23/01/2026 – LILIANA POPA Senat * Județul Maramureș: Comuna Moisei din județul Maramureș găzduiește, în perioada 22–25 ianuarie, cea de-a III-a ediție a Forumului Comisiilor Parlamentare Juridice – „Statul de drept ca fundament al integrării europene și al protecției drepturilor fundamentale”, eveniment de diplomație parlamentară organizat sub egida Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și...

OBIECTIVITATE, CURAJ ȘI INDEPENDENȚĂ, CULTURĂ ȘI IDENTITATE NAȚIONALĂ

OBIECTIVITATE

CURAJ ȘI INDEPENDENȚĂ
CULTURĂ ȘI IDENTITATE NAȚIONALĂ
Promovăm cultura, adevărul istoric, valorile morale și sociale. Stimulăm tinerii să participe la activitățile noastre .
OFICIAL
LA ÎNCEPUT DE RĂZBOI MONDIAL, VENIM SĂ FACEM PACE! După lupte seculare care au început în septembrie 2025, SOCIETATEA PENTRU JURNALISM “APUSENII” (SJA) este activă: SJA are personalitate juridică și din ianuarie 2026 este înscrisă în Registrul Special al Asociațiilor și Fundațiilor. Mulțumim d-nei avocat Turean Mureșan Iulia – TMI&LAW, tuturor colaboratorilor și cititorilor noștri, sprijinul Dvs a fost important. Pentru luna iulie a acestui an, dacă guvernul nu triplează din nou prețul la bere și mititei, preconizăm o întâlnire de team-building în Capitala Marii Uniri, Alba Iulia.
URMEAZĂ, DE-ACUM, CE ESTE MAI SIMPLU: MUNCIM ÎMPREUNĂ PENTRU ROMÂNIA ȘI LIBERTĂȚILE SALE.
Dacă vrei să ne sprijini, poți direcționa 3,5% din impozitul tău pe venit către Societatea pentru Jurnalism Apusenii. Fără niciun cost pentru tine. 3,5% din impozitul pe venit este o sumă deja reținută de stat. Dacă nu o direcționezi, ea rămâne integral la bugetul public.
Societatea pentru Jurnalism Apusenii susține jurnalismul independent și cultural, cu accent pe realitățile sociale, patrimoniul și comunitățile din zona Apusenilor. Prin proiectele noastre, contribuim la informare corectă, memorie culturală și responsabilitate civică.
Cum poți sprijini activitatea noastră? Completezi FORMULARUL 230 (durează aproximativ 2 minute)
Descarcă formularul aici
MESAJ DE ÎNTÂMPINARE
Decanul presei românești, publicistul Ion Cristoiu, ne-a declarat referitor la lansarea SJA: „Să vă văd la lucru, vă voi sprijini. Presa românească are o problemă de breaslă, prin dezbinare și prin inactivitatea unor organizații media. Am mari speranțe că veți reuși să contribuiți la o schimbare în acest domeniu.”
ION CRISTOIU – PUBLICIST
Într-o Românie derutată, care pare că și-a pierdut busola, în Carpații Apuseni apare o rază de speranță care are dorința de a trezi mințile închistate, de a înmuia inimile împietrite și de a descătușa energia latentă și blazată a românilor ardeleni, și nu numai; este vorba despre Societatea pentru Jurnalism “APUSENII”, care are că motto vechiul proverb latin AD ASTRA PER ASPERA și care își propune să promoveze cu obiectivitate, curaj și independență, cultura și identitatea națională.
I-am cunoscut și îi admir pe promotorii acestei mărețe inițiative și anume pe scriitorii și literații LAURIAN STĂNCHESCU, MAGDA MUNTEAN și ceilalți publiciști. Sunt convins că prin strădania lor și a întregului colectiv de conducere al Asociației pentru Jurnalism “APUSENII” vor radia în zonele adiacente Munților Apuseni, dar și în țară și în străinătate, acel imbold care să trezească, să însuflețească și să-i mobilizeze pe români spre realizarea dezideratelor cu adevărat naționale, în spiritul tradițiilor de luptă și de libertate ale înaintașilor noștri.
Doresc mult succes membrilor nou înființatei Asociații, promit să le fiu alături în nobila lor misiune și că voi pune umărul la promovarea și realizarea obiectivelor asumate.
Cu aleasă considerație,
GL.BG.(RTR) VASILE BÂREA, VICEPREȘEDINTE AL SOCIETĂȚII CULTURAL-PATRIOTICE “AVRAM IANCU” DIN ROMÂNIA.
Martirii ardeleni sunt repere validate prin vremuri si istorii, să-i avem în inimă spre cinste și neuitare jertfelnică. Vă am pe toti în inima mea la această Societate de Jurnalism. Să fim sănătoși, cu Dumnezeu în inimă.
PROFESOR UNIVERSITAR DOCTOR TUDOREL BUTOI SEVERIN

