Dacă ameninţările legate de Nemesis şi Nibiru erau o simplă păcăleală de copii, o nouă ameninţare de data aceasta reală se poate abate asupra sistemului nostru solar. Acest fapt nu înseamnă că Terra va pieri într-o catastrofă de proporţii cosmice, dar o parte din sistemul nostru solar va fi afectat mai mult sau mai puţin.
Ameninţarea vine din partea stelei Gliese 710. Această stea este o obscură pitică portocalie de magnitudinea 10, situată la 63 de ani-lumină distanţă în constelaţia Serpens. Astronomii au început să observe atent această stea în urmă cu un deceniu şi au constatat că în viitorul foarte îndepărtat Gliese 710 ar putea trece la o distanţă de 1,3 ani-lumină de Soare.
Totuşi această distanţă nu este suficient de mare pentru a perturba planetele de pe orbitele lor. Pe de altă parte ar putea cauza nişte perturbări în Norul lui Oort. Acesta este locul unde îşi au sălaşul milioane de comete şi se întinde până la limita atracţiei gravitaţionale a Soarelui. Cercetătorii estimează că cele 2,4 milioane de obiecte din Norul lui Oort pot fi perturbate şi puse pe o traiectorii care să întâlnească Pământul. Riscul ca o cometă să lovească planeta noastră însă creşte cu doar 10%.
Astfel de mişcări şi de întâlniri cosmice au mai avut loc, iar urmările lor se pot vedea prin discontinuităţile din Norul lui Oort. Totuşi nu este cazul să ne alarmăm. Următoarea întâlnire de acest gen este preconizată abia peste 1 milion şi jumătate de ani. Până atunci ne vom bucura de cometele care vin frumos şi regulat prin sistemul nostru solar.
Mult timp oamenii de ştiinţă s-au întrebat cum de cristalele de siliciu, care necesită temperaturi ridicate de formare, au fost găsite în componenţa cometelor, care se nasc în zonele periferice, îngheţate ale sistemelor planetare din jurul stelelor. Se credea că astfel de cristale au fost la început particule necristalizate care au făcut parte din complexul de gaze şi praf din care s-a dezvoltat sistemul solar. O echipă de astronomi a descoperit o posibilă explicaţie pentru unde şi cum aceste cristale s-ar fi format. Ei au folosit Telescopul Spaţial Spitzer pentru a observa evoluţia unei stele tinere asemănătoare Soarelui. Acest studiu oferă noi perspective asupra formării planetelor şi cometelor.
Se crede că viaţa pe Pământ s-a născut dintr-o” supă” fierbinte de elemente chimice. Dar oare un astfel de amestec poate exista şi în jurul altor planete? Un studiu nou provenit de la astronomii NASA împreună cu Telescopul Spaţial Spitzer intuieşte că stelele mai reci decât Soarele pot avea un mix diferit de elemente chimice prebiotice.
Încă odată universul ne întinde o mână simbolică printr-un mic, dar dens obiect ceresc de numai 20 de kilometri diametru. În centrul imaginii spectaculoase surprinsă de Observatorul X-ray Chandra, se găseşte un pulsar tânăr şi puternic, cunoscut sub numele de PSR B1509-58. Pulsarul este o stea neutronică care se învârteşte foarte rapid şi care răspândeşte energie în spaţiul din jurul său, creând structuri complexe şi interesante.
O echipă de astronomi de la Institutul Max Planck de Radio Astronomie au obţinut cea mai clară imagine a stelei duble Theta 1 Orionis C din roiul Orion Trapezium. Această stea este cea mai masivă din apropierea regiunii unde se presupune că s-ar forma stele. Noua imagine separă în mod clar cele două stele masive din tânărul sistem stelar. Observaţiile au o rezoluţie spaţială de aproximativ 2 milisecunde de arc, ceea ce e echivalent mărimii unei maşini pe suprafaţa Lunii.
Imaginea prezintă nebuloasa planetară NGC 2818, care s-a format în urma morţii unei stele care a început să îşi disperseze straturile superioare. Această nebuloasă planetară se găseşte în mijlocul roiului deschis NGC 2818A. Acest roi este un grup recent de stele ţinute împreună de gravitaţie.
Majoritatea stelelor se nasc în roiuri de stele şi avem multe dovezi că şi Soarele nostru a luat naştere în acest fel. Materialul de bază al sistemului solar a fost îmbogăţit de resturile unei supernove care a explodat la o distanţă mai mică de 5 ani-lumină. În prezent, astfel de stele masive există doar la peste 300 de ani-lumină de Soare. Totuşi în trecut e posibil să fi avut astfel de stele în preajma sistemului solar. Dar oare unde se găsesc vecinii Soarelui din roiul iniţial?
Astronomii au găsit cele mai slab strălucitoare stele pitice maro de până acum. Aceste obiecte sunt practic nişte mingi de gaz care produc lumină, dar nu o produc prin fuziune nucleară. Noile pitice descoperite şi probabil gemene şi strălucesc de un milion de ori mai slab decât Soarele nostru.
Folosind observaţiile făcute cu ESO VLT, astronomii au reuşit pentru prima dată să reconstruiască modelul unei stele de tipul soarelui aflată la 150 de ani lumină. Steaua a fost poreclită Speedy Mic datorită vitezei mari de rotaţii. Studiul acestei stele tinere va ajuta oamenii de ştiinţă să înţeleagă mai bine prima etapa a vietii Soarelui nostru.
Explozia, care a durat patru ore, a fost de sute de ori mai puternică decât o explozie solară de proporţii mari. Echipa de cercetători susţine că elementul surpriză este locaţia exploziei. Contrar celor ce se întâmplă pe Soare, locul în care a fost observată explozia nu corespunde cu petele detectate.
Astroclick 