| CARVIEW |
Andrei Păunescu •iubire•cuvinte•muzică•imagini
•
•
Filmele cu Nicu Ceauşescu în închisoare vi le vom oferi când vom găsi un partener TV potrivit
În septembrie 2011, am apărut la Antena 3, în emisiunea „Sinteza zilei”, şi am anunţat, împreună cu Mihai Gâdea, că vom oferi publicului imagini extraordinare, filmate de mine în 1991, cu Nicu Ceauşescu şi alţi lideri comunişti, în închisoarea Jilava, dialogând cu Adrian Păunescu. Din motive de afinităţi personale şi de antecedente familiale (colaborarea frumoasă a lui Adrian Păunescu şi a mea cu Antenele şi Jurnalul Naţional în trecut şi prezent), postul TV Antena 3 a avut şi ar fi avut în continuare prioritate în preluarea acelor documente excepţionale de epocă, în nişte zile în care mai multe posturi importante (româneşti şi străine) doreau, licitând cu frenezie, să intre în posesia orelor de înregistrări unicat. Nu am ales variantele cele mai profitabile financiar şi nu îmi pare rău. Au apărut, din păcate, ceva probleme contractuale şi proiectul nu s-a finalizat. De atunci, în foarte multe ocazii, am fost întrebat ce s-a întâmplat de nu au mai apărut emisiunile anunţate şi nu am răspuns, din respect faţă de cei cu care stabilisem să ducem la capăt documentarul, în 2011. Consider că un an a fost un termen rezonabil în care am aşteptat rezolvarea chestiunilor formale cu Antena 3 şi nu am oferit filmările altei televiziuni. Anunţ pe această cale că, regretând impasul creat cu Antena 3, dar având dorinţa de a nu priva telespectatorii de un drept pe care li l-am anunţat public şi obligaţia de a nu lăsa îngropată o comoară a istoriei noastre recente, redeschid discuţia cu cei interesaţi să difuzeze acel ciclu de înregistrări inedite cu Nicu Ceauşescu şi cu alţi importanţi lideri ai Partidului Comunist Român, pe care i-am filmat în detenţie în primii ani după 1989.
2012
Andrei Păunescu, Totuşi, live
Cantari Trupa Totusi 2012 august
Andrei Paunescu (gtr, voce), Ionel Tanase (tobe, voce), Vlady Sateanu (bass), Jelena Milovanovic (voce)
• Folk You 2012, Vama veche, 2 august 2012, postata pe Radio România 3 Net Florian Pittis
https://www.radio3net.ro/dbvideos/categorie/77
Artist neînţeles (Sa faci pe prostul), min 1
Iobag la patron, iobag la stat, min 4
Te văd, min 9
Simplă scrisoare de dragoste, min 13
În aşteptarea zorilor de zi, min 18
Cântec pentru Oltenia (parţial), min 22
Suntem aroganţi, min 23.40
Amor cubist, min 28, final
• Mangalia TV, 1 august 2012, Târgul de Carte pe nisip
https://www.mangalia.tv/?videos=seara-de-folk-cu-andrei-paunescu
Andrei Paunescu (gtr, voce), Jelena Milovanovic (voce), Ionel Tanase (tobe, voce)
(fragmente de piese, amintiri, dialog)
Treceti batalioane
Şapte mări şi şapte ţări
Vinul viei condamnate
Ţara lui Impozit Vodă
Pământul deocamdată
Copaci fără pădure
Amor cubist
Totuşi iubirea
Capul de la Torda
Colindul Ardealului
Te văd
Simplă scrisoare de dragoste
Să fim alături.
2011
.
.
•
Ascultă-mă marţea la 22: www.bucurestifm.ro sau 98,3 FM. Citeşte-mi textele în Jurnalul de Duminică
Vă aştept la o nouă întâlnire de muzică, poezie şi dialog
Lansarea cărţilor: 7 octombrie 2012 La Club MoJo Bucureşti, str. Gabroveni nr 14, ora 18
Va fi o duminică frumoasă, cu poezie, muzică şi dialog la care vă aştept, cu mare drag.
Faceți căutări pe acest blog
În atenţia organizatorilor de spectacole
SERVICII PROFESIONALE DE RECUPERARE DE DATE
Dermatologie: extraordinara metodă Kozak
Oferim pisică şi căutăm impresar, dar nu la schimb
• Caut stăpân pentru pisica regretatei mele mame şi a regretatei mele surori. Pisica este matură, neagră, afectuoasă, se numeşte Zuzu şi are şi un CV de excepţie, din moment ce a fost animalul de casă al unei mari poete, Constanţa Buzea, şi al unei artiste, Ioana Profirescu. • Dacă tot veni vorba de anunţuri, Andrei Păunescu şi trupa Totuşi s-au cam săturat să le tot facă pe toate, de la muzică, text şi până la organizare, astfel încât căutăm impresar sau organizator de spectacole. Programul nostru cuprinde un spectacol deschis de rock, folk şi dialog.