Din Apuseni se ridică o nouă voce a adevărului.
„Cuvântul Națiunii” salută cu bucurie și respect inițiativa Societății pentru Jurnalism „Apusenii”, care se ridică asemenea unei raze de lumină din inima munților, aducând speranță și demnitate în spațiul public românesc.
Privim cu încredere la deschiderea către o viitoare colaborare, menită să întărească unitatea și responsabilitatea jurnalistică, să dea glas adevărului și să păstreze vie memoria culturală românească, astfel încât să putem înălța valorile naționale în fața provocărilor timpului.
În numele redacției „Cuvântul Națiunii”, mulțumesc Societății pentru Jurnalism „Apusenii” pentru deschiderea către colaborare. Împreună, prin cuvânt și faptă, avem un drum comun spre lumină, demnitate și solidaritate națională, pentru păstrarea credinței, tradițiilor și identității Neamului Românesc!
COL. (R) ING. GHEORGHE VOINEA, JURNALIST U.Z.P.R., DIRECTOR/REDACTOR-ȘEF „CUVÂNTUL NAȚIUNII”
În Jurnalul video din 28 decembrie 2025, d-nul Ion Cristoiu, decanul presei românești, citește mesajul nostru trimis cu ocazia lansării site-ului asociației noastre, urându-ne „un drum bun!”. Mulțumim pentru mesajul său de încurajare.
ION CRISTOIU – PUBLICIST
PE SCURT
15 IANUARIE - ZIUA CULTURII NAȚIONALE



Încă mai avem bătrâni care în simplitatea lor ne dau lecții de istorie și de patriotism. Ei fac focul în vetre, își pun la poartă tricolorul și în nopțile lungi de iarnă, compun versuri. Merg la biserica din sat și recită poezii ca să le amintească celor ce au uitat că se apropie ziua în care, cu mai bine de un secol în urmă, s-a născut simbolul culturii naționale.
Mătușa Salvina, a scris pentru Eminescu așa cum ar scrie o rugăciune: cu sfială și smerenie, cu dragoste și recunoștință.
ARTICOLE RECENTE
ȘCOALA, FETELE MELE ȘI „ÎNȚELEPCIUNEA”
ONESTITATEA CA OBLIGAȚIE PROFESIONALĂ
ZIUA SCRISULUI DE MÂNĂ
Scrisoare fiicei mele nenăscute
J’ACCUSE
GROENLANDA, TEMA ZILEI
ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ
NOUTĂȚI LEGISLATIVE
CRONICA ZILEI
22/01/2026 / LILIANA POPA Președinție – Guvern – Ministere ora 11:45 – declaraţii de presă susţinute de primarul Sectorului 2, Rareş Hopincă, managerul spitalului, Adrian Marinescu, iniţiatorul proiectului „Spitale Publice din Bani Privaţi”, Codin Maticiuc, şi preşedinta Fundaţiei Super, Augusta Dragic Imagine: AP Photo – Apărare – Partide – Culte, Biserică ora 17:00 – Catedrala...
ȘTIRI PE SCURT
22/01/2026 – REDACȚIA Dezbaterile care au dus la această decizie, s-au concentrat pe legalitatea ratificării fără aprobarea tuturor parlamentelor naționale, impactul asupra agriculturii europene și necesitatea unor garanții suplimentare. În timpul dezbaterilor și al votului, mii de fermieri – printre care și români – au protestat în Strasbourg împotriva acordului. Cancelarul german Friedrich Merz, a...
ACTUALIZARE LEGEA 192/2006
01/2026 – SJA LEGEA MEDIERII – modificări care vor intra în vigoare de la 1 februarie 2026. Noile modificări aduse Legii 192/2006, se axează pe justiția reparatorie, stabilind medierea ca metodă principală de rezolvare a conflictelor, pe cale amiabilă, cu scopul de a degreva tribunalele de volumul excesiv de cauze. Se urmărește practic, simplificarea procedurilor...
PREGĂTIREA POPULAȚIEI PENTRU APĂRARE
01/2026 – SJA Legea 5/2026 privind modificarea și completarea Legii nr.446/2006, a fost publicată în Monitorul oficial la data de 9 ianuarie anul curent. Aceasta stabilește acum, în primul rând, că cetățenii încorporabili, rezerviștii voluntari și rezerviștii au obligația de a se prezenta la locul, data și ora prevăzute în ordinul de chemare. De asemenea...
SAF-T – DECLARAȚIA INFORMATIVĂ D406
01/2026 – SJA SAF-T (acronimul vine de la Standard Audit File for Tax) este un standard internațional dezvoltat în vederea facilitării transmiterii informațiilor contabile, fiscale și de gestiune de către contribuabili către organul fiscal. Acest sistem a fost introdus în țara noastră de către ANAF în anul 2022 doar la nivelul anumitor companii dar începând...














