Balaura si gradina sa mai mult sau mai putin fermecata

E foarte sănătos să mănanci temeinic dimineața! Această afirmatie este arhicunoscută, așa că n-am să-ncerc să argumentez. Deci da, eu dimineața chiar mănânc bine. Unul din felurile mele preferate este „combinata cu avocado”, o chestie care nu numai că mă umple de energie (neapărat pozitivă) pentru o bună perioadă de timp, dar mai aduce si beneficii incomensurabile luminozității si elasticitații tenului.

Dau rețeta, să nu ziceti că bat câmpii. Deci.

1. Se porneste cu castravetele. Se ia un castravete nu excesiv de mare și se dă pe răzătoare cu tot cu coajă, că așa recomandă doctorii. Flendurile obținute se iau in mâna dreaptă (dacă esti dreptaci) și se storc ferm, fără prea multe fasoane, zeama rezultată colectându-se în palma mâinii stângi. Conținutul mâinii drepte îl tuflești într-un bol, cu conținutul mâinii stângi faci fleoșc pe față. Miroase bine, are gust bun, are vitamine, e antioxidant, face bine și pe dinăuntru și pe dinafară, iar cearcănele se supără și bat în retragere. Într-o primă fază tenul ia o ușoară tentă verzuie.
2. Se continuă cu avocado. Se ia una bucată avocado (eu îl prefer pe cel maro, este el ceva mai scump dar în majoritatea cazurilor este  mai copt și are un miros mai lesne). Se scoate miezul cu o lingură, se storcoflește și el și se-aruncă în bolul cu castravetele anterior storcoflit, nu înainte de a reține o feliuță, pe care, da, o întindem bine-bine pe față. Despre cât de sănătos este consumul intern de avocado este superflu să mai povestesc, așa că nici macar nu mai încerc, iar pe exterior…la fel. În această a doua fază culoarea fetei virează inspre un oliv-brun. Cu clare accente pămantii.
3. Bravo, uite-așa, din mersul lucrurilor și fără vreo programare la saloane de fitze, ai realizat o mască cosmetică de mare angajament, pe care eu o numesc simplu, nu fara o discretă mândrie, mască de tip Fiona (la început îi ziceam mască Shrek, dar am ajuns la concluzia ca ar putea stârni confuzii de gen, deci mai bine Fiona), iar micul dejun începe să se configureze. De menționat totuși că aproximativ din acest moment restul ocupantilor casei evită contactul vizual cu tine.
4. De-aici încolo este liber la adăugat în bol cam tot ce mai găsești prin frigider : 1-2 fire ceapă verde, 2-3 frunzulite de rucola, un picuț de telemea/o farâmă de cașcaval ras, o ridiche, un firicel de patrunjel, doo de mărar, niscai petale galbene de papadie, o frunză tocată de mentă, o măslină-o bulină, în fine…cam tot ce-ți pică la mână și-ți place să mesteci.
5. Cheia de boltă a întregului demers este sosul: niste chefir/iaurt/lapte zbătut etc amestecat cu un pic de muștar, o undă vagă de usturoi, o lingură de branză de veci, un pic de sare, un pic de piper… amesteci totul și gataaa, te abții să le întinzi și pe astea pe față, doar le mânânci, și uite cum am făcut si ceea ce nu credeam să fac vreodată: am scris o reteta pe blog! Rezultanta este ceva cu aromă prospătă, ușor de îngurgitat la ore matinale și cu un gust pornind dinspre guacamole înspre tzatziki.
6. În timp ce începi să te înfrupti din bunătătile tocmai comise realizezi căt de eficientă este acțiunea măștii, cum trage ea în toate direcțiile și simți cum ți se ridică toate trăsăturile feței odată cu uscarea ingredientelor (este clar ca acțiunea internă a sănătoșeniilor proaspăt mestecate a și declanșat gândirea pozitivă, chiar cu accente magice pe ici pe colo).
7. Totul se finalizează în momentul în care, dupa ce stomacul toarce mulțumit după o asa gustoșenie, te speli pe față și pielea e catifelină și recunoscătoare (chiar dacă nu ți s-a întamplat un lifting miraculos cu botoxare inclusă), culorile fetei revin la tente mai puțin dramatice, iar lucrurile reintră în normal. Așa că poti să treci la etapa urmatoare a dimineții: finalizarea toaletării și pregătirea pentru ieșitul în lume, în ritm susținut, sau mai lent, după cum te împinge nevoia, entuziasmul pentru o nouă zi de muncă. Sau lipsa acestuia din urmă.

Uneori mi se întâmplă să mai sune câte-un telefon de urgentare, sau câte ceva uitat și brusc amintit să-mi accelereaze brutal ritualul țâsnirii din casă. Preparativele se contopesc sau se încalecă, toate se precipită pe repede-nainte..și mă pomenesc brusc pe undeva pe la jumatatea drumului către birou ducând mana la obraz… dar e bine, Fiona a rămas acasă, nu, participanții la trafic nu m-au văzut arătand ca un indian verde-brun si rău. Întrebarea care ma bantuie de-aici-încolo este nu daca voi comite o iesire cu masca pe figura într-o bună zi, ci când anume.

Experientă de weekend: vreme de vis, cer perfect senin, cald, ciripele, verde viu, aromă dulce-amaruie, bâzâit de tot felul de chestii. In grădina treabă cât cuprinde. Câinii îmi supraveghează responsabil activitatea, se mai latră generic cu alții de pe celălălt deal, se mai bagă în seamă cu rarii trecători, întru descurajarea oricărei intenții de atac. Primavară! Mă simt invăluită de-o stare de zen, o bunăvoință de proporții cosmice îmi dă târcoale. Socializez un pic peste gard, mai schimb o vorbă cu nepoțeii scoși la plimbare despre cum se numără peștii cei rosii, cu bunicile rupte de șale despre nepoței și despre vreme, mă mai salut cu câte o aparținătoare scoasă la plimbare de câine … ce mai, socializare în toată puterea cuvântului. Cum ziceam, când zenul plutește în atmosferă toți ne uitam unii la alții surazători, atâtea zambete solare nici nu-mi mai aduc aminte de când n-am receptat. Și e tot mai cald, mă tot lupt cu niscai jardiniere de lemn putrede, recuperez pămantul din ele, îl sitez, îl transfer în vase noi, e chiar un pic cam prea cald, lucrez din niște pozitii tare contorsionate, conditia mea fizica are și ea limite (trebuie lucrat neaparat la treaba asta)… mai către seară mă retrag scârțâind din toate cele, obo rău dar mulțumită de cum s-au petrecut lucrurile. În casă e racoare. Trag, așa pe inima goală, vreo doua halbe de ceai cu de toate și mă îndrept târșâit înspre baie, întru spălare.

Acolo rămân mută: din mă privește galeș Fiona. Oare de aia-mi tot zâmbea lumea așa binevoitor?

Băăi, da’ chiar nime-nime să nu mă întrebe măi fomeie, da’ de ce esti așa verde la față?! Or fi crezut că-s una dintre cele care în mod natural luminează fosforescent în nopțile cu lună plină?

În tot răul e și-un bine, chiar două: măcar am stabilit ferm un răspuns la intrebarea „când anume?” și nici un copil n-a făcut convulsii!