Concerte Andrei Păunescu + Totuşi
• 8 mai 2011, Bucureşti, MoJo Club, ora 18.30, Andrei Păunescu la Pariu pe prietenie, cu Mihai Napu, Walter Ghicolescu, Clara Mărgineanu, Rapso3, Sorin Teodoriu, Amelia Stănescu
• 9 mai 2011, cu Mihai Napu (inaugurarea "Pădurii îndrăgostiţilor"), parcul Izvor, Bucureşti, ora 13
• 20 mai 2011, Brăila, cu Mihai Napu şi Vanghele Gogu, Colegiul Tehnic D. Neniţescu, zilele liceului. Emoţionant.
• 21 mai 2011, Brăila, cu Mihai Napu şi vanghele Gogu, Grădina Mare, ora 18.30. Frumos!
• 21 mai 2011, Brăila, cu Mihai Napu şi Vanghele Gogu, Club Toate pânzele sus, ora 21. Extraordinar!
• 28 mai 2011, Băneşti, Prahova,cu Socaciu, Alifantis,Baniciu,Catalin Stepa,Daniel Iancu si Napu
• 29 mai 2011, Vaslui,Sala Sporturilor,ora 18, cu Totusi (Andrei,Napu,Tase), Socaciu, Ion Chiriac.
• 31 mai 2011, Cluj, cu Totuşi (Napu,Tase), Mircea Vintilă, Emeric Imre, Magda Puskas, Vali Moldovan, Tavi Bud, Vasile Mardare,Fl.Sasarman,Adi Bezna,Adi Sarmasan,Ioan Onişor, Ionuţ Mangu... Piaţa Unirii, ora 18, detalii pe net la Zilele Clujului, ziua de folk
https://www.clujlife.com/20
• 4 iunie 2011, Sălişte, Sibiu, ora 17, Zilele Săliştei, cu Victor Socaciu, George Nicolescu,Emeric Imre, Magda Puskas, Vali Moldovan,Tavi Bud,Radu Pietreanu,Catalin Stepa
• 5 iunie 2011,Club MoJo, Pariu pe prietenie,cu Doru Stanculescu,Zoia Alecu,Maria Gheorghiu,Mihai Napu,Tase,Sorin Teodoriu,Stefan Tivodar,Clara Margineanu
• 10 iunie 2011,Bucureşti,Primaria Sector 2,cu Mihai Napu, Adam Erzsebet,Hajdu Gyozo,Ferenc Baranyi,Eugen Simion,Eusebiu Ştefănescu
Miss Diaspora 2011
Concerte, evenimente Andrei Păunescu, Totuşi şi prietenii
- 19 iulie 2011 la Craiova, Flacără vie – Adrian Păunescu, un concert cu: Victor Socaciu, Mircea Vintilă&Brambura, Vasile Şeicaru, Zoia Alecu, Emeric Set, Maria Gheorghiu, Cristian Buică, Mădălina Amon, Gogu Vanghele, George Nicolescu, Grupul Riff, Magda Puskas şi Vali Moldovan, Clubul Generaţia Folk, Mihai Napu, Andrei Păunescu şi Totuşi.
- 20 iulie 2011, Bucureşti, Arenele Romane, Premiile Naţionale Flacăra lui Adrian Păunescu.
- 24 iulie 2011, Totuşi la Vama Veche, Folk You 2011.
- 31 iulie 2011 Năvodari, Totuşi la Zilele oraşului
- 9-15 august 2011, Festivalul Callatis 2011, Roma, cu mai multe cântări în mai multe locaţii
Desigur, nu uitaţi, în fiecare marţi la ora 22, la Radio Bucureşti 98,3 FM sau pe www.bucurestifm.ro, emisiunea mea Noi între noi!
Abonaţi-vă la Flacăra lui Adrian Păunescu la Poştă. 8 lei lunar şi nu mai depindeţi de tarabe!
Va multumesc ca va mai pasa si va voi intoarce grija!
•
Comunicat din partea familiei şi a instituţiilor familiei Păunescu despre CENACLUL FLACĂRA
Sâmbătă 15 ian, ora 14, Andrei pe Antena 2 •Cântare Andrei+Totuşi în Club MoJo,duminică 16 ian 2011
Antena 2, pe15 ianuarie 2011 la ora 14 • Club MoJo, 16 ianuarie 2011 ora 18.30
Dacă aveţi comentarii la texte mai vechi, postaţi la cel mai recent
Concerte Andrei Păunescu în martie 2011
6 martie 2011 - Roma, Italia - OK (4300 oameni!)
