abcdefg
ordinea
Asa ar trebui sa fie inceputul sau poate ca intr adevar asa si este el, insa cand ne dam seama ca a existat un inceput, l am lasat cu mult in urma. Acum, deja, noi suntem, si suntem undeva. Insa unde anume? Asta nu o mai putem spune exact. Aiurea…Nu stim incotro ne indreptam, desi ne aducem aminte de un scop pe care il aveam la un moment dat, la inceputuri, dar cu care nu stim ce s a intamplat, un divort probabil, si intre timp incercam sa gasim un altul – bun si asta, daca nu, mai vedem noi, mai tarziu, adica …cand? cand? cand mai tarziu? atunci cand am ajuns la final? atunci cand se termina totul? cand nu mai putem sa o luam de la inceput? Candva poate ca ne dam seama cat de bun era si haosul pe care-l aveam atunci cand cautam ordinea…
Cred ca vrem nemurirea, ne bantuie, ne obsedeaza, acum cand avem o memoria atat de incarcata si inutila. Nu stiu…
labirint, centaurul, monstri, zeii si eroii
dfsglfgbbygtfewgb (am apasat aiurea pe tastatura)
probabil ca trebuie sa mai invatam
Armin 
io cred ca problema e tocmai ca o tot luam de la inceput, repetandu-ne in aceleasi si acelesi cercuri:)) alfel, de ce ni s-ar parea utila ideea (falsa) de final?
cercul e o imagine care ne atrage, ne ofera multe explicatii, e chiar facila. mai mult, e imaginea nemuririi, de asta cred ca este si folosita asa de des. mai viclene sunt cuvintele, in ele te poti incurca, te ametesc, au istorie, sunt muritoare…