnuit ridică ziduri.” Ce se mai poate adăuga unor astfel de vorbe lămuritoare? Doar îndemnul de a citi această carte având sufletul plin de bucuria credinței, cu speranță și încredere că nu suntem singuri, că avem întotdeauna sprijin de la Dumnezeu Tatăl și Fiul.

Cei doi autori ne-au oferit o lectură mai mult decât necesară în lămurirea atâtor întrebări, trăiri și contradicții care ne asaltează în fiecare zi, mai ales în vremurile complicate pe care le trăim. Iar faptul că în zilele premergătoare marelui praznic al creștinilor am avut prilejul să ne împărtășim din slovele înțelepte ale celor doi autori este un câștig spiritual inestimabil.

La finalul lansării, părintele Constantin Necula și doamna psiholog dr. Daniela Dumulescu au oferit autografe doritorilor.

Ioan Sebastian Bara

Atelierul lui Moș Crăciun și micii lui artizani

Se apropie sărbătorile, vine Crăciunul, anul se înnoiește. Așteptarea plină de emoție ne cuprinde pe toți, iar pe copii în mod deosebit. Crăciunul înseamnă brad împodobit, înseamnă daruri de la și pentru cei dragi, înseamnă zvon de colinde, miros de cozonac și de bunătăți, înseamnă fulgi de nea care se aștern ușor și acoperă totul cu un alb imaculat. Cel puțin așa erau Crăciunurile de odinioară. Moș Crăciun s-a așezat în sania trasă de reni și a început călătoria spre toți copiii. Biblioteca se pregătește și ea de sărbătoare și le oferă copiilor prilejul de a dărui, de a-și da frâu liber imaginației, de a crea pentru cei dragi obiecte delicate.

Curtea bibliotecii devine, an de an, un atelier pe care l-am conceput în parteneriat cu Colegiul Național „Decebal” din Deva și cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, un spațiu special amenajat în care, pe zeci de standuri, vreme de două zile, elevii claselor pregătitoare și ai claselor I-VII oferă spre vânzare rodul creației lor pline de imaginație și iscusință: ornamente și decorațiuni de Crăciun confecționate din lemn, hârtie, materii textile sau plastice, piatră, sticlă. Pot fi văzuți îngerași delicați, globuri, clopoței, steluțe, oameni de zăpadă, reni, baghete magice, brăduți de diferite forme, mici tablouri, cusături artistice cu motive populare, toate ieșite din mâinile pricepute ale micilor artiști. Încă de la intrarea în curtea bibliotecii, se simte atmosfera de sărbătoare, se aud glasuri și râsete de copii, totul pare a fi un stup de albine harnice și neobosite, gata să ofere celor prezenți un strop de bucurie. Pentru acești copii, dar și pentru noi, așteptarea sărbătorilor pare un vis devenit realitate și bucuria ce pune stăpânire pe toți este nota dominantă a acestor zile de decembrie.

În aceste zile, curtea bibliotecii duce cu gândul la o fermecătoare filă de poveste: pare că se simte prezența lui Moș Crăciun, cel cu plete dalbe, care a venit să aducă „daruri multe la fetițe și băieți” și ne-a bucurat pe noi toți.

Acești mici creatori de frumos dăruiesc, dincolo de exponatele din Atelierul lui Moș Crăciun, momente de tihnă și bună dispoziție, prevestind magia și fascinația Crăciunului.

Vizitatorilor acestei expoziții atractive nu le-a fost deloc ușor să aleagă un cadou anume dintre atâtea câte se află pe standuri, dar nimeni nu a plecat cu mâna goală și a cumpărat cel puțin un mic dar făurit de „meșterii lui Moș Crăciun” ca să-și amintească de această plăcută întâlnire cu micii artizani.  

Toți cei care au vizitat Atelierul lui Moș Crăciun au avut numai cuvinte de laudă pentru strădania micilor meșteri artizani de la Colegiul Național „Decebal”, dar și pentru dascălii care i-au îndrumat. Din nou, talentul și generozitatea copiilor impresionează publicul prin atmosfera sărbătorească, plină de bucurie pe care reușesc să o creeze în aceste zile în care bucuria Crăciunului ne cuprinde pe toți.   

Ioan Sebastian Bara

Dascălul Mihai Petre și o invitație la recitire

La începutul lunii decembrie, Sala de Lectură a Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, a fost martora unui eveniment cultural de înaltă ținută: o întâlnire cu profesorul și scriitorul Mihai Petre care, cu acest prilej, și-a lansat cel mai recent volum, intitulat „Recitiri și rescrieri”, apărut în acest an la Editura NEUMA din Dej.

Mihai Petre este un nume ce nu mai are nevoie de prezentare, este binecunoscut și apreciat în primul rând de către foștii săi elevi din Hunedoara, cărora le-a predat limba și literatura română, la fel de respectat este și de dascălii hunedoreni, precum și, deloc în ultimul rând, de către cei care i-au citit cărțile: „Cretă color”, „Tăieri în alb”, „Interviuri hunedorene”, „Corvin Caffé – pseudoroman cu un oltean de… Hunedoara”, „Birtul parcului”, „Caragiale. Lecturi, relații, perspective”, „Liviu Rebreau. Ion – un roman în cinci lecturi” sau „Gib I. Mihăescu în cinci lunete”. 

De data aceasta, profesorul Mihai Petre propune o recitire a operei ultimilor trei scriitori enumerați mai sus – I. L. Caragiale, Liviu Rebreanu, Gib I. Mihăescu – cărora  li se adaugă cronica lui Grigore Ureche. Selecția a avut în vedere scriitori ce au creat în zorii literaturii române, în epoca clasică și în cea modernă.

Cei care sunt familiarizați cu activitatea editorială a domnului profesor, care i-au citit cărțile dedicate toponimiei hunedorene, cărțile de amintiri din anii de profesorat, interviurile hunedorene, care i-au savurat romanele, cartea dedicată Hunedoarei de altădată sau cărțile ce au în prim-plan mari nume ale literaturii române, toți cei care apreciază tot ceea ce a scris profesorul Mihai Petre au avut bucuria de a descoperi o nouă carte și o nouă abordare a lecturii unor creații semnate de mari prozatori români.   

Autorul a avut în vedere și a supus analizei și recitirii scriitori care au creat în zorii literaturii române, în epoca clasică și în cea modernă. În opinia sa, „recitirea unei cărți se va face cu alți ochi, marcând modificarea perspectivei asupra obiectului”.

Cartea este rodul unei cercetări extrem de riguroase pe care reputatul filolog Mihai Petre o face din multiple unghiuri ce luminează laturi esențiale din moștenirea literară a personalităților literare a căror operă ni se prezintă spre recitire.

Citirea cărții oferă celor interesați, filologi sau nu, satisfacții deosebite, fiind o invitație la lectura unor texte fundamentale din literatura română, iar cartea se dovedește a fi unică prin originalitate, erudiție și rigoare științifică.

Întâlnirea cu profesorul Mihai Petre a fost extrem de plăcută, plină de căldură și comunicare firească autor-cititor în timpul alocat autografelor oferite tuturor celor prezenți la acest important eveniment editorial.

Ioan Sebastian Bara