10 martie 2011 - El Primer Comandante Bucureşti, cu Totuşi - seară frumoasă cu public puţin (20 oameni, dar foarte buni!)
26 martie 2011 - Gyuri's Pub Bucureşti, cu Totuşi (100 de persoane, tare seara si noaptea!)
Andrei Păunescu • 2010
NOI ÎNTRE NOI, Radio Bucureşti FM, 98,3, o emisiune de Andrei Păunescu
Marţea, dela 22.00 la 24.00, în Clubul Bucureşti FM !
Tase Drums School
Vreţi să învăţaţi tobe, dela Rock la Blues şi Pop? Căutaţi-l pe Tase! Sunaţi la 0722832627 şi, dacă natura v-a dat ceva înzestrare, o să fie mult mai uşor decât credeţi.
Vă aştept la Universitatea Spiru Haret
Concertul Andrei + Trupa Totuşi din 23 martie 2010. Rock şi Folk pentru noi şi voi
https://www.radio3net.ro/dbvideos/categorie/48
O nouă seară tare în Club Crossroads pe 4 mai!
Pe 3 mai a fost ziua mea. Cel mai frumos cadou a fost ca ati venit la concert
Andrei Păunescu + Trupa Totuşi, concert în Club Mojo (fost Backstage) 23 martie 2010, ora 20.30
O seară de rock, folk şi nu numai
Anti drog convins!
poze din 1 iunie 2009
Cântare la munte pe 29 mai 2010
Am fost în Munţii Piatra Craiului pentru poze şi muzică folk!
Arhivă blog
- aprilie 2015 (1)
- mai 2014 (1)
- ianuarie 2014 (4)
- decembrie 2013 (5)
- noiembrie 2013 (23)
- iulie 2013 (2)
- mai 2013 (1)
- aprilie 2013 (9)
- martie 2013 (2)
- februarie 2013 (9)
- decembrie 2012 (10)
- noiembrie 2012 (1)
- octombrie 2012 (4)
- septembrie 2012 (10)
- august 2012 (12)
- iulie 2012 (10)
- iunie 2012 (9)
- mai 2012 (10)
- aprilie 2012 (6)
- martie 2012 (9)
- februarie 2012 (6)
- ianuarie 2012 (24)
- noiembrie 2011 (3)
- octombrie 2011 (1)
- septembrie 2011 (1)
- august 2011 (1)
- iulie 2011 (3)
- iunie 2011 (1)
- mai 2011 (1)
- aprilie 2011 (5)
- martie 2011 (7)
- februarie 2011 (12)
- ianuarie 2011 (18)
- decembrie 2010 (4)
- noiembrie 2010 (6)
- octombrie 2010 (29)
- septembrie 2010 (6)
- august 2010 (3)
- iulie 2010 (5)
- iunie 2010 (7)
- mai 2010 (7)
- aprilie 2010 (6)
- martie 2010 (13)
- februarie 2010 (8)
- ianuarie 2010 (11)
- decembrie 2009 (9)
- noiembrie 2009 (7)
- octombrie 2009 (3)
- septembrie 2009 (6)
- august 2009 (8)
- iulie 2009 (3)
- iunie 2009 (4)
- mai 2009 (6)
- aprilie 2009 (3)
- martie 2009 (8)
- februarie 2009 (3)
- ianuarie 2009 (5)
- decembrie 2008 (4)
- noiembrie 2008 (1)
- octombrie 2008 (13)
- septembrie 2008 (3)
- august 2008 (4)
- iulie 2008 (4)
- iunie 2008 (11)
- mai 2008 (12)
- aprilie 2008 (12)
- martie 2008 (26)
- februarie 2008 (22)
- ianuarie 2008 (34)
- decembrie 2007 (4)
- noiembrie 2007 (1)
Etichete
- 1 Decembrie (1)
- 10 (1)
- 11 septembrie 2001 (1)
- 1941 (1)
- 1989 (1)
- 2008 (2)
- 2009 (2)
- 22 decembrie (1)
- 24 (1)
- 29 martie (1)
- 3 mai (2)
- 40 (1)
- 40 ani (1)
- 66 (1)
- 67 (1)
- aberatie (1)
- aberatii (5)
- absenta (1)
- abuz (2)
- acasa (1)
- ACDC (10)
- acdc bucuresti (1)
- acreditare (1)
- adrian paunescu (14)
- afluent (1)
- airbus A380 (1)
- aldea (1)
- alegeri (3)
- alessandra stoicescu (1)
- Alice Nastase (1)
- america (2)
- americani (1)
- ana noailles (1)
- andrei (4)
- andrei paunescu (24)
- andrei paunescu 40 totusi australia 3 mai (1)
- andrei paunescu 41 (1)
- angus young (2)
- anna noailles (1)
- Antena 2 (2)
- antena 3 (1)
- arad (1)
- Arenele Romane (1)
- aroganta (1)
- Assisi (1)
- asumare (1)
- atena (1)
- atentat (1)
