Cei mai frumoşi
Ochi din lume
Sunt ochii mamei
Care alintă
Obraji de copii
În nopţi albe;
ochii pe care
Ene
Nu poate să-i închidă
Cu praf
Pe gene,
Pentru că sunt
Sensibili
La orice mişcare
Moale,
La orice vis
Urât,
La orice frunte
Fierbinte.
Cele mai frumoase
Braţe din lume
Sunt braţele tatălui
Care adună
Îmbrăţişări mici
De copii însetaţi
De iubire înghesuită
Şi
Nesfârşită;
braţe care
nu obosesc
Când mâinile
Mamei
Dor
De trudă,
De slăbiciune,
De prea multă
Nevoie.
Cele mai frumoase buze
Din lume
Sunt buzele mamei
Care nu se satură
De iubit
Ochi mici,
Obraji pufoşi
Şi mânuţe
Reci
Ascunse la sân
De văzul lumii;
buze care vorbesc
La nesfârşit
Despre anii care trec
Într-o clipă
Prin paşii lor mici,
Cu visuri mari
De prinţese,
Doctoriţe
Şi mame de bebeluşi
Puşi la nani
Pe toate pernele moi
Din casă.
Cel mai frumos zâmbet
Din lume
E zâmbetul tatălui
Care se hrăneşte
Din orice cuvânt
Stâlcit,
Din orice desen
Lipit pe perete,
Din orice pas
Grăbit
Să îmbrăţişeze,
Din orice dovadă
Reală
Că îngerii își lasă
Aripile
În cer
Şi se nasc
Pe pământ
Dintr-o nemaipomenită
Iubire
Şi că toată
Viaţa
Își caută
Şi își construiesc
Aripile
La loc
Fără să uite
Să-şi molipsească
Părinţii
De bucurie,
De rai,
De cea mai sinceră
Iubire.
Cea mai frumoasă
Jertfă
E jertfa mamei.
Ba nu,
E jertfa tatălui.
Ba nu!
E jertfa fiecărui
Părinte
Care învaţă
Să existe
Şi
Dincolo de sine:
Pentru mâinile mici
În jurul gâtului,
Pentru paşii răniţi
Care caută
Săruturi,
Pentru întrebările
Nesfârşite
Despre tot ce există
Pe lume,
Pentru fiecare cuvânt
Nou
Care construieşte
Oameni mari
Din suflete mici
Mult prea devreme,
Pentru visurile lor
Sincere
Care n-au fost rănite
Încă.
Cel mai frumos om
Din lume
Este părintele
Care-şi poartă
Copilul
În braţe
Până e pregătit
Să-şi întindă
Aripile;
omul care trăieşte
Pentru celălalt
Mai mult decât
Pentru sine
Însuşi.