EVENIMENTE
„CEI CU INIMA ROMÂNĂ” LA MUZEUL NAȚIONAL AL SATULUI
01/2026 / LILIANA POPA Cenaclul „Poeții Cetății” la întâlnirea „Cei cu inima română” la Muzeul National al Satului “Dimitrie Gusti” Ziua de duminică, 25 ianuarie 2026 a fost o copleșitoare mărturie pentru scriitorii prezenți în sala “Victor Ion Popa” a muzeului ce păstrează viu spiritul neamului românesc, deschis în fiecare zi de la înființarea sa, […]
Citește mai mult„BUKOWSKI BY NIGHT”
01/2026 – DORIN CROITOR “Bukowski by Night” sau despre etilismul elitist și marea metaforă Să-l aduci pe scena unui teatru pe Bukowski este ca și cum ai vrea să faci bibliotecă școlară dintr-o cârciumă insalubră. Asta implică un risc enorm, și poate da viață, ori un spectacol genial, ori un eșec răsunător. Depinde ce cărți aduci, […]
Citește mai multLA MORMÂNTUL LUI KOYUN BABA
01/2026 – LILIANA POPA Recenta nuvelă a Nicoletei Vișan “La mormântul lui Koyun Baba” este o povestire inspirată dintr-o legendă, din legenda lui Koyun Baba, un personaj legendar din Babadag.În nuvela “La mormântul lui Koyun Baba”, autoarea își exprimă în mod indirect gândurile, ideile, sentimentele dar găsește și soluții prin intermediul personajelor și acțiunii. Acțiunea […]
Citește mai mult”COMEDIA ERORILOR” de William Shakespeare
12/2025 – LILIANA POPA La Teatrul Nottara TEATRUL rămîne un sanctuar ! Comedia shakespeariană, a cărei premieră a avut loc pe 25 septembrie 2025 la Teatrul Nottara, pusă în scenă de către Sânziana Stoican într-o manieră ușor modernistă rămâne totuși o montare clasică.Antifolus din Efes dar și Antifolus din Siracuza interpretați de actorul Adrian Nicolae […]
Citește mai multDIALOGURI
PARTENERI
CULTURĂ
POEZIE

ROMÂNIE DE DOR
01/12/2025 -CLAUDIA ROGOJAN Lasă versul şoptească-ne cum Dorul ne adună-mpreună de mână, în dorul de tine,Să pot a te ține, departe de sunt, în munci cu mândrie și-n umblet, în suflet la mine,Lasă-mi gândul de ieri mai aproape de plai, plutind în priviri de visări… și-n...
Citește mai multȘCHIOP
11/2025 / CLAUDIA ROGOJAN Pasiunea și făcutul, Tu-l dai mâinii mele șchioapeȘchioapătă umanitatea când Credința ni-i departe Șchioapătă și pasul care, vrând să urce-ncet… coboară,Ochi ce năzuiesc doar Cerul, vise-n infinit măsoară În trufie stă prigoana și așteaptă doar un semn,Scărpinându-se alene la piciorul său de lemn Eh!… Mândria groapă-și...
Citește mai multPROZĂ