- auckland (4)
- australia (6)
- autostrada boc (1)
- axinte (1)
- baieti (1)
- banc (1)
- bani (1)
- barbat (1)
- barbatul si femeia (1)
- barca (2)
- basarabia (1)
- basescu (7)
- berceni (1)
- bitconsulting (1)
- black ice (1)
- blaga (1)
- blog (1)
- bob dylan (1)
- boc (2)
- bok (1)
- bora (1)
- borcea stivuitorul (1)
- boxer (1)
- boxerita (1)
- brancovan (1)
- brancoveanu (1)
- brasov (1)
- britanic (1)
- bruxelles (1)
- bucuresti (1)
- bungee (1)
- caine (4)
- caini (1)
- calator (1)
- calatorii (1)
- campanie (1)
- campioana unei mari iubiri (1)
- cangur (2)
- cantemir (1)
- caracal (1)
- caracter (1)
- carrara (1)
- carte (1)
- castig (1)
- cedare (1)
- cel mai bun (1)
- cel mai frumos (1)
- cenaclu (4)
- cenaclul flacara (12)
- cenzura (1)
- cfr cluj (1)
- chiriac (1)
- chiropractor (1)
- chitara (2)
- cioc (1)
- ciocanitoare (1)
- ciudatenii (1)
- civilizatie (1)
- closet (1)
- clovn (1)
- club (1)
- club malibu (1)
- cod (1)
- coloana (1)
- colonialism (1)
- concert (1)
- constanta buzea (5)
- constanta buzea mama 1941 29 martie 31 martie (1)
- constantin (1)
- Constantin Paunescu (1)
- copii (1)
- copilarie (1)
- cornel diaconu (2)
- Covaci (3)
- craciun (1)
- craiova (3)
- cretin (1)
- crima (1)
- cristi (2)
- cristi minculescu (1)
- critica (1)
- cucui (1)
- cultura (1)
- cultura generala (1)
- cuplu (1)
- curaj (1)
- daci (2)
- dan diaconescu (1)
- datorie (1)
- decalog (1)
- deceptie (1)
- descrierea moldovei (1)
- desen (1)
- despartire (2)
- dessau (1)
- detinut politic (1)
- dezacorduri (2)
- dezamagire (1)
- diaconescu (1)
- dinamo (3)
- doamna (1)
- dog (1)
- doina (1)
- dolanescu (1)
- dolj (1)
- dragobete (1)
- dragobeti (1)
- dragoste (7)
- droguri (1)
- drum (1)
- dubai (2)
- dumbraveni (1)
- dumitrescu (1)
- elefant (1)
- eliade (1)
- emanatie (1)
- emeric imre (3)
- emilian (2)
- erori (1)
- esca (1)
- evenimentul zilei (1)
- exces (1)
- expirat (1)
- familia (2)
- fara fond (1)
- felicia filip (1)
- femei (1)
- femeia (2)
- femeie (1)
- fender (1)
- fete (1)
- floarea calota (1)
- florenta (1)
- fluviu (1)
- folk (6)
- folk t (1)
- folk you (2)
- Folk You 2010 (1)
- folk you 2011 (1)
- forma (1)
- forme (1)
- fotbal (4)
- gafa (1)
- gafe (3)
- galben (1)
- ganduri bune (1)
- gasca (1)
- gaucan (2)
- gelozie (1)
- gemeni (1)
- geniu (1)
- george nicolescu (1)
- gibson (1)
- girafa (1)
- goga (1)
- greaua mostenire (1)
- grecia (1)
- greseli (1)
- grigore vieru (1)
- gura humorului (2)
- guru (1)
- halvita (1)
- hartie (1)
- iad (1)
- icoane pe sticla (1)
- identitate (1)
- idiotenii (2)
- imi (1)
- imposibil (1)
- incendiu (1)
- inmormantare (1)
- intelepciune (1)
- interviu (1)
- invalid (1)
- invazia (1)
- Ioana Paunescu (1)
- Ioana Profirescu (1)
- iobag (2)
- iobagie (1)
- ion (1)
- ionut olariu (1)
- iorga (2)
- iresponsabil (1)
- iris (3)
- iron city (1)
- italia (1)
- iubire (4)
- iubita (2)
- ivanceanu (1)
- jeg (1)
- jicarean (1)
- Jimmy Zarnescu (1)
- jurnalism (2)
- karma (1)
- koala (1)
- kozak (1)
- la multi ani (1)
- lancram (1)
- lautarism (1)
- lavinia sandru (2)
- lebada neagra (1)
- liberal (1)
- lider (2)
- limba romana (2)
- limbaj (1)
- lipsa de cuvant (1)
- live (1)
- madalina paunescu (1)
- magda puskas (1)
- mama (2)
- mangrove (1)
- manifest pentru sanatatea pamantului (1)
