Primirea revistei, de fiecare dată, mă încântă şi bucură: pentru paginile interesante, informaţie şi confirmarea vitalităţii unui colţ de lume fără egal. Dar la asta se mai adaugă ceva.

Primirea revistei îmi stârneşte emoţii şi o stare sufletească pe care nici o altă publicaţie nu mi le poate stârni. O vreme nu am putut să înţeleg de ce, dar, mai apoi, am început să pricep sau aşa cred. „Almăjana” îmi apropie din nou locurile copilăriei şi redeschide cu violenţă rana dorului care, oricum, niciodată nu se va închide şi, încă mai mult, îmi arată limpede ce are importanţă şi ce nu are în existenţa umană.>>>>>

În partea de sud-vest a României se află depresiunea intramontană numită “Ţara Almăjului. Aici găseşti de toate – munţi, dealuri şi lumi îmbinate într-o armonie perfectă cu locuitorii acestor locuri şi ei din vremuri imemoriale. Această coabitare a creat, de-a lungul vremii, un etnotip specific, bazat pe spiritul virtuţilor de bunătate, de înţelepciune, de o modestie, de bună-cuviinţă, de echilibru sufletesc, de cumpătare, singurele virtuţi care au permis o vieţuire paşnică şi armonioasă în comunitate.

Echilibrul spiritului şi frumuseţea sufletului, la almăjeni, s-a exteriorizat într-o frumuseţe corespunzătoare, într-o frumuseţe care constă într-o armonie complexă cu natura şi elementele ei, rezultând o bogăţie indefinită a spiritului uman. Aşa au apărut portul, melosul, dansurile, casa de locuit şi lăcaşul religios ce înfăţişează această armonie şi graţie unică. Astfel, creaţia populară se străduieşte sa exprime complexitatea sentimentelor şi a gândurilor umane, a impresiilor ce i le face natura. La aceste realizări a contribuit şi credinţa creştină, care aici s-a răspândit de la om la om, printr-o transformare reală şi profundă a tuturora, fără a fi impusă oficial.Raportul dintre om şi natură, credinţa almăjenilor au făcut să apară, de-a lungul secolelor, în această zonă o creaţie populară deosebit cu obiceiurile legate de sărbătorile de iarnă: Crăciunul, Anul Nou, Boboteaza şi Sfântul Ion.

Obiceiuri de Crăciun

“Crăciun” este numele dat în popor marii sărbători a Naşterii Domnului Isus Hristos – la 25 decembrie. Crăciunul Domnului Isus Hristos – la 25 decembrie. Crăciunul este cea dintâi sărbătoare creştină, dintre sărbătorile închinate Mântuitorului.

Poporul român a păstrat din moşi strămoşi o mulţime de datini şi obiceiuri, bazate pe fenomenele naturii, pe care le-a pus în legătură cu Naşterea Domnului, împrumutându-le sens şi caracter creştin, ca de exemplu: colinde sorcova, pluguşorul, pomul de crăciun etc.; la care se adaugă altele de concepţie şi origine pur creştină ca: Vicleinul, Irozii, Steaua şi altele. Aceste datini fac din sărbătoarea Crăciunului una din cele mai mari sărbători creştine, mai scumpe şi mai populare ale Ortodoxiei româneşti.

Crăciunul este sărbătoarea aşteptată de copii şi adulţi cu mare bucurie, atît pentru obiceiurile religioase cât şi pentru cele laice. Copiii se bucurau şi pentru faptul că acum se pregătea mâncare mai bună decât peste an. Sărbătoarea începe cu ziua de 24 decembrie – Ajunul Crăciunului, când are loc colindatul şi pregătirea Pomului de Crăciun.

CONDATUL este un obicei al copiilor şi tinerilor care colindă, obiceiul de a merge de la casă la casă şi de a vesti prin cântec Naşterea Pruncului Ceresc. Este un mod specific al românilor de a serba apropierea Crăciunului. Cete de colindători se deplasează pe la casele oamenilor interpretând cântece de urare/colinde/ şi primind de la gospodari daruri. Textele colindelor, cu un vast repertoriu tematic, reprezintă stratul arhaic al folclorului românesc; majoritatea lor au un conţinut laic, precreştin.>>continuarea aici>>>

Prof.PAVEL PANDURU

ŢARA ALMĂJULUI, Cercetări monografice realizate de echipa Institutului Social Banat-Crişana în anul 1939, Ediţie îngrijită de Ion Marin Almăjan, Editura Mirton, Timişoara, 2003, p. 123

Istoria românească şi almăjană, deşi presărată cu dezastre, întreruperi şi dureroase fragmentări de curgere istorică, înfăţişează în acelaşi timp o incredibilă continuitate de trăire duhovnicească. O continuitate colectivă vie a unei înţelegeri străvechi, a diferenţei dintre bine şi rău, altfel spus, a unui model existenţial străvechi, a unei moşteniri bogate, primită şi trecută din generaţie în generaţie. în această înţelegere, Tradiţia este un întreg care cuprinde şi diferitele tradiţii (artistice, sociale, şi aşa mai departe). Tradiţia este un întreg, o entitate vie, care pentru a fi înţeleasă trebuie trăită. Ea nu înseamnă osificarea, căci este un trup viu, ea se schimbă în formă, dar rămâne aceeaşi în duh. Tradiţia înseamnă iubirea de lucrarea lui Dumnezeu şi „iubirea nu cade niciodată” (Sf. Pavel, I Corinteni, 13.) Iar modul în care ne arătăm ataşamentul faţă de Tradiţia noastră almăjană poate fi nesfârşit de felurit: prin cântec, prin port, prin scris, prin simpla mândrie de a afirma apartenenţa la ea. Menţiune specială se cuvine Profesorilor, dascălilor din Almăj, pentru truda rodnică de a păstra şi cultiva Tradiţia almăjană şi încă mai vârtos eminentului colectiv al revistei „Almăjană” (redactor-şef – poetul Iosif Băcilă).