IUBIREA CA LECȚIE DE VIAȚĂ
01/2026 – MONICA ANDREEA VASILIU Când vrei să iubești și speri ca totul să fie bine între tine și persoana iubită, faci eforturi mari să-i faci “pe plac” în tot și în toate. Dar tu nu te întrebi “de ce” oare trebuie...
Citește mai multDESPRE NOAPTEA DE CRĂCIUN
01/ 2026 ANNA RĂGĂLIE, CĂTĂ, LEVI & MARC În noaptea tăcută de Crăciun, lumea se oprește pentru o clipă. Luminile strălucesc în întuneric, lumânările pâlpâie ușor și o pace profundă pare să se instaleze. Este noaptea în care Dumnezeu se apropie...
Citește mai multREPORTAJE
APUSENI: TRAFIC CU OASE DE URS
01/2026 -SJA Pe site-urile de vânzări, un craniu de Urs al Cavernelor (cu lungimi pornind de la 40 cm) era oferit cu preţuri cuprinse de până la 6-7000 dolari, fără cheltuieli de transport şi chiar reproducerile sunt extrem de scumpe. De asemenea, un schelet cu înălţimea de cca 2,5 metri era ofertat cu...
Citește mai multLA HADÂMBU
11/2025 – ANCA MUȘAT Când am sărit în Buburuza mea, nu am știut precis ce mesaj să las în urmă, pe scrinul din sufragerie: ar fi putut fi ceva de genul „plecată fără adresă”– la urma urmei în pandemie știi când pleci, dar nu știi când revii. Au fost unii care au trimis ilustrate din Italia după ce lăsaseră bilete mamelor...
Citește mai multCARTE

STRĂINI LA AMURG
01/2026 – REDACȚIA La întâlnirea a doi publiciști dedicați a fost mai întâi cartea, apoi restu’ lumii: volumul ,,Străini la amurg” este o colecție aleasă de poezie...
Citește mai multALEXANDER HAUSVATER – INTERLUDIC
11/2025 – LILIANA POPA Alexander Hausvater, “homo redivivus , ludicus și philosophicus” reinterpretează nouă dintre adaptările proprii, realizate după textele lui Gozxi, Zweig, Lorca, Asch, O’Neill, Frisch...
Citește mai multPROIECTE
PROIECTUL “CLUBUL COPIILOR”
12/2025 – SJA
Timp de doi ani, la Constanța a fost derulat un proiect prin care mai mulți copii având vârste cuprinse între 13-17 ani, au fost inițiați în munca de jurnalism, cu tot ceea ce implică aceasta: analiză, documentare, surse de informație, imagine, redactare, editare, muncă de echipă, publicare.

ZICERI ȘI PREZICERI
INTERVIURI

Diana Iovanovici- Șoșoacă, parlamentar: „România e felicitată pentru a fi cea mai liberă țară în UE datorită luptei românilor și datorită luptei cel puțin a unui parlamentar, în persoana mea.”
Ion Cristoiu, jurnalist: ”Eu am cunoscut mulți oameni normali care au devenit oameni politici!”
Raluca Turcan, parlamentar: „De-asta râdeam acum, că efectiv am uitat câți ani am. Am 32, într-adevăr.”
Raluca Turcan, parlamentar: „Urmează în perioada viitoare să se pensioneze cca 1.8 milioane decreței în plus, fiindcă a fost boom-ul economic.” Citește mai departe (…)
DIALOG CU SORIN ALEXANDRU
01/2026 – SJA SORIN ALEXANDRU, OM DE AFACERI: “PRESA MAINSTREAM? ORICE MITING ÎI PANICHEAZĂ PENTRU CĂ POATE FI “VALUL” CARE ÎI SPULBERĂ. SUNT PUȚINI, SUNT SLABI ȘI LE E FRICĂ…” SJA: Mergi la vot, te exprimi în favoarea cuiva, pe urmă vine CCR și-ți anulează votul invocând basme...
Citește mai multCOLABORATORI
SJA colaborează cu un cerc de sprijin pentru jurnalismul independent, publiciști, voluntari, activiști.
NOI ȘI LIBERTATEA DE EXPRESIE



Partajează asta:
- Dă clic pentru a partaja pe Facebook(Se deschide într-o fereastră nouă) Facebook
- Dă clic pentru a partaja pe Pinterest(Se deschide într-o fereastră nouă) Pinterest
- Dă clic pentru a partaja pe X(Se deschide într-o fereastră nouă) X
- Dă clic pentru a trimite o legătură prin email unui prieten(Se deschide într-o fereastră nouă) Email
- Dă clic pentru a partaja pe LinkedIn(Se deschide într-o fereastră nouă) LinkedIn
- Dă clic pentru partajare pe WhatsApp(Se deschide într-o fereastră nouă) WhatsApp
- Dă clic pentru partajare pe Telegram(Se deschide într-o fereastră nouă) Telegram





