- mapamond (1)
- marius lazar (1)
- marshall (1)
- melancolie (1)
- mesa (1)
- mesaje (1)
- meschin (1)
- Mihai (2)
- mihai napu (5)
- mihai vladescu (1)
- minciuna (1)
- minculescu (2)
- miros (1)
- moarte (1)
- moaste (1)
- mojo (1)
- monica (1)
- monument (1)
- mort (1)
- munca (1)
- munchen (1)
- mursel (1)
- mustafa (1)
- muzica (1)
- muzica buna (1)
- nap (1)
- napu (3)
- naravuri (1)
- nastase (1)
- nationat tv (1)
- natura (1)
- navodari (2)
- nebunie (2)
- nelu (1)
- neseriozitate (1)
- nevasta (1)
- nichita (1)
- nimic (1)
- noica (1)
- noua zeelanda (10)
- nume (1)
- nurnberg (1)
- oase (1)
- octavian bud (1)
- oi (1)
- olog (1)
- oltenia (1)
- om (1)
- om bun (2)
- onciu (2)
- oprescu (1)
- oreste (1)
- ornitorinc (1)
- otova (1)
- otv (1)
- pamflet (2)
- papagal (1)
- parazit (1)
- partener (1)
- patron (1)
- paun (1)
- paunescu (8)
- penisoara (1)
- perle (9)
- perle tv (4)
- Perugia (1)
- piatra craiului (1)
- pierdere (1)
- pirati (1)
- plumbuita (1)
- poezie (6)
- poezii de dragoste (1)
- politcieni (1)
- politica (2)
- politizare (1)
- popor (1)
- port (1)
- posibil (1)
- premii Adrian Paunescu (1)
- presedinte (1)
- prezidentiale (1)
- prieten (1)
- profetism romanesc (1)
- prostie (2)
- prostii (4)
- prudenta (1)
- prunus (1)
- public (1)
- radio (1)
- radu pietreanu (2)
- radu popescu (1)
- rahat (1)
- rai (1)
- Rai da buni (1)
- rau (1)
- realitatea (1)
- recovery data (1)
- recunostinta (2)
- recuperare date (1)
- recuperari date (1)
- red tv (1)
- rele (1)
- remus cernea (1)
- remus radoi (1)
- revolutie (1)
- rock (5)
- roma (1)
- roman (1)
- romani (1)
- romania (3)
- rotorua (2)
- sandu aldea (1)
- sarbatori (1)
- schiop (2)
- scoala 4 (1)
- scorpion (1)
- scriitori romani (1)
- se futu (1)
- sex (1)
- sfantul andrei (2)
- singuratate (1)
- sky tower (1)
- sms (2)
- soldano (1)
- sosea (1)
- spectacol (1)
- spiru haret (1)
- stat (1)
- state (1)
- statuie (1)
- stepa (1)
- stupefiante (1)
- suceava (1)
- suferinta (1)
- sula (1)
- suspendare (1)
- sydney (3)
- taifun (1)
- talent (1)
- tampenii (5)
- tarana (1)
- tari (1)
- taronga (1)
- tase (6)
- tatiana (1)
- Tatiana Stepa (6)
- te vad (1)
- teapa (1)
- Tebea (1)
- telefon (1)
- Tendastrisce (1)
- teodorovici (1)
- termal (1)
- terteleac (1)
- testicule (1)
- tiberiu kovacs (1)
- tica lumanare (1)
- tobe (1)
- top (2)
- Totusi (2)
- tradare (1)
- traiskirchen (1)
- tricolor (2)
- trupa totusi (19)
- turnul de fildes (1)
- tv (1)
- udrea (3)
- umilinta (1)
- universitate (1)
- universitatea craiova (2)
- uragan (1)
- urziceni (1)
- USH (2)
- vacanta mare (1)
- vaci (1)
- vagabond (1)
- valeni (2)
- valentin moldovan (2)
- valeriu rapeanu (1)
- vali sterian (2)
- vama (1)
- vama veche (2)
- vanghele gogu (1)
- varan komodo (1)
- vaslui (1)
- venin (1)
- viena (2)
- vintila (1)
- vladescu (1)
- vlady satean (1)
- vot (1)
- vulcani noroiosi (1)
- wc (2)
- western springs (1)
- woody (1)
- world trade center (1)
- zamfirescu (1)
- Zarnescu (1)
- zece (1)
- zeus (1)
- zodiac (1)
- zoia alecu (1)
- zoo (1)
- zweibrucken (1)
Mi-a apărut o nouă carte
Vă rog, semnaţi! Anonimatul dăunează grav dialogului
andrei_paunescu@yahoo.com
Chitara face lumea mai roz
Foto: Alice Iulia
Daţi-mi, vă rog, imagini şi filmuleţe de la spectacole!
Am văzut că mulţi dintre cunoscuţi şi necunoscuţi au filmat şi au pozat la spectacolele noastre. Vă rog să mă contactaţi, ca să îmi daţi şi mie, pe mess, pe mail, pe cd, pe orice cale, ce aveţi de acolo. Mulţumesc!
Vă rog, vă rog, vă rog!
- Vă rog din inimă ca, dacă postaţi comentarii la texte mai vechi de o zi-două, să îmi lăsaţi un semn de avertizare la ultimul meu text postat, o trimitere de genul: "Măi, animalule, ai un comentariu la articolul Cutare!", ca să ştiu unde să mă duc. Îmi cer iertare, dar s-au adunat atât de multe texte ale mele, încât îmi prind urechile şi nu mai ştiu nici eu ce am citit şi ce nu, la ce am răspuns şi la ce nu.
- Mulţumesc!
Angajăm secretară, bună cunoscătoare de computer şi de limbă română
CV-urile se vor trimite pe e-mail noiintrenoi@yahoo.com şi vor conţine: copie act identitate, adresă, telefon, e-mail, precizări privind studiile, activitatea anterioară, iar data şi locul pentru proba de lucru vor fi anunţate ulterior.
Haideţi la OM BUN 2009, 14-16 decembrie 2009, la Teatrul Nottara
Vă aştept la Folk You pe 30 iulie 2009
Joi, 30 iulie 2009: Adrian Sărmăşan, Andrei Păunescu, Dinu Olăraşu, Ada Milea, Ţapinarii, Marius Baţu şi Eugen Baboi (Poesis), Alexandru Andrieş, Nicu Alifantis, Ştefan Hruşcă
Vineri - 31 iulie: Alina Manole, Maria Magdalena Dănăilă, Tatiana Stepa şi Magda Puşcaş, Emeric Set, Vasile Şeicaru, Ducu Bertzi şi Mihai Neniţă, Tudor Gheorghe
Sâmbătă - 1 august: Zoia Alecu, Florin Chilian, Maria Gheorghiu, Mircea Baniciu şi Iosif Kappl, Narcisa Suciu şi Toni, Victor Socaciu, Gheorghe Zamfir, Mircea Rusu Band
Luni, 24 noiembrie 2008, la Polivalentă, în Bucureşti, a avut loc un concert
La această manifestare de muzică, poezie şi dialog, au participat Tudor Gheorghe, Victor Socaciu, Mircea Vintilă, Vasile Şeicaru, George Nicolescu, Doru Stănculescu, Tatiana Stepa, Magda Puskas („Partaj”), Grigore Vieru, Ion Ungureanu, Octavian Bud, Emeric Imre, Valentin Moldovan, Mădălina Amon, Vanghele Gogu, Raul Cârstea, Lae Constantin, Vasile Mardare, Walter Ghicolescu, Andrei Păunescu şi trupa „Totuşi” (Mihai Napu - bass, Ionel Tănase Tase - tobe)
Cărţile au ajuns înapoi!
3 mai 2008
Tatiana, Andrei, Iulia
La Vaslui, între o confirmare şi o promisiune
Umbrele inimii
Foto: Iulia Ciopraga, câştigătoarea Marelui Premiu al Festivalului "Penişoară" de la Vaslui (mulţumesc pentru observaţie, am făcut corectura!)
Măşti
O pictură de Andrei, postată pentru Maria, căreia i-a plăcut tabloul cu mâinile şi capetele
La Cluj, în 10 aprilie 2008. Foto: Iulian Rusu
Ştefan Hruşcă, Adrian şi Andrei Păunescu
Foto: Ana-Maria Păunescu, 5 mai 2008
Adrian Păunescu şi Ştefan Hruşcă, 5 mai 2008, la TNB
Foto: Andrei Păunescu
Tatiana, aniversare, aprilie 2008
Tatiana si Andrei, cu George Chirca la sunet
Tatiana şi noi
Emeric Imre, Ducu Hotima, Andrei, Sorina, Diana, Magda Puskas, Catalin şi Mirela Ghioc, Dana, Florienii, la Voineasa, in 20 aprilie 2008
Cluj, Club Autograf, 10 aprilie 2008
Am fost cu Cenaclul la Braşov pe 29 mai şi la Scorniceşti pe 30 mai 2008
Câte ceva de la Vaslui (9-11 mai 2008)
Emisiunea va fi chiar de sunt plecat
Emisiune TVR Cultural despre Andrei Păunescu
Iertare pentru întârzierea răspunsurilor. Mârlanul temporar îşi va reveni
Foto: Alice Iulia, 2005
Răspunsuri întârziate la comentarii mai vechi
SONDAJE • VOTEAZĂ
V-aţi înşelat vreodată partenerul?
Ce gen de muzică vă place cel mai mult?
Negăsind partenerul perfect, ce variantă acceptaţi mai uşor?
„Nu lăsa pe mâine ce poţi face poimâine”
Foto: Ionuţ Bănuţă sau Alice Iulia
De văzut, de ascultat, de citit
La margini te chem să fugim undeva, / Că şi sufletul meu e o mahala
Foto: Bogdan Ciobotaru, la Festivalul Om Bun 2007
Spre minusul ce eşti deschid cărare / Eu, plusul mort, când un opus nu are
Pictură în ulei de Andrei Păunescu
Legile lui Murphy în sex
* Sexul e ca ninsoarea: niciodată nu ştii câţi centimetri o să aibă şi cât o să dureze.
* Nu te apuca de treabă dacă nu poţi ţine steagul sus.
* Nu e nici o diferenţă între un deştept şi un dobitoc, când se îndrăgostesc.
* Nu te culca supărat! Rezistă şi luptă!
* Legea fundamentală a primei întâlniri: “Îţi promit că n-o să te doară!”.
* Sexul necesită extrem de puţin timp şi cauzează o groază de necazuri.
* Nu face sex cu parteneri care lucrează în acelaşi birou.
* Virginitatea se poate trata.
* Întotdeauna nimerim în perioada nasoală a lunii.
*Partida de sex nu se întrerupe niciodată din cauza întunericului.
* Sexul face discriminări în funcţie de timiditate şi urâţenie.
* Înainte să-ţi întâlneşti prinţul, trebuie să pupi o mulţime de broscoi.
* Fă-ţi o relaţie bună cu vecinii, dar nu te culca chiar cu toţi.
* Nu poţi avea un copil într-o lună nici dacă te culci cu nouă femei în aceeaşi seară.
* Să nu comiţi adulter. Decât dacă ai ocazia.
* Abţineţi-vă de la vin, femei şi muzică. Mai ales de la muzică.
* Calităţile bărbatului care o atrag cel mai mult pe o femeie sunt exact acelea pe care nu le mai suportă câţiva ani mai târziu.
* Nu te certa niciodată cu o femeie când e obosită. Nici când e odihnită.
* O femeie nu uită niciodată pe bărbatul pe care l-a avut; un bărbat - femeia pe care n-a avut-o.
* Ceea ce contează nu e adâncimea jobenului, ci măiestria baghetei magicianului.
* Un bărbat poate fi fericit cu orice femeie atâta timp cât n-o iubeşte.
* Dacă te pui capră, trebuie să ai răbdare până la capăt.
* Frumuseţea intră în piele; urâţenia ajunge până la os.
* Din sex appeal, 50% reprezintă ceea ce ai şi 50% ceea ce cred ceilalţi că ai.
* Un bărbat în casă face cât doi de pe stradă.
* Dacă îţi cade mâna în chiloţii partenerului, inima şi mintea o să îţi cadă tot acolo.
* Când o nevasta învaţă să-şi înţeleagă soţul, de obicei încetează să-l mai asculte.
* Nu te culca niciodată cu cineva mai nebun decât tine.
* Sexul e mizerabil doar dacă e făcut cu bun simţ.
* Cea mai sigură metodă să păstrezi un bărbat e să-l ţii în braţe.
* E posibil să existe lucruri mai bune sau mai rele decât sexul. Dar nici unul nu e exact ca el.
* Dacă am fi făcut cercetări spaţiale cu pasiunea cu care umblăm după sex, acum am avea tarabe cu hot-dog şi pe lună.
* Dacă te mişti repede, iei cea mai mare parte din pătură.
* Dragostea e triumful imaginaţiei asupra raţiunii.
* E mai bine să pierzi în dragoste decât să nu iubeşti deloc.
* Nu te aşeza niciodată între un pom şi un câine.
* Pământul nu se învârte în jurul axei sale, ci în jurul sexului.
Trupa Totuşi, 2007
Andrei (voce, gtr) între Mihai Napu (bass) şi Tase (tobe). Foto: Ana-Maria. Pe: www.youtube.com/watch?v=FsWWrM4bRcU
Cântecele mele pe Net (singur sau cu trupa Totuşi)
Iubirea şi natura au mereu o şansă
Foto: Andrei, la Vidra de Vâlcea
Trupa Totuşi - 25 de ani în 2008
Andrei Păunescu, între Ionel Tănase Tase (cu cioc) şi Mihai Napu. Foto: Ana-Maria
Adrian Păunescu blogger? Vedeţi la www.paunescuadrian.blogspot.com
....................................
Comentarii
queenie spunea...
ma incearca un sentiment tare greu de explicat!ma atrage si blog-ul d-lui Paunescu,dar ce sa comentez?!ca imi place tot?!sunt mii de oameni care ii iubesc poeziile,sunt oameni de 100x mai instruiti ca mine ,care isi permit sa ofere opinii!momentan,stau pe tusa si urmaresc de la distanta,admirand totul doar in sinea mea.
24 ianuarie 2008, 18:20
Tot felul
• Miercuri 2 aprilie 2008, la ora 17, am fost la Antena 1, la 9595. E o mare bucurie că şi acolo mi-am gasit foşti studenţi, deveniţi profesionişti de mass-media, cum s-a întâmplat şi la Antena3, şi la Radio.
*Mi-e greu, dar altora le e mult mai greu. Vă mulţumesc pentru solidaritate.
Bora: Fetiţă cu aluniţă / Boxeriţă de fiţă / Fără bale / Individuale
Foto: Andrei
Noul "tiraj" de boxeri (cei din foto sunt prima ediţie a Borei, din 2006) se pare că se amână
Foto: Andrei
Măgar bulgar, dar potent, la Balcic
Foto: Andrei
Maşină de vânzare, care s-a şi dat
Andrei despre ea: M-a slujit 3 ani. Am fost bun cu ea, semn că are toate încheieturile întregi. Dar a venit vremea divorţului. O mărit ieftin, cât e încă tânără şi neuzată. Divorţez cu destule regrete. Dă mult şi consumă puţin: VW Passat, TDi 1.9 cu aere (climatronic) şi alte multe opţiuni. Dacă a fost cu mine, poate fi şi cu altul, căci eu i-am fost singurul stăpân (român)
13 aprilie 2015
Credinţa nu stă în şorici şi-n ouă
15 mai 2014
Europenii au pus botul la Wurst
La puţine zile după stupefianta victorie de la Eurovision
2014 a Femeii cu Barbă, Conchita Wurst (de fapt, un măgădău austriac
travestit, Thomas Neuwirth), am visat-o, spre dimineaţă, pe ciudata
creatură şi mi-au venit în cap nişte gânduri, cu care m-am trezit râzând. Am
tot ezitat să le public, până ce mi-am dat seama că ar fi culmea să am eu
reţineri, dacă respectivul gay n-a avut nicio ruşine să-şi pună alt nume de
scenă, decât “Scoică + Cârnat” şi să strige lumii că ei, homosexualii,
sunt uniţi şi de neînvins. Într-adevăr, sunt uniţi, ca în dansul Băieţilor de
la Căpâlna, iar, de învins, îi poate învinge numai boala, dacă fac sex
neprotejat. Iată cele trei secvenţe din visul meu:17 ianuarie 2014
Religioşii spoiţi, satanismul rock şi formele fără fond
Emisiunile trece, perlele rămâne (155)
Emisiunile trece, perlele rămâne (154)
Emisiunile trece, perlele rămâne (153)
29 decembrie 2013
Minciuni, prostie si ticalosie in chestiunea Imnului Rapidului
Nici vorba de vreo actiune a noastra legata de interdictii, procese, bani (100.000 de euro !?) si altele asemenea. Ii invit pe cel care a publicat textul initial pe tema asta si pe urmatorii care au preluat si au scris sau au comentat subiectul sa arate declaratia mea, inregistrarea cu discutia telefonica in care as fi afirmat asa ceva. Aici este vorba ori despre prostie, ori despre ticalosie, dar cred ca este vorba despre amandoua.
Ce ma uluieste este ca se discuta aprins si apasat despre mine, despre poezie, despre tata pe care l-as face sa se rasuceasca in mormant, despre sume, pretentii, justitie, amenintari etc, mi se trimit mesaje, unele foarte dure, se fac referiri si trimiteri la mama, la tata (sa le fie odihna usoara si memoria frumoasa!), vin catre mine semne chiar de la cunoscuti agitati din tara si strainatate, dar se pierde pe drum esentialul: nu ma intreaba nimeni daca e adevarat ce s-a publicat, daca intr-adevar am spus ce mi s-a pus in gura.
Va spun eu acum: totul este o exagerare, o rastalmacire, sunt cuvinte amestecate si scoase in zilele astea, in care presa sportiva nu prea are ce sa scrie, pentru ca nu sunt evenimente sportive.
La noi e posibil sa fii acuzat, anchetat, judecat, condamnat si executat, pentru ca abia apoi sa se constate ca nu ai legatura cu ceea ce ti s-a pus in gura, in carca, in biografie.
Andrei Paunescu, 29 decembrie 2013